Ce este cugetarea?

[florin.oltean75]

Avem nevoie de cugetare?

Ce este cugetarea?
Ce este rugaciunea?

Care sunt diferentele si cum conlucreaza?

Va rog, exprimati-va parerea.

[florin.oltean75]

În prealabil postat de florin.oltean75

Avem nevoie de cugetare?

Ce este cugetarea?
Ce este rugaciunea?

Care sunt diferentele si cum conlucreaza?

Va rog, exprimati-va parerea.

„Ca am iubit legea Ta, Doamne, ea toata ziua cugetarea mea este.”
Psalmul 50

Cugetarea

Vorbim despre cugetare atunci cand ne gandim la ceva virtuos.

Gandurile nefolositoare nu sunt cugetari.

Cugetarea inseamna familiarizarea deplina cu Cuvantul lui Dumnezeu.

Cugetarea are multe functii:
Contracareaza multe probleme interioare create de manie, gelozie, pofta, ignoranta. Stabilizeaza mintea si aduce pacea in inima. Ne ajuta sa cultivam intentii virtuoase si sa facem fapte bune. Ne ajuta sa dezradacinam intentiile pacatoase. Curata inima si o pregateste pentru rugaciune adanca si isihie.

Prin cugetare contemplam invataturile sfinte pentru a surprinde intelesurile clar, pentru a ne fortifica credinta, verificand daca acestea sunt logice, coerente, daca au valoare in experienta noastra personala de zi cu zi, si daca obiectivele sunt in ultima instanta valoroase.

Si acum sa aruncam o privire atenta la ceea ce este cugetarea.
Cugetarea este de doua feluri: cugetare analitica si cugetare contemplativa.

In cugetarea analitica ne angajam intr-un proces investigativ cu privire la un anumit aspect al Legii, analizandu-i diferitele atribute si examinandu-l din mai multe puncte de vedere sau referinte. In acest proces ne folosim de imaginatie, atentie si forta rationamentului, pana cand o anumita traire speciala rasare in inima si ne schimba starea mintii, dupa spiritul cuvantului lui Dumnezeu. Aspectele legii sunt nenumarate, cum ar fi renuntarea, iubirea, compasiunea, rabdarea, ascultarea...

Cand intelesul rasare clar in inima, se aplica cugetarea contemplativa. Aici mintea se focalizeaza fara abateri la stanga sau la dreapta pe intelesul duhovnicesc, fara distragere si alunecare.

Cugetarea contemplativa este asemuita cu un foc, iar cugetarea analitica cu foalele.

La inceput folosim foalele ca sa aprindem focul cugetarii contemplative,
dupa care, cand acesta este puternic, renuntam la foale.

Cand focul incepe sa se stinga, adica claritatea cugetarii contemplative se pierde,
apelam din nou la foale, adica la cugetarea analitica.

Nevoitorii in Dumnezeu trebuie sa combine cu pricepere cele doua tipuri de cugetari, pentru ca o buna cugetare analitica conduce la o buna cugetare contemplativa.
Si invers, o buna cugetare contemplativa amplifica mult forta cugetarii analitice.

La inceput, forta cugetarii contemplative este mica, nefiind capabili sa stabilizam mintea decat o singura clipa. Asa ca trebuie sa ne intoarcem in mod repetat la cugetarea analitica.

Cu timpul mintea devine fina si patrunzatoare, maturand progresiv capacitatea contemplativa.

Ce se intampla daca avem o buna cugetare contemplativa?

Pe forum, cred ca multi dintre noi la intrebarea ce ne dorim mai mult, am raspunde instantaneu: sa iubim.

Iubirea nu este un dat, ea vine in inima prin multa, multa nevointa duhovniceasca.
Putem spune cu gura si mintea, dar inima nu ne asculta.

Aici intervine rolul cugetarii contemplative.

Doar prin cugetare contemplativa puternica putem sa amestecam mintea si inima cu intelesul iubirii si sa ne preschimbam in vase alese. Astfel de nevointe atrag harul lui Dumnezeu din belsug.

Gradina cugetarilor dumnezeiesti este necuprinsa.

Urcusul spre rai nu este usor. Trebuie sa ascultam de multe ori cuvantul lui Dumnezeu si sa cugetam asiduu.

[florin.oltean75]

În prealabil postat de florin.oltean75

„Ca am iubit legea Ta, Doamne, ea toata ziua cugetarea mea este.”
Cugetarea contemplativa este asemuita cu un foc, iar cugetarea analitica cu foalele.

Rugaciunea este ca un rug.

Daca nu este alimentata de focurile cugetarilor contemplative,
rugaciunea noastra este slaba.

Cugetarile contemplative aprind rugaciunea cu mare tarie.

Rugaciunea le ingemaneaza si le aduce sub aceeasi traire.

De aceea cultivarea cugetarilor contemplative este stiinta stiintelor.

Cei care nu au un har aparte de la Dumnezeu,
trebuie sa studieze cu atentie si migala matricea cugetarilor contemplative.

In acest sens, putem vorbi de o spiritualitate stiintifica.

Numai cand se intelege inlantuirea virtutilor
putem depasi lucrarea duhovniceasca facuta 'dupa ureche' si incepem sa ne nevoim cu pricepere.

Nu este suficient sa spunem ca credem in Dumnezeu.
Iar ca sa infaptuim Voia Lui, inima trebuie lamurita in focul unei rugaciuni de calitate.