Ortodoxia copta, pilda admirabila de eroism multisecular

[Mihailc]

Igor_Paslusnik: cred că profesorii tăi ar intra în pământ de ruşine să vadă ce scrii tu pe-aici. Pe bune...

Dacă prin ortodoxie înţelegi telenovela pietistă cu iz sectar din mintea ta, nici prin cap nu mi-ar trece să devin ortodox.

Nu-mi pierd vremea să-ţi demontez balivernele, sunt prea multe şi amestecate într-un ghiveci indigest, iar timpul vieţii e scurt şi preţios. Îmi exprim doar speranţa că nu sunt mulţi cei care te iau în serios.

Şi mai sper ca ÎPS Ioan Selejan să nu facă greşeala să te admită vreodată la hirotonie. Încă stau să mă gândesc dacă o să-ţi pun sau nu o "pilă" în scop preventiv.

[GMihai]

În prealabil postat de Mihailc

Şi mai sper ca ÎPS Ioan Selejan să nu facă greşeala să te admită vreodată la hirotonie. Încă stau să mă gândesc dacă o să-ţi pun sau nu o "pilă" în scop preventiv.

Asta-i o problemă reală, şi foarte serioasă, care mă frământă şi pe mine de ceva vreme. Cât rău poate să facă pe un forum citit de o mână de oameni este incomparabil faţă de răul pe care îl poate face ca "păstor" (Doamne fereşte) de suflete într-o parohie.

[Igor_Paslusnik]

Vorba fratelui Ioan_Cezar: " ...........:) "

Ce oameni cum-se-cade... şi minunaţi, desigur ! Ispitiţi, sărăcuţii, ca toţi, de-altfel. Mai ales nefiind ortodocşi niciunul, dar cu pretenţii. E minunat. Lumini între oameni. Sarea pământului. Sare emancipată (?)

Fraţi şi colegi, nu-mi pasă ce faceţi, ce şi cui dovediţi. Mihail şi Mihai, serios nu-mi pasă de răutatea voastră. Sunt faptele voastre şi veţi răspunde pentru ele voi nu eu. Vreau doar să mă puneţi de faţă când mă atacaţi în faţa unei persoane mai sus puse (de Dumnezeu). Bine? Atât vă cer. Ca să mă pot apăra, e omeneşte ce cer, nu? :) Şi desigur să arătaţi şi posturile mele, acolo sunt acuzat. Nu cer mult, este? Atât.

Că eu tot ce vorbesc, tot ce afirm, susţin cu Biblia şi în paralel cu învăţăturile şi scrierile Sfinţilor Părinţi, dar voi tot ce scrieţi (împotriva Ortodoxiei), nu puteţi dovedi nimic. Absolut nimic. Vorbiţi vorbe-n vânt. Vorbiţi vorbe vorbite :) Iar datoria mea (de creştin) este să vă ajut. Sigur că nu vă place, din cauza mândriei voastre, dar tot datorie rămâne. Dovedită biblic, desigur. :)

Frate Mihail C., hai pierdeţi vremea, nu te mai considera atât de important, pierdeţi vremea şi dovedeşte-mi şi demontează-mi balivernele, întro discuţie cu bun simţ şi argumentată. Sunt foarte onorat să fiu învăţat şi ajutat. Am atâtea de învăţat de la orice om...

O zi minunată în continuare :)

[Mihailc]

În prealabil postat de Igor_Paslusnik

Frate Mihail C., hai pierdeţi vremea, nu te mai considera atât de important, pierdeţi vremea şi dovedeşte-mi şi demontează-mi balivernele, întro discuţie cu bun simţ şi argumentată. Sunt foarte onorat să fiu învăţat şi ajutat. Am atâtea de învăţat de la orice om...

Ultimul lucru pe care l-aş face ar fi să hrănesc cu conversaţie ortodoxiurii sectari din Trupul lui Hristos, colportori de minciuni şi inepţii sub masca dreptei credinţe.

Dacă ne-am cunoaşte personal poate te-aş ajuta să-ţi descoperi adevărata vocaţie, după ce treci pe la un specialist priceput să-ţi mai rapare din avariile de la mansardă.

