Locul copilariei

Asemenea lui Ion Creanga si eu "imi aduc aminte de locul copilariei mele...."
De locul unde am copilarit se leaga aproape totul;inceputul vietii noastre,cunoasterea oamenilor,a diferitelor gusturi si culori si chiar inceputul credintei noastre.
La majoritatea dintre noi alaturi sunt mereu parintii care,la fel ca toate celelalte repere ale copilarii sunt supradimensionate atat cantitativ cat si calitativ de aceea poate, perioada copilariei ramane in mintea noastra pentru todeauna ca o pata de lumina si culoare si ne dorim mereu sa ne intoarcem in ea.
Oare de ce majoritatea oamenilor cand sunt foarte batrani sau cand sunt departe de tara isi doaresc sa revada locul copilariei?

[adrian010155]

Locul copilariei este centrul universului fiecaruia dintre noi, pentru ca acolo este punctul unde am venit in lume. De aceea ne atrage ca un magnet si, de fapt, in jurul lui orbitam oriunde am fi. El ne da identitatea.

[tigerAvalo9]

Locul copilariei,in centrul sufletului,una dintre cele mai minunate si importante etape ale omului.

[SIZE=3]Copilarie[/SIZE]
[SIZE=3][/SIZE]
[SIZE=3]As vrea sa raman copil[/SIZE]
[SIZE=3]Pentru todeauna![/SIZE]
[SIZE=3]As vrea sa ma joc,[/SIZE]
[SIZE=3]Sa alerg desculta,[/SIZE]
[SIZE=3]Sa construiesc castele de nisip,[/SIZE]
[SIZE=3]Si sa prind fluturi.[/SIZE]
[SIZE=3]Sa-mi pun cirese la urechi[/SIZE]
[SIZE=3]Si sa fiu alintata.[/SIZE]
[SIZE=3]Daca s-ar putea[/SIZE]
[SIZE=3]As ridica ruga lui Dumnezeu[/SIZE]
[SIZE=3]Sa ramana mama mama[/SIZE]
[SIZE=3]Tata tata,[/SIZE]
[SIZE=3]Si sa nu mai devina bunic,bunica[/SIZE]
[SIZE=3]Si eu,[/SIZE]
[SIZE=3]Printesa lor iubita![/SIZE]
[SIZE=3]Ce pacat ca nu se poate[/SIZE]
[SIZE=3]Ca eu sa fiu copil mereu.[/SIZE]
[SIZE=3]Legea firii este ca toti copiii[/SIZE]
[SIZE=3]Sa devina parinti de copii[/SIZE]
[SIZE=3]Si sa retraiasca copilaria[/SIZE]
[SIZE=3]Cu ochi si suflet de parinti!"[/SIZE]
[SIZE=1](de Sanziana Badea)[/SIZE]

[icamilin]

Cand ma intorc cu gandul in urma, la ceea ce se numeste - copilarie - imi aduc aminte ca fiind nascuta in oras, bunici din partea tatalui nu am avut fiindca era orfan, iar din partea mamei, desi era din Campulung Moldovenesc, bunica era cu noi la Timisoara, deci nu am avut unde sa merg in vacante, ca alti copii, la bunici. Viata la bloc nu e chiar asa de interesanta, insa imi aduc aminte de parcul " APOLO " sau mai nou " PARCUL POPORULUI " care era peste drum de casa in care locuiam si la care priveam pe fereastra adesea. Eram copil din cartierul " Piata Traian " cu camin cu orar prelungit si scoala generala la doi pasi. Fiind 6 frati, 3 baieti apoi 3 fete, eu sunt a 5-a, am avut o copilarie fericita in sensul ca eram , sau trebuia sa fim multumiti cu ceea ce aveam ( ma refer la jucarii, hainute, si de ce nu chiar mancare ). Dar nu ma plang, chiar sant fericita ca am fost sanatosi, imbracati din manuta mamei mele dragi, care pe langa serviciu de telefonie la C.F.R, a cusut croitorie sa ne poata imbraca si pe noi frumos, doamne, ce fericita era cand mergeam la plimbare cu totii. Treceau unii pe langa noi si intorceau capul, admirandu-ne cat eram de frumosi. Cand am mai crescut putin, sufeream in taina ca aveam colege care de Pasti sau de Craciun primeau rochite noi si pantofi, pe cand eu purtam ce primeam de la sora mea sau de la neamuri. Dar m-a ajutat bunul Dumnezeu sa intru la liceu, fara meditatii, am fost prima promotie de Liceu Economic ( desi mia-r fi placut "Limbi straine" ), ca sa am o calificare sa pot merge la un serviciu sa am si eu banutii mei, castigati de mine.
Acum ma gandesc cu nostalgie la acei ani frumosi, cand de mica am invatat sa pretuiesc un banut , sa nu-l cheltui la nimereala, erau banuti munciti de mine si ajutam si eu in casa, ca greutatile erau mari si parintii incepeau sa fie mai neputinciosi, mai bolnaviori.
Daca n-am avut bunici la sat, bunul Dumnezeu m-a binecuvant ca prin casatorie sa stau la sat, comuna Ghiroda ce se afla la 6 km de Timisoara alaturi de sotul meu si cei doi copii Florin si Laura, carora am incercat sa le ofer tot ce eu nu am avut, din punct de vedere material, cu dragostea de mama cred ca i-am inabusit, atat de dragi mi-au fost cand erau mici ca de altfel si acum mari, ca stam cu totii impreuna, n-au vrut sa le luam apartament in oras, au vrut sa ramana, la casa parinteasca.
Dar ce vroiam sa spun legat de acesti ani ai copilariei, este faptul ca acum, cand ma visez copil, toate visele mele sant legate de acest apartament in care si acum locuieste fratele meu cu tata, totul se invarteste in jurul acestui punct. Ma iertati de faptul ca mi-am depanat amintirile, dar m-a prins nostalgia copilariei. Doamne ajuta!

