Grijile zilei si venirea la biserica

[amicul_linistit]

Daca se intimpla sa cresti un copil in credinta si cu frica de Dumnezeu,iar cand ajunge mare se face pagan ,CE-I DE FACUT ? Multumesc!!!!!!!!!!

[maria32]

cand nu mai poti vorbi copilului tau despre Dumnezeu, vorbeste cu Dumnezeu despre copilul tau

[iustin10]

În prealabil postat de maria32

cand nu mai poti vorbi copilului tau despre Dumnezeu, vorbeste cu Dumnezeu despre copilul tau

:) asa e . Dragostea parintelui intoarce pana la urma pe copil,chiar daca trebuie multa rabdare

E greu de anticipat cine si cum se mantuieste. Imi amintesc cum am invatat de la o copila (pe atunci) importanta credintei, a mersului la biserica, a citirii Paraclisului Maicii Domnului... Apoi, la timpul maritisului, si-a gasit un baiat deosebit cu care s-a casatorit, dar... au trecut la nu-stiu-ce secta. Au o situatie materiala frumoasa, se inteleg bine, nu consuma alcool niciodata, ea nu poarta nici un fel de podoabe, dar... nu prea inteleg eu cum e cu mantuirea inafara biesricii ortodoxe...
La fel alte fete care devin musulmance sau trec la alta religie odata cu casatoria...
M-am gandit mult si la tanarul soldat rus devenit sfant printr-o intamplare cu totul ciudata. Eu vad in situatia lui, voia Lui Dumnezeu, nu neaparat taria in credinta, un fel de incapatanare care poate tine de caracter pana la urma... Ce-avea de pierdut bietul Efghenie? El stia oricum ca va fi omorat, iar renuntarea la cruce ar fi fost o umilinta in plus pe care nu si-ar fi iertat-o nici el nici Dumnezeu.

Daca micutul credincios de ieri, devine pagan astazi, la maturitate, dar nu la modul oficial, ci doar asa, prin slabiciuni si tentatii, eu consider ca lupta nu-i pierduta si orice merita incercat. Desi... cred ca de cea mai mare importanta este totusi vointa proprie si atitudinea fata de Dumnezeu. Practic orice este posibil, prin rugaciune si credinta, cerand direct, sau prin mijlocirea sfintilor grabnic ajutatori. Speranta moare ultima. Daca am o tristete, aceea este ca nu pot face mare lucru pentru fratii mei care nu sunt usor de convins sa se apropie de biserica!... Pentru copii, ma rog si incerc sa-i modelez de mici! Restul... Dumnezeu stie ce-o mai fi!

[Carmen FUNIERU]

Pot spune că eu, ca părinte, am dat o educaţie perfectă copilului meu, că am fost un exemplu de urmat pentru el, sau că eu la vârsta lui nu am avut căderi?
Cred că este mai de folos să recunosc în sinea mea că nu am reuşit să fac totul pentru copilul meu, că nu m-am jertfit cu adevărat pentru el. Învinovăţirea proprie şi căinţa atrag mai uşor îndurarea lui Dumnezeu şi întoarcerea celor dragi pe calea cea bună.

[Daniel777]

E posibil ca acel copil sa ia o altfel de traiectorie cand va fi mare,asta depinde si de cat am fost noi suficienti de buni pedagogi.Dar cel mai probabil este ca el sa mearga mai departe pe linia credintei.Trebuie impartasit cat mai des,sa-i fie date sa citeasca cat mai multe carti ortodoxe,sa fie ferit de anturaje rele,si mai ales,noi parintii sa fim un exemplu de crestini autentici.
In orice caz,un copil crescut fara Dumnezeu,cu greu va ajunge mai tarziu in Biserica.

[Mihnea Dragomir]

Foarte puţini dintre sfinţi au fost astfel din copilăria lor. Marea majoritate au avut momente de îndoială sau chiar de cădere. A-i învăţa pe copiii noştri credinţa este un lucru bun foarte şi este un comandament. Aceasta este chemarea lacilor: să aibă copii şi să-i crească în Cristos.

Pe de altă parte, aflarea Căii care este Domnul nostru este întodeauna o aventură personală. "Făcutu-ne-ai cercetători, Doamne!". Eu, deşi am avut doi bunici preoţi ortodocşi (unul dintre ei fiind părinte profesor), totuşi L-am descoperit pe Dumnezeu după o lungă perioadă în care mi-am bătut joc de legea Lui, în care am desconsiderat Mireasa Lui, fiind absolut convins, în insolenţa şi spiritul protestant al tinereţii, că nu Biserica, nu "popii" şi cei mai bătrâni, ci eu ştiu cel mai bine cum stă treaba cu Dumnezeu. Dar bunul Dumnezeu a avut o imensă răbdare cu mine, când ar fi fost foarte normal să mă ucidă pe loc. De aceea, am o anumită înţelegere faţă de cei care se află cu spatele la Dumnezeu şi se dedau păcatelor, aşa cum am făcut şi eu.

[ionut12]

E greu in ziua de azi sa mai gasesti oameni care a isi puna grija in dumnezeu sau sa se roage
mai este vb asta care o spun majoritatea parintilor
vreau ca copilul meu s anui lipseasca nimic
mare gresela mare gresela
orice ar avea copilul sau cat de destept sau frumos ar fi daca nu este educat crestineste vai de el/ea
daca nu il inceti cu biserica si cu faptele crestine si altele nu mai spun de spovedanie
ii va fi greu sa nu lase grijile lumesti si f greu s amerga la biserica
eu pana nu am aflat si nu am stat cu cineva care e cu dumnezeu nu mergeam si nici nu ma interesa sau sa stiu de multi sfinti
oricum asta e valabil pt orice om ori cat de sarac sau bolnav ar fi
rugaciunea mersul al biserica si spovedania nu treb sa lipseasca din viata unui crestin in rest inveti cititnd si de la duhovnic

[maria32]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Eu, deşi am avut doi bunici preoţi ortodocşi (unul dintre ei fiind părinte profesor), totuşi L-am descoperit pe Dumnezeu după o lungă perioadă în care mi-am bătut joc de legea Lui, în care am desconsiderat Mireasa Lui, fiind absolut convins, în insolenţa şi spiritul protestant al tinereţii, că nu Biserica, nu "popii" şi cei mai bătrâni, ci eu ştiu cel mai bine cum stă treaba cu Dumnezeu. Dar bunul Dumnezeu a avut o imensă răbdare cu mine, când ar fi fost foarte normal să mă ucidă pe loc. De aceea, am o anumită înţelegere faţă de cei care se află cu spatele la Dumnezeu şi se dedau păcatelor, aşa cum am făcut şi eu.

Si cum ai ajuns catolic? (iertata sa-mi fie curiozitatea, si daca e prea indiscreta intrebarea nu-i nici o suparare daca nu raspunzi).

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de maria32

Si cum ai ajuns catolic? (iertata sa-mi fie curiozitatea, si daca e prea indiscreta intrebarea nu-i nici o suparare daca nu raspunzi).

Nu e indiscretă. Poate, off-topic. În orice caz, nu am ajuns catolic de pe o zi pe alta. Rugăciunea, lecturile, comparaţiile între ce spun unii şi ce spun alţii, discuţii cu cei mai înaintaţi în ştiinţă, cam asta ar fi reţeta. Acesta e drumul la care suntem chemaţi fiecare, pe numele lui.