sotul vs familia de origine

[ioana290]

Multumesc frumos pentru sprijin :) Incerc sa am rabdare si bunavointa.

Imi pare rau, dar cu tine Coldworld nu sunt de acord......daca se dovedeste ca am ales gresit nu cred ca trebuie sa aleg sa sufar tot restul vietii...

[mihele_m]

În prealabil postat de irinelu

Buna seara,
Citesc cu drag subiectele de pe acest forum. Dar daca am si eu un subiect sensibil?

Ne-am casatorit de curand.Toate bune pana la relatia lui cu familia mea. Vrea contacte cat mai rare cu ei (eu as zice deloc). S-au opus la inceput casatoriei noastre. Dar asta n-a durat mult. Ni s-au alaturat in scurta vreme si mai ales, in afara sfaturilor in bucatarie, nu s-au amestecat.Se supara crunt cand eu merg pentru o ora la ai mei. La un interval de 3-4 sapt.Imi reproseaza totul la ei. Patologic mi se pare ca nu-l suporta nici pe cel mai mic membru al familiei, de cativa anisori. Si eu...care sunt atat de legata de familie. Care am atata admiratie pentru ei, cand ma simt atat de indatorata. Sufar mult iar negocierile esueaza. Isi doreste o familie compusa din doi oameni, nu una extinsa. Nu cedeaza iar eu ma gandesc serios ca asa nu voi putea trai. Si desigur, inainte de casatorie nu era asa...

Va multumesc!

Draga mea as dori sa te incurajez si o si fac cu toata dragostea mea ,dar am trecut printr-o astfel de relatie si nu a mers . Finalul a fost divortul si am si avut si doi copii minori . Am convetuit 13 ani si am incercat tot ce s-a putut incerca ,si nu a mers . De ce imi era mai teama de aceea nu am scapat ,evident divortul . Daca ai copii te=as sfatui sa nu mergeti pina intracolo fiindca cei care sufera cel mai mult sunt copilasi care chiar nu au niina inci o vina ,ca parinti lor nu se inteleg . Poate ar fi bine sa mergi sa vorbesti si cu Duhovnicul tau sau daca nu ai inca un Duhovnic mergi la Biserica de care apartii si vorbeste cu un preot sa vezi ce-ti spune . Poate il convingi sa mergeti inpreuna la o consiliere psihologica fiindca o sa va ajute tare mult . Iti doresc numai bine si sa aud ca treburile sa-u indreptat intre voi . Daca intradevar te iubeste ar trebui sa-ti accepte familia fiindca dupa Dumnezeu familia este pe primul loc . Doamne Ajuta .

[IonelS]

În prealabil postat de anna21

Poate gresesc, dar am observat ca barbatii se adapteaza f greu nasterii unul copil.
Cel putin sotul meu a fost absolut imposibil cand am nascut, avea aceeasi dorinta de a fugi de acasa pe care o relatezi si tu. (A avut o saptamana de concediu sa ma ajute dupa nastere si nici nu a dat pe-acasa). Am o prietena gravida.. imi povesteste lucruri similare.. Sotul meu are un coleg a carui sotie este gravida.. si pe acela l-a pocnit spaima si nelinistea. Am vorbit zilele trecute cu un barbat care are un bebelus de cateva luni, cand l-am intrebat ce face fetita pur si simplu a explodat: se vaicarea cat de greu este (desi nici macar NU locuieste cu copilul!) Sincer, mi-e sila!
Au ajuns barbatii.. vai de ei, fug de responsabilitate, numai barbati nu se pot numi. Rar, rar de tot am vazut barbati care au copii si spun ca vor mai multi, bravo lor!

(Scuze, daca ofensez pe cei de pe forum, dar asta este realitatea)

Aceasta este mentalitata moderna inoculata de tv si media: sa traiesti doar pentru tine (daca renunti la tine pentru celalalt, fie el si familie, daca ignori nevoile tale etc.. nu esti considerat un erou, ci un looser si un neadaptat).

Dar Ioana, trebuie sa ai incredere. Pana la urma sotul se va obisnui cu noul statut si isi va schimba atitudinea. Trebuie sa ai doar rabdare. Multa rabdare.

