Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Biserica Ortodoxa si alte religii > Secte si culte
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #1  
Vechi 26.11.2007, 02:55:20
strajeru's Avatar
strajeru strajeru is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 25.11.2007
Locație: Bucuresti
Religia: Ortodox
Mesaje: 362
Trimite un mesaj prin Yahoo pentru strajeru
Implicit

Sectarul: Voi, ortodocsilor impreuna cu toti episcopii si preotii vostri , ati facut o mare calcare de lege, inlocuind serbarea sambetei cu a duminicii si asa ati stricat Legea lui Dumnezeu si porunca pe care El a dat-o spre a se pazi serbarea sambetei pana in veac. Noi vedem ca Mantuitorul nu a venit sa strice Legea sau proorocii, ci sa o plineasca (Matei 5, 17). El a zis: Caci adevar graiesc voua: Inainte de a trece cerul si pamantul, o iota sau o cirta din Lege nu va trece, pana ce se vor face toate (Matei 5, 18). Iata deci ca si porunca sfintirii sambetei ramane in vigoare pentru totdeauna. Deci as vrea sa stiu in baza caror temeiuri biblice ati inlocuit voi serbarea sambetei cu a duminicii?
Preotul: Marturii si temeiuri biblice in privinta desfiintarii praznuirii sambetei si a serbarii Duminicii in locul ei, noi crestinii din Biserica Ortodoxa a lui Hristos avem numeroase, intre care sunt si cele ce urmeaza:
1. Sfanta Scriptura zice: si a binecuvantat Dumnezeu ziua a saptea si a sfintit-o, caci intru ea S-a odihnit de toata lucrarea Sa, pe care o zidise si o facuse (Fac. 2, 3). Dar aici nu se spune nimic despre om si ca Dumnezeu ar fi poruncit omului, pe care il zidise numai cu o zi inainte (Fac. 1, 26), ca si el sa se odihneasca in ziua a saptea.
2. Omul creat de Dumnezeu in ziua a sasea (Fac. 1, 31) a fost asezat de Creatorul sau in gradina Edenului, ca sa o lucreze si sa o pazeasca (Fac. 2, 15). Deci nici dupa asezarea primilor oameni in rai, nu li s-a dat porunca sa serbeze ei ziua a saptea.
3. Singura porunca pe care au primit-o Adam si Eva de la Dumnezeu dupa asezarea in rai a fost aceea de a nu manca din pomul cunostintei binelui si al raului (Fac. 2, 17).
4. Chiar dupa greseala primilor oameni si izgonirea lor din rai pe pamant, nu au primit nici o porunca de la Dumnezeu cu privire la serbarea zilei a saptea, ci li s-a zis: Cu multa truda sa-ti scoti hrana dintr-insul (din pamant) in toate zilele vietii tale (Fac. 3, 17).
5. Scriptura ne arata ca Dumnezeu S-a odihnit de toata lucrarea Sa a saptea zi. Dar cum se numea acea zi nu ni se spune. Oare este ziua a saptea tot una cu sabatul? Sa fi fost si atunci numarul zilelor saptamanii in asa fel ca ziua a saptea sa fi corespuns cu sambata de azi? Nu stim. Iata intrebari la care nici un sabatist nu poate da un raspuns concret.
6. Se spune undeva in Biblie cum se numarau zilele atunci si cum se numeau ele? Sau cel putin gasim in Sfanta Scriptura mentionat la acea data numele de sabat, atat de scump adventistilor si celorlalti sambatari? Pot ei sa ne arate in Sfanta Scriptura unde este scris ca pe atunci ziua a saptea se chema sabat? Noi vedem ca pe atunci Sfanta Scriptura le numeste zi una , ziua a doua , ziua a treia , ziua a patra , ziua a cincea , ziua a sasea , ziua a saptea (Fac. 1, 1 31; 2, 3 4). Dar cum se chemau acele zile pe atunci cine stie?
7. Asadar vedem ca sambata, ca zi de odihna, nu isi are originea nici in rai, si nici nu a fost data ca zi de odihna primilor oameni, cand au fost izgoniti din rai pe pamant, ci abia dupa circa 2500 de ani incepe a se pomeni in Sfanta Scriptura numele ei, iar dupa unii din hronografi, inca mult mai tarziu .
8. Date hotaratoare asupra felului de praznuire a vreunei zile pe acea vreme nu avem si nici care zi anume era praznuita, nicaieri nu avem mentionat in Biblie.
9. Nu este nimic adevarat in ceea ce sustineti voi, sectarii sambatari, ca Avraam ar fi fost binecuvantat de Dumnezeu pentru ca a pazit poruncile Lui, intre care si porunca Sabatului. Sfanta Scriptura scrie ca Avraam a tinut legile si poruncile lui Dumnezeu (Fac. 26, 5 7), dar ca a primit porunca sa tina sabatul nicaieri nu se scrie in Biblie.
10. Se poate vedea din Sfanta Scriptura care au fost poruncile pe care le-a primit si le-a respectat Avraam. Ele sunt acestea:
a) Iesi din tara ta, din rudenia ta si din casa tatalui tau si vino in tara pe care ti-o voi arata (Fac. 12, 1).
b) Acesta este legamantul Meu pe care sa-l pazesti intre Mine si tine si samanta ta dupa tine; tot ce este parte barbateasca intre voi sa fie taiat imprejur (Fac. 17, 10).
c) Sa nu te mahnesti de cuvintele acestea din pricina copilului si din pricina roabei tale. Fa Sarei tot ce cere (Fac. 21, 12), adica sa izgoneasca pe roaba Agar si fiul ei.
d) Ia pe fiul tau, pe Isaac, pe singurul tau fiu, pe care il iubesti, si du-te in pamantul Moria si adu-l acolo ardere de tot pe un munte pe care ti-l voi spune (Fac. 22, 2).
11. In cartea Facerii (Genezei) nu se gaseste niciodata intrebuintat cuvantul sabat .
12. Dumnezeu n-a dat nici o porunca de a serba sambata lui Adam si nici vreunui patriarh, pana la chemarea lui Moise.
13. Primul loc, unde se pomeneste intaia oara despre sabat in Sfanta Scriptura ca zi de odihna, este de abia la Iesire (Exod), din momentul cand Moise vorbeste poporului in pustia Sin, zicand: Iata ce a zis Domnul: Maine e odihna, odihna cea sfanta in cinstea Domnului; ce trebuie copt coaceti, ce trebuie fiert, fierbeti astazi, si ce va ramane, pastrati pe a doua zi! (Ies. 16, 23).
14. Ceea ce scrie in Decalog la porunca a patra: Adu-ti aminte (Ies. 20, 8) nu se refera la vreo porunca despre sabat data de Dumnezeu lui Avraam mai inainte, ci la porunca data de Dumnezeu prin Moise, in pustia Sin, cand Moise le-a spus sa nu adune mana in ziua sambetei (Ies. 16, 26 31). Deci aceasta porunca o primise mai inainte de a primi tablele Legii si aici in porunca a patra numai le aduce aminte de ea.
15. De aceea, porunca a patra a Decalogului incepe cu cuvintele: Adu-ti aminte , adica tine minte porunca pe care ti-am dat-o putin mai inainte in pustia Sin.
16. Porunca serbarii sabatului a fost data de Dumnezeu prin Moise numai pentru poporul lui Israel ca legamant necurmat intre El si poporul ales si nicidecum nu s-a dat pentru toate neamurile (Ies. 20, 2; Lev. 11, 45; Num. 15, 41; Ies. 16, 28; 23, 16 17).
17. Acest legamant al lui Dumnezeu cu poporul Israel era o aducere aminte de robia egipteana din care Dumnezeu scosese pe israeliti, poruncindu-le ca spre amintire sa tina sabatul ca zi de odihna (Ies. 31, 16 17).
Iata ce zice Domnul in aceasta privinta: Adu-ti aminte ca ai fost rob in pamantul Egiptului si te-a scos Domnul Dumnezeu de acolo cu mana tare si cu brat inalt; pentru aceea ti-a poruncit tie Domnul Dumnezeul tau sa pazesti ziua odihnei si sa o pazesti cu sfintenie (Deut. 5, 15). Iata deci clar si prealuminat aratat in Sfanta Scriptura motivul pentru care s-a dat poporului Israel sa tina sambata si nu la toate popoarele, cum rau intelegeti voi, sambatarilor rataciti.
18. Sabatul este un semn vizibil intre Dumnezeu si copiii lui Israel: si a mai vorbit Domnul cu Moise si i-a zis: Spune copiilor lui Israel asa: Bagati de seama sa paziti zilele Mele de odihna, caci acestea sunt semn intre Mine si voi din neam in neam, ca sa stiti ca Eu sunt Domnul, Cel ce va sfinteste (Ies. 31, 13, 16 17).
Asadar asculta omule si intelege, ca sabatul a fost un semn si un legamant numai intre Dumnezeu si poporul Sau Israel si nicidecum intre Dumnezeu si toate popoarele lumii, asa cum vi se pare voua.
19. Tot la fel adevereste acest lucru si marele prooroc al lui Dumnezeu Iezechiel, zicand: Asa vorbeste Domnul... Le-am dat zilele Mele de odihna, ca sa fie ca un semn intre Mine si ei, ca sa stie ca Eu sunt Domnul care sfintesc (Iez. 20, 12).
20. Sabatul, ca si intreaga Lege Veche, sunt date numai evreilor, iar nu si neamurilor celorlalte. Acest lucru il arata conducatorii poporului Israel, cu ocazia rezidirii Ierusalimului, cand cei straini de neamul lor, au venit dupa intoarcerea din robie la ei, cerandu-le voie sa zideasca si ei la templul Domnului, prin cuvintele: Sa zidim impreuna cu voi, caci si noi chemam, ca si voi, pe Domnul vostru si ii aducem jertfe din vremea lui Asarhadon, care ne-a adus aici (Ezd. 4, 2). La aceste cuvinte, trimisii neamurilor au primit un raspuns clar si categoric prin gura lui Neemia: Dumnezeu cerurilor, Acela ne va ajuta noua si noi, slugile Lui, vom zidi, iar voua nu este parte, nici drept, nici aducere aminte in Ierusalim (Neem. 2, 19 20; Ezd. 4, 3).
21. Cu toate ca cei ce voiau sa zideasca la Templu erau straini numai ca neam, nu si ca religie, fiindca ei se inchinau, dupa cum insisi marturisesc, aceluiasi Dumnezeu, si aduceau si jertfe, totusi nu sunt primiti. De ce? Pentru ca lor nu este parte, nici drept si nici aducere aminte in Ierusalim.
