Sfântul Mare Mucenic Gheorghe

[Ekaterina]

La multi ani, celor ce poarta numele Sfantului Mucenic Gheorghe! Sa avem parte de ocrotirea Sfantului si sa ne ajute sa dobandim macar o mica parte din curajul Lui!

[Marius22]

M-am bucurat sa aflu ca intru aceasta zi Biserica Ortodoxa o praznuieste si pe Sfanta Polihronia, mama Sfantului Gheorghe. Potrivit Traditiei, Sfanta Polihronia a participat la patimirile fiului sau, primind ea insasi moarte muceniceasca. Iata si o icoana de tip aghiografic (vita) a Sfintei Polihronia:

http://www.razbointrucuvant.ro/2009/...cere-noua-azi/

http://www.razbointrucuvant.ro/2013/...-biruit-lumea/

Mi-au dat lacrimile de emotie citind aceste minuni:

http://www.razbointrucuvant.ro/2013/...te/#more-61090

placinta Sf Gheorghe.flv

Cand ajungi la Lydda(Tara Sfanta)la prima vedere peisajul si biserica nu par a dezvalui ce ascund.Pe mine m-a impresionat,in cripta de la subsol,sarcofagul sfantului mucenic,mi s-a parut foarte micut,parca era al unui copil.Privind cum era infatisat in icoane as fi fost tentat sa spun ca era mai inalt.As fi curios daca Richard Inima de Leu a vazut si el acest sarcofag,el era inalt si masiv,as fi fost curios sa stiu cum s-a simtit in fata lui.Lanturile mi s-au parut inuman de mari si grele pt cineva atat de micut.Cripta,in ansamblul ei,respira un aer de crestinism al inceputurilor eroice,nu te lasa sa o muti cu gandul in timpuri moderne.

[arwein]

In cripta de la Lyda mi s-a intamplat asa: am intrat eu , ma-m uitat- eu am fost in Israel vara, in iulie, va dati seama ce era afara de caldura! Deci intru, ma uit...cei din biserica ne-au povestit cate ceva, au spus ca pe piatra izvoraste mir, apoi au urcat. Am ramas cativa, dar jos era totusi inabusitor si am urcat inaintea celorlati si m-am uitat prin biserica. Tin minte si acum prima imagine a criptei si cum am coborat in micuta camera pe o scara si am urcat pe cealalta, tin minte piatra in care e sapata mormantul si ca in sinea mea m-am mirat ca nu miroase a mucegai deloc, am atins cu mana pereti- uscati, fara nici un pic de condens; si gandul meu- Doamne, ce uscaciune in partea asta de lume! Apoi am coborat din nou, cand cei mai multi din grup urcasera din nou; sa fiu mai linistita si sa ma pot concentra mai bine; doua prietene vorbeau - uite, ca am luat mir....m-am dus langa piatra si m-am uitat- stersesera din santurile de pe margine un lichid alb, transparent. Am atins chipul sfantului cu degetele si......era umed, era plin de lichid, in partea cea mai inalta si mai atinsa a lespezii!Nu, nu era condens si nu il pusese nimeni acolo, el aparea si atat, si toti au sters piatra si eu, ultima, am avut din nou! Si am trait socul dihotmizarii mintii noastre, am constientizat pentru prima data problema mea; nu ma pot abtine sa nu rumeg in cap ganduri insirate dialectic, inclusiv pentru lucrurile care trebuie cu totul concepute in alt registru! Aplic un fel de filtru de explicatii peste tot, chiar tot si asta ma face sa nu vad viata in toate culorile ei! Din piatra aia aparuse ceva si pe mine m-a dat peste cap si m-am simtit ultimul om ca nu ma pot dezbara de apucaturile astea de a explica tot ce mi se arata!
P.S. In iarna, dupa mine- a fost o prietena a mea acolo - tot genul "exista o explicatie" si la intoarcere mi-a zis doar atat: "ai avut dreptate".

Arwein si eu am aceiasi problema,in stare agravata in comparatie cu tine :) Citind cele scrise de tine am retrait iar acele clipe,stiu ca si eu am atins sarcofagul dar nu mai imi aduc aminte daca am simtit mir sau nu insa cumva minunile se arata celor care,in ciuda unei eterne ,,exista o explicatie",au pastrat si o mica luminita de incredere in ele.Parerea mea este ca faci parte din aceasta categorie,emotia acelor clipe inca razbate din randurile tale.Si eu am ajuns la aceiasi concluzie.In fata unui asemenea fenomen ai trei optiuni:il respingi din start,epuizezi toate explicatiile logice sau schimbi registrul de interpretare si analiza.Pentru ultima varianta este nevoie de curajul credintei,ma bucur mult ca tu ai facut acest pas.Numai bine!

[cristiboss56]

După zile şi nopţi de rugăciune în locuri cu o încărcătură spirituală specifică Ţării Sfinte, am aflat în imediata apropiere a aeroportului Ben Gurion un lăcaş care umple de emoţie orice creştin: Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“ din Lida (Lodd).

