Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Biserica Ortodoxa si alte religii > Secte si culte
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #1  
Vechi 26.11.2007, 02:46:04
strajeru's Avatar
strajeru strajeru is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 25.11.2007
Locație: Bucuresti
Religia: Ortodox
Mesaje: 362
Trimite un mesaj prin Yahoo pentru strajeru
Implicit

Preoția (hirotonia) este Taina în care, prin punerea mâinilor arhiereilor și prin rugăciune, se împărtășește persoanei anume pregătite harul care dă puterea de a învăța cuvântul lui Dumnezeu, a săvârși Sfintele Taine și a conduce pe credincioși la mântuire (Matei 18, 18; 28, 19; Ioan 20, 21-23).
În vechime, numărul treptelor preoțești era șapte:
1. portarii și următorii lor; 2. jurătorii; 3. citeții; 4. ipodiaconii; 5. diaconii; 6. preoții; 7. Episcopii . Despre aceste trepte și rânduieli bisericești din vechime amintește și canonul X din Antiohia, precum și canonul IV al Sinodului al VI-lea Ecumenic ș.a.
În Sfânta și dumnezeiasca Scriptură se recunosc trei trepte ale preoției: episcopii, preoții și diaconii (Tit 1, 5–9; I Tim. 5, 19–22; Fapte 20, 17, 28; 6, 1–6; 8, 26–40 ș.a.). Aceste trei trepte ale preoției primesc sfințirea prin «hirotonie» sau «punerea mâinilor preoțești» (I Tim. 4, 14; Fapte 6, 6 ș.a.). Iar celelalte grade ierarhice nu sunt trepte harice, ci doar distincții, grade administrative sau numai onorifice. Ele nu sunt de drept dumnezeiesc, ci de drept omenesc și sunt acordate de episcopi, tot prin rugăciuni și punerea mâinilor, dar nu prin Taina «hirotoniei», ci prin ierurgia «hirotesiei». Astfel de grade onorifice sau administrative există în fiecare treaptă a preoției, ca de exemplu: la treapta de episcop există: arhiepiscop, mitropolit, mitropolit–primat sau patriarh; la treapta de preot: sachelar, protoiereu, iconom, iconom–stavrofor (purtător de cruce); la treapta diaconiei: arhidiacon sau protodiacon.
Noi învățăm iarăși că în Biserică sunt două feluri de membri, deosebiți între ei: preoții (sau păstorii) și credincioșii (sau turma). În Biserică, nu oricine dintre credincioși poate fi preot, ci numai cei care sunt chemați de Dumnezeu și cărora li s-a împărtășit darul preoției prin Sfânta Taină numită «punerea mâinilor preoției» sau «hirotonia». Iar această Taină se administrează numai celor chemați, care au calitățile cerute de Sfânta Scriptură (I Tim. 3, 1-8).
Învățătura sectarilor despre preoție este cu totul alta și străină de adevăr, ei luând din Sfânta Scriptură unele texte care se referă la preoția generală, ca de exemplu: Și voi înșivă, ca niște pietre vii, zidiți-vă drept casă duhovnicească, preoție sfântă... (I Petru 2, 5). Și I-ai făcut Dumnezeului nostru împărăție și preoți, și vor împărăți pe pământ (Apoc. 5, 10). Și iarăși: ...ci vor fi preoți ai lui Dumnezeu... (Apoc. 20, 6); sau: Iar voi sunteți seminție aleasă, preoție împărătească, neam sfânt..., (I Petru 2, 9); sau: …de veți asculta cuvântul Meu și veți păzi legământul Meu, veți fi Mie popor ales din toate neamurile, că al Meu este tot pământul. Îmi veți fi Mie preoție împărătească și neam sfânt... (Ieș. 19, 5–6). Și iarăși: Iar voi veți fi numiți preoți ai Domnului, slujitori ai Dumnezeului nostru (Isaia 61, 6) ș.a.
Așadar sectarii, analizând și comparând aceste texte biblice care se referă la preoția generală și tâlcuindu-le sucit și rău – ca și pe altele ale Sfintei Scripturi –, caută prin ele să atace adevărata preoție canonică și ierarhia cea rânduită de Dumnezeu în Biserica lui Hristos.
Pentru a putea răspunde cât mai complet rătăcirilor sectare este nevoie ca mai întâi să cercetăm istoria din vechime și apoi să coborâm la Noul Testament și la Legea Darului. Astfel se vede că deși Dumnezeu, prin Moise, a zis către poporul israelit că el Îi va fi preoție împărătească și că ei vor forma Biserica lui Dumnezeu, dacă vor păzi așezământul încheiat cu El, totuși, încă în Vechiul Testament, chiar Dumnezeu Însuși a instituit preoția (Ieș. 40, 12–15). Se înțelege clar că preoția generală – de care s-a amintit în textele de mai sus – prin care tot poporul este numit preoție împărătească și neam sfânt (Ieș. 19, 5–6; 28, 41–43) – nu era tot una cu această preoție instituită de Dumnezeu ca o preoție conducătoare, aleasă de El numai din neamul lui Aaron. Această preoție conducătoare a poporului a ținut de genealogia lui Aaron până la venirea lui Hristos.
