Parintele Arsenie Boca

[leonte]

În prealabil postat de iuliu46

...
degeaba incerc eu sa-ti arat ca esti afundat in noroi pana in gat daca eu sunt afundat pana peste cap ...

Daca tu chiar crezi ca esti in noroi pana peste cap, in timp ce eu sunt numai pana la gat, pentru ce te-ai tulburat cand te-am numit naparca? Cum adica nu-mi permiti sa te numesc naparca? Cine esti tu sa-mi spui mie ce-mi permiti si ce nu-mi permiti?

Iar daca nu crezi ceea ce ai spus mai sus, pe cine crezi tu ca duci de nas? Pe un morman de moloz? Mormanele de moloz nu pot cuvanta. Deci pe cine duci de nas? Pe duhul care petrece intrupat in acest morman de moloz? Caci daca incerci sa duci de nas pe duhul ce vibreaza in acesta cusca pamanteasca, esti tu sigur ca vei putea? Nu te temi tu ca il defaimi pe Cel ce m-a "suflat" in narile acestui trup, ca si cum n-ar fi fost in stare sa creeze ceva mai iscusit decat tine?

Ia seama la ce spui si la ce cugeti! Ia seama si la inima care bate in pieptul tau, ca nu ai ajuns intru fiinta de la tine putere!

[dobrin7m]

In rugaciunile de seara ne rugam catre Dumnezeu Tatal, catre Domnul Iisus Hristos, catre Sfantul Duh, catre Maica Domnului, catre Ingerul pazitor.
Ne inchinam Sfintei Treimi :

Ma inchin Tie, Preasfanta Treime, care esti o Fiinta, de viata facatoare si nedespartita: Parinte si Fiule si Duhule Sfinte; cred intru Tine si Te marturisesc si Te slavesc, multumescu-Ti si Te laud, cinstescu-Te, Te preainalt si Te rog: miluieste-ma pe mine, nevrednicul robul Tau, pentru numele Tau.

Si cerem tuturor puterilor ceresti, Sf, Ioan Botezatorul, tuturor Sfintilor lui Dumnezeu, Sf. Ioan Gura de Aur, Sf. Vasile, Sf.Grigore, sfintelor femei sa se roage pentru noi ca sa ne mantuim pentru rugaciunile lor.

Iata cum suntem invatati sa ne rugam.

Ideea lansata aici ca daca suntem suparati cu Dumnezeu ne rugam Maicii Domnului, daca suntem suparati cu Maica Domnului ne rugam sfintilor, si asa mai departe este o idee departe de invatatura ortodoxa. Pentru ca noi nu trebuie sa avem suparare pe nimeni in primul rand, nici nu incape vorba sa fim suparati pe Dumnezeu, pe Maica Domnului sau pe vreun sfant.
Ideea de smerenie fata de Dumnezeu prin rugaciunea la un sfant este prost inteleasa de multi oameni. Acest cuvant a fost spus de preotii nostri duhovnici aratand ca e o dovada de smerenie aceasta insa ne-excluzand rugaciunea in tot ceasul catre Dumnezeu. Este gresit sa abandobam rugaciunea catre Dumnezeu pe motiv ca ne rugam sfintilor din smerenie. Ca nu suntem catusi de putin smeriti. Sa nu credeti ca aceasta este calea care duce la smerenie. Nu. Doar ne inchipuim ca suntem smeriti.
Dumnezeu iubeste toti oamenii si primeste rugaciunea pacatosului daca acesta o spune cu smerenie. Daca ne rugam doar sfintilor si nu ne rugam si lui Dumnezeu sau Maicii Domnului nu aratam smerenie.

Adevarata smerenie ne face sa vedem toate curate. Atunci pe toti din jurul nostru ii vedem mai curati si mai buni ca noi. Atunci nu vom avea de spus niciodata nimic rau de nimeni pentru ca ne socotim mai pacatosi. Si cel mai pacatos poate sa certe pe cei mai buni?

Din smerenie nu va putea niciodata cel smerit sa certe pe nimeni si nici sa arate cu degetul.
Din smerenie cel smerit nu va fi niciodata suparat nici pe Dumnezeu ca sa se roage doar Maicii Domnului, nici pe Maica Domnului ca sa se roage doar sfintilor, nici pe anumiti sfinti ca sa se roage doar la un anume sfant. Asta e inselare sa nu te rogi la Dumnezeu, sau la Maica Domnului.

