cea mai frumoasa ascultare

[podolski_2]

As dori sa ne impartasim din experientele care ne-au marcat , care ne-au placut din discutiile cu parintii din manastiri sau viata de acolo.


Era o vreme cand mergeam mai des la manastiri, si intr-o periaoda de intrebari din viata mea. Am ales sa ma duc la o manastire si sa hotarasc acolo impreuna cu Dumnezeu , atat cat puteam eu sa inteleg si sa fac.


Nu am ajuns la manastirea la care imi propusesem sa ajung , era o zona care nu o cunosteam deloc si am ramas la prima manastire gasita.

Dupa spovedanie, Sfanta Impartasanie, discutii cu parintele si slujba a urmat si masa. La masa m-am asezat unde am apucat si imi asteptam mancarea (cu rabdare in trup cu nerabdare in minte ), cand am vazut ca veneau si restul parintilor la masa, asezandu-se langa mine si in fata mea. ( se lua masa cu parintii, nu separat).

Nu vroiam sa ii deranjez deci ma rezumam la a copia gesturile parintilor, fara intrebari si vorbe. Pana la urma parintele din fata mea a vorbit cu mine, i-am povestit de unde sunt, mi-a zis ca facuse armata acolo si altele, cand eu nedumrit il intreb :

- Parinte putem incepe sa mancam sau il asteptam pe parintele staret?
Eram nedumerit pt ca o parte din monahi incepusera sa manance iar altii asteptau. Iar gandul meu tot la mancare.

Parintele bland, si cu o anumita simpatie ce i-am simtit-o din prima clipa imi raspunse:
-Il asteptam pe parintele staret , trebuie sa vina acum.



Aparu si parintele si dupa o rugaciune scurta si un “clinchet in pahar” incepusem sa mancam si noi restul. A fost cea mai frumoasa ascultare, pentru un moment am simtit ca ma primisera in obstea lor si cred ca si credeau ca am sa raman.
Am plecat pentru ca simteam ca le tulbur vietuirea, insa imbogatit de momente dragi si uimit de dragostea si usurinta de a ma primi si trata ca pe unul de-al lor.



La manastiri faci destul de des ascultari, dar niciodata nu o traisem si nu o primisem cu atata dragoste.

[windorin]

Frumoase aceste mici detalii din viata oamenilor duhovnicesti.
Sfantul este sfant pana in cele mai mici detalii si gesturi ale sale, trupesti si sufletesti.

Eram la Manastirea Turnu, Valcea. Aveam nevoie sa raman peste noapte. Vad doi calugari, imbracati identic, fara nici un detaliu care sa'i deosebeasca. Merg sa iau binecuvantare si sa intreb de pot ramane peste noapte. Iau binecuvantare de la primul, apoi ma inclin in fata celui de'al doilea. Atunci, acela imi spune: "Daca ai luat binecuvantare de la parintele staret, este de ajuns." Abia atunci am inteles ca primul calugar era staretul. Atat m'a bucurat smerenia aceluia si portul identic cu al celorlalti calugari, incat am prins drag de acel loc.

Slava lui Dumnezeu pentru calugarii si crestinii ce inca il mai poarta in inimile lor pe Hristos (iubind si smerindu'se).

[podolski_2]

mi-a placut mult istorisirea ta windorin.
speram sa scrie mai multi.

[andreicozia]

Din respect pentru cel ce iti croieste o ascultare , si pentru dorinta de schimbare prin ascultare...se poate spune ca o primesti cu dragoste

De regula , insa, ascultarile inteapa, si chiar dor, deoarece ne lovesc in ceea ce nu vrem sa renuntam, obiceiurile rele, iar acestea dupa cum stim cu totii nu ies cu dragoste din noi ci cu "urlete si tipete dind din miini si din picioare ca niste copii obraznici"

...nu fac referire numai la ascultare minastireasca ci toate felurile de ascultari, in casa, in scoli, in armata, la servici...toate au rolul de a ne indrepta si a educa in noi diverse calitati pozitive, crestinesti.

[patinina34]

Foarte interesant si frumos topic.
Mi-au placut istoriisirile voastre Dorin si Podoloski.

Imi amintesc de vremea cind mergeam des la manastire.
Eram copil pe atuncea.
Eu mergeam ca si in vacanta pentru 2-3 saptamini , pe vremea aia.

A fost perioada, cea mai impresionanta din viata mea, cind acesti calugari m-au invatat cum sa ma rog si cum sa postesc.

