copii cu un sotz alcoolic...

[Leoaica]

Fugi cat poti de repede . Asta nu e viata.Stiu ca nu ma "aliniez" principiilor crestin-ortodoxe, dar nu vad alta scapare din situatia ta. Mai ales pentru ca nu sunteti in tara. Cunosc cazuri de alcoolici care stau periodic la dezalcoolizare si dupa aia o iau de la capat. cati ani aveti? Presupun ca sunteti de varsta tanara spre mijlocie. Daca de acum speli dupa el prin casa ca nu nimereste baia....Asa ceva chiar ca nu am mai auzit. Si faptul ca nu ai duhovnicul linga tine face intreaga situatie si mai grea. Elibereaza-te.....nu mai sta pe ganduri. Tu lucrezi?

[Korina]

În prealabil postat de ortodoxa2310

... a ascuns foarte bine problema cu alcoolul, bea pe ascuns la inceput, etc.
Are sanatatea deja afectata de alcool. Ii tremura mainile daca nu bea, il doare ficatul mai mereu, nu mai zic de rinichi/vezica, e baiat tanar dar mai am un pic si spal dupa el ca dupa un copil mic ... si vrea copii. ... si fumeaza destul de mult... Nu e zi sa nu bea.
Am incercat in toate felurile sa ii explic, i am aratat articole medicale ... m-am gandit ca daca nu pt el sau pt mine, macar pt copiii pe care vrea sa-i avem sa isi revina. Dar nu vrea, i se par niste prostii tot ce spun, i se pare o prostie sa nu bea si sa manance mai sanatos macar pana raman insarcinata. Parca i s-au lipit mainile de sticla, pt nimic nu lasa alcoolul. Ma doare cum poate fi atat de egoist...

Draga ortodoxa2310, am citit postarea ta si am ramas socata de asemanarile intre sotul tau si tatal meu. Si el a baut de tanar si se ascundea, mama nu si-a dat seama de patima lui decat dupa casatorie. In prezent are probleme de sanatate (mai ales cu ficatul) si ii tremura mainile vizibil. Singurul lucru la care depaseste bautul este fumatul.
Mama este un exemplu de femeie care are copii cu un astfel de om si tocmai pentru ca tu te afli in dilema in ceea ce priveste copiii, am hotarat sa-ti scriu, desi sunt lucuri dureroase pentru mine.
La nasterea mea tata n-a venit sa o ia pe mama de la spital decat la o zi dupa ce ea trebuia oficial sa paraseasca spitalul. El... sarbatorise cu prietenii, evident la baut.
La nasterea sorei mele nu s-a dus deloc, mama a venit acasa cu autobuzul. El "sarbatorea" din nou. Si tatal meu isi dorea foarte mult copii, cat mai multi, dar mama nu s-a incumetat sa aiba mai mult de doi in conditiile date.
Si daca ar fi fost doar alcoolul si fumatul nu ar fi fost atat de rau, dar a inceput pe cand aveam 5-6 ani sa o si bata pe mama foarte rau de fata cu noi. Groaza pe care am simtit-o in momentele acelea, cand ma temeam ca o omoara in fata noastra, ma cutremura si acum si probabil o sa ma urmareasca toata viata. Cand noi am crescut (in liceu si facultate) a incetat cu bataile si a inceput sa bea doar seara inainte de culcare, iar betiile mari le facea doar ocazional. L-am iubit enorm pentru momentele lui de trezie. Atunci a fost "tata". Chiar daca ocaziile cand am fost impreuna la plimbare sau un film pentru copii le pot numara pe degete, totusi ele sunt comori de mare pret pentru mine.
L-am iubit foarte mult si pe bunicul meu, Dumnezeu sa-l ierte, care nu a fost alcoolic dar a fost foarte mare fumator. Tata isi aminteste ca bunicul ii spunea ca nu poate sa se lase de fumat. Asta era justificarea in fata mea cand eu incercam sa-l conving sa se lase de fumat si de baut.
Cand eram mici, ne petreceam uneori vacantele la bunici si dormeam cand eram foarte mici in camera cu bunicii. Era un fum asa de dens acolo incat puteai sa-l tai cu cutitul. Bunicul, tata si unchiul fumau tigara dupa tigara pana adormeau. Bunicul tinea foarte mult la noi, sunt sigura de asta, dar nu si-a pus vreodata problema ca fumul ar putea sa ne afecteze sanatatea. Ne vedea ca adormeam cu cearceaful la nas pentru ca noi simteam pur si simplu ca ne sufocam si el isi inchipuia ca ne displace doar mirosul de Carpati si Marasesti.
Apropos, bunicul a murit de cancer de esofag. Parintii mei (din pacate si mama fumeaza) au zis ca nu are absolut nici o legatura cu fumatul si continua sa fumeze veseli si inconstienti.
Cred ca orice om are o toleranta foarte mare fata de propriile, dragele, scumpele, pretioasele lui vicii si refuza sa vada realitatea.

