Sfintii Zilei

[tabitha]

Astăzi îl sărbătorim pe Sfântul Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon.



Sfantul Mare Mucenic si Tamaduitor Pantelimon a trait in vremea imparatului Maximian Galeriu si era originar din cetatea Nicomidiei. El a vazut lumina zilei in anul 284, dintr-un tata pagan, senator la curtea imparatului, si o mama crestina. Primul sau nume a fost "Pantoleon", adica "cel in toate puternic ca un leu".

http://www.crestinortodox.ro/sfinti/...mon-96365.html

[cristiboss56]

Sfantul Mare Mucenic, doctor fara de arginti si tamaduitor Pantelimon



Sfantul Pantelimon este unul dintre cei mai cunoscuti si iubiti sfinti ai Bisericii lui Hristos. Pomenit in data de 27 iulie, acest sfant este adesea numit “doctor fara de arginti”, aratandu-se prin aceasta cum ca el n-a umblat dupa averi si s-a multumit cu ceea ce putea avea din rosturile lui si nu cerea de la nimeni sa-i plateasca pentru binefacerile facute. Sfantul Pantelimon este considerat ocrotitorul medicilor si tamaduitor al bolnavilor, el este un model de doctor, slujitor si crestin urmator lui Hristos.



Sfinte Mare Mucenice şi tămăduitorule, Pantelimoane, ţie îţi vărsăm durerile noastre de multe feluri şi tu fără întîrziere, cu puterea ce o ai de la Dumnezeu, spre Care ne eşti mijlocitor, auzind suspinuri înăbuşite în noapte, în zi, în pat de suferinţă, în călătorii, fii celor ce se roagă ţie, după nevoile fiecăruia: celor neliniştiţi, liniştitor, celor asupriţi, apărător, celor în primejdii, izbăvitor, celor învăluiţi în păcate, scutitor, rătăciţilor îndrumător, bolnavilor deplin vindecător, orfanilor tată, văduvelor părinte, soţilor întăritor în căsnicie, celor porniţi cu răutate, îmblînzitor şi ne întăreşte în faţa necazurilor, căci sîntem slabi şi istoviţi, sfinte, si astfel cu puterea ta, descătuşaţi de amărăciunile noastre, să petrecem în mulţumire, cîntînd lui Dumnezeu: Aliluia!

Sfantul Pantelimon si noi, urmatorii acestuia.



Parintele Teofil Paraianu, vorbind despre Sfantul Mare Mucenic Pantelimon, spune: "E buna cinstirea pe care i-o aducem unui sfant prin cuvant, e buna cinstirea pe care i-o aducem unui sfant prin gand, e buna cinstirea pe care i-o aducem unui sfant prin laudele randuite de Biserica, e buna cinstirea pe care o aducem oricarui sfant sub indrumarea Bisericii noastre, dar, iubiti credinciosi, cea mai de capetenie cinstire pe care i-o putem aduce unui sfant, este sa ne asemanam cu el.
Nu suntem doctori, nu suntem tamaduitori, dar mangaietori putem fi, alinatori de suferinta cu putere omeneasca, cu dorinta de bine pentru cel care sufera, asta o putem face si noi; si daca facem cele la masurile noastre, face si Dumnezeu prin noi, ceea ce nu putem face noi numai prin puterea noastra. Si atunci, iata ca suntem si noi pe calea Sfantului Mare Mucenic Pantelimon."
Parintele Arsenie Boca are un frumos cuvant, care zice: “Sa ai intelegere fata de neputinta omeneasca.” Drept aceea, sa fim ingaduitori, sa fim iertatori, sa fim binevoitori si atunci suntem, cu siguranta, mergatori pe calea Sfantului Mare Mucenic, doctor fara de arginti si tamaduitor Pantelimon. Sa rostim des aceasta scurt rugaciune, inaintea icoanei sale:
“Purtatorule de chinuri, Sfinte si tamaduitorule Pantelimoane, roaga pe milostivul Dumnezeu ca sa dea iertare de greseli sufletelor noastre.”

