Budism - Ce este Vacuitatea

[florin.oltean75]

În prealabil postat de cristiboss56

Tu in schimb ai mult " tupeu" , asta ca sa fiu mai delicat in exprimare , Florine . . . !

Multumesc, nu este nevoie de delicatete.

Sunt obisnuit cu epitetele.

Insa, am precizat si anterior, apreciez cu adevarat argumentarile rationale.
Personal, am procedat in acest fel.

Insa fiecare alege cum sa se exprime. Este dreptul fiecaruia. Liberul arbitru.

[cristiboss56]

În prealabil postat de florin.oltean75

argumentarile rationale.

Pai , aici e baiul , n-ai demonstrat nimic "rational" , ci ai facut o mare ciulama intre crestinism si necredinta ta !
Ai pana acum un sustinator al "argumentelor tale (i)rationale ?

[flying]

În prealabil postat de florin.oltean75

Este pur si simplu propria ta interpretare.

A recunoaste ca exista similitudini intre doua religii, unora li se pare revoltator. Intoleranta le alimenteaza sentimentul ca doar ei sunt cei ce detin adevarul iar ceilalti traiesc in minciuna.

Eu nu dispretuiesc Jertfa lui Hristos si nu iL fac nici mincinos.

Ce inseamna a manca Trupul Lui Hristos? Inseamna a te impartasi de Adevar. Caci Trupul Lui Hristos este Adevar.

Ce inseamna a bea Sangele Lui? Inseamna a te aprinde de Focul Iubirii Lui. Caci Iubirea Lui este seva vietii.

Si dupa ce te-ai impartasit de aceste doua sa traiesti in lume cu un nou Trup, in care curge un nou Sange. Sa privesti lumea prin ochii Lui Hristos.

Acesta este sensul Impartasaniei.

Ai tu un nou Trup? Curge alt sange prin sangele tau Zburatorule?

Frate florin parerea mea e sa-ti iei un duhovnic ca sa devii crestin adevarat
sa te poti Spovedi,Impartasi. Hai...nu fi intolerant la ideea de duhovnic,de Marturisire a pacatelor.Hristos a zis :“Cate veti lega /dezlega pe pamant...“ sau tu numai teoretic/simbolic il numesti pe Hristos :ADEVARUL?

[florin.oltean75]

În prealabil postat de cristiboss56

Pai , aici e baiul , n-ai demonstrat nimic "rational" , ci ai facut o mare ciulama intre crestinism si necredinta ta !
Ai pana acum un sustinator al "argumentelor tale (i)rationale ?

Exemplifica un singur aspect irational.

Putem cu usurinta ceda tentatiei generalizarii si etichetarii negative atunci cand nu suntem de acord cu anumite puncte de vedere. Sta in firea noastra sa reactionam astfel.

-------------

Poate sa-ti confirme/infirme propriile tale judecati de valoare daca eu am sau nu sustinatori?

Cand crezi in ceva cu adevarat pot sa fie toti impotriva ta sau impreuna cu tine - iti este egal.

[florin.oltean75]

În prealabil postat de flying

Frate florin parerea mea e sa-ti iei un duhovnic ca sa devii crestin adevarat
sa te poti Spovedi,Impartasi. Hai...nu fi intolerant la ideea de duhovnic,de Marturisire a pacatelor.Hristos a zis :“Cate veti lega /dezlega pe pamant...“ sau tu numai teoretic/simbolic il numesti pe Hristos :ADEVARUL?

Consider ca a fi "un crestin adevarat" nu este conditionat de apelarea la un duhovnic personal.

Cel putin, eu nu am identificat in NT o constrangere, o obligativitate in acest sens. Daca exista una, sunt deschis sa o ascult si sa o discutam.

Cererea iertarii pacatelor personale adresata direct Lui Dumnezeu a fost invatata in primul rand de Dumnezeu Insusi, in rugaciunea Tatal Nostru.
Caci Puterea Duhului nu depinde de existenta unui "releu" pamantesc.

Este adevarat ca Dumnezeu ne asculta si prin intermediari, prin persoane care sunt unite in Duh cu El.

