Cea mai buna postare

[Vitiate]

Ioan_Cezar's Avatar
Ioan_Cezar Ioan_Cezar is offline
Senior Member

Data înregistrării: 17.06.2014
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.336
Implicit
Baticul, atât cât am văzut şi pipăit eu, e un obiect foarte delicat. Cu adevărat e potrivit pentru natura feminină.
Dar vai, femeile au fost învăţate că sensibilitatea e o slăbiciune, delicateţea o vulnerabilitate, feminitatea ceva rău şi aşa mai departe. Ele râvnesc, nu ştiu prin ce năzărire capie, la statutul de bărbat. Ce poate fi mai stupid? Şi totuşi, tocmai asta e norma zilei.
Femeile de azi, în general, se tem să îşi descopere feminitatea. Nu sunt pregătite să o accepte şi să o cultive.
Sunt teribiliste, grosolane, ambiţioase, vulgare, supracompetitive - deci fade. Conduite masculinizate la tot pasul - verbal, intonativ, mimico-gestual, postural etc. Cu adevărat eu văd în femeile contemporane, aproape în toate câte cunosc ori întâlnesc, o specie degenerată.
Mai sunt şi excepţii, slavă Domnului!
Fete care au avut parte de o educaţie/înţelegere sănătoasă. Cărora nu le e ruşine să poarte batic, fustă, rochie, ci se simt în acord cu propria natură şi menire avînd căpşorul împodobit cu un batic frumos iar trupul foşnind sub o rochie adorabilă... Am văzut, ce-i drept, şi femei care purtau batic urât şi fuste/rochii amărâte. Erau totuşi frumoase, în sărăcia lor, întrucât nu îşi pierduseră feminitatea. Femei de la ţară, parcă din alte lumi/timpuri/planetă - apropos de extratereştri!...:)
__________________

[cristiboss56]

Mihailc
Senior Member
Data înregistrării: 15.03.2008
Mesaje: 2.803



Igor_Paslusnik: cred că profesorii tăi ar intra în pământ de ruşine să vadă ce scrii tu pe-aici. Pe bune...

Dacă prin ortodoxie înţelegi telenovela pietistă cu iz sectar din mintea ta, nici prin cap nu mi-ar trece să devin ortodox.

Nu-mi pierd vremea să-ţi demontez balivernele, sunt prea multe şi amestecate într-un ghiveci indigest, iar timpul vieţii e scurt şi preţios. Îmi exprim doar speranţa că nu sunt mulţi cei care te iau în serios.

Şi mai sper ca ÎPS Ioan Selejan să nu facă greşeala să te admită vreodată la hirotonie. Încă stau să mă gândesc dacă o să-ţi pun sau nu o "pilă" în scop preventiv.

[cristiboss56]

2052
ovidiu b.
Senior Member
Data înregistrării: 13.07.2011
Religia: Ortodox
Mesaje: 5.299
Am spus cât se poate de clar că era nevoie de o mângâiere, de un cuvânt, de o prezenţă a unsului Domnului în mijlocul poporului care suferea şi nicidecum de o asemenea atitudine (miştocăreală cu jurnaliştii). Şi am mai spus că nu era nevoie de o slujbă specială la faţa locului. Ce treabă are Biserica cu ce spun jurnaliştii sau lumea, cu ce vrea lumea sau cu ce ar fi spus lumea (prejudecăţi de la care aţi plecat cei care mi-aţi răspuns)? Este uimitor cum se aduc tot felul de justificări inutile şi refuzăm să învăţăm din greşelile noastre, deşi PF Daniel şi-a cerut iertare. Asta nu înseamnă că aş avea ceva cu Patriarhul BOR, ci am vrut să subliniez că avem şi noi bubele noastre şi că, uneori, nemulţumirile celor rupţi de Biserică sunt justificate. Hai să nu ne mai credem buricul pământului că nu suntem. Şi prigoana asta o merităm, poate aşa ne vom trezi la realitate. Sunt multe (foarte multe) lucruri în Biserică care sunt tratate cu multă superficialitate.
ps: dacă presa are o atitudine ostilă faţă de Biserică, eu trebuie să adopt aceeaşi atitudine?

[AlinB]

Nu cumva trebuia la topicul cu postari-obsesive-gresite?
Ce oi fi vazut tu bun la asta nu reusesc sa imi dau seama.

