Piatra de temelie a credintei: Sfanta Liturghie

[NECTARIE]

Sfânta Liturghie este pentru credincioşi o adevărată şcoală de învăţătură creştină, la îndemâna şi pe înţelesul tuturor. În rânduiala Sfintei Liturghii găsim însăşi istoria mântuirii noastre, arătată prin semnele văzute, ce alcătuiesc această înălţătoare slujbă. Toate cele ce se săvârşesc, se cântă şi se rostesc în timpul Sfintei Liturghii ne duc cu gândul la Domnul Nostru Iisus Hristos, pentru că în ele îl vedem arătat şi slăvit pe El. Şi întreaga Lui lucrare mântuitoare. Participând la Sfânta Liturghie, petrecem împreună cu Iisus, ascultăm glasul Lui şi suntem permanent aproape de El. Dar pentru a găsi esenţa mântuirii noastre, trebuie mai întâi să desluşim semnificaţia Sfintei Liturghii. Cuvântul liturghie vine din grecescul leion ergon, ce însemna orice lucru făcut în folosul obştei.Părintele Dumitru Stăniloaie spunea: „Definiţia cea mai cuprinzătoare a Sfintei Liturghii este că ea este continuarea principală a lucrării lui Hristos în orice timp. Ea ni-L face prezent şi ni-L comunică real pe Hristos, în starea permanentă de jertfă şi de înviere, ca să ne însuşim şi noi puterea de jertfă opusă egoismului şi plăcerilor trecătoare, şi să întărim în sufletul nostru puterea viitoarei învieri pentru veşnica fericire a unirii iubitoare cu Hristos şi cu semenii. Această sfântă slujbă mijloceşte credincioşilor întâlnirea reală şi adevărată cu Hristos Mântuitorul, pe care îl avem prezent sub forma pâinii şi a vinului, care, în momentul invocării Duhului Sfânt de preot, se prefac în Trupul şi în Sângele Domnului. De aceea, Sfânta Liturghie ne procură darul cel mai de preţ pe care l-a dat Dumnezeu oamenilor şi ea constituie centrul întregului cult divin public ortodox, având ca scop sfinţirea credincioşilor.”

[Mihnea Dragomir]

Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie ocupă nu numai un loc central în viaţa Bisericii şi a fiecărui credincios, ci şi un loc absolut special. În vreme ce toate celelalte slujbe şi celelalte Sfinte Taine se petrec pe pământ, numai Liturghia se petrece în Cer. La o căsătorie, la un Botez, la o sfinţire de casă, noi suntem pe pământ din punct de vedere fizic şi suntem tot pe pământ din punct de vedere teologic: numai la Sf Liturghie, deşi suntem pe pământ din punct de vedere fizic, ne aflăm în Cer din punct de vedere teologic.

[camy_d]

Nu pot fără să mă duc în fiecare duminică la Liturghie

[Carmen FUNIERU]

Din păcate, unii consideră mersul la biserică, în zilele de sărbătoare, ca o obligaţie inutilă şi greu de îndeplinit. Pentru că ei nu ştiu ce taine mari se petrec la Sfânta Liturghie. Şi ce mult ajutor ar primi dacă s-ar duce.
Participarea la Liturghie, nu trebuie privită ca o obligaţie, ci ca pe ca un mare privilegiu pe care ni-l dă tuturor însuşi Dumnezeu.
Au fost perioade grele în care creştinii se adunau pe ascuns şi Liturghia se făcea în catacombe.
Iar acum, când încă mai suntem liberi să participăm, unii creştini găsesc motive pentru a lipsi.

[George.m]

Spunea un teolog grec ca Biserica inseamna: popor, preot slujitor si Sfanta Masa, adica Sfanta Liturghie.

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de Carmen FUNIERU

Au fost perioade grele în care creştinii se adunau pe ascuns şi Liturghia se făcea în catacombe.
Iar acum, când încă mai suntem liberi să participăm, unii creştini găsesc motive pentru a lipsi.

Şi eu mă gândesc adesea la asta: cât ne este de uşor acum, şi nu ne ducem. Am scris despre asta aici: http://sfantacruce.ro/myblog/mihnead...fanta-cecilia/

[NECTARIE]

