Tristetea se vindeca prin rugaciune.

[Marius22]

De multe ne vindecam prin rugaciune, nu numai de tristete. De cate rele nu am fi izbaviti, daca gandul nostru s-ar indrepta, cat mai des cu putinta, spre Dumnezeu.

Ne-a pus Dumnezeu rugaciunea inainte, ca posibilitate a dialogului si comuniunii cu El, nu ca obligatie, ci ca raspuns la dragostea pe care El Insusi ne-o poarta desavarsit. Pentru aceasta, rugaciunea noastra, ca raspuns, trebuie sa izvorasca tot din inima. Rugaciunea mai are acesta mare lucrare, de a nu ne apropia numai de Dumnezeu, ci si de semeni. Adevarata rugaciune poate fi numai un dialog al iubirii.

[Sara I]

Isus Hristos a avut momente cand a fost trist "Atunci le-a zis: Intristat este sufletul Meu pana la moarte. Ramaneti aici si privegheati impreuna cu Mine." (Mat.26:38)

Ucenicii Lui au avut momente cand au fost tristi:"Si, ridicandu-Se din rugaciune, a venit la ucenicii Lui si i-a aflat adormiti de intristare." (Luc.22:45)
"Ci, fiindca v-am spus acestea, intristarea a umplut inima voastra." (Ioa.16:6)

Trist a fost uneori si ap. Pavel: "Ca mare imi este intristarea si necurmata durerea inimii." (Rom.9:2)

Ce sa mai zicem de David, care in unii psalmi pare depresiv deadreptul si in adancul deznadejdii.."Ostenit-am intru suspinul meu, spala-voi in fiecare noapte patul meu, cu lacrimile mele asternutul meu voi uda..Tulburatu-s-a de suparare ochiul meu, imbatranit-am intre toti vrajmasii mei.."(Ps 6:6-7).."Cuprinsu-m-au durerile mortii si raurile faradelegii m-au tulburat..Durerile iadului m-au inconjurat; intampinatu-m-au laturile mortii.." (Ps.18:4-5)..

Eu cred ca, la Isus Hristos, Care este Adevarul Insusi, cel mai bine ne raportam atunci cand suntem total sinceri fata de El, in gandurile si trairile noastre...trist, bucuros, manios, deznadajduit, fatarnic...orb,lacom...desfranat...in sinceritate totala, definitiva, implacabila..dupa cat suntem constienti...si sa mergem la El exact asa cum suntem in acel moment...chiar daca am citit Scripturile si alte scrieri si stim din auzite cum se cade sa fie sau sa nu fie un crestin, fara sa incercam sa-L impresionam cu nimic...ca oricum ne stie pana in strafundurile noastre..in fiinta si ne-fiinta noastra....
Caci numai El este Acela care ne poata scapa de ticalosia si ne-omenia din noi..si nimeni altul...Nici o masca sfanta sau nesfanta, religioasa sau fatarnica pe care mi-as lua-o nu m-ar putea mantui...si nimic din ce eu as face sau nu as face...si nici un om, nici o faptura nu ma poate mantui...decat El..numai El...care m-a iubit destul incat sa-si dea viata pentru mine...si care ma stie de bun si rau..de vrednic si nevrednic...om sau bestie...si ma vede dincolo de orice masca..sau parere de sine...sau pretentie..

Si, apropo de tristete..stiu cazuri cand unii, atei convinsi... s-a intors catre Dumnezeu doar cand a fost in groapa deznadejdii..si in nimic omenesc nu mai putea crede sau spera...si atunci...L-au cunoscut pe El...Cel Ce Este de la inceput...