[anita]

În prealabil postat de ortodoxa2310

da.

nu pot sa il las. Chiar daca nu se face bine, nu o sa fac copii cu el asa la bautura, dar de lasat tot nu il las, ca nu pot pt ca tin la el. Poate nu e iubire adevarata ce simt, poate e un Sentiment bolnavicios, dar nu pot sa il las, mai ales asa in starea asta.

Poate d-voastra nu aveti servici si v-ar fi greu sa il lasati.
Mai tarziu va lasa si serviciul ,am avut exemple care de dimineata se luau de bautura si plecau din birou.
Poate sa o duca pana la 50 ani sau mai mult ,timp in care va trece tineretea.
Macar vorbiti cu un parinte imbunatatit din tara ,vedeti ca sunt pe la manastiri sau parintele Ciprian care acum e in Bucuresti.Urmati sfaturile lui fara nici o indoiala ,faceti ascultare.
Macar separati-va de el .
Parintele Arsenie Boca spune ca mai degraba scoti din iad pe cineva decat se lasa un betiv de bautura.E o patima foarte rea.

[anita]

În prealabil postat de ortodoxa2310

da.

nu pot sa il las. Chiar daca nu se face bine, nu o sa fac copii cu el asa la bautura, dar de lasat tot nu il las, ca nu pot pt ca tin la el. Poate nu e iubire adevarata ce simt, poate e un Sentiment bolnavicios, dar nu pot sa il las, mai ales asa in starea asta.

Cu ce il ajutati daca nu il lasati ,se lasa de baut ?
Deci el traieste la fel ca atunci cand ar fi singur.
Poate rugaciunile unei mame disperate sa il scoata din starea in care se afla.

[Corinusha]

Pentru initiatoarea topicului: asta nu e viata, ce duci tu. Daca e pe-acuma trebuie sa speli dupa el ca nu mai ajune pana la baie, daca de pe-acuma uda patul de beat e e, ce faci peste ani si ani? Cat crezi ca rezisti si sa ramai si intreaga la minte?

O tineti toti cu cununia religioasa. Da, e bine sa fi cununat religios, dar, sincer, nu cred ca ii va ajuta cu nimic; n-o sa se intample nici o minune DOAR pentru ca fac cununia religioasa, deoarece tipul nu vede o problema in alcoolismul sau. Minunile se intampla cand persoana in cauza stie ca nu e in regula, cand persoana in cauza isi da seama ca e bolnav (da, alcoolismul e o boala, grava). Nu se intampla o minune doar pentru ca te casatoresti religios... Cred in minuni, dar nici minunile nu vin pentru ce care nu vad ca au problema. Dar asta e parerea mea profesionala si ca om.

