" - Părinte, de unde vine îndrăzneala?
- De la Paris… [Joc de cuvinte foarte subtil al Cuviosului; în elenă la îndrăzneală se spune "i parrisia" (n. ed.).] Îndrăzneala este obrăznicie și alungă departe frica de Dumnezeu, ca fumul ce îl îndreptăm spre albine, ca să se depărteze de stup.
[...] De obicei, după îndrăzneală urmează răzvrătirea, după ea nesimțirea și nepăsarea pentru micile păcate, cu care omul încet-încet se obișnuiește și le vede după aceea ca fiind firești, dar nu există odihnă în adâncul sufletului, ci numai neliniște. Unul ca acesta nici nu poate înțelege ce are, pentru că inima lui este împietrită și nu pricepe lucrurile strâmbe pe care le face."
(din: “Cu durere si cu dragoste pentru omul contemporan”, Editura Evanghelismos, Bucuresti, 2003) si de aici
http://www.razbointrucuvant.ro/2010/...l-dumnezeiesc/