Poezii din temnițele comuniste

[RappY]

Sfântul Sinod a declarat anul 2025 ca Anul omagial al Centenarului Patriarhiei Române și Anul comemorativ al duhovnicilor și mărturisitorilor ortodocși români din secolul al XX-lea!

[RappY]

Într-o zi de 2 MARTIE, în anul 1905, vedea lumina zilei la Câmpulung (Muscel), Radu Demetrescu, cel ce avea să dea literaturii române cele mai sublime transformări ale suferinţei în poezie, rămânând în memoria românească drept „poetul închisorilor politice”. Sute de mii de deţinuţi politici care au reuşit să supravieţuiască regimului de exterminare din închisorile şi lagărele comuniste, îi datorează enorm lui Radu Gyr: poezia lui, care L-a adus pe Iisus în celulele mizere, a reprezentat o adevărată cheie de boltă a rezistenţei spirituale în întunericul promiscuu al universului concentraţionar bolşevic.

https://www.buciumul.ro/2024/03/02/r...de-la-nastere/

Îndemn la luptă
de Radu Gyr

Nu dor nici luptele pierdute,
nici rănile din piept nu dor,
cum dor acele brațe slute
care să lupte nu mai vor.

Cât inima în piept îți cântă
Ce-nseamnă-n luptă-un braț răpus?
Ce-ți pasă-n colb de-o spadă frântă
Când te ridici cu-n steag, mai sus?

Înfrânt nu ești atunci când sângeri,
Nici ochii când în lacrimi ți-s.
Adevăratele înfrângeri
Sunt renunțările la vis.

[RappY]

Trec vremile
de Vasile Voiculescu

Trec vremile... ca niște ape
Și fața lumilor o spală...
Se luptă sufletul să scape
Din furtunoasa-nvălmășeală
Și din șuvoaiele de apă.

Ca-n încleștarea agoniei
S-afunda iar și iar se suie.
Izbește-n porțile veciei,
Dar taina nimeni nu-i să-i spuie,
Și iar s-afundă... și se suie!

După câteva zile, în noaptea de 25 spre 26 aprilie, Naşa a intrat în camera lui Ionică şi i‑a spus: „Scoală şi vino, Ioane, moare Vasile!”. Redau mai jos acest sfârşit, după însemnările lui Ionică: „Nu înainte însă de a se ridica din moartea care pusese stăpânire pe el de trei zile, şi adunându‑şi ultimele puteri ale spiritului care mai dăinuia într‑un corp lipsit de viaţă […], să‑mi spună cu o voce din altă lume: „Ionică, eu mor! Mor! M‑am omorât! Nu le dau nimic!”. (Ştia că eu tratam publicarea scrierilor lui). Şi a încheiat simplu: „Ai grijă că sunt mai perverşi decât crezi tu!”… Şi s‑a stins”.

https://fericiticeiprigoniti.net/ult...le-voiculescu/

[RappY]

Construim Casa Justin Pârvu lângă Galați pentru copii și oamenii săraci

https://www.youtube.com/watch?v=-iDApv__RoQ


https://casajustinparvu.ro

[RappY]

Strigăt
de Constantin Oprișan

Dormiți cei din Sybaris! Grămezile de aur
V-asigură și somnul și pâinea îmbuibării;
În trândăvia voastră, nu știți că sub tezaur
O cârtiță vă sapă prăpastia pierzării.

V-ați pervertit ființa trăind cu artificii,
Iar adevărul simplu îl vindeți pe palavre;
Virtuțile înalte le-ați aruncat pe vicii
Și colcăiți în patimi ca viermii în cadavre.

Prin somn zvârliți moneda, aproape e taraba;
Cu drojdia gândirii, pe teme răsuflate
Telalii cugetării dau marfa pe degeaba:
Orice, oricum, oricând, căci asta-i libertate.

Vă dau, în loc de geniu, sofisma parazită;
Pe clarități banale, cartezian vă poartă;
Vă fabrică din resturi licoarea otrăvită,
Minciună din știință, narcotice din artă.

Acoperiți cu grijă tot ce nu e plăcere;
Minciunile comode sunt vălul diafan,
Satana-i o legendă, iar spiritul părere,
Și vă cârpiți cu zdrențe infernul subteran.

Fugiți de adevăruri prin cotituri savante,
Îmbrățișați minciuna fiindcă-mbracă fracul,
Vă lustruiți păcatul cu laurii lui Dante,
O, turmă sybarită, tu n-ai văzut pe Dracul!

Din moarte-ndrept spre tine, mulțime sodomită,
Apocaliptic strigăt pământul să-l inunde;
De nu percepi misterul cu mintea-ți adormită,
Săgeata vorbii mele în carne-ți va pătrunde.

