Un exercitiu de imaginatie

In locul acela se aflau laolalta cateva mii de oameni in pieptul carora dorul de Dumnezeu nu mocnea ca in pieptul meu, stins ca o candela fara ulei, ci ardea cu focuri vii care nazuiau sa devina, impreuna, un rug...
Aproape ca ma simt tentat sa spun ca nici nu-i de mirare (Doamne, iarta-ma!) ca mai apoi "li s-au aratat, impartite, limbi ca de foc". Luminii si caldurii din inimile oamenilor, Domnul le-a raspuns cu propria Lumina.
"...pe fiecare dintre ei"!
"Si s-au umplut toti de Duhul Sfant..."!

Se intampla arareori, din pricina imaginatiei mele infierbintate pesemne, sa imi para ca traiesc o stare de pace blanda si bucuroasa, o stare care creste pana la marginea unei anumite subtirimi, vag euforice totusi, sub "alimentarea" unei paci dinafara mea, precum parca simt... Atunci ma simt nespus de mic dar fericit... Pe scurt nu ma simt nici un strop de singuratate ci parca sunt un bebelus ocrotit in bratele calde ale mamei... Nu o vad pe mama, dar o simt ca imi raspunde parca dinlauntru, din jur, de pretutindeni... E o baie completa de afectiune calma...
Iar asta din pricina imaginatiei, desigur. Insa un folos tot cred ca am: am o vaga idee, cat de firava, asupra a ceea ce poate simti un om la revarsarea Harului asupra lui... Daca asa ma simt eu atunci, fie si in inchipuire, oare cat de neasemuit si de nespus poate trai un om al lui Dumnezeu taina cunoasterii Lui prin rugaciunea curata? Si ma clatin de uimire si neputinta de a cunoaste... si surid mangaiat in mica mea experienta onirica, incurajat ca se poate, intr-adevar, ca omul sa aiba parte si de alte trairi decat cele ordinare.

Iar cuvantul lui Petru, strabatut el insusi de focul Dumnezeirii, vine sa randuiasca cu chip de intelesuri si noime pricepute deopotriva de minte si inimi, o experienta care se cerea exprimata si comunicata: intre ei, pentru ei, intre ei si noi, intre noi, pentru noi si pentru toti cei din Biserica in veci.
Este experienta indumnezeirii omului aflat in Comunitatea Euharistica. Este Insusi Hristos Cel aflat intre noi si in noi. Atunci, acolo, cu ei...

Noi, insa, le avem pe ale noastre... Tinem strans de ele si rugam pe Domnul nu sa ne lecuiasca de ele, de pretioasele si iubitele "toate ale noastre", ci dimpotriva, sa ne slujeasca El la inmultirea ...talentelor noastre. Noi nu avem talanti, cat talente... Suntem atat de talentati fiecare, de unde si fireasca noastra tendinta de afirmare personala, de implinire prin succes, de californizare neincetata. Aceasta e lumea pe care am mostenit-o din gros si pe care o hranim neincetat cu propriile ganduri, sentimente si fapte.
Iar Harul nu mai vine...
Si suntem imbufnati sau visam, intr-un onirism neincetat... Drog peste drog, caramida peste caramida la mormantul propriei vieti.

De ce? De ce? De ce?

Oare nu mai este Tatal? Este, slavit fie in vecii vecilor!
Oare nu mai este Hristos? Este, laudat fie in vecii vecilor!
Oare nu mai este Duhul? Este Mangaietorul inimilor omenesti, in vecii vecilor!
Oare nu mai este Imparateasa Cerurilor? O, Este cu noi, pururea milostiva pretutindeni si totdeauna.
Oare nu avem pe Apostoli? Ba Ii avem!
Oare nu avem inimi? Avem.
Oare nu avem minte? Era sa zic ca nu, dar avem.
Oare nu avem tot Cerul? Il avem, slava lui Dumnezeu!
Oare nu avem preoti? Avem, cum de nu, avem mii si zeci de mii!
Oare nu avem biserici? Avem tot mai multe si mai frumoase.

