SPOVEDANIA unui pacatos

[OvidiuO]

11. Crestinul adevarat este curat cu inima si cu sufletul. Curatia inimii sau a sufletului este deprinderea de a vorbi si de a actiona sincer, fara prefacere si minciuna, fara vreun gand ascuns si rautacios.

Dar eu nu am o astfel de deprindere, ci, dimpotriva, nu spun ceea ce simt, mint, ma prefac a fi bun, dar in sufletul meu nutresc ganduri rele. Laud pe unii pentru a-i indeparta de mine si a-i da pe mana altora; vorbesc despre oameni in diferite feluri pentru a le lua locul pe care il ravnesc. O, doamne, milostiv fii mie, pacatosului. Judec in fata Ta prefacatoria mea, fatarnicia, inselatoria si rautatea, rugandu-Te sa ma cureti de toata aceasta rautate si sa ma faci ca pe un prunc fata de cele rele.

[OvidiuO]

12. Crestinul adevarat are tot timpul in minte ca omul este creat dupa chipul lui Dumnezeu si nu ponegreste pe nimeni cu cuvinte rele, dupa cum a spus Domnul: "Eu insa va spun voua: Ca oricine se manie pe fratele sau vrednic va fi de osanda; si cine va zice fratelui sau: netrebnicule, vrednic va fi de judecata sinedriului; iar cine va zice: nebunule, vrednic, vrednic va fi de gheena focului" (Matei 5, 22)

Dar eu, mai ales in rautate fiind vars asupra chipului lui Dumnezeu toate cuvintele rele si josnice ale umanitatii. O, Doamne, iarta-ma pe mine pacatosul, caci am murdarit darul Tau cel sfant al cuvantului si am dispretuit chipul Tau cu cuvinte pe care le interzice legea Ta.

[OvidiuO]

Crestinul adevarat nu judeca pe aproapele sau, dupa porunca Domnului: "Nu judecati, ca sa nu fiti judecati" (Matei 7, 1), iar cand este nevoit sa vorbeasca despre acesta, atunci el judeca pacatul sau patima, nu si pe pacatos.

Dar eu le pun altora in carca patimi, chiar daca nu stiu ca acestia le-ar avea; judec slabiciunile altora, fara a le vedea pe ale mele si uitand ca cel pe care il judec poate ca s-a pocait, s-a indreptat intre timp si a fost iertat de Mantuitorul. Doar Dumnezeu are dreptul sa-l judece pe pacatos, dar eu, fara de minte, Ii iau acest drept Domnului. O, Doamne, milostiv fii mie, pacatosului, si iarta-mi vorba cea rea care imi ingreuneaza constiinta si binecuvanteaza-ma ca sa iubesc pe toti oamenii cu neajunsurile lor.

[OvidiuO]

14. Crestinul adevarat este modest si smerit. Acesta nu are nevoie de laude si, chiar daca este laudat, nu spune tuturor despre aceasta, iar pentru injosirile de care are parte nu se supara; se bucura in liniste; vorbeste fara a jigni pe cineva prin vreo vorba veninoasa; se poarta frumos intotdeauna si cu toti cei pe care ii intalneste; mania celorlalti o stinge prin tacere sau prin tandrete.

Dar eu, cand sunt laudat, trambitez despre aceasta tuturor, adaugand si ceea ce nu a fost laudat la mine, dar mie mi se pare ca ar fi trebuit.
Insa atunci cand sunt preferati altii on locul meu, ma supar si tip nervos. Veselia mea este zgomotoasa, convorbirile barfitoare, iar comportamentul fata de ceilalti este de cele mai multe ori unul rautacios. Mania celuilalt o aprind si mai tare cu a mea si, de multe ori, chiar ma bat din aceasta cauza. O, Doamne, iarta-mi aceasta manie si daruieste slugii Tale modestie, smerenie si tacere binecuvantata.

[OvidiuO]

15.Crestinul adevarat nu asculta doar de stapanire, ci si de orice om intelept.
In convorbirile cu acestia nu isi impune parerile; obiectiile si atentionarile lor le asculta linistit, argumentarile le primeste cu placere, la nevoie contrazicand pasnic si smerit, din dorinta de a cunoaste adevarul, si nu aratandu-si iubirea de sine sau desteptaciunea.