La rădăcina vieții, sobolul se ascunde,
Și seva cu otravă și bale i-o-nvenină,
Iar noaptea sapă-n taina cotloanele afunde,
Să prăbușească totul în groază și-n ruină.

S-aveți armura gata când ceasul greu va bate,
Dușmanului să-i prindeți intenția și jocul;
Vă va lovi în suflet cu vicii și păcate,
Apoi vă va ucide cu fierul și cu focul.

A început în spirit o cruntă încleștare:
Armate nevăzute stau aspre față-n față,
Curând va-ncepe lupta și-n voi, în fiecare,
Și-o veți simți cumplită, în cugete și-n viață!

________________________________________

Interpretată de Cedry2k: https://www.youtube.com/watch?v=x4HxsnbDTxE

Pagină OrthodoxWiki despre Constantin Oprișan: https://ro.orthodoxwiki.org/Constantin_Oprișan

[Moroco]

Doamne ajuta si spor la a cauta si primi mare folos duhovnicesc prin acest thread despre sfintii inchisorilor prigoniti pana azi de stapanii lumii.

Glossă
poezie de Mihai Eminescu

Vreme trece, vreme vine,
Toate-s vechi și nouă toate;
Ce e rău și ce e bine
Tu te-ntreabă și socoate;
Nu spera și nu ai teamă,
Ce e val ca valul trece;
De te-ndeamnă, de te cheamă,
Tu rămâi la toate rece.

Multe trec pe dinainte,
În auz ne sună multe,
Cine ține toate minte
Și ar sta să le asculte?...
Tu așează-te deoparte,
Regăsindu-te pe tine,
Când cu zgomote deșarte
Vreme trece, vreme vine.

Nici încline a ei limbă
Recea cumpăn-a gândirii
Înspre clipa ce se schimbă
Pentru masca fericirii,
Ce din moartea ei se naște
Și o clipă ține poate;
Pentru cine o cunoaște
Toate-s vechi și nouă toate.

Privitor ca la teatru
Tu în lume să te-nchipui:
Joace unul și pe patru,
Totuși tu ghici-vei chipu-i,
Și de plânge, de se ceartă,
Tu în colț petreci în tine
Și-nțelegi din a lor artă
Ce e rău și ce e bine.

Viitorul și trecutul
Sunt a filei două fețe,
Vede-n capăt începutul
Cine știe să le-nvețe;
Tot ce-a fost ori o să fie
În prezent le-avem pe toate,
Dar de-a lor zădărnicie
Te întreabă și socoate.

Căci acelorași mijloace
Se supun câte există,
Și de mii de ani încoace
Lumea-i veselă și tristă;
Alte măști, aceeași piesă,
Alte guri, aceeași gamă,
Amăgit atât de-adese
Nu spera și nu ai teamă.

Nu spera când vezi mișeii
La izbândă făcând punte,
Te-or întrece nătărăii,
De ai fi cu stea în frunte;
Teamă n-ai, căta-vor iarăși
Între dânșii să se plece,
Nu te prinde lor tovarăș:
Ce e val, ca valul trece.

Cu un cântec de sirenă,
Lumea-ntinde lucii mreje;
Ca să schimbe-actorii-n scenă,
Te momește în vârteje;
Tu pe-alături te strecoară,
Nu băga nici chiar de seamă,
Din cărarea ta afară
De te-ndeamnă, de te cheamă.

De te-ating, să feri în laturi,
De hulesc, să taci din gură;
Ce mai vrei cu-a tale sfaturi,
Dacă știi a lor măsură;
Zică toți ce vor să zică,
Treacă-n lume cine-o trece;
Ca să nu-ndrăgești nimică,
Tu rămâi la toate rece.

Tu rămâi la toate rece,
De te-ndeamnă, de te cheamă;
Ce e val, ca valul trece,
Nu spera și nu ai teamă;
Te întreabă și socoate
Ce e rău și ce e bine;
Toate-s vechi și nouă toate:
Vreme trece, vreme vine.

[cozia]

În prealabil postat de Moroco

...
Nu spera când vezi mișeii
La izbândă făcând punte,
Te-or întrece nătărăii,
De ai fi cu stea în frunte;
Teamă n-ai, căta-vor iarăși
Între dânșii să se plece,
Nu te prinde lor tovarăș:
Ce e val, ca valul trece.

Cu un cântec de sirenă,
Lumea-ntinde lucii mreje;
Ca să schimbe-actorii-n scenă,
Te momește în vârteje;
Tu pe-alături te strecoară,
Nu băga nici chiar de seamă,
Din cărarea ta afară
De te-ndeamnă, de te cheamă.