Atunci ce ne lipseste?

Nimic. Nimic nu ne lipseste. Problema este ca ne prisoseste...
(Ma abtin sa precizez ce anume, deoarece fiecaruia ii prisoseste ceva anume, in mod personal... Mie unuia imi prisoseste, iata, nasul pe sus si multe, multe altele...)

[Tartaruga]

În prealabil postat de Pelerin spre Rasarit

As dori sa va mai pun,daca nu va este cu suparare,o intrebare generala,cumva tot din perspectiva topicului,privind de la imaginea trecutului spre prezent.In Faptele Apostolilor capitolul 2,dupa cuvantarea apostolului Petru,este descrisa comunitatea primilor credinciosi sa spunem.Conform Sfintei Scripturi ea arata cam asa.Dupa predica apostolului starea lor era acesta: ,,Ei auzind acestea, au fost pătrunşi la inimă şi au zis către Petru şi ceilalţi apostoli: Bărbaţi fraţi, ce să facem?"Apostolul Petru le pune in fata urmatorul indemn: ,,Pocăiţi-vă şi să se boteze fiecare dintre voi în numele lui Iisus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre, şi veţi primi darul Duhului Sfânt.Căci vouă este dată făgăduinţa şi copiilor voştri şi tuturor celor de departe, pe oricâţi îi va chema Domnul Dumnezeul nostru."Consecinta a fost urmatoarea: ,,Deci cei ce au primit cuvântul lui s-au botezat şi în ziua aceea s-au adăugat ca la trei mii de suflete.Şi stăruiau în învăţătura apostolilor şi în împărtăşire, în frângerea pâinii şi în rugăciuni.Si tot sufletul era cuprins de teamă, căci multe minuni şi semne se făceau în Ierusalim prin apostoli, şi mare frică îi stăpânea pe toţi."Modul de viata determinat de aceste aspecte a fost urmatorul:,,Iar toţi cei ce credeau erau laolaltă şi aveau toate de obşte.Şi îşi vindeau bunurile şi averile şi le împărţeau tuturor, după cum avea nevoie fiecare.Şi în fiecare zi, stăruiau într-un cuget în templu şi, frângând pâinea în casă, luau împreună hrana întru bucurie şi întru curăţia inimii."Efectul asupra altora era urmatorul:,,Lăudând pe Dumnezeu şi având har la tot poporul."Iar actiunea lui Dumnezeu era acesta: Iar Domnul adăuga zilnic Bisericii pe cei ce se mântuiau.".

Pare o imagine parca idealizata in comparatie cu prezentul.Parca nu prea mai vezi azi asa ceva.De ce credeti ca aceasta stare de fapt esta atat de rara in ziua de azi?Ce anume aveau ei si nu avem noi?Ce anume face diferenta,ce anume ne desparte de modul lor de viata?V-a indemnat cineva,in viata dvs de credinta,sa traiti asa?Sa fi fost acele clipe doar exceptie sau am pierdut ceva pe drum?Sau ce ne-a schimbat,de ce ne-am schimbat?Am mai putea acum sa traim asa?

