Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Intrebari utilizatori
Subiect închis
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #1  
Vechi 30.04.2012, 01:08:12
redandrei90's Avatar
redandrei90 redandrei90 is offline
Member
 
Data înregistrării: 22.08.2009
Locație: Craiova
Religia: Ortodox
Mesaje: 69
Implicit penticostalii

Va salut. Nu am mai postat de mult pe forum. Eram curios in legatura cu penticostalii, cam ce au diferit fata de noi? Ei sunt acei pocaiti despre care se stie in popor?
  #2  
Vechi 30.04.2012, 06:09:00
Mihnea Dragomir's Avatar
Mihnea Dragomir Mihnea Dragomir is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 15.02.2010
Locație: Ținuturile Loirei, Franța
Religia: Catolic
Mesaje: 7.751
Implicit

Citat:
În prealabil postat de redandrei90 Vezi mesajul
Va salut. Nu am mai postat de mult pe forum. Eram curios in legatura cu penticostalii, cam ce au diferit fata de noi? Ei sunt acei pocaiti despre care se stie in popor?
Cristos a înviat!

Termenul popular de "pocăit" (care cunoaște regionalisme, de exemplu ardelenescul "mucăr") desemnează fie pe neoprotestanți în general (înglobându-i, aici, și pe adventiști), fie în mod specific pe penticostali. Penticostalii înșiși, mai des i-am auzit numindu-se pe ei "pocăiți" decât "penticostali". Termenul de "pocăiți" apare în textele cântecelor lor (e.g.: "cu barbă și favoriți/nu merge la pocăiți (...)"

Diferențele dintre penticostali și ortodocși sunt foarte mari. Dacă am plasa pe o axă cu ortodoxismul stabilit ca origine a axei, am avea luteranismul deja la o distanță considerabilă. Relativ apropiat de luteranism, dar încă mai depărtat de origine s-ar afla calvinismul. După aceea ar urma baptiștii, la care elemente de luteranism mai pot fi încă ușor recunoscute. Mai departe se află penticostalismul. Dincolo de penticostalism se află adventismul, care începe să-și piardă caracterul de creștinism, iar dincolo de el începe teritoriul unde nici nu se mai poate vorbi de creștinism: iehovismul și "Biserica" sfinților de pe urmă (mormonii).

Care sunt câteva dintre aceste diferențe? Dacă ar trebui sintetizate toate într-un singur termen, acesta nu ar putea fi decât "anti-tradiționalismul". Astfel, penticostalii resping Sfânta Tradiție, Conciliile, doctrina Sfinților Părinți (mai precis: resping caracterul ei divin revelat, nu realitatea ei istorică). Tot de la luteranism au moștenit doctrina "sola Scriptura", adică Biblia ca singură sursă a adevărului divin revelat. Spre deosebire de luteranism, dar în continuitatea calvinismului, resping cultul marian și sunt (deși mai puțin explicit față de calvini) adepții predestinării. În comparație cu calvinismul, ei se consideră deja mântuiți din viața aceasta. Dar elementele heterodoxe nu ajung, totuși, la gradul întâlnit în adventism. Astfel, penticostalii încă mai cred în nemurirea sufletului.
Asta, la nivel dogmatic. La nivel liturgic, cultul penticostal, incomparabil mai zgomotos decât cel ortodox, este axat pe ceea ce ei cred că este impregnarea lor cu Duhul Sfânt. Manifestări mistice (ca să nu spun: magice) sunt frecvente: bolboroseli, căderi în transă, tremor și nu rareori pretinse vindecări miraculoase, uneori colective.

Ar mai fi multe de spus, dar, pentru o primă orientare, cred că ajunge.
__________________
Doamne, Tu pe toate le știi ! Tu știi că Te iubesc !

www.catehism.com
http://regnabit.wordpress.com
  #3  
Vechi 30.04.2012, 12:04:01
ioanna's Avatar
ioanna ioanna is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 20.07.2011
Locație: Cluj-Napoca
Religia: Ortodox
Mesaje: 3.494
Implicit

Citat:
În prealabil postat de redandrei90 Vezi mesajul
Va salut. Nu am mai postat de mult pe forum. Eram curios in legatura cu penticostalii, cam ce au diferit fata de noi?
Domnul Dragomir v-a trasat niste linii generale, bine de stiut. Intr-adevar diferentele sunt foarte mari. N-am sa intru in proleme legate de dogmatica, astept ca cineva cu cunostinte temeinice sa le expuna, caci sunt destule, ci am sa ma opresc asupra celor doua spatii cultice, caci nu prea s-a vorbit pe forum despre ele.

