Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Generalitati > Generalitati
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #1  
Vechi 27.06.2013, 16:44:06
Ekaterina's Avatar
Ekaterina Ekaterina is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 24.03.2012
Locație: Bucuresti
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.286
Implicit Amintiri despre părintele Dumitru Stăniloae

"La Biserica „Sfântul Elefterie“ - Nou, paraclis patriarhal, din București, a fost evocată luni, 24 iunie, personalitatea părintelui Dumitru Stăniloae. Slujitori ai acestei biserici și mai mulți mireni au dat împreună o frumoasă mărturie despre întâlnirile cu teologul român și despre cuvintele sale ziditoare.

Au fost prezentate imagini cu părintele Dumitru Stăniloae și cu apropiații săi din diferite perioade ale vieții și activității sale și câteva înregistrări audio cu părintele. Evenimentul a debutat cu un cuvânt rostit de părintele paroh Valer Ulican, care a amintit despre noutatea pe care teologul român a adus-o teologiei, el arătând că la baza creației nu stă un principiu abstract, o lege sau o necesitate, ci iubirea personală a Persoanelor Sfintei Treimi.

„Am ales să organizăm acest eveniment în ziua pomenirii Sfintei Treimi pentru că în iubirea trinitară egoismul nostru se anulează. Părintele Dumitru Stăniloae a primit numele de teolog al iubirii Sfintei Treimi. Iubirea dintre cele trei Persoane dumnezeiești este singura explicație pentru actul creației, ne învață părintele, și afirmă mai apoi că unde este iubire, este putere care învinge puterile răului sau ale diminuării existenței. Unde nu este iubire, este trăirea neputinței sau a sărăciei de viață ca moarte spirituală. În Dumnezeu este iubirea atotputernică, pentru că existența desăvârșită este existența fără nici o lipsă simțită“, a spus pr. Valer Ulican.

Cântecul de toacă marchează trecerea de la timpul cotidian la timpul slujbelor bisericești care se împărtășește din veșnicia lui Dumnezeu, aceasta fiind una din temele dragi ale teologului român. Două tinere din localitatea Victoria, Făgăraș, pregătite de pr. Octavian Smădu, au prezentat mai multe modalități de a bate toaca specifice zonei și au arătat că aceste tradiții nu trebuie uitate.

Evenimentul a fost îmbogățit de sopranele Felicia Filip și Olga Caia, care au cântat rugăciunile „Tatăl Nostru“ și „Iubi-Te-voi, Doamne“, apoi de artista Maria Casandra Hăuș, care a interpretat mai multe pricesne din zona Maramureșului, precum și de Corul de copii „Sunetul muzicii“, dirijat de Cristina Manoliu, care a susținut un mic concert. Scriitoarea Lidia Popița Stoicescu a spus că, în ciuda activității teologice de neegalat, părintele Stăniloae avea sentimentul la sfârșitul vieții că nu a lucrat îndeajuns, că nu a spus tot ce se putea spune și ar dori să mai aibă timp să mai lucreze.

„Activitatea și opera părintelui Dumitru Stăniloae trimit la un verset din Psalmul 41: «Adânc pe adânc cheamă în glasul căderii apelor Tale. Toate talazurile și valurile Tale peste mine au trecut»“, a spus scriitoarea. La eveniment a participat și părintele arhim. Timotei Aioanei, Mare Eclesiarh al Catedralei patriarhale și Exarh cultural al Arhiepiscopiei Bucureștilor, care a spus că părintele Stăniloae este un reper și un model de cum poate fi dedicată o viață slujirii lui Dumnezeu prin cuvânt și teologie.

„Recunoștința este tot mai rar întâlnită în lumea în care trăim noi și tot mai puțini oameni își aduc aminte de alții, de aceea această inițiativă este lăudabilă și ea se înscrie în îndemnul pe care marele Apostol al neamurilor ni l-a lăsat de a ne aduce aminte de cei care ne-au vorbit nouă de cuvintele Evangheliei și privind la felul cum și-au pus viața să le urmăm credința“, a spus părintele arhimandrit.

