Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Generalitati > Stiri, actualitati, anunturi
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #211  
Vechi 13.02.2015, 22:53:26
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit

În cotidianul Adevărul din 12 februarie 2015 a fost publicat articolul €žTertipul prin care BOR încearcă să mențină religia obligatorie în școli€œ, în care este comentată propunerea Sfântului Sinod ca înscrierea la disciplina religie să se facă la începutul școlarizării pe toată perioada acesteia.
Adversarii statutului orei de religie ignoră sau interpretează tendențios motivarea Curții Constituționale care, de fapt, a respins aproape în totalitate cererile acestora privind neconstituționalitatea prezenței disciplinei religie în învățământul public (punctul 2 al dispozitivului deciziei nr. 669 a Curții Constituționale).
Singurul aspect modificat de către Curtea Constituțională este procedura de participare a elevului la ora de religie, și anume, aceasta presupune o cerere de înscriere. În ceea ce privește celelalte aspecte legale privind importanța și necesitatea orei de religie, Curtea Constituțională a menținut, motivat și consolidat statutul acesteia ca disciplină școlară, parte a trunchiului comun, aflată în planul-cadru de învățământ, obligatorie pentru Școală, care trebuie să o prezinte în oferta educațională a școlii (asemenea disciplinelor limba română, matematică, istorie, geografie etc.). Prin urmare, ora de religie nu este facultativă pentru Școală, ci Școala trebuie să respecte statutul legal al acesteia și să creeze toate condițiile pentru desfășurarea ei (conform paragrafului 19 din motivarea Deciziei Curții Constituționale), iar elevul, părinții sau tutorele acestuia solicită în mod liber înscrierea pentru studiul disciplinei religie.
Ca atare, Sfântul Sinod, prin propunerea făcută, a avut în vedere motivarea deciziei Curții Constituționale, care afirmă în același timp importanța orei de religie și libertatea elevului de-a studia disciplina religie pe bază de cerere. Se înțelege că cine s-a înscris în mod liber să urmeze studiul religiei poate fi consecvent sau inconsecvent cu această alegere inițială.
Atât timp cât Constituția României garantează dreptul la educație religioasă confesională în școală, €žpotrivit cerințelor specifice fiecărui cult“ (art. 32, alin.7), implicarea Bisericii în susținerea orei de religie nu reprezintă o ingerință în activitatea Statului, ci cooperarea acesteia cu instituțiile publice (art. 29, alin. 5), pentru o formare spirituală și socială adecvată a copiilor și tinerilor poporului român eminamente religios.
Așadar, Biserica apără și promovează studiul religiei fiindcă este solidară cu poporul credincios. (Biroul de presă al Patriarhiei Române)
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)

Last edited by cristiboss56; 13.02.2015 at 22:57:45.
Reply With Quote
  #212  
Vechi 27.02.2015, 21:27:52
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit

Referitor la acuzația nefondată de concurență neloială făcută de Biserica Ortodoxă Română anunțată de Asociația Funerară Română pe agenda adunării publice organizate în București în ziua de vineri, 27 februarie 2015, precizăm:
Acuzația de concurență neloială a Bisericii este nedreaptă, deoarece societatea comercială Chivotul Mare SRL a Arhiepiscopiei Bucureștilor a fost înființată potrivit legislației românești în vigoare și este plătitoare de taxe și impozite asemenea tuturor societăților comerciale de pompe funebre.
Arhiepiscopia Bucureștilor a înființat această societate comercială în primul rând pentru ajutorarea familiilor îndoliate prin oferirea de servicii funerare la cele mai mici prețuri, iar nu cu scopul profitului financiar. Hotărârea de înființare a acesteia a fost fundamentată pe considerente de ordin social, după ce s-a constatat că în numeroase cazuri suferința familiilor aflate la necaz era speculată financiar de către firme de pompe funebre, care în multe localități practică prețuri discreționare și chiar de monopol, inclusiv pentru familiile sărace.
Întrucât au constatat că societatea de servicii funerare a Arhiepiscopiei Bucureștilor are prețuri mici și tratează cu atenție și înțelegere pe cei aflați la necaz, tot mai multe familii de credincioși ortodocși apelează la aceasta. Acesta este de fapt substratul real al încercărilor din partea firmelor de pompe funebre din orașele Sinaia și Bușteni de intimidare, discreditare și blocare a activității societății Chivotul Mare SRL, de la sfârșitul lunii ianuarie 2015, cu complicitatea autorităților publice locale. Probabil că așa se explică introducerea acestei acuzații injuste din punct de vedere legal și moral la adresa Bisericii pe agenda adunării publice organizate de Asociația Funerară Română.
Ca atare, recomandăm Asociației Funerare Române să nu urmărească doar obținerea unui profit cât mai mare din specularea suferinței semenilor noștri, fără nici o urmă de înțelegere și compasiune față de familiile îndoliate. (Biroul de presă al Arhiepiscopiei Bucureștilor)
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)