22. Cuvintele lui Neemia aducere aminte se refera la porunca a patra din Decalog adica la sabat caci prin aceste cuvinte Adu-ti aminte se incepe aceasta porunca in doua locuri din Sfanta Scriptura, referitoare la tinerea sabatului (Ies. 20, 8; Deut. 5, 15). Asadar cuvantul Adu-ti aminte se refera la legamantul sabatului, pe care l-a facut Dumnezeu cu poporul evreu, cand l-a scos din Egipt.
Celelalte neamuri nu au acest legamant pentru ca ele n-au fost scoase din robia egipteana si prin urmare n-au a-si aduce aminte de acea suferinta (Deut. 5, 15).
23. Desi dupa plecarea evreilor in robia babilonica, neamurile care au venit in Palestina si le-au ocupat locul, amestecandu-se cu evreii ramasi, au crezut in Dumnezeul lor, aceasta credinta nu i-a putut insa face partasi la istoria poporului ales si la Legamantul lui cu Dumnezeu: sabatul. De aceea sunt respinsi de la zidirea Templului si a Ierusalimului, spunandu-li-se ca lor nu este aducere aminte (Neem. 2, 19 20).
24. Cu alte cuvinte, sabatul este sarbatoare evreiasca si nu se transmite altor popoare, chiar daca cred in Dumnezeul lor. Acesta este un adevar care se vede clar atat in Vechiul, cat si in Noul Testament, ca zice marele Apostol Pavel: Trecut-a umbra Legii, si darul a venit (Evrei 10, 1).
25. Porunca serbarii sabatului facand parte din Lege, are durata egala cu a Legii. Ori Legea a fost data pentru un timp limitat ...pana cand avea sa vina Urmasul, Caruia I S-a dat fagaduinta (Gal. 3, 19).
26. Marele Apostol Pavel aratand ca Legea cea Noua a inlocuit pe cea Veche, socoteste blestemati pe toti care se mai bizuiesc pe faptele Legii, zicand: Caci toti cati sunt din faptele Legii sub blestem sunt, ca scris este: «Blestemat este oricine nu staruie intru toate cele scrise in cartea Legii, ca sa le faca». Iar acum ca, prin Lege, nu se indrepteaza nimeni inaintea lui Dumnezeu este lucru lamurit, deoarece «dreptul din credinta va fi viu». Legea insa nu este din credinta, dar cel care va face acestea, va fi viu prin ele. Hristos ne-a rascumparat din blestemul Legii, facandu-se pentru noi blestem; pentru ca scris este: «Blestemat este tot cel spanzurat pe lemn» (Gal. 3, 10 13).
si iarasi zice: Caci, eu, prin Lege, am murit fata de Lege, ca sa traiesc lui Dumnezeu... nu lepad harul lui Dumnezeu; caci daca dreptatea vine prin Lege, atunci Hristos a murit in zadar (Gal. 2, 19 21).
27. Incetarea Legii Vechi la venirea celei Noi a fost proorocita de prooroci: Marele Prooroc a lui Dumnezeu Ieremia asa zice in aceasta privinta: Iata vin zile, zice Domnul, cand voi incheia cu casa lui Israel si cu casa lui Iuda legamant nou. Insa nu ca legamantul pe care l-am incheiat cu parintii lor in ziua cand i-am luat de mana, ca sa-i scot din pamantul Egiptului. Acel legamant ei l-au calcat, desi Eu am ramas in legatura cu ei, zice Domnul. Dar iata legamantul pe care-l voi incheia cu casa lui Israel, dupa zilele acelea, zice Domnul: Voi pune legea Mea inauntrul lor si pe inimile lor voi scrie si le voi fi Dumnezeu, iar ei Imi vor fi popor (Ier. 31, 31 33).
28. Se naste intrebarea: Care legamant va fi inlocuit? Proorocul Ieremia ne raspunde: Legamantul pe care l-am incheiat cu parintii lor, in ziua cand i-am luat de mana, ca sa-i scot din pamantul Egiptului (Ier. 31, 32).
29. In ce consta acest legamant ne arata Proorocul Moise la Deuteronom, zicand: Domnul Dumnezeul vostru a incheiat cu voi legamant in Horeb (5, 2). Nu cu parintii nostri a incheiat Domnul legamantul acesta, ci cu noi, cei care suntem toti vii astazi aici... (5, 3). Eu am stat atunci intre Domnul si voi... (5, 5) El a zis: Eu sunt Domnul Dumnezeul tau, care te-am scos din pamantul Egiptului, din casa robiei... (5, 6) Acestea sunt cuvintele pe care le-a rostit Domnul cu glas tare catre toata adunarea voastra, pe munte, din mijlocul focului, al norului, al intunericului si al furtunii, fara sa adauge ceva. si le-a scris pe doua table de piatra si mi le-a dat mie... (5, 22). Deci dandu-se la o parte si inlocuindu-se legamantul acesta Vechi, de la sine cade si sambata semnul acestui legamant .
Sectarul: Noi credem ca cele zece porunci ale Legii Divine sunt porunci impuse fiecarui om, fiind date fiecaruia prin cunostinta deoarece pretentiile lui Dumnezeu impuse oamenilor au fost aceleasi in toate timpurile. Noi credem ca Legea divina a fost intiparita in inima primilor oameni (Osea 6, 7), a fost scrisa si promulgata pe Sinai si pusa in chivotul asezamantului (Deut. 10, 1 5; Evrei 9, 4) si ca departe de a fi fost desfiintata vreodata desfiintata Legea, a fost implinita si preamarita mai presus de orice chiar, de catre Iisus Hristos (Matei 5, 17; 12, 12; Isaia 42, 1 21 s.a.).
Aceasta Lege divina este vesnica voire a lui Dumnezeu, deci de un caracter vesnic, neschimbabil, ca si Dumnezeu, fiind o copie fidela dupa tablele adevarate care exista in chivotul Legii din sanctuarul ceresc, chivot care de aceea se numeste chivotul asezamantului din templul Sau (Apoc. 11, 19). Noi credem ca Legea ceremoniala a lui Moise din Vechiul Asezamant adica poruncile relative la jertfe, la ceremoniile levitice, la templu, etc., ce preinchipuiau lucrarea lui Hristos , fiind un simbol, adica umbra celor viitoare, a incetat din momentul in care Iisus, trupul, implinirea, a fost rastignit pe lemn (Evrei 10, 1 10; 8, 5; 9, 24 26; Col. 2, 14 17). Deci acestea sunt lucruri pe care nu trebuie sa le mai tina Biserica Noului Testament .
Preotul: Cat de neintemeiata este aceasta impartire a Legii ce o faceti voi, sectarilor sambatari! Voi vazand adevarurile scripturistice aratate in cele de mai sus, alergati la aceasta stratagema de a imparti Legea in cele 10 porunci, sau Legea divina si Legea ceremoniala a lui Moise. si cat de mult gresiti si va inselati si in aceasta privinta, ciopartind Sfanta Scriptura dupa bunul vostru plac spre a sustine ratacirile in care ati cazut. Dar in cele ce urmeaza se va da pe fata si aceasta ratacire a voastra:
30. Noi vedem ca cele zece porunci au fost date de Dumnezeu pe Muntele Sinai in auzul intregului popor, care nu avea voie insa sa se apropie de munte. Dar Dumnezeu a vorbit poporului nu ca un om, sau chiar ca Moise, ci ca un Dumnezeu in toata marirea Sa, lucru ce a spaimantat mult pe popor, si tot poporul a auzit tunetele si fulgerele si sunetul trambitelor si a vazut flacarile muntelui care fumega. La privelistea aceasta tot poporul s-a dat inapoi si a stat departe temandu-se. Ei au zis lui Moise: Vorbeste-ne tu insuti si te vom asculta; dar sa nu mai vorbeasca Dumnezeu, ca sa nu murim (Ies. 20, 19). La aceste cuvinte rostite de popor, Domnul a zis lui Moise: Am auzit cuvintele poporului acestuia, pe care le-au grait catre tine, si tot ce-au grait este bine... Du-te si le spune: Intoarceti-va in corturile voastre! Iar tu ramai aici cu Mine, si-ti voi spune toate poruncile, hotararile si legile, pe care trebuie sa-i inveti sa le implineasca in tara pe care le-o dau Eu in stapanire (Deut. 5, 28 31).
Iata deci motivul pentru care Dumnezeu nu a dat poporului toate poruncile, legile si randuielile: spaima, tunetele, fulgerele, sunetul trambitelor, flacarile muntelui si teama de moarte. Dar e bine sa luati aminte voi, sectarilor sambatari, si sa intelegeti ca toata Legea a fost data de Dumnezeu mai intai verbal fie direct de la El, fie prin Moise si abia mai tarziu a scris pe cele doua table de piatra cele zece porunci. si sa mai tineti minte ca pentru poporul evreu toate poruncile date de Dumnezeu prin cuvant, aveau aceiasi putere si obligatie de a fi indeplinite ca si cele ce mai tarziu s-au scris pe table. Astfel vedem ca cel ce nu se taia imprejur se pedepsea cu moartea, desi porunca taierii imprejur nu se cuprindea in cele zece porunci ce au fost scrise pe tablele de piatra, deoarece fusese data mai inainte de acestea lui Avraam (Fac. 17, 14). Chiar si Mantuitorul nostru Iisus Hristos a respectat aceasta porunca si a fost supus ei (Luca 2, 21).
Deci intelegeti ca Sfanta Traditie este temelia atat a Vechiului, cat si a Noului Asezamant, caci dupa cum vedeti, mai intai prin grai viu s-a dat Legea si poruncile si abia apoi s-a scris. si nicidecum nu se poate a imparti Legea in doua asa cum vi se pare voua , deoarece toate poruncile, legile si randuielile date de Dumnezeu prin Moise, nu sunt ale lui Moise, ci ale lui Dumnezeu. Moise este numai un scriitor al Legii si un mijlocitor (Ioan 7, 22; Gal. 3, 19), dar Dumnezeu este Cel care a poruncit prin Moise (Neem. 8, 14).
Legea nu este a lui Moise, ci a lui Dumnezeu (Dan. 6, 6; Rom. 7, 22) si este data de Dumnezeu prin mijlocirea ingerilor (Fapte 7, 53) si a lui Moise (Neem. 8, 14). Deci nu exista dupa cum credeti voi doua legi: una divina si alta ceremoniala, a lui Moise, care nu ar fi de la Dumnezeu, caci toate poruncile, legile si randuielile levitice sau dat de Dumnezeu prin Moise si nu de Moise fara Dumnezeu (III Regi 2, 3; Neem. 8, 1). Moise este robul lui Dumnezeu din casa lui Dumnezeu (Num. 12, 7), dar nu este robul mai mare decat stapanul sau, nici solul mai mare decat cel ce l-a trimis pe el (Ioan 13, 16).