Eu zic sa iesi din relatia asta cat poti de repede, pentru ca in still asta, n-o sa se schimbe nimic in bine; eventual in rau... In general, dupa o varsta, alcoolicii devin si violenti, mai ales daca nu au bani de bautura sau bautura la inemana, si se poate ajunge foarte urat pentru tine in primul rand.
Si ceea ce simti tu nu e iubire, e OBSESIE, e dependenta. Tu esti la fel de dependenta de el cum e el e alcool; dar tu POATE ai mai avea o scapare, daca nu faci ca el si aculti/citesti e zic si cei care vad lucrurile in afara. Uneori vezi mai bine din afara decat din interiorul unei siruatii, iar cand ai trecut si tu prin lururi asemanatoare ti e zici.
Tatal sotului meu e alcoolic, si nca nu a ajuns atat de gav ca sotul tau, si tot e foarte nasol. El poate sta fara bautura daca nu are asa ceva sa bni sa-si cumpere, al tau deja nu mai poate si asta deja agraveaza lucrurile putin.
Are nevoie deo internare intr-o clinica psihiatrica care are si un program de dezalcolizare; asta daca vrei sa ai si tu, macar pentru o vreme, o viata acceptabila.
Ce faci tu, e aproape de nebunie, mai ales ca pare ca marea ta problema e doar ca nu pot face copii cu el din cauza alcoolismlui; restul problemelor nu par sa iti para asa mari probleme, desi restul problemelor sunt mai mari, pentru ca aca se rezolva restul, se pot face apoi si copiii.

[Korina]