Spatiul neoprotestant este desacralizat total si aici ma refer la incetarea raporturilor referentiale dintre acest tip de spatiu si traditia simbolica a arhitecturii sacre dintotdeauna. Faptul ca ei resping misterul Euharistiei, resping „Taina” din iconomia mantuirii, adica increderea ca Duhul dumnezeiesc poate lucra prin mijlocirea spiritului omenesc asupra materiei in general si asupra altor persoane, are drept consecinta evacuarea oricarui mister al spatiului interior si exterior, biserica (lacasul) penticostala neavand dimensiune spirituala si simbolica, nu este un spatiu sacru in sine, ci se vrea un spatiu sacralizat prin forta spirituala a comunitatii. Accentul e pus exclusiv pe adunare in spatiul interior, ceea ce confera spatiului un caracter public, ce respecta in general regulile auditorium-ului de mari dimensiuni, deci biserica e privita ca un loc al consumarii emotiilor reprimate.

Spatiul cultic ortodox este o realitate vie divino-umana, un mediu de sacralizare si transfigurare treptata a intregii lumi. Simbolismul cosmic al templului iudaic se regaseste potentat in lacasul bisericii, in care intreg spatiul devine sacru pe masura indumnezeirii omului, o mare „catedrala” in care este prezent Dumnezeu, un trup cosmic al lui Hristos indumnezeit prin participare. Accentul este pus pe traire, spatiul fiind astfel compus incat sa-ti deschida ochii, insa nu ochii trupesti, ci ochii spirituali, prin contemplarea lucrurilor sensibile si lucrarea simturilor. Scriptura ne spune: “acum vedem ca prin oglinda, in ghicitură, atunci vom vedea față către față” (I Corinteni 13, 12), deci acum cunoasterea este mediata de lucruri create, insa in Eschaton nu va mai fi mediata de nimic creat. In Ortodoxie, Dumnezeu este venit printre oameni, aici si acum. Crestinul conlucreaza cu Dumnezeu spre indumnezeire, impartasindu-se in orice moment din El, dar mai ales prin insusi ­trupul si sangele Sau prin care anticipeaza finalitatea, iesirea din “aici” si “acum”, din spatiu si timp in eshaton, in transcendent. Simbolismul bisericii te ajuta sa intelegi caracterul ei profetic si dimensiunea sa atemporala.

Acest topos simbolic lipseste din lacasul de cult penticostal, care nu e conceput ca un spatiu al anticiparii eshatologice,ci e un spatiu asemeni unei sali de teatru, in care credinciosul e relativ static, ascultand ceea ce se spune dinspre podium. In spatiul ortodox spatiul e liber, credinciosul poate interactiona cu „sacrul”, cu corpul vizibil al Cuvantului divin (fresce, icoane) are libertatea de miscare si parcurgere, biserica fiind spatiu public dar si cel mai privat loc cu putinta, al rugaciunii in fata icoanei, locul intimitatii cu Dumnezeu. Limbajul artei bizantine (limajul experientei bisericesti) functioneaza cu valoare apofatica , constitue o cautare metafizica a credinciosului, este prelucrarea revelatorie, alegorica, ce trimite la sensul existentului, aducator de bucurie. El nu are rol reprezentativ, nu urmareste impresionarea omului prin valoarea estetica, nu-s imagini menite sa te desfete, ci sa te elibereze de eu, deci limbajul slujeste comuniunea persoanelor.

Last edited by ioanna; 30.04.2012 at 12:19:48.
  #4  
Vechi 30.04.2012, 12:45:32
JoyDivision JoyDivision is offline
Banned
 
Data înregistrării: 10.04.2012
Locație: Chicago, IL
Religia: Alta confesiune
Mesaje: 434
Implicit

Citat:
În prealabil postat de ioanna Vezi mesajul
biserica (lacasul) penticostala neavand dimensiune spirituala si simbolica, nu este un spatiu sacru in sine, ci se vrea un spatiu sacralizat prin forta spirituala a comunitatii.

pai haideti sa vedem ce inteles are termenul de "biserica" in Noul testament, nu este greu sa intelegem ca biserica se refera la comunitatea de crestini si niciodata la vreo cladire sau spatiu locativ (putem citi Filimon cap. 1 vers. 2)
  #5  
Vechi 30.04.2012, 12:55:50
ioanna's Avatar
ioanna ioanna is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 20.07.2011
Locație: Cluj-Napoca
Religia: Ortodox
Mesaje: 3.494
Implicit

