Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Biserica ortodoxa > Biserica Ortodoxa Romana
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #31  
Vechi 27.06.2011, 23:13:13
IonelS IonelS is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 12.07.2010
Religia: Ortodox
Mesaje: 990
Implicit † Sfinții Mucenici Nicandru și Marcian din Durostorum

La 8 iunie se sărbătorea la Durostor, în provincia romană Moesia Inferior, pomenirea martirilor lui Hristos, Nicandru și Marcian. Aceștia erau ostași în armata romană de la Dunăre și făceau serviciul militar în cetatea amintită. În urma biruinței asupra perșilor, împăratul Maximian Galeriu a îndepărtat din armată pe ostașii creștini, în anul 298, arestându-i și persecutându-i până la moarte. El îi socotea vinovați de slăbirea și decăderea Imperiului Roman.
Deoarece Sfinții Nicandru și Marcian au mărturisit, împreună cu alți trei ostași: Pasicrat, Valentin și Isihie și cu veteranul Iuliu că sunt creștini,au fost aruncați în închisoare din porunca împăratului. După aceea au fost din nou cercetați, îndemnați și apoi siliți să se lepede de Hristos.
Dar ei, nevrând aceasta, au fost dați la chinuri, înțepați cu sulița, pârjoliți în foc, aruncați pe cărbuni aprinși și bătuți cu toiege. După toate aceste chinuri li s-a turnat saramură peste rănile deschise și apoi au fost târâți prin cioburi ascuțite, încât li s-au zdrobit gurile și obrajii.
Ei însă au rămas statornici în credința Domnului nostru Iisus Hristos, iar împăratul, văzând că nu mai are ce face, a poruncit să li se taie capetele.
Astfel, cei doi Mucenici ai lui Hristos și-au primit cununa cea neveștejită a măririi, pentru tăria credinței lor.
Reply With Quote
  #32  
Vechi 28.06.2011, 10:32:24
IonelS IonelS is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 12.07.2010
Religia: Ortodox
Mesaje: 990
Implicit † Sfântul Mucenic Sava Stratilat din Dacia(general)

Sfantul Sava Stratilat a trait in Dacia Traiana, pe vremea imparatului Aurelian la anul 274. Cand acest imparat ordona sa treaca armatele peste Dunare, Sfantul Sava refuza sa plece, spunand ca el este crestin si prefera sa ramana cu fratii sai din Dacia Traiana. Cand regele gotilor porni persecutia contra crestinilor, Sfantul Sava primi chinuri grele si pentru ca a refuzat sa manance din carnurile jertfite idolilor, a fost lovit de unul din sclavii lui Atanaric cu lancea asa de tare, ca toti cei ce erau de fata credeau ca l-au omorat. Dar Sfantul Sava zise celui care-l lovise: „Crezi oare ca m-ai omorat?”

Poruncira atunci sa fi supus mortii. Soldatii care erau insarcinati sa implineasca aceasta porunca ziceau unul catre altul: „Omul acesta este nevinovat, de ce sa nu-l lasam sa plece unde vrea, caci ighemonul nu va sti nimic”. Dar Sfantul Sava care-i asculta cum vorbesc, le zise: „Grabiti-va iubitilor sa faceti cum v-a poruncit, ca iata eu vad dincolo de rau ceea ce voi nu puteti vedea. Vad pe cei ce au venit sa primeasca sufletul meu si sa-l duca la locul maririi; asteapta numai momentul cand va fi despartit sufletul de trup”.