Reply With Quote
  #2  
Vechi 10.01.2008, 07:43:38
jean jean is offline
Junior Member
 
Data înregistrării: 10.01.2008
Mesaje: 8
Implicit

dar...de ce duminica?
Reply With Quote
  #3  
Vechi 10.01.2008, 15:34:38
router router is offline
Member
 
Data înregistrării: 10.01.2008
Mesaje: 51
Implicit

Intrebarea lui Jean imi suna ca una foarte pertinenta. In general pentru a argumenta impotriva poruncii a 4-a se spune cum vad si in argumentele de mai sus:"e din legea veche, s-a desfintat , e numai pentru evrei,"etc.

Stimate domn strajeru , catehismul ortodox de pe site-ul patriarhiei te contrazice. Porunca a 4-a nu este din legea veche, ci face parte din cele 10 porunci scrise de insusi Dumnezeu.

"Cele 10 porunci stau la temelia vietii morale a crestinului?
Da. De aceea, pentru a sti cum sa-si intocmeasca viata potrivit vointei lui Dumnezeu, pentru a-si castiga mantuirea, crestinul trebuie sa cunoasca si sa pazeasca cele 10 porunci."(www.patriarhia.ro)

Aceste 10 porunci sunt singura "scrisoare" scrisa direct de DUMNEZEU INSUSI pt om. Ele reprezinta legea morala:primele 4 (iubirea fata de Dumnezeu ), ultimele 6 (iubirea fata de aproapele).
Este bine ca oamenii sa observe ca legea morala(cele 10) si legea ceremoniala(jertfe, ritualuri), nu sunt una si aceeasi lege. Cand un israelit calca una din cele 10 , prin sistemul ceremonial de jertfe el era absolvit de vina.

Pentru ca HRISTOS s-a jertfit pe sine , el a desfintat ...ce?? Legea ceremoniala care e doar o simbolistica pentru jertfa Sa. Putem sa o luam logic. Presupunem din start ca porunca a 4-a face parte din legea veche. Daca Isus a desfintat aceasta lege veche, atunci nu a desfintat numai sabatul(porunca a 4-a) ci toate cele 10 porunci. Porunca a 4-a este doar o porunca din lege. Dar aici nu vom fi nici unul de acord , pentru ca stim bine ca nu poti fi sfant furand , mintind si calcand toate poruncile.

In noul testament , Iisus declara:(Biblia Ortodoxa-Bartolomeu Ananie):
Marcu 2,27 Și le zicea lor: Sâmbăta a fost făcuta pentru om, iar nu omul pentru sâmbătă.
28 Astfel că Fiul Omului este domn și al sâmbetei.
Deci sambata, porunca a 4-a nu a fost doar pentru evreu, pentru ca nu numai evreul are nevoie de odihna dupa 6 zile. Nu doar evreul are nevoie ca dupa 6 zile sa zica stop ,si sa isi indrepte gandurile spre Dumnezeul care l-a facut. Orice om are nevoie de aceste lucruri.

Textul mai spune ceva interesant. Dumnezeu nu a creat sambata(o zi) si apoi omul ca sa serbeze acea zi. El a creat omul , si apoi i-a oferit ziua a 7-a ca zi de inchinare si de inchinare.

Porunca a 4-a contine in textul ei chiar cuvintele din geneza care ne explica cum a fost creat pamantul cu tot ce este pe el , si deasemenea binecuvantarea care apare si in geneza. Nu exista o alta zi sau lucru despre care Biblia sa spuna ca :"Dumnezeu a binecuvantat si a sfintit".

Apare o intrebare pertinenta: a fost serbata sambata de apostoli si de crestini mai apoi????????

Primele raspunsuri le gasim tot in Biblie.:
Fapte 13,14: Iar ei, trecând de la Perga, au ajuns la Antiohia Pisidiei@ și, intrând în sinagogă, într-o zi de sâmbătă, au șezut.
44 Iar în sâmbăta următoare, mai toată cetatea s-a adunat ca să audă cuvântul lui Dumnezeu.
Observati ca Pavel vorbeste intr-un oras al neamurilor(Antiohia).

Fapte 16,1 Și a sosit la Derbe și la Listra(din nou localitati ale neamurilor straine)
1313 Și în ziua sâmbetei am ieșit în afara porții, lângă râu, unde credeam că este loc de rugăciune și, șezând, vorbeam femeilor care se adunaseră
Fapte 18,1 După acestea Pavel, plecând din Atena, a venit la Corint.
4 Și vorbea în sinagogă în fiecare sâmbătă și aducea la credință iudei și elini.

Dupa cum se observa , Pavel un bun cunoscator al evangheliei , merge din oras in oras si se intalneste cu straini si cu iudei , in sabat, sambata.

Nu era oare momentul pentru Pavel care avea Duhul Sfant sa le spuna :"Stimati Frati, sambata face parte din legea veche. Nu trebuie sa o mai respectam. Noi trebuie sa serbam ziua intai a saptamanii , ziua invierii!!!!"
Dar el nu spune asa ceva . Daca cazurile de care vorbesc ar fi fost in Israel , oricare dintre noi ar fi putut zice ca a tinut sambata ca sa nu supere pe evrei,si sa ii atraga.

Aici insa nu e cazul. Pavel este in : Tesalonic , Antiohia, Corint, Listra. Neamurile nu respectau ziua de sabat. Orice ar fi zis Pavel ei ar fi primit. Totusi el ii cheama la inchinare in ziua de sabat.

Tot la fel au facut si crestinii primelor secole:
Arhiereul Calist Botosaneanul, episcop de Arges, in "Istoria bisericeasca" din 1902, pg. 55, declara: "Ziua in care crestinii savarseau cultul lor religios la inceput a fost sambata, mai tarziu duminica, zi de inchinare si bucurie, dupa cum zice si sfantul Atanasie al nostru: Sambata noi ne adunam laolalta nu ca sa iudaizam... ci ca sa ne inchinam lui Isus, Domnul Sabatului."Asadar, primii crestini au pastrat cu credinciosie ziua Sabatului.

Iar cardinalii catolici o recunosc cu zambetul pe buze:
1. Ca raspuns la intrebarea “Puteti dovedi ca biserica are puterea de a intitui sarbatori legiferate?”, Stephen Keenan a scris: “Daca nu ar fi avut o astfel de putere, nu ar fi putut face schimbarea la care toate religiile moderne adera, si anume nu ar fi putut inlocui sarbatorirea Sabatului Zilei a Saptea cu sarbatoarea Duminicii, prima zi a saptamanii – o schimbare pentru care nu exista nici o autorizare scripturistica” (Stephen Keenan, A doctrinal Catechism, p. 174)
2. “Puteti citi Biblia de la Geneza la Apocalipsa si nu veti gasi nici macar un singur rand care sa autorizeze sfintirea Duminicii. Sfanta Scriptura porunceste ca o obligatie religioasa pazirea zilei de Sambata, o zi pe care noi nici odata nu o sfintim” – Cardinal Gibbons, Faith of Our Fathers, p.111, 112
3. Monseniorul Segur a scris: “Biserica Catolica a fost aceea care, prin autoritatea lui Isus Hristos, a transferat aceasta odihna asupra zilei de Duminica, in amintirea invierii Domnului nostru. Astfel, sarbatorirea Duminicii de catre protestanti reprezinta un omagiu pe care il aduc (in ciuda propriilor convingeri) autoritatii Bisericii Catolice” – Monsenior Segur, Plain Talk About Protestantism of Today, p.225.
4. “Ei (papii) pretind schimbarea Sabatului in Ziua Domnului, ceea ce este contrar Decalogului; si nu au alt exemplu pe buzele lor decat schimbarea Sabatului. Ei pretind ca puterea Bisericii este foarte mare, deoarece schimbarea aceasta este contrara unuia dintre preceptele Decalogoului.” Philip Schaff, The Creeds of Christendom, vol. 3, p.64.
5. Biserica Romano-Catolica mentioneaza Conciliul de la Laodiceea ca fiind vocea oficiala care a transferat “solemnitatea de la Sambata la Duminica.” Observati limbajul folosit de unul dintre catehisme:
Intrebare: “Care zi este Ziua de Sabat?”
Raspuns: “Sambata este Ziua de Sabat.”
Intrebare: “De ce sarbatorim noi Duminica in locul Sambetei?”
Raspuns: “Noi sarbatorim Duminica in locul Sambetei deoarece Biserica Catolica, in Conciliul de la Laodiceea (A.D. 336) a transferat solemnitatea de la Sambata la Duminica”

