Icoana Mantuitorului nu se mai saruta daca te-ai impartasit?

În prealabil postat de costel

A spune ca nu mai este nevoie de sarutarea icoanelor dupa impartasire, inseamna a accepta intr-un mod subtil invatatura protestanta cu privire la sfintele icoane.

Doresc sa va asigur ca refuzul protestant de a se inchina,in orice mod,indiferent de moment, la icoane,nu are nici o legatura cu Cina Domnului care ,nota bene,la randului ei este perceputa diferit fata de cum este inteleasa in ortodoxism.Prin urmare domnul AdrianAmz nu se gaseste nici macar in apropierea credintei protestante,dansul fiind ortodox declarat din ce stiu.Deci nu suntem noi suspectii de serviciu in acest caz :)

[AdrianAamz]

În prealabil postat de costel

Daca ar fi asa, ar fi de ajuns sa te impartasesti o singura data si dupa aceea sa renunti la sarutarea lor. Si ar fi culmea sa spui ca Euharistia este valabila un anumit timp, vreme dupa care te poti intoarce la sarutarea icoanelor.

A spune ca nu mai este nevoie de sarutarea icoanelor dupa impartasire, inseamna a accepta intr-un mod subtil invatatura protestanta cu privire la sfintele icoane.

Era vorba strict de comportamentul din timpul slujbei in cadrul careia s-a impartasit credinciosul respectiv, nu de atitutdinea din tot restul anului.
Imi pare rau ca nu am scris mai pe larg, dar trebuia sa plec de la calculator si nu am avut timpul necesar !

Ideea este ca dupa credinciosul a luat Trupul si Sangele Domnului, in cadrul Liturghiei, el se afla pe cea mai inalta treapta de unire cu Hristos, Care S-a atins de acesta in cel mai deplin mod.
De aceea, sarutatul icoanei ramane doar pentru cei care nu s-au impartasit, ca semn vizibil al apropierii de Dumnezeu.

[Eugen7]

În prealabil postat de Scotland The Brave

Doresc sa va asigur ca refuzul protestant de a se inchina,in orice mod,indiferent de moment, la icoane...

Doresc sa va reamintesc ca in cadrul dogmei ortodoxe cresitine exista dinferenta intre adorare, care se cuvine exclusiv lui Dumnezeu si cinstire, venerare care se cuvine ingerilor, sfintilor, icoanelor. Maica Domnului este preacinstita si supravenerata dar in nici un caz adorata.

Diferenta intre adorare si cinstire este evidenta in cadrul Bisericii:
1. In cultul ortodox sunt cuvinte rezervate special pentru adorare cum ar fi: Creator (doar Dumnezeu creaza), Mantuitor (Doar Dumnezeu mantuieste) etc.
2. Cuvinte care se folosesc in cadrul cultului atat pentru adorare cat si pentru cinstirea al sfintilor, ingerilor sunt: miluire, izbavire, ajutor...
3. Cuvinte care se foloses in cadrul cultului doar pentru cinstire, dar nu se folosesc in adorare: mijlocire (caci Maica Domnului, sfintii si ingerii mijlocesc pentru mantuirea noastra si ne ajuta cu puterea pe care o au de la Dumnezeu), rugaciune etc.

Astfel in sens strict al inchinaciunii (ca recunoastere a atotputerniciei lui Dumnezeu), noi crestinii ortodocsi ne inchinam doar Sfintei Treimi, impreuna cu toti ingerii buni si cu toti sfintii (lui Dumnezeu).
Cinstirea icoanei prin sarut sau plecaciune nu trebuie confundata cu adoratia! In adoratie ne plecam intreaga noastra fiinta trup si suflet lui Dumnezeu. Cinstim in sensul de respect si recunostinta, pe sfintii lui Dumnezeu si pe ingerii Lui buni, potrivit rangului lor... caci si ingerii si sfintii se respecta, se ajuta si se cinstesc unii pe altii intru iubire potrivit rangului lor.

Cinstirea icoanei nu este indreptata asupra materiei din care este facuta icoana ci asupra persoanei sfinte reprezentate si indirect asupra Celui ce Sfinteste: Dumnezeu. Deci prin cinsitirea icoanei noi cinstim indirect pe Dumnezeu sfintitorul. Sfintii sunt ai lui Dumnezeu, Hristos traieste in ei. In sfinti noi vedem cat de minunat este Hristos, caci acestia afirma asemnea Sfantului Pavel: "nu mai traiesc eu ci Hristos traieste in mine" (Galateni 2,20)!

Doamne ajuta. Har si pace.

[AdrianAamz]

Intruparea Fiului si Schimbarea la Fatza din Tabor sunt temeiurile icoanei. Biserica primara le-a cunoscut si le-a aplicat in consecinta.

Refuzul inchinarii la icoane nu vine neaparat din considerente teologice. Poate fi si refuzul de a recunoaste ca cineva a putut fi mai presus decat mine in relatia cu Dumnezeu.