Soldatii il cufundara atunci in apa Buzaului cu un fel de osie de fier amestecata cu lemn, legata de gat. Astfel isi dadu sufletul generalul Sava Stratilat. Soldatii scoasera corpul si-l lasara pe mal fara sa-l ingroape, dar crestinii impreuna cu ducele Scitiei (un mare crestin), l-a trimis in Capadocia tara sa natala cu o scrisoare unde se istorisesc chinurile sfantului si locul unde si-a dat sufletul. Scrisoarea trimisa de Biserica din Gotia catre cea din Capadocia, are urmatorul cuprins: „Aveti grija sa savarsiti Sfanta Jertfa a Liturghiei in ziua cand prea fericitul martir Sava a fost incoronat de Dumnezeu. Faceti cunoscut celorlalti frati din toata Biserica universala, apostolica, sa binecuvanteze pe Domnul care a binevoit sa preamareasca pe servitorii Sai”. Noi romanii laudam pe Dumnezeu ca a binecuvantat tara noastra prin martirizarea acestui sfant care a patimit intr-o localitate din apropierea raului Buzau, sfarsindu-si viata in apele acestui rau.
Reply With Quote
  #33  
Vechi 28.06.2011, 20:53:13
IonelS IonelS is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 12.07.2010
Religia: Ortodox
Mesaje: 990
Implicit Sfântul Mucenic Iuliu Veteranul

Acesta a pătimit pe vremea împăraților Dioclețian și Maximian Galeriu, care porniseră o prigoană împotriva creștinilor, printre altele hotărând să îndepărteze din armata romană pe toți soldații creștini. Totodată, el a fost contemporan și cu Sfînții Mucenici Pasicrat și Valetin. Astfel, la Durostor, în provincia Moesia Inferior, a fost dus la judecată în fața dregătorului locului, Maxim, și acest soldat veteran, pe nume Iuliu, care a fost acuzat că nu vrea să asculte de poruncile împăraților și să jertfească zeilor. Maxim a căutat să-l înduplece cu blândețe pe veteranul soldat să jertfească zeilor, arătându-i că nu este mare lucru să facă aceasta, și că dacă va jertfi, se va bucura de o leafă substanțială. Ioan însă s-a împotrivit la toate acestea, arătând că nu banii satanei îl va determina să se lepede de credința sa cea întru Hristos. Apoi a avut loc o discuție între Maxim și Sfântul Mucenic , din care a reieșit faptul că pentru Iuliu este mai de preț să moară pentru Hristos, decât să țină seama de legile păgâne care îndemnau la cinstirea zeilor.
Văzând Maxim curajul și neclintirea lui Iuliu în credință, a poruncit ca să i se taie capul Sfântului. Astfel, în anul 304, s-a pus capăt vieții pământești a acestui veteran ostaș în oastea lui Hristos, Care L-a răsplătit pe Sfântul Mucenic cu cununa măririi dumnezeiești.
Reply With Quote
  #34  
Vechi 28.06.2011, 22:35:06
IonelS IonelS is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 12.07.2010
Religia: Ortodox
Mesaje: 990
Implicit † Sfinții Mucenici Pasicrat și Valentin din Durostor

La 24 aprilie, se sărbătorea în cetatea Durostor (Silistra), din provincia romană Moesia Inferior, local, pătimirea celor doi frați sfinți mucenici, Pasicrat și Valentin. După cum aflăm din Sinaxarul Bisericii din Constantinopol, acești doi frați erau ostași creștini din legiunea armatei romane la Dunăre, cu sediul la Durostor, sub comanda lui Avsolan, căpetenia acelui loc, în timpul împăraților Dioclețian și Maximian Galeriu.
Văzând acești doi frați că păgânii se închină la pietre neînsuflețite, s-au aprins de râvnă pentru adevăratul Dumnezeu și au mărturisit cu îndrăzneală că Hristos este adevăratul Dumnezeu, iar idolii sunt materie neînsuflețită. De aceea, în 298 ei au fost arestați și au fost duși la comandantul legiunii, care le-a arătat statuia zeului Apollo și le-a cerut să-i aducă jertfă. Pasicrat, apropiindu-se, l-a scuipat în față zicând „Astfel de cinstire se cuvine zeului acestuia”. Pentru aceasta păgânii l-au legat cu lanțuri de fier și l-au dus la
închisoare. Astfel fiind întemnițat, de el s-a apropiat fratele său, Valentin, care, puțin mai înainte, de teamă, voia să jertfească zeului, tăgăduind pe Hristos, și scăpând astfel de chinuri. Pasicrat văzându-l, l-a respins, spunându-i că este nevrednic de rudenia cu el.
Fiind cercetat din nou, Valentin l-a mărturisit de această dată pe Hristos, ca și fratele său, iar în urma acestei mărturisiri a fost condamnat la moarte, prin tăierea capului, împreună cu fratele său. Astfel, pe când slujitorii îi duceau afară din cetate, pentru a împlini uciderea, mama acestor bravi mucenici îi însoțea, încurajându-i să fie fără de frică, și să fie gata să sufere moartea pentru Domnul Hristos. Ajungând la locul stabilit, celor doi frați li s-au tăiat capetele, astfel că la vârste fragede, Pasicrat având 22 de ani, iar Valentin 30, s-au învrednicit a fi primiți de Domnul în rândurile sfinților Săi. Apoi, mama lor a luat trupurile celor doi sfinți mucenici și le-a înmormântat cu cinste, după rânduielile creștinești, slăvind pe Dumnezeu, Cel ce i-a binecuvântat cei doi fii cu moarte mucenicească.
Reply With Quote
  #35  
Vechi 29.06.2011, 15:00:45
IonelS IonelS is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 12.07.2010
Religia: Ortodox
Mesaje: 990
Implicit † Sfinții Martiri Brâncoveni

