Pro Liturgia

[Mihnea Dragomir]

Dupa ce si-a pus Alba, care este vesmantul cel mai lung, preotul se incinge cu cingulum (cingatoarea), care simbolizeaza castitatea sacerdotala. In timp ce isi pune cingatoarea, preotul se roaga astfel: "Incinge-ma, Stapane, cu cingatoarea curatiei, stinge in mine ardoarea pasiunilor impure, pentru ca virtutea continentei si castitatii sa ramana in mine!" (Praecinge me, Domine, cingulo puritatis, et extingue in lumbis meis humorem libidinis; ut maneat in me virtus continentiae, et castitatis!)

Dupa aceea preotul isi aseaza, pe mana stanga, manipla. Acest vesmant este un stergar (dar brodat). Acesta e un simbol de servitute. Amintindu-si ca este chemat sa serveasca Cina Domnului, in timp ce isi aseaza manipla, preotul rosteste: "Ingaduie sa merit, o, Stapane, sa port jerba lacrimilor si durerilor; pentru ca sa primesc in bucurie rasplata lucrului meu!" (Merear, Domine, portare manipulum fletus et doloris; ut cum exultatione recipiam mercedem laboris!)

[Mihnea Dragomir]

Dupa aceea, preotul isi pune stola, vesmant bogat, impodobit de obicei cu broderie. Este asemanatoare unui fular foarte lung, terminat cu cate o cruce brodata la capete. Presbiterii poarta stola inchipuind un "X" in fata, deci vine peste ambii umeri. Diaconii o poarta peste un singur umar (cel stang), iar episcopii o poarta centrata, astfel incat sa cada atat in fata cat si in spate. Stola simbolizeaza imortalitatea, este "vesmantul imparatesc" propriu zis. Punandu-si stola, preotul face sarutarea (osculatiunea) crucii de pe ea si se roaga astfel: "Da-mi, Doamne, inapoi vesmanul nemuririi, pe care noi l-am pierdut prin greseala primului nostru parinte si fa ca, desi nu sunt vrednic sa ma apropii de misterele Tale sfinte, sa pot merita bucuria eterna" (Redde mihi, Domine, stolam immortalitatis, quam perdidi in praevaricatione primi parentis; et quamvis indignus accedo ad tuum sacrum mysterium, merear tamen gaudium sempiternum).

Urmeaza casubla, numita si capa, vesmant care seamana cu o pelerina (se poarta pe umeri) si simbolizeaza iubirea care face jugul lui Dumnezeu dulce. La imbracarea ei, preotul se roaga: "Stapane, care ai spus "jugul Meu este suav si usoara este povara Mea", fa sa il pot purta astfel incat sa obtin gratia Ta, amin" (Domine, qui dixisti "Jugum meum suave est"...)

Iata stola:


Si capa:


In anumite situatii preotul mai adauga, dupa casubla, un acoperamant al capului (bareta pentru presbiteri si prelati, diferita in functie de pregatirea lor, mitra pentru episcopi in imprejurari solemne, palaria rosie pentru cardinali, mitra aurita pentru patriarhi, eventual tripla coroana pentru papa) si, eventual, dalmatica. Dalmatica e un fel de tunica, in esenta un simbol diaconal.

Dupa invesmantare, incepe Missa cu ritualul sfintirii apei. Daca exista sare sfintita, iar daca nu exista, mai intai se sfinteste sarea.

[Mihnea Dragomir]

In Liturghia Gregoriana, ritualul sfintirii apei (si, mai intai, a sarii daca nu exista sare sfintita) se face, de regula, inainte de partea "publica" a Liturghiei, in sacristie, preotul purtand doar stola violeta. Deci, partea publica a unei Liturghii incepe direct cu Aspersiunea apei sfintite mai dinainte. In Liturghia postconciliara, sfintirea apei s-a mutat in "partea publica" a Liturghiei, deci se face in Presbiteriu, in timp ce ritualul sfintirii sarii a ramas in sacristie.

