Poti sa ai o masina scumpa ?

[anna21]

Nu e vorba doar de bani.
Cand eram gravida in 9 luni cu copilul in Romania, luam tramvaiul 2 statii pana la mama (aveam masina dar nu mai puteam conduce din cauza durerilor).
Niciodata nu am stat pe scaun in tramvai.. apropo de nivel de civilizatie.

Cand am fost gravida in strainatate, se repezeau necunoscuti sa-mi deschida usa in fata, sa-mi duca punga cu cumparaturi, sa ma lase in fata la coada la casa etc. In plus lume necunoscuta te felicita pe strada pt sarcina si te intreaba de sanatate.
Cand eram gravida in Romania, purtam un palton lung pana la pamant, vechi, luat de la maica-mea. Si abia mergeam balanganit. Cati idioti obsedati mi-au spus porcarii pe strada! Habar nu aveti cat de bolnavi sunt barbatii in tara! (femeile stiu). Asta apropo de femeile care ispitesc prin imbracaminte.
In strainatate nu mi s-a intamplat sa intalnesc o privire necuviincioasa!
Si nu ma refer doar la Sua, ca am calatorit destul.
Sentimentul de siguranta pe care-l am in alta tara nu l-am avut in Romania.

[Mihnea Dragomir]

Cred că nu e un secret pentru nimeni faptul că ţara noastră e o ţară bolnavă. E adevărat că lumea întreagă e bolnavă, dar ţara noastră e chiar mai bolnavă decât lumea, suferind mai mult nu numai în intensitate, ci şi de boli specifice. Asta nu înseamnă să nu o iubim aşa cum e şi nici nu înseamnă să ne lăsăm pradă spiritului de demisie. Credinţa care îl schimbă pe un om, poate schimba şi o ţară. Să fim, deci, buni creştini, să răspundem la chemarea Domnului de a fi sarea pământului şi lumina lumii.

Am rămas mirat cu cât de puţin se mulţumea Isus. Împăratul Împăraţilor obişnuia să mănânce pâine, peşte şi faguri de miere. Înaintemergătorul Lui se limita la ceea ce îi oferea deşertul. Frugal şi modest. Gradul de civilizaţie îl putem deduce din multe locuri din Biblie: "Învăţătorule, mulţimile Te împresoară şi Te înghiontesc şi Tu întrebi "cine M-a atins" ?" Se urcau în copaci, să Îl vadă mai bine. Vameşii (adică agenţii fiscali) erau priviţi ca nişte hoţi. Mari mulţimi de idioţi se îngesuiau în zi de sărbătoare să se desfete văzând o execuţie sub tortură şi strigau "Răstigniţi-L, răstigiţi-L !" Aşa înţelegeau ei o petrecere faină. Curtea a ceea ce era pe atunci "Catedrala Mântuirii Neamului" era plină de oi, capre, păsări şi gheşeftari care le vindeau, precum şi cumpărători care sperau să îşi cumpere favorurile Celui care a spus: "milă voiesc, nu jertfă !". Şi totuşi, în această atmosferă îmbâcsită de praf, sudoare, bube şi de mizerie umană în general, în această faună plină de hoţi, prostituate şi, din când în când, de vreun fariseu care se credea deasupra celorlalţi, suntem martorii unor scene de mare solidaritate umană şi, în fond, de credinţă: un schilod care nu putea umbla e transportat de ai lui pe targă. O femeie bogată îşi donează cel mai de preţ parfum şi pune casa la dispoziţia Dulgherului şi ucenicilor Lui. Un ofiţer vine pentru o slugă de-a lui, care era bolnav. O femeie îi oferă apă unui Necunoscut însetat. Un fost lepros, din recunoştinţă, oferă masa de Paşti lui Isus şi celor cu El.

Prea mult, nu am evoluat. Dar nici involuat. Grâu şi neghină, aşa a fost mereu. Şi aşa va fi, până la Seceriş.

[anna21]

Foarte frumos ai scris.

Dar eu chiar cred ca in trecut oamenii erau mai buni. Poate ca necivilizati, necizelati.. Dar mai buni.