Istoria românilor este dominată la sfârșitul sec. al XVII-lea și primele decenii ale celui următor de puternica personalitate a voievodului Țării Românești, Constantin Brâncoveanu. Îndelungata sa domnie, începută la 29 octombrie 1688 și încheiată în mod tragic în anul 1714, în ziua de 15 august, corespunde unor importante transformări economice, sociale, politice și culturale.
După cum a existat o epocă a lui Mircea cel Bătrân, Ștefan cel Mare, Mihai Viteazul, sau matei Basarab, prin amploarea faptelor lor politice sau militare, tot așa a existat o epocă a lui Constantin Brâncoveanu. Aceasta se deosebește însă de celelalte prin natura metodelor politice, Brâncoveanu Vodă încheind epoca voievozilor războinici și începând etapa negocierilor diplomatice și a stabilirii de relații personale cu conducătorii politici ai lumii de atunci.
Constantin s-a născut în anul 1654, în satul Brâncoveni, fostul județ Romanați, fiind nepot al voievodului Șerban Cantacuzino. A rămas orfan de mic, tatăl său fiind omorât în februarie 1655, în timpul răscoalei seimenilor și dorobanților, ridicați împotriva domniei. Astfel, Constantin a fost crescut de mama sa, de bunica după tată, Păuna Greceanu, și de unchiul său, stolnicul Constantin Cantacuzino, ceea ce i-a prilejuit primirea unei educații alese. Copilăria și-a petrecut-o în casele părintești din București, deprinzând carte grecească și latinească, dovedindu-se iscusit la învățătură.
Murind cei doi frați ai săi mai mari, toată moștenirea părintească rămâne tânărului Cantacuzino. Se căsătorește cu Marica, nepoata lui Antonie Vodă din Popești. În 1678, unchiul său, Șerban Cantacuzino ajunge domnitor, astfel că tânărul Constantin este înaintat vel-logofăt, cea mai înaltă treaptă a ierarhiei boierești. Având și o avere însemnată, acesta avea deci o situație mulțumitoare. Cu toate că nu a râvnit niciodată la tronul Munteniei, a fost nevoit să primească ungerea ca domnitor, la aceasta contribuind boierii țării, împreună cu mitropolitul Teodosie și cu Patriarhul Ecumenic, cu toții prețuindu-l pentru alesele sale calități, intelectuale și morale.
Deși situația țării, aflată între cele trei mari Imperii aflate în conflict permanent (Habsburgic, Țarist și Otoman), Constantin Brâncoveanu a reușit cu tact și înțelepciune, să păstreze o vreme un climat de liniște și de prosperitate. În această perioadă, voievodul s-a dedicat realizării de lucrări cu rezonanță culturală și spirituală, în special ctitoririi unor așezăminte laice și bisericești de mare însemnătate și valoare spirituală și arhitecturală. Astfel, au fost înălțate bisericile de la Potlogi și Mogoșoaia, mânăstirile Hurezi și Brâncoveni, precum și palatul de la Mogoșoaia, care se distinge prin stilul arhitectural brâncovenesc, devenit renumit. prin aceasta, Constantin Brâncoveanu a ctitorit epoca cea mai strălucită a culturii noastre românești.
De asemenea, voievodul a trimis ajutoare și danii substanțiale către creștinii aflați în afara hotarelor țării, în Moldova, Transilvania, precum și la Locurile Sfinte. Averea lui imensă însă, râvnită de turci, precum și intrigile de la Curte, i-au grăbit sfârșitul. Dar astfel, voievodul și-a încununat fruntea lui, ca și a celor 4 feciori și a lui Ianache Văcărescu, primul său sfetnic și dregător, care era și unchiul soției sale, cu sfântul nimb al muceniciei pentru credința ortodoxă, pe care nu a părăsit-o nici în fața călăului.
Astfel, în apropierea Paștelui anului 1714, printr-un trimis al înaltei porți, care sosise la bucurești, lui Constantin Brâncoveanu i se pune pe umăr năframa de mătase neagră, semnul maziliei. A fost dus împreună cu familia și o parte din averi la Constantinopol unde va fi închis în sumbra închisoare „Edicule” (Închisoarea celor șapte turnuri). Aici au fost ținuți închiși vreme de 4 luni, fiind supuși la cele mai cumplite chinuri, fiind torturați pentru a mărturisi unde și-au ascuns averile. După cele patru luni de tortură, ostaticii au fost mutați în închisoarea Bostangi Bașa, unde erau închiși numai înalții demnitari. Și aici au urmat alte serii de torturi, tot în scopul jefuirii de avere. În cele din urmă, muftiul a reușit să obțină grațierea ostaticilor, dar cu condiția trecerii la mahomedanism. Însă bătrânul voievod va refuza cu bărbăție și curaj, ca și cei dimpreună cu dânsul, drept pentru care au fost condamnați la moarte prin decapitare, în data de 15 august 1714. Această zi era menită să le adâncească și mai mult durerea din suflet, fiind și Praznicul Adormirii Maicii Domnului, dar și ziua onomastică a voievodului, care împlinea 60 de ani.
