Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Morala Crestina
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #1  
Vechi 07.05.2013, 04:03:47
laurastifter laurastifter is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 14.06.2008
Locație: România
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.357
Implicit Autoevaluare duhovnicească: ai încredere în aproapele tău?

Hristos a înviat!
Iubirea - porunca cea desăvârșită a Noului Testament - implică, așa cum știm, încrederea în cei iubiți, convingerea că ei sunt buni, frumoși duhovnicește și vrednici de prețuirea noastră.
Despre iubirea creștină și capacitatea de autodăruire încrezătoare în relația cu semenii s-ar putea scrie mii de pagini, dar, fără îndoială, cea mai convingătoare mărturie în acest sens o constituie exemplul personal al celor care au trăit în acest fel porunca lui Hristos - Sfinții.
Dumnezeu Însuși are încredere în noi. Hristos ni S-a dăruit pe Sine, bine știind că-L vom răstigni. Încrederea lui Dumnezeu în noi învinge întunericul îndoielilor noastre și depășește logica omenească. El ne crede că nu vom mai păcătui, deși cunoaște prea bine viitoarele noastre căderi în... aceleași păcate; ne iartă de fiecare dată, știind că, peste atât de puțin timp, vom alerga din nou la El, cu rușine și nădejde copilărească, spunându-I că, "de data asta, chiar a fost ultima dată când...".
Dar noi... noi, cei care năzuim a ne asemăna cu El, avem încredere unii în alții?...
În primul rând, desigur, s-ar cuveni să discutăm despre încrederea în Dumnezeu, dar pentru aceasta ar fi necesar, cred, un topic separat de acesta... un topic pe care să-l pot iniția într-un moment de inspirație, într-un moment în care mă voi simți capabilă să mă concentrez după cuviință asupra mesajului pe care-l transmit despre încrederea lui Dumnezeu în noi și răspunsul nostru dat chemării Sale de a-I acorda încredere necondiționată.
Acum, în acest topic, m-am gândit să vă propun o discuție (și o temă de meditație) despre virtutea încrederii în semenii noștri ca mod de manifestare a iubirii, pentru că iubirea, potrivit Sfântului Apostol Pavel, "toate le crede, toate le nădăjduiește, toate le rabdă". De aceea, ea "nu cade niciodată".
Cel ce iubește nu bănuiește fără temei,, nu-și proiectează propriile defecte asupra celorlalți, nu dezertează de la idealul unirii cu Hristos de dragul unor idei negative fanteziste în privința semenilor săi! Creștinul autentic nu este naiv și lipsit de discernământ, nu abandonează simțul critic, știe să se apere de manipulare și prețuiește dreapta socotință, dar toate acestea cu iubire, încredere și optimism.
Părintele Nicolae Steinhardt, meditând asupra virtuții încrederii, pe care o prezintă în antiteză cu păcatul bănuielii (are numeroase meditații pe această temă atât în "Jurnalul fericirii", cât și în "Dăruind vei dobândi") arată că, socotindu-i pe semeni ca vrednici de încrederea noastră, îi ajutăm să se simtă cu adevărat demni de încredere și, prin urmare, responsabili de modul în care vor răspunde așteptărilor noastre în ceea ce-i privește. Chiar dacă au avut inițial intenții mai puțin bune, se vor schimba, se vor converti chiar, simțind încrederea noastră, încăpățânarea noastră de a-i vedea buni și/ sau capabili de a alege binele.
Despre toate acestea voi continua să scriu în zilele următoare (la ora aceasta... e cam nepotrivit), iar acum, așa cum am anunțat în titlu, vă propun un exercițiu de... încredere sau, dacă vreți, o autoevaluare în privința nivelului de încredere în semeni. Nu e ideea mea, ci a existat un studiu, o cercetare sociologică pe această temă, realizată la nivel european.
Adresați-vă dvs. înșivă următoarea întrebare: din 10 persoane apropiate (familie, rude, prieteni...) în câți pot spune că am încredere?
Potrivit studiului despre care vă vorbeam, țara noastră se află... pe ultimul loc în clasament, românii având încredere, în medie, într-o singură persoană din 10. Pe locul I s-a situat Suedia, urmată de alte state ale Europei occidentale (nu mai rețin exact cum erau și nici nu mai cred că pot găsi articolul... parcă Olanda era a doua... Nu mai știu).
Deși aprox. 85% dintre noi ne-am declarat creștini ortodocși, practicăm virtutea încrederii în semeni într-o măsură mult mai mică decât locuitorii statelor pe care le considerăm drept secularizate (ca și cum noi am fi mai puțin secularizați). Deși ne declarăm creștini, bănuim, construim teorii conspiraționiste... pe scurt, ne temem să iubim, ne temem să ne dăruim în relații sincere, bazate pe iubire și încredere.
Dvs în câte persoane din 10 ați declara că aveți încredere? Și cum înțelegeți această virtute creștină? :)
Aștept cu bucurie opiniile dvs. Dacă, în următoarele zile, voi fi prea puțin activă, să nu credeți că... am dezertat din post. :)) Am o mulțime de examene și lucrări în următoarele câteva săptămâni. Cu siguranță, ați avut (sau aveți) fiecare dintre dvs astfel de perioade încărcate, cu o mulțime de activități... Totuși, voi citi cu atenție mesajele dvs și, în măsura timpului disponibil, vă voi răspunde cu drag.

