Fericiti cei saraci cu duhul ?

[cezar_ioan]

Fericitul Augustin afirma ca Fericirile sunt "tiparul desavarsit al vietii crestine", adica al oamenilor care Il urmeaza pe Hristos in modul lor de a fi.
Ele nu sunt insiruite la intamplare ci, asa cum au aratat mereu Parintii, sunt trepte ale unui program care il poarta pe om in desavarsire, la mantuire.
Domnul, precum vedem ca sta scris, descopera in Predica Sa un lant de atitudini, stari, aspiratii care sunt miezul si semnul vietuirii evlavioase si totodata mijloace de dobandire a Imparatiei Sale.
Cei care poseda aceste atitudini si stari sufletesti sunt numiti "fericiti". Aceasta fericire este a celor care traiesc nemijlocit experienta Imparatiei lui Dumnezeu in chiar propria viata. Fericire inca nedeplina aici, pe pamant, insa de care acesti fericiti se vor bucura deplin in lumea ce va sa vina.
Totusi, omeneste (strict lumesc) vorbind, e imposibil noua sa intelegem cu mijloacele noastre de lucru sufletesc, cum acei oameni descrisi de Hristos pot fi ... fericiti. Eventual, se pare ca am putea gandi ca ei dobandesc o anumita stare de multumire datorita evlaviei lor.

Dar nu acesta este scopul Fericirilor!

Stim din Luca (18,10) ca si fariseul a avut un astfel de sentiment insa, vai, tocmai multumirea lui de sine a fost osandita de Domnul in mod aparte.

Ramane acum sa cugetam la prima Fericire: "Cei saraci cu duhul".
Din multele forme in care Parintii (sesizind mai intai insasi nuantarea acestei prime insusiri a omului chemat de Hristos, nuantare si completare si probare prin insusi modul cum a trait Domnul intre noi, oamenii) au talcuit cuvantul, cea care ma atrage in mod deosebit este: constientizarea.
Constientizarea propriior pacate si tendinte pacatoase.
Constientizarea deplinei dependente de Dumnezeu a omului, iar nu de propriile capacitati personale si resurse la care, daca ne-am opri, nici nu ar mai fi nevoie de relatia cu Persoana.
Constientizarea ca oamenii trebuie sa ceara de la Dumnezeu atat iertarea de pacate cat si ajutorul permanent.
Aceasta insa e o insusire din faptura smereniei. Aceasta luciditate aparte, aceasta constientizare de sine si de Dumnezeu este, consider, prima trasatura a smereniei.
Alternativa lipsei de constientizare de acest fel este nebunia. Mandria este boala cea mai grava a mintii omului. Nucleul ei, in orice caz.

Asadar, consider ca, punind temelia saracia cu duhul Domnul afirma ca ne vrea sanatosi,mai intai. Celelalte lucrari care vor urma, adica urmatoarele trepte ale Fericirilor si ale Imparatiei, implicit, nu vor putea sa fie parcurse daca sarim peste treapta luciditatii, adica a smereniei. Pentru ca vom orbecai calea si, oricate puteri si alte resurse am nimeri din intamplare, din te-miri-unde, nu vom fi recunoscuti ca fiind de-ai Imparatului si Imparatiei si vom primi raspunsul: Nu te cunoc pe tine. Chiar de am invia si mortii, chiar de am vorbi in limbi si de am avea darul proorociei.

Iar inceputul (temeiul) smereniei, asadar, este iubirea. Iubirea cantata de Pavel in Corinteni, iubirea de Dumnezeu si de aproapele.

"Cum ar putea cineva sa-L iubeasca pe Dumnezeu, pe Care nu L-a vazut, cand nu isi iubeste fratele, pe care l-a vazut?" (I Ioan 4,20)
Si in oglinda: "Cum ar putea sa fie cineva smerit inaintea Domnului, pe Care nu L-a vazut, cand nu este smerit in fata fratelui, pe care l-a vazut?"

Fericiti cei saraci cu duhul! AMIN+

[florin.oltean75]

În prealabil postat de iliegh

Poate cineva sa-mi explice ce inseamna "Fericiti cei saraci cu duhul" ?