Astfel, Brâncoveanu, împreună cu toate rudeniile lui, au fost scoși din temniță, numai în cămăși, cu capetele descoperite, și purtați în lanțuri pe ulițele Constantinopolului, ca niște făcători de rele. spre locul de execuție Ialy-Kioșc, din apropierea marelui serai. de față erau, pe lângă șirurile de ieniceri și mulțimea de popor îngrozită, și sultanul Ahmed al III-lea, crudul său vizir, Gin Ali, precum și ambasadori mai-marilor puteri europene de atunci, invitași special la macabrul spectacol.
Cumplita dramă n-a durat decât un sfert de ceas, după spusele unor martori oculari. Călăul i-a pus în genunchi pe toți șase, la o oarecare distanță unul de altul, li s-au scos bonetele, li sa îngăduit să-și facă o mică rugăciune. Del Charo păstrează următoarele cuvinte de îmbărbătare ale lui Brâncoveanu: „Fii mei, fiți curajoși, am pierdut tot ce am avut în această lume, cel puțin să salvăm sufletele noastre și să ne spălăm păcatele cu sângele nostru”. Sub prima lovitură de paloș a căzut capul vistiernicului Ianache Văcărescu, apoi al fiului mai mare a lui Brâncoveanu, apoi cele ale lui Ștefan și Radu. Când călăul a ridicat paloșul să taie capul copilului Mateiaș, acesta înspăimântat, s-a rugat sultanului să-l ierte, făgăduind că se va face musulman. dar bătrânul tată și-a îmbărbătat astfel copilul: „Din sângele nostru n-a mai fost nimeni care să-și piardă credința. Dacă este cu putință, mai bine să mori de o mie de ori decât să-ți renegi credința strămoșească pentru a trăi câțiva ani mai mulți pe pământ.”. Copilul, ca renăscut, își puse liniștit gâtul pe tăietor și-i zise călăului : „Vreau să mor creștin: lovește”, iar acesta îi tăie capul. La capătul acestor imagini cutremurătoare pentru sufletul oricărui tată, capul lui Constantin Brâncoveanu nu s-a putut dezlipi de trup la lovirea călăului, și astfel, cei șase martiri și-au încredințat viața în mâinile Celui care fusese mărturisit.
Apoi, trupurile celor șase eroi ai credinței au fost târâte pe uliți și aruncate în apele învolburate ale bosforului, iar capetele au fost înfipte la prima poartă a seraiului, unde au stat trei zile, după care și ele au urmat trupurilor. pe ascuns, creștinii au adunat ce se mai putea recupera din trupurile celor șase martiri, și le-au dus în taină de le-au îngropat, nu departe de Constantinopol, în insula Halchi, în biserica mânăstirii Maicii Domnului, pe care domnitorul brâncovean o ajutase cu ceva timp mai înainte.
Soția marelui domnitor a stat închisă la Constantinopol până în martie 1715. când a fost exilată la Kutai, pe malul estic al Mării negre, de unde a fost eliberată și a venit în țară, în 1716. Apoi, doamna Marica, în 1720, a adus în țară osemintele soțului ei, în timpul domniei lui Nicolae Mavrocordat, și înmormântate în biserica Sf. Gheorghe Nou, între mormântul lui Ion Mavrocordat și cel al lui Grigorie Brâncoveanu. Nu s-a scris numele voievodului pe lespedea de pe mormânt de teama turcilor, dar pe aceasta se poate distinge, săpată în piatră stema Țării Românești, ca semn că acolo odihnește domnitorul acesteia.
La inițiativa fostului patriarh Miron Cristea, în 1934, cu prilejul praznicului Sfinților împărați Constantin și Elena, sicriul cu osemintele lui Constantin Brâncoveanu a fost strămutat din biserica Sf, Gheorghe Nou și depus în paraclisul patriarhal, pentru a se săvârși cuvenita slujbă de pomenire. Apoi, a doua zi a urmat o procesiune, în cadrul căreia sicriul cu cinstitele oseminte a fost purtat, în sunetele clopotelor bisericilor, de-a lungul a mai multor străzi din București, și repuse în biserica Sf. Gheorghe Nou, unde se află și astăzi.
Prin aceasta, s-a dat cuvenita cinstire celui care, vreme de un sfert de veac, a știut să conducă în mod autonom țara lui, deși condițiile vremii erau vitrege, a reușit să ridice prestigiul cultural al Țării Românești, și mai ales, a știut să moară pentru credința străbună, în acest fel dovedind încă o dată întregii lumi că românii au avut parte și de conducători destoinici, ridicați la rangul sfințeniei. De aceea, în anul 1992, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române va trece pe cei șase martiri în rândurile sfinților, ca zi de prăznuire fiind stabilită data de 16 august.
Inchei eu si spun: pana si pruncii lui Brancoveanu au avut mai mult curaj decat multi din netrebnicii jurati sa-si apere neamul si tara.
Reply With Quote
  #36  
Vechi 29.06.2011, 15:33:52
zaharia_2009's Avatar
zaharia_2009 zaharia_2009 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 05.07.2009
Locație: Romania
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.240
Implicit