Iata rugaciunile folosite pentru sfintirea sarii:
P: Ajutorul nostru este in numele Domnului
R: Care a facut Cerul si pamantul.
P: Te exorcizez, sare, creatie a lui Dumnezeu (+) cel viu, prin adevaratul Dumnezeu (+), prin Dumnezeu (+)cel sfant, prin acelasi Dumnezeu care te-a facut sa fii aruncata in apa prin profetul Elizeu pentru a o face curata si fecunda, pentru ca prin acest exorcism sa poti sluji salvarii credinciosilor si sa dai tuturor celor care te vor lua sanatatea sufletului si trupului, pentru ca locurile in care te vei raspandi sa fie curatate de iluzie, de desertaciune, de viclenie si de surprizele diavolului, pentru ca orice spirit necurat sa se departeze si sa fuga departe, alungat de acela care va veni sa judece vii si mortii si lumea prin foc
R: Amin
P: Atotputernice, vesnic Dumnezeu, te imploram, in bunatatea Ta fara de sfarsit, sa binevoiesti a binecuvanta si sfinti aceasta sare, pe care ai creat-o spre a fi de folos oamenilor. Ca sa slujeasca tuturor celor care o iau, pentru salvarea sufletului si trupului lor, pentru ca tot ce va atinge si peste tot unde se va raspandi sa fie ferit de orice murdarie si de orice atac al duhului viclean. Prin Domnul nostru Isus Cristos, fiul Tau, care traieste si domneste impreuna cu Tine, impreuna cu Duhul Sfant, in vecii vecilor
R: Amin

[Mihnea Dragomir]

De Rusalii se canta cantece speciale si se folosesc rugaciuni speciale, unele integrate in Sf Missa (Liturghie).

Ca, de exemplu, Factus est repente

sau Emmite Spiritum Tuum

ori, integrata de obicei in Sf Liturghie, Veni, Sancte Spiritus!

Rusaliile sunt ziua predilecta in care au loc, in fiecare eparhie, slujbe de Hirotoniri si Confirmatiuni. Prilej cu care, uneori, se canta Confirma hoc Deus.

[IonJohn]

Foarte frumoase cintecele in latina.
De mirare cum dupa schisma romanii au renuntat la liturghia in limba latina. De mirare cum dupa schisma, cred ca pentru sute de ani, liturghia s-a tinut in bulgareste, greceste si ruseste. Cum de au disparut toate documentele in limba romana sau latina?

[Mihnea Dragomir]

O slujba mai putin obisnuita este sfintirea pietrei de altar. Mai ales cand, intr-o singura slujba, sunt sfintite nu mai putin de...23 de pietre de altar. Aici il putem vedea pe Monseniorul Wolfgang Haas, episcop de Vaduz (Liechtenstein) facand acest lucru la cererea unei fraternitati preotesti care are nevoie de altare mobile.

Inca din Antichitate se slujea pe pietre de altar. In timpul celor zece persecutii, catolicii se obisnuisera sa oficieze Sfanta Missa in catacombe (foste mine), pe sarcofagele primilor martiri. De atunci s-a pastrat obiceiul ca altarul sa fie, pe cat se poate, din piatra.

Atunci cand nu poate fi din piatra, de exemplu in cazul unui altar mobil, altarul trebuie sa aiba, totusi, un miez din piatra care se sfinteste si simbolizeaza intregul altar. In acest miez se introduc particele de sfinti. In ritul catolic rasaritean, particelele se introduc in colturile Antimisului. Dupa aceasta operatiune, care se face la slujba de sfintire, se pecetluieste locul unde s-au introdus relicvele cu ciment.

De notat:
-slujba de sfintire a pietrei de altar (ca si a Antimisului in ritul rasaritean) este o slujba arhiereasca. Asa cum este, in general, orice slujba de consacrare a Sfintelor Vase (Potir, Patena, Disc, etc) ori a bisericii insasi ("tarnosirea").
-este slujba unde se fac cele mai multe semne ale crucii: de peste 200 de ori episcopul consacrator si preotii care il asista fac semnul Sf Cruci.
-bucata din piatra care a fost decupata pentru a se crea foseta in care se introduc relicvele se pecetluieste cu ciment. Locul nu va mai fi deschis decat in cazul desacrarii altarului (de exemplu in caz de demolare a bisericii, ori cand capata alta destinatie decat cea de cult). In cazul unui altar mobil, se va recupera piatra de altar.
-in timpul slujbei, se folosesc, in scop de purificare: apa sfintita, sare, cenusa si vin. Acestea sunt in legatura cu purificarea Templului din Ierusalim. Dupa aceea urmeaza "asezarea in mormant" a relicvelor, adica punerea lor in cavitatea din piatra creata in acest scop. Dupa sigilare se foloseste dubla onctiune, mai intai cu Uleiul Catechumenilor, apoi cu Uleiul Crismal.