Astept cu mare interes opiniile dvs.Multumesc anticipat,Doamne ajuta!+

"Domnul adauga zilnic bisericii pe cei ce se mantuiau" - aici este una din deosebirile fundamentale fata de credinta de azi: prin credinta si botez se considerau mantuiti.
A doua diferenta este faptul ca asteptau revenirea Domnului in timpul vietii lor ca atare, vedeti ca nu mai faceau altceva decat sa se roage consumand impreuna tot ceea ce aveau strans pana atunci, nu mai mergea nimeni la munca. Domnul insa a spus: cine nu munceste sa nu manance.
Apostolul Pavel insa muncea chiar daca si el astepta venirea Domnului in timpul vietii sale. El spune ca cei care continuau sa se imbolnaveasca si sa moara dupa ce au fost botezati, o faceau pentru ca au continuat sa pacatuiasca iar plata pacatului era moartea.
La inceput asta au crezut si apostolii si primii crestini, ca se botezau si erau mantuiti, erau sfinti si fara pacat, aveau viata vesnica si ca atare il asteptau pe Domnul sa vina, de aceea viata lor este cea pe care ati scris-o. Insa lucrurile nu au stat asa iar apostolii au inteles pana la urma ca si ei urmau sa moara. In plus, apostolul Pavel a prezis o mare apostazie.
Greu de spus la ce anume s-a referit, dar cert este ca viata si credinta primilor crestini era una, si a noastra alta pentru ca ceea ce credeau primii crestini a fost un ideal ce s-a dovedit rupt de realitate din cauza premizei insasi de la care a pornit si care nu era reala. Asa ca oamenii incetul cu incetul au modificat credinta si au adaptat-o realitatii in care traiau. De-a lungul secolelor s-a inteles mai bine care era planul lui Dumnezeu desi inca nu s-a inteles pe deplin...

[Eugen7]

În prealabil postat de ioan cezar

Desigur, desigur. Caci altfel (tocmai in asta si consta "secretul") nici nu este posibil. Lucru verificat de fiecare, in masura in care a experimentat, catusi de putin, adierea si indepartarea harului, cat s-a daruit fiecaruia.
In ultima vreme s-a intamplat ca m-a preocupat mai mult stihul "Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit; inima infranta si smerita, Dumnezeu nu o va urgisi." Ma tot gandesc la "jertfa" si la ce trebuie sa inteleg prin "urgisire". Cum e o inima urgisita, ma intrebam...
Si am gasit ca o inima urgisita e totdeauna aceea care nu simte dulceata, mangaierea harului. E ca o pasare speriata, e rece ca un mort , e pustiita. Bolnava, foarte bolnava... E plina de tot intunericul, de toata uscaciunea, de toata pizma si invidia, de toate relele. E iadul pe pamant! Desi omul, luat cu satisfactii efemere, drogindu-se cu bombonele lumesti (putere, bani, "iubire", "pasiuni", ambitii, glorie, munca, diverse alte dependente si impatimiri) nu are constiinta clara a ceea ce i se intampla. Iar adeseori, prin mecanisme de autoprotectie si autoinselare: neaga, deplaseaza, interpreteaza, bagatelizeaza, viseaza, proiecteaza, "spera" etc.
E un ocean de pacate, continuu (constientizate ca atare sau nu). Intrucat omul nu poate suporta ruptura de Dumnezeu si incearca, ranit fiind si parasit, sa isi aline cumva groaza adinca, suferinta... Cum o face? Pai toata lumea pare ca il ajuta, prin variate zadarnicii. Unii ajung la asa deznadejde incat isi ies din minti si chiar isi curma chinul prin pacatul sinuciderii.

Atunci, pentru ce sa ramana omul asa? La ce bun autoinselarea permanenta prin cele lumesti, cand e limpede, la o privire mai atenta in landul "fericirii" , ca acolo drapelul e in berna?...

Si cum sa faca pentru a nu mai trai "urgisirea" aceasta (asa resimte omul taietura de sabie a cordonului ombilical care ii leaga viata de Parintele tuturor)? Solutia e clara: duhul umilit, inima infranta si smerita... Astfel omul se intoarce treptat, cu toate ale lui, Acasa, precum fiul risipitor. Iar mangaierea este mare, inima e plina de bucurie, urgisirea s-a risipit...

Omul e dezvrajit, idolii indepartati, distrusi. Mintea si inima sunt pasarea eliberata din lat. Acum sufletul zboara iarasi liber, precum ciocirlia in inaltul cerului...

Insa aceasta vine cu vremea. Si vine vremelnic, ca o cina frugala. De fapt asa si este, doar o cina, tainica ("vom intra si vom cina cu el")... Ori poate o gustare mica, la pachet in ghiozdanul scolarului...

Exercitii, asta e, exercitii de libertate, deocamdata.

Multumesc d-nule Ioan Cezar.
Sunt in asentimentul dvs. Subscriu.

