Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Morala Crestina
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #1  
Vechi 05.12.2011, 17:25:54
Scotland The Brave
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit Calatori pe drumul spre Emaus

Dialog imaginar intre Nikolai Berdiaev si Christos Yannaras despre libertatea crestina,libertatea constiintei,fii ratacitori si framintari ale omului modern,cu un cuvant de final cules din scrierile Fericitului Augustin.Va urez pe acesta cale,cu prilejul Sfintelor sarbatori ce se apropie,ceea ce ne-a spus Mantuitorul tuturor: ,,Pace voua!"

Yannaras: Setea de nou care există în noi, setea de originalitate, este o sete de viață. Viața se hrănește cu schimbare. Moartea are drept caracteristică înțepenirea și stagnarea, în viața totală a lumii schimbarea e o lege ce nu poate fi încălcată. Elementele vieții acestei lumi servesc inevitabil legea schimbării. Timpul e o înlănțuire neîntreruptă de transformări; viața biologică e o varietate de neconceput a succesiunii. Fiecare unitate biologică are un caracter de unicitate, e irepetabilă. Lipsa limitelor în succesiunea schimbărilor din întreaga viață a lumii dă sensului de nou dimensiuni metafizice.

Berdiaev: Leon Bloy afirmă că: „Suferința trece, dar că am suferit nu trece niciodată”. Trebuie dat acestui aforism remarcabil sensul cel mai larg. Putem depăși experiența vieții, dar experiența trăită rămâne pentru totdeauna zestrea omului și măreția realității din viața spirituală. Nu este nici o posibilitate să ștergi faptul trăit. Ceea ce a fost, continuă să existe sub o formă transfigurată. Omul nu este o ființă absolut împlinită, se formează și se creează în experiența vieții, în lupta spiritului, în probele destinului.Omul nu e decât planul lui Dumnezeu.Creștinismul ne învață că trecutul se poate depăși și poate fi învins, poate fi răscumpărat, ispășit și iertat, nașterea într-o nouă viață este posibilă.Dar în orice viață nouă, transfigurată, intră experiențele ce nu pot dispărea fără să lase urme. O suferință poate fi depășită, bucuria, fericirea pot renaște, dar în orice nouă bucurie, în orice nouă fericire va intra misterios suferința trăită; bucuria și fericirea vor fi de acum încolo diferite. Îndoielile torturante pot fi dominate, dar în credința câștigată se va revela profunzimea acestor incertitudini. Aceeași credință va fi de o cu totul altă calitate decât față de cea a oamenilor fără aceste îndoieli, ce vor crede prin moștenire, prin naștere sau prin tradiție. Omul ce a călătorit mult în lumile spirituale, ce a trecut prin încercări în cursul peregrinărilor și căutărilor sale, va avea altă formație spirituală decât omul sedentar, pentru care aceste lumi au rămas necunoscute.
Omul e legat de destinul său și nu are puterea să renunțe. Destinul meu îmi aparține, nu se reînnoiește, este unul și unic. În experiența vieții mele, în încercările și căutările mele, se zidește desăvârșirea spiritului meu.Tot ce am trăit face parte din înaltele acumulări ale vieții mele spirituale, ale credinței, ale Adevărului meu, m-am îmbogățit prin experiență, chiar dacă a fost torturantă și teribilă. Chiar dacă pentru a învinge prăpastia, a trebuit să strig la alte forțe decât cele omenești.