In parte argumentele tale sunt valabile, insa nici sexul opus nu-i strain de nebunia acestei lumi..
Barbatii fug dupa nastere, in momentele cruciale ale nasterii, etc.. Asa este..Fug, dar fug de femeia contemporana gravida, dificila, greu de indurat...Nu exista aici o singura vinovatie, adica doar EL ! Femeia de azi accepta greu rolul de nascatoare, de mama.., de sotie..si pt ca nu accepta aceste roluri se comporta neplacut...Nu-i o scuza pt barbati, dar..

[Ovidiu Vasile Pop]

În prealabil postat de irinelu

Buna seara,
Citesc cu drag subiectele de pe acest forum. Dar daca am si eu un subiect sensibil?

Ne-am casatorit de curand.Toate bune pana la relatia lui cu familia mea. Vrea contacte cat mai rare cu ei (eu as zice deloc). S-au opus la inceput casatoriei noastre. Dar asta n-a durat mult. Ni s-au alaturat in scurta vreme si mai ales, in afara sfaturilor in bucatarie, nu s-au amestecat.Se supara crunt cand eu merg pentru o ora la ai mei. La un interval de 3-4 sapt.Imi reproseaza totul la ei. Patologic mi se pare ca nu-l suporta nici pe cel mai mic membru al familiei, de cativa anisori. Si eu...care sunt atat de legata de familie. Care am atata admiratie pentru ei, cand ma simt atat de indatorata. Sufar mult iar negocierile esueaza. Isi doreste o familie compusa din doi oameni, nu una extinsa. Nu cedeaza iar eu ma gandesc serios ca asa nu voi putea trai. Si desigur, inainte de casatorie nu era asa...

Va multumesc!

Pe primul plan e familia proprie,apoi vezi daca nu cumva e vr-un fel de "razbunare" pe tine ca...de exemplu,uneori compari familia voastra cu cea a parintilor tai.Nu te gandi tot timpul la asta.Daca va iubiti,va fi bine.In casnicie se mai cearta oamenii si din plictiseala,poate din lipsa unor proiecte pe termen mediu si lung ...si mai ales,slaba perspectiva de a le vedea realizate...!

[ioanmaria]

În prealabil postat de Daniel777

Dupa casatorie,femeia va lasa pe ai sai si se va lipi de sotul ei si vor deveni un trup.
Sfatul meu este sa asculti de barbatul tau,si in timp,lucrurile se vor rezolva si cu ai tai.
Te vei ruga la Dumnezeu ca sotul sa se impace cu ai tai,si dupa un timp totul va fi ca inainte.
Dar indiferent ce se va intampla,de. acum inainte trebuie sa formezi cu sotul tau o familie unita.

Draga Irinelu, Daniel777 are dreptate, Dumnezeu asa ne spune sa facem.
Casatoria este o Sfanta Taina, nu e o jucarie sa o lasi daca dupa trei zile nu-ti place, nici nu o cunosti de fapt doar dupa 1-2-3 ani, este o Taina daruita voua de Dumnezeu si trebuie sa lupti pentru ea. Categoric NU se vor agrava lucrurile mai tarziu, timpul va calma si linisti pe toata lumea.
Evita prilejurile si confidentele in care oricine iti spune ceva rau oricat de mic de sotul tau, doar il iubesti si te-ai casatorit cu el, sunteti o familie, doar a voastra, fii prima lui aparatoare. Chiar si daca crezi in sufletul tau ca a gresit ceva, spune-i doar lui, fata de altii toti apara-l cu dintii. Tu esti el si el e tu acum.

Si eu am trecut prin ceva asemanator, dar rugandu-te TOTUL se va indrepta, absolut TOTUL. Sa nu cumva sa deznadajduiesti, sa ii iubesti si pe parinti si pe sot, nu uita nici o clipa de ce te-ai casatorit, sa nu le reprosezi nici unora nimic si sa nu ii fortezi ("Sa avem intelegere pentru neputinta omeneasca" spune parintele Arsenie Boca, eu mereu ma gandesc la asta cand sunt prinsa la mijloc si imi vine sa ii judec de sa ii usuc pe toti :)), dar tu sa te rogi mereu de parca ai muri peste o clipa. Si ai rabdare. Cand parintii vor una si sotul alta trebuie sa asculti de sot, dar vorbeste mereu si cere si sfatul duhovnicului.
Cauta un duhovnic si lasa-te deplin pe mana lui. Eu ca sa imi gasesc duhovnicul m-am rugat la Maicuta Domnului.
Ar fi bine daca si sotul tau ar merge la acelasi duhovnic, daca nu, nu, nu te necaji, Dumnezeu e mare.

