Casatoria - bucuria si temerile ei

În prealabil postat de Theodor_de_Mopsuestia

Cata dreptate ai! Macar de ne-am destepta pe ultima suta de metri!

Nu este tarziu. Japonia recicleaza 70% din deseuri... Romania undeva sub 5%.
De asemenea pe siteul ted.com sunt prezentari video (majoritatea traduse in romana) cu oameni cu initiativa din diferite domenii printre care sunt cateva care au a face cu ecologia!

(o paranteza off-topic... sper ca nu se supara nimeni)

În prealabil postat de UNNOOM

Am obiceiul sa merg uneori singur pe munte intr-un anumit loc in care imi place sa fiu singur cu gandurile mele.

Mai de folos ţi-ar fi să fii "singur", dar nu singur, ci cu Dumezeu, iar gândurile tale să le împărtăşeşti cu Dumnezeu. Sper să înţelegi ideea.

[philalex]

Da, am vazut si eu mare tam-tam cu filmul asta...sincer nu ma intereseaza....totusi filmele astea prind la occidentali...parca erau mai faine alea ...inainte de 90....opinia mea..

[vasiu_c]

Am vazut tema si ma gandeam daca sa intru sau nu. Insa citind cateva mesaje mi-am dat seama ca se uita lucruri esentiale , care nu pot fi separate cand vorbim de casatorie (casnicie). In primul rand nu mai esti singur, deci nu mai ai de ce sa te ascunzi ca sa fi tu singur cu gandurile tale. Inseamna ca nu ai incredere in celalalt. Oricat de tanar ai fi cand te casatoresti conditia esentiala, din punctul meu de vedere, este increderea (m-am casatorit la 20 ani si am deja 2 copii - 14 si 12 ani - si nu cred ca as fi reusit ce am reusit fara incredere reciproca. Invidie exista chiar si intre prieteni.

În prealabil postat de vasiu_c

...

Frumos! Bine ai venit pe topic!

[Solveig]

În prealabil postat de UNNOOM

Ma intereseaza in acest moment in special materiale despre si ale Mitropolitului Antonie de Suroj (mi s-au parut foarte relevante).

Ma bucur cand aud ca Parintele Antonie Bloom este pretuit. Eu am facut o pasiune pentru scrierile lui si mi-am luat si citit (pe nerasuflate) toate cartile scrise de el traduse in romana. Cel mai mult mi-a placut Scoala rugaciunii, pentru ca aveam nevoie de un "manual de initiere" ; am recitit-o periodic, de fiecare data cu tot mai multa uimire.
Iar cartea Viata, boala , moartea a fost prima care mi-a schimbat felul de a vedea relatiile cu cei adormiti M-a mangaiat si mi-a dat increderea ca ne vom revedea si ne vom bucura.
Foarte mult il iubesc pe acest parinte atat de bland si de puternic in acelasi timp. Auzindu-l vorbind simti cum toata fiinta lui vorbeste despre Dumnezeu.
http://www.youtube.com/watch?v=cPZlV5cgR6E

[Ekaterina]

Care sunt sfaturile Sfinţiei Voastre pentru a avea o căsnicie fericită?

Eram mai optimist în tinerețe. Acum sunt mai pesimist. Experiența câtorva zeci de ani de căsnicie, dar mai ales de contact duhovnicesc cu nenumărate familii mi-a temperat mult entuziasmul din tinerețe. Cred și de data aceasta că pentru a avea o căsnicie fericită trebuie mai întâi să vrei cu tot dinadinsul acest lucru. O să vi se pară deranjantă insistența mea asupra acestui aspect, dar tot din experiență vă spun că soții vor mai curând dreptate în familie decât fericire.

Eu îi provoc la spovedanie să spună cu glas tare că vor o căsnicie fericită și cei mai mulți nu pot să spună măcar acest lucru. Am în vedere pe cei care au fost cuprinși de rutina și de inerția căsniciei. Înainte de căsnicie și la început toți spun că își doresc o căsnicie fericită și chiar și-o doresc cu adevărat. După ce s-au confruntat cu concretețea însoțirii, sunt mai curând prinși de dorința obsesivă de a avea dreptate în disputa cu celălalt, de a se îndreptăți. Și în consecință nu văd fericirea decât cu condiția ca să se facă voia lui și celălalt să renunțe la dreptatea sa, să se îndrepte, să fie cum și-l dorește.

