Pronia sau providenta divina

[AlinB]

În prealabil postat de florin.oltean75

Si ideile banale, poate paradoxale pot avea aplicatii, putem trage anumite foloase din ele.

Eu cred ca nu trebuie privit cu dispret niciun aspect al realitatii.

In aces caz, nici retrocauzalitatea.

Daca Dumnezeu este dincolo de timp, pentru ca este si Inceput si Sfarsit, si Trecut si Prezent si Viitor, atunci cel unit cu El, deasemenea transcende timpul, cele supuse schimbarii (miscarea) si devine prin Dumnezeu neschimbator.

De asemenea, timpul se pliaza si in cel ce se uneste cu Cel Neschimbator.

Una din aplicatiile acestei ipoteze paradoxale este aceasta - ca eul din viitor, neschimbator se poate ruga pentru eul care este inca in schimbare.

O alta paradigma a rugaciunii pentru propriul suflet, un eu prezent imperfect si reflexia eului perfect din viitor isi unesc rugaciunile in una singura.

Paradoxal, dar nu imposibil, daca Dumnezeu este si Viitor si Trecut, si Omega si Alfa.

Daca ai sa citesti link -ul ai sa vezi ca nu exista retrocauzaltiate e o explicatie proasta pentru un experiment bun.

[florin.oltean75]

Retrocauzalitatea nu este un aspect extraordinar, ci unul cu care suntem, de fapt, foarte familiarizati, chiar un pilon care sta la baza edificiului credintei crestine.

Evenimente din viitor produc efecte in prezent.

Dumnezeu reveland ceea ce se va intampla in viitor produce, de fapt, efecte in prezent.

Dumnezeu este feedbackul viitorului in prezent.

In fapt, orice precognitie (revelatie) este in sine un feedback "viitor-prezent" - o retrocauzalitate.

[Mihailc]

Speculaţia asta a fost exploatată cinematografic, cu nişte aplificări epice specifice "industriei spectacolului", de către regizorul Cristopher Nolan în filmul Interstellar, a cărui poveste sugerează posibilitatea ca ego-ul să se ghideze pe sine din viitor.

Nu mai e mult să ducem sminteala până într-acolo încât să credem că îngerul nostru păzitor (al fiecăruia) am fi de fapt noi înşine care ne protejăm şi rectificăm destinele individuale din eshaton.
Asta ar însemna că seara ne rugăm inclusiv ego-ului propriu proiectat într-un viitor de unde milostiva mecanică cuantică ne permite să ne întoarcem ca să ne minunăm continuu cât de răi, limitaţi şi proşti eram. Şi să ne exasperăm la culme că nu putem face mare lucru ca să schimbăm ceva.

[florin.oltean75]

Hiperspatiul rabdarii

Sau putem avea putina incredere contempland potentialitatea perfectiunii, posibilitatea biruintei,
stiind ca putem intra imediat in hiperspatiu atunci cand suntem rabdatori,
ca astfel ajungem intr-o clipita la destinatia eului final.

Totul depinde de perspectiva, de ce alegi sa vezi.

Cel ce alege sa nu-L vada pe Dumnezeu nu-L va vedea,
cel ce alege sa-L vada, iL va vedea limpede ca lumina zilei.

[AlinB]

Florin, folosesti cumva ceva de genul?

http://www.wisdomofchopra.com/

[bogdan81]

Ideea lui Florin despre retrocauzalitate imi prilejuieste un gand care nu are legatura cu fizica dar este o problema la care ma gandesc de mult.
Cum am putea recupera momentele de timp pierdute, cele care au trecut parca pentru totdeauna si pare ca nu se mai intorc ? Proust si-a pus aceasta problema in romanul sau In cautarea timpului pierdut. Tuturor parca ne e dor uneori de persoane dragi care au trecut din aceasta viata in vesnicie si am vrea sa mai petrecem un moment alaturi de ele, sa mai reinviem ceva din ceea ce a trecut.
Spune Eminescu in poezia "Din Noaptea..."

Din noaptea vecinicei uitări
În care toate curg,
A vieţii noastre dezmierdări
Şi raze din amurg,

De unde nu mai străbătu
Nimic din ce-au apus -
Aş vrea odată-n viaţă tu
Să te înalţi în sus.

Şi dacă ochii ce-am iubit
N-or fi de raze plini,
Tu mă priveşte liniştit
Cu stinsele lumini.

Şi dacă glasul adorat
N-o spune un cuvânt,
Tot înţeleg că m-ai chemat
Dincolo de mormânt.