Pentru acestea este valabila aparenta delegare de autoritate "Cate veti lega /dezlega pe pamant..."€œ.
Aparenta - pentru ca aceste persoane nu mai au o vointa lumeasca, ci in ele lucreaza in fiecare clipa vointa Lui Dumnezeu. Aceste persoane sunt pline de Duh, au Mintea Lui Hristos.

Dumnezeu a lasat ambele metode prin care sa solicitam iertarea pacatelor fara, insa sa impuna una sau alta.

[Ioan_Cezar]

Mai întâi, Florine, îmi exprim mirarea că tocmai în Anul Omagial Euharistic (Taina Spovedaniei şi Taina Euharistiei) care se desfăşoară în BOR, pe forumul nostru apar reinterpretări aflate în dezacord cu învăţătura Bisericii în privinţa Spovedaniei.
Apoi tu porţi semnătura de ortodox. Bun, aşa o fi, nu neg eu asta, însă e oare ortodox modul în care scrii despre Spovedanie? E conform cu învăţătura şi practica Bisericii Ortodoxe?

Dar mai bine hai să vedem ce spune Evanghelia despre Spovedanie, întrucât scrii că nu zice nimic despre obligativitatea Spovedaniei şi mai adaugi că nu găseşti nimic despre nevoia unui "releu pământesc". (Despre practica Spovedaniei conform Tradiţiei Bisericii ar fi multe de spus, dar să ne ţinem deocamdată la Scriptură.)

Taina Spovedaniei este dăruită şi poruncită de Mântuitorul în două trepte succesive:
1) Făgăduinţa către Apostoli: "Amin grăiesc vouă: Oricâte veţi lega pe pământ, vor fi legate şi-n cer şi oricâte veţi dezlega pe pământ, vor fi dezlegate şi în cer." (Mt 18, 18)
2) Instituirea Tainei, după Înviere, când Domnul S-a arătat Apostolilor şi a suflat asupra lor zicînd: "Luaţi Duh Sfânt, cărora le veţi ierta păcatele, se vor ierta lor; şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute." (In 20, 22-23)

Tot din NT fac parte şi următoarele: FA 19, 18; 1 Co 5, 1-7; 2 Co 2,5,11; 1 In 1,9.

Despre iertarea păcatelor şi curăţirea sufletului prin intermediul preoţilor (urmaşi în directă succesiune apostolică), Tradiţia Bisericii învaţă prin Sfântul Ioan Gură de Aur: "Aceştia au primit puterea nu asupra necurăţiei trupeşti, ci asupra celei a sufletului, şi nu de a fi martori ai curăţirii, ci de a curăţi de păcate." (Despre Preoţie, III, 5-6)

În ce mă priveşte sunt frapat, ca şi în cazul celorlalte Taine, de accentul pus pe puterea preoţească dăruită de Hristos prin Apostoli şi transmisă mai departe prin Taina Hirotoniei tuturor duhovnicilor. Nu de alta, pricep eu, dar puterea noastră, a cestorlalţi este, se pare, limitată. Sau nu?....

[florin.oltean75]

Mai întâi, Florine, îmi exprim mirarea că tocmai în Anul Omagial Euharistic (Taina Spovedaniei şi Taina Euharistiei) care se desfăşoară în BOR, pe forumul nostru apar reinterpretări aflate în dezacord cu învăţătura Bisericii în privinţa Spovedaniei.
Apoi tu porţi semnătura de ortodox. Bun, aşa o fi, nu neg eu asta, însă e oare ortodox modul în care scrii despre Spovedanie? E conform cu învăţătura şi practica Bisericii Ortodoxe?

Dar mai bine hai să vedem ce spune Evanghelia despre Spovedanie, întrucât scrii că nu zice nimic despre obligativitatea Spovedaniei şi mai adaugi că nu găseşti nimic despre nevoia unui "releu pământesc". (Despre practica Spovedaniei conform Tradiţiei Bisericii ar fi multe de spus, dar să ne ţinem deocamdată la Scriptură.)