Reușita căsniciei depinde de măsura împlinirii personale, iar măsura împlinirii personale este dată de măsura capacității sacrificiului de sine, a jertfelniciei. Căsnicie presupune răspunsul la chemarea sau provocarea esențială a vieții, aceea de a iubi pe celălalt. Ori iubirea celuilalt presupune sacrificiu de sine. Mare provocare este nu să-l ai pe celălalt, ci să i te dai! Dacă această logică este inversată se anulează orice șansă de împlinire în căsnicie, și aceasta devine un chin zadarnic.

Viața omului este un mare dar, o mare taină, un univers extraordinar, o adâncime de nepătruns, o minune. De aceea responsabilitatea lui este uriașă. Investim voință pentru a înfăptui multe lucruri în viața noastră, uneori chiar neînsemnate, dar nu investim aproape nici un strop de voință pentru a iubi. Ne amăgim că dragostea este ceva care vine de la sine. O confundăm cu atracția trupească de cele mai multe ori. Nimic mai greșit! Și totuși majoritatea dintre noi cădem în această capcană. Capabil de iubire nu poate fi cineva confuz, inconștient, care-și duce viața la nivelul instinctelor primare. Pentru a iubi este nevoie de maximă trezvie sufletească, duhovnicească, de simțire curată.

Un alt aspect mai practic și, oarecum, mai la îndemână este așezarea cu fermitate în propria fire. Însoțirea bărbatului cu femeia va fi cu atât mai reușită cu cât bărbatul este mai așezat în firea sa bărbătească, cu cât este mai bărbat și cu cât femeia este mai așezată în firea sa femeiască, cu cât este mai femeie. Dacă cineva întreabă ce înseamnă să te așezi în propria fire, face dovada că nu are simțul și cunoștința propriei firi și aceasta este o problemă.

Asumarea firii începe cu cunoașterea ei. Cunoașterea începe cu anatomia dar nu se termină aici pentru că firea bărbătească este bărbătească în toate componentele ei și ca întreg, după cum și firea femeiască este femeiască în toate componentele ei și ca întreg. Cele mai multe probleme în căsnicie vin de la confuzia care domnește în fiecare dintre subiecți în ceea ce privește specificul propriei firi. Nu este timp să discutăm aici în amănunt acest aspect. Voi spune numai că în ceea ce privește însoțirea cu femeia, bărbatul este dotat cu o fire care să-i slujească darul specific firii sale – specific prin raportare la femei – anume acela de a stăpâni femeia, iar femeia este dotată cu o fire care să slujească supunerea față de bărbat.

Acest lucru poate fi dovedit pornind de la cele mai mici componente ale trupului și ajungând la suma manifestărilor specifice firii. Bărbăția, cum spuneam și mai sus, se manifestă în capacitatea de a stăpâni, care începe cu stăpânirea de sine. Criza familie de astăzi nu vine din căderea femeii de la condiția de a se supune soțului, ci din faptul că bărbații nu ajung să-și activeze darul stăpânirii de sine. Prima care simte că bărbatul nu este stăpân pe sine și deci nu-și poate exercita stăpânirea nici asupra ei, este soția sa. În acest caz, soției îi va veni foarte greu să se supună unui bărbat neputincios, slab, imatur. Soluția ar fi, ca cei doi să-și cunoască foarte bine putințele și neputințele și să se ajute reciproc în a și le depăși. În care caz, fundamentală este înțelegerea. Să arăți celuilalt înțelegere.

[Teodosie]

Bun cuvand de la Mihnea si Parintele Coman ( Ekaterina ), multumim.

Ma gandeam si eu la 3 cazuri celebre din Scriptura.
Iacov pana nu s-a "realizat" nu s-a casatorit. Si n-a fost multumit decat cu aceia mai faina chiar daca a trebuit sa faca inca o data munca.
La povestea lui Tobit se vede mai ales la sotia lui ca atunci cand nu te mai astepti se deznoada .
La Isaac se vede ca nu-i rau cand randuiesc parintii si batranii ca iese bine.

[tabitha]

În prealabil postat de Andra_07

Deschid acest thread in speranta sa putem purta o discutie la modul general despre casatorie, mai precis despre partile ei bune si partile de care ne temem.