Această preoție avea chemarea de la Dumnezeu (Ieș. 28, 1–3); această preoție se făcea printr-o anumită slujbă de sfințire și o ceremonie religioasă, după cum mărturisește Sfânta Scriptură în această privință: Să aduci pe Aaron și pe fiii săi la ușa cortului mărturiei... și să-l ungi și să-l sfințești, ca să-Mi fie preot. Să aduci și pe fiii lui... și să-i ungi, cum ai uns pe tatăl lor, ca să-Mi fie preoți. Și această ungere îi va sfinți preoți pentru totdeauna în neamul lor (Ieș. 40, 12–15; Lev. 8 ș.a.). Deci, prin ungere și sfințire, Aaron a fost consacrat mare preot, iar fiii lui ca preoți. De asemenea, ca ajutoare ale preoților la serviciul divin – după porunca lui Dumnezeu – s-au consfințit leviții (Num. 3, 6).
Îndeplinirea unor anumite ierurgii cădea numai în seama acestei ierarhii instituite de Dumnezeu. Astfel, regele Osia, îndrăznind să săvârșească acte pe care nu le puteau face decât preoții, a fost lovit de Dumnezeu cu lepră (II Paral. 26, 16–23). Pe Core, pe Datan și pe Aviron, care s-au ridicat împotriva acestei ierarhii bisericești puse de Dumnezeu, i-a înghițit pământul de vii (Num. 16). Pe împăratul Saul l-a lepădat Dumnezeu de la împărăție ca pe un nebun și a murit străpuns de sabia lui, pentru că a adus jertfă lui Dumnezeu în locul preotului (I Regi 13, 1–14; 31, 1–6).
Așadar se vede lămurit că alt lucru se înțelege prin preoție generală, prin care Sfânta Scriptură înțelege tot poporul, numindu-l preoție împărătească și neam sfânt (Ieș. 19, 5–6) și cu totul altceva a fost preoția cea instituită de Dumnezeu, din neamul lui Aaron, pe care, cu porunca lui Dumnezeu, Moise a împărțit-o în trei trepte: arhierească, preoțească și levitică (Ieș. 28, 1–3). Dar tot Dumnezeu Însuși a fost Acela Care – în vremurile profetice, cu șapte sute de ani înainte de Hristos – a arătat că va veni vremea când El Își va alege preoții, nu numai din seminția lui Levi și din urmașii lui Aaron, ci, în general, dintre credincioși: ...iată, vin să strâng la un loc popoarele și toate limbile. Ele vor veni și vor vedea slava Mea, și le voi da un semn (Sfânta Cruce). Și pe cei scăpați cu viață îi voi trimite către popoare... și ei (Sfinții Apostoli) vor vesti neamurilor slava Mea și din toate neamurile vor aduce pe frații voștri prinos Domnului... în sfânta cetate a Ierusalimului... Și din ei vor lua preoți și leviți, zice Domnul (Isaia 66, 18–21) .
Din cele de până aici se poate vedea că în Legea Veche alta a fost preoția generală, prin care tot poporul se cheamă „preoție împărătească și neam sfânt” (Ieș. 19, 5–6) și cu totul alta a fost preoția cea conducătoare în Biserică sau Ierarhia Bisericească, cea instituită de Însuși Dumnezeu prin Moise și Aaron. În scurt, s-au amintit pedepsele groaznice cu care au fost pedepsiți de la Dumnezeu cei ce au îndrăznit a se atinge de lucrurile acestei preoții, nefiind aleși de Dumnezeu și neavând chemare de la Dumnezeu ca și Aaron (Evrei 5, 4; Luca 6, 12–18), iar la sfârșit s-a arătat proorocia marelui Prooroc Isaia, referitoare la preoția Legii Darului, care o va alege Dumnezeu din toate popoarele pământului.
În cele ce urmează, să vedem cum a fost instituirea și așezarea de către Mântuitorul a preoției Noului Testament și cu ce puteri a înzestrat El această preoție nouă și desăvârșită, care este după rânduiala lui Melchisedec, fiindcă slujește lui Dumnezeu cu pâine și cu vin (Evrei 7, 1-3).
Hristos fiind sfârșitul Legii (Rom. 10, 4), venind în lume a așezat mai întâi noua preoție, pentru că odată fiind schimbată preoția, numaidecât trebuia să aibă loc și schimbarea Legii (Evrei 7, 12). Deci întâi preoția s-a rânduit și apoi Legea. Dar iată cum a instituit și așezat Hristos ierarhia preoției Legii Darului (Noului Testament). El și-a ales din mulțimea ucenicilor mai întâi doisprezece ucenici pe care i-a chemat apostoli (Luca 6, 13-16; Matei 10; Marcu 3, 13-19) și apoi alți șaptezeci de ucenici (Luca 10, 1-24). Iar mai pe urmă apostolii au așezat în Biserică și șapte diaconi (Fapte 6, 3-6).
Pe cei doisprezece apostoli, Mântuitorul i-a învățat cum să boteze și ei botezau poporul chiar în timpul când Domnul propovăduia Evanghelia, căci se spune: Deși Iisus nu boteza El Însuși, ci ucenicii Lui (Ioan 4, 1-2). Pe acești doisprezece apostoli i-a învățat cum să ungă pe bolnavi cu untdelemn și să scoată din oameni pe demoni (Marcu 6, 7–13; Iacov 5, 14–15). Pe cei doisprezece apostoli i-a învățat cum să se roage și să facă frângerea pâinii – Liturghia de astăzi (Matei 26, 26–28; Marcu 14, 22–23; Luca 22, 19–20). La acești doisprezece apostoli pe care și-I alesese (Fapte 1, 2), li S-a arătat adeseori după Învierea Sa, timp de 40 de zile, și i-a învățat cele pentru împărăția lui Dumnezeu, adică felul cum să facă slujbele (Fapte 1, 3). Peste acești doisprezece apostoli, în ziua întâi a săptămânii (Duminica) la cincizeci de zile după Înviere (Cincizecime), S-a pogorât Duhul Sfânt în chip de limbi de foc, îmbrăcându-i cu putere de sus, spre a propovădui Evanghelia (Fapte 2, 1; Luca 24, 48–49; Fapte 1, 5).