Taina Spovedaniei este dăruită şi poruncită de Mântuitorul în două trepte succesive:
1) Făgăduinţa către Apostoli: "Amin grăiesc vouă: Oricâte veţi lega pe pământ, vor fi legate şi-n cer şi oricâte veţi dezlega pe pământ, vor fi dezlegate şi în cer." (Mt 18, 18)
2) Instituirea Tainei, după Înviere, când Domnul S-a arătat Apostolilor şi a suflat asupra lor zicînd: "Luaţi Duh Sfânt, cărora le veţi ierta păcatele, se vor ierta lor; şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute." (In 20, 22-23)

Tot din NT fac parte şi următoarele: FA 19, 18; 1 Co 5, 1-7; 2 Co 2,5,11; 1 In 1,9.

Despre iertarea păcatelor şi curăţirea sufletului prin intermediul preoţilor (urmaşi în directă succesiune apostolică), Tradiţia Bisericii învaţă prin Sfântul Ioan Gură de Aur: "Aceştia au primit puterea nu asupra necurăţiei trupeşti, ci asupra celei a sufletului, şi nu de a fi martori ai curăţirii, ci de a curăţi de păcate." (Despre Preoţie, III, 5-6)

În ce mă priveşte sunt frapat, ca şi în cazul celorlalte Taine, de accentul pus pe puterea preoţească dăruită de Hristos prin Apostoli şi transmisă mai departe prin Taina Hirotoniei tuturor duhovnicilor. Nu de alta, pricep eu, dar puterea noastră, a cestorlalţi este, se pare, limitată. Sau nu?....

Cezar, eu nu contest faptul ca Hristos iarta pacatele prin intermediul preotului. Este evident ca Dumnezeu a randuit aceasta extensie a lucrarii.

Insa, din ce stiu eu, in NT, Hristos nu a poruncit ca spovedania sa se infaptuiasca exclusiv prin preoti.

In rugaciunea Tatal Nostru este destul de clar ca iertarea este solicitata direct de credincios, nu doar pentru el insusi ci si pentru toti ceilalti.

De asemenea, nu a precizat ca sa fie legate pacatele tuturor acelora care nu se spovedesc prin preoti.

Da, a dat putere apostolilor - Putere care este chiar El Insusi - sa ierte pacatele celor care-L cauta pe El.

===============

Spovedania este o deschidere a custii egoului catre Lumina Persoanei Lui Isus.

Este o expunere la vedere a tot ceea ce reprezentam - prin gandurile, deciziile, actiunile si neputintele noastre.

Pentru cel cu credinta, prezenta preotului poate facilita aceasta deschidere si comunicare a pacatosului direct cu Dumnezeu.

Cand insa Dumnezeu strapunge inima spovedania are loc tot timpul.

Sufletul comunica direct cu Duhul, experimentand usurari peste usurari.

Nu mai are timp de cele exterioare, caci taina curge incontinuu ca mierea.

[Ioan_Cezar]

Florin,
Eu am aflat - văzut, auzit, citit - că oamenii cu credinţă în Dumnezeu vin la biserică să se spovedească. Fac asta ani şi ani, practic toată viaţa. Dintre aceştia, ici şi colo, f.f. rar, cu binecuvântarea duhovnicului (care veghează şi îndrumă viaţa de credinţă a fiului duhovnicesc sau a fiicei) unii se retrag la pustnicie. Cu riscurile de rigoare. Deşi nici acolo nu rămân mereu ci fie sunt cercetaţi periodic de fraţi, fie coboară ei ca să se spovedească şi să se împărtăşească.

Am mai aflat că omul care devine întru sfinţenie îşi vede necontenit păcatele, stăruieşte în prihănirea de sine şi pătimirea cea după Dumnezeu, deseori cere sfat de la fraţi, face ascultare cu acrivie, se roagă neîncetat, posteşte, priveghează etc. Şi, fireşte, se şi spovedeşte, cu menţiunea că la un om îmbunătăţit spovedania nu decurge ca la noi (cu listuţa, cu raportul) ci în cu totul alt mod, mult mai fin şi mai simplu aşa cum doar dragostea (aproape) desăvârşită o poate face.
Am citit că pentru cei sporiţi în virtute, spovedania sub epitrahil e cu atât mai necesară cu cât creşte riscul căderii, cu cât e mai necesară smerenia, cu cât e mai grea reaşezarea după revărsarea de Har (urmată de revărsările demonilor) şi traversarea lungilor perioade (uneori) de retragere a Harului - în scop pedagogic. Detalii privind perioadele de pustiire, de uscăciune, de ispitire cumplită care urmează retragerii Harului, poţi găsi în cărţile sfinţilor şi cuvioşilor Siluan, Sofronie, Gheron Iosif.