[cristiboss56]

Sfântul Nifon, Patriarhul Constantinopolului a fost sârb după tată şi grec (din Peloponez) după mamă. Tatăl său se numea Manuel şi a fost supraveghetorul copiilor de casă de la curtea voievodului Gheorghe Brancovici (+ 1456). Viaţa lui a fost în primejdie în această casă din cauza uneltirilor unui alt slujitor. Soţia voievodului, doamna Irina, pentru a-l scăpa de pericol, l-a trimis la fratele ei Toma în peninsula Peloponez. Aici, Manuel s-a căsătorit cu Maria, fiica unor oameni cu o situaţie materială bună şi a avut trei copii, doi băieţi şi o fată. Cel mijlociu a fost Nicolae, viitorul patriarh Nifon. Manuel a murit la puţin timp după aceasta, iar Maria a făcut tot ceea ce i-a stat în putinţă pentru buna creştere a copiilor. Nicolae a fost încredinţat călugărului Ioasaf care l-a îmbrăcat în haină monahală ca „frate”. După un timp fratele Nifon a intrat sub ascultarea călugărului Zaharia din oraşul Narta, care l-a călugărit. Mai târziu a primit şi harul preoţiei. Mai târziu, Nifon s-a îndreptat spre Muntele Athos unde îşi petrecea timpul în rugăciune.

În anul 1483, Nifon a fost ales Mitropolit al Tesalonicului, iar în anul 1486, după moartea lui Simeon, a fost ales Patriarh al Constantinopolului. Datorită uneltirilor, Nifon a fost exilat. După doi ani a ocupat din nou scaunul de patriarh al Constantinopolului; însă după scurtă vreme, împăratul l-a exilat în Adrianopol. Aici se afla Patriarhul Nifon, când Radu cel Mare, voievodul Ţării Româneşti (1496-1508) l-a chemat în Ţara Românească cu scopul de a conduce şi reorganiza Biserica. În anul 1503 înfiinţează Episcopiile Râmnicului şi Buzăului. Căsătoria domniţei Caplea, sora voievodului Radu cel Mare, cu boierul moldovean Bogdan, care îşi abandonase soţia, nu a fost acceptată de Mitropolitul Nifon, întrucât era împotriva canoanelor bisericeşti. Aceste neînţelegeri cu domnitorul Radu cel Mare l-au determinat să renunţe la scaunul arhieresc şi să se retragă la Mănăstirea olteană Bistriţa.

Sfântul Nifon s-a retras în ultima vreme a vieţii în Muntele Athos, la mănăstirile Vatoped şi Dionisiu, vieţuind asemenea monahilor de rând, până la 11 august 1508, când s-a mutat la cele veşnice. La 16 august 1517, a doua zi după târnosirea catedralei ctitorite de Neagoe Basarab la Curtea de Argeş, a avut loc prima canonizare de pe teritoriul ţării noastre, a Sfântului Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului.

Moaştele Sfântului Nifon primite de Neagoe Basarab au fost aşezate în Catedrala de la Curtea de Argeş, iar din porunca Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, la 25 octombrie 1949, Sfintele moaşte au fost aduse la Catedrala Mitropolitană „Sfântul Dumitru” din Craiova unde se găsesc şi astăzi.

[cristiboss56]

Sfântul Mucenic Andrei Stratilat – A fost ostaş în timpul împăratului Maximian (285-305). În timpul unui război împotriva perşilor, care a avut loc în anul 305, Sfântul Andrei s-a rugat Domnului nostru Iisus Hristos pentru a-l ajuta în acea luptă şi astfel a învins pe duşmani. El a cerut voie generalului Antioh pentru a lansa acest atac. După luptă ostaşii au înţeles imediat că au biruit doar prin rugăciunile lui Andrei. Generalul Antioh a aflat tot atunci, deşi nu se aştepta, faptul că este creştin şi a încercat să-l determine să renunţe la credinţa creştină pentru a sluji zeilor, dar fără folos. Sfântul Andrei a fost întemniţat şi eliberat, iar după acest moment a mers în Tarsul Ciliciei la Episcopul Petru al cetăţii pentru a se boteza el şi cei 2.593 de ostaşi alături de care a biruit duşmanii, deoarece nu era botezat niciunul. Supuşii lui Antioh au mers pe urmele lor şi i-au ucis acolo. Sfintele lor moaşte au fost îngropate creştineşte de episcop şi clerul comunităţii.