Yannaras: În noi există setea de viață, iar gustul vieții îl căpătăm numai atunci când trăim bucuria mistică a transformării. Setea de schimbare e o lege universală pentru toți oamenii, în același timp însă, există în viață și bucuria privilegiată a originalității, posibilitatea realizării unicului și irepetabilului, care-l vădește pe omul creator. Dacă în lumea fizică legea schimbării pare a avea dimensiuni metafizice, în viața umană originalitatea este calitate metafizică. Nu înseamnă numai schimbarea câtorva ca­racteristici și elemente exterioare, ci senzația trăită profund a unicului. Ceea ce numim viață pare a fi o sinteză a trăirii unor experiențe biologice și spirituale ale unicității. Avem cu atât mai mult conștiința vieții și a existenței, cu cât experiențele noastre resping și leapădă mai mult giul­giul aceleiași frumuseți, îmbrăcând întotdeauna o calitate deosebită a originalității. De aceea, cu cât setea de viață, nevoia unei existențe intense, e mai mare în noi, cu atât și dorința nepotolită de nou ne cere mereu din ce în ce mai mult. Intensitatea și autenticitatea vieții se măsoară prin originalitate și schimbare. Dușmanul de moarte al vieții este repetarea pasivă, rutina, neputința care adesea îl împiedică pe om să realizeze noul în viață. Sunt dușmanii de moarte ai vieții, dar poate un dușman e și soarta omului, o soartă a morții, a celei de a doua morți, care, în ordinea timpului, vine prima; ea e dușmanul cel mai cumplit, cel mai de temt, care ne urmărește și ne pândește cursul vieții.

Berdiaev: Suferința trece, dar a fi suferit nu trece niciodată. Acest adevăr este exact, atât la individ în particular cât și la societățile omenești. Trăim într-o epocă tranzitorie crizei spirituale, în care mulți pelerini rătăcitori revin la creștinism, la credința Părinților, a Bisericii, Acești oameni revin, fiind trecuți prin încercarea istoriei, prin care au atins limitele extreme. Aceste suflete sunt suflete tragice. Sunt suflete noi, din care nu se pot dezrădăcina consecințele experienței trăite. Cum se primesc acești călători ce revin în Casa Tatălui?Prea adesea altfel decât a fost primit fiul risipitor din Parabolă.Glasul fiului mai mare, glorificat de a fi rămas lângă Tatăl și de a-l fi servit se face prea mult dorit.
În același timp printre acești pelerini ai spiritului, nu sunt numai oameni depravați, sunt și înfometați, însetați de Adevăr, și vor fi mai îndreptățiți înaintea lui Dumnezeu decât numeroși „creștini burghezi”, orgolioși în fariseismul lor și considerându-se „mari proprietari” în viața religioasă. Sufletul omenesc a devenit cu totul altul, cum nu era când a primit la început creștinismul; atunci când îl învățau marii doctori ai Bisericii, când dogmatizau conciliile ecumenice, când se forma statul monastic, când domina regimul teoretic și se făurea credința medievală și bizantină. Această transformare și epurare a sinelui s-au produs sub influența misterioasă, adesea invizibilă și profundă chiar a creștinismului, ce a triumfat lăuntric din barbaria și asprimea sufletului, educând omul.

Yannaras: Când viața încetează să mai fie viață și devine rutină, repetarea inertă devine regulată, capătă un ritm periodic, închide în lațul ei sufocant cea mai mare parte a timpului. Atunci e sigur că puterile spirituale ale omului au pierdut lupta, au suferit un eșec lamentabil, fără speranță. N-au putut, în această repetare, să-și păstreze elementul creației. Dacă acest lucru era de nerealizat, dacă rutina ar fi fost o soartă inevitabilă și nu o decădere tragică, atunci ar mai fi rămas o ultimă bătălie, exercițiul de răbdare. Răbdarea, când nu este o așteptare pasivă a sfârșitului, ci o stăruință sfântă și plină de speranță, poartă în ea o viitoare rodnicie. De aceea sunt fericiți oamenii care au atâta rezistență, încât sa-și poată reînnoi în fiecare zi sfânta lor stăruință.
Marea dramă a omului este bătălia dură pe care o duce cu legea rutinei, cu tirania pe care această lege o impune vieții. Este o mărturie a lumii dinlăuntrul nostru, că omul e făcut să fie creator. Totuși, natura însăși sau educația deseori lipsesc omul (într-un grad însemnat) de posibilitatea originalității. De câte ori viața, cu circumstanțele pe care le creează sau cu evenimentele imprevizibile și surprizele sale, nu dă impresia că folosește oamenii doar ca simple instrumente numai pentru realizarea celor mai ciudate planuri ale ei?
Ne lipsește forța de a ne opune. Pentru a căuta în viață noul, pentru a simți setea de originalitate și de necontenită creație, trebuie să ai în tine o rezistență copleșitoare și o bogăție inepuizabilă. Viața vine să te încerce cu dezamăgirile ei și să-ți arate că e zadarnică încercarea de a scăpa din legăturile rutinei. Bătălia cu cotidianul, cu obișnuitul, cu ceea ce e prestabilit și regulat, cu repetarea, e marea dramă a oamenilor care sunt însetați de viață, care sunt însetați de înnoire, de schimbare, de originalitate. O luptă neînchipuit de dură cu marasmul, cu moartea.