Dar eu ma consider mai destept decat toti oamenii; nu rabd sa fiu contrazis, vreau sa mi se acorde dreptate intotdeauna, cu incapatanarea care imi este proprie. Atunci cand sunt sigur ca am dreptate, ma intrec in a continua dezbaterile cu infocare, chiar jignindu-mi interlocutorii, cu toate ca nu am nimic de castigat din disputa sau din jignirea proferata, dezvaluindu-mi si mai mult mandria si incapatanarea. O, Doamne, milostiv fii mie, pacatosului, si pune paza gurii mele, daruind robului Tau ascultarea cea inteleapta si smerita.

[OvidiuO]

16. Crestinul adevarat are masura in toate. El nu este delasator, dar nici foarte aspru cu sine insusi, nu este prea milostiv, dar nici rau. El este drept, fara a fi crud si da fiecaruia ale sale, iar importanta personalitatii sale o acopera cu smerenia, pentru a nu intarata iubirea de sine a altcuiva.

Dar eu nu sunt astfel. Eu ori ma uit printre degete la orice as face ori caut orice maruntis in vreun lucru. Pe unii ii laud pana cand se satura cu totul de mine, iar pe altii sunt suparat mai mult decat ar trebui si astfel trece ziua si eu tot suparat raman pe aceea persoana; sunt invidios pe darurile pe care le primesc altii si injosesc pe cei care primesc distinctii. Imi place sa dezvalui in toti oamenii punctele lor slabe si sa-i arat cu degetul pentru acestea, si inabus pe oricine este mai slab decat mine cu ceea ce am eu superior. O, Doamne, milostiv fii mie, pacatosului, si-mi iarta abaterea de la cinste, dragoste si dreptate. Pune-ma din nou in mediul sanatos al celor egali, ca sa nu ma fac mai mare decat altii vreodata si sa nu ma mustre constiinta ca fac ceva cu cap, dar nedrept, sau drept, dar fara mila.

[OvidiuO]

17.Crestinul adevarat nu jigneste pe nimeni, iar jignirile care ii sunt adresate le iarta, fara a le lua in seama sau ase supara, chiar daca a fost de fata.

Dar eu jignesc si supar pe multi oameni, iar cand cineva ma jigneste pe mine, ma supar foarte tare si amenint cu razbunarea, daca se poate, iar de nu, ma prefac a rabda in societate, iar in sinea mea tin minte toate cuvintele rele, zambetul ironic, expresia cu intelesuri ascunse si altele. O, Doamne, milostiv fii mie, pacatosului. Judec in fata Ta aprinderea mea, razbunarea, fatarnica marinimie si tinerea de minte a raului, rugandu-Te ca prin harul Tau sa imprimi in mine chipul Mantuitorului Atotmilostiv, Care S-a rugat pentru vrajmasii Sai, si daruieste robului Tau bunatate si marinimie sincera, pentru a putea trece peste jigniri.

[OvidiuO]

18. Crestinul adevarat iubeste pe vrajmasii sai.

Dar eu ii urasca si sunt gata sa le fac rau oricand as avea ocazia. In mine este o dospitura a rautatii. O, Doamne, milostiv fii mie, pacatosului, si ajuta-mi cu harul Tau sa iubesc vrajmasii, caci am nevoie de ei. Acestia ma ajuta sa-mi cunosc puterea rautatii mele innascute si necesitatea iubirii celei harice, fara de care nu se poate ajunge la asemanarea cu Dumnezeu, Soarele care straluceste asupra celor buni si a celor rai.

[vsovi]

domnule, nici n-am citit mai departe, ca daca e vorba de broshurica, asta ma trimite cu gandul la sectantzi, iar la sectantzi sunt vorbe, vorbe shi iar vorbe culese de la ortodocsie probabil shi redate tacticos pentru diferite scopuri, de exemplu sa ma cred deja mantuit daca fac parte dintr-o gashca... de hotzi bineintzelels... de suflete.

[vsovi]

domnule, nici n-am citit mai departe, ca daca e vorba de broshurica, asta ma trimite cu gandul la sectantzi, iar la sectantzi sunt vorbe, vorbe shi iar vorbe culese de la ortodocsie probabil shi redate tacticos pentru diferite scopuri, de exemplu sa ma cred deja mantuit daca fac parte dintr-o gashca... de hotzi bineintzelels... de suflete.