Pe acești doisprezece apostoli i-a trimis, după Înviere, să facă ucenici din toate neamurile, să-i boteze în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh și să-i învețe să păzească cele ce lor le-a poruncit (Matei 28, 19–20). După pogorârea Duhului Sfânt, înmulțindu-se numărul creștinilor, Sfinții Apostoli – din îndemnul Duhului Sfânt – au rânduit, prin rugăciune către Dumnezeu și prin punerea mâinilor pe capul celor aleși – hirotonie – darul diaconiei, al preoției și al episcopiei (arhieria), ei mai numindu-se prezbiteri sau bătrâni (Fapte 6, 1–6; 8, 14–17; 13, 1–3; 14, 3; 20, 17–28; I Petru 5, 1–4; Apoc. 1, 6; 5, 10; II Tim. 1, 6; I Tim. 4, 14).
Episcopilor hirotoniți (Filip. 1, 1) li s-a poruncit să hirotonească dintre creștini pe unii diaconi și preoți, iar pe alții la treapta episcopiei (Tit 1, 5; I Tim. 5, 21–22; 3, 1–13; Tit 1, 6–7). Pe acești episcopi și preoți îi numește Dumnezeu și «slujitori» și «iconomi (ispravnici) ai Tainelor lui Dumnezeu» (I Cor. 4, 1; Tit 1, 7), robi puși peste alți robi (Matei 24, 45). Acești apostoli, numiți episcopi și preoți, sunt lucrătorii cărora le-a încredințat Domnul via – lumea creștină – să o lucreze în locul celor din Legea Veche (Matei 21, 33–43). Acești episcopi și preoți sunt slugile ce pregătesc masa și amestecă vinul și cheamă lumea la mântuire (Pilde 9, 2–6; Matei 22, 1–14). Aceștia se mai numesc și părinți și învățători întru Hristos (I Cor. 4, 15).
De aceștia au creștinii poruncă să asculte și să facă cele ce îi învață, căci aceștia vor da socoteală pentru sufletele lor (Evrei 13, 17; I Tes. 5, 12–13). Pe acești episcopi și preoți îi numește Domnul Hristos «sarea pământului» (Matei 5, 13). Pe aceștia îi aseamănă cu o femeie îmbrăcată cu soare (Hristos) cu douăsprezece stele împodobită pe cap (adică cu învățăturile celor doisprezece apostoli) (Efes. 2, 20; Apoc. 12, 1) și cu luna sub picioare (adică lumea creștină este sub ascultarea episcopilor și a preoților).
Acestora le-a dat Hristos-Dumnezeu puterea de a ierta păcatele celor ce vor mântuirea sufletelor (Ioan 20, 19–23; Fapte 19, 18). Aceștia au cheile împărăției cerurilor și puterea să încuie și să descuie, să lege și să dezlege (Matei 16, 18–19). Acestora le este dat să cunoască tainele împărăției cerurilor (Matei 13, 10–11). Despre acești episcopi și preoți s-a proorocit că vor fi preoți ai lui Dumnezeu, îmbrăcați cu mântuire (Ps. 131, 16; Isaia 66, 21; Ier. 23, 3–5). Cu aceștia S-a făgăduit Domnul Hristos a fi în toate zilele, până la sfârșitul veacului. Amin! (Matei 28, 20).
Sectarul: Preoția nu este o taină care să poată fi împărtășită numai unora, ci este universală. Toți credincioșii au darul preoției și deci oricare credincios poate îndeplini slujba preoțească, după cuvântul Scripturii: Și voi înșivă, ca pietre vii, să fiți zidiți casă duhovnicească, preoție sfântă, ca să aduceți jertfe duhovnicești, plăcute lui Dumnezeu, prin Iisus Hristos... (I Petru 2, 5). Iar voi sunteți seminție aleasă, preoție împără-tească, neam sfânt, popor agonisit de Dumnezeu ca să vestiți în lume bunătățile Celui ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa cea minunată (I Petru 2, 9). Apoi în alte locuri spune: Și ne-ai făcut pe noi (Iisus Hristos) împărăție – preoți lui Dumnezeu – Tatălui Său... (Apoc. 1, 6). Și i-ai făcut pe ei Dumnezeului nostru împărăție și preoți, și vor împărăți pe pământ (Apoc. 5, 10).
Din aceste locuri ale Sfintei Scripturi rezultă limpede că preoția nu poate fi rezervată numai unora, ci o au toți credincioșii.
Preotul: Omule rătăcit, omule surd și orb la înțelegerea celor bune, în cele de mai sus ți-am arătat pe larg că, cuvintele ce le aduci aici nu se referă la preoția cea instituită de Dumnezeu, ci la preoția cea universală (generală). De asemenea, ți-am arătat că alta este preoția cea obștească și universală și alta este preoția cea instituită direct de Dumnezeu, ca ierarhie și preoție conducătoare. Apoi cu numeroase mărturii din Sfânta Scriptură, atât cea Veche, cât și cea Nouă, am arătat darurile, puterile și atribuțiile acestei preoții ca ierarhie superioară și conducătoare a Bisericii lui Hristos. Mă minunez foarte cum, după atâta nor de mărturii scripturistice, încă ai rămas surd și neînțelegător și mai vii cu acele citate biblice care n-au nici o legătură cu preoția cea instituită și așezată de Hristos în Biserica Sa, ci se referă la preoția obștească sau universală, iar nicidecum la preoția instituită de Mântuitorul, ca preoție canonică și conducătoare în Biserică.