Last edited by Scotland The Brave; 06.12.2011 at 12:45:21.
Reply With Quote
  #2  
Vechi 05.12.2011, 17:29:10
Scotland The Brave
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

Berdiaev: Eu am venit la Hristos prin libertate, prin experiența intimă a darurilor libertății, credința mea creștină nu este credința datinilor patrimoniale primite ca moștenire, ci am moștenit-o printr-o torturantă experiență de viată interioară. Nu cunosc constrângere în viața mea religioasă, nu cunosc experiența credinței sau religiozității autoritare. Se pot opune acestui fapt formule dogmatice și teologii abstracte? Nu, căci pentru mine nu vor fi niciodată cu adevărat convingătoare. Libertatea m-a condus la Hristos și nu voi cunoaște alt drum ce duce la El. Toți cei ce au părăsit creștinismul-autoritate nu pot reveni decât la creștinismul-libertate. Aici e un adevăr al vieții experimentale și dinamice, ce nu se poate lega de nici o concepție în legătură cu libertatea și harul. E o problemă de cu totul alt ordin.Admit că m-a condus harul la credință, dar acest har l-am trăit în deplină libertate. Cei ce au venit la creștinism prin libertate, îi aduc un spirit de libertate. Creștinismul lor e desigur mult mai spiritual, e născut în spirit-duh și nu în carne și sânge. Experiența libertății spiritului e de neșters, dar arbitrariul în libertate e un rău ce trebuie depășit.Cei a căror religiozitate este autoritară și ereditară vor înțelege întotdeauna greșit oamenii veniți la religiozitate prin libertate, prin imanența tragică a experienței trăite.

Yannaras: Omul adevărat nu se oprește la nici o schemă, la nici o formă încremenită de viață. Viața lui este un protest zilnic și neîntrerupt față de cotidian. Un protest interior, esențial. Nici o schemă nu-l poate revendica ca fiind al ei. Chiar dacă trece prin multe, chiar dacă e obligat să arate disciplină și supunere fața de multe, totuși nu se împacă cu nici una și nici una nu-l oprește. Călătoria și căutarea sa nesfârșită îl duc în afară și dincolo de spațiul limitat al unei scheme. Aceasta e cea mai profundă și esențială deosebire a omului de orice altă creatură de pe pământ. Omul e o viețuitoare căutătoare. Cea mai mare pagubă făcută creației lui Dumnezeu a fost faptul că omul a fost denaturat, că viața lui a rămas încremenită în tipare permanente, că s-a împotmolit în schemele pe care el însuși le-a consacrat. Cei mai mulți oameni au devenit sclavii schemei înainte chiar de a ajunge să conștientizeze datoria de a lupta cu ea. Astfel n-au cunoscut nici­dată drumul căutării neîntrerupte, adevărata formă a vieții care e libertatea.
Această îngrozitoare pierdere, denaturarea omului în forma sa atât de universală, îl costă pe omul adevărat, în evoluția sa, multă stăruință și durere. Căutarea, care depășește schemele și care e o călătorie fără oprire prin viață, se împlinește cu povara a două mari cruci. Una este îndoiala lăuntrică iar cea de-a doua e dușmănia oamenilor. Mai sunt însă și oamenii care privesc întotdeauna cu neîncredere și cu dușmănie orice transcendere a tiparelor. Oamenii care nu au îndrăzneala de a călători în afara schemelor. De aceea nici nu vor să recunoască celuilalt îndrăzneala care le lipsește. Aceia care se închid în scheme din lașitate și lipsă de îndrăzneală, sunt cei care devin susținătorii fanatici ai tradiției, apărătorii celor transmise de ea, implacabili și duri față de oricine refuză tot ce e instituit. Alții, iarăși, caută să te oprească a fi original, pentru a te păzi de pericolul pe care-l ascunde. Ei cred mult în pericolul pe care-l ascunde originalitatea și au dreptate s-o creadă. Transcenderea schemelor ascunde, fără nici o îndoială, un mare pericol. Dar asta e soarta împovărătoare a omului adevărat. El plătește autenticitatea gustând în fiecare zi posibilul dezastru. Viața lui atârnă, cumpănind, neîncetat la marginea prăpastiei.