Doamne ajuta. Har si pace sa ne daruiasca Domnul Iisus Hristos.

[Eugen7]

În prealabil postat de ioan cezar

O clipa, va rog! Vederea duhovniceasca NU este un simbol, in sensul pe care il acordam noi de obicei termenului de simbol.
Ci este, pastrind diferentele, ca vederea noastra obisnuita, cu ochii. Dar e in alt plan al realitatii fiintei, cu alt "organ", nu cu ochii de carne. Este cu ochii omului launtric, duhovnicesc, pe care putini oameni il au activ, si mai putini il au crescut mai sus de varsta bebelusului (iar pana la masura devenirii ca "barbat" duhovnicesc, asadar la varsta lui Hristos, e insusi drumul sfinteniei).
Acum intelegem poate, mai clar, de ce nu e nevoie sa stii carte pentru a capata vederea duhovniceasca. Si invatatii si analfabetii, si cei mai dotati si cei cu mai putine daruri intelectuale, si cei scoliti la teologie si cei fara scoala - toti acestia pot avea acces la vederea duhovniceasca.

Multumesc pentru sustinere si completarile inechivoce d-nule Ioan Cezar.

În prealabil postat de ioan cezar

Acest tip de vedere nu este "functie de" intelect si cunostinte academice, ci de modul vietuirii fiecaruia in raport cu Poruncile lui Hristos (precum si de participarea harului, intrucat aici e vorba de un dar al Duhului Sfant, iar "vantul sufla unde voieste").

As dori o mica detaliere, conform invataturii filocalice a intelectului uman.
Astfel, intelectul (mintea) uman are doua componente: rationala si contemplativa.
Deci vederea duhovnicesca implica intelectul contemplativ (fara intelectul rational) deci implicit mintea (si organul ei cognitiv intelectual creierul, evident unit cu inima ca "sediu" al constiintei, salas al lui Hritos Iisus... "locul" de unde harul lui Dumnezeu incepe sa cuprinda incet incet intrega persoana umana: suflet si trup... evident incepamnd cu mintea: metanoia). De aceea mintea trebuie sa fie sanatoasa. Organul mintii este creierul... dupa cum am spus, iar mintea induhovnicita presupune indisolubila legatura intre inima (care desi corespunde organului fiziologic, se refera la constiinta, sentimente induhovnicite intru Hristos Iisus, caci Hristos Iisus se salasluieste tainic in adacul inimii noastre la Taina Sfantului Botez... ca o samanta care abia asteapta sa poata rasari, creste si rodi in persoana noastra in Sfinta Biserica prin Sfintele Taine... ajutati de harul lui Dumnezeu).

În prealabil postat de ioan cezar

Revedeti un pic scrierile Parintilor despre vederea duhovniceasca si o sa va lamuriti cat de cat, veti sesiza ca e vorba despre o experienta reala, cat se poate de reala, insa aceasta realitate nu e tocmai ce credem noi de obicei prin realitate. Stiti, din pacate noi avem o realitate ingrozitor de ingusta, de mica si pocita...
Eu va urez sa cunoasteti de-a binelea vederea duhovniceasca, prin proprie experienta, candva...! Atunci o sa stiti clar ca vederea duhovniceasca nu este simbol, ci vedere de-a binelea... Doamne ajuta!

P.S. Toate scrierile Parintilor duc pe om (si) catre vederea duhovniceasca. Sunt un ghid infailibil. Daca omul ar voi aceasta si daca il miluieste Duhul lui Hristos, desigur...

Asa este. Subscriu afirmatiilor dvs.

Doamne ajuta. Har si pace sa ne daruiasca Domnul Iisus Hristos.

