Sinodul asupra familiei

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de ahilpterodactil

Ehe... Dilema veche!
Constrans deopotriva de datul ontologic precum si de subiectivitatea receptarii si interpretarii, omul tinde sa se rostogoleasca cand intr-o parte cand in alta... Uitind prea des ca subiectul cunoscator face si el parte din realitatea (care poate fi, intre anumite limite/repere/determinari) cunoscuta.

As reaminti o idee curioasa: realitatea (indeosebi cea sufleteasca) este si functie a perceperii ei subiective. "Obiectul" cunoscut se intrepatrunde cu subiectul cunoscator sau invers... O anumita fluiditate a "realitatii" se datoreaza subiectului cunoscator.
Dumnezeu nu este doar un dat, ci si un modelat. Olarul Se lasa modelat si El, de insusi vasul pe care il modeleaza.

E riscant pentru cunoastere si fiintare, in general, sa deosebim radical obiectul cunoasterii de subiectul cunoscator. Aceasta tendinta analitica a gandirii, acest soi de bisturiu nemilos, se cere mereu amendat, imblanzit, transfigurat...
Realitatea este un proces in dinamica neincetata, asa incat orice fixare a ei se refera deja la trecut, la ceva care ar fi putut fi si acum dar care, iata, deja nu mai este. Decat ca informatie despre ceva, decat ca poveste...

Cica un tip se duce la psiholog:
-Medicul meu a insistat să trec pe la dvoastră, spuse pacientul. Dumnezeu ştie de ce, căci eu am o căsnicie fericită, o slujbă sigură, mulţi prieteni, n-am griji...
-Hm, spuse psihologul, luându-şi carnetul de notiţe. Şi de când aveti senzaţia asta?

........:)
Pai, da.