Despre preotie(hirotonie)

[zsuleica]

În prealabil postat de tricesimusquintus

Termenul prezbiter (sau prezviter) este un vechi cuvânt românesc, nu văd de ce nu ar fi folosit în traducerea lui πρεσβυτέρος. E corect atât din punct de vedere lexical, dar mai ales din punct de vedere teologic.


În fiecare limbă traducerea Bibliei face distincție între preot și prezbiter:
- sacerdos /presbyterum în limba latină,
- ίερεύς / πρεσβυτέρος în limba greacă,
- priest / elder în limba engleză,
doar versiunea ortodoxă a Bibliei este mai cu moț la acest capitol, încălcând toate regulile lexicale și teologice.

ai vazut explicatia dex care arata derivarea cuvantului preot din lat.presbiterum. evident cuvantul preot este cel mai folosit in lb romana curenta. prin urmare traducerea Bibliei mai degraba foloseste acest cuvant decat prezviter care desi nu este incorect a se folosi, este mai putin folosit in popor decat derivata acestuia, preot. pe langa acest termen si in Biblia ortodoxa pe langa preot mai apare si cuvantul episcop derivat din greaca, batran, diacon, etc. cum de se foloseste parinte adesea in loc de preot? tocmai pornind de la idea din Biblie de bratran, parinte al bisericii, batran al bisercii, adica praesbiter in latina, elder in engleza.
iata explicatia dex a cuvantului 'prezviter':

http://dexonline.ro/definitie/prezviter

nu sustin ca este gresit a se folosi prezviter, dar acesta este un cuvant arhaic derivat din lat. presbiterum si care mai tarziu a evoluat in preot, termen intalnit in lb romana moderna. in lb romana literara din secolul nostru rar mai apar cuvinte arhaice, care de-a lungul anilor au evoluat in cuvintele din limbajul curent. asta nu inseamna ca scrierile actuale, in lb romana moderna, sunt mai cu mot. orice limba evolueaza de-a lungul secolelor prin urmare isi adapteaza si scrierile. vezi undeva in ziarele actuale, cartile actuale, traducerile de orice fel actuale cuvinte romanesti in forma lor arhaica? sau arhaisme? nu, pentru ca acestea au evoluat din acea forma in ce intalnim azi in limbajul curent, iar traducerea Bibliei trebuie si ea sa fie in limbajul local pe intelesul tuturor. altfel nu vad rostul traducerii ca si concept.

daca am propune traducerea Bibliei exclusiv in forma arhaica a tuturor cuvintelor romanesti, ca sa nu fim noi mai cu mot, oare cati ar citi-o cu usurinta in afara probabil de cativa lingvisti? in loc de intoarce-te - torna, in loc de preot - prezviter, in loc de frate -fratre, etc etc

[tricesimusquintus]

În prealabil postat de zsuleica

nu sustin ca este gresit a se folosi prezviter, dar acesta este un cuvant arhaic derivat din lat. presbiterum si care mai tarziu a evoluat in preot, termen intalnit in lb romana moderna. in lb romana literara din secolul nostru rar mai apar cuvinte arhaice, care de-a lungul anilor au evoluat in cuvintele din limbajul curent. asta nu inseamna ca scrierile actuale, in lb romana moderna, sunt mai cu mot. orice limba evolueaza de-a lungul secolelor prin urmare isi adapteaza si scrierile. vezi undeva in ziarele actuale, cartile actuale, traducerile de orice fel actuale cuvinte romanesti in forma lor arhaica? sau arhaisme? nu, pentru ca acestea au evoluat din acea forma in ce intalnim azi in limbajul curent, iar traducerea Bibliei trebuie si ea sa fie in limbajul local pe intelesul tuturor. altfel nu vad rostul traducerii ca si concept.

daca am propune traducerea Bibliei exclusiv in forma arhaica a tuturor cuvintelor romanesti, ca sa nu fim noi mai cu mot, oare cati ar citi-o cu usurinta in afara probabil de cativa lingvisti?

Abordarea ta are accente comice, având în vedere incidența mare a arhaismelor într-o versiune atât de recentă, cum este Sinodala lui Bartolomeu Anania.