Si ap Pavel ne spune ca nu toata intristarea e lucrare draceasca...si ca este chiar o intristare care ne apropie de Dumnezeu...
"Caci intristarea cea dupa Dumnezeu aduce pocainta spre mantuire, fara parere de rau; iar intristarea lumii aduce moarte. (Cor2.7:10)

Dumnezeu sa ne dea intelepciunea de-a recunoaste diferenta...si a stii cand sa ne asumam tristetea...suferinta...si sa traim cu ea...ca o cale de apropiere de Dumnezeu...si cand sa o lepadam..ca fiind demonica si de nici un folos..si sa ne dea harul Lui pentru aceasta

Psalmistul: ,,Cerceteaza-ma, Dumnezeule, si cunoaste-mi inima! Incearca-ma si cunoaste-mi gandurile! Vezi daca sunt pe o cale rea, si du-ma pe calea vesniciei!"(Psamul 139:23-24)

Isaia:,,Tu Te duci intru intampinarea celor ce savarsesc faptele dreptatii si isi aduc aminte de caile Tale. Iata, Tu Te-ai pornit cu manie si noi eram vinovati prin necredinta si faradelegea noastra! Toti am ajuns ca necuratii si toate faptele dreptatii noastre ca un vesmant intinat. Noi toti am cazut ca frunzele uscate si faradelegile noastre ne luau ca vantul.Nimeni nu chema numele Tau si nici unul nu se destepta ca sa se intareasca intru Tine. Caci Tu ai ascuns fata Ta de la noi si ne-ai lasat in voia faradelegilor noastre.

Si acum, Doamne, Tu esti Tatal nostru, noi suntem lutul si Tu olarul, toti lucrul mainilor Tale suntem! O, Doamne! Nu Te mania pe noi foarte si nu-ti aduce aminte la nesfarsit de faradelegea noastra! Priveste, caci noi toti suntem poporul Tau!".(Isaia 64:5-9)

Cantarea Anei: ,,El ridica din pulbere pe cel sarac, ridica din gunoi pe cel lipsit. Ca sa-i puna sa sada alaturi cu cei mari. Si le da de mostenire un scaun de domnie imbracat cu slava; caci ai Domnului sunt stalpii pamantului si pe ei a asezat El lumea.El va pazi pasii preaiubitilor Lui, dar cei rai vor fi nimiciti in intuneric; caci omul nu va birui prin putere. "(I Samuel 2:8-9)

[George.m]

"Cand duhul acesta viclean (al intristarii) tabaraste asupra sufletului si-l intuneca in intregime, nu-i mai ingaduie sa-si faca rugaciunile cu osardie, nici sa staruie cu folos pe langa sfintele citiri si nu rabda pe om sa fie bland si smerit fata de frati. Scurt vorbind, intristarea turbura toate sfaturile mantuitoare ale sufletului si usca toata puterea si staruinta lui, facandu-l ca pe un iesit din minte si legandu-l de gandul deznadejdii.

De aceea, daca avem de gand sa luptam lupta duhovniceasca si sa biruim cu Dumnezeu duhurile rautatii, sa pazim cu toata strajuirea inima noastra din spre duhul intristarii. Caci precum molia roade haina si cariul lemnul, asa intristarea mananca sufletul omului (...).

Trebuie sa luptam impotriva duhului intristarii, care impinge sufletul la deznadejde, ca sa-l alungam din inima noastra. Caci acela n-a lasat pe Cain sa se pocaiasca dupa ce si-a ucis fratele, nici pe Iuda dupa ce a vandut pe Domnul.

Sa ne deprindem numai cu acea intristare, care se cuprinde in pocainta pentru pacate si e impreunata cu nadejdea cea buna. Despre aceasta zice si Apostolul: Intristarea cea dupa Dumnezeu lucreaza pocainta spre mantuire, fara parere de rau (2 Corinteni 7,10). Caci intristarea cea dupa Dumnezeu, hranind sufletul cu nadejdea pocaintii, e impreunata cu bucurie (...). Ea face sa se arate in om roadele Duhului Sfant, care sunt: bucuria, dragostea, pacea, indelunga rabdare, bunatatea, credinta si infranarea.