Last edited by cristiboss56; 27.02.2015 at 21:31:08.
Reply With Quote
  #213  
Vechi 11.03.2015, 23:15:38
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit

După ce unii adversari ai orei de religie au obținut decizia nr. 669/12 noiembrie 2014 a Curții Constituționale a României care condiționează participarea elevilor la ora de religie de o cerere scrisă a părinților, tutorelui legal instituit sau a elevului major, sub pretextul exercitării (sau verificării?) libertății conștiinței și a credințelor religioase (cf. art. 29, al. 1 din Constituția României), răspunsul pozitiv al majorității covârșitoare a părinților și copiilor majori a fost masiv și demn, exprimând importanța religiei în viața poporului român.
O majoritate de peste 90% a elevilor din școlile publice care au în oferta educațională religia a ales să se înscrie la această disciplină, în pofida perioadei foarte scurte de înscriere (aproape trei săptămâni) și a multor eforturi pentru școli și dificultăți umilitoare pentru părinți. Acest rezultat cu valoare de referendum cheamă Familia, Școala și Biserica la dialog, coresponsabilitate și cooperare pentru promovarea unei educații integrale care unește formarea spirituală cu informarea științifică a elevilor.
Rezultatele recente ale înscrierii la ora de religie confirmă și depășesc cercetările sociologice anterioare ale Institutului de Științe ale Educației conform cărora peste 85% din părinți, elevi și profesori doresc studierea religiei în școală, ca, de altfel, și în imensa majoritate a țărilor europene.
Apreciem că Ministerul Educației oferă posibilitatea continuării înscrierii la ora de religie mai ales pentru că există mulți părinți la muncă în străinătate ai căror copii minori nu au un tutore legal instituit și, în consecință, nu au reușit să depună cereri pentru ora de religie.
Patriarhia Română mulțumește părinților, elevilor, celorlalte culte religioase, instituțiilor și tuturor personalităților publice care susțin prezența orei de religie în școală.
Dezbaterile publice asupra orei de religie din ultimele săptămâni au evidențiat cele două repere fundamentale ale oricărui demers educațional în școală, și anume: persoana care transmite (profesorul) și suportul scris al informației transmise (manualele).
În acest sens, Biserica Ortodoxă Română va intensifica cooperarea cu Ministerul Educației și Cercetării Științifice, cu Asociația Părinți pentru Ora de Religie (APOR) și cu toți cei interesați în mod constant de creșterea calității educației religioase prin îmbunătățirea programelor analitice, a manualelor, materialelor auxiliare și a nivelului profesional al profesorilor de religie din punct de vedere didactic și spiritual. În acest sens, Familia, Școala și Biserica trebuie să conlucreze eficient la formarea spirituală și intelectuală a tinerei generații, aceasta fiind cea mai mare și valoroasă investiție pe termen lung a poporului român. (Biroul de presă al Patriarhiei Române)
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)

Last edited by cristiboss56; 11.03.2015 at 23:19:30.
Reply With Quote
  #214  
Vechi 13.03.2015, 23:44:13
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit

În legătură cu articolul de opinie Ortodoxia, armă politică pentru Rusia apărut sub semnătura doamnei Sabina Fati în publicația România Liberă din ziua de 12 martie 2015, precizăm:
În ultimii 25 de ani, doamna Sabina Fati instigă adesea la ură confesională și denigrează istoria și activitatea Bisericii Ortodoxe Române după principiul calomniază, calomniază, poate va rămâne ceva. După ce, în urmă cu câteva zile, Sabina Fati și-a exprimat dezamăgirea pe site-ul Europa Liberă că peste 90% dintre elevi au depus cerere pentru a studia religia în învățământul public, în România Liberă din 12 martie 2015, aceeași jurnalistă aduce acuzații injuste și nedemne.
Nemulțumită și iritată de decizia majorității părinților și elevilor în favoarea prezenței orei de religie în școală, doamna Fati se pretează la un atac dezonorant, folosit în ultimii ani și de alți adversari ai Bisericii noastre, și anume că, în contextul geopolitic din Europa de Est, Ortodoxia ar fi arma politică a Rusiei (sic!). Pentru a-și argumenta aceste acuzații, doamna jurnalistă face asocieri forțate privind vizita în România a unor persoane politice din Rusia și legăturile lor cu Biserica Ortodoxă Română. În acest sens, menționăm că, de fiecare dată când Alexandru Dughin vine în România, jurnaliști ca și doamna Sabina Fati încep să inventeze presupuse întâlniri oficiale între acesta și reprezentanți oficiali ai Bisericii Ortodoxe Române. Mai mult, fac presiuni asupra Biroului de presă al Patriarhiei Române să confirme ceea ce este doar speculație sau zvon.
Doamna Fati ignoră în mod voit faptul că Biserica Ortodoxă Română împreună cu toate cultele din România au susținut în mod public autoritățile de Stat în demersurile de aderare a României la NATO și de integrare a țării noastre în Uniunea Europeană tocmai pentru că, după căderea regimului comunist ateu, a fost dorința poporului român de a-și construi un viitor democratic.
În ceea ce privește întâlnirile oficiale de la Patriarhia Română cu Mitropolitul Ilarion de Volokolamsk, precizăm că, așa cum de altfel s-a și comunicat public, acestea au vizat doar probleme de interes strict bisericesc, ca pregătirea Sfântului și Marelui Sinod Panortodox (din 2016) sau aspecte ale relațiilor bilaterale ale celor două Biserici Ortodoxe surori autocefale, fără nici o strategie de ordin politic.
Biserica Ortodoxă Română promovează în societatea românească valorile eterne ale Evangheliei lui Hristos, care nu pot fi înlocuite de ideologii politice și strategii efemere doar pentru a fi „modern“ sau „progresist“. A promova în societatea secularizată de astăzi, inclusiv prin ora de religie, valorile fundamentale ale Evangheliei iubirii lui Dumnezeu pentru oameni, care apără persoana și demnitatea umană, instituția familiei tradiționale, solidaritatea și cooperarea cu toți oamenii pentru binele comun al societății reprezintă misiunea constantă a Bisericii.
În concluzie, acuzațiile potrivit cărora Biserica Ortodoxă Română ar susține geopolitica Rusiei și ar promova în societatea românească interesele acesteia sunt pătimașe și denigratoare. Probabil este dificil pentru unii jurnaliști să înțeleagă că Biserica Ortodoxă Română autocefală nu este subordonată nici unui centru ecleziastic extern, și nici nu dorește vreo „politică imperială“, ci doar căutarea Împărăției cerurilor (cf. Matei 6, 33).
Cu alte cuvinte, Biserica Ortodoxă Română își apără autocefalia bisericească și neutralitatea politică tocmai pentru a sluji cu fidelitate poporul român pe calea mântuirii. (Biroul de presă al Patriarhiei Române)
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)

Last edited by cristiboss56; 13.03.2015 at 23:49:18.
Reply With Quote
  #215  
Vechi 17.03.2015, 20:48:10
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit

Într-un articol calomnios publicat în ziarul Adevărul de Timișoara, domnii Daniel Dancea, Ștefan Both (din Timișoara) și Cezar Pădurariu (din Iași) își dau mâna și se lansează într-un atac furibund la adresa Patriarhului României în stilul celor apărute în ziarul Scânteia din primii ani ai regimului comunist.
Materialul de presă denigrator publicat în ziarul Adevărul de Timișoara nu mai miră pe nimeni, deoarece cei trei jurnaliști instigă permanent la ură confesională și la învrăjbirea dintre Biserică și societate. De mulți ani, Biserica și activitatea ei în favoarea societății românești reprezintă pentru aceștia nu un subiect de presă care trebuie tratat cu obiectivitate jurnalistică, ci o temă de atac, probabil expresia unor convingeri și frustrări personale sau rezultatul influenței asupra lor din partea unor persoane și grupuri interesate de denigrarea permanentă a Bisericii Ortodoxe Române.
Articolul din ziarul Adevărul de Timișoara este construit exclusiv prin reluarea obsesivă a unor afirmații calomnioase, speculații gratuite și provocări nedemne (ca aceea de la Timișoara din anul 2008), date publicității de cei ostili Bisericii sau colportate din surse obscure, care nu au fost niciodată probate cu dovezi clare. Și de această dată, cei trei jurnaliști de la Adevărul reiau aceleași calomnii, evident cu scop de denigrare despre presupuse relații cu Securitatea și pretinse legături oneroase cu politicieni și oameni de afaceri niciodată dovedite.
De altfel, de-a lungul timpului, Patriarhia Română a răspuns prompt, a demontat toate dezinformările și a făcut clarificările necesare pentru informarea corectă a opiniei publice în legătură cu aceleași dezinformări nedemne pentru un jurnalist onest.
Probabil că la cele apărute în ziarul Adevărul de Timișoara nici nu ar mai fi trebuit dat un răspuns. Totuși, în urma acestui nou atac mediatic din partea publicației Adevărul se impun spre meditație următoarele:
Până unde poate scădea calitatea demersului jurnalistic la unii jurnaliști fără responsabilitate, care, prevalându-se de libertatea de exprimare, sunt convinși că a calomnia sau a denigra este ceva firesc?
Cum poate o instituție de presă ca Adevărul să fie preocupată în cazul Bisericii doar de a susține o campanie de denigrare permanentă a ei, uneori „mascată“ de câteva articole pozitive pentru a induce publicului cititor ideea de obiectivitate gazetărească? Însuși faptul că această publicație este acum în insolvență arată că cititorii nu se lasă înșelați de aparențe.
Desigur, fiecare instituție media particulară are libertatea de a-și alege propria politică editorială, însă se constată încă o dată că publicația Adevărul de astăzi continuă campania împotriva Bisericii după modelul ziarului Scânteia de odinioară. Astfel, în acea publicație oficială de tristă amintire a regimului comunist din România, într-un articol din 1986, Biserica era combătută ideologic prin apologia propagandistică a „superiorității omului societății socialiste cu trainice convingeri materialist ateiste, forța hotărâtoare a tuturor transformărilor revoluționare din societate“ (conform revistei Historia, iulie 2013). Mesajul ziarului Scânteia de atunci și al cotidianului Adevărul de astăzi este în esență același! (Biroul de presă al Patriarhiei Române)
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #216  
Vechi 17.03.2015, 20:52:46
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit

În legătură cu informațiile apărute pe blogul jurnalistului Cătălin Striblea și preluate de site-ul de știri DeCeNews despre susținerea financiară a posturilor de radio și televiziune TRINITAS ale Patriarhiei Române de către eparhiile Bisericii Ortodoxe Române, precizăm:
TRINITAS TV și Radio TRINITAS au apărut ca o necesitate misionară și ca o formă complementară de comunicare, pentru a transmite mesajul Bisericii în casele oamenilor.
Scopul major al acestora constă în intensificarea vieții spirituale creștine, cultivarea unității eclesiale între eparhii, promovarea culturii și spiritualității românești în context european, precum și în oferirea unei perspective pozitive, luminată de credință și speranță, asupra evenimentelor cotidiene ale societății.
Prin intermediul acestor instituții media cultural-religioase, Patriarhia Română informează opinia publică despre evenimentele bisericești, lucrarea pastoral-misionară, socială, educațională și culturală a Bisericii, dar și aducând în atenția publicului istoria, cultura și tezaurul de credință și spiritualitate creștină românească în context european. Radioul și Televiziunea Patriarhiei Române aduc multă lumină, bucurie și speranță mai ales persoanelor singure, vârstnice și bolnave, prin slujbele religioase transmise zilnic (Liturghie și Vecernie).
De asemenea, televiziunea TRINITAS și radio TRINITAS ale Patriarhiei Române realizează și transmit știri, reportaje, emisiuni prin care promovează activitățile eparhiilor ortodoxe românești din apropierea granițelor României și din diaspora română. Prin urmare, este necesară susținerea financiară a unei activități benefice pentru toate eparhiile Patriarhiei Române.
De la înființarea postului TRINITAS TV (2007) și mutarea sediului central de la Iași la București a postului de radio TRINITAS (27 octombrie 2007), până în prezent, acestea au fost susținute financiar exclusiv din contribuțiile eparhiilor ortodoxe din țară, iar mai târziu și de eparhiile din străinătate, nu din publicitate comercială sau din surse netransparente și nedeclarate.
După cum Televiziunea Română și Societatea Română de Radiodifuziune sunt susținute financiar prin plata unui abonament pe factura de energie electrică de către fiecare familie de români, tot așa radioul și televiziunea TRINITAS ale Patriarhiei Române sunt susținute financiar prin contribuția clerului și credincioșilor Bisericii Ortodoxe Române.
Hotărârea Sfântului Sinod din decembrie 2014 a avut ca scop intensificarea eforturilor de susținere financiară a TRINITAS TV și Radio TRINITAS în condițiile crizei economice prelungite, dată fiind importanța acestora pentru viața și activitatea Bisericii azi.
În concluzie, TRINITAS TV și Radio TRINITAS au un scop misionar, nu unul comercial, iar susținătorii lor sunt clerul și credincioșii ortodocși români din țară și străinătate, adică principalii beneficiari ai programelor acestora. (Biroul de presă al Patriarhiei Române)
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #217  
Vechi 19.03.2015, 00:05:28
cristiboss56's Avatar
cristiboss56 cristiboss56 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 16.12.2006
Locație: Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor,oricare ar fi durata lor,vine ora răsplatei:BRĂTIANU
Religia: Ortodox
Mesaje: 32.376
Implicit

Patriarhia Romana binecuvântează și susține Marșul pentru viață 2015. Fiecare viață este un dar, organizat de mai multe asociații și organizații nonguvernamentale creștine din România în ziua de sâmbătă, 21 martie 2015, în peste 60 de orașe din țară. În Pastoralele Sfântului Sinod și ale ierarhilor este permanent subliniată importanța familiei, instituția sfântă cea mai afectată social, economic și moral în ultimii ani. În acest sens, reamintim că Anul comemorativ al Sfinților Martiri Brâncoveni în Patriarhia Română (2014) ne-a oferit exemplul unui mare domnitor al unei țări creștine și părinte model de familie creștină, care ne învață peste veacuri că, oricât de grele ar fi vremurile, lumina iubirii jertfelnice nu poate fi biruită de puterile întunericului.
În mesajul la Duminica Părinților și Copiilor (1 iunie 2014), Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a subliniat că Biserica noastră încurajează toate familiile să primească, în suflet, bucuria de a fi creștini și de a prețui viața în familie, de a se împlini prin nașterea și creșterea copiilor, în duhul iubirii jertfelnice față de Hristos și de Biserica Sa, prețuind în același timp istoria și viața poporului român. Acestea sunt repere fundamentale ale unei societăți sănătoase din punct de vedere spiritual, cu un rol decisiv în formarea și educarea copiilor, atât pentru viața prezentă a societății de azi, cât și pentru a trăi veșnic în iubirea lui Dumnezeu.
Întrucât, în perioada 1958-2008, în România, au fost avortați peste 22 milioane de copii, avortul a devenit o plagă pentru poporul român care se află astfel într-o scădere demografică îngrijorătoare. De aceea, Biserica binecuvântează și încurajează adopția de copii de către familiile care nu pot da naștere la prunci și îndeamnă parohiile să contribuie constant la ajutorarea materială a familiilor care au copii mulți, mai ales în parohiile sărace, și, totodată, să susțină formarea spirituală a tinerei generații, în iubire față de Dumnezeu și de semeni.
Marșul pentru viață 2015. Fiecare viață este un dar va fi mediatizat de Centrul de Presă BASILICA al Patriarhiei Române întrucât are ca scop apărarea familiei creștine tradiționale și a darului vieții umane. (Biroul de presă al Patriarhiei Române)