Crede-mă, cea mai autentică iubire creştinească de care ai nevoie acum este ca cineva să te îndepărteze de orice posibilitate de a-i sminti pe alţii!

[Vitiate]

Am o serie de documente valoroase despre copti, Conciliile Efes 1, Efes 2, Chalcedon, dar din pacate sunt prea mari pentru a le urca pe site. Cum ajung in Buc, asta insemnand maine, o sa ma sfatuiesc cu cei mai priceputi participanti la topic, anume Mihail, Ioan Cezar si Mihai G., si voi face o selectie. (Sper sa nu imi sara Mandrivu' Glumetu' in cap in caz de vreo problema de fonturi).
Ce minunat e p2p-ul! te cruta de cheltuieli care ar imbogati pe unii si altii! Asta a propos de documente.
Pentru inceput, voi cauta in "Le monophysisme severien" de Lebon. Il am in sdcardul tabletei pe care o frec acum, dar aici la tara wireless-ul e un test Sith de rabdare. :))))))))) Maine dupa amiaza (dimineata voi sunteti la Liturgii, fiecare dupa confesiunea sa), deci cam atunci.

"Orice păcătos, care face pe placul patimii sale, poartă război împotriva lui Dumnezeu aşa cum satana s-a răzvrătit cândva şi a pornit război în cer împotriva lui Dumnezeu ca să iasă din supunerea faţă de El şi să trăiască după voia sa.

Atunci când cel mândru, cel iubitor de slavă deşartă, cel iubitor de sine, cel iubitor de slavă omenească, cel iubitor de stăpânire, cel crud, cel mânios, cel invidios, cel semeţ, cel îngâmfat, cel neascultător şi alţii îşi satisfac patima şi pentru „eul” lor îi înjosesc pe alţii, prin aceasta ridică sabia, ca să zic aşa, asupra lui Dumnezeu, ca şi cum I-ar zice lui Hristos: "Nu vrem să urmăm pildei Tale, nu vrem să fim blânzi şi fără de răutate! Legea Ta nu ne place! Oamenii să ni se supună şi să ne slujească nouă, nu noi lor!"

Izbăveşte-ne, Doamne, de o asemenea întunecare! Cu cei mândri, aşa se şi întâmplă de obicei. Dacă nu se opresc la timp, dacă nu se pocăiesc, devin potrivnici ai lui Dumnezeu. Prin orice păcat, chiar şi printr-unul mic, în suflet slăbeşte harul lui Dumnezeu, iar prin păcatele de moarte, oamenii îl pierd cu desăvârşire şi devin vrednici de pedeapsa veşnică.

Cei mândri ies de sub stăpânirea legii lui Dumnezeu; ca atare, se lipsesc singuri de apărarea şi ocrotirea dumnezeiască. Ei suferă înfrângere în toate căile lor. Trăind cu trupul, sunt deja morţi cu sufletul şi încă din timpul vieţii trăiesc muncile gheenei: singurătatea, lâncezeala mohorâtă, tristeţea, răutatea, ura, sterpiciunea, întunecarea şi deznădejdea."

(Schiigumenul Sava, Cum să biruim mândria)

Păcatul mândriei are îndezvoltarea sa câteva stadii şi începe cu slava deşartă.

Simptomele slavei deşarte: setea de laude, nesuferirea mustrărilor, moralei și reproşurilor, purtarea bănuitoare şi ranchiunoasă; bănuirea altora, greutatea în a cere iertare, căutarea căilor ușoare; omul joacă permanent teatru în prezenţa altora cu scopul de a prezenta o aparenţă evlavioasă, ascunzându-şi cu multă grijă patimile şi neajunsurile.

