Îmi pasă...

[Mihailc]

În prealabil postat de Ioan_Cezar

Ar reieşi, printre altele, că e lucru bun să-i trânteşti omului verde-n faţă ceea ce crezi despre el, "adevărul" - tocmai ca exprimare a faptului că îţi pasă la modul curat, "sincer", "autentic" de el. Hîm...
Eu unul nu am motive să mă încred în acest mod de a arăta că îţi pasă. Am văzut prea multe cazuri de oameni răniţi, striviţi chiar de grosolănia şi nesimţirea patologice ale interlocutorilor lor care jucau rolul de "binevoitori autentici". În fond, buldozere agresive care nu îşi pot îndrepta lucrarea pe propriul ogor către blândeţe şi pricepere în relaţia cu semenii. Asta presupunînd şi informare sistematică (studiu, căutarea de a înţelege, exerciţiu etc.).

Apreciez comentariul tău, dar te rog să asamblezi fragmentul înapoi în contextul său, ca să-l înţelegi mai aproape de ceea ce vrea să spună. În niciun caz că opţiunea corectă ar fi contrariul, o altă formă de abuz şi anume sinceritatea agresivă şi sufocantă. Dacă n-a fost înţeles corect paragraful cu pricina, de vină e probabil stângăcia mea în a schiţa portretul robot al veritabilului manipulator al cărui prototip metafizic este Vrăjmaşul în-fiinţării oricărui bine, cât de mic.

Dozajul potrivit al adevărului, cred eu, se stabileşte conform situaţiei "ipostatice". Prescripţiile generale au şi aici, ca întotdeauna în relaţiile dintre persoane, valoare de reper ideal, aşa cum e inclusiv canonul în Biserică. Însă adevărul nu poate lipsi niciodată, chiar dacă se mai întâmplă să şi doară puţin.

Întra-adevăr Gibrain arată o cale a înţelepciunii înalte când spune prin gura "Profetului" său "lăsaţi loc vânturilor Raiului să danseze între voi", adică adierilor Duhului libertăţii . Cine-şi găseşte însoţirea potrivită pe o asemenea cale, pe care merg laolaltă împăcate între ele, iubirea emiţătorului şi libertatea receptorului în ambele sensuri, nu mai are de ce să propună dileme tâmpite pe forum, aşa cum fac eu pe topicul de faţă.

[GMihai]

În prealabil postat de Mihailc

Ce credeţi, cum e mai rău?

Să nu-ţi pese de nimeni şi de nimic, trecând prin viaţă ca un iceberg plimbat de curenţii veacului încoace şi încolo?

sau

Să-ţi pese chiar şi atunci când faptul de a-ţi păsa este întâmpinat cu mare nepăsare?

Varianta 1. Nu e doar "mai rău", este chiar patologic.

Varianta 2 - nu întotdeauna păsarea noastră reclamă păsarea celuilalt. E posibil să-ţi pese de celălalt, şi concomitent să-ţi doreşti cât mai puţină păsare din partea lui. Pentru că eşti conştient că "păsarea" este dificilă, şi uneori duce la suferinţă.

[GMihai]

În prealabil postat de Pelerin spre Rasarit

Asa cum spunea Sophia de foarte multe ori oamenii care incearca sa ajute sunt tratati cu indiferenta sau chiar cu rautate. Cum spunea un cinic nici o fapta buna nu ramane nepedepsita de oameni. In consecinta se intimpla ca dorinta de a ajuta sa fie cumva secata, omul se incovoaie in tristetea nu de a nu fi rasplatit ci de cruntul paradox de a fi lovit cand incerca sa ajute. Odata cineva, un om cu experienta de viata, i-a spus bunicului meu: ,,Vezi sa nu cunosti ziua cand cel pe care il ajuti te va uri pt ca tu ai putut ce el nu putea". A cunoscut-o si nu uitat-o niciodata. A putut sa ierte dar rana nu s-a inchis niciodata in sufletul lui.

Această situaţie frecvent întâlnită a încapsulat-o înţelepciunea (?...) populară românească într-o expresie de o vulgaritate rar întâlnită: "facerea de bine e ___ de mamă".

Cea ce găsesc interesant este că, în ciuda vulgarităţii şi aparentei amoralităţi a expresiei, ni se întâmplă, nu zic tuturor, dar multora dintre noi, să o evocăm ocazional, pentru că viaţa ne dă asemenea prilejuri.

[DragosP]

Nu e adevărat, chiar dacă aparent, aici, vremelnic, poate să pară așa.

GMihai: se intimpla multe, cateodata suntem luati prin surprindere de evenimente, in alte situatii le anticipam cumva. Uneori lucrurile merg bine, in alte cazuri merg prost. Unii oameni te ajuta, altii te lovesc, pe altii nu ii intereseaza. Mergi inainte, pana la capat, sau abandonezi. Cred ca se numeste viata nu-i asa? :)

[Ioan_Cezar]

În prealabil postat de Mihailc

Mă interesează mai mult experienţa şi înţelegerea pozitivă a tot ceea ce înseamnă "îmi pasă" de pe poziţia celui ce dăruieşte...

Câteva asocieri de suprafaţă care ar putea fi corelative cu atitudinea de compasiune/bunăvoinţă pe care le văd cuprinse în poziţia "îmi pasă":
- a te opri; a face un popas, chiar dacă drumul tău îţi pare singurul care contează pentru tine în acel moment;
- a te reorienta, fie şi pentru o clipă;
- a renunţa la etichetare şi încadrări "mintoase", pentru a afla concret despre ce-i vorba cu semenul tău (aici îmi amintesc de o scenă cu o tânără care ţipa, minute în şir, şi nimeni nu s-a oprit din preocupările personale pentru a întreba, măcar, despre ce-i vorba...; toată lumea "ştia" deja despre ce-i vorba, cazul fusese clasat înainte să fie cercetat);
- a jertfi un scop, o şansă, o oportunitate, un ceva preţios pentru tine atunci când întâlneşti pe aproapele; a petrece împreună cu el un fapt al vieţii tale (şi a lui) în ciuda "importanţei" treburilor (şi persoanei) tale;
- a te decentra de pe poziţia ta de soare şi beneficiar al vieţii tale;
- a împărtăşi;
- a rămâne în ...celălalt, pentru a forma o tovărăşie;
- a te deschide la schimb, cu simţământul că nu ştii dacă dai sau dacă primeşti; taina relaţiei...;
- a face contact în condiţiile unei receptivităţi noncritice (în orice caz, binevoitoare) cu alter;
- a făptui procesul de deschidere şi schimb, asumîndu-ţi riscuri;
- a da mai departe ceea ce ai primit şi crezi că merită dăruit (în baza experienţei valoroase cu acel dar);
- a pune în comun.

"Din întâmplare un preot cobora pe calea aceea şi, văzîndu-l, a trecut pe alături.
De asemenea şi un levit, ajungînd în acel loc şi, văzînd, a trecut pe alături.
Iar un samarinean, mergînd pe cale, a venit la el şi, văzîndu-l..." ( Lc 10, 31-37)

Unul vede şi trece mai departe. Altul vine, mai întâi (adică se angajează într-o relaţie de apropiere) şi abia apoi vede...