__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
Reply With Quote
  #218  
Vechi 19.03.2015, 10:35:27
Mihnea Dragomir's Avatar
Mihnea Dragomir Mihnea Dragomir is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 15.02.2010
Locație: Ținuturile Loirei, Franța
Religia: Catolic
Mesaje: 7.751
Implicit

Citat:
În prealabil postat de cristiboss56 Vezi mesajul
atac furibund la adresa Patriarhului României în stilul celor apărute în ziarul Scânteia din primii ani ai regimului comunist.
(...)
(Biroul de presă al Patriarhiei Române)
Ca veni vorba de ziarul Scanteia din primii ani ai regimului comunist pe care l-au sprijinit si inca il sprijina, le comunic tovarasilor de la "Biroul de Presa al Patriarhiei Romane" ca nu avem, nu am avut si, sa speram, nu vom avea nici in viitor un "patriarh al Romaniei". Ceea ce avem (adica au ei) este "Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane". Asta e cu totul altceva.
__________________
Doamne, Tu pe toate le știi ! Tu știi că Te iubesc !

www.catehism.com
http://regnabit.wordpress.com

Last edited by Mihnea Dragomir; 19.03.2015 at 10:37:50.
Reply With Quote
  #219  
Vechi 19.03.2015, 10:54:23
DragosP's Avatar
DragosP DragosP is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 23.03.2011
Religia: Ortodox
Mesaje: 6.591
Implicit

Bravo doctore. O completare bien venită.
Altceva mai aveți de comunicat?
__________________
Îmi cer scuze celor pe care i-am supărat!
"Trebuie sa mori înainte de a muri
Pentru a nu muri atunci când mori"
Reply With Quote
  #220  
Vechi 19.03.2015, 11:03:44
Ioan_Cezar Ioan_Cezar is offline
Banned
 
Data înregistrării: 17.06.2014
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.618
Implicit

Citat:
În prealabil postat de Mihnea Dragomir Vezi mesajul
Ca veni vorba de ziarul Scanteia din primii ani ai regimului comunist pe care l-au sprijinit si inca il sprijina, le comunic tovarasilor de la "Biroul de Presa al Patriarhiei Romane" ca nu avem, nu am avut si, sa speram, nu vom avea nici in viitor un "patriarh al Romaniei". Ceea ce avem (adica au ei) este "Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane". Asta e cu totul altceva.
Tare!.....
Spiritul de observație doftoricesc nu putea trece peste așa umflătură urât mirositoare.
Partea proastă e că, pesemne, tovarășii funcționari chiar așa or fi și crezînd. Ce ți-e și cu ideologiile astea pseudo, cripto și eterno-comuniste!
Reply With Quote
Răspunde

Thread Tools
Moduri de afișare


Subiecte asemănătoare
Subiect Subiect început de Forum Răspunsuri Ultimele Postari
COMUNICAT DE PRESA TANACU TANACU Stiri, actualitati, anunturi 50 15.01.2011 17:00:37
Comunicat de Presa cristiboss56 Stiri, actualitati, anunturi 27 14.08.2010 14:49:50
Televiziunea Patriarhiei Române are o nouă grilă de programe cristiboss56 Stiri, actualitati, anunturi 0 06.10.2009 19:39:34
Comunicat de presă cristiboss56 Stiri, actualitati, anunturi 4 24.09.2009 05:49:55
Biroul de Presă și Comunicații al Patriarhiei Române Anca-Miha Stiri, actualitati, anunturi 1 13.03.2009 00:40:05