QUOTE=ortodoxa2310;554623]
Ca e alcoolic nici macar nu admite. Zice ca s-a lasat de baut cand nu bea tarii si o da masiv pe vin si bere, ca si cum alea nu s-ar pune... [...] ... dar nu admite niciodata ca e alcoolic, cand incerc sa ii explic ca are o problema, ca are nevoie de ajutor, ca se omoara asa, ca se poate totusi vindeca, o ia ca pe o insulta, ca si cum as bate campii aiurea.
Si sarbatorile sunt ca si cum nu ar fi, doar un prilej sa mai bea.
[...] daca nu vede ca nu poate sa lase o sticla neterminata, daca nu isi da seama ca toate problemele de sanatate le are de la alcool... ce sa ii arat eu sa il conving ca problema exista, nu doar mi-o imaginez eu? La dezalcoolizare nu ar merge sub nici o forma.
De spovedit... el in nici un caz nu face asta. Niciodata. Doar sa faca Dumnezeu o minune. ca el nu crede, zice ca e crestin pt ca suna bine, cred ca de asta imi si zicea la inceput ca merge la biserica... Dar crede de fapt ca biserica e o organizatie menita sa jefuiasca oamenii... si nu mai zic de preoti cum vorbeste. Si crede ca viata dupa moarte nu exista.
[/quote]
Nici tata nu a admis niciodata ca are o problema cu alcoolul. A mai zis din cand in cand ca nu se poate lasa, ca sa scape de rugamintile noastre de a incerca sa se desparta de alcool, dar sub nici o forma nu admite ca e alcoolic. Cand mi-a zis acum doi ani ca n-a mai baut de doua saptamani nimic si pana sa apuc eu sa ma bucur a completat "doar vin si vodca beau acum, m-am lasat de bere", am crezut ca isi bate joc de mine. Se pare insa ca este un mod de gandire normal printre alcoolici.
Cei mai buni prieteni ai lui au fost mereu si sunt betivii din bomba in care se opreste cu evlavie dupa fiecare zi de lucru. Sa nu indrazneasca cineva sa nu le acorde cinstea suprema ca e jale! I se umezesc ochii cand vorbeste despre ei si despre necazurile lor (cauzate ghici de ce). Pe sotul meu tata il dispretuieste profund, din simplul motiv ca nu ii place sa bea. Pentru el, cine nu bea nu este "barbat". Cu oamenii aceia tata vorbeste tot felul de lucruri "specifice" patimei lor: inventeaza adultere nu numai nevestelor ci tuturor femeilor pe care le cunosc, vorbesc cu ura despre tot ce tine de Biserica si Dumnezeu si cine stie ce alte lucruri la care nici nu vreau sa ma gandesc.
De cand ne-am casatorit noi si am plecat la casele noastre, au reinceput si bataile, mai violente ca niciodata. De mai multe ori mama a fost la un milimetru departare de moarte si in cele din urma am convins-o sa se mute la mine. Motiv pentru care tata nu ma va ierta niciodata.
Pe langa abstinenta cu vodca, tata mai crede si afirma si alte paradoxuri care te lasa masca si asta cand este treaz!
Desi spune ca nu crede in Dumnezeu si viata de dupa moarte, crede totusi cu tarie in blesteme, descantece si draci, pe care de multe ori le face responsabile pentru actiunile lui. Ultima data cand am reusit sa il iau cu mine la o biserica, dupa lungi rugaminti, preotul tocmai tinea o predica in care vorbea despre responsabilitatea noastra pentru propriile actiuni si despre faptul ca trebuie sa fim constienti de ce facem si nu sa punem totul in "carca" vrajmasului. Eu ma bucuram ca a randuit Dumnezeu asa lucrurile si aude si tata acea predica spusa parca pentru el. Dupa cateva minute de ascultat, tata a iesit din biserica si s-a dus sa bea intr-un bar din apropiere. Dupa slujba mi-a spus scandalizat ca preotul acela nu este preot ci drac, cum altfel ar fi putut sa vorbeasca despre draci si blesteme in biserica? Asta a fost toata concluzia lui.
Si desi nu crede in Dumnezeu si viata de apoi, tata spune ca el e crestin si desi spune ca este crestin, ma intreaba des daca nu cumva suntem eu si sotul meu sectari pentru ca stim "Tatal nostru" si mergem la biserica si cu alte ocazii decat Craciun si Paste.
Si desi spune ca este crestin, a vorbit intotdeauna ginecologic de fata cu copiii lui sau ai altora si injura de Dumnezeu si de sfinti cu orice ocazie.
Bineinteles ca nici el nu s-ar spovedi sub nici o forma, uraste cu pasiune toti preotii si ii numeste hoti.
Printre alte lucruri minunatoare pe care le afirma, o sa mai spun doar ca i-a reprosat mamei la telefon de ce a plecat si a spus ca ea este de vina ca nu i-a spus "Nu ma mai bate ca nu mai rezist si imi iau lumea in cap!" si atunci saracul de el, a simtit ca e de datoria lui sa ii rupa in continuare coastele si sa ii puna cutitul la gat.