Observati cat de transant spun ei la punctul 2:"Nici macar un rand nu autorizeaza sfintirea duminicii".
Reply With Quote
  #4  
Vechi 10.01.2008, 16:02:32
strajeru's Avatar
strajeru strajeru is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 25.11.2007
Locație: Bucuresti
Religia: Ortodox
Mesaje: 362
Trimite un mesaj prin Yahoo pentru strajeru
Implicit

Sectarul: Hristos n-a desființat Legea Vechiului Testament, căci Însuși a mărturisit: Să nu socotiți că am venit să stric Legea sau proorocii. N-am venit să stric, ci să împlinesc. Căci adevărat zic vouă: înainte de a trece cerul și pământul, o iotă sau o cirtă din lege nu va trece, până ce nu se vor face toate (Matei 5, 17–18). Iată deci că porunca sfințirii sâmbetei rămâne în vigoare pentru totdeauna.
Preotul: Omule rătăcit la înțelegere, află că era bine ca să-ți aduci aminte de cuvântul Sfintei Scripturi care zice: Cele ce covârșesc mintea ta, nu căuta și cele mai tari decât tine nu le iscodi... Nu te apuca să ispitești cele ce trec dincolo de îndeletnicirile tale, căci ți s-au arătat mai multe decât poate pricepe o minte omenească. Că pe mulți i-a înșelat părerea lor și socoteala rea a făcut să alunece cugetele lor (Sir. 3, 20-23).
Deci trebuie să-ți înlături trufia și să nu te mai ții știutor în cele ce nu știi. Așadar, înțelege că Mântuitorul n-a desființat și n-a stricat Legea și proorocii sau, în general, Vechiul Testament, ci numai l-a înlocuit cu cel Nou, care este desăvârșirea celui Vechi. Testamentul cel Vechi – după cum s-a arătat și mai sus – a avut numai un rol de învățător, spre a pregăti omenirea pentru primirea lui Mesia: Astfel că Legea ne-a fost călăuză spre Hristos, pentru ca să ne îndreptăm din credință. Iar dacă a venit credința, nu mai suntem sub călăuză (Gal. 3, 24–25). Mântuirea noastră nu mai atârnă de împlinirea faptelor poruncite de Vechiul Testament sau de ținerea sâmbetei, ci de credința în Iisus Hristos, Mântuitorul nostru. Prin Iisus Hristos, Legea (Testamentul Vechi) s-a împlinit și a încetat. Căci Hristos este sfârșitul Legii, spre dreptate tot celui ce crede (Rom. 10, 4).
Legea Veche a ținut numai până la Ioan Botezătorul, ultimul pregătitor al venirii lui Hristos (Matei 11, 13). Cei de sub regimul ei au fost născuți spre robie, întocmai ca fiul lui Avraam, din roaba sa, Agar; pe când cei din Testamentul Nou sunt ca fiul lui Avraam, din soția sa liberă, Sara, fiind născuți spre libertate și moștenire. Căci Agar și Sara sunt închipuiri ale celor două Testamente (Gal. 4, 22–31). Prin urmare, cuvintele Mântuitorului: Să nu socotiți că am venit să stric Legea sau proorocii au acest înțeles: „Eu n-am venit împotriva Legii și a proorocilor” sau: „venirea Mea nu îi este Legii ceva străin, ci, dimpotrivă, ea este în deplin acord atât cu Legea lui Moise, cât și cu învățătura din celelalte cărți ale proorocilor (Vechiului Testament). În acest chip, Legea se împlinește desăvârșit prin Mine – adică prin venirea Mea –, deoarece această venire a Mea este însăși ținta ei” (Rom. 10, 4).
Iar cuvintele prin care Mântuitorul spune că nu va trece o iotă sau o cirtă din Lege, până ce nu se vor face toate (Matei 5, 18), se referă la împlinirea lucrurilor proorocite despre El, care s-au împlinit întocmai – până la încheierea Noului Legământ făcut prin Sângele Său și instituit în seara Cinei celei de Taină, când legământul Vechiului Testament a luat sfârșit. După ce a mâncat cu ucenicii Săi, Mântuitorul a luat paharul și le-a dat lor, zicând: Acest pahar este Legea cea Nouă, întru Sângele Meu, care se varsă pentru voi (Luca 22, 20).
Sectarul: Dumnezeu a binecuvântat și a sfințit ziua a șaptea încă de la începutul lumii, când a isprăvit creația, după cum este scris: Și a sfârșit Dumnezeu în ziua a șasea lucrarea Sa pe care a făcut-o; iar în ziua a șaptea S-a odihnit de toate lucrurile Sale pe care le-a făcut. Și a binecuvântat Dumnezeu ziua a șaptea și a sfințit-o, căci întru ea S-a odihnit de toate lucrurile Sale pe care le-a făcut și le-a pus în rânduială (Fac. 2, 2–3). Deci, după cele șase zile ale creației, ziua a șaptea a fost cel dintâi sabat sfințit de Însuși Dumnezeu, și datorită acestui fapt ea a rămas sfântă pentru toți oamenii și pentru toate timpurile.
Preotul: Nu este deloc așa cum crezi dumneata și toți rătăciții sectari care cugetă asemenea ție. În aceste două versete nu se vorbește decât despre Dumnezeu și despre lucrarea Sa, arătându-se că Dumnezeu Și-a sfârșit lucrarea, S-a odihnit, a binecuvântat și a sfințit ziua a șaptea. Însă despre om nu se spune nimic, și nici n-ar fi avut omul pentru ce să se odihnească, deoarece nu lucrase nimic, având el abia o zi de la creația sa (Fac. 1, 26–31). Fiind așezat de Dumnezeu ...în grădina cea din Eden, ca s-o lucreze și s-o păzească (Fac. 2, 15), primul om n-a primit nici o poruncă privind serbarea zilei a șaptea. Singura poruncă pe care i-a dat-o Dumnezeu a fost aceea de a nu mânca din pomul cunoștinței binelui și răului (Fac. 2, 16–17), pentru el toate zilele fiind deopotrivă. Ba, mai mult, nici chiar atunci când Adam și Eva au călcat porunca și au cunoscut binele și răul, și nici după ce au fost izgoniți din rai, nu au primit poruncă să serbeze vreo zi. Dimpotrivă, toată viața omului devine de acum o continuă muncă, fiind obligat ca în toate zilele să muncească pământul – blestemat întru toate lucrurile sale – pentru a-și dobândi hrana. Cu osteneală să te hrănești din el (din pământ) în toate zilele vieții tale (Fac. 3, 17).
Se arată, într-adevăr, că Dumnezeu S-a odihnit în a șaptea zi de lucrarea Sa, dar cum se numea acea zi, nu ni se spune. Ca atare, se ridică următoarele întrebări:
– este ziua a șaptea una și aceeași cu sabatul?
– se numărau pe atunci zilele săptămânii, în așa fel ca ziua a șaptea să corespundă cu sâmbăta de azi?
– unde se spune că se numărau zilele și cum se numeau ele în acel timp?
– sau, cel puțin, cuvântul «sabat» – atât de scump vouă, adventiștilor – ați putea voi să ne arătați unde este scris?
La toate aceste întrebări, voi sabatiștilor, neputând răspunde nimic, vrând sau nevrând, trebuie să recunoașteți că sâmbăta, ca zi de odihnă, nu-și are originea în rai și nici n-a fost dată primilor oameni ca zi de repaus, ci începutul ei este abia cu circa 2500 de ani mai târziu. Date lămuritoare asupra felului de prăznuire și asupra zilei anume care este prăznuită, nu avem nicăieri în Biblie.
Se mai poate interpreta și în felul următor: Dumnezeu, într-adevăr, S-a odihnit în ziua a șaptea și a sfințit această zi. Dar ce înseamnă ziua a șaptea? Căci nu ni se mai spune că în această zi s-a făcut seară și s-a făcut dimineață, cum ni se spune despre celelalte zile ale creației. Ziua a șaptea înseamnă deci toată epoca de după creație. Astfel, ar urma că în a opta zi – adică întâi a săptămânii viitoare – Dumnezeu să fi început din nou a crea sau a lucra ceva, pentru ca apoi după șase zile iarăși să Se odihnească... și să serbeze și El, în fiecare săptămână, ziua a șaptea. Dacă am urma după voi sectarilor sabatiști, serbarea sâmbetei ar trebui să o ținem după exemplul lui Dumnezeu, iar nu pe baza vreunei porunci de la început. Porunca însă a venit mult mai târziu, iar a susține că și Dumnezeu serbează sâmbăta și că nu numai după exemplul Lui – cel puțin până la venirea acestei porunci – trebuie să o fi serbat oamenii, înseamnă a cădea în cea mai mare rătăcire.
Deci ziua a șaptea nu este decât ziua în care Dumnezeu a încetat creația universului. Nicăieri nu ni se spune în Biblie că la început și omul s-a odihnit în ziua a șaptea.
Sectarul: Nu este adevărat că porunca sfințirii zilei a șaptea ar fi fost dată decât abia în vremea lui Moise, în pustie. Ea a existat încă de la început, după cum rezultă din cuvintele poruncii date în pustie: Adu-ți aminte de ziua sâmbetei, ca să o sfințești pe ea (Ieș. 20, 8). Iată deci că Dumnezeu atrage doar atenția („Adu-ți aminte”) asupra unei porunci deja existente și nu o statornicește acum pentru prima oară. Iar de vreme ce ea este de la început, înseamnă că este obligatorie pentru lumea de totdeauna și nu este precum ziceți voi, că abia sub Moise s-a dat porunca serbării sâmbetei.