La sfârșitul evenimentului, Corul de copii și tineret „Symbol“ al Patriarhiei Române, dirijat de diac. Jean Lupu, a susținut un mic concert cu cântece religioase." (Sursa: Ziarul Lumina)
Reply With Quote
  #2  
Vechi 27.06.2013, 17:36:15
Ekaterina's Avatar
Ekaterina Ekaterina is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 24.03.2012
Locație: Bucuresti
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.286
Implicit

Am deschis acest topic pornind de la articolul din Ziarul Lumina. M-am bucurat ca in cinstea Parintelui Staniloae, cel mai mare teolog al nostru, a fost organizata o astfel de intalnire.

In urma cu ceva timp ma gandeam ca Parintele Staniloae nu este cinstit cum se cuvine si la adevarata valoare. Insa am avut bucuria sa vad cat de iubit este Parintele. Aflandu-ne duminica trecuta la manastirea Cernica, la mormantul Parintelui, am asistat la ceva cu totul special. Parintele Gheorghe Holbea,un minunat parinte si duhovnic, impreuna cu mai multi tineri studenti si cateva familii, au venit la mormant unde au tinut o slujba de pomenire in cinstea Parintelui si a doamnei preotese Maria.

Parintele Gheorghe Holbea ne-a vorbit despre cum l-a cunoscut pe Parintele Staniloe, despre ucenicii apropiati ai Parintelui, despre firea nobila si bunatatea ce il caracterizau.

A fost cu adevarat un eveniment de o mare incarcatura duhovniceasca. Rugaciunea s-a impletit cu evocarea Parintelui Staniloae, si am simtit in mod real prezenta Parintelui ce ne-a umplut sufletul de mare bucurie.
Reply With Quote
  #3  
Vechi 26.07.2013, 01:13:45
Ekaterina's Avatar
Ekaterina Ekaterina is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 24.03.2012
Locație: Bucuresti
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.286
Implicit

"Părintele Dumitru Stăniloae este cred cel mai mare teolog al secolului XX, filozof și membru al Academiei Române, fiind autorul celei mai depline edițiie a Filocaliei, care se face, prin comentariile pe care le dă, mai minunată decît ediția rusă sau greacă. Vă dați seama că România este țara în care oameni precum Dumitru Stăniloaie, oameni care au fost purtători de lumină și cunoscători ai tainelor îngerești, au fost închiși cîte 15, iar alții cîte 20 de ani și mai bine în temnițe, unde erau torturați și uciși cu miile. Din acest punct de vedere, lumina cu care strălucește România prin acești oameni minunați este o lumină care strălucește din iad, lumina care a umplut iadul prin moartea și pogorîrea lui Hristos.

Părintele Dumitru Stăniloaie, a cărui nume a vost pomenit mai înainte de Domnul Colosimo, a fost întrebat odată dacă a văzut îngeri. Cel mai mare teolog al nostru și martir al temnițelor comuniste a răspuns: ”Nu, pentru că niciodată nu mi-am dorit să văd îngeri. Dar l-am văzut pe Hristos”. Și tot el spunea că îngerii și oamenii se află într-o permanentă legătură de cunoaștere a lui Dumnezeu, astfel încît oamenii află de la îngeri experiența cunoașterii netrupești a lui Dumnezeu, iar îngerii învață de la oameni experiența cunoașterii care se face și în trup. Cunoașterea pe care și-o comunică la nesfîrșit nu este alta decît cunoașterea dragostei lui Dumnezeu." ( Părintele Savatie Baștovoi, un fragment din rezumatul mesei rotunde ”România îngerilor” de la standul României în cadrul Salonului de carte din Paris).
Reply With Quote
  #4  
Vechi 26.07.2013, 01:58:49
cezar_ioan cezar_ioan is offline
Banned
 
Data înregistrării: 17.11.2012
Locație: Benidorm, Hotel Bali
Mesaje: 1.946
Implicit

"Dacă nu mă separ de Dumnezeu nu mă separ nici de oameni..."
"Nu pot fi singur în Hristos..."

http://www.youtube.com/watch?v=xFKToIhBySM
Reply With Quote
  #5  
Vechi 02.10.2013, 20:58:25
Ekaterina's Avatar
Ekaterina Ekaterina is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 24.03.2012
Locație: Bucuresti
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.286
Implicit Părintele Dumitru Stăniloae în vizită la Mănăstirea Rohia

"După Primul Război Mondial, Biserica Ardealului căpătase un adevărat reviriment. Biserica strămoșească își putea manifesta libertatea în plenitudinea sa. Se construiau catedrale în marile orașe și biserici acolo unde credincioșii nu aveau, se înființau eparhii - la Cluj și Oradea - și se căutau urmele vechilor așezăminte monahale.

