Bazele mincinoase ale papismului

[MariaB]

În prealabil postat de Traditie

Teoria potrivit careia papa ar fi capul bisericii
... se bazeaza pe pretinsa diferenta dintre Sfântul Petru si ceilalti Apostoli si pe minciuna ca Sf. Petru ar fi fost primul episcop al Romei

nu este o teorie, ci o traditie
si nu conteaza cum o justifica sau o resping teologii
credinta mea catolica ma indeamna sa ii acord Papei (in ceea ce priveste credinta) acelasi rang pe care credinciosul ortodox il acorda Patriarhului sau

[Traditie]

credinta mea catolica ma indeamna sa ii acord Papei (in ceea ce priveste credinta) acelasi rang pe care credinciosul ortodox il acorda Patriarhului sau

Dar cine a zis ca trebuie sa fii catolica?

Iar ce afirma bc despre papa e mult diferit de ce afirma BO despre patriarhi.

[Grigorie]

MariaB
Am impresia ca tu nu prea cunosti bine ce inseamna papa pentru romano-catolici si ce inseamna un patriarh pentru ortodocsi.

Patriarh este episcopul celei mai importante eparhii dintr-o tara (sau chiar provincie, in cadrul Imperiului Roman). Un patriarh nu difera dpdv sacramental de cel mai neinsemnat episcop ortodox. Ce poate sa faca patriarhul Teoctist/Bartolomeu (ecumenic)/Alexei (al Rusiei), poate savarsi si episcopul Giurgiului (o eparhie mica si nou infiintata din Romania), de exemplu. Diferenta este ca dpdv admnistrativ, pentru buna organizare a Bisericii, Parintii au hotarat la Sinoadele ecumenice ca e bine sa existe o ordonare dupa importanta cetatilor (care este sau poate fi schimbatoare in timp), iar fiecare neam (popor) crestin sa aiba o conducere unica.
Asa se face ca la sinoadele I (325), II (381), III (431) si IV(451) ecumenice s-a stabilit o ordine onorifica a patriarhilor: Roma (capitala Imperiului Roman, iar mai tarziu doar a partii apusene a Imperiului), Constantinopol (capitala Imperiului Roman de Rasarit), Alexandria, Antiohia, Ierusalim.

Dupa crestinarea popoarelor germanice (care au dat niste teologi rupti de traditie, care nu intelegeau teologia Sfintilor Parinti, sustinatorii lui "Filioque") si infiintarea Imperiului carolingian, patriarhii de la Roma (Nicolae si cei care i-au urmat) incep sa viseze la putere. Lasa la o parte iubirea frateasca si cer supunerea celorlalti. In sec. 8 apar niste falsuri ("Donatio Constantini" si "(Pseudo)Decretaliile Isidoriene") care vorbesc de o pretinsa mostenire a puterii de la Sf. Ap. Petru. Minciunile sunt crezute usor de acei convertiti fara traditie din Occident, dar respinse (de fapt necunoscute) in Orient. De remarcat ca in timp ce Orientul avea o traditie bogata si vie in constiinta crestinilor, precum si o multime de orase in care au predicat apostolii, in Occident exista un singur "scaun" apostolic (Roma), asadar o unica sursa demna de crezare.

Cu trecerea timpului, cu contributia statelor occidentale (care deveneau tot mai influente) si cu aparitia unor papi foarte ambitiosi (Grigorie al VII-lea Hildebrand si Inocentiu al III-lea), pretentiile de suprematie papala au fost acceptate peste tot in Occident. Papa a devenit un fel de "episcop al episcopilor", "a opta taina a Bisericii", punctul de legatura cu Dumnezeu, "Vicarius Christi"/"Vicarius Filii Dei", dobandind putere jurisdictionala deplina in Biserica apuseana. Desi a intampinat oarecare opozitie (conciliarismul), teoreticienii monarhiei absolute s-au impus in sec. 19 (ultramontanistii) la Conciliul I Vatican: papa a devenit si infailibil in materie de credinta cand se pronunta "ex cathedra". Conciliul episcopilor nu poate sa faca nimic fara papa, dar papa poate fara conciliu.
Din perspectiva ortodoxa, papalitatea moderna inseamna erezie, blasfemie ,minciuna, deformare a crestinismului autentic.

Cred ca ar trebui sa demontam punct cu punct aceasta mare minciuna. Teoria romano-catolica este urmatoarea:
1. Sf. Petru este mai mare decat ceilalti apostoli
2. Sf. Petru a transmis aceasta putere episcopilor de la Roma
3. Aceasta este credinta crestina dintotdeauna.

Exista destule argumente biblice, istorice, arheologice, literare care demonteaza aceasta teorie. Sa le prezentam (daca s-ar putea sistematic) pentru a clarifica opiniile unor oameni care nu prea vor sa cerceteze ei insisi. Si uneori chiar refuza sa se informeze pe aceasta tema (poate le e frica sa nu piarda mantuirea daca puna la indoiala "sfanta" credinta in papalitate). Pe un forum catolic a aparut cuvantarea unui cardinal (Strossmayer) care s-a opus la Conciliul Vatican I proclamarii dogmei infailibilitatii, aducand o serie de argumente pertinente. Stiti care a fost reactia romano-catolicilor de pe acel forum? Nici macar n-au bagat in seama continutul acelei cuvantari, ci s-au marginit sa spuna ca nu Strossmayer a scris-o, ci altcineva.

Cu o astfel de atitudine fata de adevar (i.e. fug de el ca sa nu-l cunoasca si sa fie nevoiti sa admita ca traiesc in greseala!) nu stiu ce rost mai are dialogul dintre noi. Dorinta lor de unire (numai sub umbrela papala!) suna cam asa: "Noi avem invataturi gresite, voi le aveti bune, dar vrem sa ne unim ca sa va stricam si voua credinta".

Multumim! De asa ceva nu avem nevoie. Cautati voi (romano-catolicii) adevarul si urmati-l si unirea se va face de la sine, fara proclamatii, printr-o intoarcere naturala la credinta pe care ati parasit-o.

[sovidiu]

Poi domnilor, eu aici vad o forma de crestinism regal, asemenea unui rege cu drepturi depline in tzara Catolica, si nu vad de ce este atata potrivnicie la o astfel de forma de manifestare a credintzei...