Cred că a ne "spovedi" permanent înaintea lui Dumnezeu e o atitudine creştină bună pentru oricine. Fiecare din noi e bine să devenim capabili de asta. Practic, suntem chemaţi şi îndrumaţi să învăţăm aceasta. Nu e altceva decât sfânta frică de Dumnezeu. O însuşire sufletească, un demers intern/subiectiv iar nu o acţiune concretă, materializată, de spovedire sub epitrahil.
Una e a trăi sufleteşte (subiectiv) cu frică de Dumnezeu, alta să te spovedeşti înaintea duhovnicului.
Una e să îţi ţii permanent atenţia inimii raportată la Hristos, cu evlavie, şi alta să te afli efectiv înaintea Lui, în dialog concret.
Una e să te rogi tu la Dumnezeu din toată inima şi cu toată fiinţa şi cu totul altă experienţă să fii răpit în Duh şi purtat înaintea Dumnezeirii (înger, Arhanghel, Preasfânta Născătoare, Pruncul Sfânt sau chiar Domnul Hristos), în Ceruri.
Una e să cauţi să te ridici tu spre Dumnezeu prin virtute (coborîndu-te simultan prin smerenie), alta e să te ridice Domnul înaintea Lui.
Una e să acţionezi tu către Dumnezeu şi alta să acţioneze Domnul asupra ta. Deşi cele două acţiuni se contopesc.

Dacă vrem să ne apropiem de Domnul, micşorîndu-ne, deocamdată calea cea mai sigură, pusă nouă de întreaga Tradiţie a Bisericii, este conform Bătrânilor - ascultarea de duhovnic şi spovedania. Aşa mulţi au sporit, altminteri mulţi s-au pierdut.

[Ioan_Cezar]

În prealabil postat de florin.oltean75

In rugaciunea Tatal Nostru este destul de clar ca iertarea este solicitata direct de credincios, nu doar pentru el insusi ci si pentru toti ceilalti.

precum şi noi iertăm greşiţilor noştri."

Da, Florin, şi aflînd noi din auzite că Domnul credincios Este, şi crezînd fiecare cu măsura lui aceasta, ne şi vedem iertaţi de păcate. Eventual curaţi şi strălucitori ca îngerii. Sfinţi din Ceruri, nu alta...
Că doar, nu-i aşa, noi am iertat celor ce ne-au greşit.
Aşa ne pare şi astfel ajungem să credem (în subiectivismul nostru călduţ şi încăpător pentru toate iluziile ori jocurile minţii) că nu mai avem nevoie de spovedanie, întrucât am respectat legământul cu Dumnezeu, aşa cum El Însuşi ne-a învăţat. Suntem, altfel spus fără de păcat faţă de aproapele, întrucât l-am iertat. Dacă nu îl iertam, păcătuiam. Dar pentru că l-am iertat (căci aşa îmi pare că am făcut deja) înseamnă că nu am păcat. Şi prin urmare mă iartă şi Domnul, conform Legământului din Rugăciunea Domnească.

Ajuns aici cu gândul, îmi imaginez că într-o bună zi vom porni amândoi spre Soare Răsare... Tu ca să cunoşti vreun guru tibetan, eu ca să fac plajă şi poze la mare altitudine...:)
Vei lua un creion şi o hârtie şi, ca să mă încredinţezi că nu rătăcim făr scop, mai întâi îmi vei arăta de unde pornim şi unde vom ajunge, eventual însemnînd şi traseul.
Acolo, sub ochii noştri totul va fi simplu şi clar: între Predeal (punctul de start) şi cutare loc din ţinutul Tibetului e uşor de mers cu creionul. Ajungem cât ai clipi, vezi? Din munte-n munte...

