Iubirea de aproape (ruda) vs donatie manastire!

[stanciuf]

Buna ziua!
Sunt nou inscris pe acest forum si doresc parerea voastra in legatura cu situatia descrisa de mine mai jos din punct de vedere crestin-ortodox.
Imi cer scuze daca nu postez in sectiunea adecvata si rog un moderator sa mute topicul in cazul in care considera necesar acest lucru.

Ufff....nici nu stiu cum sa incep. In urma cu ceva ani de zile mama mea a donat o suma foarte mare (pentru posibilitatile noastre) cu acordul meu la o manastire, pe langa alte sume. Daca ar fi sa totalizam cred ca trei sferturi din averea de o viata, bani pusi deoparte: vreo 450 - 500 milioane de lei vechi. Repet, pe langa alte sume: o casa vanduta la tara, facut partaj, urmat de donatie si de acolo.

Intre timp lucrurile au inceput sa mearga foarte prost cu mine: mi-am pierdut locul de munca, am trecut printr-un divort, mi-am gasit foarte greu de munca, iarasi am pierdut locul de munca, am schimbat mai multe locuri de munca.
M-am imbolnavit de depresie (cu ganduri de suicid) si atacuri de panica (frica fara limite, palpitatii, stari de disperare pana la paroxism).

Un prieten imi spune ca staretul manastirii unde s-au donat banii a afirmat ca nu intelege de ce nu m-am calugarit si eu si de ce nu am vandut apartamentul ca sa ii donez si banii de pe vanzarea apartamentului. Eu nu simt ca am chemare pentru manastire.
Oare chiar vrea sa ma vada ca ajung in strada? Oare chiar nu i-au ajuns banii aia? Plus ca acum ia o parte din pensia mamei mele.

Ma obsedeaza intrebarea pentru ca staretul stie starea mea: ca nu am loc de munca de 4 ani de zile, sunt singur, nu am rude, nu am prieteni, sunt intr-o depresie groaznica.
De ce nu mi-a returnat banii inapoi ? Cred ca asa trebuia sa procedeze un bun crestin.
Banii m-ar ajuta sa depasesc problemele. Mi-as gasi usor un loc de munca, as studia, as deschide o mica afacere etc. Sunt alte perspective cu bani in buzunar decat lefter si cu perspectiva de a ajunge sa mananci de prin gunoaie, pentru ca asta ma asteapta pe mine dupa cate se pare.

Imi cer scuze ca m-am lungit. Voi cum vedeti aceasta problema a donatiilor cand ai un copil cu probleme? De multe ori ma intreb: Mai poate fi numita mama mama mea?
Am vazut pensionari care se streseaza sa le fie bine copiilor chiar si cand acestia sunt pe picioarele lor. De unde atata raceala sufleteasca si indiferenta?
Mentionez ca nu am avut tata.

Oare staretul nu trebuia sa accepte banii de la bun inceput stiind situatia? Unii mai spun ca e si vazator cu duhul. De ce nu prevazut drama pe care o provoaca acceptand bani de la oameni amarati?

Ce ar mai fi de facut?
Va multumesc!