Poate sa insemne ca cei prosti sunt fericiti (o posibilitate demna de luat in considerare, fara nici o ofensa adusa prostilor) ?

Sau se refera la smerenie ? Daca da , de unde si pana unde aceasta interpretare, de ce nu se refera la un fel de duh , cum e Duhul Sfant. De ce in anumite parti ale Bibliei consideram ca duhul este Duhul Sfant iar in alte parti ca duhul e smerenie ?

Si pana la urma de ce sa nu interpretam conform dictionarului limbii romane ?

Si in cea mai de urma observatie: de ce sa interpretam ?

"Saracia duhului" este o forma de cognitie indumnezeita, care se activeaza atunci cand Harul coboara in inima.

Se simte ca si cum de pe ochii sufletului se ridica un val, iar lumea se infatiseaza perfect transparenta, fara opacitate si substanta densa.

Se spune ca mintea este "saraca in duh" pentru ca scapa de balastul greu al fixatiilor, devenind curata, usoara si patrunzatoare.

Aceasta minte indumnezeita vede limpede prin materie si suflete in toate directiile, simultan.

[cezar_ioan]

Domnul spune "fericiti cei ..." Referindu-se la oameni, la persoane, la fratii si prietenii Lui.

Abia apoi, dupa indicarea persoanei, Domnul, Care Este Persoana, numeste si insusirile (saracia, blandetea etc.).
Asadar nu despre un anumit fel de minte e vorba in Fericiri si, in general, in Invatatura Domnului. Domnul nu propovaduieste "minti", nu face o oferta precum in ziua de azi, a unui procesor mai puternic, mai capabil. Domnul nu este un gnostic. Gnosticismul si altele asemenea sunt erezii, adica abateri de la Evanghelie.

Domnul vorbeste oamenilor in carne si oase despre oameni si omenitate, despre un anumit fel de viata personala si interpersonala, despre increstinare, despre programul ascetic al crestinilor.
Invata cum sa traim noi, oamenii intregi, pentru a fi IN Imparatia Lui.

Nu despre insusiri ale mintii. Subiectul Mesajului Evanghelic nu este mintea, ci omul ca persoana!

Pe Dumnezeu, aflam din Biblie si din Traditie, il preocupa mereu oamenii, floarea Creatiei Lui, iar nu insusiri aparte din alcatuirea omului. Oricare ar fi acestea.
Cand Domnul da Invatatura privind modul in care sa traiasca ucenicii, El asaza pe primul plan relatiile de iubire smerita dintre frati.
Biserica, inceput al Imparatiei Cerurilor inca de aici de pe pamant, este o COMUNIUNE. EUHARISTICA.

Asadar, daca dam o explicatie, fie si corecta din punctul de vedere al enumerarii-identificarii unei insusiri a mintii omului, insa nu privim omul in intreaga lui alcatuire si vietuire ca DESTINATAR al Invataturii Domnului si nu il vedem ca madular legat organic de celelalte madulare ale Bisericii, spunem poate un adevar insa numai pe jumatate.

Si apoi, oare de ce Domnul si ucenicii Lui, precum si Parintii, nu au descris explicit intelesul "saracia cu duhul" ca fiind o anume minte,
ci au vorbit mereu despre viata intreaga a oamenilor intregi, viata in Hristos, dragoste frateasca, comuniune?

[florin.oltean75]

În prealabil postat de cezar_ioan

Domnul spune "fericiti cei ..." Referindu-se la oameni, la persoane, la fratii si prietenii Lui.
Abia apoi, dupa indicarea persoanei, Domnul, Care Este Persoana, numeste si insusirile (saracia, blandetea etc.).
Asadar nu despre un anumit fel de minte e vorba in Fericiri si, in general, in Invatatura Domnului. Domnul nu propovaduieste "minti", nu face o oferta precum in ziua de azi, a unui procesor mai puternic, mai capabil. Domnul nu este un gnostic. Gnosticismul si altele asemenea sunt erezii, adica abateri de la Evanghelie.

Domnul vorbeste oamenilor in carne si oase despre oameni si omenitate, despre un anumit fel de viata personala si interpersonala, despre increstinare, despre programul ascetic al crestinilor.
Despre cum sa traim noi, oamenii intregi, vorbeste Domnul, pentru a fi IN Imparatia Lui.