Omul încetează să-şi mai vadă păcatele, nu-şi mai bagă de seamă defectele, începe să-şi minimalizeze vinovăţia ori să şi-o nege cu totul, ba uneori chiar s-o arunce asupra altora, şi în schimb începe să-şi exagereze şi propriile cunoştințe, propria experienţă, propriile calităţi şi virtuţi. Pe măsura evoluţiei bolii, în părerea sa despre sine el devine mare, vrednic de slavă. De aceea se şi cheamă această boală "mania grandorii". În starea aceasta, omul nu numai că-i osândeşte pe alţii, ci începe să-i dispreţuiască şi să-i fie silă de ei, şi chiar să le facă rău. Izbăveşte-ne, Doamne, de asta!

Iar când bolnavului i se pare că nimeni nu-l înţelege, nimeni nu-l iubeşte, ci toţi îl persecută şi vor să-i facă rău, boala aceasta se numeşte mania persecuţiei.

Mania grandorii şi mania persecuţiei sunt cele mai răspândite forme de boală sufletească. Aceste boli sunt legate de aprecirea excesivă a propriei persoane, atunci când sentimentul exagerat al propriei valori stârneşte dispreţ şi atitudine duşmănoasă faţă de oameni.

Cel mândru este întotdeauna nemulțumit de cei din jur şi de condițiile sale de viaţă, şi de aceea ajunge câteodată la deznădejde, hulă, înşelare, iar uneori şi la sinucidere.

În stadiul de început, mândria este greu de recunoscut. Doar un duhovnic încercat sau un psiholog încercat poate stabili fără greş această patimă atunci când ea se află în faşă.

Omul se poartă aparent normal, însă un ochi experimentat recunoaște în el începutul bolii. Omul este mulțumit de sine. Este bine dispus: cântă, zâmbește, adeseori chiar râde și câteodată hohotește fără pricină; face pe originalul, pe spiritualul; caută să atragă cu orice preț atenția celor din jur; îi place să vorbească mult, iar în convorbirile lui se aude la nesfârșit "Eu", însă un singur cuvânt dezaprobator face ca dispoziția lui să se schimbe rapid, și el devine abătut, ca în urma unei laude să înflorească din nou. În general însă, în stadiul acesta dispoziția lui rămâne luminoasă.

În continuare, dacă omul nu-şi dă seama de păcătoșenia sa, dacă nu se pocăiește și nu se îndreaptă, boala lui duhovnicească evoluează și se acutizează. În om apare convingerea sinceră de faptul că este mai presus de alții. Această convingere se transformă în patima de a comanda, şi el începe să dispună după bunul plac de atenția, de timpul şi de puterile altora. Devine obraznic: se apucă de orice, chiar dacă nu face decât să strice şi să încurce, în toate se bagă, chiar şi în familiile altora.

În stadiul acesta, dispoziția omului mândru se strică, fiindcă el întâmpină deseori rezistenţa celor din jur. El devine, treptat, tot mai irascibil, încăpăţânat, certăreţ, nesuferit de nimeni. Fireşte, oamenii încep să-l evite, dar el este convins de dreptatea sa şi consideră că pur și simplu nimeni nu vrea să-l înţeleagă, şi ca atare o rupe cu toţi. Răutatea şi ura, dispreţul şi îngâmfarea se instalează și prind rădăcini în sufletul lui. Sufletul îi devine întunecat și rece, mintea i se întunecă, și omul iese din orice supunere. Scopul lui este să iasă cum vrea el, să-i facă pe ceilalţi să se simtă inferiori, să-i impresioneze şi să-şi demonstreze "dreptatea". Tocmai trufaşi de felul acesta creează schismele şi ereziile.

În următoarea etapă de dezvoltare a bolii, omul o rupe și cu Dumnezeu…Tot ce are, inclusiv calitățile și unele virtuți, și le atribuie sieși. El e convins că-şi poate aranja viața fără ajutorul altora şi că poate dobândi singur tot ce-i trebuie în viață. El se simte mare voinic chiar și atunci când are o sănătate plăpândă. Se îngâmfă cu "înţelepciunea" sa, cu cunoştințele sale, şi se mândreşte cu tot ce are – iar rugăciunea lui devine nesinceră, fără frângere de inimă, iar mai apoi încetează de tot să se mai roage. Starea lui sufletească se face negrăit de întunecată, dar totodată el e convins că e pe calea cea dreaptă și continuă să meargă cu grabă spre propria pierzare.

