Bazele mincinoase ale papismului

[Amistad]

Multumesc.
Iar domnului Mihnea: Biblia cum o cunoastem astazi a fost sistematizata in jur de anul 300, chiar si cele asternute pe hartie cu sapte mii de ani inainte si cele asternute cu 250 de ani inainte. Nu? Pana atunci nu erau organizate sub forma Bibliei (ortodoxe) de astazi. Am inteles indeajuns de bine cum au stat lucrurile si cum stau lucrurile. Un om care cunoaste istoria ecleziala adevarata si invatatura crestina si este bine intentionat nu poate sa nu treaca la ortodoxie. (daca vrea sa se mantuiasca)
1. Credeti ca Dumnezeu a vorbit prin Sfintii Parinti?
2. Credeti ca Dumnezeu a dat doua invataturi opuse?
3. Credeti ca este necesara pentru mantuire legea si calea Dumnezeiasca sau este de ajuns o traire intensa personala gen sa zicem protestanta?

[Decebal]

În prealabil postat de Amistad

Cand Sf Petru a murit, cati din ceilalti apostoli mai erau in viatza? In virtutea primatului papal ceilalti apostoli ramasi in viatza, invatati direct de Hristos si de Duhul Sfant, ar fi trebuit sa fie condusi de noul episcop al Romei care a fost dupa Sfantul Petru. Nu? Adica de exemplu sa hotarasca el unde sa mearga fiecare si ce sa faca. Poate si ceva legat de dogme sau de invatatura divina revelata. Vi se pare normal asa ceva?

Ai dreptate, Amistad, ai prins destul de bine esenţa a ceea ce am spus în mai multe postări. Sfântul Ioan şi-a scris Evanghelia şi Epistolele mult după moartea lui Petru şi Pavel, şi a scris acelea pe baza descoperirilor dumnezeieşti pe care le-a avut; doar nu crezi că avea nevoie de aprobarea cuiva, mai ales nu de a unui ignorant (în comparaţie cu el, Ioan Teologul) care ocupa vremelnic scaunul episcopal de la Roma. La fel stau lucrurile şi cu Apocalipsa, carte unde Ioan mărturiseşte în modul cel mai clar şi evident inspiraţia dumnezeiească a celor scrise; doar nu crezi că între Hristos care dădea Revelaţia şi Ioan al Apocalipsei s-a interpus vreun "petrin" sau mai ştiu eu ce marţafoi imperialist.

Iată ce scrie Sf Ap Ioan la începutul Epistolei sale. Ai cumva impresia că un astfel de om, ca şi alţii ca el, Pavel, Petru şi alţii, care a cunoscut adevărul, care l-a văzut în Duhul cu ochii lui are nevoie de vreo aprobare din partea cuiva, mai ales în condiţiile în care Duhul Sfânt i-a fost făgăduit lui ca şi altora ca să fie călăuzit la Adevăr, mai ales în condiţiile în care ca apostol (şi mai ales ca apostol ales de Dumnezeu pentru descoperire dumnezeiască) avea autoritate inclusiv doctrinară? Cei care, ca Ioan, Pavel sau Petru, sau alţii de după ei, au cunoscut cu adevărat şi în mod neintermediat Adevărul nu mai sunt oameni care să ceară aprobări de la alţii pentru Adevărul lor; numai cei care nu sunt siguri de Adevăr au nevoie de tot felul de aprobări, să le elibereze tot timpul cineva aprobări, adeverinţe, etc, dar Ioan nu era dintre aceştia, pentru că el avea ungerea cu Duhul Sfânt şi călăuzirea la Adevărul dumnezeiesc care îl învăţa.

"Ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noştri, ce am privit şi mâinile noastre au pipăit despre Cuvântul vieţii, - şi Viaţa s-a arătat şi am văzut-o şi mărturisim şi vă vestim Viaţa de veci, care era la Tatăl şi s-a arătat nouă - ce am văzut şi am auzit, vă vestim şi vouă, ca şi voi să aveţi împărtăşire cu noi. Iar împărtăşirea noastră este cu Tatăl şi cu Fiul Său, Iisus Hristos. Şi acestea noi vi le scriem, ca bucuria noastră să fie deplină. Şi aceasta este vestirea pe care am auzit-o de la El şi v-o vestim: că Dumnezeu este lumină şi nici un întuneric nu este întru El." (I Ioan 1, 1-5)

În cazul Apocalipsei lucrurile stau la fel; Ioan afirmă foarte clar, inclusiv pentru urechile care din prea multă rea-credinţă şi rea-voinţă nu vor să audă, descoperirea, inspiraţia directă de la Dumnezeu. Ce aprobări să mai ceară de la un ignorant care ocupa scaunul de la Roma şi care nu avea nici în clin şi nici în mânecă cu revelaţiile dumnezeieşti? Chiar nu reuşeşti să îţi dai seama până la capăt şi să te convingi că nu avea ce aprobări să ceară?

"Descoperirea lui Iisus Hristos, pe care I-a dat-o Dumnezeu, ca să arate robilor Săi cele ce trebuie să se petreacă în curând, iar El, prin trimiterea îngerului Său, a destăinuit-o robului Său Ioan, care a mărturisit cuvântul lui Dumnezeu şi mărturia lui Iisus Hristos, câte a văzut. Fericit este cel ce citeşte şi cei ce ascultă cuvintele proorociei şi păstrează cele scrise în aceasta ! Căci vremea este aproape." (Apocalipsa 1, 1-3)

Iar aceste lucruri nu sunt valabile numai pentru vremea când Petru nu mai trăia. Ele sunt valabile şi pentru vremea când Petru era în viaţă, iar apostolul Pavel confirmă foarte clar aceste lucruri. Pavel afirmă de mai multe ori vederea directă a lui Hristos, revelaţia dumnezeiască, inspiraţia, călăuzirea de la Duhul Sfânt, şi îţi dau doar două fragmente, deşi sunt multe altele:

"Si intelepciunea o propovaduim la cei desavarsiti, dar nu intelepciunea acestui veac, nici a stapanitorilor acestui veac, care sunt pieritori, ci propovaduim intelepciunea de taina a lui Dumnezeu, ascunsa, pe care Dumnezeu a randuit-o mai inainte de veci, spre slava noastra, pe care nici unul dintre stapanitorii acestui veac n-a cunoscut-o, caci, daca ar fi cunoscut-o, n-ar fi rastignit pe Domnul slavei; ci precum este scris: "Cele ce ochiul n-a vazut si urechea n-a auzit, si la inima omului nu s-au suit, pe acestea le-a gatit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El". Iar noua ni le-a descoperit Dumnezeu prin Duhul Sau, fiindca Duhul toate le cerceteaza, chiar si adancurile lui Dumnezeu. Caci cine dintre oameni stie ale omului, decat duhul omului, care este in el? Asa si cele ale lui Dumnezeu, nimeni nu le-a cunoscut, decat Duhul lui Dumnezeu. Iar noi n-am primit duhul lumii, ci Duhul cel de la Dumnezeu, ca sa cunoastem cele daruite noua de Dumnezeu; pe care le si graim, dar nu in cuvinte invatate din intelepciunea omeneasca, ci in cuvinte invatate de la Duhul Sfant, lamurind lucruri duhovnicesti oamenilor duhovnicesti. Omul firesc nu primeste cele ale Duhului lui Dumnezeu, caci pentru el sunt nebunie si nu poate sa le inteleaga, fiindca ele se judeca duhovniceste. Dar omul duhovnicesc toate le judeca, pe el insa nu-l judeca nimeni; caci "Cine a cunoscut gandul Domnului, ca sa-L invete pe El?" Noi insa avem gandul lui Hristos. (I Corinteni 2, 6-16)

"Cunosc un om în Hristos, care acum paisprezece ani - fie în trup, nu ştiu; fie în afară de trup, nu ştiu, Dumnezeu ştie - a fost răpit unul ca acesta până la al treilea cer. Şi-l ştiu pe un astfel de om - fie în trup, fie în afară de trup, nu ştiu, Dumnezeu ştie - că a fost răpit în rai şi a auzit cuvinte de nespus, pe care nu se cuvine omului să le grăiască." (II Corinteni 12, 2-4)