Doamne ajută!
__________________
"Duh este Dumnezeu și unde este Duhul Domnului, acolo este libertate." (II Cor3, 17)
"Pentru Tine trăiesc, vorbesc și cânt!" (Sf. Grigorie Teologul)
"Dați-mi-L pe Hristos și aruncați-mă în iad!"
"Acesta este unul dintre motivele pentru care eu cred în creștinism: e o religie pe care n-ai fi putut-o născoci." (C. S. Lewis)
Câteva gânduri scrise de mine:
http://www.ortodoxiatinerilor.ro/iis...-duhovniceasca
Reply With Quote
  #2  
Vechi 07.05.2013, 06:23:17
hmmsrbls hmmsrbls is offline
Junior Member
 
Data înregistrării: 07.03.2011
Mesaje: 6
Implicit

Adevarat a inviat!

Mai in gluma, mai in serios, citand un personaj public si poate nu chiar atat de indragit de anumiti oameni, as spune ca da, am incredere in aproapele meu: am incredere ca va minti, am incredere ca va fura, am incredere ca va da in cap, etc.

Acum sunt dator cu o explicatie asupra a ceea ce am afirmat mai sus. Noi suntem simpli muritori. Suntem slabi, oricat de puternici ne place sa credem ca suntem. Tocmai de aceea ne temem de ceea ce ni se poate intampla. Din "vasta" mea experienta pot spune ca noi, oamenii, suntem dominati de frica. Iar aceasta frica imbraca mai multe forme: frica de moarte, frica de singuratate, frica de boala, etc, pana la frica de Dumnezeu si de a nu fi mantuit. Am uitat de frica de bau-bau care ne macina inca din copilarie ? :) Tocmai din acest motiv ne asteptam mereu la ceea ce e mai rau. De aici rezulta increderea de care vorbeam mai inainte.

Ce se intampla insa cu Dumnezeu ? Cum de El are incredere in noi ? Foarte simplu. El este atat de puternic incat nimic din ceea ce noi suntem in stare sa facem nu il poate afecta. Un mic exemplu: cum ar fi sa dam pe mana unui copil cea mai zdravana maciuca din lume ? Sau hai o minge de cauciuc. Nu-i asa ca, prin faptul ca nu ne temem ca ne poate face rau cu aceasta, se cheama ca avem incredere sa i-o dam ? Ati avea cumva incredere sa ii dati un pistol sau o croseta ? Normal ca nu. Nu se stie cum reuseste sa impuste pe careva sau cum sa scoata vreun ochi cu croseta.

Astfel, atata timp cat suntem constienti ca actiunile persoanei in cauza ne pot afecta in mod negativ, nu poate exista o astfel de incredere. Putem avea incredere in aproapele nostru doar in cazul in care suntem constienti ca orice ar face noi nu vom fi afectati, sau in cazul in care nu suntem constieti ca ne poate afecta. Sau de ce nu, mai poate exista inca un caz si anume cel in care stim perfect ce putem pati, insa ne doare fix in coltul mesei de acest lucru deoarece avem alte preocupari pe care le consideram mult mai importante.

Are sens ceea ce zic ?
Reply With Quote
  #3  
Vechi 07.05.2013, 06:28:11
Mihailc Mihailc is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 15.03.2008
Mesaje: 3.150
Implicit

Citat:
În prealabil postat de hmmsrbls Vezi mesajul

Are sens ceea ce zic ?
Nu..........
__________________
Prostul este dușmanul a ceea ce nu cunoaște (Ibn Arabi)
Reply With Quote
  #4  
Vechi 07.05.2013, 07:50:02
Demetrius Demetrius is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 02.04.2012
Mesaje: 2.738
Implicit

Citat:
În prealabil postat de laurastifter Vezi mesajul
Hristos a înviat!
Iubirea - porunca cea desăvârșită a Noului Testament - implică, așa cum știm, încrederea în cei iubiți, convingerea că ei sunt buni, frumoși duhovnicește și vrednici de prețuirea noastră...

Doamne ajută!
Adevărat a înviat!