Adevaratul smerit se roaga si la Dumnezeu, si la Maica Domnului , si la sfinti pentru ca socotindu-se ultimul pacatos stie ca are nevoie de mila Domnului, de ajutorul Maicii Domnului si de rugaciunile sfintilor.

[dobrin7m]

"- Prea Cuvioase parinte, eu nu pot pune in acelasi cantar pe toti preotii !

- Dar cine esti dumneata de cantaresti preotii ? Ai stat pe scaunul lui Hristos ?

- Dar, Prea Cuvioase, parintele cutare-i sfant, parintele cutare, care a fost la inchisoare, a fost un sfant, dar ceilalti preoti care nu poarta uniforma, care se barbierese, care fumeaza, eu nu-i pot pune in acelasi cantar.

- Dar, cine ti-a dat voie sa-i pui in acelasi cantar dumneata si sa cantaresti preotii ? Ca n-ai voie sa cantaresti pe nimeni, ca zice asa Scriptura : Nu judecati, si nu veti fi judecati ( Matei 7, 1 ). Eu pe nimeni n-am voie sa judec, pentru ca judecatorul nostru este Hristos.

- Vreau sa va spun, ca eu mi-am pierdut evlavia la unii preoti si eu cred ca n-au toti acelasi har.
- Rau ai gandit ! Dumneata trebuie sa stii e daca ar fi asa cum zici, n-ar mai fi preoti pe fata pamantului, fiindca toti gresesc. Dar nu-i asa. Zic Sfantul Ioan Gura de Aur : " A preotului este numai a deschide gura, si harul lucreaza ".

De vei vedea preot beat, cazut in sant, du-te si-i saruta mana si indata te-ai umplut de harul lui Dumnezeu ! Ca nu se amesteca niciodata pacatele lui cu harul lui Dumnezeu, care l-a luat la hirotonie, ca atunci n-ar mai fi har. Preotul nu lucreaza in virtutea sa personala, ci in virtutea harului care l-a primit. Daca n-a fost vrednic, la judecata ia mai mare munca decat crestinii, ca cei tari, tare se vor cerca; caruia i s-a dat mult, mult se va cere; si mai mult va fi batuta sluga aceea care a stiut voia, decat cea care n-a stiut ( Luca 12,48 ).

Dar acest lucru este al lui Hristos, nu-i al tau. Noi ne plecam harului lui Dumnezeu, ca ai auzit ce a spus Mantuitorul la popor. El, ca Dumnezeu, ii mustra pe carturari si pe arhierei, dar poporului nu i-a dat voie sa-i mustre. Ai auzit ce-a spus ? Pe scaunul lui Moise si al lui Aaron au sezut carturarii si fariseii, arhiereii si preotii; tot ce va invata ei sa faceti, sa faceti, ca ei legea lui Dumnezeu invata, dar dupa faptele lor sa nu faceti, ca ei zic si nu fac (Matei 23, 2-3).

Evanghelia iti da voie sa faci ce zice preotul, cand te invata de bine, iar daca vezi la el ceva ca nu-i bun, nu face. Mantuitorul spune asta. Pentru ca el are sa dea seama inaintea lui Dumnezeu daca n-a facut, si eu am sa dau seama inaintea lui Dumnezeu, daca am auzit un cuvant bun si nu l-am facut.

Dar nu le-a dat voie sa judece, pentru ca harul lui Dumnezeu nu se duce de la preot, numai daca ai auzit ca l-a caterisit. Si cand este caterisit, inca darul nu se ia. Atunci este ca un soldat care are la dansul sabie, are pusca, are pistol, dar n-are voie sa le foloseasca, ca i se ia numai administrarea harului, nu harul lui Dumnezeu, numai lucrarea harului. El, in ziua judecatii, tot ca preot se va judeca.

Ia sa va dau un exemplu : Pune dumneata intr-un castron de marmura un pumn de galbeni de aur si pune si cenusa. Ia o caldare de apa si toarna peste ei. Ce se intampla cu cenusa ? S-a amestecat aurul cu apa ? A intrat cenusa in aur ? N-a intrat. Aurul este alta fire si cenusa alta.

Dupa cum nu se amesteca aurul cu cenusa, asa nu se amesteca la preot pacatele lui cu harul care este dat de la Dumnezeu, macar de ar fi el cat de pacatos." Par. Cleopa

[iuliu46]

În prealabil postat de leonte

Daca tu chiar crezi ca esti in noroi pana peste cap, in timp ce eu sunt numai pana la gat, pentru ce te-ai tulburat cand te-am numit naparca? Cum adica nu-mi permiti sa te numesc naparca? Cine esti tu sa-mi spui mie ce-mi permiti si ce nu-mi permiti?