Berdiaev: Recunosc că sunt câteva lucruri esențiale ce nu le pot traduce în cuvinte, nu-mi pot descoperi gândurile intime. E foarte dificil de găsit o formă de expresie care să redea ideea esențială exact, prin care ea trăiește în sine. Tot ce scriu e legat de problematica torturantă a spiritului.Potrivit înfățișării gândului, îmbrac întrebările tulburătoare într-o formă și afirmativă și ascunsă, iar problemele le pun sub forma certitudinii.Dar gândirea mea, în ființa mea interioară, e cea a unui om ce-și pune întrebări, fără să fie un sceptic. Pentru soluția acestor probleme ale spiritului, dar mai ales a problemei unice a relațiilor dintre om și Dumnezeu, omul nu poate avea sprijin din afară. Aici, nici un „stareț” oricât de înaintat în viața spirituală, nu va putea veni în ajutor. Toată problemă rezidă în faptul că trebuie să descopăr eu însumi ce mi-a ascuns Dumnezeu.
Dumnezeu așteaptă de la mine un act de libertate, o creație liberă. Libertatea și creația sunt ascultarea de voința secretă a lui Dumnezeu, care așteaptă de la om altceva și mult mai mult decât se înțelege în mod obișnuit despre voința Sa. Poate ar trebui să se ocupe, nu de metafizica abstractă a lui Dumnezeu, ci mai ales de psihologia concretă a lui Dumnezeu.E posibil să curgă sânge din Dumnezeu văzând câți oameni înțeleg servil voința Sa și o împlinesc pur formal. Voința divină trebuie împlinită până la capăt. N-a voit Dumnezeu ca omul să fie un creator liber? Și nu iubește El și pe Nietzsche care luptă împotriva Lui?

Yannaras: Dacă oamenii ar fi întâmpinat viața mai sincer, chiar și în scheme, ar fi datorat respect și recunoștință celor puțini care îndrăznesc și care nesocotesc schemele. Acești „ireverențioși" sunt aceia care creează viața. Viața împotmolită în scheme este deja o prevestire a morții. Viața o menține numai realizarea lucrurilor originale. Cei care îndrăznesc câțiva pași în afara a tot ce e consacrat, descoperă lumi noi în care viața e adevărată, descoperă izvoarele unei vieți ascunse și necunoscute. Pe urmele pașilor lor vin după aceea să-i urmeze cei mulți. Cei care ieri cereau „pe tavă" capetele revoluționarilor, culeg astăzi roadele celor descoperite de aceștia la izvoarele cele noi ale vieții. Desigur, vor preface din nou într-o schemă ceea ce pentru cei dintâi era ceva original, dar vor veni alți revoluționari să deschidă drumul mai departe, viața să meargă înainte cu alți pași mai departe.Oamenii adevărați sunt prezența vieții, așa cum schema e prezența morții. Aluatului schemelor moarte ale acestei lumi îi dă viață fermentul viu al oamenilor care nu sunt robi.

Cuvant de final:,,Târziu de tot Te-am iubit, o, Tu, Frumusețe atât de veche, și totuși atât de nouă, târziu de tot Te-am iubit. Și iată că Tu Te aflai înlăuntrul meu, iar eu în afară, și eu acolo, în afară, Te căutam și dădeam năvală peste aceste lucruri frumoase pe care Tu le-ai făcut, eu, cel lipsit de frumusețe. Tu erai cu mine, dar eu nu eram cu Tine; mă țineau departe de Tine acele lucruri care, dacă n-ar fi fost întru Tine, nici n-ar fi existat. M-ai chemat și m-ai strigat și ai pus capăt surzeniei mele. Ai fulgerat și ai strălucit, și ai alungat orbirea mea; ai răspândit mireasmă și eu am inspirat, și acum Te urmez cu înfocare;m-ai atins doar și m-am și aprins de dor după pacea Ta. Dumnezeu este în afara tuturor, nerămânând în afară; este în toate, dar necuprins de ele; este mai presus de toate, fără înălțare; este mai jos de toate, fără coborâre; este în toate și, totodată, deasupra tuturor. Ne-ai făcut pentru Tine, Doamne. Și neliniștit este sufletul meu până nu-și va afla odihna întru Tine.”(Augustin)

