Episcopii nostri

[MariS_]

În prealabil postat de glykys

Eu stiu ca nu ii place nimanui sa slujeasca, ci sa fie slujit, dar, deh, nu putem schimba noi cantecele bisericesti...

Asa este. Subscriu.

[sophia]

În prealabil postat de glykys

La Radu Voda cel putin, se canta foarte frumos "Pe stapanul si arhiereul nostru..." atunci cand vine P.S. Varsanufie sa slujeasca. Si e normal sa cante asa, pentru ca a fost staretul lor niste ani si il pomenesc mereu la liturghie, si cand nu este prezent, langa P.F. Daniel.

Pentru Sophia: e specifica Bisericii Ortodoxe ideea de ierarhie. De aceea avem diaconi, care, ai vazut ca la slujba, mereu cer binecuvantare de la preot, apoi, o treapta mai sus, preotii, care sunt subordonati episcopului, apoi episcopii, subordonati patriarhului, apoi patriarhul. Capul Bisericii e Hristos. Numai in protestantism nu se recunoaste ierarhia bisericeasca si toti se cred egali unul altuia (no offense, doar am punctat un lucru).

Pentru o idee despre episcopi (dar nu sunt chiar toti aici, mai sunt si vicarii si patrirahalii, care nu apar aici): http://www.patriarhia.ro/ro/structur...istrativa.html - si acestia nu sunt toti, ca mai sunt unii episcopi vicari, patriarhari

Atunci iti spun ca si in Biserica Catolica este ierarhie si stim si cum este cu papa. Sa nu-i mai criticam atunci pentru asta.

Vroiam de fapt sa spun ca prin cantarea asta se pune cumva semnul de egalitate intre Dumnezeu si episcop, ba chiar mai rau.
Dumnezeu este Tatal si episcopul este stapan? Eu nu sunt de acord.
Nu, nu sunt eu stapan nimanui si nu vreau sa fiu, cu o singura exceptie...a unui catel.
Episcopul nu este stapan, nu este Dumnezeu, ci este un om. Nu ca mine, este altceva si il respect pentru asta, dar stapan nu-mi este.

Intrebare: pentru patriarh ar fi aceeasi cantare cand vine in vizita undeva? Ca el este mai sus decat episcopul. Nu pricep...

[costel]

Nu te mai tulbura Sophia. In Ortodoxie, cu cat esti mai mare cu atat trebuie sa slujesti mai mult. Titlul de stapan pentru episcop nu trebuie sa aiba sensul pe care noi il dam celor din lume. Stapanirea sa sta in purtarea de grija fata de cei pe care ii pastoreste, in jertfa pentru ceilalti.

Nici mie nu-mi plac formulele "Preafericitul", "InaltPreasfintitul", "Preasfintitul". Imi da senzatia ca nu mai lasa loc de smerenie, iar fara ea, nu putem realiza nimic placut Domnului.

Şi în Împărăţia Cerurilor sunt ierarhii.
Aceste rânduieli sunt înscrise în dogmele Bisericii noastre. La Cincizecime când a coborât lumina peste Apostoli şi i-a umplut de Duhul Sfânt aceştia la răndul lor umplându-se de Duhul Sfânt l-au revărsat asupra altor clerici dar şi asupra mirenilor.
Aşa şi cu episcopii sunt numiţi preasfinţiţi deoarece prin harul pe care îl au revarsă har asupra preoţilor la hirotosire care la rândul lor o fac asupra altor clerici şi mireni.
Aşa văd eu lucrurile.

Cine suntem noi să judecăm sau să ne dăm cu părerea asupra rânduielilor bisericii şi a formulelor de adresare înaltelor feţe bisericeşti?
Dacă Dumnezei îngâduie aceasta înseamnă că aşa trebuie să fie.

[Marius22]

În prealabil postat de sophia

Episcopul nu este stapan, nu este Dumnezeu, ci este un om. Nu ca mine, este altceva si il respect pentru asta, dar stapan nu-mi este. Intrebare: pentru patriarh ar fi aceeasi cantare cand vine in vizita undeva? Ca el este mai sus decat episcopul. Nu pricep...