Draga ortodoxa2310, ti-am scris toate acestea ca sa intelegi cam la ce te-ai putea astepta. Exista si alcoolici care nu sunt violenti, dar nu se stie niciodata ce se intampla dupa ce te vede legata de el si cu copii si cred ca mai degraba devine violent un alcoolic decat un alt om.
Cum a afectat-o pe mama viata cu el? A trebuit mereu ca ea sa se zbata singura sa avem ce pune pe masa, pentru ca el a fost mereu foarte cheltuitor si desigur si viciul isi cerea partea. A indurat multe umilinte din pricina betiilor si batailor lui. Desi i-a tinut mii de prelegeri despre efectele alcoolului asupra lui si a familiei, a continuat sa spele dupa el urina si voma ani la rand. Cand el beat mort adormea pe jos la cuier, ea se chinuia sa-l traga in pat sau se ducea sa-l inveleasca si sa-i puna perna pt. ca ii era mila de el. Acum cand ar fi trebuit sa se odihneasca si ea, pt ca a ajuns la o anumita varsta, a trebuit sa plece de acasa si a facut-o nu numai de frica batailor, ci si pentru ca ii era groaznic de rusine de vecinii care auzeau totul si mai ales minciunile pe care le i imputa tata.
Cum ne-a afectat comportamentul lui pe noi? Bataile si scandalurile din familie m-au traumatizat de mic copil si am devenit inchisa in mine si tematoare. Mi-e foarte greu inca sa formez relatii, sa intru in vorba cu cineva si sa imi exteriorizez sentimentele.
Betiile lui au fost o rusine si le-am ascuns mereu in fata "lumii", constienta totusi mereu ca oamenii stiu, ca doar il vad venind acasa pe trei carari si ca nu intamplator tata primeste de la rude si prieteni de ziua lui cadou numai sticle!
Am indurat desigur si lipsuri materiale, de multe ori prin hainele mele "de iarna" intra frigul si pantofii mei erau gauriti cand ma duceam la scoala dar nu i-am reprosat lui asta. Mi-am zis ca o sa cresc, o sa muncesc si o sa-mi cumpar singura tot ce am nevoie.
Din fericire ne-a ferit Dumnezeu si nu am ramas cu probleme respiratorii dupa tot fumul inhalat pe toata perioada copilariei. Insa in prezent nu suport fumul de tigara deloc si am senzatia ca ma sufoc langa cineva care ma fumeaza. Poate e normal pt un nefumator, cine stie?
In rest sunt fizic sanatoasa, dar si bunicii si strabunicii mei erau sanatosi si am in privinta asta "gene bune".
Ce este desigur foarte rau este ca am si eu patima lui. Nu, nu sunt alcoolica, desi daca as fi fost baiat poate as fi fost, cine stie? Asa ca eu mi-am gasit refugiul in mancare si mai ales dulciuri. Spre deosebire de el, eu sunt constienta ca am o problema, sunt constienta ca imi fac rau si totusi nu gasesc mereu resursele sa ma abtin sau sa ma schimb.
Acum doi ani am avut o perioada de cateva luni in care am renuntat complet la zahar si faina alba si am inceput sa mananc sanatos. Cred ca m-am si mandrit insa groaznic, ca spre deosebire de bunicul meu (de care mi-e foarte dor) eu pot si o sa transmit un altfel de mesaj copiiilor mei. Si iata ca la sfarsitul anului trecut am cazut iar rau de tot si acum desi suntem in post, ma aflu in plin "dezmat".
Am citit mult despre dependenta de alcool, despre violenta in familie si despre patima mea si desi la inceput mi se parea ca problema mea este ilara (mai ales ca oamenii zambeau amuzati cand le spuneam ca eu am o problema ca dulciurile), se pare ca este mult mai grav decat credeam si inrudita direct cu patima tatalui si a bunicului meu. Studii recente (le-am citit in presa la inceputul anului) au reconfirmat ceea ce citisem cu ceva timp in urma scris de Bitten Jonsson in "Zucker, nein danke!" (din pacate nu a fost tradusa in engleza sau romana): dependenta de alcool si tutun bate in creier aceleasi tipare pe care le bat si dependenta de droguri, de jocuri de noroc si de... zahar!!! Sunt activati mereu aceeasi centri din creier la toti acesti stimuli. Si vestea si mai proasta este ca un dependent (indiferent de ce substanta) transmite ereditar slabiciunea aceasta si urmasii lui vor cadea mai usor in plasele unor dependente decat alti oameni.
M-am rugat pentru tata, dar foarte probabil nu m-am rugat destul. M-am rugat pentru mine, dar in mod sigur nu m-am smerit destul. De dragul lui Hristos si a scumpei lui Mame, care precis sunt indurerati cand ma vad, de dragul copiiilor mei care au nevoie de o mama sanatoasa, o sa incerc din nou sa scap de patima mea.
Tata nu o sa ia niciodata initiativa sa se schimbe atata timp cat nu constientizeaza ca are o problema. Pe el il pot ajuta doar rugaciunile.
Sper ca viitorul tau si al copiiilor tai sa fie mai frumos dar ma indoiesc ca sotul tau se va lasa de baut cat timp afirma ca nu e alcoolic.