Frate , nu trebuie sa intelegi ca cineva ar vrea sa rida de munca ta ori sa te acuze dar banuiesc ca nu ti-ai propus sa editezi o parte , o fascicula, din proloage ?
Exista toate acestea in proloage si sinaxar , in vietile sfintilor...problema este ca ortodoxul nu prea se indeletniceste cu studiul individual a credintei sale asa cum face catolicul sau si mai bine protestantul.
Ortodoxul este asemenea tiganului : mai mult dupa urecehe, ca de studiu sti cum spune , nu obisnuieste, nu are timp, este obosit de la serviciu si de munca in gospodarie, vrea ceva mai concis si nu in extenso, nu a mai facut asta nici o data, nici prietenii lui nu obisnuiesc, are multe altele de citit zilnic de la serviciu , s.a.m.d. Ortodoxul duce lipsa chiar aici pe forum de birfa , de discutii fara un folos precis si mai putin de studiu si nevoia de lucruri documentate, el voieste sa povesteasca altora cum minca el mamaliga cu brinza la masa-mare si cum il punea aceasta sa se inchine inainte de masa decit sa stie cit mai precis cine este Dumnezeul lui , ce porunci i-a dat sa implineasca si ce inseamna viata curata in duh si adevar !
Unul din lucrurile importante cu care puteai sa atragi atentia cititorului , dupa cum ti-am si propus, era sa folosesti faptul ca acesti sfinti au fost militari , implicatiile si particularitatile acestei trasaturi . Ori dumneata mi-ai raspuns ca nu poti sa descri amanunte de strategie militara aici, ca nu este important. Pai nu despre asta era vorba deoarece in nici o sursa nu se vorbeste despre razboaiele purtate de acesti sfinti, deci nu aveai de unde sa te inspiri, ci de cu totul altceva .
Lucrarea cu tema ,,Sfintii militari in istoriografia ortodoxa " este lucrare de disertatie si de doctorat. Spun asta cu titlu strict informativ .
Dar asa cum am spus , dumneata ai dedus ca ar fi bine sa mai scri o data propoagele ca si cum am fi pe vremea prigoanei comuniste si lumea nu poate face rost de aceste carti .
Sa nu crezi ca am ceva contra nevointei tale , nu, du-ti-o pina la capat dar deocamdata stai de vorba dumneata cu dumneata insuti ca interesul prezentat de intiativa avuta este mic !
Nu desnadajdui si mergi inainte , se va gasi cui sa foloseasca , chiar daca exista si carti despre asa ceva !
__________________
Credinta dreapta este medicamentul cel mare si cel dintii al mintuirii !- Sf. Maxim Marturisitorul .
Reply With Quote
  #37  
Vechi 29.06.2011, 20:11:15
IonelS IonelS is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 12.07.2010
Religia: Ortodox
Mesaje: 990
Implicit

