Habemus papam!

[dobrin7m]

În prealabil postat de mirela.t

Ha ha, cata fatarnicie!! Oare daca nu esti in stare sa te bucuri impreuna cu acesti vrajmasi ai tai, care sunt catolicii, de ce ai mai intrat pe topic, doar ca sa le strici bucuria?!!

Asa este cand nu intelegi ca adevarata bucurie este doar bucuria intru Domnul! Bucuria ta este plina de pacat!

" Nu ai tu omule, ceva cu care poti sa te mangai intru acest veac mult inlacrimat; dimpotriva aici trebuie sa plangi si sa te tanguiesti. caci nu locuiesti in taramurile patriei, ci in pribegie, nu in pace si liniste, ci in valtoarea unui mare razboi, nu in bucurie si veselie ci in valea plangerii. Cine se veseleste fiind datornic? Cine se mangaie fiind in temnita? Cine se bucura asteptand moartea? Nimeni.

Aceasta lume este plina de tanguire si nu de veselie, de necaz si intristare, iar nu de mangaiere. Nimic nu este intru aceasta lume statornic si nestramutat. Bucuria ei este amestecata cu amar, veselia cu intristarea, slava este schimbatiare, bogatia piere, frumusetea se preschimba in pulbere si cenusa, indulcirea trupeasca se preschimba in duhoare si puroi. In sfarsit toate acestea sunt intrerupte de o moarte napraznica, si pier.

Nimic intru aceasta lume nu este vrednic de bucurie si veselie, nimic nu este vrednic de mangaiere si de adancire intru cugetare, ci toate sunt pline de plans si tanguire. Veacul omenesc este "desertaciunea desertaciunilor". (Eclesiastul 1;2). Caci se naste omul din stricaciune, creste in boli si suferinte, isi cheltuieste viata in tristeti si necazuri, in griji, in furtuni, in intuneric si in toata nestatornicia. caci pretutindeni sunt necazuri, pretutindeni sunt parasi, pretutindeni sunt prigonitori, pretutindeni sunt lupte si nedumeriri, pretutindeni este teama si frica.

Toata lumea este plina de necazuri si de vrasmasie. Orisiunde te-ai intoarce, pretutindeni vei bedea lupta si incrancenare. Aici te lupta imbuibarea, acolo betia; aici lenevirea, acolo nesimtirea. Aici desfranarea, acolo pofta spurcata, aici frica, acolo pacatul si faradelegea. Nimic nu este de care am putea sa ne bucuram intru acest veac.

Apoi va veni moartea, va veni despartirea de toate si de toti, va veni schimbarea neasteptata a toate, sufletul va merge intr-un alt veac si va primi rasplata pentru faptele savarsite aici, iar trupul va ramane hrana viermilor, se va preschimba in puroi si duhoare. Nu este nimic imbucurator intru aceasta lume.

De aceea, nu te bucura in acest veac al plangerii, nu te bucura de nimic de ce este vremelnic, deoarece intru acesta totul este nestatornic, si pe de-a-ndoaselea, totul este mincinos si schimbator. Daca vrei insa sa te mangai, mangaie-te cu Unul Dumnezeu; daca vrei sa te bucuri, bucura-te de Unul Dumnezeu. Caci bucuria trupeasca in curand piere, iar bucuria intru Domnul de-a pururi este. Mangaierea pamanteasca se mistuieste naptrasnic si se preschimba in amaraciune, insa mangaierea Preasfantului Duh pururi intru Domnul ne mangaie si ne va mangaia in vecii vecilor, cu mangaiere negraita." Alfabetul duhovnicesc Sf. Dimitrie al Rostovului

[tabitha]

În prealabil postat de dobrin7m

Asa este cand nu intelegi ca adevarata bucurie este doar bucuria intru Domnul! Bucuria ta este plina de pacat!

Pai eu m-am bucurat pentru ei intru Domnul, si fara de pacat.

In rest, postezi aceleasi poliloghii cu care ne-ai obisnuit. Neinteresant, copy-paste.

[cezar_ioan]

În prealabil postat de dobrin7m

deci iarta-ma seamanule al meu ca nu te pot iubi mai mult decat pe Hristos.

Nu ne-a cerut nimeni din Biserică să iubim vreo făptură mai mult decât pe Dumnezeu.

Dar cât de puţin îl poţi iubi pe aproapele? - îmi vine să întreb...
Nu te sperie gândul?

Mihaela, a iubi pe Hristos nu implică a iubi (jertfelnic) pe aproapele?
A iubi pe Hristos are drept manifestare a dispreţui pe aproapele, a-l respinge şi ocărî pentru credinţa lui (simţită şi practicată în felul lui)? A urî alteritatea, mai degrabă decât a trăi în pace sufletească împreună cu "alter"?
Nu putem iubi decât "clonele" simţirii şi gândirii noastre?

