Cugetari din Dharma

[florin.oltean75]

În prealabil postat de AlinB

Interesant ce efect are educatia atee asupra unora.

Daca te-ai chinui sa cunosti crestinismul cat ai impresia ca stii despre budhism, ti-ai da seama cat de stupide sunt asertiunile tale despre crestinism.

Nu degeaba se zice ca lenea este unul din dusmanii de moarte ai sufletului.

Lenea si surorile ei: autosuficienta, fudulia neghioaba, etc.

Religia ta care ti se pare "iubareata" foarte, greseste de un numar infinit de ori fata de notiuni ca liber arbitru, responsabilitate, dreptate, etc. ca sa nu mai zic de alte incoerente logice care ti le-am aratat pe celalat topic, acum blocat, dar degeaba.

Eu sper sa fie blocat si asta si sa iei o pauza pe termen nedeterminat de la chestiile astea, eventual muta-te in alta parte, vezi un forum de yoghini sau ceva de genul, ca acolo sigur ai avea priza la povestile de genul asta.

Cat de incoerenta poate fi observatia ca un univers in care exista iad, fiinte care se chinuie este imperfect?

Ca aspiratia fireasca, naturala este cea care isi doreste din tot sufletul ca toate fapturile sa fie izbavite de suferinta?

Eu cred ca acesta este miezul oricarei religii adevarate. O inima intinsa catre toti si toate.

[ioan67]

Dar cine are pretentia ca universul sa fie perfect?
Eu nu am intalnit nici in Scriptura nici in cartile sfintilor aceasta aspiratie. Filosofia si vietuirea crestina nu sunt centrate pe perfectiune, ci pe pocainta nesfarsita, indumnezeitoare. Iar sfintenie (sau desavarsire) nu e totuna cu perfectiune.

Cat priveste iadul, nu citisi nimic crestinesc pe tema asta? Nici despre liberul arbitru, nici despre impietrirea inimii, nici despre "si-a luat plata lui"?
Pai, atunci, de ce mai zici ca esti ortodox?
Si, apropos, pentru crestin Dumnezeu nu e dupa cum ii place sau cum ii convine lui. Nu e dupa preferinte, ci e asa cum i se releva prin luminarea mintii umilite. Nu fabricam dumnezei, dupa nevoile si gusturile noastre, ci nadajduim sa Il cunoastem pe Dumnezeu asa cum Este. Independent de gusturile noastre...
Totusi, daca vrei un dumnezeu care sa-ti placa, sa ti se potriveasca, oare nu ai de unde alege? Te impiedica cineva sa iti faci un dumnezeu care sa iti satisfaca nevoile sau sa alegi pe unul deja confectionat de altii?
Doar nu mai zice, in acest caz, ca esti crestin si inca ortodox, te rog. Putina onestitate, Florin!

[GMihai]

Bun, si ce se intampla daca un crestin constata ca Dumnezeu, asa cum i se releva prin luminarea mintii umilite, nu ii place deloc ?

[ioan67]

Isi vede de pocainta lui. Se roaga lui Dumnezeu. Cauta sa se smereasca mai departe.
Exemple avem cu miile in literatura crestina, atat la ortodocsi cat si la catolici.
Sau nu?

[ioan67]

Cat despre suferinta la care se referea Florin, aici un raspuns:
https://www.youtube.com/watch?v=jzRO...ature=youtu.be

[ioan67]

În prealabil postat de GMihai

Bun, si ce se intampla daca un crestin constata ca Dumnezeu, asa cum i se releva prin luminarea mintii umilite, nu ii place deloc ?

Curioasa intrebare, Mihai!...
Ai auzit de vreun om cu inima infranta si smerita, cu duhul umilit, care sa tanjeasca dupa Dumnezeu si cu toate acestea sa ... nu ii placa Dumnezeu? Chiar deloc?
Cum ar fi posibil ca omul, faptura cea mai iubita a Domnului, pentru care Insusi Fiul lui Dumnezeu S-a intrupat si a patimit - cum ar fi posibil, deci, sa nu ii placa (poftim cugetare/exprimare!) Dumnezeu? Cum sa nu ii placa firii Ziditorul ei?
Cum ar fi posibil ca faptura revenita in fire (prin lucrarea Harului, prin zdrobirea inimii) sa nu iubeasca pe Facatorul firii omenesti? Fiului Risipitor nu ii mai placea de tatal lui?...