Revenind la dragostea de tara, se stie ca nu este reciproca.
Nu am dorit nicicand sa emigram.
Dar cand au inceput sa ni se inchida usile in nas, nu am prea avut incotro.
Si nu numai de la straini am primit suturi, ci si de la apropiati.. Asa ca intr-adevar legaturile s-au rupt singure.

Si faptul fenomenal a fost ca nu am ales.
Tot amanam plecarea asteptand sa gasim o solutie, dar optiunile cadeau una dupa alta. Nici macar orasul in care am plecat (locul de munca al sotului) nu l-am ales! Sotul nu vroia acest oras. Dar aici am ajuns.
Ca si cum toate usile se inchid in jur si esti fortat sa inaintezi pe un culoar ingust, fara a sti unde ajungi. Asa a fost plecarea noastra.

Si alti oameni pe care-i cunosc la fel au patit.
Si sora mea, am mai povestit poate, a cautat ANI loc de munca degeaba.
A primit oferta prima data cand a trimis cv in strainatate. Au sunat-o aceia sa o cheme la interviu si ea s-a speriat si a spus aiurea "nu am bani pt bilet de avion". I-au platit ei biletul si au angajat-o (in domeniul ei de specializare, in tara se pare ca nu era destul de buna!)
Cat este sansa? Cat este alegere?

[Benone]

[quote=Daniel_7;364265]Ma intreb daca un crestin ar trebui sa aiba o masina scumpa,sa spunem de la 20.000 euro in sus. Nu este o sfidare la adresa celor care nu isi permit sa cumpere o paine? Sau cata milostenie ar trebui sa faca un crestin care isi poate permite o masina de lux?

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de anna21

Cat este sansa? Cat este alegere?

Dumnezeu ne cheamă acolo unde El are nevoie de noi. Eu am păţit exact invers. Eram proaspăt căsătorit şi stagiar, soţia era şi este colegă cu mine, amândoi suntem doctori. Am susţinut tot felul de examene grele ca să ne luăm licenţă de liberă practică în SUA. Ne-a costat cam 8 000 de dolari. Cum nu aveam asemenea sumă, ne-am vândut apartamentul şi ne-am mutat la tata. A încercat el să ne spună "Măi copii, prea vă arucaţi cu capul înainte !" dar noi, nimic: America şi America. Cu licenţa în acelaşi buzunar în care fuseseră 8 000 de dolari, m-am dus în America să mă angajez rezident la vreun spital. Am stat acolo 4 luni, umblând prin diferite state şi aplicând la 120 de spitale. Tot ce mi s-a oferit a fost o poziţie de research assistant (adică laborant, pe româneşte) la un spital din New York. Şi aia, cu pile. Salariul oferit era de 1 000 de dolari net, bani cu care aş fi mâncat aceiaşi cartofi prăjiţi pe care îi mâncam şi în Ro. M-am întors în Ro cu sentimentul pe care l-au avut turcii întorşi de la Plevna. M-am angajat imediat, apoi am intrat şi în rezidenţiat, în Ro. Acuma, am o casă mai frumoasă cu mult decât apartamentul pe care l-am schimbat pe o hârtie. Rău nu îmi pare: dacă nu aş fi făcut-o, aş fi crezut că cine ştie ce am pierdut.

[anna21]

Si noi suntem uneori nedumeriti si ne intrebam daca aceasta era decizia cea mai buna. Ca omul are tendinta de a intari deciziile luate prin argumente ulterioare.
Nu vad insa ce altceva puteam face.

Acum cand privim inapoi, mai aflam de colegi ai sotului care au devenit alcoolici sau au murit de ciroza.. Sotul se gandeste ca ar fi putut fi el in locul aceluia. Ca toti au pornit la fel, cu aceleasi sperante, toti au avut planuri similare de a trai frumos, decent, de a face bine meseria, de a face o diferenta in viata altora...
Dar cand te sufoca mizeriile si frustrarile nu stii cum te schimba si cum cazi sub povara unei patimi.

