|
#41
|
|||
|
|||
Din fericire pisica nu a patit nimic, a fost vazuta si e bine, doar ca nu mai vrea sa se intoarca acasa la ai mei. Eu insa banuiesc ca nu mi se va intampla asa ceva, vreun accident grav, moarte fulgeratoare, ci o imbolnavire lenta, progresiva, generatoare de suferinte fizice si psihice pentru urmatoarele 2-3 zeci de ani cate oi mai avea....
|
#42
|
||||
|
||||
Citat:
In cate dimineti de duminica ingerul meu a plecat singur la liturhgie? M-a privit de fiecare data mustrator, si-apoi m-a parasit lasandu-ma doar cu pacatele mele grele,nespovedite inca. Poate s-a mai uitat odata lung in urma sa si inainte de-a se inalta, a mai varsat o lacrima tacut,de mila mea. Si-apoi s-a dus in zbor,usor, cu alti ingeri tristi si singurei, sa cante liturghia cereasca, stiuta doar de ei.(de D.S) Poezia mi-a fost inspirata de cele ce mi-au fost spuse de un student la teologie intr-o convorbire despre Ingerii pazitori.
__________________
http://dorinastoica.blogspot.ro/ |
#43
|
|||
|
|||
Intrebare: initial, la inceputurile crestinismului, sfanta liturghie a fost randuit de catre sfaintii apostoli (?) sa se faca doar duminica (adica sa se stranga intr-un loc, toti credinciosii, si sa ia masa impreuna, intru pomenirea Domnului, asa cum El insusi a cerut-o la cina cea de taina) si abia apoi, cu timpul, a inceput sa se faca si in alte zile, cele de sarbatoare, in special (praznice, pomeniri ale sfintilor si ale unor evenimante marcante din viata Mantuitorului si ale lumii crestine), sau nu a existat o zi anume randuita in mod expres pt aceasta? Cum de a ajuns sa se faca sfanta liturghie, in zilele noastre, si in alte zile decat duminicile? Initial era aktfel? Adica daca era saptamana asta ziua Sfantului Ilie, ca azi, de ce nu il sarbatoream tot duminica, la sfanta liturghie? Si celelalte mari sarbatori, la fel, de ce nu le sarbatorim tot duminica, cum sarbatorim Pastele? Daca totusi asa e randuit, sa se tina sfanta liturghie doua zile la rand, cum a fost acum si de Sfintii Petru si Pavel, care au picat tot sambata, care din cele doua sarbatori (liturghii) e mai importanta, cea de sambata sau cea de duminica? In care zi e pacat mai mare sa nu participam si sa facem alte treburi necesare?
|
#44
|
||||
|
||||
O conferință pe tema ”Liturghia dincolo de simbolisme și misticisme”:
http://www.doxologia.ro/video/confer...cisme-partea-1 http://www.doxologia.ro/video/confer...cisme-partea-2 http://www.doxologia.ro/video/confer...rebari-partea3
__________________
Să nu abați inima mea spre cuvinte de vicleșug, ca să-mi dezvinovățesc păcatele mele; Psalmul 140, 4 Ascultați Noul Testament ortodox online. |
#45
|
|||
|
|||
Citat:
Cu prilejul criticii unor lucrări teologice consacrate în lumea romano-catolică din secolul XIX, Episcopul Ignatie Branceaninov "combate ideea modernă bazată pe concepțiile filosofului Descartes, conform căreia tot ce este în afara realității materiale ține imediat de domeniul spiritului pur. Efectul direct al unei asemenea idei este că Îl plasează pe Dumnezeu, care este infinit, la același nivel cu nenumărate alte spirite finite (îngeri, demoni, suflete ale celor adormiți)." Abatele Bergier învață că îngerii, demonii și sufletele celor morți sunt ființe perfect spirituale; prin urmare, ele nu s-ar mai supune legilor timpului și spațiului, deci despre forma și mișcarea lor nu putem vorbi decât metaforic și au nevoie să primească un corp subtil ori de câte ori Dumnezeu le permite să acționeze în trup. Aceste concepții, însă, spune Seraphim Rose, sunt rezultatul unei perspective minimaliste asupra realității spirituale, perspectivă apărută sub influența materialismului modern. Să ne dezvățăm, zice autorul, de a mai minimaliza dihotomia modernă dintre