Nu despre insusiri ale mintii. Subiectul Mesajului Evanghelic nu este mintea, ci omul ca persoana!

Pe Dumnezeu, aflam din Biblie si din Traditie, il preocupa mereu oamenii, floarea Creatiei Lui, iar nu insusiri aparte din alcatuirea omului. Oricare ar fi acestea.
Cand Domnul da Invatatura privind modul in care sa traiasca ucenicii, El asaza pe primul plan relatiile de iubire smerita dintre frati.
Biserica, inceput al Imparatiei Cerurilor inca de aici de pe pamant, este o COMUNIUNE. EUHARISTICA.

Asadar, daca dam o explicatie, fie si corecta din punctul de vedere al enumerarii-identificarii unei insusiri a mintii omului, insa nu privim omul in intreaga lui alcatuire si vietuire ca DESTINATAR al Invataturii Domnului si nu il vedem ca madular legat organic de celelalte madulare ale Bisericii, spunem poate un adevar insa numai pe jumatate.

Si apoi, oare de ce Domnul si ucenicii Lui, precum si Parintii, nu au descris explicit intelesul "saracia cu duhul" ca fiind o anume minte,
ci au vorbit mereu despre viata intreaga a oamenilor intregi, viata in Hristos, dragoste frateasca, comuniune?

Pentru ca metodica pedagogica trebuie aplicata progresiv.

Stadiul de baza este intotdeauna cel mai important.

Incepatorul primeste un gen de explicatii - pe cele primare, usor de inteles.
Cel avansat intra mai adanc in miezul lor.

Scrierile filocalice vin cu explicatii mai profunde, privind "saracia duhului".

Din perspectiva traitorilor in Duh aceasta este vazuta ca "slobozenie si trezvie a mintii".

În prealabil postat de florin.oltean75

"Saracia duhului" este o forma de cognitie indumnezeita, care se activeaza atunci cand Harul coboara in inima.

Se simte ca si cum de pe ochii sufletului se ridica un val, iar lumea se infatiseaza perfect transparenta, fara opacitate si substanta densa.

Se spune ca mintea este "saraca in duh" pentru ca scapa de balastul greu al fixatiilor, devenind curata, usoara si patrunzatoare.

Aceasta minte indumnezeita vede limpede prin materie si suflete in toate directiile, simultan.

Ca in Matrix cumva ? Ceea ce spui tu seamana izbitor de mult cu scenele din filmul Matrix, in care Neo putea sa vada esenta lucrurilor ca fiind cod de calculator.

Nu cumva ai o abordare cam fantezista a notiunii de "sarac in duh" ?

[gdf-fdc]

În prealabil postat de iliegh

Poate cineva sa-mi explice ce inseamna "Fericiti cei saraci cu duhul" ?

Poate sa insemne ca cei prosti sunt fericiti (o posibilitate demna de luat in considerare, fara nici o ofensa adusa prostilor) ?

Sau se refera la smerenie ? Daca da , de unde si pana unde aceasta interpretare, de ce nu se refera la un fel de duh , cum e Duhul Sfant. De ce in anumite parti ale Bibliei consideram ca duhul este Duhul Sfant iar in alte parti ca duhul e smerenie ?

Si pana la urma de ce sa nu interpretam conform dictionarului limbii romane ?

Si in cea mai de urma observatie: de ce sa interpretam ?

fericiti cei saraci cu duhul inseamna fericiti cei saraci in pacate

[florin.oltean75]

În prealabil postat de iliegh

Ca in Matrix cumva ? Ceea ce spui tu seamana izbitor de mult cu scenele din filmul Matrix, in care Neo putea sa vada esenta lucrurilor ca fiind cod de calculator.

Nu cumva ai o abordare cam fantezista a notiunii de "sarac in duh" ?

Antreneaza-te. Numai asa poti afla.

Altfel vei ramane la nivelul persiflarii.

În prealabil postat de gdf-fdc

fericiti cei saraci cu duhul inseamna fericiti cei saraci in pacate

Deci duh inseamna pacat. Bine de stiut.