[dobrin7m]

În prealabil postat de anna21

Avaritia nu se asociaza cu bogatia, ci cu lipsa ei. Banii sunt f importanti pentru cei care nu-i au, nu pt cei care ii au. Cei bogati au deja alte motivatii, cum ar fi dorinta de control/ exercitarea puterii etc. Avarii sunt mai probabil saraci.

Asta cu copiii care risipesc averea, iar e mitologie. Nu mai detaliez.
Boala si delicventa... Din nou se asociaza cu saracia..evident.

Avaritia nu se asociaza cu nimic. E un pacat. Pe care il sau nu il ai. Cine e avar, e avar fie ca e sarac fie ca e bogat.
Cunosc saraci avari, dar cunosc si bogati avari.
Iar banii sunt importanti pentru cei saraci ca au invatat sa ii pretuiasca. Pe cand cei bogati nu ii pretuiesc mai ales in cazurile in care banii vin usor. De exemplu mostenire.
Cei bogati care au deja alte motivatii aceia sunt mancati deja de alte pacate. Si unul cel mai important este mandria (dorinta de control\exercitarea puterii - aproape pe toti bogatii i-am vazut cum le tremura barba de mandrie cand trec pirn fata unui sarac si fac milostenie ca fariseii, uite vezi Doamne ce milos sunt, dau si la amaratul asta - fara sa isi dea seama ca insasi desconsiderarea amaratului il duce direct in iad).

In legatura cu risipirea averii si ideea ta de mitologie. Da-mi voie sa iti risipesc ideea de mitologie, se pare ca traiesti asa ca intr-o bula aurita.
A fost o vreme in care am lucrat pe cont propriu contabilitati la mai multe persoane bogate, care aveau afaceri si faceau bani multi.
Una dintre aceste persoane, nu facea o miscare fara sa ma intrebe si ajunsese chiar si in problemele personale sa imi ceara sfatul. Avea un baiat care avea varsta de 20 ani. Nu exista zi sa nu plateasca amenzi pentru viteza sau bataie, nu exista an sa nu trebuiasca sa mituiasca in stanga si dreapta ca sa ascunda prostiile facute de el si sa il scape de la judecati. Plangea zilnic si isi frangea mainile intreband pe Dumnezeu de ce asa pacoste pe familia lor. Baiatul lor, isi batea joc chiar si proprii angajati care lucrau la fabricuta lor. Cand il apuca nervii , beat, inchidea curentul intregii fabrici ca asa avea chef. Se dadeau peste cap comenzi, se stricau materiale ca asa avea el chef. Si iata cum averea familiei se imputina si se praduia. degeaba parintii nu dormeau noptile, degeaba se zbateau ca tot ce adunau se imprastia.

Al doilea exemplu este o familie de afaceristi pocaiti, penticostali. Cu toate ca secta imi repugna ca si doctrina, cu oamenii niciodata nu am avut nimic ba din contra am putut avea relatii foarte bune. Stiu sa apreciez omul asa cum e. Deci aceasta familie care activa in domeniul constructiilor, le mergeau foarte bine afacerile, aveau copii, ziceau ca sunt religiosi, dar nu exista an sa nu aiba cate o lovitura: acum un accident in care statea in spital cu lunile, ba un copil care bolea rau, ba sotia operata, ba inima slaba si asa se risipea incet, pe medici, pe medicamente, pe drumuri la spitale in capitala, pe reparatii in accidente, pe daune morale ale altor victime si asa mai departe. Un sir de necazuri.

Cum am spus Dumnezeu le cumpaneste pe toate.

In legatura cu saracia. Cand saracia este o virtute?
Atunci cand esti sarac de buna voie si nu de nevoie. Atunci saracia este o virtute.

deci , sa nu bagam in oala toti saracii la un loc si sa dam cu apa fiarta peste ei ci sa stam sa discernem bine ca nu stim cine e sarac cu voie si cine e sarac de nevoie.
Si de altfel nici nu trebuie sa ii bagam in oala si sa ii oparim ci din contra trebuie sa ne uitam la ei ca fratii nostrii cu gandul ca maine putem ajunge si noi asa.