De te-ating, să feri în laturi,
De hulesc, să taci din gură;
Ce mai vrei cu-a tale sfaturi,
Dacă știi a lor măsură;
Zică toți ce vor să zică,
Treacă-n lume cine-o trece;
Ca să nu-ndrăgești nimică,
Tu rămâi la toate rece.

Tu rămâi la toate rece,
De te-ndeamnă, de te cheamă;
Ce e val, ca valul trece,
Nu spera și nu ai teamă;
Te întreabă și socoate
Ce e rău și ce e bine;
Toate-s vechi și nouă toate:
Vreme trece, vreme vine.

Acestea chiar ca se potrivesc perfect vremurilor pe care le traim.
Multumesc!

[RappY]

Sergiu Mandinescu, 12 ani de detenție, sfărâmat în reeducare, la Pitești, acolo unde a „scris” acest poem, în decembrie 1949; mort la scurtă vreme după eliberare, în 1964, la 38 de ani.

Amin
de Sergiu Mandinescu

De-aș avea o pană de Înger
Și cerneală de bezne,
Poate că abia atunci mi-ar fi lesne
Să mă adun din toate risipirile,
Să-mi scriu amintirile
Și să spun tuturor de ce sânger.

Era o noapte jefuită de stele…
La fereastra nădejdii – zăbrele,
La ușa salvării – lăcate,
Iar frunțile noastre palide înnoptaseră toate.

Când, deodată, din mijlocul nostru
Izbucni, ca o flacără neagră, ura.
Focul ei a topit într-o clipă
Gând, suflet, aripă –
Toate din tot – și n-a mai rămas decât zgura.

Baroase cumplite zdrobiră tăcerea
În cioburi de răcnete mari cât durerea.
Țăndări din sufletele noastre au ajuns până la cer.
Martirii ardeau pe ruguri de ger…

Atât de cumplite au fost suferințele,
Atât de năprasnică urgia,
Încât în noaptea aceea unii și-au pierdut mințile,
Alții și-au pierdut veșnicia.

Într-un târziu toate sufletele zăceau sfărâmate.
Ah, amintirea asta ca pe o roată mă frânge!
Pe jos erau risipiți creițarii de sânge,
Plata atâtor păcate.

Dintre cei care au trecut pe acolo, numai morții trăiesc.
Iată, de pildă, eu – umblu, vorbesc,
Asemenea lui, așijderea ție,
Dar viața mea nu-i, nu-i, prietene, decât o moarte vie.

Ah, Doamne, iată-mă aici, la ceasul comorilor,
Îmbrățișându-mi lespedea de patimi și chin.
Aștept Îngerul zorilor,
Aștept Învierea,
În numele Tatălui și-al Fiului, și-al Sfântului Duh, Amin!

_________________

de pe https://marturieathonita.ro/amin/

[RappY]

Hristos a Înviat!
de Vasile Militaru

Hristos a Înviat! Ce vorbă Sfântă!
Îţi simţi de lacrimi calde ochii uzi
Şi-n suflet parcă serafimii-ţi cântă
De câte ori creştine o auzi.

Hristos a Înviat în firul ierbii,
A înviat Hristos în Adevăr;
În poieniţa-n care zburdă cerbii,
În florile de piersec şi de măr.

În stupii de albină fără greş,
În vântul care suflă mângâios
În ramura-nflorită de cireş
Dar vai, în suflet ţi-a-nviat Hristos?

Ai cântărit cu mintea ta creştine
Cât bine ai făcut sub cer umblând,
Te simţi măcar acum pornit spre bine
Măcar acum te simţi mai bun, mai blând?

Simţi tu topită-n suflet vechea ură?
Mai vrei pieirea celui plin de Har?
Ţi-ai pus zăvor pe bârfitoarea-ţi gură?
Iubirea pentru semeni o simţi jar?

O, dacă-aceste legi de-a pururi sfinte
În aur măcar azi te-au îmbrăcat
Cu serafimii-n suflet imn fierbinte
Ai drept să cânţi: Hristos a Înviat!

[RappY]

În temniță la Gherla
de Anonim

Frunză verde ca iarba,
În temniță la Gherla,
Ferecat în lanțuri grele
Și închis între zăbrele,
Rabd tăcut și-n mine mut.

Dor de sfânta libertate,
Zvârcolindu-se de moarte,
Strigă-ntr-una zi și noapte:
„Jos minciuna, vrem dreptate!”

La Gherla acolo unde
Nicio șoaptă nu pătrunde,
Niciun cântec nu tresaltă,
În tăcerea nopții-naltă.

________________________

Cântată aici