Cuvant pentru suflet !

[cristiboss56]

Să începem noul an cu iubire in suflet , in minte , si-n însăsi atiudinea noastră față de cei de lângă noi.
Prima postare in acest nou an , va fi despre IUBIRE , "Numai iubire " , prin versurile lui Traian Dorz .
LA MULȚI ANI , SI-UN AN MAI BUN , PLIN DE IUBIRE , SI DE BINECUVANTARI ♡

Numai iubirea

Oricât de frumos, odată orice drum ţi-ajunge greu,
numai căile iubirii le-ai umbla cu drag mereu.

Oricât de plăcute-odată toate cântecele tac,
numai cântecul iubirii l-ai cânta cu drag în veac.

Cât de buni să-ţi fie anii toţi ţi-i uiţi nedezgropaţi,
numai anii daţi iubirii până-n veci ţi-s neuitaţi.

Cât de tari, se rup odată orice legături se fac
numai ce-a legat iubirea nu se poate rupe-n veac.

Orice rană se închide mai târziu ori mai curând,
numai ranele iubirii nu se mai închid nicicând.

Orice lacrimă fierbinte se mai uscă uneori,
numai lacrima iubirii nu se uscă până mori.

Orice soţ şi orice frate pot uita ce-au spus plângând,
numai dragostea curată nu te va uita nicicând.

Doamne, orişice pe lume pot să las şi să jertfesc,
numai fără-a Ta iubire nici să mor nici să trăiesc.

Traian Dorz

[cristiboss56]

Să fim simpli şi buni, fără gânduri viclene, să atragem harul lui Dumnezeu
Întâi de toate, bunătatea şi simplitatea atrag harul lui Dumnezeu; sunt temeiurile pentru ca Dumnezeu să vină şi să-Şi afle locaş în noi. Dar cel bun trebuie să cunoască şi vicleniile diavolului şi ale oamenilor, deoarece mult se va chinui.
Inima voastră să fie simplă, nu cu două feţe şi nesinceră; bună, iar nu vicleană şi interesată. Sufletul simplu şi bun este căutat de toţi, toţi se odihnesc întru el, se apropie de el fără teamă, fără bănuieli. Acest suflet trăieşte cu pace lăuntrică şi este într-o relaţie bună cu toţi oamenii şi cu întreaga zidire.
Cel bun, cel bun şi frumos, care nu are gânduri viclene, atrage harul lui Dumnezeu. Întâi de toate, bunătatea şi simplitatea atrag harul lui Dumnezeu; sunt temeiurile pentru ca Dumnezeu să vină şi să-Şi afle locaş în noi. Dar cel bun trebuie să cunoască şi vicleniile diavolului şi ale oamenilor, deoarece mult se va chinui.
În Sfânta Scriptură cuvântul lui Dumnezeu ne vorbeşte limpede despre simplitate şi delicateţe: Iubiţi dreptatea, judecători ai pământului; cugetaţi drept despre Domnul şi căutaţi-L cu inima smerită. Căci El Se lasă găsit celor care nu-L ispitesc şi Se arată celor care au credinţă în El. Într-adevăr, cugetele viclene depărtează de Dumnezeu, şi puterea Lui, când Îl ispiteşti, mustră pe cei fără de minte. Înţelepciunea nu pătrunde în sufletul viclean şi nu sălăşluieşte în trupul supus păcatului (Înţelepciunea lui Solomon 1, 1-4). Simplitate şi bunătate. Asta-i totul, pentru a dobândi harul dumnezeiesc. Câte taine se ascund în Sfânta Scriptură!
părintele Porfirie

[cristiboss56]