E drept ca, asa cum arata multe marturii, oamenii s-au razboit adeseori (macar pana la o vreme) cu Domnul. O stim din Scriptura, din alte carti duhovnicesti si, poate, din auzite ori chiar din unele momente de experienta personala... Iarasi stim ca multi din dreptii Lui L-au numit nemilos, crud, neindurat etc. Adeseori profetii, sfintii... Si totusi, prin luminarea (de catre Domnul a) mintii lor au ajuns cu totii la vederea curata a Iubirii si Atotputerniciei si Maretiei si Slavei Lui!
Si L-au slavit, L-au slujit, multi fiindu-I mucenici, din tot sufletul. Cu toata daruirea.

Mintea invartosata nu iubeste pe Dumnezeu. Robiti simturilor si celor trecatoare ne putem simti potrivnici Domnului sau nedreptatiti de El sau neintelesi, neiubiti... Cu toate acestea, pe masura ce in mintea si inima omului se strecoara un fir al smereniei, Dumnezeu este tot mai mult iubit, dorit si, evident, placut de copilul care se invredniceste sa-L cunoasca.

Si daca totusi un crestin se trezeste in situatia ca ... nu ii place Dumnezeu (??), ce sa zic Mihai... Dumnezeu sa-l ajute!

[ioan67]

Luminarea mintii, Mihai, se poate face in multe feluri - precum cred ca deja cunosti. Ma refer la luminarea mintii prin har.
Harul lucreaza in mintea si inima omului prin nenumarate inlesniri sau mijloace: printr-un cuvant auzit la un moment dat "din intamplare", printr-un cuvant dintr-o carte, printr-un eveniment oarecare din experienta fiecaruia, printr-un "necaz", printr-o boala etc.
Dar cel mai des si mai puternic lucreaza prin rugaciune si alte fapte pe care le numim bune. Lucreaza in mediul slujbelor bisericesti, desigur, iar asta o poate marturisi oricine si-a petrecut o parte din vremea vietii lui in biserica, printre si impreuna cu fratii de credinta.
Lucrarea de toata vremea a rugaciunii nu doar ca atrage harul ci fragezeste inima si curata mintea. Omul care se tine de lucrarea asta, spunind cat mai des cele 5 cuvinte, primeste treptat luminarea mintii iar mintea se umileste tot mai mult. Si din ce scade ea pe verticala importantei lumesti, cu atat creste in smerita cugetare.
Lucrarea rugaciunii, asadar, odata ce e facuta cu sarguinta si daruire, cu incredere ori nadejde, isi arata grabnic roadele. Doar cine nu a practicat-o niciodata nu cunoaste aceasta...
Si astfel, tinind rugaciunea de toata vremea, omul nu doar ca simte aievea cum isi revine in fire si cum se lumineaza la cuget dar incepe sa presimta si maretia lui Dumnezeu si toate celelalte ale Lui - purtarea de grija, jertfirea necontenita, iubirea, mila si tot ce pomenim noi, slavindu-L.
Tot ce e bun cu adevarat pentru om vine treptat din rugaciune, cu rugaciune. Sunt atat de multe marturii ale unor oameni atat de diferiti intre ei dar care nu contenesc sa laude rugaciunea si sa preamareasca pe Dumnezeu. Tot ce e bun si peren si dulce si frumos - toate vin cu rugaciunea. Chiar si necazurile, suferintele de tot felul au un sens si un rost frumos cand omul le traieste in atmosfera rugaciunii. Lumina rugaciunii preschimba toata viata omului, indiferent ce intamplari concrete ar trai acesta.
In concluzie, daca mintea umila si doritoare de Dumnezeu se asaza in rugaciune, deprinzind lucrarea de toata vremea, o mangaiere a Luminii vine si in sufletul omulu luminindu-i ochii sufletesti. Si atunci, in aceasta privire luminata de dragostea Numelui lui Hristos, Se ridica si frumusetea ne neinchipuit a Domnului. Iar omului ii place, in sfarsit, de Dumnezeu!

[AlinB]

În prealabil postat de GMihai

Bun, si ce se intampla daca un crestin constata ca Dumnezeu, asa cum i se releva prin luminarea mintii umilite, nu ii place deloc ?

Imaginea poate fi distorsionata de defectele din propria perceptie sau de ce nu, pacatele propriei confesiuni si aici doar onestitatea/taria/smerania sa recunoasca asta il mai poate salva de o alegere luciferica.

Vezi tu, oamenii cauta toata viata fara sa stie ce cauta de fapt, crezand de multe ori ca stiu, realitatea este ca pana la Dumnezeu totul este vanatoare de iluzii.

Insa asta nu e o afirmatie care se poate intelege rational decat cel mult, foarte indepartat, ci doar in lumina Harului.

Har care din pacate de multe ori nu incercam sa-l agonisim abia cand ajungem la capatul tuturor iluziilor sau poate nici atunci, alunecand deja in cinism, scepticism. etc.

