Despre legătura dintre spovedanie şi împărtăşire

[dobrin7m]

În prealabil postat de adam000

TOATE pacatele trebuie marturisite la spovedanie. Problema este ca pacatuind, ne imbolnavim sufleteste de patimi. Ori Sf Maslu este Taina vindecarii - a vindecarii de boli trupesti si sufletesti. Bolile sufletesti sint patimile (care apar pacatuind in mod repetat). Astfel Sf Maslu ajuta la vindecarea de patimi.

Intelegerea mea este ca: Pacatul vatama pe om sufleteste. Consecintele pacatului raman, chiar daca cel ce pacatuieste este iertat. Treptat aceste consecinte imbolnavesc. Presupun ca o comparatie plastica ar fi ca asa cum daca iti faci rau prin ceva (de ex iti tai mainile - cum exista din pacate oameni care incearca nu numai sa se sinucida dar unii isi cresteaza pielea de pe maini - se automutileaza in felul acesta; sau altul te vatama - de ex daca unul ii rupe altuia o mana), chiar daca faptuitorul este iertat (si de Dumnezeu si de cel vatamat pt prejudiciul facut), aceste consecinte raman (omul trebuie in continuare sa traiasca cu mana taiata de exemplu). Daca prin Sf Maslu Dumnezeu vindeca pe om, il face sanatos inapoi de exemplu, iar in loc sa se straduie spre metanoie, cel vindecat continua sa pacatuiasca (de ex continua sa se automutileze crestandu-si mainile; sau continua sa rupa mainile altora), atunci se ajunge inapoi la loc si nu se obtine vindecarea, desi Dumnezeu a vindecat pe om prin Sf Taina, daca omul continua dupa aceea sa se imbolnaveasca singur prin pacat.
Asa cum exista vatamare fizica, asa exista si vatamare sufleteasca. Pacatul vatama pe om! Si pe cel ce il savarseste si pe cel asupra caruia se face raul. Iar Sf Maslu vindeca bolile sufletesti ale omului, ajutandu-l astfel pe om sa iasa din robia pacatului. Dar nu poti sa spui ca exista vindecare fara sa existe iertare! Iertarea trebuie sa fie prima ca sa poata fi si vindecare. Totul este ca omul vindecat sa se straduie si el sa nu mai pacatuiasca ca sa nu se imbolnaveasca singur inapoi.

Asta sustineam si eu, ca toate pacatele trebuie marturisite . Nu am spus niciodata ca exista vindecare fara sa existe iertare, eu doar am insistat ca nu se poate sa omitem vreun pacat la spovedanie.

[dobrin7m]

În prealabil postat de Florin-Ionut

Unde am scris eu să nu se mai spovedească păcatele mici? Am spus doar că nu sînt opritoare de la Împărtășania fără Spovedanie, în condițiile unei vieți creștine trăitoare de credință și cu binecuvîntare de la duhovnic. Cred că e a N+2 oară cînd subliniez lucrul ăsta, special pentru tine. Sper ca pe viitor să nu mai spui că eu au zis asta sau am încurajat oamenii să tăinuiască păcate.

Florin, ai sustinut pagini intregi ca pacatele mici sunt iertate simplu prin rugaciunea particulara si a Bisericii. Eu cu asta am avut treaba, cu ideea ca unele nu ar mai necesita spovedania. Dar acum ma bucur ca in sfarsit am ajuns la un numitor comun. Deci toate pacatele trebuiesc spovedite.

Eu am spus clar: impartasania este deasa sau rara dupa cum spune duhovnicul care cunoaste cel mai bine sufletul omului, iar pacatele se spovedesc toate, atunci cand se face spovedania.

Acei oameni, dacă sînt începători, să pună mîna pe carte, nu să să facă pe forumuri catehizare. Oricum, dacă sînt sau nu sînt începători, atunci să ceară sfat de la duhovnic pentru toate neclaritățile. Eu nu înucrajez pe nimeni să tăinuiască ceva preotului la care se mărturisesc, ci să-i facă totul cunoscut pentru ca preotul să știe unde au ajuns și ce le este mai de folos să facă pe viitor.

