Sfinţi catolici ai secolului al XX-lea.

[Mihnea Dragomir]

De regulă, viaţa sfinţilor catolici care au trăit în trup înainte de Schisma Orientală este relativ bine cunoscută. Cu toţii am auzit câte ceva despre Sf. Maxim Confesorul, despre Sf Ioan Gură de Aur, despre Sf Augustin din Hippona ori despre Sf Ieronim.
Deasemenea, despre sfinţii catolici care au trăit după Schismă, să spunem "mai importanţi" (horribile dictu, desigur că nu-i putem clasifica precum la fotbal) precum Sf Thomas Aquinas, Sf Francisc de Assisi, Sf Caterina din Siena ori Sf Ioana d'Arc ştim câte ceva, cel puţin din cărţile de istorie. Mult mai puţin cunoscuţi sunt sfinţii catolici din ultimul veac.

Iată, spre exemplu, cazul unei călugăriţe poloneze: Sf Faustina. O mare mistică a zilelor noastre. Domnul a vrut ca ea, în extaz, să coboare în Iad. Iată ce scrie în Jurnalul ei:

Astăzi am fost condusă de un înger în hăurile iadului. Este un loc de mari torturi: cât de teribil de mare şi de cuprinzător este ! Felurile de tortură pe care le-am văzut: prima tortură pe care o vedem în iad este pierderea lui Dumnezeu; a doua este o remuşcare perpetuă a conştiinţei, a treia este aceea că nu se va schimba nicicând condiţia actuală, a patra este focul care penetrează sufletul fără a-l distruge, o îngrozitoare suferinţă, fiindcă este un foc pur spiritual, ridicat de supărarea lui Dumnezeu, a cincea este un întuneric condiţional şi un miros teribil de sufocant: în ciuda întunericului diavolii şi sufletele damnaţilor se văd unii pe alţii şi fiecare îşi vede sufletul propriu şi pe al altora, a şasea tortură este tovărăşia constantă a lui satan, a şaptea tortură este disperarea oribilă, ura lui Dumnezeu, cuvinte îngrozitoare, înjurături şi blasfemii.

Acestea sunt torturile suferite de toţi damnaţii împreună, dar suferinţele nu se termină aici. Sunt torturi speciale destinate unor suflete în mod particular. Sunt chinurile simţurilor. Fiecare suflet trece prin teribile şi indescriptibile suferinţe, în legătură cu modurile în care a păcătuit. Sunt caverne şi gropi de tortură, unde felul în care cineva suferă diferă de al altuia. Aş fi murit la simpla privire a acestor torturi dacă omnipotenţa lui Dumnezeu nu m-ar fi susţinut. Să cunoască păcătoşii că vor fi torturaţi întreaga eternitate, în acele simţuri folosite pentru păcat. Scriu acestea la comanda lui Dumnezeu, pentru ca niciun suflet să nu găsească o scuză zicând că nu există iad, ori că nu a fost nimeni acolo şi că nimeni nu poate spune cum este.



Eu, sora Faustina, la porunca lui Dumnezeu, am vizitat abisurile iadului pentru ca să pot spune oamenilor despre ele şi să pun mărturie asupra existenţei lor. Eu nu pot vorbi despre aceste lucruri acum, deoarece am primit porunca lui Dumnezeu de a le aşterne în scris. Diavolii erau plini de ură împotriva mea, dar trebuiau să asculte de mine la comanda lui Dumnezeu. Cele pe care le-am scris sunt o umbră palidă a lucrurilor pe care le-am văzut. Dar, am observat un lucru: acela că cele mai multe suflete care erau acolo erau ale acelora care refuzaseră să creadă că iadul există. Când m-am întors, cu greu mi-am revenit din frică. Cât de teribil suferă sufletele acolo ! În urma acestui lucru, mă rog cu încă mai multă fervoare pentru convertirea păcătoşilor. Neîncetat cerşesc îndurarea lui Dumnezeu asupra lor. Isuse al meu, mai degrabă să fiu în agonie până la sfârşitul lumii, în mijlocul celor mai mari suferinţe, decât să Te jignesc prin cel mai uşor păcat !
(Jurnal, 741)