materie și spirit, întrucât lucrurile sunt în realitate mult mai complexe. Episcopul Ignatie scrie: "Atunci când Dumnezeu îi deschide ochii duhovnicești, omul este capabil să vadă duhurile în forma lor proprie." Sfântul Vasile cel Mare, în cartea Despre Sfântul Duh, arată că puterile cerești au limite în spațiu (sic!) și devin vizibile, arătîndu-se celor vrednici sub înfățișarea propriilor lor trupuri (sic!). În altă parte, Sfântul zice: "Noi credem că fiecare putere cerească se află într-un loc hotărât (de Dumnezeu - n.m.). Căci îngerul care a stat înaintea lui Corneliu nu l-a însoțit în același timp și pe Filip (Fapt. 10, 3; 8, 26); iar îngerul care i-a vorbit în același timp lui Zaharia lângă altarul tămâierii (Lc 1,11) nu s-a aflat în același timp și în locul său din ceruri." Sfântul Ioan Damaschinul, concluzionînd în sec. VIII învățătura Părinților anteriori lui, scrie: "Îngerii sunt circumscriși, pentru că atunci când se află în cer ei nu se află și pe pământ, iar atunci când Dumnezeu îi trimite pe pământ, ei nu rămân în același timp și în cer." Dar dacă vorbim despre "trupuri" de îngeri trebuie să fim atenți să nu le atribuim caracteristicile vreunui material brut. Ei sunt nematerialnici, "eterici". P.S. În "Viețile" pe august am citit ieri minunata descriere a unor momente din viața Cuviosului Pimen, din Egipt. La un moment dat spune că un monah cu totul cucernic vine la Pimen și începe să-i vorbească multe lucruri despre cele cerești și îngerești, în chip desfătător, desigur. Dar Pimen nu-i răspunde, întoarce fața.... Aflăm și motivul: Pimen e un simplu om, el cunoaște doar cele ale luptelor omului păcătos ce țin de nevoințe, de pocăință... La ce folos, zice Pimen, să vorbim despre lucruri atât de înalte?... Ca urmare, mă rețin și eu să mai dau pasaje din cartea în care sunt și lămuriri despre îngeri (necesare acolo, zice Seraphim Rose, pentru a înțelege ce-i cu ființele de lumină care apar atât de des în viziunile modernilor, teribil de multe în ultimul veac...). Am intervenit doar pentru că am fost și eu mirat de învățătura ortodoxă despre locuri și trupuri îngerești...:) Poate vei fi și tu mirat și, deopotrivă, încântat de descoperirile nuanțelor din învățătura Părinților. Toate cele bune, frate! Last edited by cezar_ioan; 29.08.2013 at 06:51:34. |
#46
|
|||
|
|||
http://carteromaneasca.files.wordpre...upa-moarte.pdf
În această ediție, Cap. 2 - "Învățătura ortodoxă despre îngeri" este la pag. 38. |
#47
|
|||
|
|||
Una din multele mele respingeri sceptice ale isteriei grecești generalizate în jurul Părintelui Paisie Aghioritul se referă (alături de bazaconia cu locurile negre care apăreau în poze în locul Părintelui atunci când el nu voia să fie fotografiat) la omni/multiprezența sa:
adoratorii (fanii/suporterii) idolatri și plini de imaginație lumească (mare e puterea inconștientului nevrotic!) îl mărturisesc pe Părintele ca apărînd simultan și pe coama unui deal și pe buza unei prăpăstii și în Biserică și în maternitate etc. Adică fix acolo unde sunt nevoile bieților creștini plini de imaginație, ca dintotdeauna în Elada. Sugestionabili tare, urmașii de azi ai poetului Homer... O astfel de perspectivă îmi amintește de alte basme: ninja, kung-fu etc. Orientalisme eline, struțocămila secolului vitezei... Puiuțul oriental al New-Age-ului și al altor eclectisme... Ortodox? Deloc. Last edited by cezar_ioan; 29.08.2013 at 17:58:00. |
#48
|
|||
|
|||
Citat:
Însă relația lor cu spațiul și cu timpul rămâne o taină pentru mine. |
#49
|
|||
|
|||
Aparițiile unor făpturi cerești (îngeri, demoni, sfinți, Maica Domnului) în două sau mai multe locuri deodată/simultaneitate pare a fi o extrapolare exagerată a omniprezenței și omnipotenței lui Dumnezeu.