Citat:
În prealabil postat de JoyDivision Vezi mesajul
pai haideti sa vedem ce inteles are termenul de "biserica" in Noul testament, nu este greu sa intelegem ca biserica se refera la comunitatea de crestini si niciodata la vreo cladire sau spatiu locativ (putem citi Filimon cap. 1 vers. 2)
D-soara JoyDivision, acesta nu e un topic de polemica, asa ca am sa ma abtin sa va raspund. Daca aveti ceva de spus in legatura cu diferentele dintre cultul penticostal si cel ortodox, asa cum le intelegeti d-voastra, initiatorul topicului va va multumi, insa va rog nu transformati si acest topic intr-o "balacareala" si infierare a Ortodoxiei, de genul "noi suntem mai biblici decat voi". Pentru asa ceva, aveti topicul http://www.crestinortodox.ro/forum/s...ad.php?t=14902 Cunosc foarte bine ce semnificatie are "biserica" in NT si templul in VT, nu trebuie sa-mi aratati nimic, mai bine v-ati opri asupra particularitatilor existente in cadrul cultului d-voastra si pe care initiatorul topicului doreste sa le cunoasca.

Eu m-am oprit asupra spatiilor cultice, asa cum ele exista si sunt concepute. Tipul Bisericii crestine (traditionale) se regaseste in Templul iudaic, este desavarsirea Templului de aceea exista multe elemente comune intre cele doua spatii cultice in ceea ce priveste simbolismul si arhitectura, ce au la baza relatie tip-antitip, in timp tipul bisericilor crestine netraditionale (neoprotestante) se regaseste in sinagoga, care e un loc de intrunire, de rugaciune, de studiu, de socializare, dar nu este in sine un spatiu sacru ci sacralizat prin prezenta comunitatii. Templul si sinagoga sunt spatii cu caracter diferit, de aceea si spatiul ortodox ce e antitipul templului e diferit de spatiul penticostal.

Last edited by ioanna; 30.04.2012 at 13:18:49.
  #6  
Vechi 30.04.2012, 14:07:50
catalin2 catalin2 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 26.12.2007
Locație: Brasov
Religia: Ortodox
Mesaje: 9.688
Implicit

Citat:
În prealabil postat de JoyDivision Vezi mesajul
pai haideti sa vedem ce inteles are termenul de "biserica" in Noul testament, nu este greu sa intelegem ca biserica se refera la comunitatea de crestini si niciodata la vreo cladire sau spatiu locativ (putem citi Filimon cap. 1 vers. 2)
Are mai multe sensuri, inclusiv cel dat de tine. E comunitatea de crestini (ortodocsi), biserica adica lacasul sfant si sfintit, si Biserica lui Hristos, adica Biserica Ortodoxa.
  #7  
Vechi 30.04.2012, 14:13:24
catalin2 catalin2 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 26.12.2007
Locație: Brasov
Religia: Ortodox
Mesaje: 9.688
Implicit

Citat:
În prealabil postat de redandrei90 Vezi mesajul
Va salut. Nu am mai postat de mult pe forum. Eram curios in legatura cu penticostalii, cam ce au diferit fata de noi? Ei sunt acei pocaiti despre care se stie in popor?
In plus fata de mesajele anterioare, penticostalii au ceva distinctiv, mai nociv decat in alte culte, ceva ce se intalneste la mediumi, la intrarea in transa in alte religii si practici: ei spun ca primesc Duhul Sfant, dar de fapt vin ingeri cazuti care ii influenteaza pe timpul transei. Au extins aceste practici si la alte culte, se numeste miscarea carismatica.

Last edited by catalin2; 30.04.2012 at 14:53:07.
  #8  
Vechi 30.04.2012, 14:21:20
JoyDivision JoyDivision is offline
Banned
 
Data înregistrării: 10.04.2012
Locație: Chicago, IL
Religia: Alta confesiune
Mesaje: 434
Implicit

Citat:
În prealabil postat de catalin2 Vezi mesajul
Are mai multe sensuri, inclusiv cel dat de tine.
dar nu ti se pare interesant ca apostolii impreuna cu primii crestini numeau "templu" locatia unde se adunau pentru rugaciune?

Faptele apostolilor 3:1 Petru și Ioan se suiau împreună la Templu, la ceasul rugăciunii: era ceasul al nouălea.
sau:
Faptele apostolilor 2:46 Toți împreună erau nelipsiți de la Templu în fiecare zi, frângeau pâinea acasă și luau hrana cu bucurie și curăție de inimă.

ramane deci ca termenul de "biserica" sa aiba sensul specificat de mine.
  #9  
Vechi 30.04.2012, 14:57:23
catalin2 catalin2 is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 26.12.2007
Locație: Brasov
Religia: Ortodox
Mesaje: 9.688
Implicit

Citat:
În prealabil postat de JoyDivision Vezi mesajul
dar nu ti se pare interesant ca apostolii impreuna cu primii crestini numeau "templu" locatia unde se adunau pentru rugaciune?