A iubi pe Hristos în felul din care iese că urăsc pe aproapele?... În acest caz mă iubesc pe mine ca şi construcţie psihologică narcisistă (am introiectat admiraţia altora şi acum mă sufoc în ea, devenită zid care mă împresoară), iubesc egoul meu, hristosul meu imaginar din puşcăria de sinapse unde îmi trăiesc fantasmele...
Ferească Sfântul de aşa "iubire" de Hristos!

Nu poate fi contradicţie între iubirea sănătoasă de Hristos şi iubirea de oameni. Ci numai continuitate.
Iar asta nu primim moca, ci descoperim, învăţăm, ni se descoperă. Cu vremea, cu încercările, cu harul Domnului...

[dobrin7m]

În prealabil postat de cezar_ioan

Nu ne-a cerut nimeni din Biserică să iubim vreo făptură mai mult decât pe Dumnezeu.

Dar cât de puţin îl poţi iubi pe aproapele? - îmi vine să te întreb...
Nu te sperie?

Mihaela, a iubi pe Hristos nu implică a iubi (jertfelnic) pe aproapele?
A iubi pe Hristos are drept manifestare a dispreţui pe aproapele, a-l respinge şi ocărî pentru credinţa lui (simţită şi practicată în felul lui)?
Ferească Sfântul de aşa "iubire" de Hristos!

Nu poate exista contradicţie între iubirea sănătoasă de Hristos şi iubirea de oameni. Ci numai continuitate.

tu ce zici? cum ne manifestam iubirea , noi pacatosii? adoptand pacatele altora?
de ce identificam pe pacatos cu pacatul? daca dispretuiesc pacatul, omul fiind pacatos nu va vedea stramb , cum ca dispretuiesc omul? insa oare asta e adevarat? adevarat ce graieste pacatosul?

vorbesti de dispret? poti sa privesti cati oameni pe aici m-au dispretuit pe mine in loc sa dispretuiasca pacatele mele? unul nu m-a dojenit cu dragoste daca am gresit ci cu acuze. ce spun sfintii nostri? dojana cu acuze se numeste osandire.

toti aici v-ati manifestat mandria in diferite grade. si din cauza ei ati osandit.

sigur ca exista continuitate. sigur. nici eu nu afirm altceva. ei bine iubirea aproapelui inseamna ai suporta si osandele ce vin de la el.

[dobrin7m]

pot sa mai spun ca nu urasc pe nimeni indiferent de jignirile aduse mie si nici nu am jignit pe nimeni asa cum altii o fac.
asadar nu mi-e frica de intrebare pentru ca desi voi ganditi cum ganditi eu stiu ce simt si mai stie si Dumnezeu asta . El imi stie inima mea.
v-as vrea pe toti mantuiti.

[dobrin7m]

În prealabil postat de mirela.t

Pai eu m-am bucurat pentru ei intru Domnul, si fara de pacat.

In rest, postezi aceleasi poliloghii cu care ne-ai obisnuit. Neinteresant, copy-paste.

sigur, sigur oare nu suntem noi multi pacatosi care se cred drepti?

[dobrin7m]

În prealabil postat de cezar_ioan

Nu ne-a cerut nimeni din Biserică să iubim vreo făptură mai mult decât pe Dumnezeu.

Dar cât de puţin îl poţi iubi pe aproapele? - îmi vine să întreb...
Nu te sperie gândul?

Mihaela, a iubi pe Hristos nu implică a iubi (jertfelnic) pe aproapele?
A iubi pe Hristos are drept manifestare a dispreţui pe aproapele, a-l respinge şi ocărî pentru credinţa lui (simţită şi practicată în felul lui)? A urî alteritatea, mai degrabă decât a trăi în pace sufletească împreună cu "alter"?
Nu putem iubi decât "clonele" simţirii şi gândirii noastre?

A iubi pe Hristos în felul din care iese că urăsc pe aproapele?... În acest caz mă iubesc pe mine ca şi construcţie psihologică narcisistă (am introiectat admiraţia altora şi acum mă sufoc în ea, devenită zid care mă împresoară), iubesc egoul meu, hristosul meu imaginar din puşcăria de sinapse unde îmi trăiesc fantasmele...
Ferească Sfântul de aşa "iubire" de Hristos!

Nu poate fi contradicţie între iubirea sănătoasă de Hristos şi iubirea de oameni. Ci numai continuitate.
Iar asta nu primim moca, ci descoperim, învăţăm, ni se descoperă. Cu vremea, cu încercările, cu harul Domnului...

un om interactioneaza cu o multime de oameni. unii vad ura, altii vad iubire. cine are dreptate? sa lasam pe Dumnezeu sa judece.

iubirea egoului inseamna contruirea unei realitati false. acesta niciodata nu isi va afisa defectele. din contra si le va masca.