Last edited by Scotland The Brave; 06.12.2011 at 12:44:28.
Reply With Quote
  #3  
Vechi 05.12.2011, 17:42:54
N.Priceputu
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

Superbă alcătuire, frate scoțian (dacă-mi permiți), și cu adevărat un cadou deosebit. Deși n-am citit decât câteva fraze, pt. că n-am timp în momentul ăsta de mai mult, abia aștept să citesc pe îndelete.
Bănuiesc că e opera ta.
Reply With Quote
  #4  
Vechi 05.12.2011, 19:09:49
Mihailc Mihailc is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 15.03.2008
Mesaje: 3.173
Implicit

Acuma chiar mă simt nu-știu-cum să constat că pe un forum ortodox trebuie să vină un protestant (adică un samarinean dispețuit apriori de majoritatea fariseilor ortodocși) să ne propună lecturi esențiale pentru descoperirea ortodoxiei bisericești (Canonul Ortodoxiei a lui Ioan Ică jr., ahidiaconul cărturar de la Sibiu, personalitate uriașă a Bisericii, pe cât de mare pe atât de invizibil mulțimii căutătoare de prestidigitații magice rapide și facile; Iubirea nebună a lui Dumnezeu a lui Evdokimov, o lectură care a produs convertiri și salturi metanoetice în destinele unor oameni ca Olivier Clement).
Acum mai adăugăm doi prigoniți de adepții șamanismului ortodoxist, Berdiaev și Yannaras. Amândoi cu talanții investiți în reflecții periculoase asupra evlaviei blocate în forme moarte și a gândirii captive în concepții căzute în desfrânarea automulțumirii arogante.
__________________
Prostul este dușmanul a ceea ce nu cunoaște (Ibn Arabi)
Reply With Quote
  #5  
Vechi 06.12.2011, 12:05:30
oana72
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

ca intotdeauna fratele scotian ma uimeste si ma pune pe ganduri...
multumim! frumos...
Reply With Quote
  #6  
Vechi 07.12.2011, 02:24:08
ioan cezar
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

Citat:
În prealabil postat de oana72 Vezi mesajul
ca intotdeauna fratele scotian ma uimeste si ma pune pe ganduri...
multumim! frumos...
Ca intotdeauna, femeile noastre crestine, in buna traditie romaneasca, sunt grabite sa cada uimite inaintea scotienilor, francilor, turcilor, arabilor si a oricaror alte semintii...
Sa fie asta intuitie ecumenica la buna vestitoare femeie romanca?
Imi pare cu adevarat rau ca nu.

Uimite si puse pe ganduri sunt femeile noastre... Acestea de azi, cel putin, ca maicile nostre nu aveau timp de uimire (decat inaintea icoanelor) si nici de ganduri (decat inapoia dezastrelor, pe care le treceau cu smerenie in contul Domnului).

Ai, ai! ... Aiiiiii! Aiiii!

"Unde esti femeie/ parul tau sa plang ...."
Reply With Quote
  #7  
Vechi 07.12.2011, 02:44:55
ioan cezar
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

Haide acum, dupa apostrofarea muierii, sa vedem ce are de zis Mioriticul.

Barbatul roman, urmasul lui Voda, al lui Eminescu si Horia.

Are putere inaintea francilor, scotienilor sau al altora, ori isi lasa copchiii la indemana preputialelor cugetari straine, spre spurcarea natiei romane (pe care a laudat-o in versuri insusi soctianul mai ieri alaltaieri de 1 Decembrie)? This is the question! (mioriticul care a citit, la admiterea esuata in Teatru, pe Hamlet)

Ce zicem frate Cezar, intelectual roman si asazis ortodox?