Preotul: «Adu-ți aminte» se referă la ceea ce a existat mai dinainte (adică «adu-ți aminte» de ce ți-am poruncit Eu altă dată), căci, într-adevăr, porunca de a serba sâmbăta nu s-a dat, pentru prima oară, odată cu celelalte porunci, pe Muntele Sinai. Dar nu este nicidecum așa cum socotiți și cum vi se pare vouă rătăciților sectari, că ea a fost dată de la început lui Adam (în rai). Aceasta poruncă s-a dat cu puțin mai înainte – și pentru prima oară – în pustia Sim, când Dumnezeu le-a poruncit evreilor prin Moise să nu adune mană în ziua sâmbetei (ziua a șaptea) (Ieș. 16, 25). Deci atunci când a fost dată legea pe Sinai, evreii aveau cunoștință despre sabat – căci îl serbaseră, ba chiar îl și călcaseră, pentru care pricină au fost dojeniți de Dumnezeu (Ieș. 16, 27–29). De aceea porunca a patra începe cu cuvintele: «Adu-ți aminte...», spre a aminti evreilor că această poruncă le-o dăduse cu puțin mai înainte. Deci în zadar încercați voi sectarilor să stabiliți originea sabatului în rai și serbarea lui până la Moise.
Sectarul: Serbarea sâmbetei nu poate fi înlocuită, deoarece ea este un semn și un legământ veșnic între Dumnezeu și oameni, făcut pe temeiul cuvintelor lui Dumnezeu Însuși. Să păzească deci fiii lui Israel ziua odihnei, prăznuind ziua odihnei din neam în neam, ca un legământ veșnic. Să fie aceasta semn veșnic între Mine și fiii lui Israel... (Ieș. 31, 16–17). Deci înlocuirea sâmbetei prin Duminică sau prin oricare zi, înseamnă înlocuirea unui așezământ veșnic prin unul omenesc. Dacă Dumnezeu a voit ca serbarea zilei a șaptea să fie veșnică, de ce caută unii să o înlocuiască, să-i curme veșnicia și să se facă mai înțelepți și mai mari ca Dumnezeu?
Preotul: Cu adevărat, sabatul este un legământ veșnic, instituit de Dumnezeu, dar nu pentru toate popoarele lumii, ci numai pentru poporul Israel. Acest fapt se poate înțelege destul de clar din mărturiile Sfintei Scripturi. Mai întâi vedem că Domnul a vorbit lui Moise și i-a zis: …să păzească fiii lui Israel ziua odihnei, prăznuind ziua odihnei din neam în neam, ca un legământ veșnic (Ieș. 31, 16).
În al doilea rând, acest legământ era o aducere aminte de robia egipteană, din care Dumnezeu îi scosese pe israeliți, poruncindu-le spre amintire să țină sabatul ca zi de odihnă: Adu-ți aminte că ai fost rob în pământul Egiptului și te-a scos Domnul Dumnezeul tău de acolo, cu mână tare și cu braț înalt; pentru aceea ți-a poruncit ție Domnul Dumnezeul tău să păzești ziua sâmbetei (Deut, 5, 15).
În al treilea rând, vedem că sabatul este «semn» vizibil între Dumnezeu și copiii lui Israel. Domnul a grăit către Moise, zicând: «Vorbește-le copiilor lui Israel și spune-le: vedeți și păziți zilele Mele de odihnă, căci acestea vor fi între Mine și voi și urmașii voștri un semn, ca să cunoașteți că Eu sunt Domnul, Cel ce vă sfințește...» (Ieș. 31, 12–13). Tot în felul acesta se exprimă și Proorocul Iezechiel: Așa vorbește Domnul: ...le-am dat zilele Mele de odihnă, ca să fie semn între Mine și ei, ca să cunoască ei că Eu sunt Domnul, Sfințitorul lor (Iez. 20, 5, 12).
În al patrulea rând, reiese că sabatul și întreaga Lege sunt date numai evreilor – iar nu și celorlalte neamuri – din mărturia conducătorilor poporului ales întors din exil; căci atunci când cei străini de neamul lor au venit și le-au cerut permisiunea să ajute și ei la zidirea templului Domnului, zicând: Să zidim și noi împreună cu voi, pentru că și noi, ca și voi, căutăm pe Dumnezeul vostru și-I aducem jertfe încă din vremea lui Asarhadon, regele Asiriei... (I Ezdra 4, 2). La aceste cuvinte, trimișii neamurilor au primit un răspuns clar și categoric prin gura lui Neemia: Dumnezeul cel ceresc ne va ajuta. Noi, slujitorii Lui, vom zidi; iar voi nu aveți parte, nici drept, nici pomenire (aducere aminte) în Ierusalim (Neem. 2, 19).
De subliniat ultimele cuvinte: «pomenire» – aducere aminte, care este repetat ori de câte ori Dumnezeu sau Moise atrag atenția asupra serbării sabatului sau asupra legământului făcut, prin el, între Dumnezeu și poporul scos din robia Egiptului și pe care voi sectarilor îl folosiți atât de mult: Adu-ți aminte de ziua sabatului... (Ieș. 20, 8); Adu-ți aminte că ai fost rob în pământul Egiptului... să păzești ziua sâmbetei (Deut. 5, 15). Deci această «aducere aminte» se referă la legământul sabatului pe care l-a făcut Dumnezeu cu poporul evreu, atunci când l-a scos din robia egipteană. Celelalte neamuri nu au acest legământ, pentru că ele nu au fost scoase din robia egipteană și prin urmare nu au de ce să-și aducă aminte de acea suferință.
După ducerea evreilor în robia babilonică, neamurile care au fost aduse în Palestina și le-au luat locul, s-au amestecat cu evreii rămași și au crezut în Dumnezeul lor (I Ezdra 4, 2). Această credință însă nu a putut să-i facă părtași la istoria poporului ales și la legământul lui Dumnezeu: sabatul.
Pentru aceea ei sunt respinși de la zidirea templului, spunându-li-se că nu au «pomenire» (aducere aminte). Cu alte cuvinte, sabatul este o sărbătoare exclusiv evreiască și nu se transmite altor popoare, chiar dacă acelea cred în Dumnezeul lui Israel. Acesta este un adevăr care nu poate fi răstălmăcit și de care ar trebui să țină seama toți cei ce serbează sâmbăta, adevăr care se poate vedea clar atât în Vechiul, cât și în Noul Testament, însă numai dacă voi rătăciților sectari ați voi să vă deschideți ochii minții voastre la vederea celor drepte.
Iar dacă acest așezământ al sabatului este numit «veșnic», trebuie să înțelegem că cuvântul veșnic are aici înțelesul de ceva durabil, care nu poate fi schimbat sau înlocuit de oameni. Iar pentru aceasta, nu se poate susține că aici Dumnezeu nu are putere să-l schimbe sau să-l înlocuiască, deoarece vedem că Mântuitorul a schimbat acest așezământ «veșnic» al sabatului. Deci cuvântul «veșnic» înseamnă aici epoca Testamentului celui Vechi, după sfârșitul căreia începe un veac nou și un legământ nou, care fusese făgăduit chiar de Dumnezeu încă din Testamentul Vechi (Ier. 31, 31–33). Dar cuvântul «veșnic» este folosit în Testamentul Vechi și cu alte prilejuri, cum ar fi, de pildă, la porunca prăznuirii mielului pascal, pentru care Dumnezeu poruncește evreilor: ...ca așezare veșnică să o prăznuiți; sau la sărbătoarea azimilor, pe care, de asemenea, li se poruncește să o păzească, fiind «așezământ veșnic» (Ieș. 12, 3, 14, 17, 24). Cu toate acestea, nici voi, sâmbătarilor, nu mai serbați mielul pascal după porunca «veșnică» de atunci, spre a-l mânca împreună cu azimă și cu ierburi amare, stând în picioare, cu toiege în mâini, gata de plecare (Ieș. 12, 1-24; Num. 9, 11 ș.a.). Iarăși «Lege veșnică» este și arderea neîntreruptă a candelei în fața perdelei de dinaintea chivotului Legii în templul din Ierusalim (Ieș. 27, 20–21), lege pe care de asemenea nici voi sâmbătarii nu o mai țineți, mai ales că voi nu aveți nici templu, nici perdea, nici chivot și nici un alt obiect de cult. Încă și modul de junghiere al animalelor de jertfă era numit «așezământ veșnic» (Lev. 17, 7), și totuși azi nici voi, sâmbătarii, nu îl mai respectați. Deci dacă ați încerca să țineți practica acestor legi veșnice, ar trebui să vă întoarceți cu totul la cele ale Vechiului Testament.
Sectarul: Noi avem atâtea mărturii biblice prin care putem să dovedim că serbarea sâmbetei este obligatorie pentru toți creștinii din toate neamurile. Astfel citim despre Mântuitorul, că: ...a venit în Nazaret, unde fusese crescut și, după obiceiul Său, a intrat în ziua sâmbetei în sinagogă și S-a sculat să citească (Luca 4, 16; Marcu 1, 21; Luca 4, 31 ș.a.). De asemenea este scris despre apostolul neamurilor că ...după obiceiul său, Pavel a intrat la ei (în sinagoga iudeilor din Tesalonic) și în trei sâmbete le-a grăit din Scripturi (Fapte 17, 2). Apoi: Și femeile, care veniseră cu Iisus din Galileea, au văzut mormântul... și, întorcându-se, au pregătit miresme și miruri; iar sâmbăta s-au odihnit, după Lege (Luca 23, 55–56).
Deci și ele au respectat porunca Legii, ținând sâmbăta. Încă și Mântuitorul, vorbind despre sfârșitul lumii, a arătat că sâmbăta va rămâne până la sfârșit și de aceea a zis: Rugați-vă ca să nu fie fuga voastră iarna, nici sâmbăta (Matei 24, 20). Și iarăși auzim pe marele Apostol Pavel care vorbește despre odihna din ziua sâmbetei, spunând că Dumnezeu a dat poporului Său «odihnă» (Evrei 4, 4–11). Poporul Său sunt creștinii din toate neamurile și din toate vremurile și deci, toți deopotrivă, sunt obligați să țină odihna sâmbetei. Așadar, după cum rezultă din citatele de mai sus, se poate înțelege clar că Mântuitorul, Sfinții Apostoli și Sfintele Mironosițe, au cinstit și au serbat sâmbăta după porunca Legii Vechi, și de aceea noi – ca următori ai lui Hristos – se cuvine să facem la fel.