Cei ce sar cu ușurătate peste delimitări, să-și amintească vechiul pericol (la originea căruia știm bine cine șade): de a pune în același plan pe Creator cu creatura. Faptul că la Sfânta Liturghie, indiferent de lăcașul unde se oficiază Slujba, este prezent și lucrează Duhul Sfânt, respectiv Se jertfește Fiul lui Dumnezeu, nu implică deloc cu necesitate ca făpturile cerești să fie și ele prezente simultan în mai multe locuri. În schimb se poate gândi și crede, de ce nu, în treceri extrem de rapide dintr-un loc în altul. Viteză uluitoare, da. "Iute ca gândul", desigur. Simultaneitate, însă, nu. Concomitență și omniprezență, nu. Îngerii și sfinții nu sunt Dumnezeu. Este, cred, o inerție a gândirii omenești, o tendință de generalizare necritică/pripită/slobodă/nestrunită aceea de a atribui făpturilor (fie ele și cerești) însușirile Dumnezeirii - la omniprezență mă refer acum, în mod special. Da, Duhul Sfânt, Mângâietorul se află peste tot: "Care pretutindenea ești", spunem la rugăciune. Da, Hristos poate fi prezent simultan oriunde voiește. Da, Dumnezeu este pretutindeni, în stânga și în dreapta noastră, în sus și în jos, în jurul nostru și înlăuntrul nostru. Trăim în Dumnezeu, respirăm în Dumnezeu, călcăm în Dumnezeu, mâncăm în Dumnezeu, Domnul este pretutindeni. Dumnezeu este aici de față, acum. Duh este Domnul și e veșnic Viu și nu e loc unde El să nu fie de față. (Altminteri ar însemna că El S-a retras din creație, din istoria lumii și stă orgolios în turnul de fildeș, depărtat în ceruri, cum cred unii...) Că noi nu Îl vedem, nu Îl pipăim, nu Îl simțim și nici măcar nu Îl cugetăm ca fiind peste tot, asta e altă treabă. Nu El poartă răspunderea acestei împietriri și ne-simțiri a noastre, ci noi, puțin-credincioșii și mult-păcătoșii. Îngerii, însă, au locurile și lăcașurile lor. Sunt trimiși oriunde voiește Dumnezeu - ne învață Biserica prin Părinți. Pot trece și prin ziduri și prin foc și prin banchize de gheață și prin pământ și prin soare. Dar nu sunt în mai multe locuri deodată. Chiar de nouă ne-ar plăcea să fie. Am sesizat, dacă nu cumva mă înșel foarte tare, o tendință insificient înfrânată în credincioșii care nu se îndoiesc de minuni: deși ei au trecut de etapa negării minunilor (înțelegînd că Dumnezeu dispune de legile lumii și că le suspendă oricînd voiește), acești credincioși plini de dorințe vii (așa încât ajung lesne, vai, la exaltare) pierd calea de mijloc, pierd calea împărătească și sar la extrema cealaltă, la fel de ne-reală care constă în aceea că văd minuni cam prea des, cam prea peste tot, cam ca unica formă de purtare de grijă a Tatălui nostru. Or, să spunem lucrurilor pe nume: Dumnezeu își respectă creația și legile pe care El le-a pus în ea. Dumnezeu nu încalcă mereu, cu largheță, ca un copil zburdalnic (ori ca un stăpân tiranic, ca un Baal), legile naturale, legile cosmosului. Deși este Autorul și Proniatorul lor, Dumnezeu le respectă și foarte rar le încalcă - doar când socotește, cu Suprema Lui Înțelepciune Milostivă, că e necesar omului spre trezire, spre căință și spre pocăință întru mântuire. Adoratorii de meserie, exaltații cu minuni în păr, au impresia că lumea și cosmosul nu se conduc, de fapt, după nici o lege stabilă sau, că faptul de a fi sub legile naturii e ceva neglijabil, deloc important