La cine te referi anume aici? cine sunt incepatori si fac pe forumuri catehizare? eu m-am referit la general ca pot fi oameni care intra aici sa citeasca, sa invete si apoi pun in practica ce au citit pe aici, nu ma refer la cei care discuta activ despre ortodoxie. De ce raspunzi asa trufas?

[Florin-Ionut]

În prealabil postat de dobrin7m

Dar acum ma bucur ca in sfarsit am ajuns la un numitor comun. Deci toate pacatele trebuiesc spovedite.

Eu am spus clar: impartasania este deasa sau rara dupa cum spune duhovnicul care cunoaste cel mai bine sufletul omului, iar pacatele se spovedesc toate, atunci cand se face spovedania.

Exact.

La cine te referi anume aici? cine sunt incepatori si fac pe forumuri catehizare? eu m-am referit la general ca pot fi oameni care intra aici sa citeasca, sa invete si apoi pun in practica ce au citit pe aici, nu ma refer la cei care discuta activ despre ortodoxie. De ce raspunzi asa trufas?

Poate m-am exprimat într-un mod nu tocmai corect. M-am referit la cei care sînt începători și caută să învețe de pe forumuri, nu să învețe ei pe alții.

Acum sînt și trufaș? Aș putea face o listă cu apelative de la tine la adresa mea care altădată m-ar fi deranjat. Nu e bai, dar să știi că într-un dialog public cu altcineva s-ar putea să regreți cuvintele care deranjează interlocutorul. Deci un pic mai multă atenție la exprimare.

[dobrin7m]

Ei Florin, probabil ca nu mai inteleg eu limba romana. Imi cer scuze. Eu din cuvintele tale asa am inteles.
Uite fa un exercitiu. Pune-te in locul meu. Eu acu iti zic tie asa:

"Acei oameni, dacă sînt începători, să pună mîna pe carte, nu să facă pe forumuri catehizare."

Acum spune ce intelegi?

daca spuneai , "nu sa isi faca catehizarea pe forumuri", poate intelegeam si eu dar asa....

intelegi? ceea ce ai spus suna a repros adresat cuiva care habar nu are dar invata lumea pe forum catehismul.

Si acum cu oamenii care intra si citesc si mai invata. De ce sa ii certam asa de aspru si dur? oare noi aici chiar scriem degeaba, doar ca sa facem polemica si sa ne pierdem sufletele? Uite, tu ai avut si ai multe postari frumoase, chiar crezi ca nu trebuie citite si de cei mai novice?

[catalin2]

În prealabil postat de Florin-Ionut

Influența poate fi și din zorii creștinismului, cînd se împărtășeau toți creștinii fără spovedanie înainte, cu excepția celor care făceau păcate opritoare ce necesitau intervenția preotului, adică Spovedania.

Cred ca nu s-a inteles exact, si in sursele date spune ca isi marturiseau pacatele in Biserica, in fata tuturor. Aceasta era forma de spovedanie atunci, iar pacatele mari erau spovedite episcopului sau preotului, pentru ca nu era asa usor ca astazi, un pacat mare ducea la ani de zile de oprire de la impartasanie. Asadar pacatele acelea mici le spuneau cu voce tare in fata tuturor, asta era spovedirea. Apoi s-a renuntat la asta si s-a recurs doar la spovedirea privata, in fata preotului.

În prealabil postat de Florin-Ionut

Eu am fost foarte sceptic la început. Degeaba mă tot bătea la cap duhovnicul din țară să mă împărtășesc mai des, că eu tot ce spuneți voi știam și nu concepeam altfel.

Asta este altceva, impartasirea deasa, diferit de ce discutam, impartasirea fara spovedanie. Te poti impartasi la o saptamana daca iti ingaduie duhovnicul, dar cu spovedanie inainte, de fiecare data.

În prealabil postat de Florin-Ionut

Deci Cătălin, dacă în Sfînta Tradiție nu aș fi găsit suport pentru ideea de Împărtășanie fără Spovedanie obligatorie imediat înainte, nu aș face-o. Crede-mă că nu mă împărtășesc automat, ci dacă mă lasă conștiința.

