Sfintii Zilei

continuare......
Dragostea sa arzânda pentru unitatea Bisericii nu-l lasa indiferent fata de nici unul din evenimentele care agitau Lumea Crestina. Partiicipa la Sinoade si strabatea Africa romana, profund divizata în vremea aceea, punându-si întreaga arta si iscusinta în serviciul Adevarului. Scrise vreo suta de opere, din care majoritatea sunt consacrate luptei împotriva schismaticilor, ereticilor si pagânilor. Dupa ce mai întii i-a respins în mod stralucit pe maniheeni, îsi orienta întreaga lupta împotriva schismaticilor novatieni, ce pretindeau ca validitatea tainei casatoriei sa fie subordonata virtutii celui care o oficia si care de aproape un secol iscasera o zizanie nefasta în toata Biserica Africii instalând o ierarhie paralela. Cum toate eforturile si argumentele Sfântului Episcop pentru a-i readuce în sânul Bisericii se loveau de ura lor înversunata, se decise cu durere în suflet sa faca apel la puterea laicilor, dar neacceptând sub nici o forma actele de violenta. Pentru ca multi atribuiau Crestinilor responsabilitatea caderii Romei (410), Augustin redacta o mare opera, "Cetatea lui Dumnezeu", vasta reflectie asupra istoriei umane, în care arata ca Biserica, trecând prin toate vicisitudinile, e pe drumul catre Imparatia vesnica. Apoi trebui sa lupte împotriva ereziei pelagilor, erezie care minimisa rolul harului dumnezeiesc si considera ca omul, prin propriile forte, poate sa ajunga sa nu mai pacatuiasca ; în plus ea nega transmiterea pacatului originar si proclama inutil Botezul copiilor. Augustin facu mari eforturi pentru a rasturna aceasta doctrina în scopul de a apara credinta Bisericii ; dar antrenat de necesitatile disputei si prin spiritul sau însetat de clarificari rationale, stabili, între natura si Har, o opozitie prea stricta care avea sa aiba mai târziu consecinte nefaste în Occident.

Cu ale Sfantului Augustin rugaciuni, Doamne miliueste-ne pe noi!
sursa: http://www.calendar-ortodox.ro/

sursa:http://www.calendar-ortodox.ro/
Pomenirea celui între sfinţi Părintelui nostru Tihon, făcătorul de minuni, episcopul Amatundei, cetatea Insulei Cipru.


Sf. Ierarh Tihon, episcopul Amatundei, având părinţi binecredincioşi şi iubitori de Hristos, fiind făgăduit de ei lui Dumnezeu, şi învăţând Sfânta Carte şi fiind deprins din destul cu Sfintele Scripturi, întâi a fost făcut citeţ, de citea la popor sfintele cuvinte şi învăţături.
Pentru vrednicia ce avea la toate şi pentru viaţa lui fără prihana, a fost hirotonit diacon de Mnimonie, episcopul Amatundei. Deci, încetând din viaţă acela, a fost suit acesta în scaunul Episcopiei de marele Epifanie. Şi întorcând pe mulţi din rătăcirea şi deşertăciunea idolilor către credinţa lui Hristos Dumnezeul nostru, şi stricând şi dărâmând multe capişti idoleşti, şi zidind multe dumnezeieşti biserici, si împodobindu-le şi sfinţindu-le, s-a mutat către Domnul, făcând multe minuni şi în viaţă şi după moarte. Din acestea vrednic lucru este a aduce la mijloc una sau două, spre semn de virtuţile bărbatului acestuia, căci încă şi mai înainte în viaţa lui lua pâine de la tatăl său şi o ducea în târg să o vândă, că acesta îi era meşteşugul; iar el împărţea pâinile la săraci, până a prins tatăl său de veste. Acesta, mâniindu-se pe el, l-a ocărât, iar el i-a răspuns, că a împrumutat pe Dumnezeu cu pâinea, şi are de la Dânsul scrisoare, cum că are să i le dea; şi îndată se arătă aievea dovedirea cuvintelor lui, aflând jitniţele pline de grâu, mai mult decât băgase tatăl său, când l-a strâns până a nu scoate din el. Iar minunea aceasta era numai spre mărirea sfântului acestuia şi nu are asemănare cu altele, căci sfântul acesta înfigând o viţă uscată în pământ, îndată se prinse şi a dat rod mai înainte de vreme. Iar viţa aceea gătindu-şi roadele, de cum se începea dumnezeiasca laudă a sfintei liturghii, arăta strugurii pârguiţi, iar când se săvârşea dumnezeiasca jertfă strugurii erau copţi şi gata de mâncat întru slava Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh.
Pomenirea Sfântului Sfinţitului Mucenic Marcu, episcopul Apoloniadei, care prin pietre spânzurate de mâinile lui s-a săvârşit.
Pomenirea Sfinţilor cinci Mucenici cei din Nicomidia, care de sabie s-au săvârşit.
Pomenirea Sfinţilor patruzeci de mucenici romani, care prin foc s-au săvârşit.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Pomenirea Sfinţilor Mucenici: Manuil, Savel şi Ismail.