M-a mai ajutat faptul ca am citit ca un avva (parinte sfant) a spus ca sotul/sotia este calea pe care ne-a dat-o Dumnezeu catre mantuire.

De asemenea cred ca in casatorie suntem datori sa ne taiem voia, ca si in calugarie, pentru a ne apropia de Dumnezeu mai mult si mai mult.
Cred ca o casatorie ne invata cu blandete si dragoste si smerenia si rabdarea.
Cred ca rugandu-te asa pentru familia ta vei incepe sa te rogi lui Dumnezeu doar pentru Dumnezeu si dragostea Lui, fapt care bineinteles ca indirect iti va ajuta si familia.

Poate ca aceasta dificultate este o chemare a Domnului adresata tie prin care vrea sa te apropie de El, sa Il descoperi, sa iti ofere dragostea deplina si care nu te lasa niciodata, statornica si indestulatoare.

Nu fii necajita, roaga-te si ai rabdare si intre timp da-le tuturor dragoste, chiar daca te supara uneori, tu raspunde cu iubire si nu auzi si nu vedea sicanele, doar iubeste-i.

Mai gandeste-te la faptul ca tu ii vezi si ii iubesti pe parinti prin prisma sangelui comun, altfel decat poate sa ii vada sotul tau, pentru sotul tau sunt practic straini care trebuie sa il accepte, incurajeze sa aiba incredere in ei si sa il respecte.
Pe sot il vezi prin iubirea ta pentru el, dar pentru parinti el este un strain, nu pot sa il vada asa perfect cum il vezi tu; asta nu inseamna ca pt tine nu este perfect, este pentru ca il iubesti, este jumatatea ta care Dumnezeu stie ca te completeaza, iubirea ta pentru el estompeaza micile scame pe care le vad parintii tai, aceste scame pentru tine nu conteaza.

Nu il acuza pe sotul tau, ii e teama de parintii tai, stiu despre ce vorbesc. Va trebui ca parintii sa si-l apropie cu incredere si drag, pur si simplu pt ca tu esti fiica lor, sangele lor, ei te-au educat, iar tu l-ai ales pe el ca acela ales pentru totdeauna.
Nici pe parinti nu te supara, te iubesc, sunt ingrijorati si vor sa fii fericita, de aceea cauta petele din soare, pentru ei tu esti perfecta, iar el trebuie sa fie pe masura ta.

Nu e nimic grav, e normal la inceput peste tot sa se intample asa, nu te speria. Si sa stii ca chiar si niste socrii de 90 ani tot isi mai pun ginerele sub lupa, astia suntem noi oamenii.
Mai apare cate un puseu din asta cand se naste cate un copil, dar trece, trece, stai linistita.

Roaga-te la Maica Domnului. Si o sa fie bine !

Dumnezeu sa te ajute !

[ioanmaria]

În prealabil postat de Ovidiu Vasile Pop

Pe primul plan e familia proprie,apoi vezi daca nu cumva e vr-un fel de "razbunare" pe tine ca...de exemplu,uneori compari familia voastra cu cea a parintilor tai.Nu te gandi tot timpul la asta.Daca va iubiti,va fi bine.In casnicie se mai cearta oamenii si din plictiseala,poate din lipsa unor proiecte pe termen mediu si lung ...si mai ales,slaba perspectiva de a le vedea realizate...!

Da, asa este si asta Irinelu, nu te speria de certuri, sunt normale haraielile, nu inseamna nicidecum ca nu va iubiti, in nici un caz. Nu e mare scofala, motive pot fi plictiseala, vreme, junghiuri (ce daca aveti, sa zicem 25 ani ?), curenti de aer, prostii.
Nu te ingrijora, mai ales la inceput pana va obisnuiti unul cu altul.....