Mi-au curs lacrimile cand am citit aceasta poveste simpla despre copilarie caci oriunde s-ar consuma aceasta este cea mai luminoasa perioada a vietii noastre.
Pe pe vremea aceia era o raritate caci in aceea vagauna uitata de lume cu drumuri desfundate de ploi nu prea ajungea masina sau motocicleta,asadar venirea noastra era un eveniment atat pentru bunica si matusica cat pentru copii dar mai ales pentru cainii din sat care raguseau latrand la auzul motorului iar mai apoi(cainii)se ingramadeau sa-si lase ampreta pe rotile motocicletei voind a trimite un semn celor asemenea lor din ...
Casa era batraneasca cu prispa si ceardac,in bucatarie o soba cu plita iar in curte pe pirostii fierbea toata ziua un ciaun cu lesie pentru spalat sau cu de mancare la porci.In fata caei era un mar urias,care facea mere domnesti ,niste mere mari cu miezul trnasparent a caror gust nu-l voi uita niciodata.Noaptea cadeau pe acoperis facand mereu zgomot iar daca nu erai obisnuit nu dormeai toata noaptea.
Parintii ne aduceau acolo si ne lasau pana la inceperea scolii.Aduceau si de ale gurii dar, odata terminate proviziile pana veneau din nou,in cursul zilei(caci bunica si matusa mergeau la camp) mancarea noastra era urmatoarea:o bucata de mamalga cand pinea se ternima intr-o mana si in cealalta sare.Ne duceam in gradina si luam foi de usturoi,tulpini de marar, bob,cte un buzunar de cirese,de prune,nuci verzi sau porumb pe care il coceam dupa ce faceam un foc.Doamne si ce bune erau! Si ce sanatoase eram! Si cat de fericite!
Voi continua.......

[tigerAvalo9]

În prealabil postat de dorinastoica14

[SIZE=3]Copilarie[/SIZE]

[SIZE=3]As vrea sa raman copil[/SIZE]
[SIZE=3]Pentru todeauna![/SIZE]
[SIZE=3]As vrea sa ma joc,[/SIZE]
[SIZE=3]Sa alerg desculta,[/SIZE]
[SIZE=3]Sa construiesc castele de nisip,[/SIZE]
[SIZE=3]Si sa prind fluturi.[/SIZE]
[SIZE=3]Sa-mi pun cirese la urechi[/SIZE]
[SIZE=3]Si sa fiu alintata.[/SIZE]
[SIZE=3]Daca s-ar putea[/SIZE]
[SIZE=3]As ridica ruga lui Dumnezeu[/SIZE]
[SIZE=3]Sa ramana mama mama[/SIZE]
[SIZE=3]Tata tata,[/SIZE]
[SIZE=3]Si sa nu mai devina bunic,bunica[/SIZE]
[SIZE=3]Si eu,[/SIZE]
[SIZE=3]Printesa lor iubita![/SIZE]
[SIZE=3]Ce pacat ca nu se poate[/SIZE]
[SIZE=3]Ca eu sa fiu copil mereu.[/SIZE]
[SIZE=3]Legea firii este ca toti copiii[/SIZE]
[SIZE=3]Sa devina parinti de copii[/SIZE]
[SIZE=3]Si sa retraiasca copilaria[/SIZE]
[SIZE=3]Cu ochi si suflet de parinti!"[/SIZE]

[SIZE=1](de Sanziana Badea)[/SIZE]

Foarte frumoasa poezie.Multumesc

Imi cer scuze deoarece am "mancat" o litera din cuvantul "copilarie" la titlul topicului.