Aceşti trei fraţi erau din Persida, şi fiind trimişi de Valtan, împăratul perşilor, pentru pace, în zilele lui Iulian Paravatul (pe care-l văzuseră în Calcedon că aducea jertfa la idoli şi mulţi se trăgeau spre rătăcirea lui), fiind ei bine cinstitori şi crezând în Hristos, plângeau şi se rugau lui Dumnezeu să-i păzească în credinţa ce aveau într-Însul, şi să nu se facă părtaşi rătăcirii închinătorilor la idoli. Deci, dacă s-au vădit şi au fost duşi la păgânul Iulian, au fost bătuţi şi pătrunşi cu piroane la glezne, şi arşi pe subţiori cu făclii. Însă aceste chinuri le-au suferit toţi împreună; dar apoi îndeosebi Sfântul Manuil, primind făgăduinţa de la necuratul împărat şi nevoind a aduce jertfă la idoli, l-au chinuit pe el în multe şi felurite chipuri. Şi aşa împreună cu cei doi fraţi ai lui, cu Savel şi Ismail, au fost duşi la zidul cel dinspre Tracia, numit al lui Constantin, la loc râpos, şi li s-au tăiat capetele. Iar Iulian Paravatul a poruncit ca să li se ardă trupurile, dar îndată s-a deschis pământul şi a primit trupurile, din pricina cărei minuni mulţi au crezut în Hristos. Iar după aceasta nişte bărbaţi cucernici, cunoscând de la Domnul nostru Iisus Hristos unde se află trupurile sfinţilor, le-au îngropat cu miruri şi cu tămâieri.

Pomenirea pătimirii Sfinţilor Mucenici Isavru şi cei împreună cu dânsul: Inochentie, Felix, Ermia şi Peregrin.
Sfântul Isavru şi cei împreună cu el erau din Atena. Dar, ieşind de la patria lor şi mergând la o peşteră din Apolonia, au aflat pe Felix, pe Peregrin şi pe Ermia, pe care învăţându-i Sfântul Isavru să nu se dedea spre lucrurile cele lumeşti şi trecătoare, aceştia au întărit cuvântul cu fapta; căci ferindu-se şi fugind de vorba şi adunarea rudeniilor lor, au fost însă pârâţi de rudenii la Tripondie eparhul, care prinzându-i şi neputând să-i facă să se lepede de Hristos, a poruncit de li s-au tăiat capetele cu sabia. Iar Isavru, diaconul lui Hristos, şi cei împreună cu el au fost daţi pe seama lui Apolonie, fiul eparhului, de către care au fost chinuiţi prin foc şi prin apă, dar fiind izbăviţi din aceste chinuri în chip minunat, au întors pe mulţi spre credinţa lui Hristos, între care erau şi cei mai de frunte ai cetăţii: fraţii Ruf şi Rufin. Şi apoi, fiind condamnaţi la pierzare, li s-au tăiat capetele.