Preotul: În zadar ai înșirat atâtea citate biblice care ți se par că susțin rătăcirea dumitale și a tuturor sâmbătarilor, căci noi știm limpede că nu mai avem nici o obligație să serbăm sâmbăta. Noul Testament a înlocuit pe cel Vechi și a instituit o altă zi de odihnă și de serbare, și anume ziua dintâi a săptămânii sau Duminica. Instituirea acestei zile ca zi de sărbătoare și de odihnă este independentă de cea a sâmbetei vechi. Sâmbăta Legii Vechi – după cum am arătat mai sus – a fost instituită de Dumnezeu ca zi de sărbătoare și de odihnă, în amintirea ieșirii din robia Egiptului a unui singur popor: a poporului Său, Israel. Iar Duminica creștină o serbăm în amintirea Învierii Domnului – prin care s-a făcut crearea din nou și înnoirea întregii lumi – și, totodată, ieșirea noastră din robia cea mult mai grea decât cea egipteană, adică ieșirea din robia păcatului, a satanei și a morții, precum și dobândirea Canaanului ceresc.
Învățătura despre desființarea sâmbetei în Noul Testament se bazează pe:
1. temeiuri indirecte (de principiu sau generale);
2. temeiuri directe, din practica Mântuitorului și a Sfinților Apostoli; și iată cum:
1. Testamentul Nou a «învechit» pe cel dinaintea lui, numit «Vechi», și a înnoit toate vechile așezăminte, între care, desigur, și sâmbăta. Așezământul vechi nu era desăvârșit; el era mai mult ca o umbră, o icoană (Evrei 10, l; Col. 2, 16–17). Iată pentru ce a trebuit să se întemeieze ...un Testament mai bun; ...un Testament Nou (Evrei 8, 5–8). Și zicând „unul nou”, Domnul a învechit pe cel dintâi (Evrei 8, 13), care a fost pus numai până la «vremea îndreptării», adică până când avea să fie îndreptat și desăvârșit de altul nou (Evrei 9, 10; 10; 9). Căci dacă Testamentul cel dintâi ar fi fost fără prihană, nu s-ar fi căutat loc pentru al doilea (Evrei 8, 7; Gal. 2, 21 ș.a.). Iar prin al doilea, toate cele ale Vechiului Așezământ ...au trecut, iată, toate s-au făcut noi (II Cor. 5, 17). Odată cu celelalte așezăminte ale Legii Vechi a fost scoasă din vigoare și înlocuită și sărbătoarea sabatului (Rom. 7, 1–6; Gal. 2, 18–19).
Acestea avându-le în vedere marele Apostol Pavel a scris împotriva acelora ce voiau să se mai țină de cele ale Legii Vechi și-i învinuiau pe cei ce nu le mai țineau, adresându-se acestora din urmă astfel: Nimeni deci să nu vă judece pentru mâncare sau băutură, sau cu privire la sâmbete, sau lună nouă, care sunt umbră celor viitoare, iar trupul este al lui Hristos (Col. 2, 16–17). Cei ce voiesc să dobândească mântuirea, trebuie să fie urmași ai lui Avraam. Aceștia însă nu sunt descendenții trupești ai patriarhului, ci cei care au credința lui în împlinirea făgăduințelor mesianice; iar aceștia sunt creștinii deveniți fii ai lui Dumnezeu și eliberați de sub poruncile nefolositoare ale legii (Gal. cp. 3–5) pe care Hristos, prin poruncile Evangheliei, a șters-o ca pe un zapis ce ne era potrivnic (Col. 2, 14); Căci dacă dreptatea vine prin Lege, atunci Hristos a murit în zadar (Gal. 2, 16–21). Nu din faptele Legii vine mântuirea, ci prin credința cea în Hristos Iisus, căci dreptul prin credință va fi viu (Avac. 2, 4; Rom. 1, 17). Deci, Vechiul Testament trebuie să se bucure în creștinism de cinstea ce i se cuvine, dar în nici un caz el nu trebuie prețuit mai mult decât cel Nou sau în paguba celui Nou.
2. Mântuitorul nostru Iisus Hristos – Care n-a venit să strice Legea sau proorocii (Matei 5, 17) – a ținut toate poruncile Legii în afară de una singură: aceea a sâmbetei. Căci dacă El mergea, ca fiecare iudeu, sâmbăta la sinagogă, mergea cu scopul de a propovădui poporului adunat aici sau pentru a vindeca pe bolnavi, dar nicidecum pentru a ne da nouă, creștinilor, pildă că trebuie să serbăm sâmbăta, așa cum vi se pare vouă, sectarilor rătăciți de la adevăr. Iudeii mai aveau obiceiul de a se aduna și vineri seara pentru rugăciune în sinagogă, după cum se adună și azi. Dacă Mântuitorul nostru Iisus Hristos S-ar fi dus și în această zi în sinagogă, ar urma pentru noi că trebuie să serbăm și vinerea?
Dumneata ai mai spus printre altele că Hristos și apostolii au respectat sâmbăta. Dar în ce fel? Se știe atât numai, că El a făcut o mulțime din minunile Sale sâmbăta, fapt pentru care era amenințat cu moartea (Ioan 5, 16). Sâmbăta au fost vindecați: omul cu mâna uscată (Matei 12, 9–14; Marcu 3, 1–6; Luca 6, 6–11); femeia cu duhul neputinței (gârbovă) (Luca 13, 10–17), bolnavul de idropică (Luca 14, 1–6); omul cu duhul necurat (Marcu 1, 23–25; Luca 4, 31–37); slăbănogul bolnav de 38 de ani (Ioan 5, 1–18) și orbul din naștere (Ioan 9, 1–18). Trei din aceste vindecări, a omului cu mâna uscată, a femeii gârbove și a omului cu duh necurat, au fost făcute nu numai sâmbăta, ci și în sinagogă.
Iar dacă voi faceți uz de cuvintele Mântuitorului, Care zice: Rugați-vă ca să nu fie fuga voastră iarna, nici sâmbăta (Matei 24, 20), apoi să știți că nici aici nu se vorbește de sfințirea sau respectarea sâmbetei, cum vi se pare vouă. Sfântul Efrem Sirul, un mare dascăl al adevărului, tâlcuiește «iarna» prin răceala credinței – să nu ne apuce iarna (răceala credinței), adică să nu fim nepregătiți; iar «sâmbăta» – să nu fim căzuți în eres prin întoarcerea la cele vechi. În deșert susțineți voi că Mântuitorul a oprit prin aceasta călcarea sâmbetei, căci cum putea să facă aceasta, de vreme ce El Însuși o călcase, zicând: Sâmbăta a fost făcută pentru om, iar nu omul pentru sâmbătă, astfel că Fiul Omului este Domn și al sâmbetei (Marcu 2, 27–28). De asemenea, vedem că nici apostolii nu respectau ziua sabatului, căci au smuls și au mâncat spice de grâu chiar în această zi (Matei 12, 1–3).
Sfânta Evanghelie ne spune clar că iudeii căutau să-L omoare pe Iisus ...pentru că dezlega ziua sâmbetei (Ioan 5, 18), pe care Hristos, ca Domn al Sabatului, a desființat-o. Desființând vrăjmășia în Trupul Său, Legea poruncilor și învățăturile ei... (Ef. 2, 15), Mântuitorul a făcut un nou legământ, întru Sângele Său (Luca 22, 20), și ne-a dat exemplu cu fapta să nu mai ținem ziua sabatului (sâmbetei). Iar dacă Însuși Hristos ne-a învățat pe noi cu cuvântul și cu fapta acest lucru, putem oare să nu-L ascultăm pe El, noi, cei ce ne-am botezat și ne-am îmbrăcat în El? (Gal. 3, 27)
Ai amintit și faptul că sfintele mironosițe au respectat ziua sâmbetei, în care ...s-au odihnit după Lege (Luca 23, 56). Într-adevăr, mironosițele, ca niște femei credincioase ce erau, respectau Legea și toate prevederile ei. Ele urmau pe Hristos, dar împlineau și Legea, de teama iudeilor, așa cum o împlinea și Iosif din Arimateea, despre care Sfânta Evanghelie spune că era un sfetnic al Sinedriului, ...bărbat bun și drept (Luca 23, 50). Și dacă Iosif din Arimateea, om bogat (Matei 27, 57) și sfetnic cu bun chip (Marcu 15, 43), se temea de iudei, urmând pe Iisus într-ascuns (Ioan 19, 38), iar pe față lucra ca orice iudeu, făcând parte chiar și din Sinedriu, cu cât mai mult nu aveau să se teamă niște femei și să se odihnească în ziua sabatului, după Lege?
Dacă cercetăm cu atenție Noul Testament, vedem că toate poruncile Decalogului sunt reproduse în cuprinsul lui, de către Mântuitorul sau de către Sfinții Apostoli, în afară de porunca a patra, aceea a sabatului. Astfel:
Porunca întâi o găsim la Matei 12, 31–32 și la Marcu 3, 29.
Porunca a doua, în I Cor. 10, 14 și I Ioan 5, 21.
Porunca a treia, la Iacov 4, 12; 5, 12.
Porunca a cincea, la Matei 15, 4; 19, 19; Marcu 7, 10; Ef. 6, 1–3.
Porunca a șasea, la Matei 19, 18; și la Marcu 10, 19.
Porunca a șaptea, la Matei 19, 18; la Marcu 10, 19 și în Rom. 13, 9.
Porunca a opta, la Matei 19, 18; la Marcu 10, 19 și în Rom. 13, 9.
Porunca a noua, la Matei 19, 18; la Marcu 10, 19 și în Rom. 13, 9.
Porunca a zecea, în Rom. 13, 9.
Dar în nici o parte a Evangheliei sau a epistolelor apostolești nu găsim vorbindu-se – sau făcându-se măcar o aluzie – la porunca a patra sau la ziua sabatului, ceea ce dovedește că ea nu există pentru Mântuitorul și apostoli; iar despre ceea ce nu mai există, e firesc ca nici să nu se mai vorbească. Mântuitorul nostru Iisus Hristos a rezumat toate poruncile în două: iubirea de Dumnezeu și de aproapele, zicând: În aceste două porunci se cuprind toată legea și proorocii (Matei 22, 40). Și marele Apostol Pavel a zis că: dragostea este plinirea legii (Rom. 13, 9–10).