Voi, sectarilor, v-ați făcut asemenea idolilor din Vechiul și Noul Testament care, după mărturia Sfintei Scripturi, ochi au și nu vor vedea, urechi au și nu vor auzi (Ps. 134, 16-17; Isaia 40, 18–20; 44, 9–20; Ier. 10, 2–6 ș.a.). Voi, blestemaților sectari, care sunteți neghinele țarinii lui Hristos (lumii creștine), v-ați făcut asemenea lui Ianis și Iambres și stați împotriva adevărului, fiind oameni stricați la minte și netrebnici pentru credință (II Tim. 3, 8). Asemenea v-ați făcut lui Datan, lui Core și lui Aviron, care s-au împotrivit lui Moise și lui Aaron preotul, zicându-le: Destul este vouă! Că toată obștea și toți cei ce o alcătuiesc sunt sfinți. Domnul este între ei; pentru ce vă socotiți voi mai presus de adunarea Domnului? (Num. 16, 1–4). Dar cum a încetat Moise de a vorbi …s-a deschis pământul și i-a înghițit pe ei cu casele lor și pe toți oamenii lui Core și toată averea lor (Num. 16, 31–32). Încă și foc a ieșit de la Domnul și a mistuit pe cei două sute cincizeci de bărbați care au tămâiat (v. 35). După aceea a grăit Domnul cu Moise și a zis: Spune lui Eleazar, fiul preotului Aaron, să adune cădelnițele cele de aramă din mijlocul celor arși, iar focul străin să-l arunce afară (v. 37). Dar pentru ce aceste pedepse groaznice? Pentru că și aceia – ca și voi sectarii de azi – ziceau: ...toată obștea și toți cei ce o alcătuiesc sunt sfinți, și prin urmare, socoteau că nu mai au nevoie de preoția lui Aaron, cea pusă de Dumnezeu lor.
Apoi, dacă voi sectarii ziceți că preoția nu este o Taină, atunci pentru ce se spune în Sfânta Scriptură că ea constă în împărtășirea de la Duhul Sfânt a unui dar deosebit? Iată ce scrie Sfântul Apostol Pavel lui Timotei, pe care îl așezase ca înlocuitor al său (episcop) în părțile Efesului: Nu fii nebăgător de seamă față de darul ce este întru tine, care ți s-a dat ție prin proorocire și punerea mâinilor preoției (I Tim. 4, 14). Și altă dată: Te îndemn să ții aprins darul lui Dumnezeu, cel ce este în tine, prin punerea mâinilor mele (II Tim. 1, 6). De aici se vede că preoția este un dar deosebit, împărtășit prin lucrarea de sfințire în această formă văzută; deci preoția este o Taină.
Iar dacă preoția nu este o taină, pentru ce sectarii zic asemenea nouă că cel ce a primit la ei preoția („ordinațiunea”) nu o poate pierde? Și iarăși, dacă preoția nu este taină – adică nu este un dar deosebit al Sfântului Duh – atunci ce nu poate pierde cel ce are la ei preoția? Căci dacă preoția nu ar fi nimic, cel ce o are nu ar avea ce pierde… Câtă viclenie se vede și aici: când este vorba de preoția noastră ortodoxă, așezată de Mântuitorul și de Sfinții Apostoli, ea nu este nimic, iar „ordinațiunea” (preoția sectarilor) nu mai poate fi pierdută de cel ce o are, căci o deține ca pe un dar veșnic.
Iarăși vedem că sectanții, în baza citatului de la I Petru 2, 5, se socotesc a fi preoți sfinți și a aduce lui Dumnezeu prin Iisus Hristos „jertfe duhovnicești”. Pe temeiul acesta, ei caută să demonstreze că și fără persoane ierarhice, credincioșii – ca pietre vii – pot să zidească templu duhovnicesc sau biserică prin „jertfe duhovnicești”. Dar cuvintele din acest citat nicidecum nu confirmă ideea lor.
Jertfele duhovnicești pe care le poate aduce fiecare creștin ortodox sunt deosebite – după cum se vede din Sfânta Scriptură –, constând în dispoziția sufletului către pocăință, în părerea de rău pentru păcate: jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit, inima înfrântă și smerită, Dumnezeu nu o va urgisi (Ps. 50, 18); în laudă și rugăciune (Ps. 49, 15); în milă: Milă voiesc, iar nu jertfă (Matei 9, 13); de asemenea, facerea de bine și dărnicia să nu le uitați; căci cu jertfe ca acestea se îmblânzește Dumnezeu (Evrei 13, 16). Ele mai constau în aducerea de bună voie a trupurilor noastre ca jertfă: Rogu-vă dar pe voi, fraților,... să înfățișați trupurile voastre jertfă vie, sfântă, bineplăcută lui Dumnezeu, ca închinarea voastră cea duhovnicească... (Rom. 12, 1); jertfele cer ca, creștinii să nu-și facă mădularele lor arme ale nedreptății și ale păcatului, ci să se înfățișeze pe ei înaintea lui Dumnezeu ca vii, sculați din morți, și mădularele lor să fie arme ale dreptății înaintea lui Dumnezeu (Rom. 6, 13).
În sfârșit, jertfa supremă creștină sau adevărata ardere de tot, este mucenicia pentru credința cea întru Hristos, despre care apostolul a scris lui Timotei: că eu, iată, mă jertfesc (II Tim. 4, 6). Astfel de jertfe duhovnicești sfinte se pot aduce lui Dumnezeu în Biserica lui Hristos, căci zice apostolul: Și de se va lupta cineva... nu se încununează dacă nu se va lupta după lege (II Tim. 2, 5).
Apoi, aceste jertfe duhovnicești nu pot înlocui darurile harului divin, primite de credincioși în Tainele săvârșite de păstori, fără de care Taine – cum este de pildă Taina Botezului sau a Împărtășaniei –, după cuvântul lui Dumnezeu, nimeni nu poate moșteni viața de veci.