Iar daca nu crezi ceea ce ai spus mai sus, pe cine crezi tu ca duci de nas? Pe un morman de moloz? Mormanele de moloz nu pot cuvanta. Deci pe cine duci de nas? Pe duhul care petrece intrupat in acest morman de moloz? Caci daca incerci sa duci de nas pe duhul ce vibreaza in acesta cusca pamanteasca, esti tu sigur ca vei putea? Nu te temi tu ca il defaimi pe Cel ce m-a "suflat" in narile acestui trup, ca si cum n-ar fi fost in stare sa creeze ceva mai iscusit decat tine?

Ia seama la ce spui si la ce cugeti! Ia seama si la inima care bate in pieptul tau, ca nu ai ajuns intru fiinta de la tine putere!

textele astea le-ai invatat tot la Muntele Athos sau le-ai vazut la Pro TV ? Sau le-ai luat de pe Facebook ? Sau ai probleme in viata reala si intri seara pe net si jignesti toti oamenii care nu-s de acord cu tine ?
Pe internet toti sunt curajosi si sfinti. Tu ai intrecut masura sfinteniei. De unde te-ai suit nici duhul blandetii nu-l mai vezi, arunci cu laturi intr-una asa cum ai invatat de la ala cu care ai legatura directa.
Lasa-ma in pace ca ma plictisesti.

[leonte]

În prealabil postat de iuliu46

Lasa-ma in pace ca ma plictisesti.

Iarta-mi laturile si tine-te departe de mine! Nu de alta, dar nu am nici un motiv pe care sa ma bazez ca nu voi repeta gestul.

Ori de cate ori imi vezi numele in dreptul unui mesaj, ti-ai face un mare bine sa il depasesti! Nu de alta, dar galeata cu laturi se va rasturna iar in cap la tine. Si poate nici nu e pregatita pentru tine. Dar daca iti place sa iesi in evidenta, eu ce sa iti fac? Atat ma duce mintea. Acum ca ai luat la cunostinta, ai ocazia sa mi te faci pilda vie de om treaz cu mintea.

[catalin2]

În prealabil postat de leonte

Unde-i citatul frate? Poliloghia asta a ta se numeste sursa autentica? Da-mi frate, carte editie autor gilimele! Iar daca nu te intereseaza sa-mi aduci la cunostinta greseala mea, nu te mai baga in vorba aiurea. Nu uita ca l-ai facut protestant si pe sf. Siluan, mai de mult, in dorinta ta oarba de a-mi da peste nas!

Nu stiu la ce citat te referi, la importanta preotului? Asta e invatatura de baza in ortodoxie, toata Sfanta Scriptura si invatatura Bisericii din catehism despre asta vorbesc. Orice paragraf vei citi e si despre asta vorba, ce faceau Sfintii Apostoli dupa coborarea harului? Le spuneau crezi si gata? Nu, ii botezau, apoi le puneau mainile pe cap (Mirungerea), ei primeau harul si vorbeau in limbi (acum nu se mai vorbeste in limbi). Calugarii si chiar si pustnicii nu sunt rupti de Biserica, pentru ca ar fi schismatici. Se spovedesc si impartasesc si ei, participa la Sfintele Liturghii, etc. Iisus a spus ca lasa Biserica Sa, nu doar o invatatura. Nu am facut protestant pe vreun sfant.

[leonte]

Problema nu e rugaciunea catre un sfant pentru care ai multa evlavie. Fiecare manastire isi are un hram, fiecare om primeste un nume de la botez, fiecare calugar poarta numele unui mare predecesor. Este deci foarte firesc sa dezvolti o legatura mai puternica si sa capeti mai multa indrazneala in rugaciune catre cineva de care te simti mai apropiat. Si este foarte logic sa te simtim mai apropiati de cineva care este mai aproape de conditia noastra de oameni pacatosi. Si cine altcineva poate fi mai aproape de noi, decat tot cineva care a fost un om pacatos ca si noi, precum cuviosul Moise Arapul sau cuvioasa Maria Egipteanca?

Problema apare tocmai in ideea evidentiata mai jos

În prealabil postat de dobrin7m

Ideea lansata aici ca daca suntem suparati cu Dumnezeu ne rugam Maicii Domnului, ...