Papa nu este el ales din randul episcopilor? este
Are el temeiul apostolic conducator? il are
Biserica Catolica este a lui Dumnezeu si a lui Iisus care a incredintzat-o Apostolilor? si cu precadere sf Petru? este,
Si ei recunosc o serie de sfintzi catolici din randul credinciosilor obijnuitzi, ori chiar laici (adica din lume) deci si acestia sunt puncte de intalnire ale Mantuitorului cu catolicii... ca atare in mare nu mi se pare nimic nepotrivit ori insuportabil cu atat mai mult cu cat noi ortodoxii nici macar nu ne aflam sub obligativitatea si autoritatea papala...
Sigur ca este greu de priceput ori respectat autoritatea unui suveran, dar daca ne gandim la multzimea de regi si domnitori si presedintzi mai buni sau mai rai pe care a trebuit sa-i suporte poporul roman dealungul istoriei, asa ca personal nu vad in suveranitatea papala o forma nociva de guvernare a credinciosilor ci la o adica unicul suveran are pe undeva si rolul de a simplifica si a prelua raspunderile intr-o organizare, iar democratzia chiar daca pare mai frumoasa totusi complica lucrurile foarte mult, si vor mai apare diferite forme de organizare chiar si in Biserica crestina, dar apoi in lume... Oricum papalitatea a iesit din modul inchizitorial de guvernare recunoscandu-si excesele... acuma nu ca le tzin partea dar nici sa ma aflu-ntreaba doar ca sa-i condamn... ca nu se face domnule...

[Grigorie]

Sovidiu

Cu parere de rau constat ca in general nu se cunoaste care este "fisa postului" pentru un papa modern. Sper sa gasim timpul necesar pentru a expune un punct de vedere ortodox, pentru ca altfel ne veti banui ca noi cautam nod in papura. Aveti putina rabdare si urmariti acest topic. De fapt exista deja destula informatie despre subiect la celelalte rubrici despre romano-catolicism, dar nu este suficient de sistematizata.

Pana una alta, iata ce zicea cardinalul Strossmayer la Conciliul I Vatican, atunci cand s-a opus proclamarii infailibilitatii papale:


Interventia Cardinalului Strossmayer la Conciliul I Vatican

"De la începutul acestui conciliu, primind imediat dreptul de a asista la sesiunile lui solemne, am urmărit cu mare atentie toate discursurile pronuntate în această adunare, în speranta ca o rază cerească să vină să pătrundă în întelegerea mea şi să-mi lumineze ratiunea, pentru a putea adera cu o convingere sinceră la deciziile acestui sfînt conciliu. Constient de responsabilitatea mea fată de Dumnezeu într-o problemă atît de gravă, m-am pus să studiez cu asiduitate Sfintele Scripturi: Vechiul şi Noul Testament. Am căutat în această nepretuită culegere de adevăruri sfinte răspunsul la următoarea problemă: este adevărat că sfîntul primat, presedintele acestei adunări este realmente succesorul Sfîntului Petru şi vicarul (loctiitorul - n.n.) lui Christos?

De la începutul căutării unui răspuns de netăgăduit la această problemă, a trebuit să mă transpun în spiritul epocii în care nu exista nici galicanism, nici ultramontanism, ci în care adevărurile Bisericii erau propovăduite de Discipolii lui Christos: Sfîntul Pavel, Sfîntul Petru, Sfîntul Ioan şi Sfîntul Iacob, a căror autoritate nu poate fi contestată de nimeni.

Am deschis sfintele pagini ale scrierilor apostolice şi ce-am găsit? Să îndrăznesc să spun? As putea să mă exprim? Nu am putut descoperi nici un indiciu, nici o aluzie ca papa să fie succesorul Sfîntului Petru şi vicarul (loctiitorul - n.n.) lui Christos. Nici un capitol, nici un verset nu face mentiunea faptului că Christos a conferit Sfîntului Petru primatul asupra celorlalti Apostoli.

Dacă Sfîntul Petru ar fi fost învestit cu înalta misiune de a-l reprezenta pe Christos, cum după credinta noastră îl reprezintă în zilele noastre Sanctitatea Sa Pius al IX-lea, ar fi fost posibil ca Christos să fi pronuntat cuvintele consacrării în această demnitate: "Cînd Mă voi întoarce la Tatăl Meu, de tine vor trebui apostolii să asculte, cum ei ascultă de Mine, şi tu vei fi vicarul meu pe pămînt!". El nu a spus ceva asemănător.

Christos a promis însă tuturor Apostolilor dreptul de a judeca toate triburile lui Israel, fără a da prioritate Sfîntului Petru.

Ce concluzie putem trage din tăcerea lui Christos despre drepturile exclusive ale Sfîntului Petru? Nu există decît o singură solutie valabilă: aceea că Christos nu a vrut să facă din Sfîntul Petru conducătorul Apostolilor.

Cînd Christos si-a trimis Apostolii să propovăduiască Evanghelia, le-a dat tuturor puterea de a lega şi dezlega. Tuturor Apostolilor le-a dat făgăduinta Sfîntului Duh. Or, dacă ar fi dorit să facă din Sfîntul Petru Vicarul Său, lui i-ar fi putut încredinta comandamentele puterilor sale spirituale. Evangheliile ne învată că Christos a interzis lui Petru, ca şi celorlalti Apostoli, de a dori puterea şi autoritatea asupra credinciosilor, în felul regilor păgîni (Luca 12). Christos ar fi putut pronunta aceste cuvinte, dacă l-ar fi destinat pe Petru a fi papă? Or, după traditiile noastre, papa tine în mîinile sale două spade, simboluri ale puterii spirituale şi temporale.

Încă un fapt care m-a obligat să reflectez: dacă Petru poseda puterea unui papă, ar fi putut fi trimis cu Sfîntul Ioan, cu ceilalti Apostoli, să propovăduiască Evanghelia în Samaria? Ce gînditi, venerabilii mei confrati, dacă ne-ar fi îngăduit să trimitem în acest moment pe Sanctitatea Sa Pius al IX-lea cu Monseniorul Plantier la Constantinopol, cu misiunea de a-l convinge pe patriarh de a pune capăt schismei?

Dar există un fapt încă mai important.
Iată că la Ierusalim se reuneste un conciliu pentru a rezolva o problemă care dezbină credinciosii. Dacă Petru ar fi fost papă, nu lui i-ar fi revenit convocarea sinodului şi proclamarea deciziilor sale? Sfîntul Petru a participat la sinod, printre ceilalti apostoli, însă Sfîntul Iacob este cel care a convocat sinodul, ale cărui hotărîri au fost proclamate în numele tuturor apostolilor, după dreptul prioritătii de vîrstă.

Astfel procedăm noi în Biserica noastră?
Pe cît studiez Sfintele Scripturi, pe atît devin convins că în timpurile apostolice, Sfîntul Petru nu a fost considerat niciodată ca întîiul între apostoli.

Noi învătăm că Biserica a fost întemeiată pe Sfîntul Petru, în timp ce Sfîntul Pavel, a cărui autoritate este incontestabilă, afirmă că ea a fost întemeiată pe credinta apostolilor şi a profetilor şi că piatra unghiulară este Christos Însusi.