[aurelian86]

Doamne fereste ce viata traieste aceasta sora, si ea o accepta ca si cum ar fi normala, pai daca e alcoolic, te obliga practic sa ei antoconceptionale, sti bine ca pe langa motivul avortiv, mai iti distrugi si sanatatea, nu tu post, abstinenta, mai bine il lasi si cu asta basta stai in concubinaj, iarasi lucru neacceptat de Biserica. Tu nu accepti sa desparti de el din motivul ce faci dupa, si stai si suferi mult si bine, nu va inteleg fetelor de ce acceptati sa suferiti dupa toti.

[gpalama]

Cred ca gresiti putin aici si nu ati inteles exact ce ar trebui sa facem in aceste situatii.

Marea majoritatea a problemelor din viata noastra SUNT OMENESTI si AU SOLUTII OMENESTI.
Sunt insa si probleme care nu pot fi solutionate omeneste.

Daca esti bolnav de multe ori sunt medici si tratamente mai lungi sau mai scurte care te fac bine. Important este sa ajungi si la medicul care trebuie si sa ai rabdare in tratamentul dat.


Problema oamenilor este ca:
1. Nu stiu ce sa faca, 2. Nu mai au putere si nu stiu/inteleg nu mai reusesc sa rezolve problema respectiva.


1. Avem nevoie de multa rugaciune pentru ca Dumnezeu SA NE DEA PUTERE, SA NE ARATE CALEA PE CARE SA MERGEM.
2. Avem nevoie de foarte multa rugaciune pentru ca Dumnezeu sa ne scoata el din necazuri la care omeneste nu mai este nimic de facut.


@Ortodoxa...
Ar trebui sa nu va pierdeti nadejdea si ar trebui sa incepeti sa va rugati cu multa putere la Dumnezeu - si sa va zic si de ce.
Nu de mult am citit pe forum ce zicea o femeie - cu un nepot parca alcoolic, si care a fost sfatuita ca timp de 40 de zile sa citeasca la miezul noptii Paraclisul Maicii Domnului.
Iar femeia a scris clar, ca dupa 40 de zile omul ala s-a trezit parca din betie, sanatos, fara pic de patima in el, fara pic de dorinta de bautura, curat si nu a mai pus bautura in gura.


Alcoolismul este o dependenta de substanta externa. Dependentele sunt TRATABILE, dar trebuie sa INTELEGETI CE SE INTAMPLA.

Dupa cum ati fost sfatuita in alte posturi: duceti-va la un medic sa intelegeti ce este alcoolismul - dependenta de "alcool"; sa intelegeti care este tratamentul si cum se reduce dependenta de alcool pentru ca multi renunta la alcool cu tratament; trebuie sa intelegeti ce trebuie sa faceti dumneavoastra ca om sa-l ajutati pe sot; sa intelegeti ce nu poate el sa faca si trebuie sa faceti dumnevaostra.

Sotul dumneavoastra in momentul asta este semi-rational. El actioneaza in cauza de dependenta f.f. puternica. Mintea lui zice asa: trebuie sa beau pentru ca ma simt f.f. rau. Nu mai are putere sa decida asupra lui si ce sa faca.


Tratamentul standard are cateva componente:
1. Constientizarea - sa inteleaga despre ce este vorba
2. Renuntare la dependenta: se tine 2-3 saptamani in spital cu tot felul de sedative pentru a trece de sevraj.
3. Sa se tina singur pe picioare, dupa ce a iesit din dependenta.
4. Sa fie protejat de cei din jur.

Faceti un canon de rugaciune la Maica Domnului. Cititi cel putin 40 de zile Paraclisul Maicii Domnului, si dati acatiste la Biserica.
Duceti-va la un spital (9) si vedeti intai dumneavoastra despre ce este vorba, sa intelegeti ce trebuie sa faceti.
Duceti-l la un spital si incepeti tratamentul.


Daca nu doreste sa inceapa sa se ajute AMENINTATI-L CA IL PARASITI.

DACA NU PUNETI PICIORUL IN PRAG VA VETI NENOROCI SOTUL.