Hai sa ne punem cu scotienii (nota: cu Scotland the Brave, ce nume o mai
fi si asta pentru un roman, fie si protestant, cica am avut si io cand eram flacau o oarecare poveste de amor, prietenesc, se intelege - dar am fost tradat, parol, de scotian
,in propria mea tara, ca deh, l-am primit, l-am gazduit, si muierea mi-a
belit, zice un proverb local).

OAMENI BUNI!
E foc de paie, vorbe-n vant, amagire, seductie ieftina, buna pentru fostele muieri alchimiste si budhiste
si pentru actualele nevrozate feministe
postdecembriste,
credeti-ma!

Iata de ce si cum, cu umilinta va rog:
Reply With Quote
  #8  
Vechi 07.12.2011, 03:07:06
ioan cezar
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

Putin imi pasa de eticheta acestui forum. Dau bani pe spiritul lui, nu pe onoarea de carton a personajelor care se preumbla pe aici.
Forumul Crestin Ortodox poate fi ce se numeste sau poate fi ce se pare ca este. Alegeti!
Eu aleg sa fie, prin insasi participarea mea, un forum crestin ortodox. Din aceasta vointa personala eu scriu:
1) Dialogul imaginat intre cei doi autori este unul ... declarat imaginat. Excurs intelectual marturisit. Cine pleaca la drum nou fara sa aiba habar pe unde calca? Aventurierii, se intelege. Crestinul ortodox sta in chilie sau acasa. Eventual in Biserica.
2) Am pleca si noi in lume, fie si in nordul scotian, daca ne-am fi indeplinit pravila de acasa, dar smeriti cum ne stim, adica lucizi, stam pe aici de 2000 de ani si inca repetam rugaciunea dintai: "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma, pe mine pacatosul!" Promitem ca venim, DUPA ce rezolvam Taina asta Dintai. Parol!
3) Scotianul cel charmant a avut ocazia sa ajute un om aflat la grea stramtoare. Un om bun, dupa propria marturisire a Scotianului, un om aflat la ananghie din motive care tin de insasi ratiunea de a fi crestin in lume. Scotianul a promis ca il ajuta, ca un frate. Si nu a facut-o. Prin Voia Domnului, acel om a ramas in viata si, cu Mila Domnului, va mai ramane o vreme. Si inca, fiind acela ortodox, se roaga la Bunul Dumnezeu pentru Scotianul, macar o vreme de azi incolo. Ca asa sunt mioriticii, rugatori si iertatori (iar nu macho, cum i-ar placea modernei femei feministe care crede cu tarie ca barbatul roman e slab iar muierea e, cica, puternica - notez din declaratiile scrise, nu imaginez nimic, notele mele sunt dezvaluiri de jurnal, deci note cu caracter documentar, realism sec).
4) Despre ce vorbeste Scotianul, in fond, in discursul lui imaginar (oniric): despre asazisul om, in alcatuirea lui sufleteasca. Scuza-ma, Scotianule, dar nu am nevoie sa imi spui tu cum este alcatuit omul. O stiu deja, de mii de ani, de la greci, de la nemti, de la romani, de la francezi si, mai mult de-atat, o stiu din Scriptura si chiar, iarta-mi indrazneala, dinlauntrul meu.
5) Unde e vorba despre Dumnezeu? Hai sa vedem ce zice autorul dialogului imaginar:
"Poate ar trebui să se ocupe, nu de metafizica abstractă a lui Dumnezeu, ci mai ales de psihologia concretă a lui Dumnezeu.E posibil să curgă sânge din Dumnezeu văzând câți oameni înțeleg servil voința Sa și o împlinesc pur formal. Voința divină trebuie împlinită până la capăt. N-a voit Dumnezeu ca omul să fie un creator liber? Și nu iubește El și pe Nietzsche care luptă împotriva Lui?"
Reply With Quote
  #9  
Vechi 07.12.2011, 03:28:12
ioan cezar
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

"Poate ar trebui să se ocupe, nu de metafizica abstractă a lui Dumnezeu, ci mai ales de psihologia concretă a lui Dumnezeu.E posibil să curgă sânge din Dumnezeu văzând câți oameni înțeleg servil voința Sa și o împlinesc pur formal. Voința divină trebuie împlinită până la capăt. N-a voit Dumnezeu ca omul să fie un creator liber? Și nu iubește El și pe Nietzsche care luptă împotriva Lui?"