Problema apare cand cineva sugereaza ca Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, este mai milostiva decat Tatal indurarilor si Parintele milelor celor bogate. Gherondisa este mai cinstita decat Heruvimii si mai slavita decat Serafimii. Dar intre Domnul Dumnezeu si oricare dintre fapturi, este o diferenta atat de mare cat intre ... cuvintele nu ma ajuta dar am sa risc o analogie. Diferenta este cam cat intre cea mai stralucitoare stea si intreg universul.

Aceasta neindrazneala in rugaciunea catre Domnul Hristos, sau catre Sfanta Treime, este iarasi fireasca, dupa cum bine ai zis, datorita murdariei. Dar nu pentru ca rautatea din mine ar fi mai mare decat mila lui Dumnezeu. Ci pentru ca eu nu am ajuns sa cunosc noianul de iubire pe care Domnul Dumnezeu il are pentru mine. Arsenie de la Prislop a spus : "Dumnezeu il iubeste pe cel mai rau dintre pacatosi, mult mai mult decat cel mai mare dintre sfinti IL iubeste pe Dumnezeu."

A doua panta de alunecare de la dreapta credinta, in discutia precedenta, a fost sugerearea faptului ca este interzis mireanului sa dezvolte o legatura directa cu Dumnezeu. De fapt intr-acolo tinteste atat Evanghelia cat si toata patristica ortodoxa; spre dezvoltarea unei legaturi directe si solide chiar cu Cel care dintru nefiinta ne-a zidit si cu chipul Sau cel Dumnezeiesc ne-a cinstit.

A treia problema pe care am criticat-o si am sa o tot critic, ori de cate ori se va ivi ocazia, este segregarea care se face intre monahi si fratii nostrii mireni. Fratele incepator, dupa ce i s-a turnat cu palnia in cap gandul ca monahii sunt pe jumatate sfinti si a fost silit de familie sa pupe mana preotului si calugarului, porneste la manastire gandind ca va deveni si el ca cei carora le-a pupat mana.

Daca noi, calugarii, am starui in a-i convinge pe oameni ca suntem cei mai pacatosi, nu doar sa o spunem ca sa ne dam smeriti, atunci si cei ce ar apuca-o pe cale monahala ar fi cei care au cu adevarat chemare. Eu insumi, in tineretile mele, cand am plecat de acasa, in ciuda conjuncturii in care ma regaseam, aveam ascuns in subconstient dorinta de o altfel de glorie si de slava; gloria duhovniceasca. Au urmat ani de chin si de tulburare; certuri cu fratii si cu parintii pe la strana; eu invidos pe unii, altii invidiosi pe mine sau tulburati de trufia mea... Faceam sute de matanii pe zi si purtandu-ma ca la "carte", dar intru nimic nu spoream. Am patimit multe, dar nu prentru ca eram un iubitor de nevointa, caci toata nevointa o faceam dintr-o ravna a mandriei; din dorinta de a arata atat celor de pe pamant, cat si Celor din ceruri, cat as fi eu de vrednic. Aproape toata nevointa mea calugareasca a fost o mare jerfa adusa mandriei. A fost nevoie de aproape 10 ani de la primul pas catre poarta unei manastiri, ca sa pricep ca nu litera legii si cantitatea nevointei sunt Calea, Adevarul si Viata. A fost nevoie sa fac multe nazbatii, sa amarasc multe inimi si sa dezamagesc multe cugete, ca sa pricep Mesajul si scopul Jerfei de pe Golgota. Si toate acestea si multe altele mai urate si mai rele decat acestea avutu-si-au radacinile intr-un entuziasm aproape inocent, neconstientizat atunci. Cel al goanei dupa glorie pe motiv duhovnicesc.

Nu exista oameni sub soare care sa fi fost mai aproape de adevar decat sfintii parinti ai ortodoxiei. Dar oameni mai departati de Dumnezeu si mai lucratori de rele, decat cei mai multi dintre fratii ortocsi nu am cunoscut. Ortodoxia reuneste un cumul al extremelor: cei mai mari sfinti cu cei mai indaratnici oameni. Invatatura sfintilor parinti si a sfintei scripturi, marturiseste Adevarul, iar mostenirea ortodoxa le are din belsug pe amandoua. Dar nu e sufient sa ai o biblioteca de 5*** ca sa te fi lepadat de patimi. A citi despre cei ce-si plangeau pacatele sau a predica despre ei, nu e tot una cu a-ti plange tu singur pacatele.