[Decebal]

În prealabil postat de Amistad

Primul episcop al Romei hirotonit de Sfantul Petru in mod normal ar fi avut de invatzat de la apostolii ramasi in viatza, probabil a cerut sfaturi, lamuriri, rugaciuni. Nicidecum nu cred eu ca episcopul Romei incepator in ale credintei crestine a preluat conducerea sfintilor apostoli ramasi in viatza, si a inceput sa hotarasca cine si ce sa faca si sa dezvolte invatatura crestina. Un novice. Cum sa fie posibil asa ceva? Apostolii erau purtatori de Duh Sfant si aveau invatatura direct de la Iisus Hristos, ei erau cei care invatzau, erau conducatori si stalpi ai Bisericii primare aici pe pamant. Iar Hristos conducator din cer dar si de pe pamant care comunica cu apostolii prin Duhul Sfant sau chiar direct prin aparitii. Evangheliile Sfantului Luca si Marcu si cartile apostolilor si scrierile crestine care au urmat nu au fost nicidecum aprobate sau verificate de noul episcp al Romei de dupa Sfantul Petru, de altfel nici de Sfantul Petru. Ci Duhul Sfant care graia si graieste prin prooroci a avut grija de dezvoltarea crestinatatii. Probabil ca al doilea episcop al Romei nici nu scris ceva care sa ramana in invatatura crestina in plina dezvoltare de atunci.

Ceea ce ai scris este în acord cu ceea ce susţin şi am susţinut şi eu până acum, şi nu doar eu, ci orice om care are un dram de înţelegere autentică a ceea ce se întâmplă în Biserică. Biserica mai târziu prin episcopi nu a făcut decât să ia act de cărţile care erau inspirate de Duhul lui Dumnezeu şi care mărturiseau adevărul creştin; cărţile canonice au fost scrise în Biserică, evident, că doar apostolii erau "pietrele de temelie" ale Bisericii, dar Biserica ulterior nu a făcut decât să ia act de ele şi să le generalizeze la nivel de biserică, să le aşeze împreună constituind un canon, în primul rând în baza apostolicităţii despre care ştia prin tradiţie. Bineînţeles că Biserica şi ulterior a fost şi este călăuzită la adevăr, şi a fost ajutată la recunoaşterea cărţilor canonice ale Noului Testament, dar Biserica nu este cea care a instituit adevărul în aceste cărţi, ea doar l-a recunoscut şi a luat act de el, fiind călăuzită de Acelaşi Duh care a inspirat scrierea Cărţilor. Un criteriu fundamental pentru acceptarea unei cărţi în canon era apostolicitatea, şi asta pentru că apostolii erau şi sunt pietre de temelie ale Bisericii lui Hristos (Apocalipsa 21, 14), evident Hristos fiind Piatra cea Vie care este temelia dumnezeiască a Bisericii, Capul ei şi Piatra unghiulară.

[Decebal]

În prealabil postat de Lucian008

Toata faptura nu inseamna "a boteza şi învăţa toate neamurile în integralitatea numărului membrilor lor"?????????????

Am senzaţia că nu aţi citit bine la ce am dat acel răspuns, care oricum era corect. Textele sunt foarte clare, Biserica nu are mandat de a boteza neamurile în integralitatea numărului lor, ci doar pe aceia care primesc Adevărul şi Evanghelia. Ceilalţi care resping propovăduirea creştină nu au ce căuta în Biserică şi nici nu pot fi obligaţi să fie botezaţi. Că lucrarea Bisericii trebuie să fie una stăruitoare, răbdătoare sunt complet de acord, însă realitatea a demonstrat şi demonstrează că sunt mulţi oameni care din diverse motive nu se deschid adevărului, respingându-l şi aceştia evident că nu trebuie băgaţi cu forţa în Biserică împotriva voinţei şi credinţei lor; va avea Dumnezeu grijă de ei, Biserica trebuie să îşi vadă de grijile ei.

[MihaiG]

În prealabil postat de Decebal

Ce aprobări să mai ceară de la un ignorant care ocupa scaunul de la Roma şi care nu avea nici în clin şi nici în mânecă cu revelaţiile dumnezeieşti?