Nu trebuie sa cedati psihic in fata lui si sa-i tolerati dependenta, ci trebuie sa-l "furati" din starea asta. Sa-l mintiti/pacaliti cumva sa mearga la tratament.

Din nou repet, daca nu puneti piciorul in prag cu fermitate, va veti nenoroci si dumneavoastra si el.

Rugaciune, ajutor specializat si nadejde.

Sa ne mai puneti cate un mesaj pe aici sa ne spuneti cum sunteti.

[AlinB]

În prealabil postat de aurelian86

Doamne fereste ce viata traieste aceasta sora, si ea o accepta ca si cum ar fi normala, pai daca e alcoolic, te obliga practic sa ei antoconceptionale, sti bine ca pe langa motivul avortiv, mai iti distrugi si sanatatea, nu tu post, abstinenta, mai bine il lasi si cu asta basta stai in concubinaj, iarasi lucru neacceptat de Biserica. Tu nu accepti sa desparti de el din motivul ce faci dupa, si stai si suferi mult si bine, nu va inteleg fetelor de ce acceptati sa suferiti dupa toti.

Mda.

Ce usor este sa te te lepezi de Dumnezeu, mintind in schimb ca-l iubesti pe omul de langa tine..

Noi ne miram si credem ca doar alcoolicii pot experimente aceasta stare de negare, refuzul realitatii, dar se pare ca si noi astia care ne credem in afara de patima, o facem foarte des in patima noastra de care nu ne dam seama.


Si chiar daca, din pacate, e de multe ori nu atat de evidenta ca alcoolismul sau altele, poate fi cu mult mai rea, pentru ca mergem la moarte crezand ca facem un lucru bun, sau un compromis necesar si chiar mantuitor pe undeva.

[AlinB]

În prealabil postat de Korina

Ce este desigur foarte rau este ca am si eu patima lui. Nu, nu sunt alcoolica, desi daca as fi fost baiat poate as fi fost, cine stie? Asa ca eu mi-am gasit refugiul in mancare si mai ales dulciuri. Spre deosebire de el, eu sunt constienta ca am o problema, sunt constienta ca imi fac rau si totusi nu gasesc mereu resursele sa ma abtin sau sa ma schimb.
Acum doi ani am avut o perioada de cateva luni in care am renuntat complet la zahar si faina alba si am inceput sa mananc sanatos. Cred ca m-am si mandrit insa groaznic, ca spre deosebire de bunicul meu (de care mi-e foarte dor) eu pot si o sa transmit un altfel de mesaj copiiilor mei. Si iata ca la sfarsitul anului trecut am cazut iar rau de tot si acum desi suntem in post, ma aflu in plin "dezmat".
Am citit mult despre dependenta de alcool, despre violenta in familie si despre patima mea si desi la inceput mi se parea ca problema mea este ilara (mai ales ca oamenii zambeau amuzati cand le spuneam ca eu am o problema ca dulciurile), se pare ca este mult mai grav decat credeam si inrudita direct cu patima tatalui si a bunicului meu. Studii recente (le-am citit in presa la inceputul anului) au reconfirmat ceea ce citisem cu ceva timp in urma scris de Bitten Jonsson in "Zucker, nein danke!" (din pacate nu a fost tradusa in engleza sau romana): dependenta de alcool si tutun bate in creier aceleasi tipare pe care le bat si dependenta de droguri, de jocuri de noroc si de... zahar!!! Sunt activati mereu aceeasi centri din creier la toti acesti stimuli. Si vestea si mai proasta este ca un dependent (indiferent de ce substanta) transmite ereditar slabiciunea aceasta si urmasii lui vor cadea mai usor in plasele unor dependente decat alti oameni.
M-am rugat pentru tata, dar foarte probabil nu m-am rugat destul. M-am rugat pentru mine, dar in mod sigur nu m-am smerit destul. De dragul lui Hristos si a scumpei lui Mame, care precis sunt indurerati cand ma vad, de dragul copiiilor mei care au nevoie de o mama sanatoasa, o sa incerc din nou sa scap de patima mea.
Tata nu o sa ia niciodata initiativa sa se schimbe atata timp cat nu constientizeaza ca are o problema. Pe el il pot ajuta doar rugaciunile.
Sper ca viitorul tau si al copiiilor tai sa fie mai frumos dar ma indoiesc ca sotul tau se va lasa de baut cat timp afirma ca nu e alcoolic.