În prealabil postat de zsuleica

in loc de intoarce-te - torna, in loc de preot - prezviter, in loc de frate -fratre, etc etc

Nu, stimată soră! În loc de presbyteros - prezbiter, și în loc de iereus- preot, așa cum e logic și normal.

[zsuleica]

În prealabil postat de tricesimusquintus

Abordarea ta are accente comice, având în vedere incidența mare a arhaismelor într-o versiune atât de recentă, cum este Sinodala lui Bartolomeu Anania.

Nu, stimată soră! În loc de presbyteros - prezbiter, și în loc de iereus- preot, așa cum e logic și normal.

conform dex, preot deriva din prezbiter nu din iereu.
in loc de iereu avem: arhiereu (gasit si in VT si in NT), ieromonah, etc derivate din iereu:

http://www.webdex.ro/online/dictionar/iereu

precum vezi, conform dictionarelor, si iereu si prezbiter au trimitere la cuvantul preot in lb romana, iar precum sti Biblia ortodoxa contine mai multi termeni pe langa cel de preot pentru a desemna pe mai marii bisericii anume episcop, diacon, batran, arhiereu.
Repet, nu consider ca este gresit a se folosi arhaisme, dar mai mare usor este citita versiunea in lb curenta decat cea arhaica.

[tricesimusquintus]

În prealabil postat de zsuleica

conform dex, preot deriva din prezbiter nu din iereu.

În cele ale credinţei, eu caut să fiu conform Bibliei, nu DEX-ului. Iar Biblia vorbeşte despre prezbiteri rânduiţi în primele biserici creştine. De preoţi vorbeşte doar în VT (exceptând bineînţeles preoţia Domnului Hristos, preoţia generică şi preoţia popoarelor păgâne).

[tricesimusquintus]

Ideea succesiunii apostolice (ce apare în jurul anului 250 d. Hr.) a consfinţit pentru totdeauna diferenţa dintre cler (slujitorii bisericeşti) şi laici (simpli credincioşi). Prin aceasta, clericii erau „de drept" superiori celorlalţi credincioşi, în contradicţie cu învăţătura Bibliei, care spune că toţi credincioşii sunt egali, diferenţa constând în faptul că unii au fost chemaţi să facă o slujire mai aparte (slujitor al Bisericii).

Există două dimensiuni ale succesiunii apostolice, una falsă şi una adevărată. Una identifică succesiunea apostolică cu ritualul punerii mâinilor şi cu presupusa continuitate neîntreruptă a acestei practici de la apostoli, dar minimalizând păstrarea neschimbată a învăţăturii apostolilor. Cealaltă identifică succesiunea apostolică cu păstrarea neschimbată a învăţăturii apostolice şi trece în plan secundar ritualul punerii mâinilor.

Falsa succesiune apostolică: Pe baza acestei false succesiuni s-a creat cel mai frecvent argument pe care Bisericile Ortodoxe şi Catolice îl aduc în sprijinul afirmaţiei că Bisericile protestante şi neoprotestante sunt schismatice şi nu fac parte din creştinismul instituit de apostoli din cauză că nu se găseşte aşa-zisa succesiune neîntreruptă a episcopilor cu unul dintre apostoli sau din anturajul apostolic. Teoria aceasta îşi arată însă punctele slabe atunci cînd se face apel la argumente raţionale, îndepărtându-se de la adevărul biblic revelat.

Această falsă succesiune rezolva două lucruri foarte importante pentru episcopi în special şi cler în general: în primul rînd, aceasta îi „valida" ca fiind superiori celorlalţi credincioşi. În al doilea rînd, aveau o justificare „legitimă", ba chiar „sfântă" de a persecuta bisericile locale care nu doreau să primească înnoirile tradiţiei bisericeşti, ci doreau să păstreze simplitatea creştinismului apostolic. Întocmirea listelor care să dovedească această falsă succesiune a determinat căutarea celor mai „credibile" variante posibile. Aproape de anul 250 d.Hr., slujitorii bisericeşti din Roma, în căutarea succesiunii lor apostolice au plecat de la încântătoarea idee pentru ei că apostolul Petru ar fi fondat biserica din Roma, iar după anul 400 d.Hr. a apărut şi ideea că ar fi fost primul episcop sau chiar papă. Demnă de credibilitate nu este însă ipoteza unor preoţi care s-au gândit ce avantaje le-ar aduce această variantă, ci însăşi mărturia apostolului Petru:

"Sfătuiesc pe prezbiterii (πρεσβυτέροuς) dintre voi, eu, care sunt un prezbiter ca şi ei (συμπρεσβύτερος - coleg prezbiter), un martor al patimilor lui Hristos..." (1 Petru 5,1).