pentru viețuire și mântuire. Doar minunea ar conta, chipurile, doar minunea e semnul credinței certe, dacă Dumnezeu nu face minuni la tot pasul, atunci, ne sugerează ei fie și involuntar, nu am mai avea dovezi în Atotprezența și Atotputernicia lui Dumnezeu. Nu spun că ei susțin explicit acestea, însă le întrevăd atitudinea. O respiră prin toate ale lor, o fac să transpire și să fie detectabilă. O sugerează. Deși, din păcate, majoritatea nici măcar nu-și dau seama că așa fac. Neagă ceea ce în mod evident le aparține ca însușire și dispoziție. Popor care cere mereu semne și minuni... Popor care s-a îndepărtat cu inima (și cu mintea) de la disciplina elementară a viețuirii în Dumnezeu. Popor care subzistă așteptînd să răsară din fiecare clipă și din fiecare piatră o minune. Sau un pui de drac - depinde pe care față, luminoasă ori întunecată, își face veacul exaltarea de fiece zi, exaltarea emoțională cosubstanțială cu toată rătăcirea. Cum vom privi, creștini fiind, astfel de înclinații? În ce mă privește le privesc cu teamă: astfel de duhuri sunt molipsitoare și larg cuprinzătoare, germinatoare foarte de varii închipuiri. Smintesc cu ușurință o lume întreagă, de li s-ar da voie. Nu e ușor credinciosului, dată fiind precara condiție a omului căzut, precum și universalitatea prostiei omenești (rod deasemenea al căderii) - nu e ușor, așadar, să se țină deoparte de influențe atât de perfide. Duhul întunericului are case vechi și multe în lutul omenesc.... Le privesc și cu silă. Ca pe tot ce miroase a șarpe, a minciună, a otravă mortală. Le privesc și cu milă, ori mai bine zis îi privesc cu milă pe oamenii înșelați de ele (și pe mine însumi, când mă surprind păcălit de prostie, mândrie, pohte copilărești, gândirită nestăvilită), întrucât ce poate fi aici decât boală, boală și moarte, înfrângere a omului de către duhurile înșelătoare ale răutății... Lumea în care trăim azi fierbe în febra miracolului și a exaltării. Cumințenia simplă și roditoare, cumințenia liniștii gândului, cumințenia păcii sufletești și lumina gândului ei limpede tinde să devină tot mai mult un fel de, vai, doar "Numele trandafirului"...... Last edited by cezar_ioan; 29.08.2013 at 18:52:40. |
#50
|
|||
|
|||
Citat:
„Fiind spirite, ei sunt în locuri spirituale. Nu sunt circumscriși în felul celor corporale, natura lor nu are o formă trupească și nici nu au cele trei dimensiuni, ci sunt prezenți în chip spiritual și activează acolo unde li s-ar porunci; cu toate acestea ei nu pot să fie și să activeze simultan în două locuri deosebite”. (Sf. Ioan Damaschin, Dogmatica) Îți mulțumesc, frate Cezar, pentru îndreptare. Fallen, iartă-mă că te-am indus în eroare. Așadar, când mai întinzi rufe în timpul Liturghiei să știi că îngerul nu poate să aibă grijă și de tine să nu cazi de la fereastră, și să fie la biserică, în același timp. |
Thread Tools | |
Moduri de afișare | |
|
Subiecte asemănătoare | ||||
Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
Sfanta liturghie | Andy00 | Resurse ortodoxe on-line | 10 | 30.01.2015 16:29:07 |
Sfanta Liturghie | alecsandru | Sfanta Liturghie | 26 | 05.02.2013 22:41:47 |
Sfanta Liturghie | EDI | Despre Biserica Ortodoxa in general | 8 | 02.05.2009 17:52:24 |
Sfanta Liturghie | anavictoria | Sfanta Liturghie | 57 | 12.01.2009 20:38:22 |
|