Sectarul: Apostolii și primii creștini – după mărturia istoriei – au serbat sâmbăta, și numai de la Constantin cel Mare, din anul 321, s-a introdus de către acest împărat inovația de a se serba Duminica în mod obligatoriu.
Preotul: Nu este deloc adevărat că apostolii și primii creștini au serbat sâmbăta. Marele Apostol Pavel, dacă mergea sâmbăta la sinagogă, nu mergea acolo ca să prăznuiască sâmbăta, ci pentru că acolo se adunau iudeii (Ioan 18, 20) și avea prilejul să le vorbească din Scripturi (Fapte 17, 2). Dar Apostolul Pavel vorbea nu numai prin sinagogi, ci și în piețe și prin case (Fapte 17, 17; 18, 6–7), ba chiar și în afară de porțile cetății, în câmp (Fapte 16, 13); apoi, el vorbea nu numai sâmbăta, ci și în fiecare zi și noapte (Fapte 17, 17; 20, 31). Dacă voi sectarii cinstiți sâmbăta pentru că în ea mergea la sinagogă Pavel și vorbea, apoi de ce nu cinstiți și celelalte zile ale săptămânii, căci după cum se vede Marele Pavel predica în toate zilele, oriunde s-ar fi aflat? Marele Apostol Pavel nu mergea la sinagogă pentru că cinstea acest loc de adunare a evreilor, căci atunci ar însemna că el a cinstit și casele și areopagul și locurile din afara cetăților pe unde mergea și predica. Și ce odihnă avea Marele Pavel în ziua sabatului, de vreme ce el se ostenea lucrând pe ogorul inimilor, în slujba cuvântului lui Dumnezeu? (Fapte 6, 2). Dacă marele Apostol Pavel ar fi serbat sabatul – după cum vi se pare vouă sectarilor – atunci cum ar fi învățat cele dimpotrivă, zicând: Nimeni deci să nu vă judece pentru mâncare sau băutură, sau cu privire la vreo sărbătoare, sau lună nouă, sau la sâmbete, care sunt umbră celor viitoare, iar trupul (este) al lui Hristos (Colos. 2, 16–17).
Dar nu numai apostolii au nesocotit serbarea sâmbetei, ci și urmașii lor, Varnava, Ignatie Teoforul, Policarp al Smirnei, Clement al Romei, Iustin Martirul, Tertulian și mulți alții din secolele I, II și III; toți aceștia mărturisesc că, creștinii din vremea lor serbau pe atunci Duminica, întocmai cum știm din Biblie că făceau și apostolii.
Istoria mărturisește despre Constantin cel Mare numai faptul că în timpul domniei lui, creștinismul a devenit religie liberă în stat, favorizându-se astfel generalizarea ulterioară, în Imperiul Roman, a practicilor religioase creștine, între care era și serbarea Duminicii, astfel încât statul roman nu a făcut altceva decât a recunoscut și a consfințit o stare de fapt.
Sectarul: Dar care sunt pentru voi, ortodocșii, temeiurile scripturistice pentru serbarea Duminicii în locul sâmbetei?
Preotul: Deși ți-am dat destule argumente în această privință, totuși îți voi mai face o recapitulare și o completare în scurt a celor vorbite anterior.
Pentru noi, creștinii dreptmăritori, sărbătoarea cea mai mare este ziua Învierii lui Hristos, zi de bucurie, căci Însuși Domnul a întâmpinat în acea zi pe femeile mironosițe, zicându-le: Bucurați-vă! (Matei 28, 9). Ziua Învierii este ziua în care Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne-a eliberat pe noi din robia păcatului (I Petru 2, 24), așa cum oarecând Iahve a eliberat pe poporul Său ales, din robia Egiptului. Ziua Învierii este ziua sfințită prin Însuși scump Sângele Său, este ziua încredințării că am înviat din moartea păcatului și că vom învia și din moartea trupească spre viața veșnică, dacă vom adormi în credința neîndoită în Hristos, căci zice Sfântul Apostol Pavel: Iar dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este credința voastră, sunteți încă în păcatele voastre; și atunci și cei ce au adormit în Hristos au pierit (I Cor. 15, 17–18).
În alt loc: Și dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este atunci propovăduirea noastră, zadarnică și credința voastră (I Cor. 15, 14). Deci după mărturia marelui Apostol Pavel, creștinul nu valorează nimic fără încredințarea deplină că Hristos a înviat a treia zi din morți, așa cum El Însuși spunea mai înainte. Și dacă Învierea lui Hristos este atât de însemnată pentru orice creștin, nu se cuvine oare să fie mereu în mintea sa și să o cinstească, serbând-o îmbrăcat în hainele albe ale curăției, strălucitoare ca zăpada, ca și ale îngerilor care au prăvălit piatra de pe mormânt? (Matei 28, 3; Marcu 16, 5; Luca 24, 4; Ioan 20, 11–12) Numai un ateu sau necreștin poate să-și permită cuvântul nu; pentru noi, toți creștinii, este un da puternic repetat de cincizeci și două de ori, după numărul săptămânilor unui an.
Oare suntem noi mai împietriți întru nerecunoștință decât evreii, care își serbau săptămânal amintirea eliberării lor din robia Egiptului? Sau robia păcatului și a morții din care ne-a scos Hristos este de mai mică valoare decât robia Egiptului? Nicidecum! Acei care au plecat din Egipt n-au putut să ajungă la odihna făgăduită din pricina neascultării și răzvrătirii lor, iar urmașilor lor, Iosua le-a dat odihnă vremelnică în Canaan. Însă Hristos ne-a dat odihnă cerească, veșnică, în care vor intra toți cei ce nu se vor răzvrăti, toți cei ce vor învia sub har – nu sub Lege –, serbând amintirea ieșirii lor din Egiptul păcatului, așa cum au serbat-o Sfinții Apostoli și urmașii lor până azi.
Duminica – ziua izbăvirii noastre – se mai numește în Sfânta Scriptură și «una a sâmbetei» sau «ziua întâi a săptămânii» (Matei 28, 1; Marcu 16, 1; Luca 24, 1; Ioan 20, 1), «a treia zi» (Matei 16, 21; 17, 23; Marcu 8, 31; 9, 31; 10, 34; Luca 9, 22; 24, 7) sau «după opt zile» (Ioan 20, 26) sau «ziua Domnului» (Apoc. 1, 10). Cele trei zile despre care vorbește Sfânta Scriptură sunt zilele în care Mântuitorul a stat în mormânt, numărul lor fiind preînchipuit de cele trei zile cât a stat proorocul Ionà în pântecele chitului (Ionà 2, 1; Matei 12, 40); numărul lor corespunde, de asemenea, numărului zilelor în care Mântuitorul a spus că va ridica templul dărâmat (Ioan 2, 19–22). Și ceea ce spusese mai înainte ucenicilor Săi, că va învia a treia zi din morți (Matei 17, 23; Marcu 9, 31), Mântuitorul a adeverit prin Învierea Sa (Marcu 16, 9; Matei 28, 1–10).
În ziua întâi a săptămânii s-a săvârșit, la Emaus, prima Liturghie prin «frângerea pâinii» de către Mântuitorul (Luca 24, 30). În seara zilei celei dintâi a săptămânii, Mântuitorul S-a arătat ucenicilor Săi, care erau adunați, cu ușile încuiate, de frica iudeilor, zicându-le: Pace vouă (Ioan 20, 19–24). În ziua cea dintâi a săptămânii (Duminica), Mântuitorul a suflat peste ucenicii Săi, dându-le puterea de a lega și a dezlega păcatele oamenilor. Apoi, tot în ziua Duminicii S-a arătat Mântuitorul iarăși ucenicilor Săi și lui Toma, pe care l-a încredințat despre Învierea Sa (Ioan 20, 26). Și tot Duminica S-a arătat Mântuitorul în Galileea (Marcu 16, 14). Duminica S-a pogorât Sfântul Duh peste Sfinții Apostoli (Fapte 2, 1–2). În ziua Duminicii, Sfinții Apostoli săvârșeau «frângerea pâinii», adică Sfânta Liturghie (Fapte 20, 7–12). În ziua Duminicii se făcea, de către apostoli, strângerea de ajutoare pentru sfinți (I Cor. 16, 1–2), astfel că Duminica, sfințită prin Învierea Domnului – ca zi de slăvire a Sa – devenea și o sărbătoare a dragostei prin iubirea de frați și ajutorarea lor.
Despre ziua Duminicii a zis psalmistul: Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul, să ne bucurăm și să ne veselim într-însa (Ps. 117, 24), iar Apocalipsa i s-a descoperit Evanghelistului Ioan tot în ziua Duminicii (Apoc. 1, 10).
Frângerea pâinii era făcută în cadrul cultului public în biserică (I Cor. 11, 20–22). Ceea ce înseamnă că apostolii nu mai săvîrșeau cultul sâmbăta, ci Duminica. La așezarea Sfintei Împărtășanii, Mântuitorul a zis: Aceasta să o faceți întru pomenirea Mea (Luca 22, 19; I Cor. 11, 24, 26). Fiind deci vorba de o comemorare care se făcea de către apostoli Duminica, se adeverește o dată mai mult că Duminica, și nu sâmbăta, este ziua comemorării Domnului.
Iată deci, omule rătăcit, câte temeiuri biblice are serbarea Duminicii. Înțelegeți deci, că în ziua cea mare a dreptei Judecăți a lui Hristos voi veți da seamă și cu mari și groaznice pedepse veți fi pedepsiți, deoarece cu minciunile și vicleniile voastre voiți să întunecați razele acestui soare duhovnicesc, care este Duminica – ziua cea plină de lumină a Învierii lui Hristos.
Sunt destule argumente frate Router?Sau mai este nevoie de adaugat?
Reply With Quote
  #5  
Vechi 10.01.2008, 16:22:25
router router is offline
Member
 