Iar aceste lucruri nu sunt valabile numai pentru vremea când Petru nu mai trăia. Ele sunt valabile şi pentru vremea când Petru era în viaţă,

N-am inteles exact cum se face ca va ingaduiti sa va autodenumiti ortodox in conditiile in care il faceti pe Sfantul Petru ignorant, dar, fie... De unde nu e, nici Dumnezeu nu cere...

Pe de alta parte, mi-ati ramas dator cu un raspuns, de mult....

Un copil botezat ortodox care moare imediat dupa botez se mantuieste, ajunge in Rai ?

[Amistad]

<Un criteriu fundamental pentru acceptarea unei cărţi în canon era apostolicitatea, şi asta pentru că apostolii erau şi sunt pietre de temelie ale Bisericii lui Hristos (Apocalipsa 21, 14), evident Hristos fiind Piatra cea Vie care este temelia dumnezeiască a Bisericii, Capul ei şi piatra unghiulară.>

Ceea ce Hristos i-a invatzat pe apostoli in mod direct nu mai avea nevoie de nici o aprobare si recunoastere. Oare nu era un pacat impotriva lui Hristos insusi ca sa vina un novice (dintre primii episcopi ai Romei) care sa verifice si sa valideze invatzatura lui Hristos data prin apostoli, eventual sa mai scoata ceva din ea? Dar ar fi avut el indrazneala sa pretinda asa ceva? Si ce ar fi putu sa zica: Gata, Hristos nu mai e cu noi, e in ceruri, de acum eu hotarasc ce e bun si ce nu.

<"Descoperirea lui Iisus Hristos, pe care I-a dat-o Dumnezeu, ca să arate robilor Săi cele ce trebuie să se petreacă în curând, iar El, prin trimiterea îngerului Său, a destăinuit-o robului Său Ioan, care a mărturisit cuvântul lui Dumnezeu şi mărturia lui Iisus Hristos, câte a văzut. Fericit este cel ce citeşte şi cei ce ascultă cuvintele proorociei şi păstrează cele scrise în aceasta ! Căci vremea este aproape." (Apocalipsa 1, 1-3)>

Apocalipsa Sfantului Ioan de exemplu a circulat si a fost propovaduita atatia ani si nici nu mai avea nevoie sa fie recunoscuta de Sfantul Sinod in mod oficial pentru a fi insusita de credinciosi, acesta doar a intarit si marturisit din nou adevarul ei Dumnezeiesc, a asezat-o in Biblie intr-o anumita ordine.

Alte si alte contraziceri grosolane in invatatura romano-catolica. Dar atata timp cat oamenii nu considera ca au nevoie de o dreapta invatzatura, de o dreapta cale, de poruncile cele adevarate ale lui Hristos, date de El insusi, pastrate, intarite si talcuite de Sfintii Parinti luminati de Duhul Sfant, nu ai ce sa le faci.

[Decebal]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Urmasul lui Petru a aprobat si verificat Evangheliile. El le-a promulgat, prin decret papal, in ceea ce cunoastem, azi, drept "Canon al Noului Testament". Urmasul lui Petru care a facut chestia asta se numea Damasus, al 37-lea Papa.