În prealabil postat de Tartaruga

"Domnul adauga zilnic bisericii pe cei ce se mantuiau" - aici este una din deosebirile fundamentale fata de credinta de azi: prin credinta si botez se considerau mantuiti.
A doua diferenta este faptul ca asteptau revenirea Domnului in timpul vietii lor ca atare, vedeti ca nu mai faceau altceva decat sa se roage consumand impreuna tot ceea ce aveau strans pana atunci, nu mai mergea nimeni la munca. Domnul insa a spus: cine nu munceste sa nu manance.
Apostolul Pavel insa muncea chiar daca si el astepta venirea Domnului in timpul vietii sale. El spune ca cei care continuau sa se imbolnaveasca si sa moara dupa ce au fost botezati, o faceau pentru ca au continuat sa pacatuiasca iar plata pacatului era moartea.
La inceput asta au crezut si apostolii si primii crestini, ca se botezau si erau mantuiti, erau sfinti si fara pacat, aveau viata vesnica si ca atare il asteptau pe Domnul sa vina, de aceea viata lor este cea pe care ati scris-o. Insa lucrurile nu au stat asa iar apostolii au inteles pana la urma ca si ei urmau sa moara. In plus, apostolul Pavel a prezis o mare apostazie.
Greu de spus la ce anume s-a referit, dar cert este ca viata si credinta primilor crestini era una, si a noastra alta pentru ca ceea ce credeau primii crestini a fost un ideal ce s-a dovedit rupt de realitate din cauza premizei insasi de la care a pornit si care nu era reala. Asa ca oamenii incetul cu incetul au modificat credinta si au adaptat-o realitatii in care traiau. De-a lungul secolelor s-a inteles mai bine care era planul lui Dumnezeu desi inca nu s-a inteles pe deplin...

Interesant,uit mereu ca pot fi surprins de meandrele gandirii umane,se pare ca asist la un proces de rescriere a credintei apostolice din perspectiva critic-moderna:) As avea totusi trei intrebari daca nu va suparati:1.Cine a inteles de-a lungul timpului planul lui Dumnezeu mai bine decat apostolii? 2.De unde ati tras concluzia ca acei credinciosi nu mai munceau? 3.Considerati abordarea apostolica a acelor timpuri ca fiind eronata in raport de mesajul lui Hristos? V-a subliniat in textul dvs afirmatiile cu pricina.

V-as ruga sa raspundeti punctual ca sa inteleg mai bine.Adica scurt si la obiect.Dupa discutam,daca nu ma lamuresc, mult mai pe larg.Multumiri.

[Tartaruga]

În prealabil postat de Pelerin spre Rasarit

Interesant,uit mereu ca pot fi surprins de meandrele gandirii umane,se pare ca asist la un proces de rescriere a credintei apostolice din perspectiva critic-moderna:) As avea totusi trei intrebari daca nu va suparati:1.Cine a inteles de-a lungul timpului planul lui Dumnezeu mai bine decat apostolii? 2.De unde ati tras concluzia ca acei credinciosi nu mai munceau? 3.Considerati abordarea apostolica a acelor timpuri ca fiind eronata in raport de mesajul lui Hristos? V-a subliniat in textul dvs afirmatiile cu pricina.

V-as ruga sa raspundeti punctual ca sa inteleg mai bine.Adica scurt si la obiect.Dupa discutam,daca nu ma lamuresc, mult mai pe larg.Multumiri.

1. Apostolul Pavel a spus ca el cunostea doar in parte si ca vedeau ca intr-o oglinda si abia la venirea Domnului vom cunoaste desavarsit. Iar apostolul Pavel stiti ca a ajuns pana in Cerul al treilea (paranteza - interesanta treaba cu cele 7 ceruri - unde sunt descrise ele in Biblie? - plus coincidenta cel putin interesanta cu cele 7 ceruri dintr-o alta credinta pe care n-o mentionez aici - paranteza inchisa). Din cauza faptului ca apostolul astepta initial venirea Domnului in timpul vietii sale, a invatat ca nimeni sa nu incerce sa isi schimbe conditia in care era in momentul in care era chemat la credinta - logic, ce sens ar fi avut daca maine poimaine Domnul venea? Domnul i-a invatat cum sa faca pentru a recunoaste timpul revenirii Sale, insa apostolilor nu le-a folosit, au murit inainte. Ap. Pavel isi invata ucenicul despre apostazia ce urma sa vina, dar si acela a murit inainte.
Ca atare, cu trecerea anilor, crestinii au trebuit sa isi schimbe mereu discursul, pentru ca primeau mereu si mereu alta intelegere insa planul lui Dumnezeu de a face pe pamant o singura credinta, un singur Botez si un singur Domn inca nu il vedeau pentru ca Dumnezeu intoarce foaia doar putin cate putin pentru a lasa sa se vada treptat planul Sau pe masura ce el se desfasoara.