Sectarul: Cei ce săvârșesc slujba preoțească (predicatorii) nu trebuie să fie oameni învățați, pentru că nici apostolii n-au fost învățați la școli înalte. Mântuitorul a spus chiar că Dumnezeu ascunde celor învățați și știutori tainele împărăției cerurilor și le descoperă numai celor neștiutori (Matei 11, 25). Sfântul Apostol Pavel citează cuvintele lui Dumnezeu: Pierde-voi înțelepciunea înțelepților și istețimea celor isteți o voi nimici (Isaia 29, 14), și apoi adaugă: Au n-a dovedit Dumnezeu nebună înțelepciunea lumii? (I Cor. 1, 19–20). Unui predicator, Dumnezeu îi descoperă ceea ce trebuie să știe și nu are deci trebuință de știință (învățătură) omenească și de școli înalte (Matei 10, 19–20; Ioan 14, 26; 16, 13; I Ioan 2, 20–27).
Preotul: Într-adevăr, apostolii n-au fost oameni învățați în școli, ba chiar dintre cei mai simpli și neștiutori pescari galileeni. Dar Dumnezeu le-a descoperit lor – fie direct, prin gura Mântuitorului, fie prin inspirație de la Duhul Sfânt – învățătura sfântă și adevărurile de credință (I Cor. 2, 10; 11, 23; II Cor. 12, 1; Gal. 1, 12 ș.a.), dându-le și priceperea necesară. Deci ei nu aveau nevoie de școală și de învățătura omenească de la oameni. Nu tot așa stau lucrurile cu ceilalți oameni, adică cu credincioșii de rând, căci iată ce a zis Mântuitorul către apostoli: Vouă vi s-a dat să cunoașteți tainele Împărăției cerurilor, pe când acelora nu li s-a dat (Matei 13, 11).
Ar fi de neînțeles ca prin textele de mai sus aduse de dumneata, să fie osândită adevărata știință și înțelepciune, când știm, de pildă, că Apostolul neamurilor a fost un om cu școală înaltă, după cum el însuși ne mărturisește (Fapte 22, 3; 25–29) și cum rezultă din scrierile sale, care vădesc un autor cultivat, cu un stil superior, cu cunoștințe temeinice, având o logică și o dialectică de fier. Cu toate acestea, a fost chemat la apostolat chiar de Mântuitorul, și cine nu știe cât de mare folos ne este nouă – celor de azi – știința și înțelepciunea lui?
Deci cum ar fi putut să osândească chiar el însuși știința cea adevărată pe care o avea și el? Sutașul Cornelie (Fapte 10, 1), Iosif din Arimateea (Luca 23, 50), Nicodim (Ioan 3, 1) ș.a. sunt cazuri care arată luminat ca știința cea adevărată (autentică) nu este osândită și nici măcar disprețuită, așa cum vi se pare vouă sectarilor. Însă există «știință și înțelepciune» care depărtează pe om de Dumnezeu și acestea sunt false și sunt osândite, iar nu adevărata știință și învățătură – mai ales teologică –, care ne învață cunoștința amănunțită a Sfintei Scripturi și a lui Dumnezeu. Oare nu Însuși Mântuitorul ne-a poruncit să ne îndeletnicim cu această învățătură când a zis: Cercetați Scripturile, că socotiți că în ele aveți viața veșnică. Și acelea sunt care mărturisesc despre Mine (I Ioan 5, 39)? Dacă este un păcat a învăța, apoi ar însemna că este păcat a cerceta și Sfintele Scripturi, prin care învățăm noi cele spre mântuire (Luca 16, 29-31).
Sectarul: Preoții trebuie să fie fără prihană, nebețivi, blânzi, nelacomi ș.a. (I Tim. 3, 3–6; Tit 1, 7–9). Or, mulți dintre preoții voștri sunt tocmai dimpotrivă, asemenea cu păcătoșii de rând: bețivi, lacomi, zgârciți etc. Pentru acestea ei nu merită nici o ascultare și nici o cinste.
Preotul: Într-adevăr, mulți preoți nu sunt așa cum ar trebui să fie și nici noi nu zicem că sunt sfinți. Totuși, nu toți sunt așa de vinovați și de păcătoși cum sunt acuzați de voi sectarii. Dar voi puteți afirma că predicatorii voștri sunt toți sfinți și fără de prihană? Numai Dumnezeu știe și cunoaște desăvârșit așezarea fiecărui suflet. De ce vă faceți voi judecători înainte de vreme? (Matei 7, 1–2; Luca 6, 37; Rom. 14, 10–13; Iacov 3, 1; 5, 9).
În al doilea rând, lucrarea liturgică a preoților nu este în legătură cu viața lor morală, ci cu darul Sfântului Duh pe care l-au primit ei în Taina Hirotoniei (a preoției) (I Tim. 4, 14; II Tim. 1, 6 ș.a.). Fariseii erau și ei păcătoși, ba chiar dintre cei mai mari, numai că încercau să se ascundă de fața oamenilor, așa cum faceți și voi sectarii, care în fața oamenilor vreți să vă arătați sfinți, dar pe ascuns sunteți mai păcătoși decât toți oamenii. Mântuitorul, ca un adevărat Dumnezeu, văzând cele ascunse ale fariseilor, după dreptate i-a mustrat, dar n-a dat acest drept și oamenilor de rând, cărora le-a zis: Toate câte vă vor zice vouă (fariseii), faceți-le și păziți-le, dar după faptele lor să nu faceți, că ei zic, dar nu fac (Matei 23, 3). Faceți ce zic ei, dar nu faceți ce fac ei. Acest răspuns să vă fie și vouă sectarilor, care învinuiți pe preoții noștri de imoralitate și nu vreți să vă vedeți bârna din ochii voștri (Matei 7, 3–4).