...
mesaj şters

[silverstar]

[SIZE=3][COLOR=#00aa00]Şi eu am fost copil[/COLOR][/SIZE]
[SIZE=3][COLOR=#00aa00]Prima zi de şcoală[/COLOR][/SIZE]

[SIZE=3][COLOR=#00aa00]... Numai târziu, peste ani, am înţeles de ce atunci, în vara aceea, vreau să spun, în vara de dinainte de a merge la şcoală, mama a adus-o la noi în casă pe Maricica. Ea, mama, era ocupată. Pentru casa mare pe care trebuia s-o ridice în curte era nevoie de o groază de acte şi aproape zilnic mergea, biata de ea, pe la birouri, după aprobări şi alte lucruri. Cât ea era plecată, eu aveam grija casei şi a băieţilor, cei doi fraţi ai mei, mai mici. Eram mare, ce mai, aveam şapte ani, curând urma să merg la şcoală. Şi, pentru că-n lipsa ei şi a mea, de-acum, cineva trebuia să stea cu ei, cu băieţii adică, a apărut Maricica cu vreo lună înainte de a începe eu şcoala pentru ca băieţii să se poată obişnui cu ea. [/COLOR][/SIZE]
[SIZE=3][COLOR=#00aa00]Nu prea ne împăcam noi două. Nu-mi plăcea să-mi spună ce şi cum să fac, ştiam eu mai bine... Asta era, eu mă puneam în gură cu ea, ea îşi punea mintea cu mine şi de aici e lesne de înţeles ce ieşea... [/COLOR][/SIZE]
[SIZE=3][COLOR=#00aa00]Într-una din zile, mama a adus acasă o lădiţă maro, din carton, căreia am aflat că i se spunea ghiozdan, în care erau două cărţi, caiete şi o cutiuţă din lemn plină cu creioane colorate şi cam atât, altceva nu-mi mai amintesc. În altă zi a adus ceva de îmbrăcat, destul de ciudat, numai pentru mine, nu şi pentru băieţi, aşa cum obişnuia să ne îmbrace te toţi trei la fel. Era uniforma. [/COLOR][/SIZE]
[SIZE=3][COLOR=#00aa00]Şi neînţelegerile cu Maricica erau ceva obişnuit între noi. Dar, mi-a făcut-o. Pentru o perioadă de timp a reuşit să-mi închidă gura. [/COLOR][/SIZE]
[SIZE=3][COLOR=#00aa00]Eu nu ştiu dacă Maricica a mers vreodată la şcoală, dacă ştia ce e aia şcoală şi ce se face acolo. Numai că, după ce a auzit vorbindu-se în casă că eu trebuia să merg la şcoală, Maricica, din prostie sau cu bună intenţie, a reuşit să-mi transforme prima zi de şcoală din ceea ce ar fi trebuit să fie - o zi frumoasă - în una de coşmar... [/COLOR][/SIZE]
[SIZE=3][COLOR=#00aa00]Când erau părinţii plecaţi mă ameninţa: "lasă că te duci tu la şcoală, scap eu de tine, acolo ai să rămâi... "M-am speriat destul de rău şi făceam eforturi să n-o mai supăr, dar de cele mai multe ori uitam că nu trebuie s-o supăr şi, cum pleca mama de acasă, iar mă ameninţa cu şcoala... [/COLOR][/SIZE]
[SIZE=3][COLOR=#00aa00]Pe strada unde ne mutasem de curând, toţi copiii erau cam de vârsta mea ori erau mai mici, aşa ca fraţii mei, şi nu aveam pe cine întreba ce e aia şcoală şi dacă de acolo te mai întorci acasă... [/COLOR][/SIZE]
[SIZE=3][COLOR=#00aa00]- Doamne, eram atât de speriată!... Vedeţi ce uşor pot fi copiii păcăliţi... [/COLOR][/SIZE]
[SIZE=3][COLOR=#00aa00]Sigur, Maricica a înţeles că spusele ei mă sperie cu adevărat şi nu-şi mai ţinea gura. Eram eu ca o mieluşea, supusă, ascultătoare, cuminte, dar nici aşa nu era mulţumită... Începuse chiar sub nasul părinţilor să-mi arate, prin gesturi, cât de bine-i pare c-o să scape de mine... [/COLOR][/SIZE]