Uite una si mai buna:

AlinB
Mesaje: 15.252

În prealabil postat de AlinB

Mai nou, te-ai facut jurnalist sau cum?
Ca repeti papagaliceste aceleasi texte cu valoare nula de adevar.
Cine spune ca preotii n-au fost acolo unde a fost nevoie de mangiere?

Nu de bagare in seama, mangaiere.
Acum, cred ca poate mai stii diferenta.
Sau intre facere de bine si publicitate.

Unde pana la urma era "mijlocul poporului"? In mijlocul manifestatiilor unde deja era amorsata capsa anticlericala? Probabil vroiau aia mangaiere foarte.

Uite exact pentru ce si-a cerut scuze:

"Ne cerem iertare daca unele cuvinte ale noastre au fost insuficient de lamuritoare sau au fost rastalmacite."

Deci nu pentru neprezenta, neslujire, etc. Ci daca nu au lamurit oamenii. In legatura cu ce, nu stiu, probabil petru faptul ca nu au explicat suficient de bine de ce s-au dat in stamba ca Monseniorul.

Partea a doua, in metalimbaj inseamna "sa ne iertati pe noi, dar de iertare au nevoie ei (rastalmacitorii")

In rest, nu stiu ce alte concluzii ai tras tu vizavi de scuzele astea.
Nu e o recunoastere nici directa nici indirecta a ceea ce tu si cu jurnalistii lu' peste prajit ii puneti in carca.

[cristiboss56]

În prealabil postat de AlinB

Nu cumva trebuia la topicul cu postari-obsesive-gresite?
Ce oi fi vazut tu bun la asta nu reusesc sa imi dau seama.

Uite una si mai buna:

AlinB
Mesaje: 15.252

Tare cu postarea asta , merge spre lauda de sine , sau mai blând spre ironie :)))

[cristiboss56]

ahilpterodactil
Senior Member
Data înregistrării: 02.11.2015
Mesaje: 363



Citat:
În prealabil postat de Misuar
Aceasta realitate trezeste niste intrebari. De ce ingaduie Dumnezeu exista unor false religii, falsi profeti, false doctrine? De ce l-ar osandi Dumnezeu pe om pentru o alegere gresita? De cele mai multe ori ( marea lor majoritate), nici macar nu e o alegere. Omul urmeaza religia familiei sale, cu buna credinta si speranta.
Aceasta alegere, capitala pentru om, este facuta de om dupa puterea discernamantului sau, a puterii lui, putere inzestrata de Dumnezeu. De ce nu ii da Dumnezeu putere omului sa faca alegerea corecta?

Ce parere aveti?

Speculez in marginea ingaduintei lui Dumnezeu desi cred ca e pierdere de vreme si, dupa unii, chiar pacat. Prefer sa (imi) spun, mai intai, ca nu stiu de ce ingaduie atatea si atatea. Sa zicem ca din iubire si intelepciune, ambele peste puterea noastra obisnuita de a iubi si pricepe.

Ca tot veni vorba despre teste, adeseori parintii si invatatorii pun copilul/elevul intr-o situatie complexa care permite alegeri. E o strategie didactica buna de a oferi un camp de stimuli si nu doar un singur stimul, lasind copilul/elevul sa faca un proces decizional, sa analizeze, sa compare, sa cantareasca, sa hotarasca. Ajuta la o mai buna lamurire, ajuta la invatare. Una prin descoperire, cu implicatii si cu miza personala. Nu doar copilul se simte implicat firesc in cunoastere dar si invatatorul il cunoaste pe aceasta cale pe copil, ii vede resursele, tendintele, limitele. Urmind ca, in baza acestei lamuriri sa aleaga o noua situatie de stimulare, adecvata copilului si tinzind totodata spre scopurile invatarii.
In mod similar, imi imaginez, procedeaza si Dumnezeu cu omul. Ii da sa incerce si sa aleaga, pentru a se lamuri prin proprie experienta, prin consecintele alegerii.

Osandirea pe care o atribuim lui Dumnezeu este in primul rand, cred, rezultatul alegerilor noastre. Intr-un fel, Dumnezeu semneaza/intareste/definitiveaza ceea ce omul Ii propune. Domnul propune iar omul dispune, urmind ca, intr-un sfarsit Domnul sa spuna doar atat: faca-se voia ta! Aceasta cred ca este o idee plauzibila despre Judecata. Pentru mine are sens aceasta presupunere, atat de mult incat face parte din credinta mea.