El nu a folosit niciodată vreun alt titlu în afara celui de apostol şi serv al lui Isus Hristos, iar în acest text se numeşte generic prezbiter. Petru nu a fost nici fondatorul bisericii din Roma şi nici primul episcop sau papă. În realitate, nu există nicio dovadă istorică al acestei afirmaţii, care în cele din urmă se dovedeşte a fi un fals pe care s-a clădit întreaga idee de succesiune cu apostolul Petru aşezat în capul listei. Ba mai mult, această ipoteză vine în conflict cu învăţătura biblică, care spune că Petru a fost un apostol pentru evrei, în vreme ce Pavel a fost apostolul neevreilor. Potrivit acestui adevăr biblic, Petru nu avea cum să înfiinţeze biserica din Roma înainte de anul 40 d.Hr. Aceasta a fost mai degrabă înfiinţată de către evreii din Roma aflaţi în pelerinaj la Ierusalim cu ocazia sărbătorii Cincizecimii când a avut loc coborârea Duhului Sfânt, după întoarcerea lor acasă.

Falsa succesiune apostolică identificată cu „hirotonisirea" sau „punerea mâinilor" este una artificială. Potrivit învăţăturii biblice, acţiunea de punere
a mâinilor simboliza „identificarea" celui care-şi punea mâinile cu cel peste
care se puneau mâinile. Identificarea dintre două persoane poate fi: identificare în binecuvântare, identificare în slujire, parteneriat deosebit în lucrarea lui Dumnezeu sau transmiterea binecuvântării de la o persoană la alta. În timpul Vechiului Testament, prin punerea mâinilor o persoană primea daruri suplimentare atunci cînd avea de îndeplinit o anumită lucrare. Punerea mâinilor s-a menţinut şi în chemarea la lucrarea creştină. Conotaţia avea mai mult de-a face cu recunoaşterea chemării la o anumită lucrare spirituală şi nu cu un act mistic.

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de tricesimusquintus

Prin aceasta, clericii erau „de drept" superiori celorlalţi credincioşi, în contradicţie cu învăţătura Bibliei, care spune că toţi credincioşii sunt egali, diferenţa constând în faptul că unii au fost chemaţi să facă o slujire mai aparte (slujitor al Bisericii).

Fals. "Superior" şi "inferior" înseamnă "mai aproape de Dumnezeu" şi "mai departe de Dumnezeu". Deci, nici clericii, nici laicii nu sunt superiori unii altora prin statutul lor, fiindcă preoţia sacramentală dobândită prin hirotonie nu garantează mântuirea, aşa cum nici preoţia comună dobândită prin botez nu garantează mântuirea, ci doar harurile necesare în vederea mântuirii.
Pe de altă parte, unul dintre cele trei roluri specifice ale preoţiei sacramentale este conducerea poporului credincios spre mânutuire (rolul pastoral). Adică, unii sunt păstori, alţii sunt oi, după cum în armată unii fac parte din corpul ofiţeresc, alţii din trupă. Numai în acest sens putem vorbi de "superior" şi "inferior", cu observaţia că gradul nu este corelat nici cu virtuţile militare, nici cu eroismul.

Există două dimensiuni ale succesiunii apostolice, una falsă şi una adevărată. Una identifică succesiunea apostolică cu ritualul punerii mâinilor şi cu presupusa continuitate neîntreruptă a acestei practici de la apostoli, dar minimalizând păstrarea neschimbată a învăţăturii apostolilor. Cealaltă identifică succesiunea apostolică cu păstrarea neschimbată a învăţăturii apostolice şi trece în plan secundar ritualul punerii mâinilor.

Greşit. Există o singură succesiune apostolică. Aceea care vine de la Cristos. El, în timp ce era pe pământ, i-a ales pe primii apostoli. După moartea şi învierea Sa, apostolii se aleg în continuare, până în ziua de azi. Primul caz a fost acela al lui Matia.