Ratiunea este puterea mintii de a opera cu palpabilul, dar pentru aceasta ratiune fireasca, Jerfa de pe Golgota este nebunie, este de neinteles. Pentru a patrunde aceasta taina, ratiunea trebuie sa paseasca spre o noua dimensiune a cunoasterii, adica suprafirescul sau firea ce innoita. Aceasta nu e tot una cu despatimirea, dar e o etapa foarte apropiata a despatimirii. Si nu e greu de loc a fi dobandita. Aici ma tulbura o alta idee care circula printre monahi si mai ales mi-e mila de saracii mireni care sunt dezarmati cu totul din pricina ei. Ca "e foaaarte greu sa sporesti duhovniceste! Nici sa nu-ti inchipui ca vei reusi vreodata! Se chinuie ei calugarii si abia cate unul daca izbuteste ceva." Dar cum sa fie greu cand ai atatea puteri ca ajutor. Pe langa darurile cu care ne-a inzestrat Dumnezeu, avem sprijinitorii cei din ceruri, rugatorii neobositi. Astfel de zvonuri, cum ca e de la greu spre imposibil, retoricile acelea fatarnice si dezarmante "eh! Dar cine poate asa cum puteau Antonie, Pahomie, Arsenie...?" aceastea sunt menite sa departeze pe om de lucrarea cea buna; sa deznadajduiasca omul. Caci izvorasc din inimile patimase ale celor ce, pentru a nu se confrunta cu mustrarea constiintei, isi generalizeaza pornirile patimase si ii socotesc, pe toti, asemeni lor. Paziti-va de astfel de oameni!

[leonte]

Aceeasi mantuire e si pentru mireni si pentru calugari, caci viata cea vesnica este "ca lumea sa Te cunoasca pe Tine, singurul si adevaratul Dumnezeu..." Ioan 17.
Si ce inseamna a cunoaste pe Dumnezeu? In primul rand inseamna a pricepe in inima ta, mai ales in pofida a tot ce ti se spune, ca Dumnezeu este iubire si ca ma iubeste si pe mine, te iubeste si pe tine, il iubeste si pe cel ce mi-a furat telefonul si pe cea care m-a inselat cu vecinul. Dupa ce am inteles ca ne iubeste urmeaza a pricepe cat de mult ne iubeste. Si tot asa, sporind in a cunoaste pe Dumnezeu si in a cunoaste milele Sale cele bogate, purcedem spre vesnicie si dobandim indrazneala catre Dumnezeu. Iar sfintii nu se supara, cand, in loc sa le compunem lor imnuri cantam doar "Sfinte Dumnezeule..." ci, dimpotriva. Se bucura si canta si dansii cu noi. Numai sa ajungem noi la masura aceea, mai nainte de a ne da ultima suflare! Este firesc sa nu ai indrazneala catre Cel pe care nu-L cunosti. Dar sa faci din nestiinta si din neindrazneala ta o dogma, eu asa ceava nu am gasit in toata patristica pe care am citit-o.

Sunt monahi invidiosi pe alti monahi, iar cand ii vad sporind duhovniceste indata cauta sa ii traga inapoi. Unii dintre acestia se mai caiesc, dar altii, sarmanii, si-au facut o profesie din treaba asta. Cat despre "sa nu faci ce face popa...!" vorba in sine nu e falsa. Insa ea devine demolatoare de biserica atunci cand e folosita pentru a ascunde adevarul sub pres. Iar adevarul este ca multi dintre candidatii la preotie din zilele noastre, nu doar ca n-ar trebui nici sa paseasca pe usile diaconesti, dar nici la strana n-ar trebui sa aiba blagoslovenie.

Fratii mei! Crestinismul nu e o dogma filosofica de predicat doar de profesionisti calificati profesional, spusa de la ratiune catre ratiune. Crestinismul, inca de la inceput, a fost o mare taina, pe care nici Apostolii n-au priceput-o pana la pogorarea Duhului Sfant. Ca dovada sunt cererile de fotolii imparatesti, cearta pentru intaietate, raspandirea din vinerea neagra, lepadarea lui Chefa, necredinta lui Toma, frica de farisei si furisarea de dupa ingropare... Caci pana la pogorarea Duhului Sfant peste ei, tot pe ratiunea aceasta neputincioasa si limitata se bazau si ei. Sub ale lor rugaciuni Domnul si Dumnezeul nostru sa ne pazeasca si sa ne miluieasca, in veci...

[dobrin7m]

În prealabil postat de leonte

A doua panta de alunecare de la dreapta credinta, in discutia precedenta, a fost sugerearea faptului ca este interzis mireanului sa dezvolte o legatura directa cu Dumnezeu. De fapt intr-acolo tinteste atat Evanghelia cat si toata patristica ortodoxa; spre dezvoltarea unei legaturi directe si solide chiar cu Cel care dintru nefiinta ne-a zidit si cu chipul Sau cel Dumnezeiesc ne-a cinstit.