Sfinţii Mucenici Timotei, Agapie şi Tecla – au primit cununa muceniciei pentru Mântuitorul Hristos în vremea împăratului Diocleţian (284-305) din porunca guvernatorului Urban din Cezareea Palestinei. Timotei a fost ars de viu, iar Agapie şi Tecla au fost aruncaţi la animale sălbatice în două rânduri. Scăpând nevătămaţi au fost aruncaţi în mare. Pătimirea lor a fost în cetatea Gaza.

[cristiboss56]

Astăzi, Biserica Ortodoxă face prăznuirea Sfântului Mucenic Lup, vieţuitor al vremurilor grele de asuprire a creştinilor, în timpul împărăţiei lui Aurelian, care, deşi născut păgân, a dat dovadă de atâta râvnă pentru Hristos şi pentru învăţăturile Sale, încât, dorind să se boteze, cerurile s-au deschis şi au vărsat apă peste dânsul, primind baia botezului într-un mod care a uimit pe creştini şi pe prigonitori deopotrivă.

Sfântul Mucenic Lup (sau Lupus) a trăit în smerenie la sfârşitul veacului al III-lea şi începutul celui de-al IV-lea, în cetatea Novae, de lângă Dunărea de Jos, unde a dus o viaţă apăsătoare de sclav. Localitatea Novae era aşezată în provincia Moesia Inferior, unde este astăzi oraşul Sviştov, în Bulgaria, pe malul drept al Dunării, în dreptul localităţii Zimnicea. Pentru acest motiv, mulţi sunt de părere că mucenicul s-ar trage din acelaşi neam cu noi, românii, deşi mineiele româneşti vorbesc doar în puţine cuvinte despre viaţa acestui mucenic.

După rânduiala societăţii romane, Lup era sortit să aparţină clasei sclavilor, care nu se bucurau de protecţia legilor, nu aveau nici un drept şi erau apăsaţi de munci grele şi de lipsuri. De aceea, erau adesea înglodaţi în multe îndatoriri, năpăstuiţi şi chiar omorâţi fără nici o consecinţă legală. Cu toate acestea, Lup se bucura de libertate întru Hristos, prietenul celor năpăstuiţi, pe care Îl iubea şi Îl mărturisea la tot pasul.

Pentru o vreme, Sfântul Mucenic Lup a fost servitorul Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, mai-marele oştirii din cetatea Tesalonicului, pomenit de Biserică în fiecare an la 26 octombrie. După ce împăratul Maximian i-a tăiat capul Sfântului Dimitrie, Sfântul Lup a înmuiat marginea veşmântului său şi un inel în sângele marelui mucenic şi mergea cu ele prin cetate, mărturisind credinţa cea adevărată şi săvârşind multe minuni, tămăduindu-i pe oameni de boli şi neputinţe. După cum aflăm din Acatistul Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, acesta şi-a încredinţat toată averea slugii sale, Sfântul Lup, iar el, la rândul său, a împărţit-o săracilor.

Se spune că într-o zi, mâniindu-se, a luat idolii cei lipsiţi de viaţă ai păgânilor şi i-a sfărâmat, iar pe alţii i-a scufundat în adâncul apei. Ca urmare, Lup şi-a atras ura închinătorilor la idoli, iar aceştia s-au năpustit asupra lui cu săbiile trase, voind să-l taie, însă Dumnezeu le-a întunecat minţile şi s-au tăiat între ei ca nişte nebuni, timp în care sfântul nu înceta să propovăduiască cuvântul lui Dumnezeu, fiind plin de credinţă, de înţelepciune şi de darul lui Dumnezeu.

