Mandria - un demon ce zambeste cu chip inocent

[LapetiteMoc]

Un gand legat de mandrie si de dar.

Am intalnit multi crestini care erau revoltati de ceea ce s-a facut cu darul lor, indiferent unde l-ar fi oferit: in Biserica, saracilor, cersetorilor etc. Dau cate ceva si apoi urmaresc ce se face cu darul lor. Asa poate ne priveste si Dumnezeu. Fara sa intelegem, fara sa ne dam seama am primit de la Dumnezeu intotdeauna daruri de pret pe care le-am tratat cu indiferenta, sau mai rau, din MANDRIE le-am considerat roade personale. Ce a simtit Domnul vazand ce facem cu darurile LUI?

Apoi a venit o vreme fara daruri si ne-au coplesit regretele, am schimbat calea si am inceput sa daruim. Am vazut ce se face cu darul, si iar din MANDRIE am inceput sa barfim, sa ne batem cu pumnii in piept ca iata ce bine am facut noi pentru cutare sau cutare si el a dispretuit darul nostru. In esenta, am primit rasplata pe care noi, odata, am oferit-o Domnului pentru darurile Sale!

Asadar, MANDRIA strica intotdeauna pe cele putin bune din noi! Este un demon cu multe infatisari!

am observat un viclesug al satanei care il aplica cand vede ca nu ii iese alte planuri
Satana prima data te face sa faci pacatele de jos , adica care le face omul de rand care nu are un duhovnic stabil etc. Aceste sunt desfranarea , criticarea , cartirea , injuratura , betia , fumatul si altele. Cand diavolul ca esti cat de cat sporit duhovniceste, adica eviti aceste pacate, iti da din pacatul sau iti da mandrie. Te face sa te mandresti ca tu sti despre credinta ca tu esti credincios ca tu nu pacatuiesti asa ganduri mai intai si dupa te face sa faci pacatul. Te face sa zici la unul si la altul ca tu te spovedesti ca tu postesti ca tu asa si asa. Trebuie sa avem grija si sa luptam din rasputeri sa impiedicam aceste pacate.
Doamne ajuta!

[eodor nastasa]

Ce sa mai, fie pomana, duca-se ..., sh gata, am "plesnit-o" sh p'asta...sh dup'aia : vai, vai, numa' mie mi se'ntampla, uite ca io am facut aia, am facut-o p'ailalta, si tot nu pricep...sh tzatza frosa n-a facut ce'am facut io...de ce ?

[cristiboss56]

În prealabil postat de LapetiteMoc

Un gand legat de mandrie si de dar.

Am intalnit multi crestini care erau revoltati de ceea ce s-a facut cu darul lor, indiferent unde l-ar fi oferit: in Biserica, saracilor, cersetorilor etc. Dau cate ceva si apoi urmaresc ce se face cu darul lor. Asa poate ne priveste si Dumnezeu. Fara sa intelegem, fara sa ne dam seama am primit de la Dumnezeu intotdeauna daruri de pret pe care le-am tratat cu indiferenta, sau mai rau, din MANDRIE le-am considerat roade personale. Ce a simtit Domnul vazand ce facem cu darurile LUI?

Apoi a venit o vreme fara daruri si ne-au coplesit regretele, am schimbat calea si am inceput sa daruim. Am vazut ce se face cu darul, si iar din MANDRIE am inceput sa barfim, sa ne batem cu pumnii in piept ca iata ce bine am facut noi pentru cutare sau cutare si el a dispretuit darul nostru. In esenta, am primit rasplata pe care noi, odata, am oferit-o Domnului pentru darurile Sale!

Asadar, MANDRIA strica intotdeauna pe cele putin bune din noi! Este un demon cu multe infatisari!

Cu multe infatisari si foarte perfid ! Foarte bine ai punctat !