Falsa succesiune apostolică: Pe baza acestei false succesiuni s-a creat cel mai frecvent argument pe care Bisericile Ortodoxe şi Catolice îl aduc în sprijinul afirmaţiei că Bisericile protestante şi neoprotestante sunt schismatice

Greşit. În baza acestui argument, "Bisericile" protestante şi neoprotestante nu sunt schismatice, ci non-Biserici. Pentru ca o Biserică să fie schismatică, este necesar mai întâi să fie o Biserică. Spre exemplu, Bisericile noncalcedoniene şi cele ortodoxe sunt schismatice în raport cu Biserica Catolică. Aceasta înseamnă că au succesiune apostolică reală, sunt grupări ale credincioşilor în jurul lui Cristos real prezent în Sf Euharistie, doar că au ales să meargă la altă masă. Deci, Biserica nu este o simplă adunare a credincioşilor, ci o adunare în jurul lui Cristos. Acum, puteţi înţelege mai bine de ce "Biserica" adventistă este Biserică la fel de mult cum o tribună de dinamovişti care s-au adunat la meci este Biserică.

însăşi mărturia apostolului Petru:

"Sfătuiesc pe prezbiterii (πρεσβυτέροuς) dintre voi, eu, care sunt un prezbiter ca şi ei (συμπρεσβύτερος - coleg prezbiter), un martor al patimilor lui Hristos..." (1 Petru 5,1).

Şi cum aţi tras dv concluzia că prin "presbiter", Petru se referă la preoţia comună prin Botez ? Ce dovezi aveţi că nu se referă la păstorii Bisericii ?

El nu a folosit niciodată vreun alt titlu în afara celui de apostol şi serv al lui Isus Hristos, iar în acest text se numeşte generic prezbiter.

Păi, tocmai a folosit titlul de presbiter. Adică, preot.

Petru nu a fost nici fondatorul bisericii din Roma şi nici primul episcop sau papă. În realitate, nu există nicio dovadă istorică al acestei afirmaţii, care în cele din urmă se dovedeşte a fi un fals pe care s-a clădit întreaga idee de succesiune cu apostolul Petru aşezat în capul listei. Ba mai mult, această ipoteză vine în conflict cu învăţătura biblică, care spune că Petru a fost un apostol pentru evrei, în vreme ce Pavel a fost apostolul neevreilor. Potrivit acestui adevăr biblic, Petru nu avea cum să înfiinţeze biserica din Roma înainte de anul 40 d.Hr. Aceasta a fost mai degrabă înfiinţată de către evreii din Roma aflaţi în pelerinaj la Ierusalim cu ocazia sărbătorii Cincizecimii când a avut loc coborârea Duhului Sfânt, după întoarcerea lor acasă.

Dovezile istorice abundă, de la cele arheologice până la cele epigrafice (zeci de documente vechi, prin care oameni aflaţi MULT mai aproape în timp de perioada apostolică decât dv vorbesc despre Petru ca despre un locuitor al Urbei. Până şi ortodocşii, care ar fi la fel de interesaţi ca adventiştii să demoleze imaginea lui Petru ca şi conducător al Bisericii în capitala Imperiului nu îndrăznesc să o facă, este prea relevantă Tradiţia în această privinţă. Citiţi troparele şi condacele ortodoxe despre Petru, nu aiurelile unor pretinşi ortodocşi de pe forum.

Falsa succesiune apostolică identificată cu „hirotonisirea" sau „punerea mâinilor" este una artificială. Potrivit învăţăturii biblice, acţiunea de punere
a mâinilor simboliza „identificarea" celui care-şi punea mâinile cu cel peste
care se puneau mâinile. Identificarea dintre două persoane poate fi: identificare în binecuvântare, identificare în slujire, parteneriat deosebit în lucrarea lui Dumnezeu sau transmiterea binecuvântării de la o persoană la alta. În timpul Vechiului Testament, prin punerea mâinilor o persoană primea daruri suplimentare atunci cînd avea de îndeplinit o anumită lucrare. Punerea mâinilor s-a menţinut şi în chemarea la lucrarea creştină. Conotaţia avea mai mult de-a face cu recunoaşterea chemării la o anumită lucrare spirituală şi nu cu un act mistic.