O zi este chipul întregii vecinicii, chipul „zilei celei neînserate”. Limitați-vă gândurile la ziua de astăzi, e destul trezvia aceasta („Astăzi de veți auzi glasul Domnului…”).
Și acel astăzi devine un fel de vecinicie; nașterea zilei, moartea zilei, o ciclicitate caracteristică experienței vieții noastre, de la naștere până la moarte. Și deci ziua reprezintă în viața pământească a omului un fel de „vecinicie”. Și Biserica spune: e un nonsens să te împărtășești de două ori cu Dumnezeu. Cu Dumnezeu nu ai nevoie să insiști niciodată: o dată – și pe veci! Dar care veci? Ei, uite, trăim un fel de „vecinicie” în douăzeci și patru de ore.
Dar acuma merg mai departe. Dacă „nu mai des de o dată pe zi”, înseamnă că Împărtășania se poate primi în fiecare zi. Și Sfântul Vasile, dar și alți mulți sfinți, spuneau că creștinii ar vrea să se împărtășească zilnic, ca să înceapă fiecare zi cu Dumnezeu, fiecare „vecinicie” s-o sfințim cu Dumnezeu.
Împărtășindu-ne cu Dumnezeu, avem acum puterea de a continua, de a trăi poate chiar ceea ce cerem în Liturghie: „ziua întreagă, desăvârșită, sfântă, fără de păcat”. Fără Dumnezeu nimic nu se poate face; că și Mântuitorul a spus: „Rămâneți în Mine, ca altoiul în viță, că fără de Mine nu puteți face nimic” – altfel, ar fi ca și cum ai tăia o cracă dintr-un trunchi, și se veștejește. Și aș zice că, într-o anume măsură, o zi fără Împărtășanie este o zi în care ne veștejim duhovnicește.
Aș vrea să îndemn pe toți frații să nu împărțim Biserica, să nu se „polarizeze” Biserica. Nu trebuie să gândim ca doi poli. Eu aș zice că cel mai drept ar fi să gândim ca școli diferite, pentru nevoi diferite. Trebuie să avem îngăduință, să lăsăm „uși deschise” și să dăm posibilitatea lui Dumnezeu să ne mântuiască pe fiecare cum știe El, fiindcă omul nu este un obiect al producției în masă, ca în fabricile moderne.
(Părintele Rafail Noica, Cultura duhului, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2002, pp. 154-158)

[sofiaiuga]

Frumos si adevarat se graieste aicea,dar sa nu uitam ca iubirea adevarata este cu adevarat doar in adevar care este iisus hristos.
Mintuire doresc la toti cititorii acestui forum

[cristiboss56]

Trebuie să vă luptaţi pentru familie, căci aici nu este vorba numai de relaţiile dumneavoastră cu soţul, ci de viaţa afectată din fragedă tinereţe a copiilor dumneavoastră.
Primul lucru pe care trebuie să-l faceţi întotdeauna este rugăciunea pentru soţ şi să vă rugaţi Sfinţilor Gurie, Samon şi Aviva pentru păzirea familiei.
Al doilea, nu mai puţin important, este să vă uitaţi înlăuntrul inimii, să priviţi cu atenţie în sine pentru a descoperi dacă nu este oare și vina dumneavoastră că bărbatul pleacă din casă.
Rugăciunea mea vine numai în ajutorul rugăciunii dumneavoastră. Ţineţi minte că şi copiii repetă greşelile părinţilor lor!...
Fericirea omenească nu constă în altceva decât în unirea cu Dumnezeu prin împlinirea poruncilor Lui mântuitoare. Aşa că rezolvaţi din această poziţie problemele de importanţă vitală pentru dumneavoastră.
(Arhimandritul Ioan Krestiankin, Povăţuiri pe drumul Crucii, Editura de Suflet, Bucureşti, 2013, pp. 175-176)

[cristiboss56]

Sunt convins că mai mult valorează o îmbrățișare puternică, o privire caldă, un zâmbet din inimă, a ne afla alături de o persoană, în liniște, atunci când plânge, decât o expunere teologică savantă sau o lecție rafinată de psihologie.
Omul are mari dificultăți în a accepta durerea, suferința, bolile și cu atât mai puțin moartea. Tocmai de aceea, ar trebui să învățăm să râdem cu inima. Călătorind prin lume și reflectând asupra existenței mele, am descoperit incredibila capacitate de recuperare a ființei omenești. A avea o inimă veselă ne permite să fim încă integri, după ce am trecut prin nenumărate necazuri, mii de suferințe, încă încrezători în noi înșine, după ce am suferit mii de violențe, defăimări, abuzuri, răutăți, încă și mai hotărâți să mergem înainte, după ce am îndurat durere, boli, suferințe.
Cred că Dumnezeu se află tocmai în capacitatea noastră de recuperare, în întoarcerea la o viață plină, bogată în semnificații, după ce am trecut prin boli grave; în izbânda de a râde din inimă, în mijlocul a mii de greutăți. Eu sunt un om care a fost lovit și jignit de viață în multe feluri. Și totuși, sunt convins că a învăța să râzi cu inima îți permite să ieși din întunericul lipsei de sens. Te poate ajuta să renaști!
(Valerio Albisetti )

[cristiboss56]

DESPRE LACRIMI :

Pojghița amăgirilor comode și a deznădejdii poate fi topită cu lacrimi - lacrimi calde și sincere, lacrimi de căință, lacrimi de iertare și împăcare. Printre cuvintele de folos ale Sfinților se regăsește constant îndemnul la a-L căuta pe Dumnezeu (și) cu lacrimi:

- „Sufletul meu tânjeşte după Domnul şi îl caut cu lacrimi” (Sfântul Siluan Athonitul).