Pomenirea Sfântului Sfinţitului Mucenic Filonid, episcopul Curiei.
Pomenirea Cuviosului Pior, care cu pace s-a săvârşit.
sursa: Zicerile / apoftegmele lui avva Pior din Patericul Egiptean.
1. Fericitul Pior, lucrând vara la un oarecare, îi aducea aminte să-i dea plata. Iar acela nevrând, s-a întors la manastire. Iarăşi vremea venind, secerând la dânsul şi cu osârdie lucrând, neprimind nimic, s-a întors la mănăstire. Al treilea an împlinindu- se, şi lucrarea cea obişnuită săvârşind, bătrânul s-a dus neluând nimic. Dumnezeu însă a certat casa aceluia, care, aducând plata, îl căuta la mănăstire pe sfânt. Şi abia găsindu-l a căzut la picioarele lui, dându-i plata. Iar el zicea: "Mie Domnul mi-a dat". Iar acela i-a dat voie să le dea preotului la biserică.
2. Avva Pior mânca umblând. Şi întrebându-l cineva de ce mănâncă aşa, i-a răspuns: "Nu voiesc să am mâncarea ca pe un lucru, ci ca pe sublucru". Iar către altul care tot despre aceasta l-a întrebat, i-a zis: "Voiesc ca nici când mănânc să nu simtă sufletul dulceaţa trupească".
3. S-a făcut odată sobor în Schit pentru un frate care a greşit. Şi părinţii grăiau, iar avva Pior tăcea. Mai pe urmă, sculându-se, a ieşit. Şi luând un sac, l-a umplut cu nisip şi îl purta pe umărul lui. Şi punând într-o traistă puţin nisip, o purta pe piept. Întrebat fiind de părinţi ce înseamnă aceasta, a zis: acest sac care are nisipul cel mult, sunt greşelile mele - căci multe sunt - şi le-am lăsat dinapoia mea ca să nu simt durere pentru ele şi să plâng. Iar acestea mici sunt ale fratelui meu, înaintea mea şi cu acestea mă indeletnicesc, judecându-l pe el. Dar nu trebuie să fac aşa, ci mai vârtos pe ale mele să le aduc dinaintea mea şi să port grijă de ele şi să mă rog lui Dumnezeu ca să mi le ierte. Şi auzind părinţii, au zis: cu adevărat aceasta este calea mântuirii.


Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
sursa:http://www.calendar-ortodox.ro/

In Duminica a doua dupa Rusalii, prima dupa Duminica Tuturor Sfintilor, praznuirea Sfintilor Români

http://www.patriarh.ro/Index/sfintiromani.php

""Multe ţinuturi ale lumii s-au învrednicit să-i facă raiului belşug de suflete alese, care pururea se împărtăşesc de neînserata lumină a lui Dumnezeu. Întru aceasta, nici hotarele neamului românesc n-au fost mai sărace decât altele. Din duhul poporului român au izvorât suflete ce s-au suit în ceata drepţilor; din sângele lui s-au plămădit trupuri care n-au suferit stricăciunea morţii; sub altarele lui s-au mucenicit mădulare care, prin suferinţă, au mărturisit puternicia duhului întru Hristos; prin munţii lui s-au mântuit sihaştri în luminată cuvioşie, mistuindu-se în rugăciune, post şi priveghere; şi nu pe puţine din scaunele vlădiceşti s-au nevoit ierarhi care, peste cununa de aur şi nestemate a preţuirii celei de obşte, şi-au adăugat cununa cea nepieritoare a sfinţeniei.

Slavă lui Dumnezeu pentru darurile Sale, că nu ne-a ruşinat în faţa altor seminţii lipsindu-ne de rugători apropiaţi. Deşi aceştia, împreună cu toţi sfinţii, mijlocesc pentru noi în limba îngerilor, cea mai presus de orice limbă, ei cu osârdie ne pomenesc pe noi, purtătorii graiului în care, aici, L-au mărturisit pe Hristos.

Cu toate că au chipuri duhovniceşti, mai presus de orice chip al sângelui şi al cărnii, ei sunt acolo iconarii chipurilor noastre, ca unii ce s-au desăvârşit în templele Duhului Sfânt. Şi cu toate că sălăşluiesc în cetatea luminii, cea mai presus de orice împărăţie, ei cu osebire ne priveghează, ca nişte străjeri neadormiţi ai cetăţii lor celei pământeşti.

Prin sfinţii lor, toate neamurile pământului purced din Dumnezeu şi se întregesc în Dumnezeu, aşa cum culorile curcubeului purced din soare şi se întregesc în soare. Şi precum roua pământului răsfrânge soarele şi-i arcuieşte lumina pe boltă, desfătându-ne, aşa sfinţii cerului îl răsfrâng pe Dumnezeu Cel nevăzut şi-I arcuiesc slava peste veacuri, mântuindu-ne cu puterea Lui.

Slavă lui Dumnezeu că şi pe pământul ţării noastre a revărsat îmbelşugată ploaie de har, din care s-a brobonit roua cea mântuitoare a sfinţilor noştri.""