A treia problema pe care am criticat-o si am sa o tot critic, ori de cate ori se va ivi ocazia, este segregarea care se face intre monahi si fratii nostrii mireni. Fratele incepator, dupa ce i s-a turnat cu palnia in cap gandul ca monahii sunt pe jumatate sfinti si a fost silit de familie sa pupe mana preotului si calugarului, porneste la manastire gandind ca va deveni si el ca cei carora le-a pupat mana.

Daca noi, calugarii, am starui in a-i convinge pe oameni ca suntem cei mai pacatosi, nu doar sa o spunem ca sa ne dam smeriti, atunci si cei ce ar apuca-o pe cale monahala ar fi cei care au cu adevarat chemare. Eu insumi, in tineretile mele, cand am plecat de acasa, in ciuda conjuncturii in care ma regaseam, aveam ascuns in subconstient dorinta de o altfel de glorie si de slava; gloria duhovniceasca. Au urmat ani de chin si de tulburare; certuri cu fratii si cu parintii pe la strana; eu invidos pe unii, altii invidiosi pe mine sau tulburati de trufia mea... Faceam sute de matanii pe zi si purtandu-ma ca la "carte", dar intru nimic nu spoream. Am patimit multe, dar nu prentru ca eram un iubitor de nevointa, caci toata nevointa o faceam dintr-o ravna a mandriei; din dorinta de a arata atat celor de pe pamant, cat si Celor din ceruri, cat as fi eu de vrednic. Aproape toata nevointa mea calugareasca a fost o mare jerfa adusa mandriei. A fost nevoie de aproape 10 ani de la primul pas catre poarta unei manastiri, ca sa pricep ca nu litera legii si cantitatea nevointei sunt Calea, Adevarul si Viata. A fost nevoie sa fac multe nazbatii, sa amarasc multe inimi si sa dezamagesc multe cugete, ca sa pricep Mesajul si scopul Jerfei de pe Golgota. Si toate acestea si multe altele mai urate si mai rele decat acestea avutu-si-au radacinile intr-un entuziasm aproape inocent, neconstientizat atunci. Cel al goanei dupa glorie pe motiv duhovnicesc.

Nu exista oameni sub soare care sa fi fost mai aproape de adevar decat sfintii parinti ai ortodoxiei. Dar oameni mai departati de Dumnezeu si mai lucratori de rele, decat cei mai multi dintre fratii ortocsi nu am cunoscut. Ortodoxia reuneste un cumul al extremelor: cei mai mari sfinti cu cei mai indaratnici oameni. Invatatura sfintilor parinti si a sfintei scripturi, marturiseste Adevarul, iar mostenirea ortodoxa le are din belsug pe amandoua. Dar nu e sufient sa ai o biblioteca de 5*** ca sa te fi lepadat de patimi. A citi despre cei ce-si plangeau pacatele sau a predica despre ei, nu e tot una cu a-ti plange tu singur pacatele.

Ratiunea este puterea mintii de a opera cu palpabilul, dar pentru aceasta ratiune fireasca, Jerfa de pe Golgota este nebunie, este de neinteles. Pentru a patrunde aceasta taina, ratiunea trebuie sa paseasca spre o noua dimensiune a cunoasterii, adica suprafirescul sau firea ce innoita. Aceasta nu e tot una cu despatimirea, dar e o etapa foarte apropiata a despatimirii. Si nu e greu de loc a fi dobandita. Aici ma tulbura o alta idee care circula printre monahi si mai ales mi-e mila de saracii mireni care sunt dezarmati cu totul din pricina ei. Ca "e foaaarte greu sa sporesti duhovniceste! Nici sa nu-ti inchipui ca vei reusi vreodata! Se chinuie ei calugarii si abia cate unul daca izbuteste ceva." Dar cum sa fie greu cand ai atatea puteri ca ajutor. Pe langa darurile cu care ne-a inzestrat Dumnezeu, avem sprijinitorii cei din ceruri, rugatorii neobositi. Astfel de zvonuri, cum ca e de la greu spre imposibil, retoricile acelea fatarnice si dezarmante "eh! Dar cine poate asa cum puteau Antonie, Pahomie, Arsenie...?" aceastea sunt menite sa departeze pe om de lucrarea cea buna; sa deznadajduiasca omul. Caci izvorasc din inimile patimase ale celor ce, pentru a nu se confrunta cu mustrarea constiintei, isi generalizeaza pornirile patimase si ii socotesc, pe toti, asemeni lor. Paziti-va de astfel de oameni!