Sectarul: În dar ați luat, în dar să dați! Așa le-a spus Mântuitorul apostolilor Săi, când i-a trimis să predice Evanghelia și să vindece pe cei bolnavi prin puterile și darurile minunate cu care i-a înzestrat (Matei 10, 8). Preoții însă nu fac nimic în dar, ci iau plată pentru orice slujbă a lor. Deci ei calcă porunca Mântuitorului și de aceea nu pot fi recunoscuți ca trimiși ai Lui.
Preotul: Preoții nu iau plata aceasta pentru darul pe care îl au sau pe care îl împărtășesc, ci pentru munca lor, căci vrednic este lucrătorul de plata sa (Luca 10, 4–7; Matei 10, 9–14). Și marele Apostol Pavel zice în această privință: Cine slujește vreodată în oaste pe cheltuiala lui? Cine sădește vie și nu mănâncă din roada ei? Sau cine paște turmă și nu bea din laptele turmei? Nu după om spun eu acestea. Nu și legea zice așa? Căci în Legea lui Moise este scris: «să nu legi gura boului care treieră» (Deut. 25, 4). Oare de boi se îngrijește Dumnezeu? Sau într-adevăr pentru noi zice? Căci pentru noi s-a scris: «Cel ce ară trebuie să are cu nădejde, și cel ce treieră trebuie să treiere cu nădejdea că la treieriș va avea parte de roade...» Au nu știți că cei ce lucrează cele sfinte mănâncă din prinoasele templului și cei ce slujesc altarului au parte de la altar? Tot așa a rânduit și Domnul pentru cei ce propovăduiesc Evanghelia, ca să trăiască din Evanghelie (I Cor. 9, 7–14). Iată, deci, că întreținerea preoților este un drept al acestora, care este în conformitate cu Vechiul Testament și cu porunca Mântuitorului.
Sectarul: Preoții nu trebuie să poarte îmbrăcăminte specială, cum purtau din mândrie fariseii și cărturarii, fapt pentru care Mântuitorul i-a osândit (Matei 23, 5). De asemenea, nu li se cere nicăieri în Biblie să poarte barbă și să-și lase părul lung, așa cum își mai lasă și azi unii dintre preoți. Căci Sfântul Apostol Pavel spune: Nu vă învață însăși firea, că bărbatul dacă își lasă părul lung este de ocară? (I Cor. 11, 14). Astfel preoții, chiar și prin portul lor, se poartă împotriva cuvintelor Domnului și a firii înseși.
Preotul: Mântuitorul n-a osândit îmbrăcămintea și portul fariseilor și cărturarilor, căci acestea fuseseră rânduite în Vechiul Testament (Num. 15, 38; Deut. 22, 12), ci a osândit trufia acestora, deoarece nu purtau cele prescrise dintr-un sentiment de evlavie, ci numai din mândrie. De altfel, pe atunci încă nu existau preoți ai Noului Testament și deci cuvintele de mustrare adresate de către Mântuitorul fariseilor și cărturarilor nu pot fi nicidecum considerate ca adresate preoților Noului Testament.
În ce privește citatul din Sfântul Apostol Pavel, el are, de asemenea, alt înțeles, nereferindu-se la preoți. Din el, dar mai ales din context (I Cor. 11, 1–16) se arată următoarele: capul descoperit – după credința de atunci – simbolizează indepen-dența, iar capul acoperit arată supunerea sub stăpânirea cuiva. Bărbatul nu are un stăpân peste el, și de aceea el trebuie să-și țină capul descoperit. Femeia, având ca stăpân pe bărbat, nu poate sta cu capul descoperit. În caz că ar sta astfel, ar dovedi nesupunere, cum făceau numai cele văduve și cele stricate. Prin aceasta ele și-ar necinsti capul – adică pe bărbatul lor – sau s-ar necinsti pe ele însele, arătându-se ca având o purtare ușuratică, de desfrânate. Părul lor e o podoabă, dar fiindcă ele au aici de stăpân pe bărbat, nu au voie să-l lase descoperit. Iar faptul că preoții poartă haina lungă și îmbrăcăminte specială acest lucru este cu totul altceva; îmbrăcămintea lor este un semn distinctiv și simbolic, amintind haina lungă a Mântuitorului numită «hiton» (Ioan 19, 23; Ieș. 28, 4). Iar dacă preoții poartă uneori culioane (episcopii au mitre), o fac după exemplul preoților din Testamentul Vechi (vezi Ieș. 28, 4–40; Lev. 8, 9–13).
Ei poartă barbă și păr lung după modelul nazireilor din Testamentul Vechi (Num. 6; Jud. 13, 5). Hristos Însuși a fost și nazireu, nu numai nazarinean (Matei 2, 23), iar Sfântul Apostol Pavel a avut și el asupra sa această făgăduință de nazireu (Fapte 18, 18; 21, 20–24). Câtă vreme țineau această juruință, nazireii nu-și tundeau părul și barba. Preoții Noului Testament au și ei juruință asupră-le, pe care – ca și nazireii Vechiului Testament – o exprimă și prin această formă exterioară a părului lung al capului și prin barbă. Vezi și la Levitic că Dumnezeu poruncește preotului să nu-și radă (tundă) capul și să nu-și reteze barba (Lev. 21, 5).
Iată, așadar, pentru ce preoții poartă îmbrăcăminte specială, barbă și părul lung. Așa au purtat proorocii, patriarhii, apostolii și Însuși Domnul nostru Iisus Hristos și așa trebuie să purtăm și noi, preoții Legii Darului.
Reply With Quote
  #2  
Vechi 26.10.2010, 22:19:06
doctor_faustus doctor_faustus is offline
Banned
 