Acelasi Apostol Pavel credea atît de putin în suprematia lui Petru, încît îi dezaproba în mod deschis pe toti cei care aveau obiceiul de a spune: "noi suntem ai lui Apollo, iar noi ai lui Pavel", după cum altii spuneau: "noi suntem ai lui Petru".

Ar fi putut el adresa asemenea reprosuri adeptilor Vicarului lui Christos?

Acelasi Apostol Pavel, enumerînd marile vocatii ale Bisericii, vorbeste de apostoli, de profeti, de evanghelisti, de părinti ai Bisericii; putem noi presupune, onoratii mei frati, ca Sfîntul Pavel, marele apostol al neamurilor, să uite cu totul să mentioneze cea mai importantă dintre vocatii papalitatea - dacă ar fi fost convins de originea ei divină?

Dimpotrivă, după toată probabilitatea, ar fi consacrat o lungă epistolă unei probleme de o asemenea importantă. Nu am găsit nici o aluzie, nici o urmă de autoritate papală în epistolele Sfîntului Pavel, ale Sfîntului Ioan, sau a Sfîntului Iacob.

Tăcere a acestor sfinti, a căror competentă este neîndoielnică, mi s-a părut întotdeauna uimitoare şi chiar inexplicabilă dacă Sfîntul Petru era în mod papă înzestrat cu prerogative supreme. Însă ce m-a surprins mai mult, este tăcerea Sfîntului Petru însusi. Dacă era cu adevărat vicarul lui Christos, pentru ce motiv nu se manifesta ca atare? Nu a avut-o după Pogorîrea Sfîntului Duh, cînd a pronuntat primele sale cuvîntări. Nu s-a manifestat ca papă nici în primele sale epistole, amîndouă adresate Bisericii.

Afirm deci că ideea papalitătii nu a existat în timpurile apostolilor. Dacă ne încăpătînăm a dovedi contrariul, trebuie să aruncăm la foc toate Sfintele Scripturi ori să le ignorăm în întregime.

Însă aud din toate părtile strigătele: "Sfîntul Petru nu a fost la Roma? Nu a fost el răstignit cu capul în jos? Nu în acest oras etern se află străvechiul scaun de pe care învăta adevărurile evanghelice, şi altarele pe care, celebra Sfînta Liturghie?"

Onorabilii mei frati, prezenta Sfîntului Petru la Roma nu se sprijină decît pe traditie şi nu pe un fapt istoric. Dar chiar dacă admitem că el a fost episcop la Roma, putem trage concluzia ca episcopatul roman să-i confere întîietate asupra tuturor celorlalte Biserici?

Negăsind nici o urmă a papalitătii în timpurile apostolilor, mi-am spus: voi găsi ceea ce caut în cronicile Bisericii. L-am căutat pe papă în primele secole ale erei crestine, dar în zadar. Nu l-am găsit.

Sper că nimeni dintre voi nu se îndoieste de autoritatea marelui episcop al Hipponei, fericitul Augustin. Acest Părinte al Bisericii a fost secretar la conciliul din Mileve. Printre deciziile acelei venerabile adunări găsim aceste cuvinte remarcabile: "Acela care doreste să facă apel la cei care se găsesc peste mare nu va putea fi primit în nici o comunitate din Africa".

Episcopii din Africa aveau atît de putină consideratie pentru episcopul Romei, că excomunicau pe toti cei care îi adresau plîngeri.

Aceiasi episcopi, la sinodul din Cartagina, l-au avertizat pe Celestin, episcopul Romei, că nu trebuie să primească nici apeluri, nici reclamatii de la nici un episcop, preot ori cleric african, şi că nu trebuie să introducă în Biserică orgoliul uman.

Or, este un fapt bine stabilit că din primele veacuri ale Crestinătătii, pontiful Romei a încercat a reuni toate puterile, însă tot atît de sigur este că nu poseda atunci nici o suprematie, care îi este atribuită în prezent de ultramontanisti.

În caz contrar, episcopii Africii, inclusiv Sfîntul Augustin, si-ar fi apărat ei dreptul de a face apel la tribunalul lor suprem?

Sunt întru totul de acord în a recunoaste că Patriarhul Romei ocupa primul loc printre demnitarii Bisericii. "Decernăm primul loc printre episcopi Papei de la Roma şi al doilea - Prea Sfîntului Arhiepiscop de Constantinopol-Noua Romă".

"Înclină-te, asadar, înaintea suprematiei papei" - îmi spuneti. Nu fiti prea grăbiti în concluziile voastre. Legea lui Justinian nu a fost făcută pentru a vă justifica doctrina. Prioritatea este un lucru şi puterea jurisdictională altul.

Importanta episcopilor romani depindea de importanta orasului unde se afla scaunul lor.

Vin să spun că din primele secole ale erei noastre, patriarhii Romei au emis pretentia de a fi conducători supremi în Biserică. A lipsit putin ca ei să nu-si atingă scopul, însă, din fericire, împăratul Teodosie trebuia să aibă aceeasi putere ca cel de la Roma.

Părintii sinodului de la Calcedon au recunoscut, de asemenea, aceleasi drepturi şi aceeasi putere episcopilor celor două Rome, Vechea şi Noua (can. 28).

Cît despre titlul de episcop ecumenic care s-a dat ulterior papilor, sfîntul Papă Grigore I, în speranta că succesorii săi nu vor îndrăzni niciodată să se împodobească cu el, a scris: "Nici unul dintre succesorii mei să nu comită această impietate; căci crestinii nu cedau tentatiei de a-si atribui un titlu care inspira neîncredere confratilor lor".

Aceste mărturii incontestabile (si vă pot prezenta sute) nu dovedesc cu o claritate orbitoare că primii episcopi ai Romei nu au fost niciodată considerati ca ecumenici, nici ca fiind sefi ai Bisericii?

Pe de altă parte, este cunoscut de către toti că între anul 325, cînd s-a reunit primul sinod de la Niceea, şi 380, anul cînd s-a tinut al doilea sinod ecumenic de la Constantinopol, printre cei 1.109 episcopi care au participat la sase sinoade ecumenice nu putem număra decît 19 episcopi din Apus. Este, de asemenea, cunoscut că sinoadele ecumenice au fost convocate fără avizul şi adesea contra dorintei papilor.

Ajung acum la argumentul major pe care vă bazati doctrina. Afirmati că Sfînta Biserică a fost fondată pe piatră - super petram - şi că această piatră a fost Petru-Petrum. Dacă acesta ar fi adevărul, toate discutiile ar fi inutile. Însă strămosii nostri, şi acestora cu sigurantă nu le lipsea competenta, gîndeau cu totul altfel.