Îmi pare rău, dar datorită acestei prime propoziții n-am mai fost în stare să citesc mai mult pentru că nicăieri nu ne-a dat de înțeles Iisus Hristos că ”Iubirea - porunca cea desăvârșită a Noului Testament -...” ar fi așa cum spui tu în citatul selectat mai sus, ba chiar lui Petru, căruia i-a dat cheile Împărăției Cerurilor, i-a spus:
”De trei ori te vei lepăda de Mine pâna va cânta cocoșul.”

Încedere? Doar în Tatăl!
Reply With Quote
  #5  
Vechi 07.05.2013, 09:13:08
antoniap
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

,,Putem vorbi despre relatii complet reciproce? Nu prea, din moment ce intotdeauna cineva detine mai multa putere decat altcineva. Acest comportament uman este greu de ignorat, mai ales daca analizam cultura locului de munca si evolutia echipelor. Exista lideri si urmasi, cei dragi (rude) si cei iubiti (jumatatile noastre), angajatori si angajati. Am vrea sa ne gandim la egalitate, la scopuri comune, la implicare absoluta, dar nu este cazul. Principiile urmatoare se aplica atat in viata personala, cat si la birou, scrie Forbes. (...)

1) Spune adevarul. Nu oricine are har. Alege-i pe cei mai buni si creste-i in compania ta. Acesti angajati vor instrui alti angajati si te vor ajuta in dezvoltarea brandului.

2) Angajatii trebuie sa stie ce roluri si responsabilitati au. Ofera-le o sansa nu doar celor priceputi, ci tuturor angajatilor. Uneori, te vei confrunta cu multe probleme, dar aminteste-ti cea mai importanta calitate a unui sef: sa nu-i surprinzi niciodata pe angajati cu vesti proaste. Stabileste un plan clar de dezvoltare pentru toata lumea, atat pentru cei care promit, cat si pentru cei care raman in urma. Asigura-te ca angajatii isi cunosc locul in schema.

3) Creeaza o cultura corporatista care respecta relatiile interumane. Pentru multi angajati, relatiile la locul de munca si cele intre manageri si angajati, care sunt definite prin angajament si loialitate sunt mult mai eficiente decat amplasarea unui teren de fotbal, a unei mese de ping pong sau oferirea de tricouri inscriptionate cu numele companiei.

4) Fii deschis si corect. Nu poti trata pe toata lumea la fel. Asigura insa un proces transparent de leadership. Angajatii vor sustine mai usor schimbarile, daca beneficiaza de transparenta si corectitudine din partea sefului lor.

5) Modeleaza comportamentul celorlalti. Asa cum face si un profesor la scoala, in fata elevilor, asa si tu trebuie sa dai dovada de responsabilitate, in calitate de lider si sa actionezi cu hotarare. In fiecare zi."

Sursa:

http://www.manager.ro/articole/leade...tai-20024.html

Comentariul meu: Judecand lumeste, increderea in sine si in ceilalti se dobandeste in mod realist si nuantat, pe diverse planuri, in urma unor eforturi sustinute de cunoastere si autocunoastere, nu fara temei. Nu pot sa am incredere ca ,,X" va castiga concursul de atletism, daca este obez si sedentar. Pot sa-l incurajez spunandu-i ca sunt castigatori toti cei care ajung sa treaca de linia de sosire. Dar eu stiu ca nu e capabil de performanta in domeniul respectiv. Poate ca exceleaza, insa, in alt domeniu.

Last edited by antoniap; 07.05.2013 at 10:09:44.
Reply With Quote
  #6  
Vechi 07.05.2013, 10:08:31
antoniap
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

Pe plan duhovnicesc, parintele Proclu recomanda un exercitiu de smerenie, adica sa-i putem vedea pe toti mai buni decat pe noi insine.

Alt parinte recomanda sa devenim orbi, surzi si muti la toate aspectele strict lumesti si sa vedem in orice om scanteia de dumnezeire din el. Aceasta scanteie se poate transforma oricand intr-o flacara datatoare de lumina si caldura, iar noi nu stim lucrarea tainica a lui Dumnezeu cu aproapele nostru.

Sfantul Lavrentie de Cernigov spunea ca orice om poate fi influentat de Duhul Sfant sau de duhurile rele, de aceea noi il vedem bun sau rau.
Increderea deplina i se cuvine lui Dumnezeu Care ne ajuta sa avem discernamantul necesar si smerenie.

Last edited by antoniap; 07.05.2013 at 10:35:36.
Reply With Quote
  #7  
Vechi 07.05.2013, 10:46:24
eodor nastasa's Avatar
eodor nastasa eodor nastasa is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 31.03.2010
Locație: ...
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.038
Implicit

am incredere in 11 din cei 10, chiar daca STIU ca vor minti, vor insela vor fi fatarnici...increderea se ofera usor,se castiga greu si se pierde foarte usor.Iubirea le rabda pe toate...hm.
__________________
Intunericul este doar absenta Luminii...
Reply With Quote
  #8  
Vechi 07.05.2013, 11:12:50
Annyta
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit Din "Jurnalul fericirii"

Pentru creștinism bănuiala e un păcat grav și oribil. Pentru creștinism încrederea e calea morală a generării de persoane. Numai omul își făurește semenii proporțional cu încrederea pe care le-o acordă și le-o dovedește.