Istoria formării canonului Noului Testament este cu mult mai mult decât sinodul de la Roma, sinod local dealtfel, din timpul lui Damasus, care ar fi avut loc undeva prin 382. Însă până atunci există multe mărturii, şi chiar neînţelegeri sau neconcordanţe, referitoare la cărţile canonice; nu sunt de trecut cu vederea Sindoul de la Laodicea din 360 unde s-a stabilit canonul, cel puţin pentru o anumită parte a creştinătăţii, format din 26 sau 27 de cărţi pentru că se pare că Apocalipsa este posibil să nu fi fost acceptată de unii drept canonică pentru că era o carte care putea alimenta credinţele milenariste; apoi Scrisoarea pascală a sf Atanasie al Alexandriei care include şi Apocalipsa între cărţile canonice, stabilind canonul la cele 27 de cărţi. Faptul că sinodul local de la 382 al episcopului Romei nu a fost un sinod cu valabilitate obligatorie pentru întreaga Biserică este dovedit spre exemplu, printre altele, de Sinoadele locale africane de la Hippo şi de la Cartagina de la sfârşitul sec. IV, unde s-a adoptat canonul cu cele 27 de cărţi, dar nu pentru că ar fi fost o consecinţă logică obligatorie a sinodului local de la Roma din 382. Şi chiar şi aşa în zone din Răsărit canonul era deja stabilit înainte ca acest lucru să se întâmple şi în Apus. Practic Canonul Noului Testament a fost validat, să zic aşa, la nivelul întregii Biserici Creştine nu pentru că ar fi fost vreun decret sau sinod episcopal roman în acest sens, ci pur şi simplu pentru că a fost un consens general, atât în bisericile răsăritene, apusene şi africane cu privire la problema stabilirii canonului cărţilor Noului Testament, normative pentru Biserică.

[Decebal]

<< XIV. Prin urmare, nesocotind aceste diferenţe serioase şi substanţiale dintre cele două biserici cu privire la credinţă, diferenţe care, aşa cum s-a spus mai înainte, au fost create în Apus, în enciclica sa, papa prezintă chestiunea primatului pontifului roman ca fiind principala şi, ca să spunem aşa, singura pricină a neînţelegerii şi ne trimite la izvoare, ca noi să căutăm cu sârguinţă ce au crezut înaintaşii noştri şi ce ne-a lăsat moştenire prima vârstă a creştinismului. Însă, scăpând la Sfinţii Părinţi şi Sinoadele Ecumenice ale Bisericii primelor nouă secole, noi suntem pe deplin convinşi că episcopul Romei nu a fost niciodată socotit autoritatea supremă şi capul infailibil al Bisericii şi că fiecare episcop este capul şi preşedintele Bisericii sale particulare, supus doar decretelor şi hotărârilor sinodale ale Bisericii Universale ca fiind singura infailibilă, episcopul Romei nefiind în nici un fel exceptat de la această regulă, după cum arată istoria Bisericii.

<< Domnul nostru Iisus Hristos singur este Împăratul veşnic şi Capul nepieritor al Bisericii, fiindcă El este capul trupului Bisericii (Coloseni 1, 18), care a spus de asemenea dumnezeieştilor Săi ucenici şi apostoli la Înălţarea Sa la ceruri: Iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului; amin (Matei 28, 20). În Sfânta Scriptură, Apostolul Petru, pe care catolicii, încrezându-se în scrieri apocrife din secolul al II-lea, pseudo-clementine, îl socotesc cu scop a fi întemeietorul Bisericii Romane şi primul lor episcop, discută problemele ca un egal între egali în sinodul apostolic din Ierusalim, şi într-alt loc este mustrat cu asprime de Sfântul Apostol Pavel, după cum se vede cu claritate în Epistola către Galateni (Galateni 2, 11).

<< Mai mult, catolicii înşişi ştiu bine că, în primele secole creştine, pasajul din Evanghelie la care se referă pontiful: Tu eşti Petru, şi pre această piatră voiu zidi Biserica Mea (Matei 16, 18) este tâlcuit cu totul diferit, într-un duh ortodox, atât prin tradiţie, cât şi de toţi Sfinţii Părinţi fără excepţie; piatra fundamentală şi de neclintit pe care Domnul a zidit Biserica Sa şi pe care porţile iadului nu o vor birui este înţeleasă metaforic ca fiind mărturisirea adevărată a lui Petru cu privire la Domnul, că Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu celui viu (Matei 16, 16). Pe această mărturisire şi credinţă se sprijină cu fermitate propovăduirea mântuitoare a Evangheliei de către toţi apostolii şi urmasii lor. De unde Sfântul Apostol Pavel, care a fost ridicat la cer, tâlcuind limpede acest fragment, face cunoscută insuflarea dumnezeiască, spunând: După harul lui Dumnezeu care este dat mie, ca un înţelept meşter, mai mare temelie am pus, iar altul zideşte. Că altă temelie nimeni nu poate să pună afară de ceea ce este pusă, care este Iisus Hristos (I Corinteni 3, 10, 11).