Sfîntul Chiril (în a patra sa carte despre Sfînta Treime) scria: "Cred că sub cuvîntul PETRAM trebuie să întelegem credinta de neclintit a apostolilor".

Sfîntul Ilarie, episcop de Poitiers, în a doua sa carte despre Sfînta Treime, spune: "Petra este numai piatra binecuvîntată a credintei mărturisite prin gura Sfîntului Petru. Pe această piatră a credintei, voi înălta Biserica Mea! ".

După Sfîntul Ieronim, Dumnezeu a întemeiat Biserica Sa pe piatra credintei şi de atunci Simon a primit numele de Petru (a sasea carte despre Evanghelia după Sfîntul Matei).

Sfîntul Ioan Gură de Aur explică în a cincizeci şi patra omilie la Evanghelia după Matei: "Pe această piatră voi zidi Biserica Mea, adică pe mărturisirea credintei!".

Sfîntul Ambrozie al Milanului şi Sfîntul Vasile al Seleuciei dau aceeasi interpretare cuvintelor lui Hristos.

Printre Părintii Bisericii din antichitatea crestină, se distingea prin sfintenia şi eruditia sa Sfîntul Augustin. Ascultati cu atentie ceea ce spune în al doilea său tratat despre întîia epistolă a Sfîntului Ioan: "Ce semnifică cuvintele: "Voi zidi Biserica Mea pe această piatră"? Ele înseamnă: pe această credintă, pe aceste cuvinte "Tu esti Christosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu"". În al douăzeci şi patrulea său colocviu despre Sfîntul Ioan, citim această explicatie semnificativă: "Pe această piatră a mărturisirii tale de credintă voi zidi Biserica Mea".

Asadar, piatra este Christos Însusi. Marele episcop era atît de departe de ideea că Biserica poate fi întemeiată pe persoana lui Petru încît, încă o dată, pronuntă în al treisprezecelea său colocviu adresat enoriasilor săi următoarele cuvinte: "Tu esti Petru şi pe această piatră - super petram - a mărturisirii tale de credintă, pe această piatră - super petram - a cuvintelor tale: Tu esti Christosul, Fiul lui Dumnezeu Celui Viu, voi zidi Biserica Mea!". Convingerea Sfîntului Augustin în legătură cu celebrul verset era aceea a întregii creştinătăţi din timpul său.

Redau în mod concis următoarele concluzii:

Iisus Christos a acordat tuturor apostolilor aceeaşi putere ca lui Petru.
Apostolii niciodată nu l-au considerat pe Petru ca vicar (locţiitor - n.n.) al lui Christos, nici ca învătător infailibil al Bisericii.
Sfîntul Petru niciodată nu a pretins a fi papă şi niciodată nu a acţionat ca atare.
Sinoadele primelor patru secole, toate recunoscînd înalta demnitate a episcopilor Romei, nu le atribuiau decît întîietatea de onoare şi nu aceea de putere, nici de jurisdictie.
Sfinţii Părinţi ai Bisericii interpretau versetul evanghelic citat anterior în sensul următor: "Voi zidi Biserica Mea "super petram" (pe piatra) mărturisirii tale de credinţă şi "non super Petrum", care era apostolul supranumit Petru".
Bazîndu-mă pe toate datele raţiunii, logicii, bunului simţ şi conştiinţei creştine, declar în mod solemn: "Iisus Christos nu a dat lui Petru nici o supremaţie peste apostoli, şi dacă episcopii romani au devenit Capi ai Bisericii, este pentru că au reuşit să minimalizeze şi să înăbuşe în mod treptat drepturile episcopatului".

Dacă recunoaştem infailibilitatea lui Pius al IX-lea, suntem obligaţi a o recunoaşte în mod egal şi pe aceea a tuturor predecesorilor săi. Însă atunci, onoratii mei frati, istoria-şi ridică vocea sa adevărată şi mărturiseşte că unii papi păcătuiau şi se înşelau.

Papa Victor (192) a început prin a încuviinţa erezia celui de-al doilea secol, montanismul, pentru a-l condamna apoi.

Papa Marcelin (296-304) era păgîn: intra în templul Vestei şi sacrifica zeiţei.

Îmi veti spune că el nu a făcut dovada decît de slăbiciune omenească. Vă răspund: Vicarul lui Christos trebuie mai curînd a muri decît a deveni apostat.

Papa Liberiu (352-366) a consimtit la condamnarea Sfîntului Atanasie, şi pentru a reveni din exil s-a convertit la arianism.

Papa Honoriu 1 (625-638) era monofizit, ceea ce a fost în mod definitiv dovedit de către părintele Gratry.

Sfîntul Papă Grigore numea antichrist pe cel care îndrăznea să se împodobească cu titlul de episcop ecumenic, şi cu toate acestea, Bonifaciu al III-lea (607) obtinu de la îngîmfatul împărat Foca atribuirea acestui titlu.

Pascal al II-lea (1099-1118) şi Eugen al II-lea (1145-1153) aprobau duelurile şi Pius al IV-lea (1559-1565) le-a apărat.

Eugen al IV-lea a recunoscut împărtăsirea sub cele două forme în Biserica Boemiei, Pius al II-lea a suprimat acest privilegiu.

Sixtus al V-lea (1585-1590) a editat Biblia aprobînd lectura printr-o bulă binecunoscută. Pius al VII-lea condamna pe toţi cei care citeau Biblia.

Clement al XIV-lea ( 1769-1774) a suprimat ordinul iezuitilor recunoscut de către Paul al II-lea (1534-1549); Pius al VII-lea ( 1816) l-a restituit.

Dar la ce bun a recurge la exemple îndepărtate? Sfîntul nostru Părinte, aici prezent, într-o bulă privind regulile acestui conciliu, nu a ordonat el distrugerea, în cazul morţii sale în timpul sedinţelor, a tot ce ar fi fost contrar hotărîrilor sale? Nu voi înceta niciodată a vorbi dacă ar trebui să prezint atenţiei voastre toate contradictiile papilor şi a doctrinelor lor.

Dacă proclamaţi infailibilitatea actualului papă, trebuie să declaraţi că după descoperirea Sfîntului Duh, de la care sunteti inspiraţi, infailibilitatea papală nu intră în vigoare decît începînd cu anul 1870. Îndrăzniti să o faceti? Este adevărat că poporul simplu se interesează puţin de lucrurile religiei şi că este predispus a trata în mod uşuratic problemele teologice pe care nu le înţelege cîtuşi de puţin; însă acelaşi popor în faţa faptelor concrete, poate să se comporte cu totul altfel. Nu vă faceti iluzii. Dacă admiteti dogma infailibilitătii papale, duşmanii noştri, protestanţii, o vor combate cu îndrăzneală, cu atît mai mult cu cît sunt pentru ei mărturii ale istoriei. Ori, noi nu avem a le opune decît opiniile noastre personale. Ce le-am putea răspunde dacă pun în evidenţă lipsa de demnitate, mîrsăvia anumitor episcopi romani predecesori ai lui Pius al IX-lea?