(Schiigumenul Sava, Cum să biruim mândria)

[Igor_Paslusnik]

În prealabil postat de Mihailc

Ultimul lucru pe care l-aş face ar fi să hrănesc cu conversaţie ortodoxiurii sectari din Trupul lui Hristos, colportori de minciuni şi inepţii sub masca dreptei credinţe.

Atâta poţi. Atâta iubeşti. Atâta spui. Atâta faci.

Ţi-am spus, dovedeşte unde mint. Dovedeşte unde spun inepţii şi unde port masca dreptei credinţe. Că fi sigur că eu o să dovedesc de fiecare dată când tu sari calul şi sminteşti turma lui Hristos. Şi o să-ţi arăt exact unde ai smintit şi cum, de unde, când, pe ce, în ce, prin ce, tot ce e de arătat. Fără menjamente, fără resentimente şi fără compromisuri. Respectându-te în tot acest timp, şi fie că crezi sau nu, iubindu-te în tot acest timp.

În prealabil postat de Mihailc

Dacă ne-am cunoaşte personal poate te-aş ajuta să-ţi descoperi adevărata vocaţie, după ce treci pe la un specialist priceput să-ţi mai rapare din avariile de la mansardă.

Mulţumesc pentru ajutorul plin de iubire creştinească în Hristos Iisus, Domnul Slavei, dar te refuz politicos. :)
Dacă vrei să ne cunoaştem personal, pentru un dialog în care ne respectăm reciproc, suntem obiectivi şi argumentăm şi vorbim pe rând, nu ţipăm, nu suntem ironici şi zeflemitori, atunci, da, ne întâlnim cu drag, dacă ai drum prin Timişoara. Altfel, nu ne putem fi de folos spre mântuire unul altuia, cu nimic.

În prealabil postat de Mihailc

Crede-mă, cea mai autentică iubire creştinească de care ai nevoie acum este ca cineva să te îndepărteze de orice posibilitate de a-i sminti pe alţii!

Deşi am fost ispitit să spun: "asta-i strict valabil pentru tine", mi-am dart seama că-i o cădere.
Avem libertate de exprimare, de cuvânt, de decizie. Cum a avut Adam în Rai, să muşte sau nu din fructul oprit. Şi Dumnezeu era acolo, putea vorbi cu El, oricând. Şi tot a făcut boacăna.

Deci dialogul oamenilor, cu argumente şi bun simţ, nu presupune alungarea nimănui niciodată, orice spune. Se prezintă fiecare cu ideile lui şi cine vrea urmează vreo idee prezentată sau îşi dezvoltă ideile proprii. Cu orice risc, desigur. Material şi duhovnicesc. Raiul sau Iadul, se alege. Încă din această viaţă.
Nu te îndepărtează nimeni cu scopul, chipurile, de "a-ţi face bine". Asta tot din cauza mândriei, a neputinţei de-a purta un dialog constructiv, logic şi argumentat.

Diavolul când nu suportă un om, îl vrea tăcut, fiindcă vorbele lui trezesc. Dumnezeu lucrează prin oameni, şi diavolul la fel. Dar Dumnezeu nu vrea ca nimeni să tacă, ci fiecare să studieze, să înţeleagă, să aleagă. Dar Dumnezeu când nu Îl ascultă cineva, îl lasă în pace, continuând să bată la uşa inimii lui.
Demonul, când vorbeşte, vrea să fie ascultat numai el, să nu mai vorbească nimeni, să nu mai aibe nimeni o altă idee, iar când nu e urmat de ceilalţi, îi trage după el, făcând tot posibilul să-l urmeze toţi ascultătorii lui, pe el.

Aşa şi tu, când nu îţi convine ceva, creezi filosofii ieftine, de prost gust, manipulatoare, în aparenţă de înaltă calitate, cel puţin expresivă, şi ai pretenţia apoi, desigur, în mândria ta, nerespectând calitatea de fiinţă umană, a celor cu care tu crezi că te lupţi şi îi biruieşti, ai pretenţia să îi posezi, să-i conduci, să le fi lider şi ghid. Adică un comportament, cel puţin diabolic. Dumnezeu să te ierte.