Chiar daca omul urmeaza alegerea familiei lui, ca orientare generala, la un moment dat tot se va confrunta cu situatii speciale, foarte personale, in care va lua decizii unice pentru care poarta o raspundere, a lui si doar a lui. Crestinismul e unul dar crestinii sunt multi... In parte se aseamana intre ei, in multe se deosebesc nefiind superpozabili intre ei.
Ca urmare, apare o problema noua si spinoasa: raportarea la celalalt. Problema alteritatii. A celuilalt si a Celuilalt.

Puterea de a alege e in fiecare om, impreuna cu multe alte daruri, cu un context personal, cu mosteniri, cu de toate... Dar nu mereu alegem sa ... alegem cu adevarat personal. E mai comod sa urmam orbeste, pasivi. Ne satisface si nevoia de apartenenta, securizanta.
Iar a ramane statornic intr-o alegere poate fi foarte dureros, inspaimantator. Poate costa viata. Si alegem adeseori sa ne oprim aici, fara a cerceta mai departe... Unii, insa, trec peste aceste frici si piedici. Ei au credinta, dor intens de Dumnezeu, harnicie si ajutor potrivit. Ferice de acestia!

Iubirea lui Dumnezeu este limanul odihnitor al framantarilor omului. Aceasta iubire conduce sufletul pe un drum care poate si merita sa fie urmat. Dar noi iubim, adeseori, asa cum ni se sugereaza, amestecat... Si ratacim, dureros si pagubos. Multi au dat marturie si vor mai da, se pare!

[cristiboss56]

ioan67
Senior Member
Data înregistrării: 30.07.2016
Mesaje: 282
Citat:
În prealabil postat de Mihnea Dragomir
A fi militar este o meserie foarte onorabila, iar Biserica a avut mereu stima pentru acest corp profesional.

*******************************************
Mie-mi spui!... Doar am trait ratacirea asta toata adolescenta, facui liceu si scoala militara, sarmanul de mine.
Si ai dreptate ca Biserica a avut mereu stima pentru soldati. Cate Cruciade a supervizat Papa si Apusul? De cate ori ati vrut voi sa eliberati Sfantul Mormant de cotropitorii cei haini si blestemati? Uitind ca mormantul cel sfant e acela din inima omului, unde zace rastignit Hristos?
Sigur ca Biserica a iubit pe soldati. Ce frumosi erau cavalerii, pe caii lor focosi, nu-i asa? Prin ei ati jefuit si Rasaritul si toate celelalte colturi ale lumii. Cu sabia ati pus voi Crucea in viitoarele voastra imperii si colonii. In numele Domnului, cu sabia si tunul ati distrus civilizatii, continente, comunitati. Nu voi, soldatii, ati dat foc caselor unde mamele isi alaptau pruncii? Nu voi, soldatii, ati carat tone de aur la picioarele Papalitatii? Nu sunteti voi innecati in oceane de sange omenesc ale caror valuri va acopera catedralele?
Sigur ca voi, Biserica inchipuita, iubiti soldatii! Ce faceati voi fara puterea spadei si a tunului? Ca doara de Mila lui Hristos nu v-a pasat prea mult.... Ce va interesa pe voi, cautatorii de aur, cand El va striga "Imparatia Mea nu e din lumea aceasta!"? Voi aveati treaba cu imparatia voastra, la care va inchinati si azi, inchipuindu-va cu uimitoare inocenta, crestini.

[ioan67]

Da, dar am fost aspru cu Mihnea. Imi imaginez ca l-am ranit. Si imi pare rau.
Eu stiu ca Mihnea Il iubeste pe Dumnezeu si ca e logodit, in inima lui, cu Mireasa Domnului, Biserica.
Ii cer iertare pe aceasta cale lui Mihnea, frate al meu. Nu am vrut sa-l necajesc, atunci cand m-am lasat purtat de focul amaraciunii care, aprinzindu-se nu stiu cum in sufletul meu, voia sa arda nedreptatea. Nu e nedreptatea lui Mihnea, ci a altora. Fratele nostru doar gusta din ea, neintelegind uneori ce face. Ca si noi ceilalti, dealtfel, care nu stim uneori ce facem.
sa ma iertati,
Doamne ajuta!

[cristiboss56]

În prealabil postat de ioan67

Da, dar am fost aspru cu Mihnea.
Doamne ajuta!

Nu a fost deloc atac la persoana lui Mihnea ,iar cele scrise de tine sunt pertinente .
Asprimea are si ea un rol benefic până la urmă, pedagogic si se practică intre prieteni :)
Doamne ajută!