Când intrăm într-o biserică trebuie să conştientizăm faptul că intrăm într-un lăcaş sfinţit, în casa lui Dumnezeu. În momentul în care păşim peste pragul bisericii trebuie să lăsăm afară toate gândurile, toate grijile lumeşti, toate simţirile pământeşti. În biserică se intră „cu credinţă, cu frica lui Dumnezeu şi cu evlavie”. Păşind în sfântul lăcaş, este necesar să uităm toate problemele cotidiene, pentru ca: „Toată grija cea lumească să o lepădăm” şi să încercăm astfel: „Sus să avem inimile!”.
Primul lucru pe care trebuie să-l facem când intrăm în biserică este acela de a ne închina mai întâi în faţa Sfintei Evanghelii şi a icoanei de pe tetrapod, ce închipuie pe Hristos în mijlocul bisericii, apoi în faţa iconostasului; dacă aveţi lumânări, aprindeţi-le în sfeşnice sau în faţa sfintelor icoane, iar dacă aţi adus prescură, vin şi pomelnic, daţi-le preotului prin uşa dinspre miazănoapte a altarului. Închinaţi-vă cu evlavie înaintea Sfintelor icoane, fără să staţi prea mult îngenuncheaţi, mai ales în faţa icoanelor împărăteşti, pentru a îngădui şi altora să-şi facă rugăciunile, dar şi pentru a nu-l deranja pe preot în timpul slujirii. Dacă ajungeţi la biserică după ce a început Sfânta Liturghie, e bine să vă închinaţi la icoane la sfârşitul slujbei.
În biserică, femeile stau în partea stângă, iar bărbaţii în dreapta. Locul de sub policandrul cel mare trebuie să rămână gol, pentru ca preotul să poată ieşi pe acolo cu Sfânta Evanghelie şi cu Sfintele Daruri. E bine ca stranele să rămână libere, pentru cei mai în vârstă, mai neputincioşi sau bolnavi.Cuviinţa şi credinţa noastră trebuie să sporească pe măsură ce ne apropiem de inima Sfintei Liturghii, adică de clipa sfinţirii Darurilor. Trebuie să vă închinaţi, să faceţi semnul crucii şi să îngenuncheaţi în timpul cântării „Pre Tine Te lăudăm”, când se sfinţesc Darurile, la Axion, când preotul mijloceşte pentru noi. De aici înainte cinstitele Daruri devin „Sfintele Daruri”. Toată slujba trebuie ascultată cu multă luare aminte, ca şi cum l-am asculta pe Însuşi Hristos sau pe Sfinţii Săi Apostoli. De la predică nu este bine să plecăm niciodată. Aceasta trebuie ascultată cu evlavie, pentru că preotul nu vorbeşte în numele lui, ci al lui Dumnezeu. Sfântul Ioan Gură de Aur îi compară pe cei care părăsesc biserica înainte de încheierea Sfintei Liturghii cu Iuda vânzătorul, care a ieşit de la Cina cea de Taină înainte ca aceasta să se fi terminat. „Şi plecarea lui a fost în noapte” (Ioan 13, 30). Respectând rânduiala creştină, vom ieşi din biserică mai luminaţi, mai buni şi mai apropiaţi de Dumnezeu.

[NECTARIE]

Scopul principal al Sf. Liturghii este sfinţirea şi transformarea darurilor de pâine şi vin în Trupul şi Sângele Domnului, precum şi împărtăşirea credincioşilor. După ce are lor sfinţirea darurilor, preotul slujitor se adresează credincioşilor zicând: „Cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste să vă apropiaţi“. Prin aceste cuvinte creştinii sunt chemaţi să se apropie pentru a se împărtăşi. Cum Împărtăşania este un act implicit al Sf. Liturghii, înseamnă că nu se poate concepe Liturghie fără împărtăşirea credincioşilor. Astfel, ne putem explica unele canoane care condamnau pe cei care, participând la Sf. Liturghie, nu se împărtăşeau, fie pentru că plecau din Biserică în timpul slujbei, fie pentru că nu se prezentau spre a fi împărtăşiţi, deşi erau prezenţi la slujbă: „Toţi credincioşii care intră (în biserică) şi ascultă scripturile, dar nu rămân la rugăciune (slujbă) şi la Sfânta Împărtăşanie, aceia, trebuie să se afurisească (excomunice), ca făcând neorânduială în Biserică“ (canonul 9 apostolic). Acest canon, asemenea canonului 2 al Sinodului local din Antiohia (341), stabilea obligativitatea participării la toată slujba Sf. Liturghii, precum şi a împărtăşirii cu Trupul şi Sângele Domnului. În acele vremuri se cerea şi laicilor să se împărtăşească încontinuu, căci existau canoane care stabileau îndepărtarea creştinilor care nu se împărtăşeau trei duminici la rând. Formularea acestor reglementări, care stabileau obligativitatea împărtăşirii la Sf. Liturghie, ne indică faptul că unii creştini, deşi participau la Sf. Liturghie, nu se împărtăşeau. Pe de altă parte, se înţelege că cei care participau la Sf. Liturghie, atât clericii, cât şi mirenii, nu se puteau împărtăşi fără a îndeplini toate condiţiile morale şi religioase spre a putea primi cu vrednicie această Sf. Taină. Doar îndeplinind aceste condiţii puteau dobândi starea de har pe care o comunică Sf. Împărtăşanie.