2. Incercati sa vindeti tot ce aveti, asa cum scrie in text, si sa-mi spuneti apoi cu ce anume mai puteti munci cand nu mai aveti absolut nimic: nici pamant, nici casa, nici animale, nici ustensile, nimic. Nu va mai ramane altceva de facut decat ceea ce scrie in text: sa stati mereu in rugaciune in Templu iar cu banii sa va cumparati mancarea si mai ales painea si vinul (care dealtfel erau consumate la masa cam pe saturate si nu sub forma Euharistiei de azi).

3. Abordarea nu era eronata in contextul in care ei erau convinsi de venirea Domnului in timpul vietii lor. In principiu si noi ar trebui sa o traim ca si cum Domnul ar veni in timpul vietii noastre. Insa cum de 2000 de ani nu a venit, trairea in extrema nu isi are justificarea decat daca toti oamenii s-ar opri din a face copii...

4. Indiciu suplimentar: Domnul nu a spus: "Cautati Imparatia Cerurilor si de restul nu veti mai avea nevoie, veti fi ca ingerii din cer care nu au nevoie nici de hrana, nici de haine, nici de acoperis deasupra capului, nici de nimic" ci a spus "si restul il veti primi pe deasupra". Iar eu pot da marturie din viata mea ca asa este. Ce rost are sa primeasca omul pe deasupra in contextul celor de mai sus, de la punctele 1, 2 si 3?

Am citit cele scrise.Banuiesc ca sunt opiniile dvs in mare masura,cu mici influente :) Ma intreb de ce Hristos le-ar fi spus ucenicilor anumite semne cu privire la revenirea Sa cat timp stia ca acestia nu vor apuca,biologic,sa ajunga sa le vada.Sau considerati ca Hristos nu avea o viziune cu privire la viitor?In alta ordine de idei Apostolul Pavel mai astepta ceva,un aspect care il framanta profund,mai bine zis si-ar fi dorit un anumit lucru desi cred ca spre final si-a dat seama ca nu se va intimpla.Poate intram in detalii cu alta ocazie.

Nu m-ati lamurit cu privire la un aspect,cu privire la celelalte aspecte mi-am format o opinie cu privire la optica dvs.Va multumesc pt amabilitate.Dupa cum stiti,de la un anumit moment,crestinismul a suferit o ruptura profunda,ruptura care apoi s-a adancit prin alte rupturi.In acest caz cine anume din crestinism se inscrie in afirmatia dvs ,,crestinii au trebuit sa isi schimbe mereu discursul, pentru ca primeau mereu si mereu alta intelegere".Care dintre ei? Toti au primit o alta intelegere?Pai nu s-ar zice pt ca intelegerea pare sa nu fie unitara.Fiecare se pare ca a inteles altfel anumite aspecte.La care dintre ei va referiti mai exact?

[ioan20]

În prealabil postat de glykys

Daca ati fi trait in vremea lui Hristos ce personaje biblice v-ar fi placut sa intalniti? :)


Dintre toate, cel mai mult si cel mai mult, mi-ar fi placut sa o vad putin, macar de la departare, pe Maica Domnului si sa il cunosc pe centurionul roman care L-a rugat sa ii vindece sluga.