[windorin]

Din pricina mandriei, foarte rar se mai mantuieste cate unul mergand pe calea dragostei. (dupa Sfantul Siluan Athonitul)

Cat despre ceilalti, din pricina mandriei, multa durere si suferinta ne asteapta pana la portile raiului.
Iar aceasta durere, macinare si suferinta nu este de la Domnul, ci pur si simplu o urmare fireasca a mandriei noastre.
Daca nu facem nevointe zilnice, ne ia duhul lenei si al deznadejdii, iar daca facem metanii, ne ia duhul slavei de sine.
Aceasta este viata omului fara Dumnezeu. Oricate si orice ar face, el va cadea prada unui duh rau.

Cand ni se da putere sa facem un lucru, trebuie sa zicem, chiar daca la inceput numai cu gura, iar mai apoi din inima:
"Slava Tie, Doamne, pentru ca Te'ai milostivit spre mine si nu M'ai lasat sa cad."

[cristiboss56]

În prealabil postat de windorin

Din pricina mandriei, foarte rar se mai mantuieste cate unul mergand pe calea dragostei. (dupa Sfantul Siluan Athonitul)

Cat despre ceilalti, din pricina mandriei, multa durere si suferinta ne asteapta pana la portile raiului.
Iar aceasta durere, macinare si suferinta nu este de la Domnul, ci pur si simplu o urmare fireasca a mandriei noastre.
Daca nu facem nevointe zilnice, ne ia duhul lenei si al deznadejdii, iar daca facem metanii, ne ia duhul slavei de sine.
Aceasta este viata omului fara Dumnezeu. Oricate si orice ar face, el va cadea prada unui duh rau.

Cand ni se da putere sa facem un lucru, trebuie sa zicem, chiar daca la inceput numai cu gura, iar mai apoi din inima:
"Slava Tie, Doamne, pentru ca Te'ai milostivit spre mine si nu M'ai lasat sa cad."

http://www.crestinortodox.ro/carti-o...ria-81999.html

[ory]

Mai bine mandru si din mandrie facand dragoste cu cei din jur, decat , oricum mandru si , din mandrie facand dragoste doar cu tine insuti si alocandu-ti toate drepturile de-a fi narcisist.
Nu stiu care mandrie este nociva, care nu este nociva si care este nativa, pentru ca, se spune ca ; " daca veti fi ca si copii, veti putea intra in imparatia cerurilor ! ". Deci, se refera la naturalete si inocenta.
Aveti idee cat de mandri sunt copii, daca nu le permiti sa se mandreasca cu propriile fapte, nu vor evolua, daca nu-i lauzi si-i faci sa se umfle in pene cand savarsesc o fapta bune, nu vor mai face altadata si nu vor asimila intelesul benefic al acelei fapte.
Stiu ca se vorbeste de mandria cu care ingerii au cazut din cele luminate, in cele mai dedesupt ale pamantului, insa, de multe ori aceasta mandrie este interpretata in fel si chip, astfel atribuindu-se forma negativa oricarei stari pe care o manifesta, din punct de vedere crestinesc. Ceea ce nu mi se pare corect.
Exista o mandrie nativa si absolut fireasca ce ne sustine insasi increderea in sine, astfel reusim sa dam mai mult inaintea celor din jur. Ma enerveaza ideea de-a ma umili sistematic, din precautia ca nu cumva sa cad in acea mandrie presupusa nefasta ,de catre religie. Prin umilinta nu fac decat sa decad, nu doar eu, ca si personalitate, ci si propria forta de-a oferi ceva bun in jurul meu.
Este adevarat ca Dumnezeu ne daruieste puterea, dar noi suntem , totusi, cei care facem acel mic pas spre aceasta forta, deci, exista si acest " noi insine " si trebuie sa-l respectam si sa-l exploram ca atare pentru a fi de folos.
Daca Dumnezeu face absolut totul prin noi, atunci noi de ce trebuie sa ne mai ostenim sa gasim calea si sensul spre mantuire ? ! Pentru ca detinem acea individualitate pe care Dumnezeu o pune in noi, dar noi o dezvoltam si o mentinem prin decizii si simtiri, pana ce ne vom intoarce in tarana din care am fost creati.