Aiurea, pe altcineva da probabil că manipulezi, dar pe mine nu. Nu-ţi merge, nu permit să fiu manipulat. La dialogul constructiv, argumentat, obiectiv, cu bun simţ, vi cu argumente, vi cu respectul datorat oricărui om indiferent de orice potenţă a tuturor inteligenţelor (cognitivă, emoţională, etc.) are acel om, vi cu un dialog plin de compasiune şi blândeţe, şi atunci, da vorbim cu drag, până atunci, te ignor.

Nu meriţi să te ignor. Dar te rog să mă ierţi, sincer iartă-mă dacă ţi se pare că ţi-am vrut vreodată orice rău, îţi mărturisesc că nu am vrut niciodată intenţionat, dar aşa a ieşit, că nu poţi mulţumi pe toţi.

Iar cât mă priveşte... sunt alergic la răutate... :)

P.S.: Ovidiu B., eu personal, îţi mulţumesc pentru textul minunat. Punct ochit, punct lovit. Lupta împotriva întunericului e în fiecare zi a vieţii noastre.

[Igor_Paslusnik]

În prealabil postat de Vitiate

Am o serie de documente valoroase despre copti, Conciliile Efes 1, Efes 2, Chalcedon, dar din pacate sunt prea mari pentru a le urca pe site. Cum ajung in Buc, asta insemnand maine, o sa ma sfatuiesc cu cei mai priceputi participanti la topic, anume Mihail, Ioan Cezar si Mihai G., si voi face o selectie. (Sper sa nu imi sara Mandrivu' Glumetu' in cap in caz de vreo problema de fonturi).
Ce minunat e p2p-ul! te cruta de cheltuieli care ar imbogati pe unii si altii! Asta a propos de documente.
Pentru inceput, voi cauta in "Le monophysisme severien" de Lebon. Il am in sdcardul tabletei pe care o frec acum, dar aici la tara wireless-ul e un test Sith de rabdare. :))))))))) Maine dupa amiaza (dimineata voi sunteti la Liturgii, fiecare dupa confesiunea sa), deci cam atunci.

Adriane, eu personal, aştept cu drag, să văd ce postezi. Voi citi cu curiozitate şi eventual voi posta şi eu apoi, din cărţile ce am recomandat la primul meu post pe acest topic, dar probabil nu ai apucat să le citeşti. Poate mai târziu, nădăjduiesc.

Până la postarea ta, reamintesc că toţi ereticii, sunt anatema, adică nerecunoaşterea lor ca parte a Bisericii lui Hristos, pentru invenţiile lor şi scoaterea din comuniune şi daţi satanei, precum ne învaţă Sfântul Apostol al Neamurilor, Pavel.

În filmuleţul de 4 minute de mai jos, este rostirea Anatemelor din Duminica Ortodoxiei, rostite de părintele Matei, la Biserica Panaghia, din Pireu, Grecia, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit, Serafim de Pireu, luptător declarat şi deschis împotriva ereziei ereziilor, ecumenismul, precum părintele Matei şi mulţi alţii:

Atenţie, chiar dacă e de 4 minute, filmuleţul e cutremurător:

https://www.youtube.com/watch?t=70&v=VK7VJSWLLzI

Hristos a înviat !

În prealabil postat de Igor_Paslusnik

P.S.: Ovidiu B., eu personal, îţi mulţumesc pentru textul minunat. Punct ochit, punct lovit. Lupta împotriva întunericului e în fiecare zi a vieţii noastre.

Tu nu vezi în tine nici una din simptomele slavei deşarte sau nu te regăseşti în nici una din stadiile mândriei prezentate în text?

"Dacă te jignesc chiar şi observaţiile moderate cu privire la neajunsurile tale, iar laudele pentru calităţi pe care de fapt nu le ai îţi fac plăcere, te încântă, să ştii că eşti mândru, şi încă profund mândru." (Schiigumenul Sava, Cum să biruim mândria)