Abstinenta sexuala. Cine si cum face?

În prealabil postat de andreicosmovici

Este evident ca nu indemn la eludarea sfatului duhovnicului. Dar acesta este un forum, este o intalnire intre noi, cei interesati de diverse subiecte. Discutia si impartasirea experientei proprii este unul din scopurile acestui forum. Sau gresesc? Vi se pare un subiect indecent? Mai sus am explicat ca nu cer detalii despre relatiile conjugale, ci metode si marturii referitoare la practicarea abstinentei conjugale, atunci cand prudenta cere amânarea, pentru cât mai scurt timp, a unei sarcini.

Andrei, subiectul nu mi se pare indecent. Sunt doar preocupat de gandul ca m-as face partas la vreo eroare, in sensul ca i se nazareste cuiva, din varii motive, sa faca treaba asta cu abstinenta si gata, trece la treaba fara sa aiba discernamantul potrivit. De aceea am si afirmat ca mi se pare nimerit sa se dezbata chestiunea cu duhovnicul.

Pe de alta parte, am vazut ca tu ai nuantat, in sfarsit, situatia oferind cateva date suplimentare (prudenta, perioade de boala sau alte situatii - de pilda, ma gandesc acum, unul din soti e plecat la munca in strainatate sau cu vreo bursa de studii sau are vreo sarcina de munca etc.).

In acest caz pot sa-ti spun din experienta mea (care a durat aprox. 3 luni, candva, precum si pe perioadele cand sotia era gravida, respectiv in perioada alaptarii):
a) am trait o anumita presiune/disconfort provocat de obisnuinta anterioara a practicii sexuale (care implica si dovada expresiva a dragostei, siguranta, comunicare aparte);
b) m-am confruntat cu lupta gandurilor din sfera anxietate/gelozie (ideatie prapastioasa privind fidelitatea);
c) am fost ceva mai sensibil/vulnerabil, o vreme, la "sexul frumos"...

In fata acestor piedici, mai intai am luat aminte la mine si am incercat sa inteleg ce mi se intampla de fapt. Mi-am explicat cum m-am priceput (un pic psihologic si biologic, un pic crestineste, pe masura puterilor mele) situatia de fapt. Am vorbit de 2-3 ori si cu duhovnicul, care s-a straduit sa imi releve sensul si masura incercarii. Am discutat si cu alte persoane, unul-doi prieteni. Am lasat si timpul sa aseze, cumva de la sine, lucrurile (am facut rabdare).

Rezultatul: treptat m-am linistit, am capatat parca chiar o stare de seninatate si bucurie, parca rugaciunea a devenit mai limpede si mai concentrata, ca sa spun asa... Si m-am ocupat parca mai serios de munca mea si de cele ale credintei, dupa puterile mele modeste.

In concluzie, incercarea a fost folositoare si, prin sfat duhovnicesc, am iesit cu bine, chiar mai bine decat intrasem in problema asta. Acelasi lucru cred ca pot sa-l afirm si despre sotia mea, dupa cum ne-am marturisit unul altuia.
Mai pot sa adaug doar ca experienta aceasta a adus nuante noi in dragostea noastra, parca spre bine, spre un nou nivel de incredere si afectiune, spre ceva pe care l-as denumi pur si simplu maturizare a relatiei de cuplu.

Deci toate pot fi spre folos sufletesc/duhovnicesc!
Domnul sa ne ocroteasca si sa ne lumineze cu harul Lui!

(P.S. Daca doresti sa iti ofer ceva mai multe detalii, te rog sa ma contactezi pe privat.)

P.P.S. "Astfel, numai Domnul stie toate, noi insa, oricine am fi, trebuie sa ne rugam lui Dumnezeu sa ne povatuiasca si sa intrebam pe parintele duhovnicesc, ca sa nu gresim." aici: http://www.crestinortodox.ro/sarbato...ate-68654.html