Sophia, aceste cantari numite polihronii, inchinate astazi ierarhilor (si uneori staretilor), au patruns in cultul Bisericii Ortodoxe pe filiera bizantina. Ele nu sunt altceva decat reminiscente ale aclamatiilor imperiale cantate imparatului bizantin, familiei acestuia si inaltilor demnitari de la curte. Astfel de aclamatii insoteau procesiunile si slujbele religioase la care participau atat imparatul, cat si Patriarhul Constantinopolului. Odata cu sfarsitul Imperiului Bizantin, unele dintre aclamatii, au ramas legate de Patriarhul de Constantinopol, care, in calitate de etnarh, manifesta si o functie politica. Cu vremea insa, aclamatiile s-au generalizat fiind rostite/cantate tuturor episcopilor.

Desgiur, pe langa conotatia politica initiala, termenului "stapan", i se pot gasi astazi si intelesuri spirituale. Personal, in Biserica, prefer insa acestui termen cuvinte precum parinte, pastor, slujitor, deoarece consider ca arata mai deslusit relatia cu fiii sau cei pastoriti.

[windorin]

PS Pimen
PS Sebastian
PS Varsanufie

Cat despre smerenia celor de langa noi, nu stiu daca este intelept sa ne pronuntam.
Daca am fi smeriti, nu am vedea si nu am lua aminte la mandria celorlalti.
Iar daca suntem mandri, ce rost are sa'i cautam pe cei smeriti, neurmandu'le ?!

Slava lui Dumnezeu pentru episcopii pe care inca ii mai avem !
Si pentru preotii nostri, care inca slujesc dreptei credinte.

[Mihai36]

Era un verset daca i-mi aduc bine aminte care revela cuvintul lui Dumnezeu aproximativ asa:
"Sa ascultati de stapinii vostrii si de mai marii vostrii, caci de Mine ascultati."

Asta evident presupune si intelepciune atit din partea sefilor cit si din partea subordonatului, maestrului si ucenicului. Deci nu o impunere arbitrara si nici o asculare orbeasca. Insa in rest ascultarea de superiori face parte din ascultarea de Dumnezeu, o slefuieste si o intareste. Iar daca maestrul este desavirsit cu atit mai mult prin el lucreaza calauzirea lui Dumnezeu de care trebuie sa ascultam.

[arwein]

[QUOTE=glykys; Faptul ca Biserica a rezistat atat de mult este si datorita faptului, zic eu, ca a inteles sa isi mentina structurile ierarhice, organizatorice, unde fiecare isi cunoaste locul in structura, de cand a iesit din catacombe: Hristos capul, episcopii, preotii, diaconii si poporul.


Glykys, in completarea celor spuse de tine: cred ca Biserica a avut o ierarhie foarte bine pusa la punct mai ales in catacombe, unde disciplina era cheia supravietuirii!

[adam000]

Pe linga IPS Serafim Joanta si IPS Iosif despre care a vorbit Marius, un alt episcop de o adanca smerenie este si P.S. Sofian Brasoveanul.
A fost fiul duhovnicesc al Pr Teofil si a stat mai bine de 10 ani intr-o chilie lipita de chilia Pr Teofil ingrijindu-l (inainte de a fi hirotonit episcop). Pe vremea cand slujea la Sambata la manastire, la slujbele pe care le tinea aveai senzatia ca ai nimerit din greseala intr-o chilie de monah unde face rugaciune doar el in fata Lui Dumnezeu, atat de sincer, cu pace, smerit si din suflet se ruga cand tinea slujbele in biserica plina de oameni de fapt, de parca nu ar fi existat nici un om in jur, parca ar fi slujit doar el in fata Lui Dumnezeu, cu toata pacea, simplitatea, sinceritatea si smerenia.