Aceasta mica compilatie, despre sfintii militari, este realizata de mine. Mi-ar fi placut sa o descopar de-a gata, dar n-a fost sa fie !
Reply With Quote
  #38  
Vechi 29.06.2011, 20:50:58
zaharia_2009's Avatar
zaharia_2009 zaharia_2009 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 05.07.2009
Locație: Romania
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.240
Implicit

Citat:
În prealabil postat de IonelS Vezi mesajul
Aceasta mica compilatie, despre sfintii militari, este realizata de mine. Mi-ar fi placut sa o descopar de-a gata, dar n-a fost sa fie !
Compilatie = 1. Lucrare, operă care cuprinde idei și fragmente din diverși autori, neprelucrate în mod personal.
2. Lucrare (operă) lipsită de originalitate, conținând idei extrase din diverse surse.
(conform DEX)

Am si precizat in postarea mea care sunt sursele de documentare .
Inteleg frate ca ai dat acest raspuns pt. cei care nu au in obisnuinta zilnica de crestin sa citeasca propoagele.
Altminteri , incercarea de scuze este de prisos !
__________________
Credinta dreapta este medicamentul cel mare si cel dintii al mintuirii !- Sf. Maxim Marturisitorul .
Reply With Quote
  #39  
Vechi 29.06.2011, 23:14:24
IonelS IonelS is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 12.07.2010
Religia: Ortodox
Mesaje: 990
Implicit

N-ai inteles. Eu nu ma scuz !
Reply With Quote
  #40  
Vechi 29.06.2011, 23:15:48
IonelS IonelS is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 12.07.2010
Religia: Ortodox
Mesaje: 990
Implicit Sfântul Voievod Ștefan cel Mare