Data înregistrării: 28.08.2010
Religia: Ortodox
Mesaje: 828
Implicit

E clar că Taina Preoției sacramentale din Biserica lui Hristos îi bagă în sevraj cu spume la gură pe sectarii eretici, sectele fiind lipsite de această sfântă taină și implicit de lucrarea celorlalte sfinte taine !!!
Reply With Quote
  #3  
Vechi 26.10.2010, 22:28:48
Doriana Doriana is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 24.11.2009
Religia: Alta confesiune
Mesaje: 2.619
Implicit

Si eu, care credeam ca e un topic despre preotie...Dar e doar un pretext pentru aceleasi vechi atacuri cu ambalaje noi.
__________________
"Iar mie, să nu-mi fie a mă lăuda, decât numai în crucea Domnului nostru Iisus Hristos, prin care lumea este răstignită pentru mine, și eu pentru lume!" Gal 6:14
Reply With Quote
  #4  
Vechi 26.10.2010, 22:32:30
doctor_faustus doctor_faustus is offline
Banned
 
Data înregistrării: 28.08.2010
Religia: Ortodox
Mesaje: 828
Implicit

Citat:
În prealabil postat de Doriana Vezi mesajul
Si eu, care credeam ca e un topic despre preotie...Dar e doar un pretext pentru aceleasi vechi atacuri cu ambalaje noi.
Este vorba despre Taina Preoției sacramentale ca argument în favoarea Bisericii lui Hristos și ca argument împotriva doctrinelor eretice ale sectelor eretice.
Reply With Quote
  #5  
Vechi 27.10.2010, 06:32:19
tricesimusquintus tricesimusquintus is offline
Banned
 
Data înregistrării: 09.05.2009
Religia: Alta confesiune
Mesaje: 2.822
Implicit

Citat:
În prealabil postat de Doriana Vezi mesajul
Si eu, care credeam ca e un topic despre preotie...Dar e doar un pretext pentru aceleasi vechi atacuri cu ambalaje noi.
Experiența a demonstrat că fiecare topic de pe acest subforum poate deveni un teren de luptă în care singurul câștigător este diavolul, iar acesta într-adevăr "face spume la gură" căci știe că mai are doar puțină vreme.
Reply With Quote
  #6  
Vechi 30.10.2010, 11:20:26
dobrin7m's Avatar
dobrin7m dobrin7m is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 02.08.2010
Locație: Londra
Religia: Ortodox
Mesaje: 3.884
Implicit

Citat:
În prealabil postat de tricesimusquintus Vezi mesajul
Experiența a demonstrat că fiecare topic de pe acest subforum poate deveni un teren de luptă în care singurul câștigător este diavolul, iar acesta într-adevăr "face spume la gură" căci știe că mai are doar puțină vreme.
Cine stie adevarul gol golut?
Stii tu bine unde este diavolul, nu? si cum este. Il cunosti? ai dat ochi cu el? te-ai luptat cu el? sau nu? Tu unde esti? in fata lui sau in dreapta lui?
Ca vad ca stii ca mai are doar putina vreme.

Da, da, vorbesc de diavolul insusi nu de oamenii bietii, ce ne inconjoara si cu care vorbim.

Daca e sa ne luam dupa spusele dumitale ca singurul castigator este diavolul , si ca domniile voastre sunteti infranti, cum ziceti,

atunci contraziceti invatatura crestina care zice ca: adevaratul crestin invinge diavolul. deci cine este invinsul si cine este invingatorul?
Ortodoxia va invinge intotdeauna, adevarul invinge diavolul.
Diavolul nu va iesi niciodata invingator in lupta cu crestinul adevarat. Daca dvs. va recunoasteti aici pe terenul de lupta invinsi de diavol atunci nu sunteti cu adevarat crestin. sau mai bine spus nu aveti armele cele bune pentru a invinge pe diavol.
Reply With Quote
  #7  
Vechi 30.10.2010, 14:52:21
doctor_faustus doctor_faustus is offline
Banned
 
Data înregistrării: 28.08.2010
Religia: Ortodox
Mesaje: 828
Implicit Ordinea levitică

Chapter 40. Let Us Preserve in the Church the Order Appointed by God.
These things therefore being manifest to us, and since we look into the depths of the divine knowledge, it behooves us to do all things in [their proper] order, which the Lord has commanded us to perform at stated times. He has enjoined offerings [to be presented] and service to be performed [to Him], and that not thoughtlessly or irregularly, but at the appointed times and hours. Where and by whom He desires these things to be done, He Himself has fixed by His own supreme will, in order that all things, being piously done according to His good pleasure, may be acceptable unto Him. Those, therefore, who present their offerings at the appointed times, are accepted and blessed; for inasmuch as they follow the laws of the Lord, they sin not. For his own peculiar services are assigned to the high priest, and their own proper place is prescribed to the priests, and their own special ministrations devolve on the Levites. The layman is bound by the laws that pertain to laymen.