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

O slujba mai putin obisnuita este sfintirea pietrei de altar. Mai ales cand, intr-o singura slujba, sunt sfintite nu mai putin de...23 de pietre de altar. Aici il putem vedea pe Monseniorul Wolfgang Haas, episcop de Vaduz (Liechtenstein) facand acest lucru la cererea unei fraternitati preotesti care are nevoie de altare mobile.

Inca din Antichitate se slujea pe pietre de altar. In timpul celor zece persecutii, catolicii se obisnuisera sa oficieze Sfanta Missa in catacombe (foste mine), pe sarcofagele primilor martiri. De atunci s-a pastrat obiceiul ca altarul sa fie, pe cat se poate, din piatra.

Atunci cand nu poate fi din piatra, de exemplu in cazul unui altar mobil, altarul trebuie sa aiba, totusi, un miez din piatra care se sfinteste si simbolizeaza intregul altar. In acest miez se introduc particele de sfinti. In ritul catolic rasaritean, particelele se introduc in colturile Antimisului. Dupa aceasta operatiune, care se face la slujba de sfintire, se pecetluieste locul unde s-au introdus relicvele cu ciment.

De notat:
-slujba de sfintire a pietrei de altar (ca si a Antimisului in ritul rasaritean) este o slujba arhiereasca. Asa cum este, in general, orice slujba de consacrare a Sfintelor Vase (Potir, Patena, Disc, etc) ori a bisericii insasi ("tarnosirea").
-este slujba unde se fac cele mai multe semne ale crucii: de peste 200 de ori episcopul consacrator si preotii care il asista fac semnul Sf Cruci.
-bucata din piatra care a fost decupata pentru a se crea foseta in care se introduc relicvele se pecetluieste cu ciment. Locul nu va mai fi deschis decat in cazul desacrarii altarului (de exemplu in caz de demolare a bisericii, ori cand capata alta destinatie decat cea de cult). In cazul unui altar mobil, se va recupera piatra de altar.
-in timpul slujbei, se folosesc, in scop de purificare: apa sfintita, sare, cenusa si vin. Acestea sunt in legatura cu purificarea Templului din Ierusalim. Dupa aceea urmeaza "asezarea in mormant" a relicvelor, adica punerea lor in cavitatea din piatra creata in acest scop. Dupa sigilare se foloseste dubla onctiune, mai intai cu Uleiul Catechumenilor, apoi cu Uleiul Crismal.

E minunat ca SSPX (caci banuiesc ca ei sunt fraternitatea in cauza) vor avea atatea altare mobile. Este si va fi din ce in ce mai multa nevoie de existenta si activitatea, cat mai raspindita posibil, a SSPX in Europa si in lume. De curind am aflat ca venerabila Liturgie Tridentina nu mai poate fi tinuta, in Romania, decat cu acordul episcopului, si la cerere. Bine, totusi ca romanii sunt, in ciuda grelelor si numeroaselor pacate ca popor, netentati sau cel putin neobisniti de balsfemia-ca-sistem, spre deosebie de popoarele descendente din "franci in sensul larg" si mai ales anglo-saxoni: nu vom vedea, sper prea curind, pseudo-liturgii cu clovni in Romania.
Acum nu zic o suta, ci 70 de ani, deci o viata de om, un credincios (sa ii zicem asa) care ar fi adus clovni la Liturgie ar fi fost urgent excomunicat, si probabil ca psihiatrii din comunitatea de credinciosi respectiva s-ar fi concentrat pe cazul lui, fie si pe gratis. Tot cam atunci, daca un preot, episcop, sau chiar cardinal ar fi pus porcaria aia idolatra de statuie a budei, pardon a lui Buddha, pe Sf. Altar, s-ar fi lasat urgent cu depunere si excomunicare.
Insa, daca un Papa se roaga (?!) cu tot felul de ciudatenii cultice si ideologice cica pentru pace la Assisi si pune mizeria aia pe Sf. Altar, sau saruta cartulia aia verde ciudata scrisa de un pedofil si fanatic e ok: a facut-o Sf. Parinte! Care, desigur, postum devine si sfant, in baza unei minuni insuficient cercetate, dar pina la saturatie mediatizata (cum sa nu aiba grija Sistemul de calul sau troian, fie si postum?). Daca un cardinal aduce clowni la slujba, cu balonase, sau muzica rock, sau alte tampenii, e criticat si mustrat, cu nu prea mare efect, insa nu depus si excomunicat... Enoriasii sai se aglutineaza cuminti sub steagul autoritatii, si, nu-tocmai-culmea, gestul sau devine moda, laolalta cu "teologia reformista", care teologie semana izbitor cu un delir de posedat. De ce toate astea? Pentru ca respectul (mai bine zis teama) de autoritate, evident pur omeneasca in acest caz, e boala grea.