Parerea mea este ca acest subect e ceva mai presus de firea mea omeneasca Totusi cred ca prin trairea in dreapta credinta ORTODOXA si putera duhului sfint am trait si simtit duhovniceste toata creatia de la ADAM la domnul ISUS

[Tartaruga]

În prealabil postat de Pelerin spre Rasarit

Am citit cele scrise.Banuiesc ca sunt opiniile dvs in mare masura,cu mici influente :) Ma intreb de ce Hristos le-ar fi spus ucenicilor anumite semne cu privire la revenirea Sa cat timp stia ca acestia nu vor apuca,biologic,sa ajunga sa le vada.Sau considerati ca Hristos nu avea o viziune cu privire la viitor?In alta ordine de idei Apostolul Pavel mai astepta ceva,un aspect care il framanta profund,mai bine zis si-ar fi dorit un anumit lucru desi cred ca spre final si-a dat seama ca nu se va intimpla.Poate intram in detalii cu alta ocazie.

Nu m-ati lamurit cu privire la un aspect,cu privire la celelalte aspecte mi-am format o opinie cu privire la optica dvs.Va multumesc pt amabilitate.Dupa cum stiti,de la un anumit moment,crestinismul a suferit o ruptura profunda,ruptura care apoi s-a adancit prin alte rupturi.In acest caz cine anume din crestinism se inscrie in afirmatia dvs ,,crestinii au trebuit sa isi schimbe mereu discursul, pentru ca primeau mereu si mereu alta intelegere".Care dintre ei? Toti au primit o alta intelegere?Pai nu s-ar zice pt ca intelegerea pare sa nu fie unitara.Fiecare se pare ca a inteles altfel anumite aspecte.La care dintre ei va referiti mai exact?

Dupa cum vedeti, eu nu am vorbit de Hristos ci de apostoli. Hristos este Dumnezeu, deci despre El este valabil ceea ce am scris despre Dumnezeu: are planul Lui bine stabilit pe care si-L duce pana la capat. Omului insa ii arata doar cate putin din el, atat cat poate duce. Este si sensul Cuvintelor Sale: "multe mai am a va spune dar nu puteti duce". Si spunea asta apostolilor. Si bine-nteles ca a stiut dinainte ca apostolii vor transmite cuvantul Sau mai departe si ca totul va merge din generatie in generatie pana la venirea Sa, si ca oamenii vor lua totul ca si cum pentru ei ar fi fost spuse, iar astazi mai mult ca oricand tocmai pentru ca societatea a devenit individualista si nu mai pune accent pe spiritul tribal in care toti trebuie sa fie la fel aliniati dogmei oficiale, ci se pune tot mai mult accentul pe relatia personala a omului cu Dumnezeu, cu Domnul Iisus si impactul pe care Acesta il are asupra individului. Ca atare, pentru a va raspunde si la partea a doua, ii am in vedere pe toti crestinii, toti au evoluat, fiecare pe strada sa si in ritmul sau, in aceasta relatie personala cu Dumnezeu. De ce Domnul nu a revenit imediat? Ce asteapta? Citisem la un moment dat, intr-o sursa ortodoxa dar din pacate nu mai stiu care, ca Dumnezeu ar astepta sa inlocuiasca numarul ingerilor cazuti cu sfinti luati dintre oameni. Aceasta este partea filozofica a Ortodoxiei. Domnul a zis cu totul altceva: nu vine pana nu se propovaduieste Evanghelia pana la capatul pamantului ca sa nu mai zica nimeni la Judecata ca nu a stiut. Ce sens are astazi aceasta afirmatie? Pe timpul apostolilor avea mult sens, le dadea certitudinea ca vor merge pe tot pamantul cu Evanghelia si cand vor fi terminat, Domnul revine, toti ceilalti care erau deja morti invie, are loc Judecata si gata, viata vesnica. Dupa acest scenariu nimeni intr-adevar nu ar fi putut spune ca nu a stiut. Astazi insa ce sens mai au aceste cuvinte? Un japonez din secolul I sau oamenii pierduti pe cine stie ce insule in mijlocul Pacificului de exemplu, si muulti altii, pot sa spuna in continuare la Judecata ca nu au stiut, Evanghelia nu a ajuns la ei. Si atunci?... Dvs. aveti raspuns?