Data înregistrării: 10.01.2008
Mesaje: 51
Implicit

Cat timp dai doar copy paste, fara sa intelegi nimic din ceea ce spun , nu facem decat un dialog al surzilor.

Fa bine si reciteste ce spune istoria ortodoxa:
Gabriel Rascaru Ieromonahul, in Liturgica Bisericii Ortodoxe , ed. 1876, pg. 94, scrie: "Sambata s-a serbat intrucat priveste ca Lege morala si in secolele primitive ale crestinismului".

si cat timp cardinalii o recunosc cu zambetul pe buze, ceea ce faci tu nu se poate numi nici pe departe argumentatie.

Eu m-am rezumat in prima faza la ce simpla argumentatie data de Isus:
SAMBATA[SABATUL] A FOST FACUT PENTRU OM, nu omul pentru sabat, Asfel ca Fiul Omului este Domn al Sambetei.

Nu pentru evreu , nu pentru musulman , nu pentru rus , ci PT OM. Cand o sa imi arati vreun dictionar care sa spuna ca om=evreu , poate merita sa mai discutam.

Pavel cheama lumea straina , neamurile , in sabat la inchinare. DE CE NU DUMINICA??(nu ai raspuns nimic aici). De ce nu le-a explicat ca sambata s-a desfintat si ne intalnim in prima zi ??? Stia el bine de ce.

Probabil nici nu te-ai obosit sa citesti ce am scris. Stai linistit. Nu e prima data cand mi se intampla.

Tu zici(defapt manuscrisul tau zice , ca tu nu ai zis nimic):

"Dar în nici o parte a Evangheliei sau a epistolelor apostoleºti nu gãsim vorbindu-se  sau fãcându-se mãcar o aluzie  la porunca a patra sau la ziua sabatului, ceea ce dovedeºte cã ea nu existã pentru Mântuitorul ºi apostoli; iar despre ceea ce nu mai existã, e firesc ca nici sã nu se mai vorbeascã."

Asta e o minciuna crasa. Care merge pentru necunoscatori. Am dat mai sus referintele si din Evanghelia dupa MARCU, si din Faptele Apostolilor. Si vorbele lui Isus , si ceea ce au facut apostolii, printre care chiar Pavel cu straini.

Cine are Biblie prin casa poate sa verifice referintele. Cine mai are si carti de istorie , si mai bine.

Reply With Quote
  #6  
Vechi 10.01.2008, 16:26:50
router router is offline
Member
 
Data înregistrării: 10.01.2008
Mesaje: 51
Implicit

Dumninica s-a aratat Iisus ucenicilor. De unde pana unde sa se inteleaga ca asta desfinteaza porunca data de Dumnezeu insusi pe Sinai.
Duminica s-a pogorat Duhul Sfant.
Duminica Pavel s-a intalnit si a frant painea. Ceea ce nu stiai este ca ei frangeu painea in fiecare zi pe atunci.

Ceea ce se face , este pura speculatie. Sa numai vorbesc ca niciunde in NOUL TESTAMENT nu se arata ca se serba ziua invierii. NICIUNDE!!!

Cum de crestini din primele secole nu au inteles desfintarea poruncii a 4-a!!!!!

Gabriel Rascaru Ieromonahul, in Liturgica Bisericii Ortodoxe , ed. 1876, pg. 94, scrie: "Sambata s-a serbat intrucat priveste ca Lege morala si in secolele primitive ale crestinismului".

Tu crezi ca degeaba spun catolicii cu cea mai mare seninatate:

Puteti citi Biblia de la Geneza la Apocalipsa si nu veti gasi nici macar un singur rand care sa autorizeze sfintirea Duminicii. Sfanta Scriptura porunceste ca o obligatie religioasa pazirea zilei de Sambata, o zi pe care noi nici odata nu o sfintim  Cardinal Gibbons, Faith of Our Fathers, p.111, 112
Reply With Quote
  #7  
Vechi 10.01.2008, 16:29:34
router router is offline
Member
 
Data înregistrării: 10.01.2008
Mesaje: 51
Implicit

Paradoxal , o zi BINECUVANTATA SI SFINTITA de Dumnezeu, pana in primele secole crestine ,este data la o parte, si o zi despre care nu se face nici o referire spre sfintire , o zi despre care si istoria ortodoxa si cea catolica arata ca s-a impus cu buna stiinta fara baza biblica , e la loc de cinste.

Asta este! se mai intampla ...(cam des totusi)
Reply With Quote
  #8  
Vechi 10.01.2008, 16:36:14
strajeru's Avatar
strajeru strajeru is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 25.11.2007
Locație: Bucuresti
Religia: Ortodox
Mesaje: 362
Trimite un mesaj prin Yahoo pentru strajeru
Implicit

De ce ar trebui sa-ti explic prin cuvintele mele cand Parintii Bisericii au lamurit forte bine acesta problema?Am citit tot ce ai postat,pt ca ma intreseaza argumentele tuturor.Daca tot ceea ce am postat despre acest subiect,pt. tine este irelevant,ramane doar demonstratia faptica.De ce numai la sarbatorirea Pastelui Ortodox(care este Duminica,si culmea,cu data schimbatoare)vine Lumina din Cer la Ierusalim si aprinde lumanarile de 2007 ani?(vezi ca si lucrul asta este mentionat in cartile de istorie,si faptul ca atunci cand a slujit un cardinal catolic,Sfanta Lumina nu a venit,si tot in aceeiasi zi cand a slujit Patriarhul Ortodox aceasta Lumina a venit si a crapat un stalp,ca marturie pt generatiile viitoare).
Reply With Quote
  #9  
Vechi 10.01.2008, 16:48:06
router router is offline
Member
 
Data înregistrării: 10.01.2008
Mesaje: 51
Implicit

Minuni vizibile fac si penticostalii , si in special charismatici. Oameni care erau in caruciorul cu rotile s-au ridicat sa mearga. Chiar si alte religii crestine si semi-crestine. Dupa minuni nu ma pot lua. Doar dupa Biblie , dupa ce a spus Iisus ,si dupa ce au practicat apostolii. Deasemenea dupa istorie.

Si chiar istoria ortodoxa arata ca in primele secole pana prin sec iv s-a respectat sambata pt ca facea parte din legea morala , CELE 10.

In timpul persecutiilor nu era prea bine sa fii confundat cu un evreu , si incet incet schimbarea s-a realizat , spre ziua de duminica. Dar de aici pana la fundament biblic despre care si catolicii recunosc ca nu exista , e o mare prapastie.

Pavel o spune raspicat: Legea este SFANTA, porunca dreapta si buna??? Despre ce lege crezi ca vorbeste??? O spune chiar el : Legea care imi arata pacatul. Care e asta???
Normal , cele 10 porunci. De aceea CHIAR SI CU NEAMURILE straine de legea iudaica el respecta si ii invata sa se intalneasca dupa legea scrisa de Dumnezeu.
Reply With Quote
  #10  
Vechi 10.01.2008, 16:51:21
router router is offline
Member
 
Data înregistrării: 10.01.2008
Mesaje: 51
Implicit

Sf. Apostol Iacov(daca nu ma insel), spune:"cine calca o porunca se face vinovat de toate"

Care toate??? Nu pot sa inteleg altfel decat ca se refera la cele 10.

Este interesanta profetia profetului Daniel : "se vor incumeta sa schimbe vremile si LEGEA".

Se pare ca s-a implinit.
Reply With Quote
Răspunde

Thread Tools
Moduri de afișare


Subiecte asemănătoare
Subiect Subiect început de Forum Răspunsuri Ultimele Postari
Despre cinstirea Maicii Domnului strajeru Secte si culte 415 21.01.2013 01:40:58
Despre cinstirea Sfintilor strajeru Secte si culte 74 07.12.2012 15:39:56
Despre cinstirea Sfintei Cruci strajeru Secte si culte 117 08.11.2008 09:46:27
Despre cinstirea icoanelor strajeru Secte si culte 2 14.08.2008 19:06:19
Despre cinstirea Sfintei Cruci strajeru Secte si culte 115 12.03.2008 03:11:17