Hai stai linistita ca nu e chiar asa de rau.. :)))))

[ioanmaria]

În prealabil postat de I.Calin

Doamna respectivă are mult de luptat, într-adevăr. Dar singura luptă de luptat este cu noi înșine. Să nu-mi spuneți că împotrivirea soțului doamnei nu vine dintr-un "teren fertil" că nu o cred. Am înțeles că părinții doamnei nu au fost de acord cu căsătoria. Și acum soțul ce să spună: "Du-te draga mea, în mod regulat, la mămică-ta și tăticu-tău, o să aibă ei grijă să te întoarcă împotriva mea?" Mie să nu-mi spuneți că niște părinți care nu sunt de acord cu o anumită căsnicie, vor fi vreodată? Extrem de rar... În preajma mea, nu s-au întâmplat minuni de genul ăsta. Ba mai degrabă altele de genul "vezi-ți, mamă, de treaba ta, e treaba mea cum mă înțeleg cu ea. Nu-ți convine, du-te cât de iute la casa ta". Părinții ăștia "protectori" care-și bagă nasul, "vezi Doamne, din iubire pentru copii", nu fac decât să distrugă vieți. Da, ați citit bine: astfel de părinți distrug viața copiilor lor.

Să lupte "doamna respectiva cu sotul ei"? Dar de ce să nu lupte cu ea însăși și cu părinții ei să demonstreze, totuși, acelui soț neacceptat că părinții ei îl iubesc cu adevărat și l-au acceptat ca și pe un copil al lor? Nu copii sunt vinovați. Singurii vinovați sunt părinții. De ei depinde până și dragostea copiilor față de ei. L-au invitat pe acel soț acasă la ei? Au încercat împăcarea amiabilă? Acel soț este ca și un copil "refuzat la export"! V-ați gândit la asta când îl tot condamnați? V-ați obișnuit să credeți că părinții după o anumită vârstă nu mai au responsabilități și numai copii sunt cei care le au fiindcă, vezi Doamne, ei sunt bătrâni. Haida de... Toți avem responsabilități până când moartea ne va lua. Și cu atât mai mult părinții față de copii și NU INVERS. (Am și eu copii și pot să spun că nu mi-s datori cu nimic, nici măcar cu iubire dacă vor considera că trebuie să fie așa; "să nu mă caute în veci" dacă consideră că așa e bine; datoria este NUMAI A MEA: ei nu au cerut să se nască, eu i-am adus pe lume, obligațiile sunt ale mele și drepturile ale lor).

Așadar, părinții acelei doamne să-și vadă de lungul nasului și în calitate de părinți să caute împăcarea și nu să i-o ceară unui copil pe care "l-au dușmănit" și l-au refuzat pe motiv că fata lor "ar fi meritat ceva mai bun". Dacă fata lor a considerat că asta i se cuvine și ăsta este binele care i se cuvine, stimabilii părinți să facă bine să accepte situația și "să nu știe ei mai bine, că au ei experiență". Revolta tânărului soț este justificată. Nejustificată este atitudinea părinților ei, care probabil, din prea multă știință și de "dragul" propriilor progenituri, urăsc știința altora și progeniturile altora. V-ați pus problema că și acel tânăr soț este copilul cuiva și probabil că are o mamă care suferă că propriul ei prunc este desconsiderat de niște părinți "ultraînțelepți"?
Hai, să vedem problema din toate perspectivele și să nu spunem "doamna respectiva are mult de luptat cu sotul ei,dumnezeu sa o intareasca" sau că respectivul are ceva patologic că-i refuză pe socrii săi "iubitori". Oare nu are soțul de luptat cu niște oameni care-și ascund frustrările proprii în spatele unor recomandări și sfaturi utile? Și-l văd pe dracu' în propriul ginere când ar trebui să-l vadă și în ei înșiși? Și oare doamna respectivă s-a măritat sau este încă fetița mămichii și a tăticului? E pregătită oare pentru o familie, are nevoie de mămica sau de soțul ei să schimbe scutecele pruncilor viitori?

Domnule sau Doamna, daca scrieti cu sinceritate si cred ca da (doar ca nu imi vine sa cred ca mai exista astfel de parinti echilibrati si...nu am destule cuvinte apreciative), va multumesc pentru mesajul postat si va exprim admiratia mea (care cu toate ca pentru dvs. nu ar avea motive sa fie importanta necunoscandu-ma, nu ma pot abtine sa nu mi-a exprim). Cu drag,

[moldoveanu]

Din cate stiu eu la crestini binecuvantarea parintilor tine loc de porunca. Odata ce parintii nu au fost de acord si ea s-a casatorit impotriva voii lor ea deja a incalcat porunca lui Dumnezeu. Din experienta mea aceste casnicii nu aduc in general nimic bun. Stiu cel putin cateva cazuri de asemenea casnicii esuate. Este acelasi scenariu repetat la nesfarsit!