- „Darul plânsului și al lacrimilor este unul dintre cele mai mari daruri ale lui Dumnezeu. El e un dar esențial pentru mântuirea noastră. Darurile proorociei, înainte vederii, facerii de minuni, sunt semne că cel care le are a plăcut în chip deosebit Lui Dumnezeu și și-a atras în chip deosebit bunăvoința Lui, iar darul străpungerii și al lacrimilor este semnul că pocăința noastră a fost sau este primită” (Sfântul Ignatie Briancianinov).

- „Doctorul așteaptă să vadă lacrimile tale. Apropie-te! Să nu te temi! Arată-i Lui rana, aducându-i și doctoria - lacrimi și suspine - că iată s-a deschis ușa pocăinței!” (Sfântul Efrem Sirul).

- „Sufletul e omorât de păcate şi zace înaintea ta şi el e mai mult pentru tine decât toată lumea şi nu ai nevoie de plâns?” (Sfântul Isaac Sirul).

- „Cu lacrimile ochilor tăi udă-ţi obrajii, ca să odihnească peste tine Duhul lui Dumnezeu şi să te spele de întinăciunea urii tale” (Sfântul Isaac Sirul).

- „Lipsa plânsului, după învățătura Părinților noștri este un semn că rugăciunea noastră încă nu a atins prima sa treaptă de înălțare către Dumnezeu” (Cuviosul Sofronie de la Essex).

- „Să plângem, fraților! Ochii noștri să verse lacrimi înainte de a trece acolo unde lacrimile noastre vor arde trupurile noastre” (Sfântul Macarie cel Mare).

- „Să plângem pe măsura fărădelegii; pentru o rană adâncă să fie o tămăduire adâncă și îndelungată; pocăința nu trebuie să fie mai mică decât nelegiuirea” (Sfântul Ciprian).

- „Lacrimile în vremea rugăciunii sunt o frumoasă baie, iar după rugăciune să ții minte pentru ce ai plâns” (Sfântul Nil Sinaitul).

- „Cel ce spune că-și plânge păcatele sale și continuă să le facă se înșeală singur pe sine” (Avva Isaia Pustnicul).

- „Sufletul apăsat de necazuri se ridică spre Dumnezeu prin lacrimile pocăinței” (Sfântul Ioan Scărarul).

- „Precum focul topește trestia, așa lacrima topește toată întinăciunea văzută și gândită (....) Precum apa, adăugându-se câte puțin în foc, schimbă văpaia cu desăvârșire, așa și lacrima plânsului adevărat stinge toată văpaia mâniei și iuțimii” (Sfântul Ioan Scărarul).

- „David a păcătuit numai o dată și a plâns totdeauna, iar tu păcătuiești totdeauna și nu plângi niciodată” (Fericitul Augustin).

- „Sf. Apostol Pavel a plâns trei ani, zi și noapte, îndreptând lipsurile altora (Fapte 20, 31), iară noi nu plângem nici pentru ale noastre” (Sfntul Ioan Hrisostom).

[cristiboss56]

Iubirea creează o unitate a celor doi care se iubesc. Fiecare priveşte la celălalt, are nevoie de celălalt, nu poate trăi fără celălalt. Tu devii centrul meu de interes, subiectul meu de slujire, îţi răspund la toate cerinţele pentru că le cunosc fiind ale mele, căci înlocuiesc grija de mine cu grija de tine. Eu te slujesc pe tine, tu mă slujeşti pe mine, în acest mod suntem două fiinţe autonome care-şi cunosc nevoile şi rămân libere pentru că s-au dăruit total şi nu le mai este necesară independenţa egocentrică. „E o substituire de euri”. Îndreptate mereu una spre alta, sorbind din energia ce li se comunică, transmiţând propria energie, cei care se iubesc trăiesc o bucurie deplină, o fericire nemărginită, o beţie divină – erosul divin. Astfel, cei uniţi în dragoste sunt puşi în legătură cu infinitul, cu „adevăratul” infinit dumnezeiesc, care este de o natură deosebită de cea umană. Erosul divin ni se împărtăşeşte ca dar.
Când doi oameni se iubesc, este prezent şi Dumnezeu, dar acest lucru nu înseamnă că iubirea pentru semen anticipează întâlnirea cu Dumnezeu. De aici sentimentul de bucurie deplină, de fericire şi extaz. „Iubirea divină este extatică – spune Sfântul Maxim Mărturisitorul. Ea nu permite celor ce se iubesc să fie ai lor înşişi, ci ai celor pe care-i iubesc... De aici vine că marele Pavel, cuprins de iubirea dumnezeiască şi de puterea ei extatică, a rostit aceste cuvinte inspirate de Dumnezeu: Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine (Galateni 3, 20). Prin iubire este afară de el însuşi şi pierdut în Dumnezeu, după propria sa expresie, nemaitrăind propria sa viaţă, ci viaţa suveran scumpă a celui iubit”. Renunţarea la dorinţele proprii şi disponibilitatea permanentă de a satisface nevoile celuilalt transformă pe iubitor într-o persoană smerită. Iubitorul vede în celălalt tot ce el nu are, însuşiri, valori şi ajutor, încât simte că nu poate trăi fără el, căci fiinţa iubită este sursa lui de viaţă. Singur, iubitorul pare lipsit de însemnătate, e gol, nu are nici un preţ. Iubirea aceasta se realizează cu adevărat atunci când două fiinţe îşi deschid sufletul unul spre altul pentru a se sonda şi a se trăi unul pe altul. Iubirea uneşte şi promovează totodată persoana celuilalt, dar este o taină atât pentru cei implicaţi, cât şi pentru cei de dinafară. Cei care se iubesc nu-şi pot argumenta alegerea. Ei ştiu doar că nu pot trăi unul fără altul, că numai în comuniune fiecare se simte mai bine plasat în interiorul celuilalt şi în interiorul propriu.
(Rodica Pop, Sensul căsătoriei la Platon și la Sfinții Părinți, Editura Doxologia, Iași, 2012, pp. 239-240)