Poate aveam vre-o 10-11 ani.
Tatal meu imi spunea casa:trebuie s amaninci carne ca sa cresti si sa ai putere sa inveti la scoala.
La manastire, in schimb, mi se spunea diferit, total opusa invatattura. Ei nu aveau carne acolo.

Aveam doi verisori calugari acolo, deci mergeam ca si in vizita la verii mei, desi, eu cautam pe ei ca veri de sange, imi amintesc ca staretul de acolo, avea o haina lunga, la fel ca a verisorilor mei, eu in nestiinta mea de copil, nimeream mereu sa-l iau de mana pe staret, saracul, insa el imi spunea ca ei toti sint verisorii mei...
Apoi verisorii adevarati, cei de sange, imi spneau sa ascult de orice calugar de acolo, deoarece ei sint frati cu mine.
Era asa de greu pentru mine sa inteleg, cind fratii mei erau acasa ramasi...la oras.
Ziua mergeam la cules de flori medicinale: musetel, alte flori.
La manacare, eram intotdeauna, asezata pe un scaun mai inalt, insa asta pentru ca nu eram prea inalta si nu reuseam sa ajung la masa.
Atunci mi s-a spus asa: vezi, scaunaul asta inalt care este doar pentru tine?
Asa vei sta mereu la masa, daca te rogi si postesti. Pe scaunul cel inalt!
Imi amintesc cum fugeam - oriunde m-as fii gasit, cind trageau clopotele pentru rugaciune. Era regula pentru ei, insa am insusit-o si eu, pentru ca asa mi s-a spus.
Ma puneam si eu acolo in genunchi si mi-au dat carti, din care eu trebuia s areci rugaciunile care mi-au fost destinate si indicate mie de catre staretul manastirii.
Ceea ce m-a impresionat la modul rpofund si placut, si de fapt asta repet toata viata mea de atunci, era acea ascultare, acea supunere, incit eu desi eram galagioasa de felul meu, acolo, spre surprinderea mea, eram tacuta, silentioasa.
Mi se infiltrase in mintea mea de copil, acea atitudine, de supunere.

[costel]

In tinerete am mers in pelerinaj pe la multe manastiri. Eram elev. Pe deasupra si mult prea increazator ca am raspunsuri la toate. Am intrat in manastirea de la Putna. Am fost primiti de un monah tanar. Eu aveam alta imagine despre monahi. Ii vedeam ca fiind invechiti in zile. Acesta era foarte tanar. Mi-a fost greu sa-l asimilez ca fiind monah. In drum spre muzeul de acolo ne intreaba ce inseamna pentru noi frumosul. Eu fara retineri am raspuns: ceea ce este placut ochilor. La acest raspuns, el mi-a zis: dar daca ochiul tau este intinat?

Asa am invatat, pe cand eram elev, ca nu e de ajuns sa ai ochii deschisi ca sa vezi. Pentru a vedea, e nevoie de mai mult. E nevoie de lepadarea pacatului. Il pomenesc si acum ca pe "monahul tanar", chiar daca au trecut multi ani de atunci.

[patinina34]

În prealabil postat de patinina34

Asa vei sta mereu la masa, daca te rogi si postesti. Pe scaunul cel inalt!

Pentru o mai buna intelegere:

Eu am sperat ca rugandu-ma, eu voi ajunge sefa mare , in viata mea.

Nu radeti!Asa am inteles eu atunci.

Sa stau pe scaunul cel mai inalt mereu...
Si ma sarguiam la rugaciune ca sa ajung sefa in viata mea...
Dupa citiva ani, pentru ca intre timp nimeni nu mi-a explicat nimic legat de acel scun inalt, am inteles sensul real: era pentru sufletul meu.

[Saurian]

Rar mai găseşti pe forumul acesta topicuri aşa de odihnitoare. Cred că a greşit iniţiatorul topicului cu numele pe care l-a pus. Ar fi mai potrivit cred: "Întâmplări frumoase cu călugări" sau ceva de gen.

Să povestesc şi eu o întâmplare, două ce mie mi-au rămas adânc sădite în inimă.