Mai tarziu, fiind in trecere prin Munchen, am participat la una din slujbele de la episcopie si ce m-a uimit a fost ca m-am simtit acolo la fel ca in biserica mica (veche) de la Sambata unde slujbele pe vremuri se tineau doar la lumina candelelor - nu se auzea nici un fosnet, atat de linistiti si absorbiti de rugaciune erau credinciosii, vorba ceea, nu se auzea nici musca bazaind, atata participare la rugaciune din partea oamenilor din biserica (atata tacere si liniste) chiar n-am mai intalnit; pur si simplu impunea prin smerenie si seriozitate, iar oamenii il urmau in aceeasi seriozitate si sinceritate in rugaciune - absolut impresionant daca stai sa te gandesti ca respectivii credinciosi sint oraseni dintr-un oras urias, agitat, emancipat si secularizat ca Munchenul.
La sfarsitul vecerniei, primul care a ingenunchiat in fata icoanei Maicii Domnului, cu aceeasi simplitate fireasca si smerita evlavie de parca ar fi fost singur in biserica in fata Lui Dumnezeu si a Maicii Domnului, a fost el, episcopul, iar apoi TOTI credinciosii l-au urmat ingenunchiind - iarasi un lucru pe care nu l-am mai intalnit in nici o alta biserica din vreun oras mare de la noi, unde mereu unii credinciosi raman in picioare in timp ce altii ingenuncheaza; chiar si la Sambata la manastire nu ingenuncheaza chiar toti credinciosii din biserica; insa acolo, orasenii din acel oras urias si agitat, isi urmau episcopul in aceeasi simplitate fireasca si sincera. Impresionant.

Un alt moment a fost la unul din parastasele parintelui Teofil, cand, cu o zi inainte de parastas, la o slujba ce parea absolut obisnuita, fara nici un fast, fara nimic special, la vecernie, deodata se aude binecuvantarea unui episcop. Ma uit in jur si nu vad nici un arhiereu si ma gandesc ca poate n-oi fi auzit eu bine. Dupa un timp iar se aude o binecuvantare arhiereasca si iar ma uit in jur, din ce in ce mai cu mirare, ne-vazand in jur decat obstea obisniuta. Si tot asa pina cand intr-un final observ ca de undeva din cel mai adanc si mai greu vizibil loc al stranei, undeva in spatele celor ce cantau in strana, imbracat in vestmantul monahal simplu, de dupa un stativ din acela de lemn de abea i se vedeau mainile, dansul dadea binecuvantari. Daca nu ai fi stiut ca e episcop, nu ar fi iesit cu absolut nimic in evidenta fata de monahii de la strana, atat de smerita atitudine avea de parca era un simplu monah, inca unul care ii lasa pe ceilalti in fata. La sfarsitul slujbei cand a iesit din biserica la fel, a iesit impreuna cu obstea ca si cand era un simplu monah, doar englopionul il distingea, pt cine l-a observat.

Intradevar, noi romanii avem episcopi minunati. Sa-i pretuim pe toti cu aceeasi pretuire si dragoste! Caci toti episcopii nostrii au Harul deplin al Apostolilor, ei fiind arhiereii care ne pastoresc pe noi spre mantuire!
Si sa-i multumim Lui Dumnezeu care ni i-a dat!
.

[romanbun]

Multumita fratilor nostri de pe Razboi întru Cuvânt am aflat despre un episcop al nostru care nu se sfieste sa spuna in public, de fata cu autoritatile statului (P.S. Sebastian, cuvantul rostit cu ocazia zilei Eroilor Revolutiei, 22 decembrie 2011) faptul ca tara nu se indreapta pe o directie buna. Va rog urmariti TOT videoclipul sa vedeti si reactia malefica a unui politican PDL fata de acest discurs.
http://www.youtube.com/watch?v=1e5YN...ayer_embedded#!
Este un exemplu ce trebuie urmat de catre noi si sa multumim lui Dumnezeu ca ne mai da asemenea pastori.
Doamne-ajuta!