Mandria si altele

[iustin10]

În prealabil postat de Tina06

Buna ziua,

Mi-e rusine sa recunosc ca iubesc "pacatul" - iubesc acele ganduri care imi conformeaza propriile idei, care ma menajeaza, care imi justifica uracenia. Apoi le alung, ca nu vreau sa ma intorc de unde am plecat - mai bine mor de o mie de ori, dar iar cad si iar ma ridic. Ma simt ca o minge de fotbal intre 2 porti si am senzatia de multe ori ca in mine nu este pocainta .

Nici pe Dumnezeu nu stiu cum sa Il vad - la inceput, cand am inceput sa ma spovedesc , sa repar din greseli, nu pot sa descriu cum Il vedeam pe Domnul - e ceva mai presus de cuvinte, e o bucurie care nicio vorba nu o poate reda.

Acum simt ca L-am pierdut: cand citesc ceva din cartile Sfintilor, nu pot sa citesc si eu ca tot omul obisnuit: citesc si parca personalitatea mea se emuleaza in acea carte, totul in

Sunt sagetile din urma care trebuie sa le suferi.
La inceput regasirea a debutat furtunos si dulce
Acum cunosti amarul experientelor de zi cu zi,iei cunostinta cu eul tau si mai ales cu neputinta lui
Caci daca fiecare ne am vedea eu-l cu scarba ,vindecarea ne ar fi f. aproape. Dar ,din pacate il vedem doar cu compatimire ,cu lipsa de tragere de inima , parca nimic nu ne atrage . Si aceasta lipsa de bucurie e greu de suportat,e ea insasi o incercare.
Poate ar trebui sa te gandesti ca insasi starea de acum e o ramasita a mandriei,a mandriei de a crede ca ar trebui sa fie altfel.
Poate ca asa trebuie sa fie ,si poate e bine sa te accepti cum esti. Si sa pleci urcusul de acolo de unde esti ,in mod real ,si nu de unde crezi ca ar trebui sa fii.
Eu ma lupt de ani intregi cu starea asta. Tu ai un mare avantaj totusi,ca vorbesti liber despre tine. Oricat de mult ai crede ca bati pasul pe loc ,atitudinea asta smerita a ta, te va trage cu putere inainte. Doar ca nu pe o cale plina cu petale,ci pe ceea a luptei grele ,cu tine insuti. Daca ai sta o clipa in loc,ai vedea ca totul ai de la Dumnezeu ,si atunci ,ai multumi pentru ceea ce ai.

[glykys]

Draga Tina, din putina si nevrednica mea experienta, iti spun asa:
1. Noi, singuri, suntem foarte nevrednici si nu putem sa spunem stop anumitor lucruri. Dar daca ne dorim si zicem: "Doamne ajuta-ma sa scap de pacatul asta! Doamne, Tu vezi ce slaba sunt, ajuta-ma!" si daca cerem si mijlocirea Maicii Domnului si a altor sfinti, pe care ii simtim noi mai aproape, altfel va sta treaba. Altfel, e treaba draceasca sa crezi ca numai tu, prin propriile puteri, vei putea face fata oricarui lucru, oricat de micut ar fi. Fara har, oricat de ambitios ai fi, nu te poti lasa de pacat. Sau te lasi si repede recazi.
2. Ajuta foarte mult spovedania. De fiecare data trebuie sa te rogi sincer sa ti se ierte respectivul pacat si sa fii constienta ca doresti sa pui inceput bun, cu ajutorul Domnului! Dar nu in mod formalist, gandindu-te ca maine oricum o sa recazi. Sa fii sincera de fiecare data si sa te gandesti ca puterea Domnului e mai mare si decat slabiciunea ta! Totul e sa contribui cu 0.01% si apoi umple Domnul pana la 100%.

Tot din proprie experienta, din ce am vazut la mine si la altii, am realizat ca mandria e de doua tipuri principale: aceea a fanfaronului si a laudarosului, care se considera buricul pamantului si ii dispretuieste pe ceilalti, dar si aceea a omului hipersensibil, care poate fi ranit atat de usor si care se vaita mereu de orice fleac. Nici unul, nici altul nu reusesc sa iasa din sine, din contemplarea fie a propriilor calitati, fie a propriilor defecte. Iar iesirea aceasta se face, cred eu, apropiindu-te de Dumnezeu prin rugaciune si de Dumnezeu prin oameni. Si atunci dispar aceste ganduri. Sa ne straduim sa ii slujim Domnului din postura in care suntem, cu nadejdea ca intr-o buna zi, vom deveni cum trebuie sa fim!