Măritul Voievod a fost numit și cinstit dintotdeauna de către popor drept-credincios, bun, mare și sfânt, pentru faptele sale de milostenie, pentru iscusința cu care a condus țara, pentru lucrarea lui întru apărarea întregii creștinătăți și zidirea unui mare număr de biserici și mânăstiri.
Din anul 1992, Biserica îl pomenește în rândul sfinților pe marele voievod al Moldovei, Ștefan, unul dintre cei mai străluciți conducători ai românilor. Dar cu multe veacuri înainte de canonizarea sa, „sinodul infailibil al poporului“ l-a considerat sfânt, după cum spune cronicarul: „…după moartea lui îi ziceau Sfântul Ștefan-Vodă, nu pentru suflet, că este mâna lui Dumnezeu…, ci pentru lucrurile sale cele vitejești carele nimeni din domni, nici mai înainte, nici după aceea nu l-au agiunsu“.
Sihastrul Daniil, mărturia căinței
Cronicarul spune că într-o zi, abătut și mâhnit din pricina pierderii unei lupte, voievodul Ștefan a ajuns la chilia sihastrului Daniil, într-un loc singuratic, în munți. Sihastrul se ruga. I-a spus lui Vodă să aștepte, până va isprăvi ruga. Apoi l-a primit și Vodă s-a „ispovedit“ la dânsul. După ce l-a povățuit și l-a binecuvântat, sihastrul l-a îndemnat să lupte și Vodă a prins curaj și i-a biruit pe dușmani. Acest episod consemnat de cronicar ni-l înfățișează pe Sfântul Ștefan ca pe un voievod smerit și evlavios. Dincolo de omeneștile lui slăbiciuni, Sfântul Ștefan căuta iertarea duhovnicului și împăcarea cu Dumnezeu. Sihastrul Daniil este mărturia căinței voievodului, altfel „om cu păcate“, după spusa cronicarului. Smerenia unui voievod care așteaptă iertare de la un călugăr solitar este, cred, un exemplu rar în istoria capetelor încoronate. De altfel, întreaga lui viață și mai ales nețărmurita iubire față de pământul moldav constituie una din cele mai frumoase pagini din istoria lumii.
Neînfricat apărător al Moldovei
Din acel aprilie 1457, când, la locul numit „Direptate“, Moldova i-a ieșit înainte cu „mitropolit, episcopi, egumeni, boieri și țărani“, până când a pus mâinile pe piept, la 2 iulie 1504, Ștefan cel Mare si Sfânt a ars ca o flacără apărând creștinătatea, Moldova și Biserica lui Hristos.
De câte ori, în multele-i războaie, nu s-a pus în stare de jertfă?! Neînfricat, și dânsul, ca altădată împăratul Constantin, Ștefan poruncise să aibă în luptă steaguri creștine, brodate în mănăstiri și sfințite cu puterea rugăciunii. Ele stau mărturie: unul la Vatoped, în Athos, și altul pe pământ românesc.
A luptat până când a fost doborât de o rană primită în luptă. Și lupta aceea a fost dreaptă. El n-a vrut pământul nimănui. El a vrut doar să apere Moldova. Alături de calitatea de neînfricat apărător al Moldovei, trebuie să o amintim și pe aceea de mare ctitor de lăcașuri sfinte.
Mare ctitor de lăcașuri sfinte
Câți domni din istoria lumii se pot mândri cu peste 40 de biserici și mănăstiri ridicate într-o țărișoară jefuită și cotropită în fiecare an. Vorbesc despre marele ctitor mănăstirile sau bisericile de la Putna, Neamț, Suceava, Probota, Bistrița, Huși, Vaslui, Tazlău, Milișăuți, Pătrăuți, Baia, Voroneț, Hârlău, Popăuți, Dobrovăț, Volovăț, Răuseni și atâtea altele. Pe toate le-a înzestrat cu icoane și odoare de mare preț, cu odăjdii și evanghelii ferecate în aur, clopote și moșii, cu o mărinimie greu de egalat. Venea adeseori la hramurile marilor mănăstiri și descăleca de pe calu-i alb, la Neamțu, de Înălțare, sau în atâtea locuri din Țara Moldovei. Trebuie să amintim și de ajutorul pe care Sfântul Voievod l-a dat unor mănăstiri de la Muntele Athos. În primul rând, Mănăstirea Zografu, căreia i-a făcut numeroase danii, fapt ce-l determină pe monahul Isaia din Hilandar să afirme că Mănăstirea Zografu a fost întemeiată de Ștefan cel Mare (deși, în realitate, Ștefan era doar un ctitor adăugător, nu fondator). Pentru multele sale danii, Ștefan cerea viețuitorilor de la Zografu: „să-l scrie la Proscomidie pe el, pe soția sa și pe copii și să-i cânte sâmbătă seara un paraclis și marțea o liturghie și să-l pomenească până va fi în viață, iar după aceea să-i facă în anul întâi pomenirile obișnuite și apoi să-i facă într-o zi din an seara parastas și dimineața Liturghie“.