La începutul întoarcerii mele spre Hristos doream f mult să mă călugăresc. Aşteptam să termin facultatea şi apoi m-aş fi dus la mănăstire. La un moment dat la noi, în Bistriţa, s-a organizat o conferinţă LTCOR în care era invitat un călugăr. M-am dus ceva mai devreme la acea locaţie şi DUmnezeu a făcut în aşa fel încât să îl întălnesc pe acel părinte când nu era venit nimeni altcineva. Trebuie să menţionez că era pentru prima oară în viaţa mea când puteam să vorbesc cu un călugăr şi să nu fie din aceia cerşetori. Mă uitam pe afiş care era pus pe un gărduleţ ce înconjura clădirea unde se ţinea conferinţa. Călugărul ăsta era tare "şmeche". Eu mă fac că mă uit pe afiş că mi-era ruşine să vorbesc cu acest părinte iar acest părinte se făcea şi sfinţia sa că citeşte acel afiş. La un moment dat citind amândoi afişul îmi fac curaj şi îl întreb: "Părinte, dintotdeauna aţi fost mai bun?" Părintele îmi spune: "Eu nu sunt bun, singur Dumnezeu e bun" Vreau să vă spun că am rămas fără glas. Adică se smerise atât de natural ( mă refer că vorbea aşa de natural şi simplu ) şi mai ales că citisem n cărţi cu părinţi care spuneau că sunt mari păcătoşi. Exemplul viu m-a lăsat fără cuvinte dar Duhul Sfânt a fost cu mine şi mi-a insuflat cuvânt "înclinaţie spre Dumnezeu". Şi am întrebat dacă de mic a avut înclinaţie spre Dumnezeu şi mi-a spus că da, m-a întrebat dacă vreau să mă călugăresc şi eu dar au venit şi alţii şi în fine... ERam f ruşinos. La conferinţe se întâmpla să vorbească de schitul la care era stareţ. Când povestea îmi venea să mă duc să mă călugăresc la părintele acesta. Aşa frumos povestea... şi luptele şi tot. Odată îmi venea să plâng că nu mă pot duce în acel moment să mă călugăresc la acea mănăstire. Şi nu am vizitat niciodată acea mănăstire... nici până acum din păcate. Poate mă va învrednici Dumnezeu în viitorul apropiat.



A doua poveste a fost la Petru Vodă. Era prima oară că mergeam acolo şi eram în mâinile dracilor. Eram obsedat de o fată de pe internet şi eram sigur că trebuie să fim împreună. Când am ajuns la mănăstire mă simţeam în plus. Primul părinte cu care m-am întâlnit în biserică să-l întreb de cazare m-a cam certat că nu se discută aşa ceva în mănăstire şi mi-a spus unde să mă duc să întreb de cazare. La cazare sora Mihaela era dispărută şi nu venea. Era primul meu pelerinaj pe care îl făceam singur şi toată viaţa mea nu m-am dus singur fără părinţi deci a fost un şoc f mare pentru mine. S-a rezolvat cu cazarea dar nu aveam linişte şi am început să întâlnesc şi cu răutatea oamenilor de la mănăstire. Prietena ce m-a îndreptat spre Păr Iustin Pârvu să îi povestesc problemele mele nu mi-a spus că acolo sunt şmecherii, că nu se ţine rândul, că se intră prin spate etc. La un moment dat fiind distrus m-am dus la cimitir, la mormântul păr Gheorghe Calciu Dumitreasa, să plâng acolo. Şi am plâns tare de tot. Ce mai... dintotdeauna sunt mai plângăcios şi atunci a fost un şoc destul de mare faptul că totul era prost. La un moment dat ce se întâmplă? Nişte călugări de abia terminau de reparat podul ce lega dealul cimitirului cu cel al mănăstirii. ŞI la un moment dat un călugăr mai bătrân ( vreo 50 de ani cred că avea ) începe să tămâieze podul. Şi cum cânta "Sfinte Dumnezeule..." parcă o făcea mai mult în glumă. Că râdeau călugăraşii. La un moment dat mai vine un călugăr cam de aceeaşi vârstă şi îl fugăreşte pe primul cu un băţ în mână. Mi s-a părut foarte frumoasă faza şi am râs tare de tot. Din păcate nu ştiu cine au fost acei părinţi că acum dacă mi-aş aminti cum arăta ar fi bine că îi cunosc acum. Oricum mi-a plăcut această fugărire de copii între doi oameni bătrâni. Parcă arăta ceea ce spunea Hristos că dacă nu avem suflet de copil nu putem intra în împărăţia Lui.

[NiCcoleta]

Va multumesc tuturor pentru tot ce ati postat aici.
Cineva avea dreptate...acest topic chiar este foarte odihnitor.


PS:...mai vreau...

[Anna]

În prealabil postat de Saurian

A doua poveste a fost la Petru Vodă. Era prima oară că mergeam acolo şi eram în mâinile dracilor. Eram obsedat de o fată de pe internet şi eram sigur că trebuie să fim împreună.

Si cum s-a sfarsit povestea cu fata?