Faptele apostolilor 3:1 Petru și Ioan se suiau împreună la Templu, la ceasul rugăciunii: era ceasul al nouălea.
sau:
Faptele apostolilor 2:46 Toți împreună erau nelipsiți de la Templu în fiecare zi, frângeau pâinea acasă și luau hrana cu bucurie și curăție de inimă.

ramane deci ca termenul de "biserica" sa aiba sensul specificat de mine.
Trebuie sa studiezi mai atent Sfanta Scriptura, era vorba de templul iudeu. Nu aveau biserica, ca nu aveau un locas de inchinare propriu, pentru ca nu aveau nici timp (era la putin timp de la jertfa Mantuitorului) si nici nu erau lasati de iudei (ba chiar erau prigoniti). Apoi spune ca se intalneau in case si acolo frangeau si painea. Dupa aceea au stat in catacombe, unde isi amenajasera si biserici. Si cand s-a terminat prigoana au putut sa-si construiasca biserici.
  #10  
Vechi 30.04.2012, 15:12:38
ioanna's Avatar
ioanna ioanna is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 20.07.2011
Locație: Cluj-Napoca
Religia: Ortodox
Mesaje: 3.494
Implicit

Citat:
În prealabil postat de catalin2 Vezi mesajul
In plus fata de mesajele anterioare, penticostalii au ceva distinctiv, mai nociv decat in alte culte, ceva ce se intalneste la mediumi, la intrarea in transa in alte religii si practici....
Asta se datoreaza faptului ca penticostalii cauta cu obstinatie harisme spectaculoase, cum e si cea a glosolaliei, de parca zidirea lor personala in rugaciune e conditionata de ea, de parca comunicarea cu Duhul doar in acel mod se poate face sau, cum credea Charles Parham (intemeietorul miscarii penticostale), ca secretul puterii apostolice consta in vorbirea in limbi. Vorbirea in limbi, ca dar autentic al Duhului Sfant, nu poate insa se manifeste la cei care sunt in afara Bisericii lui Hristos.

Citat:
redandrei90: Ei sunt acei pocaiti despre care se stie in popor?
In vorbirea populara, in categoria "pocaitilor" intra si baptistii (protestanti), nu doar penticostalii, insa spre deosebire de ei, penticostalii se manifesta entuziast, exteriorizandu-se puternic. Ortodocsii se interiorizeaza smerindu-si inima si coborand pe cai spirituale la radacinile fiintei, retragandu-se inlauntru, spre a se inalta spre Dumnezeu. Diferenta de "traire" o poti vedea reflectata si in atitudinea fata de spatiul cultic, al ortodocsilor are un caracter sofianic, transcendentul coboara, spatiul e introvertit, la penticostali spatiul e deschis spre exterior, are asa un aer ascensional. Uita-te si la modul in care se roaga: ortodocsii stau cu mainile impreunate,unite, in semn de smerenie, in timp ce penticostalii nu se feresc de duhul mandriei, sunt cu bratele pe sus, spre cer, ca niste despatimiti, extrovertiti.

Citat:
În prealabil postat de catalin2 Vezi mesajul
Are mai multe sensuri, inclusiv cel dat de tine. E comunitatea de crestini (ortodocsi), biserica adica lacasul sfant si sfintit, si Biserica lui Hristos, adica Biserica Ortodoxa.
Asa este. Biserica crestina apare in Noul Testament sub denumirile: casa a lui Dumnezeu, trup mistic, mireasa a lui Hristos si stalp si temelie a adevarului. Prin “casa a lui Dumnezeu” intelegem lacasul cultic de inchinare si rugaciune, un mediu de indumnezeire a omului si transfigurare a creatiei. Pasajele din Biblie referitoare la Cortul Sfant apoi la Templul din Ierusalim scot in evidenta calitatea lor extraordinara de case ale lui Dumnezeu. Prin “trup mistic” a lui Hristos se intelege comunitatea oamenilor adunati de Iisus Hristos , pe care ii mantuieste si ii ridica la asemanarea cu Sine, prin energia harului din Biserica, iar Biserica-“stalp si temelie a adevarului” exprima faptul ca marturisind sacramental si doctrinal pe Iisus, biserica e incheierea Revelatiei testamentare si devine posesoare a descoperirii dumnezeiesti, pastratoarea tezaurului revelat, cat si mijlocitoare a harului innoitor.

Last edited by ioanna; 30.04.2012 at 16:07:21.
Subiect închis

Thread Tools
Moduri de afișare


Subiecte asemănătoare
Subiect Subiect început de Forum Răspunsuri Ultimele Postari
penticostalii sunt sectari? ingerul_pazitor Generalitati 51 16.05.2018 18:43:56
Penticostalii si botezul Templier Knight Secte si culte 363 24.07.2013 18:36:08
Cum sa vorbim cu penticostalii ? IonutS Secte si culte 282 28.03.2012 21:48:00