Constiinta depinde de fiecare om. De exemplu parintele tot spune cu repros la predica faptul ca de multe ori vin credinciosi care spun ca n-au niciun pacat si ii mustra. Asadar unii cred ca n-au pacate, depinde cum inteleg pacatele, se gandesc ca doar omorul e pacat. Si eu ma gandeam asa cand nu eram credincios.
Asadar isi marturiseau pacatele si in primele secole, pe langa faptul ca erau si alte conditii, de exemplu tu acum nu poti vorbi in limbi, cum faceau atunci cei ce se botezau.

[Florin-Ionut]

Mihaela,

În prealabil postat de dobrin7m

Si acum cu oamenii care intra si citesc si mai invata. De ce sa ii certam asa de aspru si dur? oare noi aici chiar scriem degeaba, doar ca sa facem polemica si sa ne pierdem sufletele? Uite, tu ai avut si ai multe postari frumoase, chiar crezi ca nu trebuie citite si de cei mai novice?

Per ansamblu, nu recomand unui catehumen să intre pe forumul ăsta. E mai mult spre dezavantajul lui.

Aici nici măcar nu avem moderatori care să atragă atenția celor care postează aiureli sau erezii. Sau mai mulți administratori care să-i baneze, temporar sau definitiv, pe cei care comit infracțiuni grave în public, smintind vizitatorii sau chiar eterodocșii care intră să-și facă o idee despre creștinismul ortodox. Un singur admin nu poate face față la numărul mare de postări zilnice.

Dar, te rog, să revenim la subiectul propus: Despre legătura dintre Spovedanie și Împărtășire.

[Florin-Ionut]

Cătălin,

În prealabil postat de catalin2

Cred ca nu s-a inteles exact, si in sursele date spune ca isi marturiseau pacatele in Biserica, in fata tuturor. Aceasta era forma de spovedanie atunci, iar pacatele mari erau spovedite episcopului sau preotului, pentru ca nu era asa usor ca astazi, un pacat mare ducea la ani de zile de oprire de la impartasanie. Asadar pacatele acelea mici le spuneau cu voce tare in fata tuturor, asta era spovedirea. Apoi s-a renuntat la asta si s-a recurs doar la spovedirea privata, in fata preotului.

Știu despre ce vorbești. Spovedania publică s-a practicat, într-adevăr. Chiar acum un secol Sfîntul Ioan de Kronstadt a făcut spovedanii publice. Aruncă o privire și aici:

1. Din punct de vedere istoric, putem spune că practica mărturisirii păcatelor şi a dezlegării lor de către un urmaş al apostolilor (episcop sau un preot delegat) este de origine apostolică (sec. I) şi ea a existat dintotdeauna în Biserică, numai că în decursul timpului această practică a avut înţelesuri şi forme diferite. Mărturiile istorice din primele trei-patru secole sunt lacunare şi confuze, dar deja din sec. IV-V atestăm existenţa a două tipuri total diferite de mărturisire a păcatelor, care mai târziu „au fuzionat”, rezultând practica spovedaniei de astăzi. Mai exact:

a) Exista o mărturisire care se făcea doar în cazul păcatelor mari: idolatrie, apostazie, curvie, ucidere, furt şi alte păcate considerate „mari” sau „de moarte” (I Ioan 5:16). O astfel de mărturisire era acceptată o singură dată după Botez (cf. Păstorul Herma, Tertulian ş.a.) sau cel mult de 2-3 ori în viaţă, iar creştinii care-şi luau în serios viaţa de după Botez, deşi se împărtăşeau la fiecare Liturghie duminicală sau chiar zilnică, practic nu se mărturiseau niciodată. Până spre sfârşitul sec. IV, în cazul păcatelor ştiute de toţi, această mărturisire se făcea public, iar în cazul păcatelor necunoscute comunităţii, acestea erau mărturisite în taină episcopului sau unui preot delegat de acesta. În urma mărturisirii, episcopul sau chiar sinoadele locale (cf. Canonul 5, Sin. I Ecumenic) hotărau oprirea de la împărtăşirea cu Sfintele Taine a penitentului respectiv pentru o perioadă determinată de timp (de la câteva luni până chiar la 15-20 de ani). În funcţie de pocăinţa penitentului, termenul de oprire de la împărtăşire putea fi scurtat sau prelungit. Primirea la împărtăşire se făcea automat, după expirarea termenului care a fost rânduit prin epitimie, fără careva rugăciuni sau formule speciale de dezlegare, iar în unele tradiţii locale – prin punerea mâinilor episcopului sau prin ungerea cu untdelemn sfinţit.