IPS Bartolomeu Anania

****
Astazi este sarbatorit al doilea hram al Bisericii Sfantul Apostol Matei, din cartierul Manastur, str Mehedinti.
PS Vasile Somesanul va participa la slujba Vecerniei.

http://www.razbointrucuvant.ro/2010/...nimic-altceva/

Sfaturi duhovnicesti de la MAICA MACARIA (11 iunie 1926 – †18 iunie 1993): “ORICE S-AR INTAMPLA, ROAGA-TE INTOTDEAUNA DOMNULUI, NU LUA IN SEAMA NIMIC ALTCEVA!”
""[COLOR=#800000]“Povestea unei sfinte patimitoare, dintr-o tara ce patimeste, vine ca o adiere inmiresmata si invioratoare. Paralizata de la varsta de trei ani si cu totul neajutorata in ultimii sai ani, schimonahia Macaria a fost unealta tamaduirii prin puterea lui Hristos pentru mii de suflete bolnave si chinuite. Desi slaba trupeste, era plina de putere duhovniceasca, nascuta din smerenie si jertfire de sine, si a purtat cu rabdare si dragoste necazurile tuturor celor ce au venit sa-i ceara ajutorul. Nevazuta si neinsemnata pentru lume, ea este mare in Imparatia Cerurilor, preaiubita patimitoare a Maicii Domnului si impreuna-vorbitoare cu cei aflati in lacasurile ceresti…” .""

„Orice s-ar intampla, roaga-te totdeauna Domnului: «Doamne fii cu mine ! Nu ma parasi!» Nu lua in seama nimic altceva, chiar daca vin «incornoratii» (adica diavolii). Si roa*ga-te Maicii Domnului”.

“Te poti ruga lui Dumnezeu chiar si sub cuptor”, i-a spus odata unui seminarist ce se pregatea sa faca un pelerinaj, “taraste-te sub cuptor si roaga-te. Nu nadajdui ca se vor ruga altii pentru tine. Roaga-te singur -acesta este cel mai sigur lucru, cel mai curat…”

„Trebuie sa te rogi lui Dumnezeu si trebuie sa postesti. Daca te trezesti noaptea, spune cateva rugaciuni, altfel nu te mantuiesti… Poti fi placut lui Dumnezeu chiar daca stii numai o singura rugaciune”.

http://www.calendar-ortodox.ro/
Pomenirea Sfântului Apostol Iuda, ruda Domnului.



Acesta este numit în Faptele Apostolilor Iuda, iar de Matei şi Marcu este numit în Evanghelie, Tadeu şi Leveu, ruda fiind Domnului nostru Iisus Hristos după trup, şi fiu lui Iosif logodnicul, iar frate bun lui Iacob fratele Domnului, cel care a trimis la toţi acea Epistola luminătoare şi dogmatică şi plină de Duhul Sfânt. Trimis fiind el de Hristos ca un frate şi învăţător de taine, încălzindu-se de strălucirile sale ca un cărbune aprins, toată înşelăciunea a ars şi a luminat pe credincioşi. Că trăgând el jugul Mântuitorului, şi brăzdând şi semănând sămânţa dreptei credinţe în toată lumea, multă roadă a adus. Drept aceea luminând cu învăţătura cuvântului său Mesopotamia şi neamurile cele de lângă hotarele ei şi propovăduind Evanghelia, a mers la cetatea Edesei şi la Abgar domnul locului, ca să-l tămăduiască. După aceea s-a dus la cetatea Arara, şi fiind spânzurat şi săgetat de către cei necredincioşi, şi-a dat sufletul la Dumnezeu.

Pomenirea Sfântului Mucenic Zosima.
Acesta era ostaş pe vremea împăratului Traian, din Apoloniada cea din Sozopoli, când domnea Domeţian în Antiohia cea din Pisidia. Iar apoi aruncând armele şi năzuind la Biserica lui Hristos, s-a învrednicit de botezul cel întru Hristos. Pentru aceasta fiind adus la guvernator şi mărturisind că este creştin, a fost spânzurat şi strivit, şi după aceasta bătut, fiind întins de patru; apoi a fost aşezat pe un pat de aramă, înroşit. Dar prefăcându-se focul în răcorire, mulţi din cei ce stăteau de faţă s-au spăimântat de acea minune, şi au trecut la credinţa în Hristos. Iar Sf. Zosima a fost ferecat cu cătuşe şi legat de cai, fiind nevoit să alerge în urma guvernatorului care mergea la oraşul cananiţilor, timp de trei zile fără hrană; dar prin dumnezeiască purtare de grijă i s-au arătat lui doi tineri, unul aducându-i pâine şi celalalt un vas cu apă, şi mulţumind lui Dumnezeu a gustat din acestea. Deci adus fiind la cercetare, a fost din nou supus la chinuri şi la urmă tăindu-i-se grumazul, a luat cununa muceniciei.

Pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Zinon.
Acesta lepădându-se de lume şi făcându-se ucenic al marelui bătrân Siluan în pustia Egiptului, pentru covârşitoarea lui ascultare, şi pentru multa nevoinţă şi sărăcie, a ajuns făcător de minuni; căci pe mulţi demoni a izgonit din oameni, şi aşa cu cuvioşie vieţuind întru îngereşti nevoinţe, şaizeci şi doi de ani, s-a mutat către Domnul.
Zicerile / apoftegmele lui ava Zinon din Patericul Egiptean.