[Mihnea Dragomir]

Astazi a randuit Domnul sa fiu mai atent la unele cuvinte ale Sfintei Misse pe care le-am auzit, totusi, de sute de ori si am trecut pe langa ele.

E vorba de antifonul de la inceput de slujba, de la Aspersiune, cand preotul spune:
Vidi aquam egredientem de templo a latere dextro, alleluia ; et omnes ad quos pervenit aqua ista salvi facti sunt, et dicent : alleluia, alleluia.

Adica:
"Am vazut apa tasnind din templu, din partea dreapta a lui, aleluia ; si toti cei la care a ajuns apa aceasta sunt salvati si spun: aleluia, aleluia".

Cautand de unde vin aceste cuvinte pregatitoare ale Missei, am ajuns la versetul 47:1 si urm din Iezechiel, pe care, la randul lui, l-am considerat prea plictisitor ca sa il retin.
Iata-l: "Apoi m-a dus înapoi la uşa templului şi iată de sub pragul templului curgea o apă spre răsărit; pentru că templul era cu fata spre răsărit şi apa curgea de sub partea dreaptă a templului, pe partea de miazăzi a jertfelnicului.
2. M-a scos spoi pe partea cea de la miazănoapte şi m-a dus pe din afară, împrejur, la poarta care dă spre răsărit şi iată apa curgea pe partea dreaptă.

Acuma, ar fi interesant de facut o exegeza pentru a sti cum era orientata Crucea (ca puncte cardinale). Se incumeta cineva ?

In sfarsit, inteleg mai bine de ce pe marea majoritate a crucifixelor Domnul este reprezentat ca avand rana din coasta pe partea Lui stanga (adica in partea dreapta pentru cei care Il privesc), desi nicio Evanghelie nu precizeaza daca Longinus L-a impuns din partea stanga sau din partea dreapta. Inainte, consideram ca rana a fost in partea stanga fiindca acolo e inima. Dar acum, citind din Iezechiel, cred ca tema merita aprofundata.

[Mihnea Dragomir]

Duminica a 4-a din Postul Pastelui mai este numita, la catolicii apuseni, "Duminica laetare". "Laetare" (=Bucurati-va) sunt primele cuvinte din antifonul Missei acestei Duminici. (De aici avem numele "Letitia", care inseamna fix "Bucuria"). Asadar, cuvintele Antifonului acestei Duminici sunt: "Bucuraţi-vă împreună cu Ierusalimul şi înveseliţi-vă cu el, toţi cei ce-l iubiţi; împărţiţi şi bucuria cu el, acum, toţi cei ce l-aţi plâns, ca să fiţi săturaţi bând laptele mângâierilor lui, ca să vă desfătaţi în totul de plinătatea slavei lui".

Culoarea ornatelor liturgice (a hainelor imparatesti ale preotului, a corporalului care este "fata de masa" ce se pune pe altar, a "perdelei" care acopera Tabernacolul etc) este roz. Tot roz, culoarea aurorei, este si in alta Duminica a altui post, in Duminica Gaudete din Advent (=Postul Craciunului). Aceea se cheama "Duminica Gaudete". "Gaudete" inseamna tot "bucurati-va". De aici avem "Gaudeamus igitur", imnul "Sa ne bucuram asadar". Interesant e ca cele doua cuvinte latine care exprima acelasi lucru, bucuria, au o mica diferenta de sens. "Gaudete", bucuria din asteptarea Craciunului, este o bucurie mai degraba interioara. In acea Duminica suntem indemnati la o bucurie in inima noastra. "Laetere", bucuria din Postul Pastelui, aceea care anunta Floriile, este o bucurie exterioara, manifestata.

In aceasta Duminica Latere, exista obiceiul din secolul al XI-lea incoace, ca Papa sa sfinteasca un trandafir din aur. El face acest lucru in aminitirea gestului facut de Maria din Betania, care a uns picioarele Domnului cu un parfum din trandafiri. De fapt, e vorba de un intreg buchet de flori din aur sau din vermeil (argint aurit), care are o floare centrala, mai mare, ornata cu pietre pretioase, care simbolizeaza mistic arborele lui Iesei. In corola acestei flori mai mari este o micuta cavitate, pe care Papa o umple cu balsam si o pudreaza cu praf de mosc. Dupa slujba, buchetul floral este oferit unei persoane, parohii sau organizatii care s-a distins in mod deosebit in serviciul lui Cristos.