Maramureșul, un bastion istoric al Ortodoxiei, era amenințat de prozelitismul catolic tot mai agresiv. Atunci când s-a pus problema înființării unei Episcopii ortodoxe a Maramureșului, inițiativă care avea să fie amânată de factorul politic, în numai patru ani, cu acordul Vaticanului, Biserica Greco-Catolică reușise să realizeze o astfel de entitate și să numească un titular.

În astfel de circumstanțe, în Maramureșul istoric avea să apară un așezământ monahal, ale cărui începuturi nu păreau să prevestească un viitor strălucit. La patru ani de la trecerea la cele veșnice a fiicei sale, preotul Nicolae Gherman, parohul din Dealul Viei - Rohia, avea să-și împlinească frumosul vis de a întemeia o mănăstire, sfințită de episcopul Nicolae Ivan al Clujului.

Începuturile au fost dificile, iar atunci când păreau învinse s-a abătut nefastul Diktat de la Viena. Cu toate acestea, la Rohia se căutau statornicirea și aprinsa credință în Dumnezeu. A venit anul 1944, cu un stareț tânăr, cu numele Justinian Chira. El provenea din mijlocul acestui așezământ, format duhovnicește în acest loc. De aceea și-a pus întreaga viață pentru propășirea duhovnicească și realizarea unui așezământ de care Maramureșul ortodox să se mândrească.

Deși relativ nou, așezământul de la Rohia se dorea un reper duhovnicesc așa cum redevenise Sâmbăta de Sus sau cum aspira Izbucul din Bihor. Acesta va fi fost motivul pentru care părintele Dumitru Stăniloae cerceta Rohia în vara lui 1958, aflat mereu în descoperirea isihasmului practic din mănăstirile românești.

Momentul vizitei este rememorat de Lidia Stăniloae, care realizează o frescă a Rohiei anului 1958: „În vară, părinții mei au plecat la Rohia, unde urma să-i întâlnesc și eu, căci putusem să-mi iau doar o săptămână de concediu. M-am oprit o zi la Cluj și apoi am plecat mai departe. Tata și mama mă așteptau la autobuz împreună cu părintele stareț Justinian, un călugăr adevărat, cum ne-am dori să fie mai mulți.

Mănăstirea nu era încă prea cunoscută. Trăiau acolo într-o frumoasă atmosferă înduhovnicită câțiva monahi cucernici și modești, o așezare benefică pentru sătenii din împrejurimi, care veneau în număr foarte mare după sfat și sprijin. Nu se clădise încă prea mult. În schimb, activitatea pastorală, deseori stânjenită de faima ce se țese în jurul unor asemenea așezăminte, aducea roade bogate, iar atmosfera de reculegere și evlavie conferea acelui loc minunat un peisaj spiritual remarcabil“.

Momentul este surprins într-o fotografie provenită din arhiva Înaltpreasfințitului Arhiepiscop Justinian, atunci starețul Rohiei, care se află alături de părintele Stăniloae și de obște. Această vacanță a fost cea înaintea arestării părintelui Stăniloae. De altfel, în timpul șederii la Rohia, părintele fusese urmărit de „funcționari de la culte“. Abia revenit în București, în seara de 4 septembrie, părintele începea să cunoască calvarul gulagului comunist, iar pentru Schitul Rohia se prevesteau amenințări din partea autorităților de stat." (sursa: ziarullumina.ro)

Reply With Quote
  #6  
Vechi 03.10.2013, 20:28:40
Ekaterina's Avatar
Ekaterina Ekaterina is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 24.03.2012
Locație: Bucuresti
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.286
Implicit Biserica din satul părintelui Stăniloae

Lăcașul cu hramul „Sfântul Vasile cel Mare“ din Vlădeni

Sfințirea bisericii din Vlădeni, 21 septembrie 1969 (©fototecaortodoxiei.ro)





Reply With Quote
  #7  
Vechi 03.10.2013, 22:45:30
Ekaterina's Avatar
Ekaterina Ekaterina is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 24.03.2012
Locație: Bucuresti
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.286
Implicit Evocarea chipului Parintelui Staniloae intr-un interviu cu Parintele Gheorghe Holbea

"- L-ați cunoscut pe Părintele Dumitru Stăniloae. Ce a însemnat pentru sfinția voastră întâlnirea cu Părintele?