Primele sfaturi primite de la duhovnicul meu au fost: vorbiti cu Dumnezeu, neincetat, rugati-va Lui. Si l-am intrebat: cum parinte, eu cu atatea pacate, ultima amarata? da, dvs, vorbiti cu Dumnezeu , cereti-I iertare, mila, daruiti-I toate gandurile dvs, ca mare bucurie este in ceruri cand un pacatos se pocaieste.

Legat de aspectul monahii si mirenii cred ca problema pleaca , la cei care gandesc asa cum ati semnalat, deci pleaca dintr-un start gresit pe calea intelegerii credintei. Se prea poate eu sa nu fi intampinat dificultati in acest sens poate si prin faptul ca legatura mea cu Sfantul Munte a existat, Sfantul Munte facand minunea cu mine si deci si invatatura a fost oarecum corecta. Eu stiu ca monahii sunt si pacatosi, insa simt ca trebuie sa imi vad de pacatele mele si ca adevarata cale nu este ravnirea la pozitii duhovnicesti inalte din mandrie ci de fapt este despatimirea, dezradacinarea pacatelor, curatarea sufletului.
De fapt totul se rezuma la ascultare, curatarea sufletului prin nevointa si dorinta de a deveni ca mormantul dupa cum spunea Sf. Macarie Egipteanul, laudele sa nu te atinga, ocarile sa nu te tulbure. Nu e de mirare ca prima carte pe care m-a pus sa citesc duhovnicul a fost Sf. Macarie Egipteanul. De folos este de asemenea sa invatam de la Sfintii Parinti sa ne ferim de mandrie, iar cand vin ganduri de mandrie si slava desarta sa stim ce sa facem sa scapam de ele. Aici iata ce rol important are duhovnicul. deci cei fara duhovnic niciodata nu vor putea spori duhovniceste singuri.

Da , nu e suficient sa citesti, dupa cum bine spunea Sf. Ioan Gura de Aur: "nu avem nici un folos daca dogmele ne sunt drepte, daca viata ne este stricata; si iarasi nici nu putem castiga ceva de folos pentru mantuirea noastra daca avem viata curata dar nu tinem seama de dogme. Se cuvine dar sa ne impodobim cu amandoua, si cu invataturi drepte si cu viata curata, daca vrem sa scapam de iad si sa dobandim Imparatia."

Trebuie sa luam aminte la noi insine, la inlauntrul nostru. Cu timpul vom invata sa facem distinctia intre pacatele cu gandul , care izvorasc din mintea noastra si pacatele din fire, ce pleaca din inima ca ceva instinctiv. De cate ori, daca ne analizam facem cate un pacat cu o viteza uimitoare, din inima pornit, fara sa apuci sa mai gandesti. Noi oamenii spunem: m-a luat gura pe dinainte, nu am gandit, etc.
Cert este ca trebuie sa ne cunoastem pe noi insine, sa instituim paza mintii si sa aplicam toate invataturile ce le citim de la Sfintii Parinti. Si in acelasi timp rugaciunea continua la Dumnezeu, pe langa rugaciunea obisnuita de dimineata, de seara, acatiste, etc.
Are loc o schimbare a mintii, si treptat a sufletului. Mintea se obisnuieste sa gandeasca doar la Dumnezeu si la Cuvantul lui Dumnezeu. Mintea strabate pasaje din Biblie, pune intrebari si Dumnezeu prin Duhul Sfant iti raspunde. O continua convorbire cu Dumnezeu.

Despre iubirea lui Dumnezeu pentru pacatosi. Nu iti dai seama cat este de mare decat atunci cand dupa o cadere mai lunga sau mai scurta te intorci spasit la Dumnezeu si Il simti cum te primeste, Iti primeste pocainta cea noua. Si atunci iti dai seama cat de multa iubire are Dumnezeu pentru oameni deci si pentru tine sarmanul.

legat de cat e de greu sa sporesti duhovniceste. asa am crezut si eu la inceput. Mereu spuneam parintelui, nu se poate noi mirenii e aproape imposibil. Acesta imi spunea: nu, gresiti, e la fel, nu e deosebire intre curatirea sufleteasca a monahilor si cea a mirenilor. doar se traieste in locuri diferite, dar lucrarea e aceeasi. Pana cand intr-una din zile fiind la Manastirea Ormilia, maica stareta a intrebat pe sotul meu: care este numele tau? si el a raspuns, nu am nume de sfant. Atunci ea a zis: nu e nimic, nu te necaji, fii tu sfant si numele tau va fi de sfant. Cuvintele acestea mi-au ramas in urechi si astazi, asadar toti suntem chemati la desavarsire, absolut toti indiferent unde suntem si ce suntem monahi sau mireni.