Toti oamenii sunt succeptibili la diverse dependente, nu degeaba se spune ca fiecare om are patima sa, ba de fapt unii au chiar mai multe dar daca nu sunt atat de evidente sau traieste intr-o stare de negare (care nu e specifica doar alcoolicilor), spune ca nu are.

Este posibil, binenteles, sa existe oameni care genetic sa aiba anumite particularitati neurologice care sa ii faca mult mai expusi la nevoia de placere.

Sunt oameni cu o rezistenta limitata la stres si care au nevoie sa compenseze urgent printr-o doza de placere.

Dar este posibil ca viata sa-i faca de asa natura (expunerea prematura la stres excesiv, lipsa recompenselor la efort) sau chiar dependentele precedente sa "batatoreasca" anumite mecanisme neurologice generice, ale dependentei, care mai tarziu se "axeaza" eventual pe niste patimi anume.

Si nu e un caz rar, cred ca putini sunt cei care nu au aceasta problema intr-o forma sau alta.

Cati oameni de exemplu nu sunt obezi sau spun ca nu pot tine postul?
Si dau vina pe gene, hormoni, varsta, munca, starea de sanatate (nu atat de grava cum se lauda) si mai stiu si eu - cand de fapt isi cauta fericirea in farfurie.

Nefericirea estea cea care creaza dependente vicioase si noi de multe ori credem ca nefericirea e legata doar de lipsuri, dar nefericirea e de multe ori legata si de faptul ca acel om nu are pentru ce sa lupte in viata, nu este cu adevarat atasat de nimic valoros, chiar in ciuda unor crezuri formale care le afiseaza.

Poftele alimentare ascund neimpliniri, incosecvente, goluri de care de prea putine ori suntem constienti incat sa ne straduim sa le umplem.

A lupta doar cu pofta in sine, fara a incerca sa-i cauti cauzele, fara a incerca sa umpli golurile mai intai, este o munca de Sisif si nu are castigatori decat pentru scurt timp si in aparenta.

Dar nefericirea se vindeca greu, chiar si cu un prezent promitator, oamenii de multe ori prefera sa traiasca in trecut, printre cei care i-au traumatizat, cu frica, cu ura, ratand de multe ori prezentul si incercand sa obtina o fericire "chimica", printr-o relatie saraca dar aparent satisfacataoare, cu patimile lor.

Incearca sa vezi care sunt acele momente care te imping spre a consuma dulciuri, situatiile de viata in care aceste pofte cresc, gandurile din acele momente, etc. ca sa ajungi la cauze, pe langa ceea ce se poate mai usor vedea din prisma trecutului.

Chiar daca dulciurile pot fi de post (desi doar zaharul nu e suficient de satisfacator, satisfactii asemanatoare se obtin si prin consumul de grasimi, din dulciuri, carne, lactate, etc.) patima evident nu este, si desi poti manca de post, daca nu reusesti sa tai si poftele care pot fi chiar implinite cu alimente "de post", nu postesti cu adevarat.

Nu te lasa descurajata, postul tau poate incepe foarte bine si de azi, asa cum spune si cuvantul Sf. Ioan Gura de Aur, care se citeste chiar in noaptea Invierii, dupa pilda lucratorilor din Sf. Scriptura, si cei din ceasul intai si cei din ceasul al noulea, aceeasi plata vor primi.
Important este sa vina la lucru, pentru ca trebuie sa luam aminte si la pilda fecioarelor, daca vor ajunge prea tarziu, intarziind din cauza neglijentei si lipsei de intelepciune, vor ramane pe afara.