[SIZE=3][COLOR=#00aa00]În noaptea aceea n-am închis ochii de frică. Cum să-i spun eu mamei că nu vreau să merg la şcoală, că nu vreau să mă despart de băieţi, când şi ea era fericită că are fetiţă elevă? Cum să-i stric bucuria? Dar dacă şi ea voia să scape de mine? Dacă tocmai de asta era fericită? Şi tata... Tocmai în noaptea aia lucra... Oare ce-o să zică, ce-o să facă? Pe cine-o să mai ţină el pe genunchi şi cui o să-i mai cânte el "Ţigăncuşă eşti frumoasă..."?Ce milă mi-era de el, de tata, şi de fraţii mei că n-or să mă mai aibă... Chiar înainte de culcare, Maricica îmi spusese că-n obor se găseau de vânzare o mulţime de fetiţe mai frumoase şi mai cuminţi decât mine... [/COLOR][/SIZE]
[SIZE=3][COLOR=#00aa00]Dimineaţă m-am lăsat îmbrăcată în hainele acelea ciudate fără să spun o vorbă... Ba, mama mi-a mai pus prin păr şi la gât nişte panglici tare mari şi caraghioase. Şi fraţii mei dormeau nevinovat, ce le păsa lor! habar n-aveau ei că eu plecam şi n-o să ne mai vedem, n-o să ne mai jucăm niciodată de-a "Hoţii şi vardiştii" sau "Omu' negru" la lăsarea întunericului... Tare eram speriată, tare-mi era frică... Şi nimeni nici nu bănuia ce tare mă durea sufleţelul!... [/COLOR][/SIZE]
[SIZE=3][COLOR=#00aa00]Pe masa din bucătărie, ca-n fiecare dimineaţă când ne trezeam, era un platou mare plin cu gogoşi calde, mirosind a zahăr vanilat... Mama mi-a spus să mănânc. N-am putut... Suspinam, lacrimile-mi jucau în ochi şi nu ştiam ce să fac, ce să spun să nu plec de-acasă. Când am crezut eu că nu mă vede nimeni, am deschis cutia aceea care se numea ghiozdan şi iute! am răsturnat, în disperare, toate gogoşile peste cărţi şi caiete, aşa ca să am ce mânca un timp, dacă tot era să nu mai vin acasă niciodată... [/COLOR][/SIZE]
[SIZE=3][COLOR=#00aa00]Pe atunci, începerea anului şcolar era deosebit de simplă, fără artificii, tort sau alte zorzoane... Am intrat în şcoală, Dumnezeule ce clădire imensă! mama m-a lăsat singură lângă un perete cât ea a intrat să vorbească nu ştiu cu cine, apoi m-a luat de mână, am intrat într-o încăpere cu mulţi copiişi o doamnă care vorbea. M-a privit din cap până-n picioare şi mi-a spus un scurt "Treci în bancă! şi cam asta a fost tot... Tot ce-mi amintesc eu din prima mea zi de şcoală... Ba nu, doamna aceea i-a mai spus mamei la ce oră să vină să mă ia acasă. Auzind-o, parcă mi-a mai venit inima la loc... Însă au început alte frământări: dacă n-o să vină, dacă nici ea nu mă mai vrea, dacă, dacă... [/COLOR][/SIZE]
[SIZE=3][COLOR=#00aa00]Şi, uite-aşa a fost prima mea zi de şcoală, zi din care nu-mi amintesc decât spaima pe care am trait-o. [/COLOR][/SIZE]
[SIZE=3][COLOR=#00aa00]La întoarcerea acasă s-a lămurit dispariţia gogoşilor, dar şi a unturii de pe cărţi şi caiete. [/COLOR][/SIZE]
[SIZE=3][COLOR=#00aa00]După amiază, când am ieşit în oraş pentru clasica fotografie din prima zi de şcoală, mama şi tata care erau tare mândri de mine, mi-au cumpărat alte cărţi şi caiete. În drum spre casă, râzând, jucându-ne, alergându-ne pe stradă, părinţii mi-au pus tot felul de întrebări şi aşa au aflat de ce am luat eu gogoşile la şcoală şi cât am fost de speriată. [/COLOR][/SIZE]
[SIZE=3][COLOR=#00aa00]În aceeaşi seară, Maricica a ieşit pentru totdeauna din casa noastră şi din viaţa mea...[/COLOR][/SIZE]

[SIZE=1][COLOR=green]Fragment din volumul "Viitorul incepe azi..." [/COLOR][/SIZE]