Pomenirea Sfântului Mucenic Asingrit, care de sabie s-a săvârşit.

Pomenirea Cuviosului şi de Dumnezeu purtătorului Părintelui nostru Paisie cel mare.


Acest de trei ori fericit cuvios şi purtător de Dumnezeu, Părintele nostru Paisie cel mare, era de neam din Egipt, de unde era şi Moise, văzătorul de Dumnezeu. Născut a fost din părinţi cinstitori de Dumnezeu, învăţaţi în credinţa lui Hristos; şi având multă bogăţie şi împodobiţi cu străluciri, au învăţat cu silinţă şi pe fiii lor întru sporirile cele dumnezeieşti şi omeneşti. După săvârşirea tatălui său, fericitul acesta, prunc încă şi mai mic decât ceilalţi fraţi, a rămas la maică-sa, care fiind foarte amărâtă, i s-a arătat în vis un înger, mai înainte spunându-i buna sporire a lui Paisie, zicându-i: "Pe fiul tău Paisie l-a ales Domnul, ca să slăvească şi să laude sfânt numele Său cel lăudat în vecii vecilor; acesta este plăcut lui Dumnezeu", şi l-a apucat pe el de mână; iar maică-sa a răspuns îngerului: "Toţi ai lui Dumnezeu sunt, şi la fel acesta care este plăcut lui Dumnezeu". Şi trezindu-se ea, se minuna de acea vedenie.
După ce s-a făcut copilandru, marele şi fericitul între cuvioşi, a fost tuns monah, de Cuviosul Pamvo (prăznuit la 18 iulie), de către care a fost sfătuit să nu se uite la faţă de om. Iar el, a petrecut trei ani neuitându-se în sus, ci avându-şi capul în jos plecat. Şi dându-se pe sine la petrecerea sihăstrească, întru atâta a covârşit pe toţi, încât a vorbit împreună cu Hristos, şi I-a spălat picioarele Lui, iar după spălare a băut apa, şi îndată s-a făcut începător vieţuirii celei supraomeneşti. Despre vestitele lui virtuţi şi despre minunata vieţuire cea întocmai cu a îngerilor; despre toată aspra vieţuire cea prin pustii şi despre minunile sale, se poate citi în cartea numită noul Ecloghion şi în Vieţile Sfinţilor. Pentru iubitorii de prăznuire se poate spune atâta, că aflându-se fericitul cu trup muritor se ridicase mai presus de trup. Deci ajungând la bătrâneţi prea adânci, s-a mutat către Domnul, unde împreună cu îngerii cânta Ţiitorului a toate cântarea cea întreit sfântă. A cărui pomenire cu credinţă săvârşind, prin rugăciunile lui, să ne învrednicim de veşnicele bunătăţi şi de fericirea cea veşnică. Amin.


Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Pomenirea Sfântului Sfinţitului Mucenic Metodie, episcopul Patarelor.




Acest fericit dăruit fiind de mic lui Dumnezeu, a devenit vas dumnezeiesc şi primitor al Sfântului Duh. După aceea, luând cu alegerea de Dumnezeu din dumnezeiescul har preoţia şi arhieria, păstorea bine şi cu plăcere dumnezeiasca turmă ce i s-a încredinţat, luând asupra lui grija Bisericii şi luminând poporul cu cuvinte dulci şi îndurătoare.
Deci văzând că se înmulţesc cei ce sprijină înşelarea lui Origen, ca un bun pastor, a ars-o cu foc dumnezeiesc, micşorând toată ceata şi negura cu înţelepciunea cuvintelor sale şi cu Dumnezeiescul har. Iar fulgerul cuvintelor sale şi trâmbiţa cunoştinţei sale au răsunat peste toată lumea; pentru aceea neputând răbda vrăjmaşul îndrăznirea şi împotrivirea marelui acestuia, şi-a întrarmat slugile sale ca să-l omoare. Iar cel ce şi mai înainte de mucenicie era îmbrăcat cu moarte purtătoare de viaţă, tăindu-i-se capul, s-a mutat spre viaţă mai bună, întâi jertfind pe Mielul lui Dumnezeu, apoi fiind jertfit el însuşi, a fost adus lui Hristos Jertfa vie. Drept aceea a fost şi împodobit cu îndoite cununi, şi ca un viteaz ce era ajutor pentru adevăr, luându-şi sfârşitul cu sânge mucenicesc, a adormit în vecie. Acest dumnezeiesc cu adevărat al lui Dumnezeu arhiereu şi mucenic ne-a lăsat scrierile ca rod al iubirii de muncă, pline de toată cunoştinţa şi folosinţa, încă mai vârtos şi de cele viitoare foarte curat a proorocit, de schimbările împăraţilor, şi de pornirile şi războaiele între neamuri, şi de pustiirile şi stingerile de locuri şi de cetăţi, şi despre binecredincioşii, şi ereticii împăraţi, şi pentru sfârşitul lumii, şi despre Antihrist şi de împărăţia lui, şi despre stingerea şi desăvârşita stricăciune a tot trupul omenesc, acestea toate mai înainte le-a spus şi le-a proorocit dumnezeiescul acesta.