[cristiboss56]

Astăzi nu este la modă şi nici în conformitate cu contemporaneitatea să-ţi păstrezi curăţia. Multe fete sunt convinse că au doar două căi: fie să trăiască fără acte, fie să rămână fete bătrâne. (Natalia P.)
Acest punct de vedere este fals. În primul rând, neprihănirea este un dar deosebit al lui Dumnezeu. Fata, prin natura sa, este creată pentru a fi păzitoare a neprihănirii. Şi această calitate extraordinară trebuie păstrată ca ochii din cap, fără a te deda minciunilor neruşinate.
Într-adevăr, astăzi să păstrezi curăţia este greu. Mult mai uşor este să te dedai ispitei şi să faci „experimente” care distrug personalitatea. Cuvântul „desfrânare” provine de la „frână”, „înfrânare”. Uitaţi-vă numai la cei care s-au hotărât să trăiască fără acte. Sunt ei oare fericiţi? După câteva astfel de „experimente”, fetele îşi pierd atitudinea sănătoasă faţă de sine.
Apare atunci complexul de om de calitate inferioară. În urma unor astfel de insuccese mai poţi oare încerca să-i demonstrezi unei fete că există posibilitatea întemeierii unei familii solide?
Într-adevăr, puţine fete îşi mai păstrează astăzi curăţia până la căsătorie. Tocmai de aceea multe căsătorii se şi destramă. Omul contemporan aleargă după plăceri, fără să se gândească la faptul că familia înseamnă responsabilităţi, creşterea de copii şi întreţinerea familiei.
Ceea ce se întâmplă astăzi mărturiseşte doar despre degradarea societăţii. Bărbaţii au o atitudine de consumism faţă de femei. Vinovate de aceasta sunteți chiar dumneavoastră, domnişoarelor, fiindcă aţi alintat prea mult bărbaţii.
O fată trebuie să fie inaccesibilă şi atunci bărbatul va da dovadă de calităţi morale: bărbăţie, tărie de caracter, asiduitate, bunătate şi tandreţe. El va deveni cavaler, apărător al curăţiei şi neprihănirii feminine. Astfel, bărbatul va fi nevoit să vă cucerească încrederea şi dragostea, manifestând calităţi de bărbat adevărat, nu de afemeiat.
(Dr. Dimitri Avdeev, Ioana Besedina, Femeia și problemele ei: perspectiva psihiatrului ortodox, traducere din limba rusă de Eugeniu Rigoti și Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, București, 2011, pp. 14-16)

[cristiboss56]

Trăim într-o lume în care toti își dau seama dacă ai slăbit sau dacă te-ai îngrășat, dar niciunul dacă ești trist.

Uneori cea mai bună decizie este să faci liniște în interior. Nu mai știm să ne bucurăm de tăcere. Eu cu mine și cu Doamne… Acesta e începutul. Să pot să stau în tăcere, fără să am nevoie de fundal sonor ca să nu mă simt singur, trist. Nu ai nevoie să îti duci inima și mintea departe pentru a fi bine. Coboară în inimă și fii blând cu tine, fii delicat cu ce găsești acolo și întoarce-te ori de câte ori simti nevoia. Ai fugit destul de tine ca să te întâlnești cu tine! Când te doare, spune-I lui Doamne!

Părintele Hrisostom Filipescu