O lume pe cale de disparitie

[Marius22]

Sa fim sinceri, firescul nostru este si va ramane intotdeauna viata in mijlocul naturii. De aceea, unii dintre noi vom ramane cu nostalgia trecutului, a copilariei la tara, atat timp cat modul nostru de viata prezent, este unul ce nu se mai intemeiaza pe aceleasi valori. Mai mult, mediul in care traim, din ce in ce mai tehnologizat, mai poluat si depersonalizat, isi pune amprenta asupra noastra. Desigur, toti preferam confortul, dar, cu trecerea anilor, vom observa ca suntem mai bolnavi, mai depresivi si mai nefericiti.

[elenavioletacocos]

a evolua este bine ,insa este bine si sa te opresti atunci cand trebuie ! tehnologia a avansat atat de mult incat noi am ajuns sa muncim pentru a avea cea mai tare masina ,sau cel mai performant telefon etc Tehnologia este buna ,dar din punctul meu de vedere trebuia sa se opreasca acum vreo 5 ani.adica am ajuns pana aici avem ce trebuie hai sa ne oprim !
am fost in maroc in 2007 si am ramas impresionata de aerul curat ,de bunatatea fructelor legumelor,carnii etc si am observat cum tehnologia ajunsa si la ei incepe sa ii modifice: au sosele mai bune ca in spania ,dar ce pret vor plati pentru ele ? nu am vazut fabrici mai deloc ,insa cand vor incepe sa construiasca ce se va intampla ?
mancarea lor e atat de gustoasa ...imi amintea de gustul mancarii de acasa ...iar cand am ajuns acasa definitiv am fost dezamagita sa vad ca in Ro nimic nu mai e la fel ca acum 9 ani ,ca totul s-a schimbat in rau ! mi-au murit bunicii tatalui unde am niste amintiri ... ca ale lui nica ...mai am bunicii din partea mamei si imi dau seama ca tot ceea ce insemna traditie se duce cu ei ! painea facuta in casa era atat de BUNA ,acum mananc paine de la super plina de conservanti ! s-au pierdut multe si nu pot fi recuperate .....

[costel]

Exista o binecuvantare pe care Biserica o da in cadrul fiecarei Liturghii: "Pace voua". Pace care a inceput sa lipseasca si in lumea satului.

Am plecat sa vad locul in care a vietuit bunica mea si am ramas cu o imagine pe care nu credeam, pe cand eram copil, ca o voi intalni acolo - multe case parasite (plecati in strainatate la lucru); aveau la sfarsitul saptamanii o petrecere sateasca, acum muzica la maxim, stiau si respectau hotarele locului, acum se praduiesc sau chiar se omoara unii pe altii pentru o palma in plus de teren, ... incepe sa dispara pacea pe care o stiam la sat. Poate nu este peste tot asa, dar o atentie sporita la binecuvantarea Bisericii: "pace vou", cred ca nu ne strica.

[lore86]

eu as prefera viata la tara, in simplitatea ei.
se poate trai linistit si fara televizor, calculator.
Copiii ar trebui sa invete sa creasca in prejma animalelor,nu in a calculatorului si a televizorului.
Copiii ar trebui sa creasca si sa se joace in mijlocul naturii, nu in mijlocul betoanelor.
Viata la tara are avantajele ei, dar si dezavantaje. Dar daca dezavantajele mediului rural(caldura pe lemn, apa in curte, toaleta in gradina-cu toate ca acum si la sat exista incalzire centrala, baie incasa) implica o osteneala in plus in viata omului, dezavantajele orasului sunt mult mai mari(copii incercanati, care pierd noptile la jocuri, sau stau ore in sir hipnotizati in fata televizorului, copii care nu mai stiu sa se joace ,sa socializeze, copii care devin tot mai agresivi si mai razvratiti, soti care nu mai au timp sa poarte discutii deoarece sotul e mult prea pasionat de urmarirea meciului).

Eu prefer viata la tara, cu toate neajunsurile ei. In simplitatea ei. Cu sudoarea care iti curge ope obraji la sfarsitul unei zile de munca. Cu "ceasornicul" natural. Cu framantarea animalelor care iti cer de mancare. Cu soarele care rasare matinal si iti insenineaza dimineata, in timp ce esti deja in curte. Cu mirosul de fan cosit si cantecul greierilor. Cu muscaturile de insecte in timp ce strangi fanul. Cu gustul proaspat si natural al mamaligii cu lapte si branza.Cu camerele impodobite cu icoane la care pui stergare tesute.