[Tina06]

În prealabil postat de iustin10

Sunt sagetile din urma care trebuie sa le suferi.
La inceput regasirea a debutat furtunos si dulce
Acum cunosti amarul experientelor de zi cu zi,iei cunostinta cu eul tau si mai ales cu neputinta lui
Caci daca fiecare ne am vedea eu-l cu scarba ,vindecarea ne ar fi f. aproape. Dar ,din pacate il vedem doar cu compatimire ,cu lipsa de tragere de inima , parca nimic nu ne atrage . Si aceasta lipsa de bucurie e greu de suportat,e ea insasi o incercare.
Poate ar trebui sa te gandesti ca insasi starea de acum e o ramasita a mandriei,a mandriei de a crede ca ar trebui sa fie altfel.
Poate ca asa trebuie sa fie ,si poate e bine sa te accepti cum esti. Si sa pleci urcusul de acolo de unde esti ,in mod real ,si nu de unde crezi ca ar trebui sa fii.
Eu ma lupt de ani intregi cu starea asta. Tu ai un mare avantaj totusi,ca vorbesti liber despre tine. Oricat de mult ai crede ca bati pasul pe loc ,atitudinea asta smerita a ta, te va trage cu putere inainte. Doar ca nu pe o cale plina cu petale,ci pe ceea a luptei grele ,cu tine insuti. Daca ai sta o clipa in loc,ai vedea ca totul ai de la Dumnezeu ,si atunci ,ai multumi pentru ceea ce ai.

Da, foarte frumos spus. Imi lipseste rabdarea si smerenia de a ma vedea asa cum sunt si de a ma incredinta Domnului spre vindecare si curaj de lupta din iubire. Doamne , ajuta neputintei mele!

[Tina06]

În prealabil postat de glykys

Draga Tina, din putina si nevrednica mea experienta, iti spun asa:
1. Noi, singuri, suntem foarte nevrednici si nu putem sa spunem stop anumitor lucruri. Dar daca ne dorim si zicem: "Doamne ajuta-ma sa scap de pacatul asta! Doamne, Tu vezi ce slaba sunt, ajuta-ma!" si daca cerem si mijlocirea Maicii Domnului si a altor sfinti, pe care ii simtim noi mai aproape, altfel va sta treaba. Altfel, e treaba draceasca sa crezi ca numai tu, prin propriile puteri, vei putea face fata oricarui lucru, oricat de micut ar fi. Fara har, oricat de ambitios ai fi, nu te poti lasa de pacat. Sau te lasi si repede recazi.
2. Ajuta foarte mult spovedania. De fiecare data trebuie sa te rogi sincer sa ti se ierte respectivul pacat si sa fii constienta ca doresti sa pui inceput bun, cu ajutorul Domnului! Dar nu in mod formalist, gandindu-te ca maine oricum o sa recazi. Sa fii sincera de fiecare data si sa te gandesti ca puterea Domnului e mai mare si decat slabiciunea ta! Totul e sa contribui cu 0.01% si apoi umple Domnul pana la 100%.

Tot din proprie experienta, din ce am vazut la mine si la altii, am realizat ca mandria e de doua tipuri principale: aceea a fanfaronului si a laudarosului, care se considera buricul pamantului si ii dispretuieste pe ceilalti, dar si aceea a omului hipersensibil, care poate fi ranit atat de usor si care se vaita mereu de orice fleac. Nici unul, nici altul nu reusesc sa iasa din sine, din contemplarea fie a propriilor calitati, fie a propriilor defecte. Iar iesirea aceasta se face, cred eu, apropiindu-te de Dumnezeu prin rugaciune si de Dumnezeu prin oameni. Si atunci dispar aceste ganduri. Sa ne straduim sa ii slujim Domnului din postura in care suntem, cu nadejdea ca intr-o buna zi, vom deveni cum trebuie sa fim!

La fel , foarte frumos spus. SI sa stii ca ai dreptate - cateva din marturisiri eram in mod formalist , ca stiam ca o sa recad - asta la fel, din cauza ca am incercat sa fac singura - cum ii slujim Domnului din postura in care suntem?

[Tina06]

În prealabil postat de iustin10

Sunt sagetile din urma care trebuie sa le suferi.
La inceput regasirea a debutat furtunos si dulce
Acum cunosti amarul experientelor de zi cu zi,iei cunostinta cu eul tau si mai ales cu neputinta lui
Caci daca fiecare ne am vedea eu-l cu scarba ,vindecarea ne ar fi f. aproape. Dar ,din pacate il vedem doar cu compatimire ,cu lipsa de tragere de inima , parca nimic nu ne atrage . Si aceasta lipsa de bucurie e greu de suportat,e ea insasi o incercare.
Poate ar trebui sa te gandesti ca insasi starea de acum e o ramasita a mandriei,a mandriei de a crede ca ar trebui sa fie altfel.
Poate ca asa trebuie sa fie ,si poate e bine sa te accepti cum esti. Si sa pleci urcusul de acolo de unde esti ,in mod real ,si nu de unde crezi ca ar trebui sa fii.
Eu ma lupt de ani intregi cu starea asta. Tu ai un mare avantaj totusi,ca vorbesti liber despre tine. Oricat de mult ai crede ca bati pasul pe loc ,atitudinea asta smerita a ta, te va trage cu putere inainte. Doar ca nu pe o cale plina cu petale,ci pe ceea a luptei grele ,cu tine insuti. Daca ai sta o clipa in loc,ai vedea ca totul ai de la Dumnezeu ,si atunci ,ai multumi pentru ceea ce ai.