Asta este altceva, impartasirea deasa, diferit de ce discutam, impartasirea fara spovedanie. Te poti impartasi la o saptamana daca iti ingaduie duhovnicul, dar cu spovedanie inainte, de fiecare data.

Uite, mi-am amintit că acum cîțiva ani m-am întîlnit cu un călugăr la vreo 50 de ani, venit de la Athos. Și l-am întrebat cum se practică la ei Împărtășirea, cu Spovedanie de fiecare dată înainte? Omul mi-a răspuns că ei se împărtășesc de fiecare dată și, cînd este cazul, se spovedesc înainte. Deci ei își fac un proces de conștiiință înainte de a se cumineca și se apropie sau nu în funcție de rezultatul introspecției examinatoare.

Constiinta depinde de fiecare om. De exemplu parintele tot spune cu repros la predica faptul ca de multe ori vin credinciosi care spun ca n-au niciun pacat si ii mustra. Asadar unii cred ca n-au pacate, depinde cum inteleg pacatele, se gandesc ca doar omorul e pacat. Si eu ma gandeam asa cand nu eram credincios.

Nu vorbim de cazul lor, ci de cazul nostru, al creștinilor care frecventăm Biserica și mai știm cîte ceva în materie de teologie. Un pic mai mult decît nimic...

Asadar isi marturiseau pacatele si in primele secole, pe langa faptul ca erau si alte conditii, de exemplu tu acum nu poti vorbi in limbi, cum faceau atunci cei ce se botezau.

Așadar, își mărturiseau păcatele în primele secole doar dacă erau grave și foarte grave. Ei făceau diferența, menționată la 1 Ioan 5, între păcate de moarte și care nu sînt de moarte:

16. Dacă vede cineva pe fratele său păcătuind - păcat nu de moarte - să se roage, şi Dumnezeu va da viaţă acelui frate, anume celor ce nu păcătuiesc de moarte. Este şi păcat de moarte; nu zic să se roage pentru acela.
17. Orice nedreptate este păcat, dar este şi păcat care nu e de moarte.

De unde rezultă că păcatele care nu sînt de moarte pot fi vindecate prin rugăciunile simple, pe cînd păcatele de moarte necesită obligatoriu Spovedania. Nu încurajez pe nimeni să nu spună toate păcatele la Spovedanie, însă îi încurajez pe creștinii ortodocși activi să se împărtășească la fiecare Liturghie dacă duhovnicul le dă binecuvîntare și dacă conștiința le permite, chiar fără Spovedanie.

În prealabil postat de Florin-Ionut

Nu încurajez pe nimeni să nu spună toate păcatele la Spovedanie, însă îi încurajez pe creștinii ortodocși activi să se împărtășească la fiecare Liturghie dacă duhovnicul le dă binecuvîntare și dacă conștiința le permite, chiar fără Spovedanie.

La fiecare liturghie??? Hai acum in post merge dar in afara postului?? noi cei care suntem casatoriti este imposibil sa ne impartasim in fiecare liturgie, pr Cleopa spunea ca pt sf tainte trebuie curatenie trupeasca 3 zile inainte si 3 zile dupa...

Si un alt aspect nu crezi ca se ajunge la un formalism daca te impartasesti in fiecare liturghie??? Eu nu zic sa ne impartasim rar sau des, dar trebuie sa fie un echilibru. Cel mai bine ne intrebam duhovnicii, cum e bine , pt ca ei ne cunosc sufletele cel mai bine.

[andrei_elena]

http://www.teologie.net/2013/08/07/i...ie-preoti-bor/
in consens cu topicul.

[catalin2]

În prealabil postat de Florin-Ionut

Așadar, își mărturiseau păcatele în primele secole doar dacă erau grave și foarte grave. Ei făceau diferența, menționată la 1 Ioan 5, între păcate de moarte și care nu sînt de moarte

Nu stiu daca ai inteles, doar pacatele grave le marturiseau la episcop sau preot. Pacatele pe care le numim usoare le marturiseau in biserica, era ca spovedania din zilele noastre. De fapt era mai incomod, trebuiau sa le spuna sa le auda toti.