Închipuindu-şi că alegerea fericită a perechii asigură pentru totdeauna fericirea familială şi că aceasta este temeinică de la prima atracţie reciprocă, mulţi soţi pierd acum din vedere faptul că la începutul căsătoriei nu se cunosc aşa cum trebuie nici unul pe celălalt, nici pe ei înşişi în noua lor situaţie. Numai trăind aproape unul de celălalt şi numai cu timpul îşi pot afla felul de a gândi, gusturile, înclinaţiile, obiceiurile - şi, spre mirarea multora, în aleşii sau alesele inimilor lor se descoperă, odată cu acele calităţi care au stârnit dragostea, şi neajunsuri însemnate.

Darea în vileag a neajunsurilor acestora, gândurile, dorinţele şi pretenţiile la care nu se aşteptau din partea celuilalt îi şochează uneori atât de mult pe amândoi soţii ca ceva neobişnuit, primejdios pentru fericire şi care dovedeşte că alegerea a fost greşită. Când neajunsurile continuă să iasă la lumină, gândul acesta prinde rădăcini; ciocnirile se înmulţesc, neînţelegerile şi conflictele, în condiţiile insuficientei luări-aminte la sine şi îngăduinţe reciproce sunt luate drept dovadă a faptului că fericirea se destramă, că nu a reuşit căsnicia, că cei doi trebuie să se despartă - în timp ce regulile vieţii creştine cereau de la amândoi soţii, mulţumind lui Dumnezeu pentru calităţile pe care le-au descoperit unul în celălalt, să fie cu ochii în patru şi să aştepte darea în vileag a neajunsurilor celuilalt ca pe ceva inevitabil pentru oricine, să studieze neajunsurile acestea, să le privească cu toată îngăduinţa pe care o cere dragostea reciprocă şi să se îndrepte unul pe celălalt cu blândeţe şi cu răbdare.
(Arhiepiscopul Ambrozie Kliuciariov)

(Cum să întemeiem o familie ortodoxă: 250 de sfaturi înțelepte pentru soț și soție de la sfinți și mari duhovnici -
traducere de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, București 2011)

[Corinusha]

În prealabil postat de Andra_07

Deschid acest thread in speranta sa putem purta o discutie la modul general despre casatorie, mai precis despre partile ei bune si partile de care ne temem. Mi-ar face placere sa ascultam atat opinia celor casatoriti, cat si a celor necasatoriti. Sa incercam a raspunde la urmatoarele intrebari dintr-o perspectiva crestina:
1) Care sunt asteptarile noastre de la casatorie? Ce se schimba si ce va ramane la fel intr-o relatie?
2) Care sunt temerile legate de o casatorie si implicit de viitoarea casnicie?
3) De ce lumea amana foarte mult acest pas al casatoriei?
4) Care sunt avantajele si dezavantajele a unei casatorii timpurii? Respectiv, te-ai cunoscut cu cineva la 18 ani, te-ai casatorit la 18 jumate, dupa 6 luni de prietenie.
5) Care sunt lucrurile care fac o casnicie fericita peste ani de zile si de ce?

Sper sa putem discuta acest concepte din perspectiva crestina a ideilor. Nu vreau sa ajungem sa ne contrazicem ci doar sa argumentam niste concepte. Sper sa fie util acest thread. Astept pareri.

1. Asteptari nu pot sa zic ca aveam. Stiam ca ne iubim si in sfarsit ne-am putut casatori.
2. Temerile...teama de schimbare; pana mai ieri eram cu parintii, nu faceam mare lucru prin casa, nu stiam gati prea bine etc. Acum m-am acomodat, si e mai mult decat OK.
3.Noi am amanat enorm lucrul asta deoarece, fiind impreuna de cand eram in clasa a 10-a, trebuia sa imi termin liceul, apoi facultatea, apoi adunat bani de nunta ca deh, parintii au tinut sa facem o nunta mare; si intr-un final, ne-am unit destinele dupa 7 ani e relatie. Am fi facut-o mai devreme, dar fara minim de suport de la parinti nu puteam.
4.Avantajele ar fi fost mari; acum puteam deja sa am 1-2 copii, sa fim parinti tineri; dezavantajele...lucruri lumesti, oarecum banale, lipsa de timp pentru prieteni, concedii si iesiri probabil.
5. Incredere, comunicare, intelegere, dragoste, completare reciproca.