Papa Virgiliu (537-555) a cumpărat tiara de la Belizarie, general în armata lui Justinian, şi încă trădîndu-şi cuvîntul, nefiind achitată plata. Este îngăduit, după hotărîrile apostolice, de a cumpăra tiara? Al doilea sinod de la Calcedon a interzis categoric. Într-una din deciziile sale citim: "Episcopul care si-a cumpărat demnitatea trebuie să fie destituit şi excomunicat". Şi cu toate acestea, Papa Eugen al III-lea (1145-1153) a urmat exemplul Papei Virgiliu.

Cine ar putea crede ca un papă care instalează comerţul la porţile edificiului de cult să fie inspirat de Sfîntul Duh? Îi putem recunoaşte dreptul de a învăţa şi de a conduce Biserica în mod infailibil?

Nu am nimic a adăuga la istoria Papei Formosus (891-896). O cunoaşteţi cu toţii foarte bine. Succesorul său, Papa Ştefan al VI-lea, a ordonat dezgroparea cadavrului său, dezbrăcarea de somptuoasele veşminte sacerdotale, şi de a i se tăia degetele cu care binecuvînta poporul; după care le aruncă în Tibru proclamîndu-l trădător şi nelegiuit. Pentru aceste fapte, Papa Ştefan al VI-lea a fost mai tîrziu aruncat într-o închisoare unde fu otrăvit şi sugrumat.

Papa Roman, succesorul lui Stefan al VI-lea, şi apoi Papa Ioan al IX-lea au reabilitat memoria lui Formosus. "Toate slăbiciuni", îmi veţi spune. Ei bine, Monseniorilor, întîlniţi-vă la biblioteca Vaticanului şi citiţi-l pe Plotin, cronicarul papalităţii, precum şi cronicile lui Baronius (897). Veţi găsi fapte pe care aş dori mai bine, pentru onoarea Sfîntului Scaun să nu le divulg; însă aici fiind vorba de o dogmă capabilă să provoace printre noi o mare schismă şi avînd în vedere devotamentul nostru pentru Sfînta Biserică Catolică, Apostolică şi Romană, ne este permis a păstra tăcerea?

As vrea deci să continuu, şi vă rog să mă ascultati cu atentie: vorbind despre curtea papală, Cardinalul Baronius ne spune cum, în acele zile nefaste, Biserica romană era decăzută şi dezonorată, în mîinile curtenilor care vindeau, cumpărau şi schimbau demnitătile episcopale. Ei voiau chiar a instala pe tronul papal pe josnicii lor favoriti, falsi papi.

"Însă de vreme ce sunt falşi papi, nu este vorba deloc de papi", îmi veţi obiecta. Dar în acest caz, cum putem afirma că succesiunea episcopilor a fost păstrată, Sfîntul Scaun fiind ocupat timp de cincizeci de ani de falsi papi? Şi Biserica cum ar fi putut exista în mod normal dacă era privată timp de cincizeci de ani de puterea conducătoare? Notaţi bine, pe toţi acesti papi îi veţi găsi în arborele genealogic al papalitătii. Putem să ne imaginăm cum celebrul Baronius trebuia să roşească transmitînd posteritătii uneltirile episcopilor romani.

Vorbind de Ioan al XI-lea (931-935), fiul nelegitim al papei Sergiu al III-lea (904-911) şi al Maroziei, el scrie în cronicile sale: "Biserica romană a fost călcată în picioare de acest monstru".

Ioan al XI-lea, papă la 18 ani prin bunăvoinţa curtenilor, nu a fost mai rău decît predecesorul său.

Sunt jenat de murdărirea urechilor voastre, dragilor mei confraţi, prin toate aceste mîrşăvii.

Trec sub tăcere pe Papa Alexandru al VI-lea, tatăl şi amantul Lucretiei; îl ocolesc cu indignare pe Ioan al XII-lea (955-963) care nega nemurirea sufletului şi care a fost destituit de către Conciliul de la Constanţa. Nu insist asupra schismelor şi tulburărilor care, în acele zile nefaste, au aruncat atîta discreditare pe Biserică. Este suficient a spune că Sfîntul Scaun era ocupat de doi şi uneori trei rivali. Care era adevăratul papă?

Repet încă o dată: dacă veti recunoaste infailibilitatea actualului papă va trebui inevitabil să o recunoasteti fără nici o excludere pe aceea a tuturor predecesorilor săi. Veti putea afirma că îi considerati pe papii lacomi, incestuosi, asasini, simoniaci ca locţiitori ai lui Christos? Monseniorilor, ochii tuturor credincioşilor sunt fixaţi asupra voastră. Ei aşteaptă de la noi remediile care ar vindeca bolile nenumărate care dezonorează Biserica. Cât de mare va fi responsabilitatea noastră înaintea lui Dumnezeu dacă vom lăsa să treacă ocazia solemnă pe care ne-a trimis-o Dumnezeu pentru a purifica Biserica. Să profităm de această ocazie, fratii mei! Să ne înarmăm cu sfîntul curaj, să facem acest mare, acest nobil efort. Să revenim la nealterata doctrină apostolică fără de care am fi fost în tenebre, obsedati de false legende. Să ne folosim raţiunea şi forţele noastre intelectuale şi să recunoaştem ca singuri îndrumători infailibili, în ceea ce priveste mîntuirea noastră, apostolii şi profetii.

Inspiraţi de Sfintele Scripturi, tari şi de neclintit pe piatra credinţei noastre, să ne prezentăm înaintea lumii, şi ca apostolul Pavel în fata necredinciosilor să recunoaştem ca unic conducător al nostru pe "IISUS-CHRISTOS, SI PE ACESTA RĂSTIGNIT" (I Cor. 2,2).

Vom învinge predicînd "NEBUNIA CRUCII" după cum apostolul Pavel a învins savantii Greciei şi ai Romei. Si acesta va fi anul Bisericii Romane!".