[cristiboss56]

În prealabil postat de ory

Mai bine mandru si din mandrie facand dragoste cu cei din jur, decat , oricum mandru si , din mandrie facand dragoste doar cu tine insuti si alocandu-ti toate drepturile de-a fi narcisist.
Nu stiu care mandrie este nociva, care nu este nociva si care este nativa, pentru ca, se spune ca ; " daca veti fi ca si copii, veti putea intra in imparatia cerurilor ! ". Deci, se refera la naturalete si inocenta.
Aveti idee cat de mandri sunt copii, daca nu le permiti sa se mandreasca cu propriile fapte, nu vor evolua, daca nu-i lauzi si-i faci sa se umfle in pene cand savarsesc o fapta bune, nu vor mai face altadata si nu vor asimila intelesul benefic al acelei fapte.
Stiu ca se vorbeste de mandria cu care ingerii au cazut din cele luminate, in cele mai dedesupt ale pamantului, insa, de multe ori aceasta mandrie este interpretata in fel si chip, astfel atribuindu-se forma negativa oricarei stari pe care o manifesta, din punct de vedere crestinesc. Ceea ce nu mi se pare corect.
Exista o mandrie nativa si absolut fireasca ce ne sustine insasi increderea in sine, astfel reusim sa dam mai mult inaintea celor din jur. Ma enerveaza ideea de-a ma umili sistematic, din precautia ca nu cumva sa cad in acea mandrie presupusa nefasta ,de catre religie. Prin umilinta nu fac decat sa decad, nu doar eu, ca si personalitate, ci si propria forta de-a oferi ceva bun in jurul meu.
Este adevarat ca Dumnezeu ne daruieste puterea, dar noi suntem , totusi, cei care facem acel mic pas spre aceasta forta, deci, exista si acest " noi insine " si trebuie sa-l respectam si sa-l exploram ca atare pentru a fi de folos.
Daca Dumnezeu face absolut totul prin noi, atunci noi de ce trebuie sa ne mai ostenim sa gasim calea si sensul spre mantuire ? ! Pentru ca detinem acea individualitate pe care Dumnezeu o pune in noi, dar noi o dezvoltam si o mentinem prin decizii si simtiri, pana ce ne vom intoarce in tarana din care am fost creati.

Măi Ory , nu te necăji sau frământa mai mult decât trebuie, căci până la urmă dragostea toate le rezolva, dar numai să fie !"Dragostea îndelung rabdă. Dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte , nu se laudă , nu se trufeşte. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie , nu gândeşte răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte , toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată. . . acum rămân acestea trei : credinţa, nădejdea şi dragostea. Dar mai mare decât acestea este DRAGOSTEA" ( Corinteni 13 , 4-8 ) . Aşa că , cu cât mai multă dragoste avem , cu atât mai puţină mândrie se sălăşuieşte în noi. Nu crezi ?

[ory]

Ce sa spun ! Suna cam poetic ! Nu prea se intampla sa detinem astfel de virtuti, de aceia ma rezum, totusi, la ceea ce se apropie de realitate.
In viata exista prea multa influienta si manipulare din exterior, mult prea multa, astfel incat ajungi, oricum, sa nu-ti mai apartii in destul de multa proportie, asadar ma gandesc, de unde oare sa mai sustrag aceste virtuti si sa le mai si aplic ? !
Este greu, iar eu nu sunt genul care sa ma imbat cu apa rece...

[cristiboss56]

În prealabil postat de ory

Ce sa spun ! Suna cam poetic ! Nu prea se intampla sa detinem astfel de virtuti, de aceia ma rezum, totusi, la ceea ce se apropie de realitate.
In viata exista prea multa influienta si manipulare din exterior, mult prea multa, astfel incat ajungi, oricum, sa nu-ti mai apartii in destul de multa proportie, asadar ma gandesc, de unde oare sa mai sustrag aceste virtuti si sa le mai si aplic ? !
Este greu, iar eu nu sunt genul care sa ma imbat cu apa rece...

Multă dragoste şi nădejde . . . !