Dar apoi plecăm de-a binelea! Mergem zi după zi, apropiindu-ne de ţintă. Călătorim şi trăim lucruri nenumărate, înflăcăraţi de dorul după ţinta noastră... dar numai Bunul Dumnezeu cunoaşte dacă vom ajunge vreunul dintre noi la ţintă. În orice caz, experienţa noastră de tip creion-hârtie va fi cu totul alta decât experienţa concretă, trăită a călătoriei spre Soare Răsare.

Aşa şi cu iertarea greşiţilor noştri! Una e sentimentul sau dorinţa de a ierta cu desăvârşire pe aproapele, alta e travaliul propriu-zis al iertării. Necontenita piedică e iluzia, frumos întreţesută de dragostea de sine.
Pentru ca un om să ierte cu adevărat pe aproapele lui care i-a greşit, are nevoie ca mai întâi să realizeze în grad mare lepădarea de sine; iubirea jertfelnică; smerenia.
Are nevoie să fi devenit mai întâi conştient de adânca sa necurăţie, de neputinţa sa totală de a ierta prin mijloace proprii, de adînca lucrare a păcatului şi nevredniciei în sufletul propriu. Precum şi de ajutorul lui Dumnezeu pentru a ierta.

Dovadă că nu am iertat pe aproapele e că, după ani şi ani uneori, auzind sau văzînd fie şi din întâmplare pe acela care mi-a greşit cândva, mă simt săgetat fie şi pentru o clipită insesizabilă de ceva care, cum să spun, umbreşte sufletul meu (de nu cumva îl zgârie de-a binelea). Noi nu suntem deprinşi să ne conştientizăm atât de fin autentica mişcare din adâncurile noastre, însă după oarece exerciţiu omul îşi vede răutatea în manifestare aşa cum văd eu acum tasta pe care tocmai am apăsat.

Pe scurt, omul păcătuieşte necontenit deoarece nu ajunge în necontenita nepătimire a iubirii jertfelnice. Chiar dacă şi-a plâns, în dăruirea inimii spre nevoinţă, neîncetat nimicnicia şi răutatea, întru iertare. Ani de plâns cu căinţă mare nu sunt deajuns pentru a îmblânzi fiara din om şi pentru a nimici păcatul ori dispoziţia păcătoasă a omului. Nici pentru a şterge cu desăvârşire păcatul şi urmările lui.

"Dar ce mi-a arătat propria experienţă? Iată ce: zeci de ani de tânguire asupra mortului meu lăuntric nu m-au făcut neclătinat în viaţa mea după Dumnezeu; păcatul, sub o formă sau alta, mă biruieşte." (Sofronie Saharov - "Vom vedea pe Dumnezeu precum Este", pag. 81)

Dincolo de orice teorie am îmbrăţişa noi din pornire sinceră către Domnul, cunoaşterea tot mai sporită a fiecăruia de sine însuşi duce la aceeaşi concluzie: nu suntem în măsură să desăvârşim condiţia iertării - porunca iubirii şi, ca urmare, nu ne este suficientă rugăciunea personală. Avem nevoie şi de o putere de Sus, care să se adauge la rugăciunea noastră sinceră, cu lacrimi de căinţă, iar această putere e Harul preoţesc pe care îl primim spre curăţire doar în Tainele Bisericii, începînd ca piatră de temelie cu Taina Spovedaniei.

[Ioan_Cezar]

În prealabil postat de florin.oltean75

Da, a dat putere apostolilor - Putere care este chiar El Insusi -

Fals. Viziunea aceasta e panteistă, apărţinînd şi dogmaticii BC, cel puţin în trecut.

Ortodoxia învaţă (mai ales prin Sfântul Grigorie Palama) că Puterea este Harul, energia necreată. Dar Harul nu este Dumnezeu, ci este de la Dumnezeu (aşa cum lumina este de la lampă, dar nu este lampa).

Facem distincţie între Fiinţă şi lucrare.
"Lucrările lui Dumnezeu coboară la noi, dar Fiinţa Lui rămâne neapropiată."

http://www.crestinortodox.ro/sarbato...ate-68898.html