<< Însă, în alt sens, Pavel îi numeşte pe toţi apostolii şi proorocii laolaltă temelia zidirii întru Hristos a credincioşilor; cu alte cuvinte, mădularele trupului lui Hristos, care este Biserica (Coloseni 1, 24); când scrie efesenilor: Dar de acum nu mai sunteţi străini şi nemernici, ci împreună cetăţeni cu sfinţii, şi deaproape ai lui Dumnezeu. Zidiţi fiind pre temelia apostolilor şi a proorocilor, fiind piatra cea din capul unghiului Însuşi Iisus Hristos (Efeseni 2, 19-20; I Petru 2, 4; Apocalipsa 21, 14).

<< Astfel, aceasta fiind învăţătura insuflată dumnezeieşte a apostolilor despre temelia şi Împăratul Bisericii lui Dumnezeu, fireşte că Sfinţii Părinţi, care au ţinut cu tărie tradiţiile apostoleşti, nu puteau avea, nici concepe vreo idee a unui primat absolut al Apostolului Petru şi episcopilor Romei; nici nu puteau da orice altă tâlcuire acelui fragment din Evanghelie, cu totul necunoscută Bisericii, decât cea care era adevărată şi dreaptă; nici nu puteau născoci cu samavolnicie şi de la ei înşişi o nouă dogmă despre privilegiile exagerate ale episcopului Romei ca urmaş, dacă aşa este, al lui Petru; mai ales că Biserica Romei a fost întemeiată nu de Petru, a cărui activitate apostolească la Roma este în întregime necunoscută în istorie, ci de Pavel, apostolul neamurilor, cel ridicat la cer, prin ucenicii săi, a căror slujire apostolească la Roma este binecunoscută tuturor.

<< XVI. Fiecare Biserică particulară auto-guvernată, atât din Răsărit cât şi din Apus, era cu totul independentă şi auto-guvernată din vremea celor şapte Sinoade Ecumenice. Şi exact aşa cum episcopii Bisericilor auto-guvernate din Răsărit, tot aşa cei din Africa, Spania, Galia, Germania şi Britania ocârmuiau treburile propriilor Biserici, fiecare prin sinoadele lor locale, episcopul Romei neavând nici un drept să se amestece, şi el însuşi era în egală măsură supus şi ascultător faţă de hotărârile sinoadelor. Dar în chestiunile importante care necesitau consimţământul Bisericii Universale se făcea apel la un sinod ecumenic, care singur era şi este tribunalul suprem în Biserica Universală. Aceasta era constituţia din vechime a Bisericii; dar episcopii erau independenţi unul de altul şi fiecare era liber cu desăvârşire în propriile hotare, supunându-se doar hotărârilor sinodale, iar în sinoade ei şedeau ca egali unii faţă de alţii.

<< XVII. În decursul celor nouă secole ale Sinoadelor Ecumenice, Biserica Ortodoxă de Răsărit nu a recunoscut niciodată pretenţiile exagerate, de primat ale episcopilor Romei, prin urmare nici nu s-a supus vreodată lor, aşa cum aduce mărturie clară istoria Bisericii. Tot aşa, independenţa Răsăritului faţă de Apus este arătată în mod vădit şi limpede în acele puţine şi extrem de semnificative cuvinte ale Sfântului Vasilie cel Mare, pe care le scrie într-o epistolă către Sfântul Evsevie, episcopul Samosatei: ,,Căci atunci când caracterele trufaşe sunt curtate, este în firea lor să devină încă mai dispreţuitoare. Căci dacă Domnul este milostiv cu noi, de ce alt ajutor avem nevoie ? Dar dacă mânia lui Dumnezeu zăboveşte asupra noastră, ce ajutor avem de la aroganţa Apusului ? Oameni care nici nu cunosc adevărul, nici nu pot suferi să-l afle, ci fiind păgubiţi de suspiciuni false, se comportă acum aşa cum au făcut mai înainte în cazul lui Marcel”.

sursa: http://www.catacombeleortodoxiei.ro/...stei/1433.html