- L-am iubit pe Părintele Stăniloae înainte de a-l cunoaște personal. În anul I de seminar, unul dintre colegii mai mari, Costea Tănăsache, mi-a făcut rost de cele trei volume de Teologie Dogmatică editate în 1978. Am început să citesc din această trilogie a Părintelui, dar, deși mi se părea că înțeleg, când încercam să reproduc ideile, îmi venea foarte greu. Totuși, am simțit în opera Părintelui acel duh autentic al teologiei Bisericii și treptat am început să înțeleg.

L-am cunoscut personal în perioada studenției, mai precis în 1986. Este foarte interesant itinerarul pe care l-am urmat pentru a-l cunoaște personal. Deși opera Părintelui era citată de către toți profesorii, nu-mi amintesc să fi fost invitat între 1984–1988 la Facultate pentru a-l cunoaște și a-l asculta. Un istoric, care venea des la Mănăstirea Bistrița, absolvent al Institutului Teologic, mi-a zis într-o zi:

Bade Viorele, eu mă străduiesc să te atrag spre istorie și dumneata ești filosof. De aceea m-am gândit că ar fi bine să-l cunoști pe Părintele Stăniloae. Știi, în Evul Mediu, ucenicii, pentru a învăța meserie, făceau curat în atelierele meșterilor și furau meseria măturând. Așa ar trebui să faci și dumneata. Să mături în pridvorul casei Părintelui Stăniloae și să furi meserie. Să-l cunoști.

Surprins, am îngăimat:

Dar trăiește Părintele Stăniloae?

Întrebarea era justificată, întrucât în Facultatea noastră se crease sentimentul absenței fizice a Părintelui. Mi-a răspuns:

Trăiește pe strada Cernica, din dreptul Bisericii 40 de Sfinți, pe linia tramvaiului 12. Dacă dorești, am să vorbesc cu Părintele despre tine și sunt sigur că te va primi.

Așa l-am cunoscut pe Părintele Stăniloae. I-am dat telefon cu mare emoție și de la celalalt capăt m-a întâmpinat o voce blândă și binevoitoare. Am mers pe strada Cernica, unde Părintele locuia într-o garsonieră confort sporit în care am intrat cu sfială și plin de emoție: intram în casa celui mai mare teolog în viață.

În holul mare, Părintele improvizase un birou cu bibliotecă unde-și primea și oaspeții. Pe lângă volumele masive din Teologia Dogmatică a lui Karl Bart, biblioteca mai conținea multe cărți de teologie și filozofie, multe în limbi străine, iar pe jos și pe birou se găseau fotocopii din Migne Patrologia greacă, precum și multe manu*scrise ale Părintelui.

Pe măsură ce dialogul nostru avansa, tulburarea și emoția mea s-au risipit treptat. O statură înaltă, un chip blând de părinte, o exprimare simplă dar profundă, o atitudine firească, ce nu avea nimic cu distanța universitarilor cunoscuți de mine. Am simțit o căldură în suflet și o apropiere care au marcat o întâlnire cu valoare de destin. Vizitele mele pe strada Cernica erau destul de dese și de fiecare dată am admirat grija maicii preotese Maria Stăniloae pentru Părintele. Venea și ne spunea:

Părintele a obosit. Vă așteptăm și altă dată.

Vorbea foarte mult despre valoarea persoanei umane înaintea lui Dumnezeu, despre impersonalismul filosofiilor și ideologiilor umaniste, despre apropierea lui Dumnezeu de om prin Iisus Hristos, Fiul Său Întrupat. Regreta că noi, românii, nu avem un scriitor creștin de talia lui F.M. Dostoievski, care reușise să așeze filonul filocalic în opera sa literară, că intelectualii noștri erau cuceriți de panteismul filosofic și mai puțin deschiși către învățătura creștină proprie neamului românesc.