Chapter 41. Continuation of the Same Subject.
Let every one of you, brethren, give thanks to God in his own order, living in all good conscience, with becoming gravity, and not going beyond the rule of the ministry prescribed to him. Not in every place, brethren, are the daily sacrifices offered, or the peace-offerings, or the sin-offerings and the trespass-offerings, but in Jerusalem only. And even there they are not offered in any place, but only at the altar before the temple, that which is offered being first carefully examined by the high priest and the ministers already mentioned. Those, therefore, who do anything beyond that which is agreeable to His will, are punished with death. You see, brethren, that the greater the knowledge that has been vouchsafed to us, the greater also is the danger to which we are exposed.

sursa: http://www.newadvent.org/fathers/1010.htm (Clement al Romei)
Reply With Quote
  #8  
Vechi 30.10.2010, 14:56:57
doctor_faustus doctor_faustus is offline
Banned
 
Data înregistrării: 28.08.2010
Religia: Ortodox
Mesaje: 828
Implicit Succesiunea apostolică

Chapter 42. The Order of Ministers in the Church.
The apostles have preached the gospel to us from the Lord Jesus Christ; Jesus Christ [has done so] from God. Christ therefore was sent forth by God, and the apostles by Christ. Both these appointments, then, were made in an orderly way, according to the will of God. Having therefore received their orders, and being fully assured by the resurrection of our Lord Jesus Christ, and established in the word of God, with full assurance of the Holy Ghost, they went forth proclaiming that the kingdom of God was at hand. And thus preaching through countries and cities, they appointed the first fruits [of their labours], having first proved them by the Spirit, to be bishops and deacons of those who should afterwards believe. Nor was this any new thing, since indeed many ages before it was written concerning bishops and deacons. For thus says the Scripture in a certain place, „I will appoint their bishops in righteousness, and their deacons in faith.“

sursa: http://www.newadvent.org/fathers/1010.htm
Reply With Quote
  #9  
Vechi 30.10.2010, 15:04:46
doctor_faustus doctor_faustus is offline
Banned
 
Data înregistrării: 28.08.2010
Religia: Ortodox
Mesaje: 828
Implicit Moise și Aaron

Chapter 43. Moses of Old Stilled the Contention Which Arose Concerning the Priestly Dignity.
And what wonder is it if those in Christ who were entrusted with such a duty by God, appointed those [ministers] before mentioned, when the blessed Moses also, „a faithful servant in all his house,“ noted down in the sacred books all the injunctions which were given him, and when the other prophets also followed him, bearing witness with one consent to the ordinances which he had appointed? For, when rivalry arose concerning the priesthood, and the tribes were contending among themselves as to which of them should be adorned with that glorious title, he commanded the twelve princes of the tribes to bring him their rods, each one being inscribed with the name of the tribe. And he took them and bound them [together], and sealed them with the rings of the princes of the tribes, and laid them up in the tabernacle of witness on the table of God. And having shut the doors of the tabernacle, he sealed the keys, as he had done the rods, and said to them, Men and brethren, the tribe whose rod shall blossom has God chosen to fulfil the office of the priesthood, and to minister unto Him. And when the morning had come, he assembled all Israel, six hundred thousand men, and showed the seals to the princes of the tribes, and opened the tabernacle of witness, and brought forth the rods. And the rod of Aaron was found not only to have blossomed, but to bear fruit upon it. What think ye, beloved? Did not Moses know beforehand that this would happen? Undoubtedly he knew; but he acted thus, that there might be no sedition in Israel, and that the name of the true and only God might be glorified; to whom be glory for ever and ever. Amen.

sursa: http://www.newadvent.org/fathers/1010.htm

Din astfel de pasaje ale unui Părinte Apostolic precum Clement al Romei iese în evidență că așa cum nici în Vechiul Testament nu era oricine chemat la preoție înaintea lui Dumnezeu, ci doar cei care erau hotărâți de Însuși Dumnezeu, tot așa și în Noul Legământ slujitorii sunt aleși de Dumnezeu și trebuie să fie în comuniune cu Sfânta Biserică, cu alte cuvinte trebuie să fie o preoție de succesiune apostolică. Cei care își iau singuri pretenția la această demnitate, în afara Bisericii și în neascultare de ea și în contra ei, nu pot fi socotițio decât ca niște schismatici și învățători mincinoși.
Reply With Quote
  #10  
Vechi 30.10.2010, 15:06:37
tricesimusquintus tricesimusquintus is offline
Banned
 
Data înregistrării: 09.05.2009
Religia: Alta confesiune
Mesaje: 2.822
Implicit

Citat:
În prealabil postat de dobrin7m Vezi mesajul
Cine stie adevarul gol golut?
Stii tu bine unde este diavolul, nu? si cum este. Il cunosti? ai dat ochi cu el? te-ai luptat cu el? sau nu? Tu unde esti? in fata lui sau in dreapta lui?
Ca vad ca stii ca mai are doar putina vreme.
"Pentru aceasta, bucurați-vă ceruri și cei ce locuiți în ele. Vai vouă, pământule și mare, fiindcă diavolul a coborât la voi având mânie mare, căci știe că timpul lui e scurt." (Apocalips 12.12)


Citat:
În prealabil postat de dobrin7m Vezi mesajul
Daca e sa ne luam dupa spusele dumitale ca singurul castigator este diavolul , si ca domniile voastre sunteti infranti, cum ziceti
Spusele mele au fost altele. Și anume că nu suntem chemați să ne luptăm între noi (cu săbii ori cu injurii - e cam același lucru), dacă totuși o facem, singurul câștigător e diavolul!
Reply With Quote
Răspunde

Thread Tools
Moduri de afișare


Subiecte asemănătoare
Subiect Subiect început de Forum Răspunsuri Ultimele Postari
Schimbarea numelui la hirotonie? costel Preotul 1 01.05.2012 14:55:53
Nedumerire fata de preotie partenie Generalitati 18 30.03.2012 04:17:19
O intrebare mai rara despre preotie Micul Teolog Biserica Ortodoxa in relatia cu alte confesiuni 12 28.02.2010 23:34:09
preotie psaltmarian Calugarul 4 06.02.2009 09:08:54
pacatul simoniei -hirotonie urzicuta Generalitati 10 24.07.2007 22:57:16