Exista o logica pentru filtrul parintilor! Cel tanar nici nu are prea mare experienta de viata nici nu gandeste prea limpede pt ca are hormonii care gandesc in locul lui/ei! Prea multi tineri nu-si mai asculta parintii si se casatoresc gandind cu pasarica/pasarelu.

Ea zice ca inainte de casatorie nu era asa partenerul ei. Deci este clar ca l-a evaluat gresit! Acest lucru nu va pune niste semne de intrebare?

Evident e si o vina mare a parintilor pentru ca nu i-au educat ascultarea crestineasca, iubirea pentru cuvantul lui Dumnezeu. Pun pariu ca sunt atei. Si atunci sa se mire ca nu i-a ascultat??

Stiti de ce a intrat pe forumul asta? Pentru ca vrea sa divorteze. In mintea ei ea deja a luat decizia, vrea doar validare!

Eu asa iti voi spune doamna draga: ai facut dupa capul tau, acum descurca-te! Si nu, divortul nu este o solutie! Divortul ar insemna dezicere de binecuvantarea lui Dumnezeu care vi s-a dat la biserica!

Rabda-l pe sotul tau, incearca sa fii diplomata cu el, si roaga-te pentru el si pentru parintii tai ca sa le dea Dumnezeu minte sa se inteleaga intre ei.
Doar asa poate se va ameliora situatia si va reveni la normal.

[irinairina]

Dragi oameni care ati daruit timpul si priceperea voastra mesajului meu, va multumesc!
Iata-ma la trei ani de la situatia descrisa, cum credeti? La fel..Sigur ca e mare vina mea. Nu m-am rugat nu destul ci mai deloc.
Sunt curioasa, oare ce crede Dumnezeu despre casnicia mea? Hm..aici ar trebui sa mai taci,dincolo sa asculti. Da, doar El ar fi obiectiv si sincer.
Ne-am casatorit la putine luni distanta de intalnirea noastra. Un avantaj credeam eu, dar care imi trimite nota de plata. Aceste frecusuri poate n-ar fi existat daca ne-am fi cunoscut mai bine inainte. Sau poate tot ar fi existat, cine stie.
Aveti dreptate, fiecare in parte si in felul lui. Imi amintesc de cel ce spunea ca familia extinsa sau nu insemna si o usoara experienta urbana sau rurala a familiei din care provine.La noi s-a potrivit. Sotul are mai multe generatii de orasenit decat mine, orasenca prospata.
Cineva spunea ca am luat deja decizia, astept doar confirmari. In parte adevarat, am nevoie sa fiu convinsa ca ceea ce fac e bine. Pentru ca nu sunt. Nu-l pot banui pe sot de asa rele intentii. El asa a crescut/a fost educat si asa crede, cu tot sufletul lui ca-i bine. Eu din contra.
Iubesc familiile mari care se intalnesc la sarbatori macar...ce vis frumos! La care sa renunt sau sa lupt pentru el?
Intreba cineva ce relatii are cu familia lui. Normale dar reeci dupa parerea mea.
La inceput a fost o ciudata lupta pentru suprematie. Acum nu mai suntem atat de inversunati dar nu ne-am schimbat pozitiile.
Pe de alta parte, parintii. Ai mei in acest caz. Parinti extraordinari care au stiut sa faca orice sacrificiu pentru odraslele lor, dar care n-au depasit prea tare momentul plecarii de-acasa al copiilor si se simt singuri cum si sunt.
Adevarat, pentru mine sunt parinti si-i iubesc, altfel nu cred sa fie prea usor de suportat. Nu rai, dar plini de bune intentii asa obositoare..
Am vazut inca o poverste similara intre mesaje, sper din suflet sa situatia sa se fi imbunatatit.
Asa-i cheia e la mine. Nu dau dovada de acea uitare de sine si contopire cu celalalt.
Sunt uneori prea mult fiica si sora cum spune sotul meu.
In concluzie, sa nu va iau prea mult din timp cu nimicurile gandirii mele, sper la o armonie pe care n-o cunosc inca. Visam la un sot bland si bun ori sotul meu e puternic in caracter si nedispus la concesii prea mari.
Iertati-ma ca n-am mai dat un semn de viata, mi-am schimbat adresa de email si n-am mai putut accesa contul dar sa fac alta adresa nici ca m-am gandit:)
Poate mai fac si ceva curatenie cat bebe doarme...
Cu multumiri,