M-a surprins prin generozitatea de a-mi descoperi calități pe care eu nu le vedeam. Am trăit multe bucurii în aceste întâlniri. Una dintre acestea a fost momentul în care mi-a încredințat două lucrări în manuscris dactilografiat: „Chipul nemuritor al lui Dumnezeu” și „Persoana umană în vecinic dialog cu Dumnezeu”. Citeam doar 10 pagini pe zi și simțeam cum crește în sufletul meu o mare bucurie a sensului vieții. Într-una din zile am simțit o bucurie nemăsurată, pe care am consemnat-o astfel:

Îți mulțumesc Ție, Doamne, pentru această clipă de bucurie a Sensului. Chiar și numai pentru această clipă de bucurie și merita să mă nasc.

În 1991, am organizat primul simpozion „Dumitru Stăniloae” la Seminarul Teologic din Buzău, avându-i ca invitați pe Pr. Prof. Constantin Galeriu și pe poetul Ioan Alexandru. Cu acest prilej Părintele Stăniloae ne-a adresat o scrisoare care începe astfel:

Iubiți elevi ai Seminarului Teologic din Buzău, am aflat prin poetul Ioan Alexandru despre hotărârea voastră binecuvântată de Preasfințitul Episcop Epifanie de a sărbători modesta mea persoană și opera mea teologică, astăzi, în Duminica Ortodoxiei din acest an. Știrea aceasta m-a pus într-o cumpănă în privința răspunsului ce se cuvine să vi-l dau, dată fiind voința mea de a nu păcătui împotriva smereniei ce m-am silit să o păstrez în cursul vieții mele.

Pe de o parte, această simțire mă îndeamnă să dezaprob hotărârea voastră de a mă sărbători. Pe de alta, atenția iubitoare ce ați manifestat-o față de mine îmi cerea să nu mă arăt nepăsător față de voi. Până la urmă am socotit că pot împăca aceste două simțiri ce par contradictorii făcând din cuvântul meu de mulțumire un mijloc de încălzire a inimii voastre pentru dragostea lui Hristos, așa cum m-am silit să o fac cu modestele mele puteri, prin tot scrisul meu.

Din tot sufletul vă îndemn, deci, și cu acest prilej, să folosiți ce învățați în cursul petrecerii în seminar spre a vă pregăti pentru o slujire preoțească deplin devotată a Domnului nostru Iisus Hristos.


La aniversarea zilei de naștere a Părintelui, 16 noiembrie, mergeam în fiecare an cu un grup de elevi de la Buzău. Un moment deosebit a fost la aniversarea din anul 1992, când împreună cu 40 de elevi de la Seminarul Teologic din Buzău am mers la „chilia” Părintelui, dăruindu-i 89 de crizanteme, cântându-i colinde și urându‑i „întru mulți ani” spre slujirea teologiei ortodoxe și a Bisericii." (sursa: razboiintrucuvant.ro)

Reply With Quote
  #8  
Vechi 04.10.2013, 16:56:31
Ekaterina's Avatar
Ekaterina Ekaterina is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 24.03.2012
Locație: Bucuresti
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.286
Implicit Despre părintele Dumitru Stăniloae în notele Securității

"Mai ales după 1948, ca majoritatea profesorilor de teologie, părintele Dumitru Stăniloae era în atenția Securității. Deși se mutase de la Sibiu, părintele profesor era considerat un apropiat al mitropolitului Nicolae Bălan al Ardealului și prieten al episcopului orădean Nicolae Popovici.

Însă poate ceea ce deranja cel mai mult organele de represiune era statura teologului Dumitru Stăniloae, poziție care îi conferea un respect aparte din partea vlădicilor ortodocși, a patriarhului, chiar dacă nu se vedea acest lucru, dar mai ales dinspre studenții teologi și preoții care participau la cursurile de îndrumări misionare.

În acest sens am selectat două fragmente din documentele fostei Securități, care ilustrează stima de care se bucura părintele Stăniloae. În iunie 1957, când regimul comunist de la București se pregătea de un nou val de represiune, un agent al Securității informa: „Este socotit ca teologul reprezentativ, cel mai adânc cunoscător al problemelor religioase, de doctrină și mistică.

Nici unul din profesori nu primește la institut atâtea scrisori ca D. Stăniloae, ceea ce dovedește că are legături foarte întinse. Numele de mare teolog și l-a creat prin câteva studii de mari proporții publicate între anii 1930 și 1942 și mai ales prin publicarea cărții Filocalia în patru volume. (….) Este în stare ca despre o singură idee să facă un articol de 60 de pagini. Cele mai lungi articole publicate în revistele Patriarhiei sunt ale lui D. Stăniloae.