[leonte]

În prealabil postat de dobrin7m

Da , nu e suficient sa citesti, dupa cum bine spunea Sf. Ioan Gura de Aur: "nu avem nici un folos daca dogmele ne sunt drepte, daca viata ne este stricata;

si iarasi nici nu putem castiga ceva de folos pentru mantuirea noastra daca avem viata curata dar nu tinem seama de dogme.

Asta este partea de predica pe care as dori sa o aud mai des tasnind din sanul bisericii, iar nu defaiamare celor de alta credinta. Stii si tu si multi altii, ca degeaba "agitam steagul ortodoxiei", cat timp suntem fatarnici. Nu ne crede nimeni. Nu facem bine nimanui. Nici lor, nici noua.

Nu mai bine ne intoarcem noi la lacrima pocaintei intru nadejde, iar Domnul, vazand pocainta noastra precum a ninivenilor, va da de veste in intreaga lume despre cat de curati cu inima sunt romanii ortodocsi? Eu cred ca in felul acesta, ortodoxia ar putea ajunge mai ispititoare decat yoga, newage, ocultismul sau celelalte. Dar a insulta pe cei ce nu-s ca noi si a porni predicile multumind lui Dumnezeu ca noi nu suntem ca masonii, ca evreii ca protestantii si restul, ma tem ca ne departam de Hristos. Si noi si cei ce ne urmeaza si cei pe care ii insultam.

Despre asectul al doilea, cel al faptelor in afara dogmei ortodoxe, am mai mentionat si nu-mi pare rau ca repet. Poate asa voi fi inteles mai bine de cei pe care nu am reusit sa-i fac sa inteleaga de prima data.

Exista cazul sa nu cunoastem dogma, pentru ca ne-am nascut in afara ortodoxie. Brazilia a fost decimata de iezuiti, repopulata si indoctrinata. Pana sa puna in Brazilia piciorul ortodocsilor, ce fel de dogma aveau sa cunoasca.
Exista cazul sa cunoastem dogma, dar pentru ca nu ne-o predica niste traitori autentici, sa nu credem cuvintele lor. Treaba cu "noi ne-am nascut in adevar, noi suntem alesii lui Dumnezeu" o mai spun si alte popoare care nu sunt nici macar crestine. Deci nu prin astfel de abordari vom reusi sa izbandim.
Exista si al treilea caz, cel in care refuzam dogma. Iar refuzul fara o motivatie si o argumentatie sanatoasa si coerenta este dintr-un duh de razvratire. Pentru aceasta rzvratire, astfel de oameni nu vor vedea Fata lui Dumnezeu. Pentru ca sunt inlantuiti de impotrivire si de incremenirea in propriile crezuri. Daca un catolic ma iubeste pe mine ca pe fratele sau si vede ca eu, implinind poruncile ortodoxiei sporesc duhovniceste macar mai repede ca el, ce alt motiv ar avea sa nu primesca randuiala ortodoxa?
Dar cand dau buzna in viata lui, si-i explic ceva in genul ca pacatosenia sub ortodoxie te poate baga in rai prin dezlegare... pai cine sa ma creada? Si nu numai ca nu ma va crede, dar ma va intreba din bun simt, la ce folos nevointa pustnicilor daca preotia ortodoxa dezleaga orice? La ce folos jugul postirii si al suferintei, daca fiind caldicel ortodox sunt mai presus decat un catoic fierbinte? Si eu cum o mai dau la intors? Nu ma prinde in cuvant? Nu ma fac de ras? Si daca ar fi in joc doar onoarea mea, n-ar fi nimic. Dar se defaima toti cei ce sunt fierbinti, vii sau adormiti, prin fatarnicia mea. Pai cum, pustincii se nevoiesc prin muntii nostrii sau prin atos sau prin siberia, indura frig si nu dorm noaptea, ruganduse pentru pacea lumii si pentru impacarea cu Tatal, iar eu in buricul targului smintesc cate 10 suflete pe zi prin comportamentul meu? Cum vine asta? Si mai si dorm linistit sub acoperirea ca ei sunt prosti ca se smintesc nu ca eu sunt cel prin care vine sminteala...