[antiecumenism]

SFANTUL FOTIE CEL MARE, PATRIARH AL CONSTANTINOPOLULUI (sec.X) „Cea mai buna comuniune este comuniunea in credinta si in dragostea cea adevarata... Nu exista nimic mai minunat decat Adevarul! Exista doar o singura Biserica a lui Hristos, apostoleasca si soborniceasca. Nu mai multe, nici macar doua. Iar celelalte sunt sinagogi ale celor ce viclenesc si sinod al razvratitilor. Noi, dreptcredinciosii crestini, acestea gandim, asa credem, pe acestea le vestim. Este nevoie sa pazesti toate fara nici o exceptie si, mai presus de toate, cele ale credintei. Pentru ca daca ai devia cat de putin, pacatuiesti pacat de moarte... Si acestea care au fost hotarate la Sinoadele ecumenice si de obste, trebuie ca toti sa le pazeasca. Si toti cati pazesc cele pe care fie unul dintre Parinti le-a scris in chip particular, fie un sinod local le-a statornicit, au dreapta judecata. Dar pentru cei care nu le primesc este înfioratoare neglijenta." (Epistola I catre papa Nicolae)



SFANTUL MARCU EUGENICUL, MITROPOLITUL EFESULUI (+1444)

„Noi pentru nimic altceva nu ne-am despartit de latini, decat pentru ca sunt nu numai schismatici, dar si eretici. Pentru aceasta nu trebuie nicidecum sa ne unim cu ei!"
„Acela care il pomeneste pe papa ca arhiereu ortodox este vinovat si latino-cugetatorul trebuie considerat ca un tradator al credintei. Prin urmare, fugiti de ei, fratilor, ca si de impartasirea cu ei, pentru ca unii ca acestia sunt apostoli mincinosi, lucratori vicleni. Nu este altceva de mirare daca si ispititorii lui Satana se preschimba in ingeri ai dreptatii, al caror sfarsit va fi dupa faptele lor."
„Ii rugam, si ce nu le spuneam care sa poata sa atraga chiar si inimile de piatra: sa revina la acea buna conglasuire pe care o aveam mai inainte si intre noi si cu Parintii nostri, cand toti spuneam aceleasi si nu exista in mijlocul nostru schisma... caci altfel parem „a canta in gol" sau „a coace pietre" sau „a semana pe pamant pietros" sau „a scrie deasupra apei" sau cate altele spun proverbele despre cele imposibil de realizat."(Scurta scrisoare, P G 159, 1931 C)

„Nu voi face aceasta niciodata, orice s-ar intampla! Nu voi semna niciodata unirea, chiar daca ar trebui sa-mi primejduiesc insasi viata mea!" - a raspuns Sfantul Marcu imparatului Bizantului care cauta sa-l induplece a semna mincinoasa si tradatoarea unire cu ereticii catolici la sinodul talharesc de la Ferrara-Florenta, 1438-1439.


SFANTUL CUVIOS MUCENIC COSMA ETOLIANUL (+1779)
"Eu, crestinii mei, mi-am cheltuit viata studiind timp de cincizeci de ani, am citit si despre preoti si despre necredinciosi, si despre atei si despre eretici, am cercetat adancurile întelepciunii. Toate credintele sunt mincinoase, calpe, toate sunt ale diavolului. Am inteles si acest lucru adevarat, dumnezeiesc, ceresc, desavarsit si pentru mine si pentru voi: numai credinta crestinilor ortodocsi binecredinciosi e buna si sfanta, ca sa credem si sa ne botezam in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. Aceasta v-o spun acum, la sfarsit, ca sa va bucurati si sa va veseliti de mii de ori, ca v-ati invrednicit sa fiti crestini ortodocsi, si sa plangeti si sa va tanguiti pentru cei necinstitori de Dumnezeu, necredinciosi si eretici, care umbla in intuneric, in mainile diavolului."
„Evreul imi spune ca Hristosul meu e un copil din flori si Preasfanta Fecioara a mea e o desfranata, iar Sfanta Evanghelie imi spune ca acest lucru e de la diavolul. Mai am acum ochi sa ma uit la evreu? Daca un om ma ocaraste, imi omoara mama, fratii, copiii, dupa care imi scoate ochii, ca si crestin am datoria sa-l iert. Dar sa-L ocarasca ei pe Hristosul meu si pe Preacurata Fecioara a mea! Eu nu vreau sa-i mai vad, dar domniile voastre cum va rabda inima si mai faceti afaceri si tocmeli cu evreii? De ce v-am spus acestea, crestinii mei? Nu ca sa-i omorati pe evrei si sa-i prigoniti, nu, ci ca sa-i plangeti ca L-au lasat pe Dumnezeu si s-au dus cu diavolul. V-am spus ca sa ne caim acum pana mai avem vreme, ca sa nu se intample sa se manie Dumnezeu pe voi si sa ne lase din mana Lui si sa patim si noi ca evreii si chiar mai rau."
„Pe papa Romei sa-l blestemati, fiindca el e cauza."
„Antihristul e unul papa, iar nu altul (adica turcul n.n.) cel care e in capul nostru, intelegeti cine, fara sa-i spun numele."
„Noi avem o porunca ce spune sa anatematizam pe oricine adauga sau nu crede in ceva mic din cele pe care le-au legiuit Parintii Bisericii noastre." (Stupul Ortodox, 1999)

SFANTUL PAISIE DE LA NEAMT (+1794)
„Oare eretici sunt ramlenii (romano-catolicii) cu al lor papa? Bine stiu ca vei zice ca sunt eretici. Si de vreme ce sunt eretici, precum si cu adevarat sunt, atunci Sfanta noastra Biserica ii afuriseste pe dansii. Si pe care Sfanta Biserica ii afuriseste si eu, impreuna cu Biserica, fiul ei fiind, ii afurisesc."
„Iara preacuviosul asupra tuturor celor ce veneau de supt stapanirea papii, savarsea aceasta mare taina a Botezului, fara de nici o impiedicare sau indoire, ca pe o prea mare nevoie la mantuirea omului," iar despre uniati: „Ca pentru alte rataciri si erezii ramlenesti, ce nu se cuvine de acum sa-ti mai vorbim ca si cu toate ereziile cele ramlenesti s-au amestecat si cu ele se unesc si uniatii, precum sufletul de trup. Si cum le va fi lor nadejde de mantuire? Nicidecum. Numai pentru Botez iti voi vorbi tie din Scripturi, fara de care nu poate avea nimeni nadejde de mantuire."
„Unia este o aschie desprinsa de la Sfanta Biserica a Rasaritului si unire cu necredincioasa, ca sa nu-i zic biserica ramleneasca. Unia este inselaciunea diavolului, ce-i vaneaza pe cei nesocotiti intru pierzanie. Unia este un lup rapitor de suflete in piele de oaie. Unia este veninul aducator de moarte, in chip de miere, ce pierde sufletele. Unia este mladita inainte-mergatoare a antihristului, ce ademeneste cu magulire pe cei mai nestiutori intru pierzanie. Unia este prapastia iadului pentru cei ce nu au parte de cuget. Unia este Iuda, ce cu lingusitorul sarut a vandut Credinta Pravoslavnica ... Unia este ca si ramlenii eretici. Cum, dar, uniatii nu sunt ramleni, cand toate dogmele Credintei Ortodoxe le-au calcat in picioare si pe cele ramlenesti le-au adoptat, zicand cu nerusinare, precum ca Duhul Sfant purcede si de la Fiul? Si papei de la Roma, adevaratului eretic ... aceluia i se inchina si, in loc de Hristos, pe el de capetenia bisericii il au." „Un asemenea juramant, adica anatema, asupra celor ce se impotrivesc si nu se supun Sobornicestii Biserici, este pusa de patriarhii Rasaritului soborniceste, nu doar pentru o oarecare vreme, ci pana la sfarsitul lumii va ramane tare si neclatita si nedezlegata cu darul lui Hristos." (Cuvinte si scrisori duhovnicesti, voi. II, Chisinau, 1999, p.49)