Renumele de mare teolog i l-a făcut Nichifor Crainic, prin ziarul «Calendarul» și revista «Gândirea», la care Stăniloae a colaborat foarte mult. De altfel, prietenia lui Stăniloae cu N. Crainic era destul de veche. Încă din 1938, când a rămas vacantă catedra lui Irineu Mihălcescu, Crainic se străduia să-l aducă profesor la București. (…)

În prezent, atitudinea lui D. Stăniloae este la fel cu a lui Teodor M. Popescu. A adoptat aceeași rezervă și prudență de teamă să nu fie scos din învățământ, știindu-se poate cel mai amenințat. (…) În relațiile cu ceilalți profesori este foarte rece și rezervat. Rar dacă spune o glumă sau un cuvânt de spirit. Odată zicea: «Parcă ți-e și frică să mai vorbești în cancelarie, fiindcă nu știi de cine să te ferești!»“.

Al doilea fragment asupra căruia ne-am oprit este legat de o prelegere ținută în 24 mai 1949 de către profesorul Stăniloae preoților care participau la cursurile de îndrumări misionare: „Din discuțiile purtate în jurul acestei conferințe s-a ajuns la următoarele concluzii: Sectele pot fi combătute prin: 1) Cucernicia și viața ireproșabilă a preotului și rugăciuni care trebuie să-l învăluie în tot timpul, dar mai ales la sfintele slujbe; 2) Predica vie și catehizarea asiduă prin care credincioșii să fie familiarizați cu toate punctele învățăturii Bisericii și cu temeiurile lor; 3) Relații personale prietenești între preoți și toți păstoriții; 4) Educarea specială a unei echipe de credincioși în duhul unei pietăți accentuate, a unei vieți de curățenie duhovnicească, familiarizarea ei specială cu învățătura.

Membrii acestei echipe trebuie să fie dinamici, să fie adevărați misionari printre credincioși, să stea de veghe ca să surprindă din primul moment orice acțiune sectară ce se îndreaptă asupra unui credincios“. Din acest document reiese capacitatea didactică a părintelui Stăniloae de fixare a unor noțiuni esențiale de combatere a sectelor, dar mai ales soluțiile practice pe care le cultiva. Evident că astfel de idei nu puteau fi puse în practică într-un stat în care Biserica era obligată să-și limiteze aria misionară între zidurile ei și mai ales să nu antreneze credincioși în astfel de activități." (sursa: ziarullumina.ro)
Reply With Quote
  #9  
Vechi 07.10.2013, 21:02:53
Ekaterina's Avatar
Ekaterina Ekaterina is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 24.03.2012
Locație: Bucuresti
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.286
Implicit Cu părintele Dumitru Stăniloae în temnița Aiudului

"La 19 mai 1959, părintele Dumitru Stăniloae intra pe poarta temutei închisori a Aiudului. Primise o condamnare de cinci ani pentru „uneltire contra ordinii sociale“ prin participarea în grupul isihast al Rugului Aprins. Toți memorialiștii perioadei comuniste care l-au întâlnit pe părintele Stăniloae îl descriu ca profesorul de teologie de anvergură, ca slujitorul profund și ca omul dedicat lui Dumnezeu.

O mărturie în acest sens ne este oferită de tânărul Liviu Brânzaș, aspirant la teologie: „Numele părintelui Stăniloae mi-a izbit timpanul cu rezonanța unui tunet. Acum câțiva ani, când a sosit vestea că părintele Stăniloae a fost arestat și condamnat și că se află la Aiud, a fost o mare emoție în toată închisoarea. Marele teolog român în lanțuri! Pătimește împreună cu cei mai hotărâți creștini care se împotriviseră fiarei apocaliptice!

Prin 1960, când eram în celulă cu Daniel Roman și Mircea Dumitrescu, am aflat că părintele profesor este într-o celulă la parter, cu niște țărani. Atunci le-am spus celor doi prieteni cât de mult doream să ajung în aceeași celulă cu părintele Stăniloae. Acum, dorința mea s-a împlinit. Ce bucurie pentru mine! Inima îmi bate cu putere. Este neîndoielnic că Dumnezeu a auzit dorința mea fierbinte și a rânduit împlinirea ei în chiar ziua Sfinților Apostoli Petru și Pavel.