Împăratul Maximian, care încă se afla în Tesalonic, auzind de aceste fapte ale Sfântului Lup, a poruncit să fie căutat de ostaşi şi apoi ucis. Cu toate acestea, pentru râvna puternică a mucenicului, Dumnezeu îi ţinea departe pe cei care îl căutau mereu ca să-l ucidă. Se pare că, odată, prigonitorii Sfântului Lup, văzând că nu pot nicicum să se apropie de el, au încercat să îl ţintească cu arcul, dar la fel, Dumnezeu îl apăra, iar săgeţile, în loc să-l rănească pe mucenic, se întorceau asupra arcaşilor, iar ei se răneau unii pe alţii. Atunci, mărturisesc vechile scrieri, de vreme ce mucenicul lui Hristos încă nu era botezat şi nu dorea să moară în mâinile chinuitorilor fără de Sfântul Botez, acesta s-a rugat la Dumnezeu şi îndată din cer s-a vărsat apa peste dânsul, botezându-se în chip miraculos.

După această minune, Sfântul Lup s-a dat singur şi de bunăvoie în mâinile păgânilor, ca un mieluşel spre înjunghiere. Deşi a fost supus la nenumărate chinuri, nu a încetat niciodată să-L mărturisească pe Hristos. În cele din urmă a fost osândit la tăiere cu sabia, astfel încât, în ziua de 23 august, anul 304, Sfântul Lup a trecut la viaţa cea plină de dreptate şi de frăţietate în Împărăţia cerească.

Cinstirea lui s-a făcut mereu în cetatea Novae şi în împrejurimi cu multă evlavie de către populaţia creştină daco-romană. La sărbătoarea lui luau parte şi creştinii din clasele de jos, precum şi cei din înalta conducere. Astfel, ni se relatează că, pe la sfârşitul veacului al VI-lea, prinţul Petru, fratele împăratului bizantin Mauriciu (582-602), a vizitat cetatea Novae, unde a ajuns tocmai în ziua sărbătoririi cu multă evlavie şi strălucire a smeritului Mucenic Lup, care a trăit şi s-a jertfit pentru Hristos, Părintele săracilor, în această cetate

[cristiboss56]

După tradiţie, Sfântul Fanurie s-a născut în Rodos din părinţi păgâni şi bogaţi, fiind cel mai mare dintre cei 13 fraţi. După ce tatăl său a murit năprasnic, familia lor a sărăcit, iar mama Sfântului a început a duce, în ascuns, o viață păcătoasă. Când a văzut că fiul ei, Fanurie, a aflat aceasta, ea a murit, iar Fanurie a părăsit cetatea, fugind în locuri pustii. Acolo, din voia lui Dumnezeu, a întâlnit un pustnic care l-a adus la cunoaşterea Evangheliei şi l-a botezat, apoi l-a învăţat să vieţuiască potrivit poruncilor lui Hristos. După o vreme, primind chemare de la Dumnezeu, Sfântul Fanurie a început să propovăduiască pe Hristos în cetăţile păgâne din apropiere, apoi, a fost prins de închinătorii la idoli şi pus la chinuri. Icoana descoperită în străvechea biserică din Rodos înfăţişează în 12 scene mucenicia lui astfel: Sfântul a fost adus înaintea unui dregător păgân, mărturisindu-şi cu îndrăzneală credinţa, apoi a fost bătut cu pietre, a fost întins şi bătut cu toiege, sfâşiat cu unghii de fier, întemniţat, adus din nou la judecată, ars cu făclii, tras pe roată, aruncat în groapa cu lei, strivit cu o piatră grea, adus într-un templu păgân unde i s-au pus cărbuni aprinşi în palme şi, în cele din urmă, omorât în foc.

Din pricina vitregiilor vremii, viaţa Sfântului a fost uitată până când s-a descoperit icoana sa în veacul al XIV-lea.

În a doua jumătate a secolului al XIV-lea, pe când insula Rodos, din Marea Mediterană, era sub stăpânirea Cavalerilor ioaniţi, conducătorii insulei au început unele lucrări de refacere a zidurilor cetății. Atunci muncitorii au dezgropat ruinele unei biserici străvechi, unde se aflau mai multe icoane, dintre care una era uimitor de bine păstrată. Credincioşii ortodocşi au dus icoana la arhiepiscopul Nil (1355-1369), care păstorea în vremea aceea. El a descifrat inscripţia de pe icoană, arătând că ea îl înfăţişează pe Sfântul Mucenic Fanurie, despre care nu se ştia nimic până atunci. Pe icoană era pictat chipul Sfântului, ca un tânăr ostaş, purtând în mâna dreaptă o cruce şi o lumânare aprinsă, iar de o parte şi de alta erau 12 reprezentări ale chinurilor îndurate de acesta. Înțelegând că Dumnezeu ne-a descoperit un Sfânt din vechime, peste care se lăsase negura uitării, creştinii au reconstruit vechea biserică în cinstea nou arătatului Sfânt Fanurie, considerat de atunci ocrotitorul insulei Rodos. Se spune că, în jurul anului 1500, călăuziţi de o lumină cerească, păstorii au descoperit, pe un munte din apropiere, o peşteră în care era mormântul Sfântului.