[AlinB]

În prealabil postat de florin.oltean75

Cat de incoerenta poate fi observatia ca un univers in care exista iad, fiinte care se chinuie este imperfect?

Si un univers, dupa dogma ta, in care "imperfectiunea" (se pare ca ti-e frica sa folosesti notiuni de rau/bine) a existat de la inceput si fara timp si va exista vesnic, ti se pare perfect?

In care exista, inclusiv formula iadului vesnic (lumi "samsarice" din care sufletele nu se mai pot intoarce)

Un Univers ca al tau in care Dumnezeu este impersonal si pasiv si toate persoanele sunt "fenomene tranzitorii" tocmai datorita particularitarilor care ii face persoane si nu energii fie ele si "divine" nu ti se pare dubios?

Ca aspiratia fireasca, naturala este cea care isi doreste din tot sufletul ca toate fapturile sa fie izbavite de suferinta?

Scris este ca Dumnezeul Sfintei Scripturi "voieşte ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină" 1 Tim 2:4 dar nu poate sa incalce liberul arbitru al omului si teoretic la fel stau lucrurile si in universul tau imaginar.

Eu cred ca acesta este miezul oricarei religii adevarate. O inima intinsa catre toti si toate.

Tot scris este "puţin aluat dospeşte toată frământătura" 1Cor5:6, Gal 5:9

Chiar daca in religia ta ar fi mai mult decat "un miez" de adevar, restul prostiilor o fac buna de aruncat la gunoi.
Dar la tine raportul intre aluat si framantatura este taman pe dos, cateva apucaturi nobile in aparenta dar inecate intr-o mare de povesti bune de trimis omul direct in fundul iadului.

[pc-cutza]

În prealabil postat de ioan67

Luminarea mintii, Mihai, se poate face in multe feluri - precum cred ca deja cunosti. Ma refer la luminarea mintii prin har.
Harul lucreaza in mintea si inima omului prin nenumarate inlesniri sau mijloace: printr-un cuvant auzit la un moment dat "din intamplare", printr-un cuvant dintr-o carte, printr-un eveniment oarecare din experienta fiecaruia, printr-un "necaz", printr-o boala etc.
Dar cel mai des si mai puternic lucreaza prin rugaciune si alte fapte pe care le numim bune. Lucreaza in mediul slujbelor bisericesti, desigur, iar asta o poate marturisi oricine si-a petrecut o parte din vremea vietii lui in biserica, printre si impreuna cu fratii de credinta.
Lucrarea de toata vremea a rugaciunii nu doar ca atrage harul ci fragezeste inima si curata mintea. Omul care se tine de lucrarea asta, spunind cat mai des cele 5 cuvinte, primeste treptat luminarea mintii iar mintea se umileste tot mai mult. Si din ce scade ea pe verticala importantei lumesti, cu atat creste in smerita cugetare.
Lucrarea rugaciunii, asadar, odata ce e facuta cu sarguinta si daruire, cu incredere ori nadejde, isi arata grabnic roadele. Doar cine nu a practicat-o niciodata nu cunoaste aceasta...
Si astfel, tinind rugaciunea de toata vremea, omul nu doar ca simte aievea cum isi revine in fire si cum se lumineaza la cuget dar incepe sa presimta si maretia lui Dumnezeu si toate celelalte ale Lui - purtarea de grija, jertfirea necontenita, iubirea, mila si tot ce pomenim noi, slavindu-L.
Tot ce e bun cu adevarat pentru om vine treptat din rugaciune, cu rugaciune. Sunt atat de multe marturii ale unor oameni atat de diferiti intre ei dar care nu contenesc sa laude rugaciunea si sa preamareasca pe Dumnezeu. Tot ce e bun si peren si dulce si frumos - toate vin cu rugaciunea. Chiar si necazurile, suferintele de tot felul au un sens si un rost frumos cand omul le traieste in atmosfera rugaciunii. Lumina rugaciunii preschimba toata viata omului, indiferent ce intamplari concrete ar trai acesta.
In concluzie, daca mintea umila si doritoare de Dumnezeu se asaza in rugaciune, deprinzind lucrarea de toata vremea, o mangaiere a Luminii vine si in sufletul omulu luminindu-i ochii sufletesti. Si atunci, in aceasta privire luminata de dragostea Numelui lui Hristos, Se ridica si frumusetea ne neinchipuit a Domnului. Iar omului ii place, in sfarsit, de Dumnezeu!

Du-te bă tată și fa ceva cu viața ta ca serios ți-o pierzi aici pe forum.