Deci, binecuvântarea nu este act mistic ? Înseamnă că valorează mai puţin ca un blid de linte. Esau a făcut un gheşeft câştigător, potrivit teoriei dv. Ce mult semănaţi cu el !

[tricesimusquintus]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Fals. "Superior" şi "inferior" înseamnă "mai aproape de Dumnezeu" şi "mai departe de Dumnezeu". Deci, nici clericii, nici laicii nu sunt superiori unii altora prin statutul lor, fiindcă preoţia sacramentală dobândită prin hirotonie nu garantează mântuirea, aşa cum nici preoţia comună dobândită prin botez nu garantează mântuirea, ci doar harurile necesare în vederea mântuirii.

Atâta vreme cât aveţi în vedere "preoţia sacramentală" în NT, invariabil îmi veţi taxa afirmaţiile prin "fals" şi "greşit", însă nu aveţi nici măcar o singură dovadă că Biserica apostolică (din timpul apostolilor) ar fi avut preoţi în "schema" slujitorilor ei. Decât bineînţeles interpretarea [eronată] a termenului πρεσβύτερος ca "preot".

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Şi cum aţi tras dv concluzia că prin "presbiter", Petru se referă la preoţia comună prin Botez ? Ce dovezi aveţi că nu se referă la păstorii Bisericii ?

N-am afirmat că Petru s-ar referi la preoţie (universală ori sacramentală), ci pur şi simplu la slujba de prezbiter- în rândul cărora se considera, deşi era un apostol, un martor al patimilor lui Hristos cum singur se autodefineşte.

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Păi, tocmai a folosit titlul de presbiter. Adică, preot.

De ce "adică"? Pe vremea apostolului Petru cele două slujbe nu doar că nu se confundau (πρεσβύτερος vs. ίερεύς), însă făceau parte din legăminte diferite.

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Dovezile istorice abundă, de la cele arheologice până la cele epigrafice (zeci de documente vechi, prin care oameni aflaţi MULT mai aproape în timp de perioada apostolică decât dv vorbesc despre Petru ca despre un locuitor al Urbei.

Oricâte dovezi aţi invoca, totdeauna dintre acestea vor lipsi cele ale lui Petru însuşi ori ale celorlalţi apostoli.

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Deci, binecuvântarea nu este act mistic ? Înseamnă că valorează mai puţin ca un blid de linte. Esau a făcut un gheşeft câştigător, potrivit teoriei dv. Ce mult semănaţi cu el !

Îmi cer iertare pentru exprimarea defectuoasă. Ideea era că, conotaţia punerii mîinilor avea mai mult de-a face cu recunoaşterea chemării la o anumită lucrare spirituală decât cu cu un act mistic.

[tricesimusquintus]

În prealabil postat de tricesimusquintus

Ideea era că, conotaţia punerii mîinilor avea mai mult de-a face cu recunoaşterea chemării la o anumită lucrare spirituală decât cu cu un act mistic.

Lucrarea aceasta este tocmai vestirea Evangheliei, iar punerea mâinilor mai are două conotaţii: aceea de numire şi de alegere.

În Fapte 14,23, conotaţia hirotonisirii biblice este aceea de „a numi":

"Au desemnat (χειροτονήσαντες) bătrâni (πρεσβυτέρους) în fiecare biserică şi, cu rugăciune şi post, i-au încredinţat Domnului în Care crezuseră." (versiunea NTR)

sau de „a fi ales" de biserică, cum este cazul în 2 Corinteni 8,19:

"Dar nu numai atât, ci este şi ales (χειροτονηθείς) de către Biserici ca împreună-călător cu noi la darul acesta, slujit de noi, spre slava Domnului însuşi şi spre osârdia noastră." (versiunea sinodală)

Dacă privim succesiunea apostolică în sensul arătat de Sf. Tradiţie, avem de-a face cu una dintre cele mai serioase probleme: Apostolul Pavel nu a făcut parte dintre cei doisprezece, dar el a înfiinţat cele mai multe biserici creştine în epoca apostolică. Echipa misionară a apostolului Pavel formată printre alţii din Timotei, Tit, Luca, Silvan, Sila, etc. nu a fost hirotonisită de cei doisprezece apostoli, probabil cu excepţia lui Sila, aşa cum nici apostolul Pavel nu a fost!