[...] Marea mea bucurie este că părintele Stăniloae este repartizat la șcelulaț 322, unde sunt și eu. [...] Eu mă îndrept spre părintele Stăniloae, care rămâne ultimul și îi spun:
- Sărut dreapta, Preacucernice Părinte, sunt Liviu Brânzaș, fost elev la Liceul «Samuil Vulcan», din Beiuș, și mă bucur foarte mult că am ajuns cu dumneavoastră, căci vreau să urmez Teologia.

Părintele îmi întinde mâna, zâmbind cu bunătate. Se reflectă pe chipul lui bucuria prilejuită de faptul că un tânăr din fundul temniței visează să urmeze Teologia. Mă privește cu încredere și zice:
- Neamul românesc a trecut prin multe momente grele în istoria sa, dar a răzbit și a biruit întotdeauna prin credința în Dumnezeu și prin speranța în triumful final al binelui. Așa se va întâmpla acum. Să răbdăm cu tărie și smerenie suferința ce ni s-a dat.

Această mărturisire a părintelui suna ca un testament“.
Același pătimitor al temnițelor comuniste descrie momentele în care părintele Stăniloae ținea în celulă adevărate prelegeri de teologie: „Trebuie să beneficiez la maximum de prezența părintelui Stăniloae. Părintele se oferă să-mi țină în fiecare seară un curs de teologie. Participă și ceilalți tineri, îndeosebi Gil Ioanid. În jurul patului părintelui Stăniloae, celula ia aspectul unui amfiteatru. Toți ne așezăm, unii sus, alții jos, și ascultăm cu atenție.

Părintele Stăniloae nu procedează ca părintele Ion Ageu, care mi-a predat teologia în cel mai pur stil didactic, ci ne prezintă diverși teologi, de la Sfinții Părinți clasici la teologii ruși. Deși acum rețin mai puține amănunte, în schimb, îmi măresc viziunea teologică. Sigur că nu lipsesc momentele filocalice. Traducătorul Filocaliei în limba română este, desigur, cel mai competent în acest domeniu al nevoinței spre desăvârșire.

Acum am înțeles ceea ce până acum am intuit doar, faptul că gândirea și simțirea Sfinților Părinți sunt forme autentice ale creștinismului.
Cine vrea să cunoască despre Hristos, trebuie să citească Sfânta Evanghelie. Cine vrea să-L urmeze pe Hristos, trebuie neapărat să citească scrierile Sfinților Părinți. Ei te învață din propria experiență cum se obține mântuirea“.

Așadar, după o evaluare preliminară a memorialisticii foștilor deținuți politici, am putea spune că părintele Dumitru Stăniloae a rămas în conștiința colegilor de suferință din temnița Aiudului ca slujitorul și profesorul, îndrumătorul spiritual și modelul omului în circumstanțele persecuției comuniste și asprului regim impus de gardieni." (sursa: ziarullumina)
Reply With Quote
  #10  
Vechi 14.10.2013, 00:34:54
Ekaterina's Avatar
Ekaterina Ekaterina is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 24.03.2012
Locație: Bucuresti
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.286
Implicit Creștinismul redus la esențe

Sfaturile Părintelui Dumitru Stăniloae către Părintele Petroniu Tănase, viitorul egumen al Prodromului

M-am întâlnit cu părintele Stăniloae după ce ieșise din închisoare și, rugându-l să-mi dea un sfat duhovnicesc, mi-a spus următoarele:

“Fii optimist. Roagă-te necontenit, lasă-te în voia lui Dumnezeu, mulțumește-I pentru toate. Nu te lega de nimic din cele vremelnice.
Slujește pe aproapele tău cu toată dragostea și dăruirea; nu numai cât are nevoie, ci mai mult.
Viața să-ți fie hotărâtă, fără compromisuri și confuzii, limpede.
Crezul tău să-ți fie viu: viață, nu teorie.
Nu pierde din vedere ținta spre care alergi; să nu ne înecăm în marea vieții”. (Parintele Petroniu Tănase)
Reply With Quote
Răspunde

Thread Tools
Moduri de afișare