Pomenirea punerii moaştelor şi a îmbrăcăminţii Sfinţilor Apostoli Luca, Andrei şi Toma, a Proorocului Elisei şi a Mucenicului Lazăr, care s-au aşezat în biserica cea mare a Sfinţilor Apostoli.

Pomenirea a doi Sfinţi sihaştri, care cu pace s-au săvârşit în pustie.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Dumnezeu sa-i miluiasca pe cei ce-au ostenit aici:

http://www.calendar-ortodox.ro/

Pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Calist, patriarhul Constantinopolului, care în pace a adormit.
"

Sfântul Calist I, Patriarhul Constantinopolului, s-a nevoit la început în Muntele Athos sub îndrumarea duhovnicească a Sf. Grigore Sinaitul (prăznuit în 8 august), a cărui viaţă a şi scris-o. În 1350 a fost ales Patriarh al Constantinopolului, rămânînd în funcţie sub împăraţii Ioan Cantacuzino (1341-1355) şi Ioan Paleologul (1341-1376).
În 1354 s-a retras în liniştea mănăstirii pe care a ridicat-o în cinstea Sf. Mamas la Tenedos, iar mai târziu a fost pus din nou în scaunul de patriarh între anii 1355-1363.
Sfântul Patriarh Calist s-a stins din viaţă în anul 1363 în Serbia, unde se afla ca ambasador al Împăratului Ioan Paleologul. Sf. Calist mai este cunoscut şi ca scriitor duhovnicesc, lucrările sale apărînd în Filocalia împreună cu cele ale bunului său prieten Ignatie din Xanthopoulos.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Nicolae Cabasila.
Născut la Tesalonic în jurul anului 1322, Sfântul Nicolae se trăgea, prin tatăl său, din familia Chamaetos ; a adoptat însa mai târziu numele de familie al mamei sale : Cabasila, familie veche şi renumită. Încă din tinereţea sa a primit învăţătura spirituală de la Dorotei Vlates [a fost unul din părinţii spirituali cei mai renumiţi din Tesalonic şi a fondat, cu fratele său Marc, pe acropola, Mănăstirea Pantocratorului (1355), care poartă astăzi numele lor (Vlatadon), înainte de a fi devenit mitropolit al Tesalonicului (1371-1379)], ucenic apropiat de Sfântul Grigore Palama, şi a frecventat cercurile laicilor evlavioşi care practicau Rugăciunea lui Iisus sub îndrumarea Sfântului Isidor Buheiras, viitorul Patriarh (1347-1350); după primirea educaţiei literare şi filozofice de bază de la unchiul său, Nil Cabasila [teolog renumit pentru tratatele sale împotriva Latinilor, a fost Episcop al Tesalonicului timp de doi ani (1361-1363); numele sau ca laic fiind tot Nicolae, Sfântul nostru a fost confundat uneori cu unchiul său şi a fost considerat drept Arhiepiscop de Tesalonic], a mers să îşi continue studiile la Şcoala de Filozofie de la Constantinopol. Îşi însuşi acolo o înalta cultura literară iar admiraţia pe care o avea pentru Antichitatea clasică îl făcu să se plaseze de partea umaniştilor, fără să se îndepărteze cu toate acestea de învăţătura Bisericii. În timpul şederii sale în capitală, disputa dintre Sfântul Grigore Palama (prăznuit la 14 noiembrie) şi Varlaam despre posibilitatea îndumnezeirii omului prin energiile necreate ale Harului, îi trezi atenţia asupra scopului ultim al vieţii creştine, dar se interesa atunci mai mult de problemele sociale şi politice ale epocii sale. După moartea lui Andronic al III-lea (1341), Imperiul se găsi sfâşiat de un crunt război civil între partizanii lui Ioan al V-lea Paleologu şi cei ai lui Ioan Cantacuzino, situaţie pe care o agrava revolta Zeloţilor la Tesalonic împotriva puterii imperiale şi a nobililor.
Nicolae, aflându-se pe atunci la Tesalonic, lua iniţiativa negocierilor între răsculaţi şi Ioan Cantacuzino. În 1345 fu trimis la Bereea ca ambasador pe lângă fiul şi reprezentantul lui Cantacuzino, Manuel, şi obţinu în favoarea răsculaţilor promisiunea unor condiţii de predare avantajoase. Dar încă de la întoarcerea sa, Andrei Paleologu se opuse acestui proiect şi, stârnind pe Zeloţi şi populaţia din cartierele mărginaşe, luară cu asalt fortăreaţa unde se refugiaseră notabilii. Masacre josnice urmară, de la care Nicolae scapă ca prin urechile acului ascunzându-se într-o fântâna. Rămase cu toate acestea la Tesalonic până în 1347, fără să fie hărţuit, în ciuda simpatiei sale pentru Cantacuzino, şi, meditând asupra cauzelor războiului civil, redacta mai multe tratate împotriva uzurii şi inegalităţii sociale.