Biblia spune că în Damasc un ucenic numit Anania a fost trimis de Dumnezeu să-şi pună mîinile peste Saul (Paul/Pavel) pentru a-şi recăpăta vederea pe care a pierdut-o în momentul întâlnirii cu Domnul Hristos. Textul biblic spune:

"Şi a mers Anania şi a intrat în casă şi, punându-şi mâinile pe el, a zis: Frate Saul, Domnul Iisus, Cel ce ţi S-a arătat pe calea pe care tu veneai, m-a trimis ca să vezi iarăşi şi să te umpli de Duh Sfânt." (Fapte 9:17).

El a fost botezat şi a început imediat să predice. În mod justificat, putem crede că Anania din Damasc a fost unul dintre miile de evrei din diaspora prezenţi la ziua Cincizecimii când a coborât Duhul Sfânt şi s-a născut Biserica. În acea zi au fost trei mii de oameni care au primit mesajul lui Petru şi au crezut în Hristos, devenind ucenicii Săi, iar în zilele care au urmat s-au adăugat alte cîteva mii. A fost oare Anania, un oaspete venit din Damasc la sărbătoarea Cincizecimii, special hirotonisit de apostoli dintre miile prezenţi? Este periculos să sugerezi aşa ceva! Dacă acest fel de succesiune, prin punerea mîinilor, e cel real, nu pot crede că Biblia nu ar fi relatat hirotonirea lui Pavel de către cei doisprezece apostoli. Scriptura nu numai că nu spune nimic despre această presupusă hirotonire a lui Pavel, ci chiar infirmă o astfel de variantă.

[doctor_faustus]

În prealabil postat de tricesimusquintus

Ideea succesiunii apostolice (ce apare în jurul anului 250 d. Hr.) a consfinţit pentru totdeauna diferenţa dintre cler (slujitorii bisericeşti) şi laici (simpli credincioşi). Prin aceasta, clericii erau „de drept" superiori celorlalţi credincioşi, în contradicţie cu învăţătura Bibliei, care spune că toţi credincioşii sunt egali, diferenţa constând în faptul că unii au fost chemaţi să facă o slujire mai aparte (slujitor al Bisericii).

Încă o dată se dovedeşte că minciuna este o profesiune de credinţă la sectanţii care nu au mântuire. Succesiunea apostolică este de origine apostolică. Sectantul adventist pretinde că ideea succesiunii apostolice a apărut în jurul anului 250 d. Hr., ÎNSĂ NU ADUCE NICI UN SINGUR ARGUMENT PENTRU A ÎŞI SUSŢINE AFIRMAŢIA (FALSĂ DEALTFEL, DUPĂ CUM VOM VEDEA) !!! Probabil că are impresia că noi trebuie să îi dăm ascultare şi să îl credem pe cuvânt, fără să ţinem însă cont că minciuna şi erezia este profesiune de credinţă la sectanţii nemântuiţi. Prin urmare rugăm pe orice sectant să ne aducă o minimă dovadă pentru a susţine afirmaţia că ideea succesiunii apostolice a apărut pe la 250. Noi ştiam că sectanţii protestanţi şi neoprotestanţi au o obsesie cu secolul IV; acum vedem că reperul temporal care îi obsedează a scăzut în jurul mijlocului sec. III. Problema lor însă este că succesiunea apostolică este din perioada apostolică.

Un argument pentru a arăta pe faţă cum sectele protestante şi neoprotestante profesează minciuna ca şi credinţă este în opera sfântului Irineu de Lugdunum. Scrisă în sec. II (pe la anul 180 d. Hr.) prezintă deja ideea succesiunii apostolice