[guardian knight]

Nu cred ca in Romania,mori de foame daca muncesti !
Chiar daca esti sarac lipit, si parintii nu ti-au lasat nimica, tot tre sa mai ai o casa pe la tara, sau un apartament pe care poti sa-l vinzi si sa te muti la tara ,
unde poti sa-ti faci o gospodarie si chiar o mica ferma daca esti destoinic !

Din pacate avem o populatie bagata de ceausescu in blocuri,si care asteapta pomana, obisnuita sa leneveasca la televizor !
populatia din blocuri ai marele bai al tarii !

in perioada interbelica, taranul era taran, oraseanul orasean, categorii sociale care-si vedeau de treaba in mediul lor,si eram granarul europei !!!
acuma importam 70 % din alimente,pentru ca la tara nu mai e cine sa le produca !

sunt de vina si regimurile politice,care au neglijat complet satul romanesc !

[guardian knight]

În prealabil postat de Yasmina

=ironii ieftine!

poate era mai degraba o gluma nevinovata !

[dobrin7m]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Cred că nu e un secret pentru nimeni faptul că ţara noastră e o ţară bolnavă. E adevărat că lumea întreagă e bolnavă, dar ţara noastră e chiar mai bolnavă decât lumea, suferind mai mult nu numai în intensitate, ci şi de boli specifice. Asta nu înseamnă să nu o iubim aşa cum e şi nici nu înseamnă să ne lăsăm pradă spiritului de demisie. Credinţa care îl schimbă pe un om, poate schimba şi o ţară. Să fim, deci, buni creştini, să răspundem la chemarea Domnului de a fi sarea pământului şi lumina lumii.

Am rămas mirat cu cât de puţin se mulţumea Isus. Împăratul Împăraţilor obişnuia să mănânce pâine, peşte şi faguri de miere. Înaintemergătorul Lui se limita la ceea ce îi oferea deşertul. Frugal şi modest. Gradul de civilizaţie îl putem deduce din multe locuri din Biblie: "Învăţătorule, mulţimile Te împresoară şi Te înghiontesc şi Tu întrebi "cine M-a atins" ?" Se urcau în copaci, să Îl vadă mai bine. Vameşii (adică agenţii fiscali) erau priviţi ca nişte hoţi. Mari mulţimi de idioţi se îngesuiau în zi de sărbătoare să se desfete văzând o execuţie sub tortură şi strigau "Răstigniţi-L, răstigiţi-L !" Aşa înţelegeau ei o petrecere faină. Curtea a ceea ce era pe atunci "Catedrala Mântuirii Neamului" era plină de oi, capre, păsări şi gheşeftari care le vindeau, precum şi cumpărători care sperau să îşi cumpere favorurile Celui care a spus: "milă voiesc, nu jertfă !". Şi totuşi, în această atmosferă îmbâcsită de praf, sudoare, bube şi de mizerie umană în general, în această faună plină de hoţi, prostituate şi, din când în când, de vreun fariseu care se credea deasupra celorlalţi, suntem martorii unor scene de mare solidaritate umană şi, în fond, de credinţă: un schilod care nu putea umbla e transportat de ai lui pe targă. O femeie bogată îşi donează cel mai de preţ parfum şi pune casa la dispoziţia Dulgherului şi ucenicilor Lui. Un ofiţer vine pentru o slugă de-a lui, care era bolnav. O femeie îi oferă apă unui Necunoscut însetat. Un fost lepros, din recunoştinţă, oferă masa de Paşti lui Isus şi celor cu El.

Prea mult, nu am evoluat. Dar nici involuat. Grâu şi neghină, aşa a fost mereu. Şi aşa va fi, până la Seceriş.

Foarte frumos Domnule Mihnea.
Iisus ne-a invatat sa ne multumim cu putin, astazi in lumea moderna si evoluata, cu strictul necesar ar trebui sa ne multumim, si prisosul sa il dam saracilor, dar noi nu ne multumim nici cu mult.