Am uitat sa adaug - mi-e foarte greu si mie sa vorbesc liber. Pana ma apuc sa scot un cuvant, tac si ma autocompatimesc si ma dezvinovatesc de 1000 de ori - cand reusesc sa scot un cuvant cu ajutorul Domnului,intai cad in mandrie si apoi imi dau si eu seama ca de fapt, Domnul s-a milostivit. Dumnezeu sa te binecuvanteze si sa te ajute pe calea mantuirii si sa fie voia Lui intru tine xxxx

[Ekaterina]

Din cate am citit la Sfintii Parinti despre mandrie, am inteles ca aceasta patima pleaca ultima de la om, si asta doar cu ajutorul lui Dumnezeu, nu prin puteri personale. Avva Filimon ne arata care este inceputul mandriei.

"Iar cand dobandesti o virtute, sa nu ti se inalte gandul impotriva fratelui, fiindca tu ai dobandit-o, iar acela nu i-a avut grija. Caci acesta este inceputul mandriei. Pazeste cu toata puterea sa nu faci nimic pentru placerea oamenilor. Iar cand lupti cu patima, sa nu slabesti, nici sa te lenevesti daca dainuieste razboiul, ci, ridicandu-te, arunca-te inaintea lui Dumnezeu, din toata inima, zicand cu Proorocul: Judeca-i, Doamne, pe cei ce ma nedreptatesc, caci eu nu pot nimic asupra lor. Si El vazand smerenia ta, iti va trimite mai repede ajutorul Sau."

[sophiateodora]

În prealabil postat de Tina06

Dumnezeu sa te binecuvanteze , frate Cristiboss. Si da, ai intuit bine - sufar de slava desarta - da din aia subtila si nenorocita, abia cand is in groapa imi dau seama ca is uda pana la genunchi!

Acu sa fim pe calea de mijloc, ii multumesc Domnului cum spui tu ca ma mustra - dar eu am o oroare de suferinta.

Mintea mea e stramba tare - cum a spus Sfantul Arsenie Boca "in mintea stramba, si lucrul drept se stramba" - si am o minte stramba tare .

Ma chinuie faptul ca daca citesc rugaciuni nu-s multumita, daca nu le citesc, ma simt vinovata. Recunosc ca sunt momente cand lenea ma impiedica, dar sunt mom in care le fac asa cum se spune ca sa "bifez" norma.

Cand cineva ma supara, nu-s in stare sa am si eu vorba dulce - sa ii explic omului ce ma doare, ca el stiu ca nu-si da seama. Ori spun ce-mi vine la gura, ori iau toata vina asupra mea si apoi am resentimente. Mi-e frica sa spun cuvantul "vina" pentru ca in mintea mea asta stramba si urata, vina = pedeapsa = suferinta si acum vad cat de distorsionata e viata mea , gandirea mea , mi-e sila, mi-e mila, imi vine sa plang si totusi .... unde e pocainta aceea in care sufletul se schimba intr-o suflare? De aceea am sentimenul ca sunt fatarnica, ca ma gandesc ca daca intr-adevar as avea pocainta, nu as mai cadea in halul asta .

Doamne , cum ma suferi?

Atunci cand vointa noastra incepe sa indrepte spre Dumnezeu iar galsul constiintei noastre incepe sa se desfunde, Dumnezeu ne ajuta sa facem primii pasi pe noul drum. Asfel, ne putem schimba aproape radical stilul de viata, avand parte de mare ajutor de la Dumenzeu. Dupa aceea, Dumnezeu ne lasa singuri, un timp, sa ne lucram vointa si sa ajungem la smerenie. In perioada aceasta, trebuie sa ne concentram atentia aupra interiorului nostru, asupra patimilor care trebuiesc stinse. Dumnezeu ne va ajuta, si nu-si va intoarce capul de la noi ! Iti recomand sa citesti Teofan Zavoratul : Viata duhovniceasca si cum o putem dobandi !

[Ioan_Cezar]

În prealabil postat de sophiateodora

Atunci cand vointa noastra incepe sa indrepte spre Dumnezeu iar galsul constiintei noastre incepe sa se desfunde, Dumnezeu ne ajuta sa facem primii pasi pe noul drum. Asfel, ne putem schimba aproape radical stilul de viata, avand parte de mare ajutor de la Dumenzeu. Dupa aceea, Dumnezeu ne lasa singuri, un timp, sa ne lucram vointa si sa ajungem la smerenie. In perioada aceasta, trebuie sa ne concentram atentia aupra interiorului nostru, asupra patimilor care trebuiesc stinse. Dumnezeu ne va ajuta, si nu-si va intoarce capul de la noi ! Iti recomand sa citesti Teofan Zavoratul : Viata duhovniceasca si cum o putem dobandi !

Frumos, adevărat cuvânt!
Cu mulţumiri,
Doamne ajută!

P.S. Curios lucru, aş spune, că în oceanul acestui "Dumnezeu ne lasă singuri" ajută foarte, foarte mult, tocmai rugăciunea!...:)