Iar daca Domnul va randui, ma voi reintoarce la tara. Atunci cand va considera El ca e momentul potrivit.

În prealabil postat de costel

Exista o binecuvantare pe care Biserica o da in cadrul fiecarei Liturghii: "Pace voua". Pace care a inceput sa lipseasca si in lumea satului.

Am plecat sa vad locul in care a vietuit bunica mea si am ramas cu o imagine pe care nu credeam, pe cand eram copil, ca o voi intalni acolo - multe case parasite (plecati in strainatate la lucru); aveau la sfarsitul saptamanii o petrecere sateasca, acum muzica la maxim, stiau si respectau hotarele locului, acum se praduiesc sau chiar se omoara unii pe altii pentru o palma in plus de teren, ... incepe sa dispara pacea pe care o stiam la sat. Poate nu este peste tot asa, dar o atentie sporita la binecuvantarea Bisericii: "pace vou", cred ca nu ne strica.

Dacă ai nostalgia vieţii de la ţară şi doreşti să duci un trai liniştit undeva într-un loc uitat de lume, rupt de tot ce înseamnă civilizaţie caută o casă la ţară şi o cumpără. Dar nu pe lângă oraşele mari că este scump.
Vei fi uimit cât de ieftine sunt astfel de case prin cătunele uitate de lume. Cu mâinile tale îţi poţi face tot ce visezi. Lutul şi paiele se găsesc din belşug şi nu costă bani. Aşa cum spunea un filosof (îmi scapă acum numele) "omul este măsura tuturor lucrurilor." Acolo te poţi retrage când ai concediu sau când vei fi la pensie.
Şi în oraş poţi fi liniştit iar florile pot mirosi la fel de bine ca la sat. Şi stelele se văd la fel de bine şi dintr-o curte de la marginea oraşului, de pe banca din faţa blocului (dacă e liberă) sau de pe banca din parc.

[costel]

Ieri citeam un articol despre diferenta intre viata la tara si ce de la bloc. Redau cateva randuri: "intr-o dimineata, nenea Costica - o ruda din vecinatate - a vazut poarta intredeschisa. A legat-o cu o sarma si si-a vazut de drum. Spre seara a remarcat ca e tot asa cum o lasase el, asa ca a intrat si l-a gasit pe Gheorghe mort si senin, cu fata in sus, in bucataria de iarna, cu un porumb pe jumatate dezghiocat in mana. Cand mori la bloc, se sesizeaza lumea dupa zile intregi, daca e vara si putoarea putreziciunii scoate vecinii din case, iar daca e iarna, poate nu te afla nimeni pana de Martisor".

[Marius22]

Pentru mine, lumea satului se identifica in buna masura si cu troitele, acele mici constructii, cel mai adesea in forma de cruce, ce vegheaza la raspantiile drumurilor, chemandu-l pe om la cunostinta faptului ca viata insasi este o "(ras)cruce" a lumii nevazute cu lumea vazuta.

Troitele ii spun taranului ca Dumnezeu este prezent in lume, asa cum dau marturie, chiar daca intr-un mod oarecum naiv, dar plin totodata de profunzime, legendele populare romanesti.

Taranul vazand in troita Crucea lui Hristos, se insemneaza la randu-i cu semnul Sfintei Cruci proslavind Sfanta Treime. Cere de la Dumnezeu Sa-i binecuvinteze nu doar drumul acesta vazut, pe care a si intalnit troita, ci mai ales "calea cea stramta si cu chinuri" a vietii, calea cea catre Imparatie.

Astazi saracim... La oras (si chiar si in lumea satului), la intretaierea drumurilor vegheaza indicatoarele rutiere si semafoarele. Ce este drept, si acestea isi au rolul lor, dar troita are o menire infinit mai inalta, aceea de a ne chema la rugaciune, aceea de a ne arata si lumina calea catre "Acasa".