Când Cantacuzino a urcat pe tron sub numele de Ioan al VI-lea, îl aduse pe Nicolae în anturajul său la Constantinopol, făcându-l consilierul său în toate problemele importante ale Statului. Sub influenţa celor doi oameni de încredere ai săi, Nicolae şi Dimitrios Kydones, prietenul său din copilărie, pe care îi numea bărbaţi "ajunşi pe creasta înţelepciunii profane, totodată filozofi în acţiune şi care au ales viaţa în castitate scutită de dezavantajele căsătoriei", suveranul constitui proiectul de retragere la mănăstirea Manganes ; dar trebui să renunţe la această idee din cauza situaţiei politice din Tesalonic.
În timpul întregii aceste perioade, Nicolae se dedica unei intense activităţi de scriitor, participând în acelaşi timp în mod activ la viaţa publică. În septembrie 1347 făcea parte din suita care îl însoţea pe Sfântul Grigore Palama proaspăt ales Arhiepiscop al Tesalonicului : dar poporul îşi respinse pastorul iar ei se retraseră la Muntele Athos unde trăiră în isihie şi rugăciune vreme de un an. În 1349 se duse din nou la Tesalonic unde, după înăbuşirea revoltei Zeloţilor şi împăcarea partidelor adverse, se procedă la instalarea pe tron a Sfântului Grigore. În 1351, cu prilejul Sinodului care condamnă pe Akindynos şi proclama isihasmul ca doctrina oficială a Bisericii, Cabasila lua în mod deschis partea teologiei palamite şi se declara după aceea favorabil proiectului unui Sinod de Uniune cu Biserica latină, dar fără compromis doctrinal, în timp ce prietenul său Kydones era de partea adversarilor isihasmului şi adoptă o atitudine de supunere faţă de tezele latine.
Un nou război civil izbucnind între Ioan al V lea Paleologu şi Ioan Cantacuzino (1353), având drept consecinţă destituirea Patriarhului Sfântul Calist, numele lui Cabasila fu reţinut că posibil succesor dar în cele din urmă fu ales Sfântul Filotei (prăznuit la 11 octombrie). În anul următor, Nicolae saluta printr-un discurs strălucit încoronarea lui Matei Cantacuzino în calitate de co-împărat ; dar la puţin timp, Ioan Paleologu cuceri puterea cu sprijinul mercenarilor de la Genova, Ioan Cantacuzino fu nevoit să abdice şi îmbrăţişă viaţa monahală sub numele Ioasaf. Patriarhul Filotei ? fu la rândul său destituit şi trimis în exil, iar sfântul Calist fu rechemat în scaunul patriarhal. Nicolae se retrase de atunci din afacerile publice, pentru a se dedica meditaţiei asupra Tainei lui Hristos trăite în Biserică. Nu se ştie dacă a rămas până la sfârşitul zilelor sale "un isihast laic" sau dacă a devenit călugăr, după cum lăsa să se înţeleagă anumite pasaje ale operelor sale. În timpul acestei lungi perioade pe care a petrecut-o retras, cu excepţia unei şederi de doi ani la Tesalonic, trecu în Constantinopol, frecventând mănăstirile de la Manganes, Xantopulos şi Studion, îşi câştigă reputaţia unui om ajuns pe nivelul cel mai de sus al virtuţii şi înalte personalităţi, precum împăratul Manuel Paleologu, îi cereau sfatul, considerându-l drept părintele lor spiritual. Sfântul evita cu toate acestea să se angajeze din nou în tulburările lumii, preferând să rămână în linişte pentru a compune cele două tratate majore ale sale : Tâlcuirea Dumnezeieştii Liturghii şi Viaţa întru Hristos, mărturii ale sfinţiei sale şi considerate pe bună dreptate doua capodopere ale literaturii creştine. Sfântul Nicolae adormi în pace, fără să lase nici o mărturie despre ultimele zile ale sale, între 1391 şi 1397.
În Viaţa întru Hristos, el arata cum, primind fiinţa, mişcarea şi viaţa adevărată prin Sfintele Taine : Botezul, Mirungerea şi Împărtăşania, şi crescând spiritual prin Sfintele Virtuţi, credincioşii pot să constate că însuşi Hristos, prin Sfântul Duh, vine să sălăşluiască şi să crească în ei până la desăvârşirea comuniunii lor totale cu Dumnezeu.
Dumnezeu sa-i miluiasca pe cei ce-au ostenit aici:
http://www.crestinortodox.ro/icoane/...ui-119803.html
http://www.calendar-ortodox.ro/