[cezar_ioan]

Pedagogia cu treapta ei primara, de care vorbesti, a fost mereu adincita si aprofundata de traitorii crestini. Cu cat un crestin este mai sporit in lucrare, adica este mai stralucitor in dogme si smerenie, cu atat el se tine mai tare, prin harul Domnului, la treapta de baza.
Nevointele lui sunt mai simple, mai concentrate, mai aproape de lectia 001 pe care tu o consideri ca fiind doar pentru prostime, pentru cei neinitiati.

Pe de alta parte, e bine cunoscut faptul ca, cu cat un om iubeste mai tare si mai curat pe Domnul, cu atat el practica un mod de viata mai apropiat de Evanghelie, fara a viza vreun folos recompensatoriu de tipul vreunei insusiri speciale (de pilda o minte clarvazatoare).

A tinti, ca recompensa a ascezei, sa dobandesti o minte ca aceea pe care ai descris-o, inseamna din start ca ai apucat pe calea intortocheata si mereu pierzatoare a mandriei.

Omul nu traieste crestineste pentru a obtine o experienta clarvazatoare ca recompensa. Un astfel de gand ii este strain crestinului (iar revenim la Simon Magul si cererea lui?).
Ceea ce il motiveaza pe omul crestin este ceea ce il motiva si pe Sfantul Apostol Ioan, Ucenicul cel Iubit, Apostolul Dragostei, precum si pe femeile mironosite etc.: sa fie in apropierea, imbratisata cat se poate la pieptul-inima Domnului. Nu vrea sa traiasca altfel! Si-ar da si mintea, cu totul, de ar putea astfel sa ramana imbratisat in Domnul.

Dragostea de Hristos nu are nevoie de o minte clarvazatoare de genul celei pe care ai descris-o. Crestinul nu cauta floare la palarie. Nu vrea sa fie el mai tare prin parcare, cu mintea lui precum si cu alte scule de-ale lui, care sunt mai lucitoare, mai stravazatoare, mai patrunzatoare... Nimic mai strain de inima si vrerea crestinului decat aceste satanice sclipiri si infantilisme narcisiste.

Mintea despre care vorbesc Parintii, in special trezvia, sunt mai inainte de toate roade ale Duhului, tainice si oferite in dar (sau, poate nu, intrucat nu toti traitorii autentici primsc toate darurile) la un moment al vietuirii crestinului. Nu ca recompensa ci mai degraba ca sarcina, ca povara in plus la Jugul lui Hristos. Nu pentru ei, ci pentru paza si tamaduirea lumii.
Omul crestin traieste crestineste pentru ca nu vrea sa traiasca rupt de Dumnezeu.
Nu ravneste daruri alese ci, fiind constient de pacatele lui (iar pentru aceasta constientizare e suficienta o minte oarecare, obisnuita, nu vazatoare in toate directiile prin pereti si scaune) si cerind de la Dumnezeu iertarea pacatelor si ajutor permanent in vederea unei vieti bineplacute si a mantuirii, iata ca astfel isi duce, cu pace, traiul.

Ai vorbit despre sfintele insusiri ale crestinilor, iarasi, din pozitia de neintelegere fundamentala. Oricat dispretuiesti lectia 001 se vede mereu cum le confunzi pe toate, rivnind la insusiri exceptionale (compensind ce lipsuri, nu e treaba mea) si invitind si pe altii, probabil pe cei tineri si debusolati, sa se lase imbatati de promisiuni mincinoase ca acestea pe care le insiri pe tarabe de cate ori ai ocazia. Mici bilute colorate, stralucitoare, cu sclipiciuri care au darul sa abata atentia de la viata de evlavie.

Iti spun si cu acest prilej ce ti-am spus deseori in disputele noastre inevitabile: cata vreme pe toate le faci din cap si nimic nu legi cu inima, vei spune orice vrei, oricat de frumos, dar vei strica totul. Invatatura ta orientala aduce pe alocuri a crestinism, precum si Cerul pare a atinge pamantul. Dar Cerul e Cer si pamantul e pamant.

[cezar_ioan]

Scriptura si BIserica "se citesc" cu inima. Cu inima infranta si smerita. Altfel e jale... Nalucire mare...