[Yasmina]

În prealabil postat de costel

"Taranii gandeau altfel decat noi. Lucruri pe langa care trecem nepasatori aveau, pentru ei, o semnificatie deosebita. De exemplu, ei imparteau lucrurile in "curate" si "necurate". Si locul unde construiau casa trebuia sa fie "curat" si se sfintea inainte de constructie. Fatada casei era orientata mereu spre sud sau est, adica spre rasarit. Faceau ferestre mai ales spre sud sau est, niciodata spre nord, aflat mereu in umbra.

Casa avea o camera si o tinda sau doua camere cu tinda. Locuiau intr-o singura incapere, parinti si copii laolalta. In a doua camera, "casa frumoasa" sau "casa mare", se pastrau obiectele de valoare si zestrea fetelor. Tot aici aveau loc marile evenimente din familie: sarbatoarea Pastelui si a Craciunului, petirea fetelor, nunta, inmormantarea. Unii pastrau acolo alimentele. Casele nu aveau bai. Casa trebuia sa fie "curata", de aceea au izgonit toaleta in fundul curtii. Taranul se spala mai rar decat noi, dar cu mai multa evlavie. Se spala sambata seara, ca sa se duca curat si primenit la biserica a doua zi dimineata. Cati dintre noi ne mai spalam cu o asemenea evlavie? Noi, cei de azi, suntem comozi: dormim, gatim, mancam si ne spalam in acelasi loc. De aceea s-au inventat apa curenta si canalizarea." Ana Pascu

"curat"si"necurat",suna mai degraba superstitios si invechit,gen Vechiul Testament,normele evreiesti...

Am petrecut si eu destula vreme la sat si cunosc"curatia"toaletei din fundul curtii,mai ales cand trebuie sa te duci la miezul noptii sau in mijlocul iernii...Sa nu mai amintesc de Salmonella,Giardia si E.Coli,in lipsa apei curente...
In rest casele pastreaza si acum,impartirea functionala pe camere sau incaperi:camera de zi/sufrageria,numita si camera familiei,dormitoare,bucatarie,baie si camara,magazie,pivnita.
Saracia conduce la limitarea functionala a casei,toate actiunile petrecandu-se intr-o singura camera:garsoniera sau garsoniera dubla.

[Yasmina]

În prealabil postat de Marius22

Pentru mine, lumea satului se identifica in buna masura si cu troitele, acele mici constructii, cel mai adesea in forma de cruce, ce vegheaza la raspantiile drumurilor, chemandu-l pe om la cunostinta faptului ca viata insasi este o "(ras)cruce" a lumii nevazute cu lumea vazuta.

Troitele ii spun taranului ca Dumnezeu este prezent in lume, asa cum dau marturie, chiar daca intr-un mod oarecum naiv, dar plin totodata de profunzime, legendele populare romanesti.

Taranul vazand in troita Crucea lui Hristos, se insemneaza la randu-i cu semnul Sfintei Cruci proslavind Sfanta Treime. Cere de la Dumnezeu Sa-i binecuvinteze nu doar drumul acesta vazut, pe care a si intalnit troita, ci mai ales "calea cea stramta si cu chinuri" a vietii, calea cea catre Imparatie.

Astazi saracim... La oras (si chiar si in lumea satului), la intretaierea drumurilor vegheaza indicatoarele rutiere si semafoarele. Ce este drept, si acestea isi au rolul lor, dar troita are o menire infinit mai inalta, aceea de a ne chema la rugaciune, aceea de a ne arata si lumina calea catre "Acasa".

Unele dintre cele mai frumoase amintiri din Romania se leaga de vizitele la Cluj...
Intotdeauna cand plecam spre Cluj aveam parte de cele mai frumoase peisaje cu de toate:de la paduri,case,campuri cu flori,tarani pana la troite.Imi amintesc,ca o data am oprit toti si am spus o rugaciune la troita din drum,a fost un moment foarte frumos.
In placea si faptul ca treceam prin satul Lancram,unde s-a nascut Lucian Blaga.

[Marius22]

M-am bucurat sa urmaresc acest minunat documentar ce reuseste sa transmita atmosfera unei lumi pe cale de disparitie, viata la tara a bunicilor nostri. Il recomand cu caldura.

http://www.youtube.com/watch?v=R6pd5aVMLzs