continuare.......

continuare.....

Întruparea lui Hristos este baza oricărei vieţi spirituale, căci unind ceea ce era despărţit, ea a permis comuniunea, "amestecul" dintre creat şi necreat. Această viaţă întru Hristos începe, spune el, aici pe pământ dar ea se desăvârşeşte în Împărăţia veşnică ce ne-a devenit astfel accesibilă încă de acum, în Biserică. Hristos se revărsă şi se amesteca cu fiecare din mădularele sale, prin Sfintele Taine, precum lumina care pătrunde prin ferestre într-o încăpere, şi El desăvârşeşte acolo Marea Taină a unirii sale nupţiale cu omul, introducând viaţa nemuritoare şi veşnică în trupul său muritor şi supus transformării. Cu toate acestea, prezenţa Domnului nu va deveni activa decât dacă noi "colaborăm" (sinergie), decât dacă răspundem liber darului lui Dumnezeu, nefăcând nimic altceva decât să "păzim" cu trezvie harul primit, ca o flacără aprinsă, aşteptând a doua venire a Mirelui. Viaţa spirituală a creştinului consta deci în a-şi "păzi" mădularele şi simţurile, cu care s-a unit Hristos, şi în a medita asupra cinstei pe care El ne-a făcut-o. E într-adevăr imposibil să fie atras de rău oricine a cunoscut dragostea nebună cu care ne-a iubit Hristos, până la a se da jertfa pe Cruce pentru a face din noi templul său şi propriile sale mădulare. Pentru un asemenea om, Domnul devine singurul dorit şi, după însuşirea "Spiritului lui Hristos", practicarea poruncilor lui devine uşoară. Iar când, înaintând în Sfintele Virtuţi, el va fi făcut cu totul una voinţa să şi cea a Mântuitorului, când nu va mai avea bucurie decât din ceea ce Îl bucura pe El şi nu se va întrista decât de ceea ce Îl poate întrista pe El, dragostea dumnezeiasca va deveni atunci viaţa lor comună şi îl va face părtaş la cele ale naturii dumnezeieşti a Dumnezeului-Om. Aceasta îndumnezeire, ţinta finală a destinului omenesc, Sfântul Nicolae Cabasila o vede reprezentată perfect în Maica Domnului care, prin frumuseţea sufletului său şi prin voinţa să supusă cu totul planului lui Dumnezeu, a atras Harul Sfânt pentru că Mântuitorul să se nască întrânsa.
Urmând o altă cale decât cea a Sfântului Grigore Palama, Sfântul Nicolae Cabasila, umanist prin formaţie dar isihast prin vocaţie, a ştiut să arate ca îndumnezeirea şi unirea cu Hristos constituie ţinta finală a vieţii spirituale a fiecărui Creştin, şi nu doar a călugărilor retraşi departe de lume şi de obligaţiile ei. Transfigurând elementele pozitive ale culturii umaniste a timpului său pentru a se face doctorul unui "isihasm sacramental", el ocupa, de când pomenirea sa a fost recent introdusă în calendar, locul său meritat în rândul Sfinţilor Părinţi ai Bisericii Ortodoxe (Omilii la Sărbătorile Maicii Domnului - PG 19).

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Dumnezeu sa-i miluiasca pe cei ce-au ostenit aici:
http://www.crestinortodox.ro/icoane/...ui-119803.html
http://www.calendar-ortodox.ro/

[tabitha]

Adriana, ce făcuși de pierdurăm o lună de sfinți ??