Dorința de comuniune prin slujbele Bisericii
De asemenea, mănăstirile: „Sf. Pavel“, Vatoped, Grigoriu, Constantimonitu și altele îl consideră mare ctitor. Dincolo de multele sale danii, trebuie remarcată dorința marelui voievod de a fi pomenit la Proscomidie, la Sfânta Liturghie și la Paraclisul Preacuratei Născătoarei de Dumnezeu. Daniile către bisericile Moldovei arată, pe de o parte, mărinimia ctitorului, iar cererea de a fi pomenit la Proscomidie arată, pe de altă parte, înțelegerea voievodului că Sfânta Liturghie este cea mai importantă slujbă, care șterge păcatele oamenilor, prin jertfa cea nesângeroasă a Domnului.
Icoană a sufletului românesc
Au trecut 550 de ani de când slăvitul Ștefan a fost întronizat ca voievod al Moldovei. Trecerea anilor i-a sporit faima. Oriunde mergi în Moldova, vei întâlni zidiri mărețe, mănăstiri, biserici, cetăți, fântâni, poduri. Dar mai ales, vei întâlni la fiecare casă amintirea unui domnitor neînfricat, luptător, ctitor. Și pe buzele pruncilor și ale bătrânilor, numele său se rostește cu bucurie și mândrie: „Într-însul găsise poporul românesc cea mai curată și mai deplină icoană a sufletului său cinstit și harnic, răbdător fără să uite și viteaz fără cruzime, strașnic în mânie și senin în iertare, răspicat și cu măsură în grai, gospodar și iubitor al lucrurilor frumoase, fără nici o trufie în faptele sale…“.
„Doamne, numai tu singur știi ce a fost în inima mea“
La sfârșitul vieții, marele domn se pregătea de întâlnirea cu Mântuitorul Hristos, Căruia îi închinase viața și Căruia îi ceruse iertare pentru păcatele săvârșite ca un om purtător de trup și viețuitor în lume.
Vartolomeu Măzăreanu, într-o lucrare, transcrie ultimele cuvinte ale voievodului: „… Doamne, numai tu singur știi ce a fost în inima mea. Nici eresurile înșelătoare, nici focul vârstei tinerești n-au putut-o sminti, ci am rămas întărit pe piatra care este Însuși Hristos, pe a căruia Cruce de-a pururea îmbrățișată la piept ținând, viața mea am închinat-o, nădejde nesmintită printr-însa la părintele veacurilor având, prin care pe toți vrăjmașii am gonit și am înfrânt..“.
La ziua pomenirii sale, la 2 iulie, cântăm împreună marelui voievod: „… Apărător neînfricat al credinței și patriei străbune, mare ctitor de locașuri sfinte, Ștefane voievod, roagă pe Hristos Dumnezeu să ne izbăvească din nevoi și din necazuri“.
Reply With Quote
Răspunde

Thread Tools
Moduri de afișare


Subiecte asemănătoare
Subiect Subiect început de Forum Răspunsuri Ultimele Postari
sfinti catolici nutucutu Biserica Romano-Catolica 305 17.05.2017 20:39:32
Sfinti cu moaste Seraphim7 Moaste 4 04.11.2011 20:22:06
sfinti...chinezi? mariamary Moaste 3 03.03.2010 14:23:00
Doamne iarta militari BogdanBogdan Generalitati 18 22.03.2008 21:29:18
Portrete de sfinti/Sfinti si sfintenie alecsandru Biserica Romano-Catolica 18 20.04.2007 20:46:05