La puţin timp după aflarea icoanei sale, Sfântul a început să săvârşească minuni. Astfel, trei diaconi din Creta au plecat în Peloponez unde au fost hirotoniţi preoţi, întrucât stăpânirea veneţiană nu îngăduia venirea unui arhiereu ortodox în Creta. La întoarcere, cei trei preoţi au fost luaţi robi de piraţi şi vânduţi la trei stăpâni musulmani din Rodos. Ajungând robi în Rodos, cei trei preoţi au auzit de nou arătatul Sfânt Fanurie şi au început să i se roage pentru a fi eliberaţi. Sfântul s-a arătat în vis de trei ori celor trei stăpâni care-i ţineau pe preoţi robi şi, prin înfricoşări, i-a înduplecat să-i eli-bereze. Astfel, cei trei preoţi au plecat în Creta ducând cu ei o icoană a Sfântului Fanurie şi vestind tuturor minunea eliberării lor prin arătarea Mucenicului.

În popor, există obiceiul de a se împărţi turte săracilor de ziua Sfântului Fanurie, care făcea milostenie pentru iertarea sufletului mamei sale.

Numele Sfântului, în limba greacă, înseamnă „cel ce arată” şi, de aceea, este considerat aflătorul lucrurilor pierdute şi arătătorul căii de urmat în vreme de îndoială.

Biserica îl prăznuieşte în fiecare an, în ziua de 27 august, ca pe un Sfânt Mucenic făcător de minuni.

Hramul parohiei „Mihai Bravu - Sfântul Fanurie” din Bucureşti

Pentru credincioşii şi slujitorii Parohiei „Mihai Bravu - Sfântul Fanurie” din Bucureşti (Str. Cerceluş, nr. 18, sector 3) este o zi de sărbătoare şi bucurie prilejuită de hramul parohiei. În seara zilei de luni, 26 august, începând cu ora 18.00, au fost săvârșite în biserica parohiei slujba Vecerniei, a Litiei şi a Acatistului Sfântului Mucenic Fanurie, iar în ziua hramului, slujba Utreniei, urmată de Sfânta Liturghie şi Slujba Parastasului pentru ctitorii Bisericii, după cum a precizat Părintele Cristian Popa, parohul Bisericii „Sfântul Fanurie”.

[cristiboss56]

Sfântul Mucenic Fanurie a fost cinstit, astăzi, 27 august 2013, la Mănăstirea Stavropoleos din Capitală. Deși mănăstirea nu îl are ca ocrotitor, totuși i-a dedicat o cinstire specială.

Mai multe informații a oferit pentru Radio TRINITAS Stavrofora Mihaela Luchian, stareța Mănăstirii Stavropoleos: „Este un obicei al locului de a-l cinsti pe Sfântul Mucenic Fanurie și oamenii care îl iubesc vin și sunt alături de noi în ziua de 27 august. A fost săvârșită slujba Utreniei și Sfânta Liturghie, după care, împreună cu credincioșii care au participat la slujbe, am mers în curte unde am gustat colivă și ne-am bucurat”.

Un alt locaș de cult care astăzi și-a sărbătorit hramul este Mănăstirea „Sfântul Fanurie” - Siliștea Gumești din județul Teleorman.