SFANTUL IOAN DE KRONSTADT (+1908)
„Care dintre ortodocsi nu ar dori unirea cu toti catolicii sau luteranii si sa fie una cu ei în Hristos, o singura Biserica, o singura obste a celor credinciosi! Care insa, dintre aceste-zise biserici, mai ales dintre intai-statatorii numiti papi, patriarhi, mitropoliti, arhiepiscopi si episcopi, xiondzi (numele polonez pentru preot n.n.) sau pateri se va invoi sa se lepede de ratacirile sale? Nici unul. Iar noi nu putem sa ne invoim la invatatura lor eretica fara sa aducem vatamare mantuirii sufletului nostru. Oare se pot uni cele de neunit - minciuna cu adevarul?
Iezuitii catolici in folosul papei si a propriei lor vederi si scopuri egoiste si meschine, au pervertit legea constiintei si legea Evangheliei, afirmand ca pentru atingerea scopurilor proprii sau a scopurilor religioase, catolicii pot intrebuinta toate mijloacele nelegiuite: adica si ca sa omoare si ca sa vicleneasca in tot felul si sa prigoneasca credinta ortodoxa, sa o numeasca schismatica si o credinta de caini, si sa-i arda pe ruguri pe ortodocsi, ca pe Hus si pe altii.
Neandoielnice sunt cuvintele Mantuitorului nostru Iisus Hristos: Cel ce nu este cu Mine, este impotriva Mea (Matei 12,30). Catolicii, luteranii si reformatii au apostaziat de la Biserica lui Hristos - ei nu sunt de un cuget cu noi, nutresc vrajmasie impotriva noastra, cauta din rasputeri sa ne omoare, ne stramtoreaza in tot chipul pentru credinta noastra, ne batjocoresc si ne fac toate felurile de neplaceri mai ales in asezarile lor cele mai insemnate, ei merg in chip vadit impotriva lui Hristos si a Bisericii Sale, nu cinstesc de viata facatoarea Cruce, sfintele icoane, sfintele moaste, nu respecta posturile, stramba dogmele credintei celei mantuitoare. Ei nu sunt cu noi ci impotriva noastra si impotriva lui Hristos. Intoarce-i, Doamne, la adevarata Ta Biserica si mantuieste-i! „De gresita intelegere de catre catolici a cuvintelor Mantuitorului: Tu esti Petru si pe aceasta piatra (pe Hristos, pe Care Petru L-a marturisit Fiu al lui Dumnezeu) voi zidi Biserica Mea si portile iadului nu o vor birui (Matei 16,18) depind toate ratacirile catolicilor si papilor si mai ales parelnicul primat papal in Biserica si parelnicul rang al papilor de loctiitori ai lui Hristos. Ci uitati-va cate rataciri sunt ingaduite in credinta papei (iar nu a lui Hristos) rataciri ciudate, hulitoare de Dumnezeu - si le veti intoarce spatele cu nemultumire si groaza! O trufie omeneasca! O trufie sataniceasca! Auzi, papa infailibil! O, iezuitism!"
„Catolicii recunoscandu-l drept cap al bisericii pe papa, pe adevaratul Cap al Bisericii - Hristos L-au pierdut si au ramas lipsiti de Cap. Intreaga istorie a papismului da marturie ca la catolici nu este Cap fiindca ei fac lucruri necuvioase, lupta impotriva Bisericii Ortodoxe. Iar in invatatura lor dogmatica - vai, cate erezii, inovatii, abateri de la adevar! O, pierzator sistem papist! Singurul Cap al Bisericii ceresti, pamantesti si din cele mai dedesubt este Hristos Dumnezeu!" (Spicul Viu, Ed. Sophia, Bucuresti, 2002)

SFANTUL JUSTIN POPOVICI (+1979)
„Conform gandirii unitare a Parintilor si a Sinoadelor, Biserica este nu numai una, ci si unica... Biserica este una si unica, pentru ca ea este trupul Unuia si Unicului Hristos. Unde nu este Dumnezeul-Om, acolo nu exista Biserica, iar unde nu exista Biserica, acolo nici Euharistia nu exista, in afara acestei identitati, adica a Bisericii si a Euharistiei, se afla erezia, falsa biserica si antibiserica. Biserica, prin dumnezeiasca Euharistie, este unitate soborniceasca si unirea lui Hristos cu credinciosii si a credinciosilor cu Hristos. Si in Euharistie si in Biserica, Dumnezeul-Om Hristos este Unul si, de asemenea, este toate si intru toti. (Col. 3:11). Din unica si nedespartita Biserica a lui Hristos, in diferite timpuri, s-au desprins si s-au taiat ereticii si schismaticii, care au si incetat sa fie madulare ale Bisericii. Unii ca acestia au fost... romano-catolicii si protestantii si unitii si toata cealalta legiune eretica si schismatica. Ecumenismul e numele de obste pentru toate pseudo-crestinismele, pentru pseudo-bisericile Europei Apusene. In el se afla cu inima lor toate umanismele europene cu papismul in frunte, iar toate aceste pseudo-crestinisme, toate aceste pseudo-biserici nu sunt nimic altceva decat erezie peste erezie. Numele lor evanghelic de obste este acela de pan-erezie (erezie universala). De ce? Fiindca in cursul istoriei, felurite erezii tagaduiau sau denaturau anumite insusiri ale Dumnezeului-Om Hristos, in timp ce ereziile acestea europene indeparteaza pe Dumnezeul-Om in intregime si pun in locul Lui pe omul european. In aceasta privinta nu e nici o deosebire esentiala intre papism, protestantism, ecumenism si celelalte secte, al caror nume este legiune.
Prin dogma despre infailibilitatea papei, papa a fost de fapt declarat drept Biserica si el, un om, a luat locul Dumnezeului-Om. Acesta e triumful final al umanismului, dar este in acelasi timp si moartea a doua a papismului iar prin el si cu el, a oricarui umanism. Totusi, inaintea Adevaratei Biserici a lui Hristos care de la aratarea Dumnezeului-Om Hristos exista in lumea noastra pamanteasca ca Trup divino-uman, dogma despre infailibilitatea papei este nu numai erezie, ci o panerezie, fiindca nici o erezie nu s-a ridicat atat de radical si atat de integral impotriva Dumnezeului-Om Hristos si a Bisericii Lui, asa cum a facut papismul prin dogma despre infailibilitatea papei - om. Nu exista nici o indoiala ca dogma aceasta este erezia ereziilor, chinul chinurilor, o razvratire nemaivazuta impotriva Dumnezeului-Om Hristos! Dogma aceasta este, vai, cea mai ingrozitoare surghiunire a Domnului nostru Iisus Hristos de pe pamant, o noua tradare a lui Hristos, o noua rastignire a Domnului - numai ca nu pe crucea cea de lemn, ci pe crucea de aur a umanismului papist. Si toate acestea sunt iad, iad, iad pentru sarmana fiinta pamanteasca ce se numeste om. ACOLO UNDE IL INLOCUIESC PE DUMNEZEUL-OM HRISTOS CU OMUL, FIE SI CU CEL NUMIT INFAILIBIL, ACOLO SE DESPARTE TRUPUL DE CAP. SI DUPA CUM DIN ACEASTA PRICINA BISERICA DISPARE DE ACOLO, TOT ASA SE PIERDE SI IERARHIA APOSTOLEASCA DIVINO-UMANA SI SUCCESIUNEA APOSTOLICA SACRAMENTALA." (BISERICA ORTODOXA SI ECUMENISMUL, 2002)