"As vrea odata-n viata tu sa te inalti in sus" - macar o data sa mai stiu ceva de tine. Sa mai traiesc odata clipa aia sfanta pe care am trait-o candva alaturi de tine.
Numai Dumnezeu ne poate darui in vesnicie ceea ce am pierdut odata. Timpul care trece unde se duce el? Daca piere cu totul atunci regasirea a ceea ce s-a pierdut e doar o iluzie.
Dar daca Dumnezeu cu vesnicia Lui "puncteaza" timpul, "puncteaza" istoria, atunci fiecare moment al istoriei se umple de vesnicia Lui si capata o semnificatie vesnica si netrecatoare. Oare nu asa ar trebui sa intelegem faptul ca crestinul este chemat sa valorizeze fiecare moment al acestui timp, sa traiasca fiecare clipa cu maxima responsabilitate si recunostinta. Nici macar un singur pahar cu apa oferit in numele Domnului nu se va pierde, ci va fi valorificat in eternitate. Dumnezeu nu este doar eternitate incremenita, scriam intr-o discutie cu Delia pe alt topic. El imbratiseaza timpul fiind practic contemporan cu fiecare moment al acestui timp, punctandu-l cu vesnicia Sa si ramanand suveran fata de timp.
Apoi ma mai gandesc la pocainta. Oare timpul pocaintei nu curge in sens invers, recuperand cumva ceea ce a fost nedesavarsit in trecut ? Mare taina este taina aceasta a timpului si probabil ca nu o vom intelege decat la sfarsit, cand se va lua valul de pe ochii nostri si vom vedea fata catre fata, nu in ghicitura.

[Vitiate]

Bogdan, iti multumesc pentru postare. Este de o profunzime pe care indraznesc sa o definesc ca zguduitoare.
Si eu ma gandesc mult la trecut, la momente nu doar frumoase, ci ziditoare chiar, unele cel putin. Numai ca, spre deosebire de tine si ceilalti, eu fiind din ce in ce mai putin crestin, ma gandesc inclusiv la Kabbalah, de care se spune ca ar detine o astfel de cheie. Insa da, cu totii, crestini practicanti sau nu, recunoastem ca in varful vointei si putinetei la scara cosmica se afla Pronia Dumnezeiasca, bine sa fie cuvantat Numele Celui Care singur a facut pe toate, in veci!

[florin.oltean75]

Cum am putea recupera momentele de timp pierdute, cele care au trecut parca pentru totdeauna si pare ca nu se mai intorc ?
Proust si-a pus aceasta problema in romanul sau In cautarea timpului pierdut. Tuturor parca ne e dor uneori de persoane dragi care au trecut din aceasta viata in vesnicie si am vrea
sa mai petrecem un moment alaturi de ele, sa mai reinviem ceva din ceea ce a trecut.

Tot ceea ce este frumos, plin de sens, drag, inaltator regasim in Dumnezeu.

Dumnezeu se afla in toate momentele, fie ca recunoastem aceasta, fie ca nu recunoastem.

Privind adevarul profund, nu exista timp. Nu pierdem si nu castigam nimic, de fapt.

Metaforic, nu avem niciun spatiu temporal intre alfa si omega.

Consider ca este util sa adancim reflectia, puterea noastra de intelegere privind efemeritatea, transformarea.

Este un topic de o frumusete aparte.

Chiar si o intelegere superficiala a impermanentei (grosiere si subtile) aduce multe beneficii launtrice.

Dezlipeste rational mintea de lume, o despatimeste, o curata.

O astfel de minte este perfect linistita, indiferent cat de mare este furtuna din afara,
indiferent cat de puternice zgomotele, ragetele amenintarilor cu care ne intimideaza lumea.

Insa, cel mai important, deschide o fereastra de intelegere apofatica a Lui Dumnezeu.


nothing sticks around

[iuliu46]

În prealabil postat de AlinB

Florin, folosesti cumva ceva de genul?

http://www.wisdomofchopra.com/

Pai dupa ce ne-a spus cum Luc Besson a facut un film bazat pe stiinta (ala cu Lucy), ce importanta mai are daca invata mecanica cuantica de la nu stiu ce guru si amesteca totul cu crestinismul ? :)

[bogdan81]

Fizica cuantica o invoca toti ca sa explice orice. Poti explica orice cu ea, in functie de ideologia pe care o ai. Poti explica un lucru, dar si opusul acelui lucru. Totul depinde de filosofia celui care explica. Adevarul e ca mecanica cuantica nu o intelege nimeni. Este extraordinar de stranie. De aceea nici nu are sens sa ne batem prea mult capul cu ea.
Ca nu depinde mantuirea noastra de mecanica cuantica.