Neîncrederea e ucigătoare ca și pruncuciderea; desființează ca om pe cel [asupra] căruia este manifestată. Omul însuși, făurit de Dumnezeu, își transformă pe aproapele său în persoană - printr-un act creator secund -datorită încrederii pe care i-o arată (Claudel).

- O fi hulă curată, dar am o teorie a mea, după care Hristos nu ne apare din Evanghelii numai ca blînd, bun, drept, fără de păcat, îndurător, puternic ș.a.m.d.
Din relatările Evangheliilor- fără excepție - ne apare și înzestrat cu toate însușirile minunate ale unui gentleman și cavaler.
Mai întîi că stă la ușă și bate; e discret. Apoi că are încredere în oameni, nu-i bănuitor. Și încrederea e prima calitate a boierului și cavalerului, bănuiala fiind, dimpotrivă, trăsătura fundamentală a șmecherului. Gentlemanul e cel care - pînă la dirimanta probă contrară -are încredere în oricine și nici nu se grăbește, avid, să dea crezare defăimărilor strecurate pe seama unui prieten al său. La șmecheri și la jigodii reacția numărul unu e întotdeauna bănuiala, iar neasemuita satisfacție - putința de a ști că semenul lor e tot atît de întinat ca și ei.
Mai departe. Hristos iartă ușor și pe deplin. Șmecherul nu iartă niciodată, ori dacă se înduplecă (fără ca să ierte), o face greu, în silă, cu țîrîita. Pe cînd Domnul: „Nici eu nu te osîndesc. Mergi și nu mai păcătui." Nici eu nu te osîndesc...
Reply With Quote
  #9  
Vechi 07.05.2013, 11:33:49
Annyta
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

Am început răspunsul meu citând din "Jurnalul fericirii" (în mesajul anterior), pentru că mi-a reținut și mie atenția, ca și Laurei, ideea părintelui Nicolae Steinhardt că încrederea în semeni este o însușire a creștinului.

Nu pot să dau un răspuns concret întrebării lansate în acest topic, pot însă să spun că este dureros atunci când încrederea acordată ne este înșelată... Asta poate arăta că așteptările noastre sunt uneori prea mari, că idealizăm persoanele din jur care sunt, totuși, supuse greșelii, tentațiilor... ca noi toți, de altfel. Și aici intervine iertarea cu care suntem datori, căci și Domnul ne iartă nouă...

Întrebarea mea este dacă ar fi oportun să îi mărturisim celui care ne-a înșelat încrederea acest lucru? Este delicat, probabil depinde de la caz la caz.
Reply With Quote
  #10  
Vechi 07.05.2013, 12:57:32
maria-15
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

cei care se incred DOAR in oameni vor fi,mai devreme sau mai tarziu,dezamagiti.de ce?pentru ca oamenii sunt neputinciosi,fiecare se lupta cu patimile sale.de aceea imi plac f. mult cuvintele din Paraclisul Maicii Domnului "Ajutorului omenesc nu ne încredința pe noi, Preasfântă Stăpână...".sau ce frumos spunea si Valeriu Gafencu:"NU VĂ FACEȚI ILUZII DESPRE OM. IUBIȚI-L. DA! IUBIȚI-L!"(pentru cei care vor sa citeasca mai multe,aici: http://www.familiaortodoxa.ro/2011/0...ti-l%E2%80%9D/)

increderea in oameni e necesara pt ca astfel omul nu ar putea trai in comunitate,pot spune chiar ca nu s-ar putea spovedi.pt mine,persoana in care am cea mai mare incredere e duhovnicul tocmai pt ca doar lui,la Spovedanie,i-am dezvaluit cele mai ascunse tenebre ale sufletului meu si pt. ca e singurul care atunci cand ma sfatuieste tine cont de indreptarea mea duhovniceasca.in rest,am incredere in parinti si in sora mea(in cea din urma maul mult pt. ca e mai apropiata de varsta mea :D),in prieteni,dar doar atata vreme cat sfaturile lor nu au nicio legatura cu cele duhovnicesti pt ca nici familia,nici prietenii mei nu au reusit sa inteleaga aceasta apropiere a mea de Dumnezeu,astfel ca sfatul lor e ca ar trebui s-o las mai moale.

in ceea ce priveste banuiala...am citit un cuvant tare frumos intr-o carte despre Parintele Arsenie Boca:cel bun ii vede pe toti buni,cel rau ii vede pe toti rai.
Reply With Quote
Răspunde

Thread Tools
Moduri de afișare