Wherefore it is incumbent to obey the presbyters who are in the Church—those who, as I have shown, possess the succession from the apostles; those who, together with the succession of the episcopate, have received the certain gift of truth, according to the good pleasure of the Father. But [it is also incumbent] to hold in suspicion others who depart from the primitive succession, and assemble themselves together in any place whatsoever, [looking upon them] either as heretics of perverse minds, or as schismatics puffed up and self-pleasing, or again as hypocrites, acting thus for the sake of lucre and vainglory. For all these have fallen from the truth. And the heretics, indeed, who bring strange fire to the altar of God— namely, strange doctrines— shall be burned up by the fire from heaven, as were Nadab and Abiud. <Leviticus 10:1-2> But such as rise up in opposition to the truth, and exhort others against the Church of God, [shall] remain among those in hell (apud inferos), being swallowed up by an earthquake, even as those who were with Chore, Dathan, and Abiron. <Numbers 16:33> But those who cleave asunder, and separate the unity of the Church, [shall] receive from God the same punishment as Jeroboam did. <1 Kings 14:10>

Such presbyters does the Church nourish, of whom also the prophet says: „I will give your rulers in peace, and your bishops in righteousness.“ <Isaiah 60:17> Of whom also did the Lord declare, „Who then shall be a faithful steward (actor), good and wise, whom the Lord sets over His household, to give them their meat in due season? Blessed is that servant whom his Lord, when He comes, shall find so doing.“ <Matthew 24:45-46> Paul then, teaching us where one may find such, says, „God has placed in the Church, first, apostles; secondly, prophets; thirdly, teachers.“ <1 Corinthians 12:28> Where, therefore, the gifts of the Lord have been placed, there it behooves us to learn the truth, [namely,] from those who possess that succession of the Church which is from the apostles, and among whom exists that which is sound and blameless in conduct, as well as that which is unadulterated and incorrupt in speech. For these also preserve this faith of ours in one God who created all things; and they increase that love [which we have] for the Son of God, who accomplished such marvellous dispensations for our sake: and they expound the Scriptures to us without danger, neither blaspheming God, nor dishonouring the patriarchs, nor despising the prophets.

sursa: http://www.newadvent.org/fathers/0103426.htm

Prin urmare putem vedea foarte uşor că ideea succesiunii apostolice era deja bine înfiptă în concepţia Bisericii deja la anul 180 (adică în sec. II) şi teza că ar fi apărut pe la 250 este complet falsă. Dealtfel, succesiunea apostolică este de origine apostolică, indiferent de cât se vor strădui sectanţii anatematizaţi să mistifice adevărul.

Deşi în textul lui Irineu de Lugdunum nu este specificată expres "punerea mâinilor" asta nu constituie un impediment ştiindu-se de la sfântul Ignatie Teoforul că în Biserica primară nu exista Euharistie adevărată decât aceea săvârşită de Episcop de succesiune apostolică şi de preoţii hirotoniţi de ei şi însărcinaţi de Episcop să săvârşească Euharistia având deja taina preoţiei administrată, prin urmare harul preoţiei. Prin urmare se poate vedea că funcţia Episcopului şi a preoţilor hirotoniţi de acesta nu era doar propovăduirea şi păstrarea adevărului revelat ci şi săvârşirea sfintelor taine, neexistând nimeni altcineva apt şi capabil să săvârşească sfânta Euharistie decât succesorii apostolilor, episcopii, şi preoţii cărora episcopii le-au îngăduit să o săvârşească prin taina hirotoniei când se administra efectiv harul preoţiei. Fără acest har al preoţiei, al cărui principal "deţinător" era Episcopul, de succesiune apostolică, nu se putea săvârşi Euharistia şi prin urmare nu exista posibilitatea creştinilor de a se împărtăşi de Hristos prin trupul şi sângele Lui euharistic.

[tricesimusquintus]

În prealabil postat de doctor_faustus

Încă o dată se dovedeşte că minciuna este o profesiune de credinţă la sectanţii care nu au mântuire. Succesiunea apostolică este de origine apostolică. Sectantul adventist pretinde că ideea succesiunii apostolice a apărut în jurul anului 250 d. Hr., ÎNSĂ NU ADUCE NICI UN SINGUR ARGUMENT PENTRU A ÎŞI SUSŢINE AFIRMAŢIA (FALSĂ DEALTFEL, DUPĂ CUM VOM VEDEA) !!!

Din punctul nostru (neoprotestant) de vedere putea să apară şi pe la anul 100, tot nebiblică şi eretică este. Chestiunea dureroasă pentru dumneata e lipsa argumentului biblic pentru "succesiunea apostolică".