În orăşelul sărăcăcios Lida, în contrast cu grandoarea Tel Avivului, acolo, la mormântul Sfântului Gheorghe, simţi cum se uşurează povara sufletului de cele mai apăsătoare gânduri deşarte. Atingând lanţurile cu care a fost legat sfântul, un fior rece te face să simţi altfel dimensiunea suferinţei. După o zi cu soare blând şi briza dulce a Mării Mediterane, am traversat Tel Avivul, cu străzile croşetate parcă din toate florile pământului şi străjuite de umbra înaltă a palmierilor. În clipa aceea ştiam doar că ne îndreptăm spre Lida, localitate israeliană cunoscută în lumea creştină drept locul în care s-a născut şi a fost înmormântat Sfântul Mare Mucenic Gheorghe. Lida este un oraş antic, datând încă din perioada greco-romană, dar care până în epoca bizantină era deja în mare parte încreştinat. În perioada elenistă, acest loc se afla în afara graniţelor Iudeii, iar în perioada macabeilor, acesta a redevenit oraş israelian. Potrivit Sfintei Scripturi, acest orăşel sărăcăcios a fost construit de un membru al tribului Beniamin, Shemed. În perioada captivităţii babiloniene a fost părăsit, pentru ca imediat după întoarcerea iudeilor din exil să fie refăcut. În imediata apropiere a Bisericii „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“ se află Moscheea El-Chodr, în preajma căreia tot timpul sunt grupuri de musulmani, ale căror intenţii nu sunt întotdeauna dintre cele mai bune. Actualul lăcaş al Mucenicului Purtător de Biruinţă se ridică doar în colţul nord-estic al vechii bazilici creştine. Îţi trebuie ceva timp pentru a putea desluşi această punte spirituală dintre creştini şi musulmani. Când am sosit acolo, arabii care se aflau în preajma bisericii nu reacţionau în nici un fel, dar simpla lor prezenţă la tot pasul îţi crea o stare de incertitudine. Eram pregătiţi oarecum, în sensul că este o zonă mai puţin securizată, motiv pentru care pur şi simplu ne-am strecurat de la autocar până la intrarea în biserică, aproape în tăcere.

Aproape de lanţurile reci ce l-au chinuit

Acest aşezământ aparţine de fapt mănăstirii ortodoxe greceşti construite aici peste ruinele vechii bazilici creştine. Actuala biserică este închinată şi Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, dar şi Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil. Urmând tradiţia vechilor biserici creştine care se ridicau pe mormintele martirilor, şi pe locul martiriului Sfântului Gheorghe a fost construită o biserică. Până la urmă, cu riscul de a mă repeta, rămân la convingerea că acesta este un loc al permanentelor contraste. După ce am trecut de porţile masive ale mănăstirii şi am intrat în sfântul lăcaş, ne-am recăpătat zâmbetul. Cum să nu ţi se lumineze privirea când, ridicând-o spre basorelieful de deasupra uşii de la intrare, îl vezi, ca pretutindeni în icoanele ortodoxe, pe Sfântul Gheorghe omorând balaurul. Încă din pronaos şi până la Sfântul Altar, frescele de o frumuseţe aparte coboară lumină peste credincioşii veniţi să se închine în biserica ortodoxă de la Lida. Mirosul de smirnă, dar şi muzica psaltică ce curge ca o şoaptă intensifică această atmosferă de meditaţie şi rugăciune. Cromatica bine echilibrată a picturii este întregită de imense policandre poleite cu aur, lucrate într-un fascinant filigran, a cărui vechime este evidentă. La fel şi altarul, învăluit într-o minuţioasă îmbinare de artă şi meşteşug, este de o frumuseţe liniştitoare. Măicuţa de la pangar, care vorbea cursiv româneşte, ne-a povestit că din discuţiile pe care le-a avut de-a lungul anilor cu pelerinii, a constatat că aceştia sunt mereu copleşiţi de duhul Marelui Mucenic Gheorghe, ca şi de frumuseţea bisericii lui de aici. În partea dreaptă a altarului, în imediata apropiere a treptelor care coboară în capela subterană, se află lanţurile cu care a fost legat sfântul, înainte de a fi omorât. Citind aici Acatistul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, eram în acelaşi timp înfiorată de prezenţa lanţurilor grele şi reci. Am coborât apoi în grota în care se află mormântul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe şi o parte din moaştele sale. Sarcofagul de piatră, restaurat în vremea patriarhului Chiril, este de o impresionantă frumuseţe, oferind privirii monumentalitatea unei adevărate opere de artă. După ce îngenunchezi însă şi te pierzi în lacrimi şi rugăciune, duhul sfântului te ridică acolo unde sufletul îşi găseşte pacea şi lumina mântuirii. Fiecare doreşte să-şi prelungească şederea lângă mormânt. Copleşită de puterea rugăciunii sfântului, am început să urc scările care duceau în biserică, dar cu fiecare treaptă simţeam o greutate inexplicabilă a trupului. La jumătatea scării m-am oprit brusc şi am coborât alergând… şi grota neîncăpătoare până acum câteva minute era goală. În clipa aceea a devenit un imens altar al rugăciunii, pe care atât de mult mi-o doream. Nimic nu este mai minunat decât să rămâi singur, tu şi sfântul care mijloceşte strigătul profund al fiinţei tale către Dumnezeu, şi să simţi prezenţa harului care coboară peste lacrimile rugăciunii. Acolo, în grota Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, cu fruntea pe lespedea rece a mormântului său, am simţit o nebănuită putere de mulţumire şi iertare, putere pe care în nemărginita lui dragoste mi-a dăruit-o Purtătorul de biruinţă.

„Ca un izbăvitor al celor robiţi şi celor săraci folositor, neputincioşilor doctor, conducătorilor ajutător, Purtătorule de biruinţă, Mare Mucenice Gheorghe, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre!“.
http://cristiboss56.blogratuit.ro/Pr...e-b1-p1979.htm