[cristiboss56]

TĂIEREA CAPULUI SFÂNTULUI PROOROC IOAN BOTEZĂTORUL



Credincioşii ortodocşi, catolici şi greco-catolici sărbătoresc joi, 29 august, Tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul, profetul care a dezvăluit lumii, prima dată, că Iisus este Mesia trimis de Dumnezeu. Cultul său s-a dezvoltat în timp, iar Biserica, şi în Răsărit, şi în Apus, i-a consacrat, ca şi Maicii Domnului, mai multe sărbători importante în timpul anului bisericesc : Soborul Sf. Ioan Botezătorul (7 ianuarie), Naşterea lui Ioan Botezătorul (24 iunie) şi Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul (29 august).

Considerat Înaintemergatorul Domnului, Sf. Ioan este ultimul mare profet al Vechiului Testament, dar şi cel care a făcut trecerea spre perioada Noului Testament.
În această zi, creştinătatea prăznuieşte cu evlavie şi tristeţe Tăierea Capului Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul, ultima sărbătoare importantă din anul bisericesc, care se încheie pe 31 august.
Prin viaţa ca şi prin moartea sa, Sfântul Ioan Botezătorul, cunoscut şi sub denumirea de Înaintergătorul şi Botezătorul Domnului, rămâne pentru Creştinătate un Profet şi un model de viaţă spirituală ireproşabilă. Sfântul Ioan îi învăţa pe contemporanii lui să lupte până la moarte împotriva păcatului, să respecte dreptatea, să asculte Legea lui Dumnezeu, pentru a înainta astfel în virtute.
La acest praznic de doliu şi de post aspru, Biserica face pomenirea morţii martirice a Profetului Ioan Botezătorul, cel mai mare dintre profeţi. Totodată, praznicul îl cinsteşte cu laudele cuvenite pe Sfântul Ioan Botezătorul, cel mai mare postitor şi rugător dintre oameni, un apostol al pocăinţei, care mustra cu asprime pe cărturari şi pe farisei, numindu-i năpârci şi pui de şerpi. Ioan a fost profetul care striga în pustiu:"Pocăiţi-vă, că s-a apropiat împărăţia cerurilor (Matei 3,2).

ISTORICUL SĂRBĂTORII
Pentru Ioan cea mai importantă şcoală de formare duhovnicească, ca propovăduitor al pocăinţei şi botezător al lui Iisus a fost Pustiul Iodanului. Cuvântul lui Ioan Botezătorul era îndrăzneţ . El nu l-a cruţat nici pe regele Irod Antipa, tetrahul Galileei, pentru păcatul său de a se căsători cu Irodiada, soţia fratelui său, Filip, când acesta era în viaţă. Din căsătoria cu Irodiada, Filip a avut o fiică, Salomeea.
Au rămas vestite în istoria creştinismului vorbele moralizatoare ale Sfântului Ioan:" Nu ţi se cade ţie să ai de soţie pe femeia lui Filip, fratele tău !"
Din Evanghelie aflăm că Irod l-a întemniţat pe Ioan pentru curajul său, iar Irodiada, care nutrea o puternică ură împotriva Proorocului, aştepta un prilej de răzbunare. Irod şi-a sărbătorit ziua de naştere cu mare fast, în apropierea Paştelui, invitându-i la această aniversare pe nobilii regatului. Era momentul ca Irodiada să se răzbune.
Cu acest prilej, fiica ei, Salomeea, a dansat cu voluptate în faţa oaspeţilor. Ea a fost admirată de toţi nobilii invitaţi la ospăţ şi mai ales de Irod, care i-a promis drept, recompensă orice i-ar cere, chiar şi o jumătate din regat.
Sfătuită de mama sa, Salomeea i-a cerut regelui drept răsplată capul Sfântului Ioan Botezătorul. Irod a fost derutat, dar trebuia să-şi respecte jurământul, pentru că de faţă erau cei mai importanţi nobili din regat. Sentinţa a fost executată imediat. Un soldat l-a decapitat pe Sfântul Ioan, care era întemniţat în castelul lui Irod de la Maherus.
Capul însângerat a fost adus pe un platou, iar Salomeea i-a prezentat Irodiadei mult aşteptatul trofeu.
Irod se temea, totuşi, că Ioan ar putea învia, dacă trupul ar fi îngropat alături de cap. De aceea, regele le-a dat ucenicilor Sfântului, doar trupul acestuia. Ei au mers în cetatea Sevastia şi l-au îngropat, după care au mers la Iisus să-i mărturisească sfârşitul mucenicesc al Proorocului Ioan. În schimb, capul Sfântului a avut o istorie tulburătoare: la început a fost îngropat de Irodiada în curtea locuinţei sale, la mare adâncime.