Despre ce "metafizica abstracta a lui Dumnezeu" vorbesti, omule? De pe ce planeta suntem?... Ce, Dumnezeu e Aristotel sau Heidegger sau Novalis?

Ce e aia "psihologia concreta a lui Dumnezeu"? Dupa abstract cazi in concret... vai... ai vazut cum te trage pamantul, frumoasa stea cazatoare? ... lait motiv sau reflex al modelului dintai sau, Doamne ajuta, reflex al cumsecadeniei inca prezente inlauntrul tau... o umbra a sfintei smerenii.
Chiar crezi ca suntem cu totii fatuce feministe gata sa cada lesinate in urma inaltelor tale sforaituri aberante? Incearca in baruri dupa miezul noptii, eventual in Scotia (daca te tine buzunarul de tata si sot, deh). Sau inapoi in vremea liceului, ori poate la faculta de fete.

"E posibil sa curga sange din Dumnezeu" ... haida de, asta e tare de tot, nici chiar autorul citat imaginat nu ar indrazni o asemenea presupunere. Dar tu indraznesti, desigur. Cine te opreste?... Ca dupa abstractiuni si concreteturi, iata, optezi pentru concretul contopit cu abstractul. O fi. Pe undeva o fi si asta. Prin fundaturile lumii sunt multe, tare multe lucruri posibile, imitind in chip intunecat Taina si Tainele, abscons...

Iubeste El si pe Nietzsche... Poate l-a iubit candva, cand Nietzsche inca mai spunea (cu posibilitatea de a rectifica, retragindu-si proiectia oribila) "Dumnezeu a murit".
Dar nu uita ca, dupa ce filosoful a murit, Dumnezeu in Tacerea Sa Sublima a spus neauzit (dar evident pentru oricine are urechi de auzit) - "Nietzsche a murit"... Poti sa contesti?

Desigur, vei spune ca nu ai afirmat tu aceste lucruri, si vei mai spune ca sunt un cretin care nu are nici gust nici calibru pentru asemenea texte mirobolizante. Nu tu ai spus, vei zice, ci personajele tale incropite din lecturi de tipul: prefata, cuvant inainte, introducere, concluzii, rezumat, recenzie, lansare de carte, crestomatie, bibliografie de seminar, note, citate etc.
Dar toate astea au iesit de sub pana ta! (Sa nu imi spui, asadar, ca sunt straine de tine.)
Precum si ale mele de aici, Dumnezeu sa ma ierte si sa ne treaca tuturor faradelegile. AMIN!+
Reply With Quote
  #10  
Vechi 07.12.2011, 03:39:38
ioan cezar
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

In final, dupa flagrantele tale omisiuni ale conditiei umane ca faptura destinata fericirii si libertatii, din presupusul tau dialog ce ramane?
O psihologie tulbure, al unui vaiet scremut, presupus omenesc, dinainte de Hristos.
O negare a Domnului, pe care nu Il pomenesti, ignorind sensul Jertfei Sale si Invierea Lui.
Ne duci inapoi in neguri, sub copite de cai negri si involburati, sa uitam ca suntem fiinte solare, deplin indreptatite (prin Jertfa Lui victorioasa inaintea mortii) sa castigam Vesnicia Iubirii.
Psihologism, si inca unul vetust, de secol 18.

Prietene, Hristos a inviat!
Nu stiai?...
Si este cu noi, pana la sfarsitul veacului. AMIN!+
Reply With Quote
Răspunde

Thread Tools
Moduri de afișare


Subiecte asemănătoare
Subiect Subiect început de Forum Răspunsuri Ultimele Postari
Drumul spre calugarie antoniap Calugarul 237 02.02.2016 12:06:30
drumul spre cluj-inzapezit? lore86 Generalitati 3 02.02.2012 22:20:07
Drumul spre rai spre_rasarit Generalitati 7 06.12.2011 19:53:28
Tinta spiritualitatii ortodoxe si drumul spre ea Savonarola Spiritualitatea ortodoxa 5 30.09.2011 23:13:21
Drumul spre schimbare ella87ella Pocainta 10 04.09.2009 16:31:59