Dela intristarea cea potrivnica insa, cunoastem roadele duhului celui rau, adica: trandavia, lipsa de rabdare, mania, ura, impotrivirea in cuvant, lenea la rugaciune. De aceasta intristare suntem datori sa fugim, ca si de curvie, de iubirea de argint, de manie si de toate celelalte patimi.

Ea se tamaduieste prin rugaciune, prin nadejdea in Dumnezeu, prin cugetarea la cuvintele cele dumnezeiesti si prin petrecerea cu oamenii cuviosi" (Sfantul Casian Romanul, Despre cele opt ganduri ale rautatii, Filocalia I ).

[George.m]

Cand suntem apasati de multa tristete, trebuie sa facem cantarea rugaciunii cu un glas putin mai mare, lovind sufletul cu sunete, in nadejdea bucuriei, pana ce norul acela greu va fi imprastiat de valurile melodiei (Diadoh al Foticeii, Cuvant ascetic, in Filocalia I).

[MariS_]

În prealabil postat de Sara I

Isus Hristos a avut momente cand a fost trist "Atunci le-a zis: Intristat este sufletul Meu pana la moarte. Ramaneti aici si privegheati impreuna cu Mine." (Mat.26:38)

Ucenicii Lui au avut momente cand au fost tristi:"Si, ridicandu-Se din rugaciune, a venit la ucenicii Lui si i-a aflat adormiti de intristare." (Luc.22:45)
"Ci, fiindca v-am spus acestea, intristarea a umplut inima voastra." (Ioa.16:6)

Trist a fost uneori si ap. Pavel: "Ca mare imi este intristarea si necurmata durerea inimii." (Rom.9:2)

Ce sa mai zicem de David, care in unii psalmi pare depresiv deadreptul si in adancul deznadejdii.."Ostenit-am intru suspinul meu, spala-voi in fiecare noapte patul meu, cu lacrimile mele asternutul meu voi uda..Tulburatu-s-a de suparare ochiul meu, imbatranit-am intre toti vrajmasii mei.."(Ps 6:6-7).."Cuprinsu-m-au durerile mortii si raurile faradelegii m-au tulburat..Durerile iadului m-au inconjurat; intampinatu-m-au laturile mortii.." (Ps.18:4-5)..

Eu cred ca, la Isus Hristos, Care este Adevarul Insusi, cel mai bine ne raportam atunci cand suntem total sinceri fata de El, in gandurile si trairile noastre...trist, bucuros, manios, deznadajduit, fatarnic...orb,lacom...desfranat...in sinceritate totala, definitiva, implacabila..dupa cat suntem constienti...si sa mergem la El exact asa cum suntem in acel moment...chiar daca am citit Scripturile si alte scrieri si stim din auzite cum se cade sa fie sau sa nu fie un crestin, fara sa incercam sa-L impresionam cu nimic...ca oricum ne stie pana in strafundurile noastre..in fiinta si ne-fiinta noastra....
Caci numai El este Acela care ne poata scapa de ticalosia si ne-omenia din noi..si nimeni altul...Nici o masca sfanta sau nesfanta, religioasa sau fatarnica pe care mi-as lua-o nu m-ar putea mantui...si nimic din ce eu as face sau nu as face...si nici un om, nici o faptura nu ma poate mantui...decat El..numai El...care m-a iubit destul incat sa-si dea viata pentru mine...si care ma stie de bun si rau..de vrednic si nevrednic...om sau bestie...si ma vede dincolo de orice masca..sau parere de sine...sau pretentie..

Si, apropo de tristete..stiu cazuri cand unii, atei convinsi... s-a intors catre Dumnezeu doar cand a fost in groapa deznadejdii..si in nimic omenesc nu mai putea crede sau spera...si atunci...L-au cunoscut pe El...Cel Ce Este de la inceput...