ISTORIA ZBUCIUMATĂ A MOAŞTELOR SFÂNTULUI IOAN
Capul Sfântului Ioan Botezătorul se numără printre cele mai venerate moaşte. După tradiţia Bisericii, Capul Sfântului Ioan a fost „pierdut" de trei ori şi tot de atâtea ori a fost găsit- „ aflat". În calendarul Ortodox sunt rânduite cele trei „Aflări"(descoperiri) ale Capului Său, care sunt prăznuite astfel: pe 24 februarie-„Întîia şi a Doua Aflare"a Capului Sfântului Ioan Botezătorul, iar pe 25 mai se omagiază a treia „Aflare"a Capului Sfântului Ioan.
Tradiţia creştină , spune că doar Ioana, soţia dregătorului lui Irod ştia unde a îngropat Irodiada capul Sfântului Ioan. În mare taină, ea l-a dezgropat şi l-a înhumat, într-un vas de lut, în mare secret, în Muntele Eleonului ( Muntele Înălţării).

PRIMA „AFLARE"
După mulţi ani, un proprietar bogat şi credincios s-a călugărit sub numele de Inochentie. El a ajuns pe Muntele Eleonului, zidindu-şi acolo o chilie. În timp ce săpa şi pentru temelia unei bisericuţe, monahul a găsit vasul de lut care ocrotea Capul Sfântului Ioan. Călugărul l-a păstrat în bisericuţa sa, până când a intuit că va trece la cele veşnice. De teamă că va fi pângărit de păgâni, călugărul l-a îngropat din nou acolo unde l-a găsit. În timpul Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena ,Proorocul Ioan s-a arătat în visul a doi călugări şi le-a cerut să-i dezgroape capul. Acest moment este socotit „Prima Aflare" a veneratului cap.

A DOUA „AFLARE" A CAPULUI SF. IOAN
După ce Sfântul Ioan le-a dezvăluit călugărilor, locul unde este îngropat capul său, cei doi monahi i-au îndeplinit dorinţa Proorocului, iar după ce le-au dezgropat, au purtat moaştele într-un sac oriunde mergeau.
După un timp, cei doi s-au împrietenit cu un olar şi i-au dat acestuia sacul, să -l mai ducă şi el.Sfântul Ioan s-a arătat în visul olarului, cerându-i să fugă de călugări.
Moaştele ocrotite de olar, i-au adus acestuia multe bucurii. Când şi olarul a intuit că nu mai are mult de trăit, el a pus capul Sfântului Ioan într-o raclă şi i-a încredinţat-o surorii sale.
La rândul ei, sora olarului a dăruit-o călugărului Eustatie, care locuia într-o peşteră. Aici, moaştele au făcut numeroase minuni, iar călugărul le spunea credincioşilor, care veneau să se roage la el, că toate minunile sunt rodul puterilor sale. Aflând că va fi trimis în exil, călugărul Eustatie a îngropat moaştele .

A TREIA „AFLARE"
După un timp, peştera unde a locuit Eustatie a fost locuită de mai mulţi călugări credincioşi, care au înălţat în apropiere o mânăstire. Prin anul 452, arhimandritul Marcel, stareţul mănăstirii, a văzut în apropierea oraşuli Emesa un foc foarte mare, în timpul unei slujbe. Aşa s-a descoperit cinstitul odor, care a fost aşezat în biserica cetăţii Emesa din Siria .

PĂRTICELE DE MOAŞTE -ŞI LA AMIENS, ÎN FRANŢA
În vremea luptei împotriva icoanelor, Capul Sfâtului a fost îngropat alături de trupul său la Comani. În timpul împăratului Mihail, odorul a fost dezgropat şi dus la Constantinopol, în Biserica Sfântului Ioan, în anul 860. După mai bine de trei secole, în anul 1204, cruciaţii au pătruns în sfântul lăcaş şi au luat o parte din capul Sfântului Ioan Botezătorul. Moaştele luate de aceştia au fost duse în Catedrala oraşului Amiens, în Franţa, unde sunt venerate de credincioşi.