CUCERNICUL PARINTE DUMITRU STANILOAE :
„Caracteristica fundamentala a crestinismului, care consta in surparea zidului despartitor dintre Dumnezeu si oameni (...) e inlaturata in catolicism intr-o noua forma. Sobornicitatea crestina, insasi Biserica, trupul tainic al lui Hristos, e desfacuta din imbratisarea iubirii atotprezente a lui Iisus Hristos si transformata intr-o societate pur laica. (...) Iisus are o comunitate numai cu un anumit punct al spatiului si numai cu o persoana, cu papa in Vatican. (...) Tot ce conteaza e dependenta juridica de o persoana omeneasca. Misticul e transformat in juridic, viata in Biserica devine o preocupare de buna si uniforma oranduiala juridica. Cuvintele religioase nu mai exprima de aceea nici ele misterul unor experiente religioase directe, ci devin termeni juridici si rationalisti, de precizari pozitiviste, pamantesti." (Ortodoxie si romanism, p. 100-101)

MITROPOLITUL IEROTEI DE NAFPAKTOS: „Poate fi spus ca de este o mare erezie astazi, este asa-numita erezie eclesiologica, care se confrunta mai ales cu pastorii Bisericii. Este o mare confuzie astazi despre ceea ce este Biserica si care sunt adevaratii ei membri. Se confunda identitatea Bisericii cu alte traditii umaniste si se gandeste ca Biserica este fragmentata si despartita, dar mai mult se ignora singura cale de mantuire a Bisericii." „Papistasii nu au preotie nici taine... Vaticanul nu este biserica, ci un sistem politico-economic situat in afara Bisericii, iar papa cu toti clericii Vaticanului nu sunt urmasi ai Apostolilor, nu au predania si succesiunea apostolica... Papistasii sunt francolatini, iar pe deasupra si eretici. Papismul se afla in afara Bisericii..., si pentru ca in afara Bisericii nu exista Taine, pentru aceasta clericii papistasilor si insusi papa, pentru noi ortodocsii, nu au preotie, adica au fost taiati de la succesiunea apostolica. Daca se va pierde Credinta Ortodoxa, atunci nu va mai exista nici Biserica, nici Dumnezeiasca Euharistie... Parintii Bisericii din veacul al VIII-lea observasera ca papismul, sub influenta francilor, a schimbat teologia ortodoxa si astfel nu mai facea parte din Biserica Ortodoxa care pazea in intregime adevarul revelat. De aceea, papa nu mai era pomenit in Diptice." (Cugetul Bisericii Ortodoxe, Cap.I)


Exista o carte interesanta la adresa: http://www.angelfire.com/space2/carti/detalii/0315.htm
„Noul catehim catolic contra credintei Sfintilor Parinti”
de Preasfintitul Photios, Arhimandrit Philarete, Parintele Patric
Un raspuns ortodox la Noul catehism catolic. Este un studiu apologetic bine documentat care descrie EREZIILE PROMOVATE DE BISERICA CATOLICA, mai ales dupa conciliul Vatican II. O carte ce merita citita!
Lucrarea a fost tiparita la Editura Deisis, Sibiu, in anul 1994.
Cartea este oferita in format pdf (683 k).
Descarca
site 1
site 2

[Va_iubesc]

Bravo! Continuati! Sunt informatii foarte importante. Grigorie, te-as ruga sa-mi dai link-ul de la "Interventia Cardinalului Strossmayer la Conciliul I Vatican". As dori sa o am fara patratele si liniute. Multumesc mult.

Mi se umple inima de bucurie sa vad ca sunt oameni care lupta pentru Adevar, pentru Ortodoxie. Lupta sa nu ramana numai in exterior, ci sa patrunda pana in adancul inimii noastre, ca astfel sa devenim niste convertiti la o ortodoxie de traire, nu numai de obisnuinta!

Elena

[Grigorie]

Va_iubesc

http://www.forum-catolic.cnet.ro/viewtopic.php?t=559

http://www.dervent.ro/scrieri.php?cID=scrieri-art-cnfs&rID=scrieri-art-cnfs-VATICAN_I_SI_CARDINALUL_STROSSMAYER&show=true

http://www.ziaruldemures.ro/fullnews1.php?ID=3073&IDQ=Infailibilitatea+papal

[Traditie]

Unii afirma ca anti-catolicii sunt oameni plini de ura, anti-occidentali. Nu e adevarat. Îi iubim pe fratii din vestul Europei si tocmai de aceea vrem sa le aratam ca sunt în ratacire.

[sovidiu]

În prealabil postat de Traditie

Unii afirma ca anti-catolicii sunt oameni plini de ura, anti-occidentali. Nu e adevarat. Îi iubim pe fratii din vestul Europei si tocmai de aceea vrem sa le aratam ca sunt în ratacire.

:D