[cezar_ioan]

În prealabil postat de dobrin7m

" Nu ai tu omule, ceva cu care poti sa te mangai intru acest veac mult inlacrimat; dimpotriva aici trebuie sa plangi si sa te tanguiesti. caci nu locuiesti in taramurile patriei, ci in pribegie, nu in pace si liniste, ci in valtoarea unui mare razboi, nu in bucurie si veselie ci in valea plangerii. Cine se veseleste fiind datornic? Cine se mangaie fiind in temnita? Cine se bucura asteptand moartea? Nimeni.

Aceasta lume este plina de tanguire si nu de veselie, de necaz si intristare, iar nu de mangaiere. Nimic nu este intru aceasta lume statornic si nestramutat. Bucuria ei este amestecata cu amar, veselia cu intristarea, slava este schimbatiare, bogatia piere, frumusetea se preschimba in pulbere si cenusa, indulcirea trupeasca se preschimba in duhoare si puroi. In sfarsit toate acestea sunt intrerupte de o moarte napraznica, si pier.

Nimic intru aceasta lume nu este vrednic de bucurie si veselie, nimic nu este vrednic de mangaiere si de adancire intru cugetare, ci toate sunt pline de plans si tanguire. Veacul omenesc este "desertaciunea desertaciunilor". (Eclesiastul 1;2). Caci se naste omul din stricaciune, creste in boli si suferinte, isi cheltuieste viata in tristeti si necazuri, in griji, in furtuni, in intuneric si in toata nestatornicia. caci pretutindeni sunt necazuri, pretutindeni sunt parasi, pretutindeni sunt prigonitori, pretutindeni sunt lupte si nedumeriri, pretutindeni este teama si frica.

Toata lumea este plina de necazuri si de vrasmasie. Orisiunde te-ai intoarce, pretutindeni vei bedea lupta si incrancenare. Aici te lupta imbuibarea, acolo betia; aici lenevirea, acolo nesimtirea. Aici desfranarea, acolo pofta spurcata, aici frica, acolo pacatul si faradelegea. Nimic nu este de care am putea sa ne bucuram intru acest veac.

Apoi va veni moartea, va veni despartirea de toate si de toti, va veni schimbarea neasteptata a toate, sufletul va merge intr-un alt veac si va primi rasplata pentru faptele savarsite aici, iar trupul va ramane hrana viermilor, se va preschimba in puroi si duhoare. Nu este nimic imbucurator intru aceasta lume.

De aceea, nu te bucura in acest veac al plangerii, nu te bucura de nimic de ce este vremelnic, deoarece intru acesta totul este nestatornic, si pe de-a-ndoaselea, totul este mincinos si schimbator. Daca vrei insa sa te mangai, mangaie-te cu Unul Dumnezeu; daca vrei sa te bucuri, bucura-te de Unul Dumnezeu. Caci bucuria trupeasca in curand piere, iar bucuria intru Domnul de-a pururi este. Mangaierea pamanteasca se mistuieste naptrasnic si se preschimba in amaraciune, insa mangaierea Preasfantului Duh pururi intru Domnul ne mangaie si ne va mangaia in vecii vecilor, cu mangaiere negraita." Alfabetul duhovnicesc Sf. Dimitrie al Rostovului

Concluzia la aceste cuvinte cutremurătoare ale Sfântului,
care să fie, după unele interpretări, decât:
"ca urmare, urăşte-i pe papistaşi şi pe antihristul lor de papă!"

Aşa pricepem, oare?
Dacă aşa pricepem, ar fi mai bine să nu ne mai amăgim: mai întâi vindecare sufletască ne trebuie, nu lecturi cărora le răstălmăcim duhul aşa cum ne convine nouă ca să ne simţim bine/comod cu boala naostră.
Lecturile nu au vindecat pe nimeni, ele singure.
Priorităţile terapeutice sunt, categoric, altele; e alta ORDINEA.
Şi nu există vindecare în afara relaţiei interpersonale, faţă către faţă, experienţă cu experienţă... Dar cine are această smerenie?...

[dobrin7m]

va doresc noapte buna.

[tabitha]

În prealabil postat de dobrin7m

sigur, sigur oare nu suntem noi multi pacatosi care se cred drepti?

Esti pe langa, ca de obicei. N-am zis ca oi fi vreun drept, ci ca m-am bucurat sincer pentru catolici si noul lor Papa. Crezi ca esti capabila sa intelegi asa ceva fara sa distorsionezi habotniceste? Eu inca mai sper ca da, altfel nu ti-as mai scrie.