„Sărbătoarea Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul este pentru creştinătate un eveniment dureros, este apogeul păcatului şi desfrâului de atunci al regelui Irod Antipa. Acel moment a culminat cu o crimă oribilă pe care , an de an, biserica o reiterează. Praznicul acesta reprezintă un moment de gândire în profunzime morală, pentru a ne feri cât putem de păcatul desfrâului şi al uciderii", ne spune părintele Valentin Fotescu, Doctor în Teologie, preot la Biserica Sfânta Vineri Nouă din Bucureşti ( B-dul Nicolae Titulescu).



DATINI ŞI OBICEIURI

Potrivit tradiţiei, în ziua acestui praznic, cunoscut în popor şi sub numele de Sfntul Ioan Cap Tăiat, se ajunează. Tot prin tradiţie, praznicul aduce cu sine o seamă de interdicţii: În această zi, pentru menţinerea sănătăţii, este bine să nu se consume fructe rotunde -mere, pere, prune şi nici căpăţâni de usturoi, care au formă rotundă, asemănătoare capului.

În acelaşi timp, din ajunul sărbătorii şi în ziua praznicului nu se mănâncă preparate din varză şi roşii, deoarece Sfântului Ioan i s-a tăiat capul pe varză, de şapte ori, şi iar a înviat.

Dintr-un sentiment de pioşenie, nu se mănâncă nici fructe de culoare roşie şi nu se bea vin roşu, alimente care amintesc de sângele vărsat în timpul decapitării Proorocului Ioan.

Unele persoane ajunează sau mănâncă numai struguri, pentru a scăpa de boli moştenite din familie.
În ziua praznicului, alimentele nu se pun pe tipsie

În această zi se sfinţesc la biserică mere, pere, struguri şi castraveţi şi se împart oamenilor săraci, în amintirea rudelor decedate.

De asemenea, pentru sporul familiei şi pentru alungarea bolilor, în familiile în care au murit rude, în condiţii suspecte sau de moarte năpraznică, se respectă momentele de reculegere şi se împart pachete cu struguri, pâine şi apă.

În acelaşi timp, în această zi, în gospodării nu se foloseşte cuţitul nici la tăiatul pâinii. Produsele alimentare şi pâinea se rup cu mâna.

La oraşe şi la sate, pentru menţinerea sănătăţii se păstrează o datină străveche : postitorii consumă în această zi doar turtă preparată din grâu sau din mălai.

Dansul


Ca este zi de sarbatoare
O stie un intreg norod,
Dar si mai mult cei ce serbeaza
Nasterea regelui Irod.


Bucate-alese, vinuri scumpe,
Haine luxoase, dansuri noi,
Si cantece tumultuoase:
,,-Dansati! Petrecerea e-n toi.

Priviri hulpave se indreapta
Spre dansul cel dezlantuit
Si chiar Irod, plin de uimire
Priveste dansul amutit.

Ce mandra e Irodiada,
Desi-n gat i s-a pus un nod,
Vazand ca dansul Salomeii
Il cucereste pe Irod!

Dar regele, desi e rege,
Se face sclav prin juramant
Si cade-n marsava capcana
A marii ispite in cuvant!

Si , astfel, sclavul ce e rege
Ordona fara bucurie
Pretentia Irodiadei:
,,Capul lui Ioan pe o tipsie!”

- O, rege-sclav, in vesnicie
Ce dansuri vei mai admira
Si cine crezi ca tremura-va
De sangeroasa sabia ta?

[CiprianTm]

Cum adica i s-a taiat capul de 7 ori pe varza?!?! si iar a inviat? Nu se mananca fructe rotunde, mere, pere(nu prea sunt rotunde) iar apoi se spune ce acestea se sfintesc si se dau saracilor. Strugurii au si ei boaba rotunda.... Astea sunt din ortodoxie sau traditii babesti?(eu sunt incepator si nu stiu prea multe, va rog sa ma lamuriti)