Si ap Pavel ne spune ca nu toata intristarea e lucrare draceasca...si ca este chiar o intristare care ne apropie de Dumnezeu...
"Caci intristarea cea dupa Dumnezeu aduce pocainta spre mantuire, fara parere de rau; iar intristarea lumii aduce moarte. (Cor2.7:10)

Dumnezeu sa ne dea intelepciunea de-a recunoaste diferenta...si a stii cand sa ne asumam tristetea...suferinta...si sa traim cu ea...ca o cale de apropiere de Dumnezeu...si cand sa o lepadam..ca fiind demonica si de nici un folos..si sa ne dea harul Lui pentru aceasta

Sora Sara I, sunt trist ca din data de 18 nu ati mai postat. Ati gasit izvorul cu apa vie, leac al inimilor indurerate? Cuvintele dvs patrund la inima si sunt balsam pe rana. Domnul sa va binecuvanteze in continuare si sa mai postati ca mult bine faceti.
Har, smerenie si jertfa de sine.

[Sara I]

Frate MariS...

Facutu-mi-s-a ocara ca lauda, si lauda ca ocara? :-)

Doamne-ajuta !

Va multumesc pentru cuvintele bune, si multumesc celor ce scriu trairile si sfaturile lor, ca am avut mult folos din cele citite aici.

Isus Hristos, Domnul nostru, viu in vecii vecilor...sa fie preamarit, pentru fiecare inima curata care Il cauta in adevar.

Zicea un pustnic..ca daca vezi ceva bun in mine..nu opri ochii la mine, acest putregai..ci cauta in spatele meu...la Dumnezeul cel viu..care te iubeste pe tine..si m-a miluit sa-ti fiu cu ceva de folos..si Lui..si numai Lui...totdeauna Lui..da-I cinstea de Tata..ca doar a Lui este..totdeauna...si daca vezi ceva rau in mine...si multe sunt, vai, pacatele mele...al meu este, din orbirea, si viclenia, din trufia si bezna inimii mele..in care zacut-am ani...si ani.....dar totusi...tu, fratele meu...nu te scarbi de mine...ci roaga-te pentru mantuirea mea...si asa...Bunul Dumnezeu..care Dragoste este...si mult pretuieste la El iertarea greselilor aproapelui....ne va milui pe amandoi..

[Marius22]

Tristetea se mai vindeca prin parasirea pacatului si prin fapte bune. In fond, tristetea noastra, cea pierzatoare de suflet, nu este decat lipsa bucuriei savarsirii binelui.

[Marius22]

Postul Mare ne cheama sa descoperim chipul mantuitor al tristetii. Tristetea transformata in rugaciune de pocainta, intristarea cea dupa Dumnezeu.

[costel]

Se poate vorbi de o tristete si la Dumnezeu, provenita din despartirea omului de El. Il doare faptul ca omul s-a despartit de El. Dar fiind parinte nu-Si lasa fiii in moarte. Si stiind ca ii poate ridica de acolo, traieste si bucuria reintoarcerii lor. Asa ca la El niciodata nu e doar tristete, e deodata tristete si bucurie.

In multe locuri ne intalnim cu tristetea, unita ce-i drept cu bucuria. De exemplu nasterea Sa are loc intr-o pestera, chipul mormantului, scutecele Sale sunt chipul giulgiului, ... E un fiu nascut pentru a muri, ca sa nimiceasca moartea si sa ne aduca noua bucurie.

Iar atunci cand plangem pacatele, plangem tristetea ruperii legaturii cu Dumnezeu, dar avem deodata si bucuria ca ne-a iertat, vazand instristarea noastra pentru pacate. E o stare asemanatoare cu cea de la Pasti - la prohod plangi ca Fiul este dat mortii, dar ne si bucuram stiind ca Se va ridica din moarte. Eu asa vad si instristarea pentru pacate, unita deodata cu bucuria ridicarii din pacate.