La inceput, trandafirul de aur era oferit numai Prefectului Romei, venit imbracat solemn, in haine de purpura, care, dupa slujba, il insotea pe Papa la iesirea din biserica, il ajuta sa se urce pe cal tinandu-i scara, dupa care ingenunchea si primea buchetul binecuvantat, sarutand apoi incaltarile Sfantului Parinte, care era deja calare. Incepand cel putin cu 1163, buchetul este oferit oricarui credincios care s-a distins prin servicii sau virtuti.

[Mihnea Dragomir]

"Triduum-ul pascal" este seria de trei zile, incepand de joi dupa-amiaza si pana Duminica dimineata, serie care are o semnificatie speciala in liturgia romano-catolica.
Astfel:
Joi dimineata, episcopul locului oficiaza o Missa speciala, numita "Missa crismala", fiindca, in cadrul ei, se sfintesc trei feluri diferite de uleiuri:
-uleiul crismal, folosit pentru Confirmatiune (Sf Mir), care se face aproape de varsta maturitatii in ritul apusean. Numai acest ulei este numit Sf Crisma (in ritul rasaritean se numeste Sfantul si Marele Mir), pe cand urmatoarele doua sunt uleiuri din materie diferita:
-uleiul catechumenal, care se foloseste pentru catechumeni, imediat inainte de Sf Botez.
-uleiul bolnavilor, folosit la Extrema Ungere (Sf Maslu)
La aceasta Liturghie, cand episcopul sfinteste mirul crismal si celelalte doua feluri de uleiuri, toti preotii din dieceza sunt prezenti, indiferent ca este vorba de preoti de mir sau de ieromonahi. Este un simbol al unitatii unei Biserici particulare in jurul Sfantului Potir. De regula, in cadrul acestei Misse are loc spalarea picioarelor, adica arhiereul spala picioarele a 12 preoti sau diaconi (de obicei nou ordinati) in amintirea unui lucru asemanator facut de Arhiereul Cristos. Dar, daca Missa Crismala este devansata cu o zi (rareori mai mult), spalarea picioarelor este decuplata de ea, astfel incat are loc intotdeauna joia.
-incepand de joi seara, cand se face ultima Euharistie in amintirea Simpozionului (si incepe Triduum-ul) nu se mai face Sf Euharistie. Pana in Duminica de Pasti, credinciosii sunt cuminecati din Rezerva Euharistica, cu specii consacrate dinainte. Credinciosii, cand vad lampa (sau lumanarea rosie) aprinsa in dreapta Tabernacolului, stiu ca exista Rezerva Euharistica in Sfanta Sfintelor.
Prima zi din Triduum, de joi dupa-amiaza (seara) pana vineri la aceeasi ora este Ziua Patimilor, fiindca Patimile Domnului au inceput joi seara, in Gradina Ghetsimani, cu sudoratia hemoragica si s-au sfarsit vineri seara, cu moartea pe Cruce. Multi credinciosi, in aceasta dupa-amiaza, practica devotiunea Caii Crucii (Via Crucis sau Via Dolorosa), oprindu-se la fiecare Statiune, unde comemoreaza un moment al Patimilor si se roaga. O "Statiune" este un loc din dreptul peretilor laterali ai bisericilor unde exista o mica reprezentare iconica (traditional in baso-relief) a Patimilor. Sunt 14 astfel de "Statiuni". Se poate practica aceasta devotiune oricand, dar credinciosii care o practica in Vinerea Patimilor beneficiaza de indulgenta plenara, daca sunt intrunite conditiile obisnuite.

A doua zi din Triduum, de vineri dupa-amiaza pana sambata dupa-amiaza, este Ziua Mormantului, fiindca, intr-o zi ca aceasta, Domnul nostru a zacut cu trupul in mormant. Este o zi a reculegerii, tacerii si solitudinii. Nu are loc nicio activitate parohiala, nici manastireasca, nici macar in cadrul Breviarului (Ceasurilor), ci credinciosii se reculeg in singuratate.

Apoi, in seara zilei de sambata, se aduna din nou, in Vigilia Pascala (=veghea de Pasti). In cadrul ei se celebreaza Invierea si, in unele locuri, se fac botezuri, mai ales daca este vorba de catehumeni adulti.

Le doresc fratilor de rit apusean Triduum cu folos, cu privirea atintita asupra Crucii Domnului nostru.
Ave Crux, spes unica!